“Gangnam 1970” (cu titlul “americanizat” lamentabil in “Gangnam Blues”) vrea parca sa readuca in prim plan filmele cu gangsteri, intr-un efort cinematografic deloc de neglijat. Din pacate, insa, anii de glorie ai filmelor cu gangsteri in Coreea au apus de mult, astfel ca actuala productie mult promovata in Coreea datorita distributiei nu s-a dovedit decat un simplu foc de paie care odata stins este imediat uitat. Poate nu e o intamplare faptul ca Hyun Bin, caruia i s-a acordat initial rolul principal, a refuzat sa mai apara in film, declinand in final oferta. Si asa a ajuns Lee Min Ho, idolul tinerei generatii, sa interpretze primul rol principal din cariera intr-un film de lungmetraj. La fel de neconvingator cum o face mai de fiecare data. Pana si partenerul lui din film, mult mai celebrul Kim Rae Won, are o interpretare mai buna, eclipsandu-l in multe scene, si asta cu toate ca acesta intra in film putin mai tarziu. Mult mai reusita e interpretarea veteranului Jung Jin-young, distributia fiind completata de figuri cunoscute din serialele de televiziune. Sub aspect financiar, filmul a fost un succes, investitia de 9 milioane de dolari intorcandu-se aproape dublu la producatori, filmul obtinand incasari de 16,1 milioane dolari la box-office. Totusi, asteptarile de la regizorul si scenaristul Yu Ha au fost mult mai mari (unde sunt vremurile lui “A Frowen Flower” ?), in special ca tema lui “Gangnam 1970” a mai fost abordata intr-un film de succes de acelasi Yu Ha in 2005, in “A Dirty Carnival”, ce a fost o “capodopera” a genului in Coreea, premiata de criticii de film in 2006.

In Coreea inceputului anilor ’70, viata nu era deloc usoara. Cel putin nu pentru Jong Dae (Lee Min-ho) si Yong Gi (Kim Rae-won), doi orfani pe care sistemul i-a aruncat in abisul unei societati corupte si indiferente fata de cei de teapa lor. Acestia isi duc traiul intr-o cocioaba friguroasa ce urmeaza sa fie demolata, consecinta a dezvoltarii imobiliare din zona, iar pentru castigarea existentei de zi cu zi aduna haine uzate pe care le vand proprietarului unei spalatorii de rufe pe un ban de nimic. In momentul in care sunt dati afara din cocioaba literalmente cu excavatorul, cei doi se aleg cu o bataie pe cinste, dar ajung sa il cunoasca datorita acestui incident pe Gil Soo, un gangster aflat in cautarea de baieti care sa stie sa dea cu pumnul. Si asta pentru ca primeste misiunea de la seful sau Nam sa impiedice desfasurarea conventiei Partidului Pacii ce urma sa aiba loc la Seul. Cum cei doi baieti nu prea mai aveau nici o perspective fara un acoperis deasupra capului, accepta banii care i-ar fi castigat intr-o luna de cautari de haine uzate, si se trezesc in mijlocul unui atac salbatic asupra unor oameni apparent nevinovati. In timpul devastarii salii unde se afla conventia, cei doi orfani se pierd unul de altul, si in ciuda eforturilor ulterioare ale lui Jong Dae de a da de Yong Gi, acesta pare de negasit. La scurt timp partidul rival plateste inapoi polita, iar seful Nam e ucis. Banda lui Gil Soo se destrama dupa ce acesta scapa cu viata doar datorita lui Jong Dae, si totul pare a se fi terminat. Peste 3 ani, insa…

