“Edge of the Empire” (2010) ne introduce in atmosfera secolului VIII din sudul Asiei, intr-o poveste ce are la baza un best-seller omonim scris de Sunya Polprasit si castigator al premiului “J.F.Kennedy” pentru literatura. Filmul nu beneficiaza de un buget ridicat, nu are actori cunoscuti in Thailanda in distributie, insa are un scenariu reusit ce poate fi pus in valoare si de actori fara nume. Datorita unor scene destul de violente, filmul s-a lansat pe dvd cu interdictie de vizionare pentru persoanele sub 18 ani. In ultimii ani, cinematografia thailandeza a indraznit mai mult in materie de filme de epoca, incurajata fiind de succesul lui “Ong Bak”. Intre 2 continuari mergand pe aceeasi reteta a succesului, dar mai putin reusite, un “Queens of Langkasuka” a dus faima filmelor de gen thailandeze peste hotare, in timp ce sequel-ul lui “Bang Rajan” s-a bucurat de un succes moderat. “Edge of the Empire” se doreste un film istoric care cu siguranta promite multe, insa bugetul mai redus decat necesitatile unui astfel de proiect si accentele melodramatice ale scenariului au indepartat productia de asteptari.

In secolul VIII, imperiul chinez incearca sa se extinda spre sudul continentului asiatic, populat de grupuri etnice libere pana atunci. Privite ca asezari de barbari necivilizati, aceste populatii au fost exploatate si persecutate, pana cand singura altrenativa ce le-a mai ramas a fost sa fuga din teritoriile ajunse sub stapanirea armatei Han. Si totusi, un grup etnic pe nume Thai (stramosii actualei populatii majoritare a Thailandei) a incercat sa se opuna stapanitorului Han. Lumpoon e un iscusit luptator Thai, ce participa cu placere la intrecerile anuale de lupte la care participa luptatori din toate tinuturile populate de Thai. Daca la o prima vedere aceste intreceri par o ocazie de distractie pentru toata lumea, in realitate erau atent supravegheate de spioni sau trimisi de-ai Imparatului Qin in regiune. De orasul Ler raspundea Tiewliang, un comandant Han, care, in ciuda originii sale, proteja populatia Thai prin reguli ingaduitoare dar ferme. Toata lumea il respecta, iar acesta oferea in schimb un respect similar. Dar cu prilejul intrecerii anuale de lupte din orasul Ler, la eveniment participa si noul consilier militar al lui Tiewliang, Libong, fiul ingamfat al Lordului Liboon dintr-un oras apropiat de Ler. Acesta intra in conflict cu castigatorul intrecerii, Lumpoon, dupa ce ii ia banii obtinuti ca premiu. Mai apoi vede ca sora acestuia, o Thai, era indragostita de un soldat Han, lucru care il scoate din sarite. In momentul in care incearca sa abuzeze de sora lui Lumpoon, Tiewliang afla si il pedepseste conform regulilor sale, alungandu-l din oras. Plin de ura, Libong se intoarce in orasul invecinat si impreuna cu tatal sau pune la cale schimbarea lui Tiewliang cu un Lord tiranic, Litongjia. Si ca si cum aceste uneltiri n-ar fi fost de ajuns, o nenorocire petrecuta in urma unui accident va starni furia nebuna a noului stapan al Ler-ului, ce se va razbuna pe populatia Thai. Totul pana cand aceasta se decide sa riposteze…

In buna traditie a filmelor istorice thailandeze, avem parte intai de toate de o adevarata lectie de istorie si patriotism. Este stiut faptul ca Thailanda de azi nu e formata dintr-un singur grup etnic, ci dintr-un amalgam etnico-cultural datorat zbuciumatei istorii a regiunii. De exemplu, in anii ce au urmat actiunii din acest film, in zona, puterea va reveni unui puternic imperiu – Imperiul Khmer -, care va dainui din 802 pana in 1431, controland intregul teritoriu prosper al actualelor state Laos, Thailanda, Vietnam, Birmania si Malayezia. In aceasta situatie, nu e de mirare ca in Thailanda de azi exista nu mai putin de 3 grupuri entice principale: Thaii reprezinta aproape 90% din populatie (thaii din sud, thaii centrali, thaii din nord-est, thaii chinezi), urmati de khmeri si malayezieni. Nu intamplator am amintit procentul de 90% din populatie ca fiind thai, deoarece filmul prezinta perioada in care stramosii Thailandei de astazi au fost nevoiti sa-si paraseasca teritoriile in fata invadatorului chinez si sa se retraga spre sud, in locul unde vor ramane secole la rand. Pe atunci, prin secolul VIII, thaii nu erau decat un mic grup etinic de cateva mii de persoane ce populau 6 regiuni manoase, insa pentru “civilizatii” chinezi nu erau decat niste barbari ce trebuiau tratati ca atare. Pe de alta parte, nu e ocolit deloc specificul realizarii acestui gen de filme sub aspect visual. Cu puternice influente dinspre cinematografia mult mai experimentata de la Bollywood, filmul istoric thailandez nu iese dintr-un anumit tipar aplicat tuturor productiilor de gen. Se poate spune ca realizatorii thailandezi au un talent deosebit in a reda personajele negative in toata rautatea lor, fiind zugravite la propriu si la figurat in culori sumbre. Un ramjet sadic, un act atroce comis impotriva unor neajutorati, o tinuta majestuoasa pentru un tiran abject, toate sunt personificate intr-o singura fiinta, iar decorurile sunt in consonanta cu felul de a fi al tiranului (tunete, nori negri si cer rosiatic). Acesta e domeniul in care exceleaza realizatorii thailandezi, reusind sa insufle unui privitor non-asiatic sentimentul ca in acele tinuturi exotice au trait de-a lungul istoriei doar tirani necrutatori si eroi care au incercat sa li se opuna. O asemenea imagine e in contrast cu ceea ce Thailanda de azi ne arata ca este si ne poate face sa intelegem evolutia acestei natiuni ce porneste din timpurile din “Edge of Empire”.

Ca realizare, filmul nu este rau, insa totul e destul de simplist redat, uneori cu exagerari inclusiv artistice (fluturii ce apar in film, avand culori mult prea vii, sunt realizati pe calculator, contrastand prea mult cu decorurile). Scenele de lupta nu au prea multe efecte speciale, insa sunt suficient de dinamice si realiste cat sa contribuie la spectaculozitatea povestii. La acest capitol, scenaristul ce a adaptat un roman de succes a facut o treaba foarte buna, povestea desi usor previzibila beneficiind de numeroase rasturnari de situatie petrecute rapid, care capteaza atentia spectatorului. Totusi, in conditiile in care povestea se intinde pe durata mai multor ani, prezentand o evolutie nu atat a personajelor cat a unei perioade istorice zbuciumate, durata filmului se impunea sa fie de cel putin 2 ore. Chiar si asa, chiar si daca peste unele momente s-a trecut mult prea repede cu privirea, filmul nu dezamageste, mesajul sau putand fi inteles usor de oricine. Nu e un film care sa fie peste nivelul altor filme istorice thailandeze in care in ultimii ani s-au investit bugete uriase, insa merita vazut pentru a intelege si invata franturi din istoria acestei natiuni care azi e una din cele mai importante atractii turistice ale Asiei.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romanai de gligac2002 pentru asiacinefil.com.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com