Dintotdeauna filmele japoneze despre samurai au fascinat prin aducerea ideii de onoare la rangul de principiu suprem ce sta la baza unei natiuni care mereu a glorificat curajul si sacrificiul. De aproape un secol se realizeaza filme despre viata samurailor, dar cateva productii au ramas in mintea cinefililor ca adevarate capodopere cinematografice, infruntand timpul. In 2010, cunoscutul si apreciatul Takashi Miike schimba stilul, regizand, dupa multi ani, un film de epoca, “13 Assassins”, un remake dupa un clasic obscur. Succesul acestui film i-a deschis apetitul catre… remake-uri, iar un an mai tarziu regiza un alt remake dupa un clasic memorabil: “Hara-Kiri: Death of a Samurai”, ce relua tema clasicului lui Masaki Kobayashi “Seppuku” din 1962. Filmul a fost prezentat in premiera mondiala la festivalul de la Cannes de anul trecut, iar surpriza vine de la producatori, care au reusit sa creeze si o varianta 3D. Probabil multi se asteptau la un film cu scene deosebit de violente (caci vorbim de Takashi Miike !), care in format 3D ar fi dat anumite senzatii spectatorilor, insa in mod cu totul si cu totul surprinzator, filmul este unul extrem de moderat in privinta redarii scenelor de violenta, mai mult prin efecte sonore decat vizuale. Distributia este o alta surpriza pregatita de Miike, in rolurile principale aparand Eita (un star al serialelor japoneze, ce a putut fi vazut si in “Kimi Wa Petto”, daca il mai tineti minte pe aratosul Junpei, sau protagonistul filmului de succes Dororo), Koji Yakusho (un monstru sacru al cinematografiei japoneze, preferatul lui Kiyoshi Kurosawa, apreciat pentru prestatia din “13 Assassins” al aceluiasi Miike, care i-a adus o nominalizare pentru interpretare la Asian Film Award, cu peste 60 de filme la activ – Tokyo Sonata, 13Assassins, Sil, Memoirs of a Geisha, Babel fiind doar cateva din aparitiile sale de succes) si, mai ales Ichikawa Ebizo.

Ichikawa Ebizo este nimeni altul decat interpretul personajului Miyamoto Musashi din cunoscutul serial de televiziune japonez de la inceputul anilor 2000, “Musashi”. In Japonia este un cunoscut actor de kabuki (teatru cu masti) si de televiziune, dar a aparut in foarte putine filme si seriale (3 filme si 3 seriale), desi are un talent extraordinar. Cu numele real Horikoshi Takatoshi, acesta este urmasul prestigiosului clan Ichikawa de actori de kabuki, facand parte dintr-a 11-a generatie. In 2010. actorul care in prezent are 34 de ani, a fost atacat intr-un bar unde se afla cu colegii actori de kabuki, iar la vremea respectiva se spunea chiar ca actorul s-ar putea retrage definitiv din cariera actoriceasca. Din fericire, acesta a revenit in prim plan distribuit de Miike in acest film deosebit, iar prestatia lui a fost una impresionanta. La fel si curajul de a accepta sa apara intr-un remake la un clasic cunoscut in intreaga lume, regizat de un regizor total atipic pentru acest gen de filme. “Hara-Kiri: Death of a Samurai” nu este un film comercial, iar acest lucru s-a vazut la box-office-ul din Japonia, unde a avut incasari de doar 5 milioane de dolari, insa prezenta la Cannes a fost suficienta pentru a-l readuce pe Miike in prim planul lumii bune a filmului japonez si de a reaminti lumii intregi valoarea cinematografiei japoneze a zilelor noastre.

In prima jumatate a secolului XVII, Japonia traversa o perioada pasnica, in care razboaiele erau o amintire. Intr-o societate feudala in care samuraii erau o o clasa aparte ce deservea manea nobilime in razboaiele dintre clanuri, insasi existenta acestora era amenintata. Razboaiele aduceau trofee si prosperitate invingatorului, iar multi nobili ajunsesera sa aiba in subordine sute de samurai hraniti cu orez cultivat pe teritoriile stapanilor. Dar in absenta razboaielor, tot mai multi nobili renunta la serviciile samurailor, care ajunga la periferia societatii in conditiile in care singurul lucru la care se pricepeau era sa lupte. In acest context, aparuse o veritabila moda ca samurai fara stapani, fara nici un orizont, sa solicite marilor nobili acordul de a-si face hara-kiri in curtile interioare ale resedintelor acestora. In felul acesta, cu cat rangul nobilului care accepta acest lucru era mai mare, cu atat moartea respctivului samurai prin hara-kiri era mai onorabila, iar faima nobilului mergea mai departe. In realitate insa, odata cu samuraii onesti ce priveau moartea in acest mod ca o iesire onorabila din existenta, a aparut o categorie de samurai care incerca sa profite de situatie, si sub falsul pretext de a-si face hara-kiri pe domeniul nobilului sperau sa-i puna pe acestia intr-o situatie delicata si sa obtina o suma de bani si milostenie pentru a-si continua viata. Incurajat de ideea hara-kiri-ului simulat, un tanar pe nume Chijiiwa Motome se prezinta cu aceasta cerinta de a-si lua viata la resedinta lordului Iyi. Intampinat de intendentul Lordului, Kageyu, acesta este sfatuit de unul din apropiati sa puna capat acestui fenomen si sa nu mai cedeze sentimentelor de compasiune. Drept urmare, Chijiiwa ar trebui sa fie lasat sa-si duca la bun sfarsit intentiile de hara-kiri, pentru a se da un exemplu altor sarlatani si a-i descuraja. Dar la scurt timp dupa acest episod, la resedinta aceluiasi Lord apare un anume Hanshiro, cu aceeasi cerinta. Ce urmarste, oare, misteriosul samurai fara stapan ? Sa fie starnirea compasiunii stapanului casei si obtinerea unei sume de bani sau dorinta sincera de a muri cu onoare, conform Codului Bushido ?