“Gangnam Blues” probabil a luat acest nume pentru a accentua nota de noir a productiei, dar si specificul sau (gangsterismul). Avem parte de toate cliseele specifice filmelor cu gangsteri (ploaia, povestea unui tanar sarac ce stie sa dea cu pumnul si care incepe sa urce pe scara ierarhica a bandei, gangsteri fara carte dichisiti la patru ace, etc), la care se adauga in plus multa violenta, batai sangeroase si scene erotice necenzurate. Cu alte cuvinte avem tot materialul unui film cu gangsteri autentic si realist, acele genuri de povesti ce dau nastere legendelor urbane cladite in jurul unor personaje efemere. Si avem si metafora vietii de gangster, cu paradoxul ei cu tot: mai greu este sa te mentii in varf, decat sa ajungi acolo, si asta pentru ca intotdeauna ambitia si lacomia altuia, toate vor fi tot atatia inamici periculosi pentru aspirantii la suprematie. Onoarea, loialitatea si o cat de putina constiinta umana sunt principii care nu pot rezista in fata lacomiei politicienilor, ce nu ezita sa vada gangsterismul ca pe o arma pentru realizarea propriilor interese, arma care odata folosita si devenita inutila, devine dispensabila. Iar dincolo de a fi un film despre gangsteri, “Gangnam 1970” e un film despre rapacitatea politicienilor, despre lipsa lor de scupule si despre scara larga la care acestia isi concep planurile. E extrem de laudabila si reusita introducerea in tematica filmului a jocurilor politice de culise din Coreea anilor ’70, prezentandu-ne o imagine nestiuta (chiar daca la inceputul filmului regizorul specifica faptul ca totul este o fictiune) despre ce a insemnat progresul tarii in acele vremuri. Gangnam-ul de azi (cel ironizat de PSY in celebra lui melodie Gangnam Style) e cel care la inceputul anilor ’70 isi incepea fulminanta evolutie de la o asezare rurala nesemnificativa la unul din cele mai luxoase si de fite cartiere ale capitalei sud-coreene. Insemnand in traducere “Partea sudica a raului” (referindu-se la teritoriul de la sud de raul Han), Gangnam cunoaste un avant la inceputul anilor ’70, cand guvernul investeste in regiune, ce era una rurala, cu o valoare de piata mica. Multi asa-zisi antreprenori au incercat sa profite de intentiile guvernului, achizitionand si vanzand terenurile din zona, fapt ce a dus in scurt timp la o explozie a pretului acestora. Gangsteri, politicieni, cu totii au facut averi din aceste speculatii imobiliare, iar filmul exact acest lucru il scoate in evidenta, pe langa coruptia unei societati lovite de recesiune, in care in contrast, oamenii saraci isi castigau traiul strangand deseuri si haine uzate, traind in cocioabe sau pe strazi. O imagine tulburatoare a Coreei, o alta decat cea a dezvoltatei tari asiatice a zilelor noastre, dublata e o poveste la fel de tulburatoare despre prietenie, familie si lacomie. Numarul mare de personaje dar si intrigile uneori destul de neclare, coroborate cu durata abominabil de lunga a filmului (135 de minute) scad din spectaculozitatea acestuia, actiunea fiind cand prea lenta, cand exagerat de rapida, fara prea multe lamuriri. Un film cu gangsteri, tinand cont de publicul caruia i se adreseaza, ar trebui sa fie cat mai simplu sub aspectul scenariului, insa Yu Ha complica povestea, intrigile politice si loialitatile derutand total spectatorul. Cat il priveste pe Lee Min Ho, acesta e total nepotrivit in rolul de gangster, si asta pentru ca nu are nerv in interpretare, nu stie inca sa fie un personaj altfel decat pozitiv. Ochii il dau mereu de gol, imprastiind cu seninatatea lor orice efort de a interpreta personaje gri sau negative. E suficient sa faceti o comparatie cu prestatia lui Jo In-sung din “A Dirty Carnival” pentru a intelege in ce ape a inotat Le Min Ho in acest film.

Una peste alta, un film bun, insa cu un subiect intortocheat, cu un ritm cand prea incet, cand prea alert, cu interpretare ezitanta a lui Lee Min Ho, cu o chimie intre Kim Rae Won si Lee Min Ho aproape inexistenta (un fir epic prea putin potentat de regizor, ce a preferat sa insiste pe latura violenta a vietii de gangster decat pe a suda legaturile dintre personaje), si cu o melodie in coloana sonora ce nu avea ce cauta acolo (e vorba de melodia “Anak” interopretata in tagalog, adica filipineza de Ka Freddie) daca ne gandim ce melodii frumoase din anii ’70 a gasit Yu Ha pentru coloana sonora a filmului “A Dirty Carnival”, toate din muzica coreeana !

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil