Won Bin revine pe marele ecranAu trecut deja sase ani de cand actorul Won Bin juca in ultimul sau film, faimosul „Ajusshi” („The Man From Nowhere)” si de atunci actorul a refuzat toate ofertele de a juca. Se pare ca (este, desigur, doar un zvon, cu Won Bin nu se stie niciodata) actorul ar putea lua in considerare (sa speram…) un nou film, un remake al filmului englezesc „Still Life”, reprezentantii actorului spunand ca este doar unul din posibilele proiecte la care actorul ar putea lua parte. Se poate ceva mai vag?! Este de apreciat ca rolul nu a fost totusi refuzat din start.

„Still Life” este o drama umana contemplativa scrisa si regizata de Uberto Pasolini, care a avut premiera in 2013, la Festivalul de la Venetia, si care a castigat premiul pentru regie in categoria „Orizzonti”. Este povestea dureros de melancolica a unor jumatati de viata si a celor ce au decedat fara a avea pe cineva alaturi de ei. Personajul (jucat de Eddie Marsan) este un functionar a carui munca ingrata este de a localiza rudele celui ce a decedat recent, fara sa ii pese cuiva de el, si deseori este singurul care participa la funeralii. Cei astfel decedati nu reprezinta in ochii superiorilor functionarului decat niste cifre, dar acesta ia fiecare deces si povestea vietii celui ce a murit cat se poate de in serios, pana la a lipi cu multa grija si devotament fotografiile celui decedat in albumele sale de familie, in timp ce mananca ton si paine prajita, de unul singur. Intr-o buna zi este anuntat ca departamentul care include si functia pe care o ocupa se va desfiinta, si devine obsedat de ultimul sau caz. Astfel, el porneste in odiseea pe taramul celor vii, fapt ce il aduce in contact cu prietenii si cunoscutii unui vecin necunoscut inainte de deces. In acest mod personajul intalneste o femeie si incepe sa-si traiasca propria viata.

Filmul original a avut parte de critici amestecate, dar nu este greu de inteles de ce Won Bin ar dori un astfel de rol. Personajul este descris ca unul optimist, in ciuda muncii sale. Fanii sunt curiosi sa vada cum Won Bin ar portretiza un personaj atat de complex, mai ales ca rolul din „The Man From Nowhere” si cel al lui John May (personajul principal din „Still Life”) au caracteristici similare, amandoi fiind putin izolati de lumea din afara si nu au prieteni. Acest rol ar putea fi o provocare, in conditiile in care Won Bin ar trebui sa transmita o multitudine de trairi sub forma unui personaj tacut, subtil si putin lipsit de stralucire. Ramane sa vedem daca va accepta rolul, sau remake-ul coreean la celebrul film va fi facut cu un alt protagonist. Cert este ca lumea asteapta revenirea lui Won Bin pe marele ecran, 6 ani de absenta (timp in care s-a casatorit cu Lee Na-young) fiind prea mult pentru un actor promitator ca el.

(Sursa: dramabeans)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>