Celebra revista saptamanala britanica “The Economist” il asociaza pe actorul coreean Hyun Bin, care in acest moment e inrolat in Corpul Puscasilor Marini sud-coreean, cu numele Regelui Rock and Roll-ului. Intr-un articol intitulat “Elvis al Hallyu si sustragerea de la serviciul militar obligatoriu”, revista remarca “preferinta foarte popularului actor pentru traseul militar urmat de Elvis Presley”. Presley s-a inrolat in armata Statelor Unite la varsta de 23 de ani, in 1957, intr-un moment in care se afla la apogeul carierei sale, si a servit in armata timp de 2 ani. “Fiecare barbat sud-coreean, sanatos fizic si mental, e obligat sa indeplineasca 21-24 de luni de serviciu militar obligatoriu”, noteaza publicatia. “Pentru cei cu suficient de multi bani sau influenta, tentatia de a pacali prezenta matinala la un careu sau antrenamentele epuizante e mult prea mare pentru a-i rezista”. In ultima saptamana, Hyun a participat la cea mai periculoasa misiune dintre toate, de la inrolare: a primit misiunea de a inspecta, alaturi de puscasii marini, zona insulei Baeknyeong, aproape de linia de granita Nordica a Coreei de Sud, si de Yeonpyeong, locul unde in noiembrie 2010 a avut loc bombardamentul nord-coreean.

“The Economist” compara cazul lui Hyun Bin cu cel al rapper-ului coreean MC Mong, ce a primit o sentinta de 6 luni de inchisoare cu suspendare pentru evitarea serviciului militar obligatoriu. In 1998, MC Mong a fost recrutat preliminar in vederea incorporarii si a fost calificat in urma controlului medical drept apt, de catre Centrul Militar de Recrutare. Dar la al doilea control, in 2007, acesta a fost considerat inapt datorita absentei a 3 dinti vitali pentru mestecarea mancarii. In octombrie 2010, acesta a fost pus sub acuzare pentru faptul ca si-ar fi extras 3 dinti sanatosi pentru a nu face armata. Vedeta a fost exclusa din orice emisiune de televiziune si din media, ca urmare a reactiei publice la adresa lui, iar procesul a tinut pana in aprilie 2011. Din lipsa de dovezi ce sa demonstreze ca si-a extras in mod intentionat dintii buni, acesta a fost consamnat la 6 luni cu suspendare si 120 de ore de munca in folosul comunitatii. Concluzionand, The Economist isi incheie articolul astfel: “MC Mong, incercand sa pacaleasca indatoririle sale nationale, va avea timp suficient sa mediteze la transformarea serviciului militar intr-o virtute. Mult mai probabil pare un mars rapid spre o cariera terminata.”

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>