“Hara-Kiri: Death of a Samurai” are evolutia tipica a unui film epic japonez. Se intra repede in subiect, dar evolutia este lenta, povestea intinzandu-se pe durata a peste 2 ore. Actiunea lipseste aproape cu desavarsire, ea constituind doar explozia de la final care incheie de obicei dramatic povestea. Scenariul are consistenta de la inceput pana la sfarsit, astfel ca ai mereu impresia ca citesti un roman de aventuri care te tine cu sufltetul la gura cu fiecare pagina a lui. Nu lipsesc 2 elemente specifice realizarii japoneze de gen, anume flashback-urile (povestea in poveste) si imaginile intunecate (care pot fi considerate un defect tipic al genului). Coloana sonora e o alta supriza a realizatorilor filmului, fiind semnata de celebrul Ryuichi Sakamoto. Despre interpretarea actorilor nu pot exista decat cuvinte de lauda, ea fiind punctul forte cand vine vorba de a compara un clasic si remake-ul dupa acesta. Despre subiectul si ideea filmului s-ar putea spune multe, dar cum de la clasicul din ’62 pana in prezent s-au facut multe filme de gen, tema Codului Bushido a fost tratata pe toate fetele, astfel ca ramane la latitudinea fiecaruia unde se va situa aceasta realizare. Un lucru este cert, “Hara-Kiri: Death of a Samurai” are o profunzime aparte in abordarea acestei teme, iar onoarea samuraiului capata o definitie unica care face ca finalul si infruntarea de principii din final sa-ti ramana in minte multa vreme. Acolo e cheia intregului film: infruntarea verbala dintre personajele lui Ichikawa Ebizo si Koji Yakusho.

Lumea din “Hara-Kiri: Death of a Samurai” este una in care rolul samuraiului in societate decade. Tara este pacificata, iar in absenta razboaielor intre clanuri, samuraii angajati pe vremuri ca mercenari pentru marii lorzi devin inutili. In urma anihilarii unor clanuri, multi devin ronini (samurai fara stapani), si neavand o cale de a-si castiga altfel existenta decat prin manuirea sabiei ajung sa comita hara-kiri. Altii accepta umilinta de a face orice pentru a castiga banii necesari pentru a-si duce viata de pe o zi pe alta, insa acestia ajung sa cunoasca injosirea si mizeria unei lumi in care nimeni nu mai pretuieste onoarea la care au tinut toata viata lor. Intalnim 2 principii diferite despre ce inseamna onoarea, in acest film: pentru lorzii care ajung sa se inconjoare de samurai care in viata lor nu au luptat intr-o lupta sau nu au ucis un rival, onoarea se rezuma la simboluri si la pastrarea traditiilor clanului. O datorie sacra transmisa de la generatiile anterioare, dar care devine anacronica in contextul perioadei pasnice a primei jumatati a secolului XVII. Pentru acestia, care au uitat cum se manuieste sabia, onoarea este o simpla teorie sustinuta cu niste principii desuete. In schimb, pentru samuraiul de rand, onoarea inseamna totul. Iar pe langa onoarea, mai exista ceva: umanitatea, sentimentul, compasiunea. Onoarea fara compasiune ar insemna pentru acesti samurai fara stapan negarea propriilor realitati mizere pe care trebuie sa le traiasca. Ajunsi sa fie umiliti de catre marii lorzi, samuraii realizeaza ca fara compasiune nici ei nu au un loc sub soare. De aici cele doua viziuni diferite specifice a doua varste istorice diferite, extraordinar de bine surprinse de acest film.

Desi e un remake dupa un mare clasic, “Hara-Kiri: Death of a Samurai” ramane un film puternic, cu un mesaj impresionant, care are puterea de a te marca dupa vizionare. In mod cert va ramane in istoria filmului japonez ca unul din cele mai reusite remake-uri facute vreodata la un film clasic, si chiar daca se spune ca nu exista remake-rui care sa depaseasca originalul, exista de acum certitudinea ca unele remake-uri se pot ridica la nivelul asteptarilor, chiar daca cineastii fac parte din generatii diferite si au la dispozitie mijloace tehnice de transpunere diferite.

Traducere in prmeiera in Romania efectuata de Asia Team !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com