Firestorm posterUnul din cele mai apreciate blockbuster-uri chinezesti ale anului 2013 a fost “Firestorm”, productia regizorului debutant Alan Yuen. Filmata in intregime in Hong Kong, productia cu un buget de 20 de milioane de dolari ne reaminteste de ce Hong Kong e numarul 1 in lume in materie de filme de actiune. Cu un scenariu captivant, plin de rasturnari de situatie neasteptate, “Firestorm” a umplut salile de cinematograf din intreaga Asie, avand premiera mondiala la inceputul lui decembrie in Singapore, la festivalul la care au fost prezenti si cei doi protagonisti ai filmului. Andy Lau revine in forta intr-un film ce aminteste de zilele lui de glorie din anii ’90 si de la inceputul anilor 2000, cand acesta facea furori in trilogia “Infernal Affairs”. Dupa o aparitie aproape meteorica in filmul de succes Cold War si dupa poate cel mai slab rol din cariera in filmul “Switch”, Andy Lau impresioneaza din nou cu rolul unui inspector de politie rigid si dedicat intru totul respectarii legii in “Firestorm”. Si chiar daca Andy are deja 52 de ani, ne demonstreaza o forma fizica de invidiat intr-un rol extrem de solicitant. Gordon Lam, ce i-a fost partener si in Cold War, are o aparitie plina de substanta intr-un rol cenusiu, aflat la granita dintre Bine si Rau, al unui fost condamnat ce doreste sa-si reface viata alaturi de prietena sa, dar care ajunge din nous a rataceasca pe carari gresite. Prezenta celor doua staruri in rolurile principale a asigurat succesul filmului, extrem de antrenant si plin de efecte speciale, acesta obtinand numai in China incasari de peste 50 de milioane de dolari.

Firestorm secventa 1Bong si Lui sunt buni prieteni inca din timpul liceului, cand deseori se intreceau pe tatami pentru a obtine titlul de cel mai bun judoka al scolii. Anii au trecut, si fiecare si-a urmat propriul drum. Bong a apucat-o pe carari gresite si a ajuns dupa gratii, in timp ce Lui a intrat in Politie, devenind un respectat inspector. Intre timp, in aceeasi zi, sunt eliberati din inchisoare Bong si inca un detinut. Daca primul e asteptat la portile inchisorii de prietena sa Bing, al doilea se grabeste acasa unde o asteapta o fetita cu deficiente, de care a avut grija tocmai inspectorul Lui pe perioada detentiei tatalui. In mod normal, viata lui Bong ar fi trebuit sa se schimbe, prietena lui gasindu-i o slujba la bucataria unui hotel. Insa fara stirea prietenei sale, Bong ia legatura cu Cao, seful sau din banda de pe vremuri, ajungand astfel implicat din nou in faradelegile acestuia. Un jaf armat asupra unei dubite de valori are loc la periferia Hong-Kong-ului, iar politia intervine. Desi superiori numric, oamenii inspectorului Lui sufera grele pierderi, fiind luati prin surprindere de artileria grea folosita de atacatori. O femeie inocenta e ucisa cu sange rece, iar inspectorul Lui e impiedicat sa intervina de o masina ce intra in plin cu viteza in el, aproape pierzandu-si viata. Raufacatorii reusesc sa scape, dar surpriza apare abia acum: cel care intrase in plin cu masina in inspectorul Lui se dovedeste a fi… tocmai Bong, vechiul sau prieten din liceu. Desi acesta pretinde ca otul a fost un accient fara legatura cu atacul raufacatorilor, Lui nu-i da crezare si, desi il leaga anumite sentimente de prietenie de Bong, ii cere acestuia sa coopereze cu politia pentru capturarea sefului Cao, care desi a fost adus in doua randuri in fata instantei, mereu a fost eliberat din lipsa de probe. Desi Bong accepta sa-l ajute, duplicitatea acestuia va spori neincrederea lui Lui, ce isi asuma riscuri uriase batand palma cu vechiul sau prieten.

Firestorm secventa 2“Firestorm” e unul din putinele filme din Hong Kong ale ultimilor ani care face cu adevarat cinste genului ce a dus faima cinematografiei din Hong Kong in intreaga lume. Cu siguranta de la “Invisible Target” incoace nu a mai fost facut un film atat de exploziv ca “Firestorm” (la propriu si la figurat). Iar din 2007 pana in prezent au trecut deja 6 ani ! Actiunea si suspansul se imbina perfect cu efectele speciale spectaculoase, rezultand un adevarat spectacol pirotehnic care iti taie rasuflarea, pe fundalul unei povesti ce te tine cu sufletul la gura din primul pana in ultimul moment. Titlul filmului e o metafora ce face aluzie la taifunul ce se apropie de Hong Kong, dezlantuindu-se la propriu sub forma unei furtuni de foc declansata de mana omului. Cu toate ca in cea mai mare parte a filmului asistam la impuscaturi, urmariri, explozii si situatii dramatice desfasurate intr-un ritm alert, regizorul incearca sa sublinieze si latura dramatica a personajelor prinse in valtoarea furtunii de foc. Pe de o parte inspectorul Lui, interpretat de Andy Lau, e un personaj rece la serviciu, apreciat de colegii sau pentru seriozitatea si devotamentul sau pus in slujba legii si a respectarii acesteia. Intr-un Hong Kong conrolat in totalitate de camere de supraveghere, Lui se teme tot timpul sa nu faca o greseala, acceptand mita sau fiind surprins de camerele de supraveghere in compania unor personaje dubioase, cu cazier si ani petrecuti in temnita. Lui intruchipeaza modelul ideal al politistului (nu neaparat din Hong Kong): incoruptibil, devotat meseriei sale, inteligent, respectat. Desi nu are o sotie si o viata de familie, faptul ca are grija de fetita cu deficiente a unui condamnat, pe durata detentiei acestuia, demonstreaza si calitati de familist convins. Bong, vechiul sau prieten din liceu, interpretat de Gordon Lam, e un personaj ce iese de dupa gratii dupa 4 ani de detentie, incercand sa-si reface viata impreuna cu prietena lui. Nevoia de a face repede bani si legaturile ce nu au fost inca taiate Firestorm secventa 3cu trecutul il imping din nou in bratele unei bande de infractori ce se ocupa cu atacarea masinilor blindate ce transporta valori. Bong e personajul cheie al filmului, pentru ca niciodata nu stii in ce tabara se afla, daca inspira sau nu incredere. Iar scenaristul nu ezita sa induca in repetate randuri in eroare spectatorii, pozitionandu-l pe Bong cand de partea raufacatorilor, cand a aspiratiilor sale de a reveni la o viata normala si de a-si intemeia o familie. Dincolo de spectaculozitatea filmului, avem sansa sa descoperim aceste doua personaje confruntandu-se cu propriile slabiciuni, surprinse in niste ipostaze ce scot in evidenta marele talent actorisesc a lui Lau si Lam. Mimica si gesturile celor doi sunt atat de inselatoare incat nu poti anticipa urmatoarea miscare a lor. Iar ambivalenta morala intr-un oras – Hong Kong – care isi pierde pe zi ce trece busola si orice reper e o alta componenta pusa perfect in valoare de acest film.

O productie exploziva, pe care iubitorii genului thriller-actiune trebuie neaparat sa o vada, satisfactia e garantata. Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 – Asia Team pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>