Considerat un regizor cu un stil asemanator unui Stanley Kubrick sau Andrei Tarkovsky, Kiyoshi Kurosawa, care cu modestie recunostea ca un Yasujiro Ozu sau Alfred Hitchcock i-au modelat cu adevarat viziunea regizorala, este unul din cei mai importanti cineasti japonezi contemporani. Explorand in special genul thriller spre horror, fara a recurge la excesele unui Takashi Miike, Kiyoshi Kurosawa s-a remarcat prin filme precum “Cure”, “Charisma”, “Kairo”sau “Retribution”, toate analizand cam acelasi spectru intunecat al firii umane: temerile omului, obsesiile acestuia, demonstrand cu fiecare film realizat ca este si un fin psiholog al naturii umane. In 2008, “Tokyo Sonata”, un film total atipic lui Kurosawa, i-a adus si recunoasterea internationala, castigand in 2008 premiul “Un Certain Regard” la Cannes si alte premii la festivaluri internationale de film. “Doppelganger” este un film realizat la 2 ani dupa succesul lui “Kairo”, in care regizorul incearca sa combine fantezia cu explorarea unei situatii neobisnuite, un thriller cu accente horror si totodata comice. In rolurile principale apar doi actori cunoscuti: Koji Yakusho (recent vazut in rolul Shinzaemon Shimada din “13 Assassins”, in Tokyo Sonata sau Babel, fiind un personaj aproape nelipsit din filmele lui Kurosawa) si actrita Hiromi Nagasaku (din recentul “The Clone Returns Home”). Filmul a castigat 2 premii, si beneficiaza de un scenariu scris de Kiyoshi Kurosawa si Ken Furusawa (scenaristul lui “Kairo”).

Lipsa banilor in Cercetare poate cauza mult stres si frustrari cercetatorilor, astfel ca senzatia ca o iei razna este una cat se poate de reala. Aparitia unei “dubluri” (doppelganger) in viata lui Hayasaki ii da batai de cap si mai mari, pe langa problemele de la serviciu. In traditia populara, aparitia unei dubluri e un semn ca ceva rau se va intampla. Aceasta dublura e foarte insistenta, oferindu-se chiar sa-l ajute pe cercetator in activitatea sa. La prima vedere, cei doi par identici, doar personalitatea lor difera. Insa dublura poseda dorintele si sentimentele cele mai ascunse ale finite reale, o atitudine complet diferita fata de lume. Daca Hayasaki cel real e timorat de faptul ca nu avea ajutorul neconditionat al sefilor lui, dublura, in schimb, are o atitudine razboinica fata de acestia. In urma unei intamplari, Hayasaki cunoaste o fata pe nume Yuka, care a patit si ea acelasi lucru cu fratele ei, trezindu-se in casa cu… dublura acestuia. Similaritatea celor doua cazuri ii apropie pe Hayasaki si Yuka, ce devin parteneri. Dar cand Hayasaki e concedit de sefii lui, dublura ii fura realizarea (un corp artificial la care lucreaza de ani de zile) si o aduce acasa, unde Hayasaki cel real se dedica cu trup si suflet continuarii proiectului. Cand cercetarea de o viata ia sfarsit, dublura nu isi mai are rostul. Oare ce va decide Hayasaki? Intr-un final totul trebuie sa revina la normal si cele doua jumatati sa se uneasca intr-o singura fiinta.Vor reusi acest lucru ? Viata trebuie sa mearga inainte.

Pentru necunoscatori, “doppelganger” reprezinta dublura tangibila a unei persoane in viata, care in folclor sau in cultura populara reprezinta Raul. Se spune ca persoana care isi vede propria dublura isi vede propria moarte (in unele culturi) sau acest lucru prevesteste boli ori nenorociri (in alte culturi). Mitul Doppelganger e unul putin uzitat in cinematografia asiatica, astfel ca aceasta productie poate fi vazuta ca un prim pas in explorarea acestui subiect, in conditiile in care, de exemplu, in Occident, mitul vampirilor este deja unul consumat, cum e si cel al fantomelor in cinematografia asiatica. Fenomenul este un mit, insa exista evenimente sau analize stiintifice recente care vorbesc despre cazuri de Doppelganger petrecute in realitate. Astfel, la 3 ani dupa filmul lui Kurosawa, in 2006, intr-un spital din Geneva, creierul unei paciente bolnave de epilepsie, intinsa pe un pat, a fost supus unei stimulari electromagnetice, aceasta simtind imediat prezenta unei alte persoane in “spatiul extrapersonal”. Aceasta a fost descrisa ca o persoana tanara, de un sex ce n-a putut fi determinat, tacuta, cu un corp similar cu al pacientei. La a doua stimulare electrica, mai intensa, pacienta stand cu mainile incrucisate a simtit prezenta unui “barbat” ce avea bratele in jurul ei. Ultimul test de stimulare electrica asupra pacientei ce statea pe un scaun, de aceasta data, a revelat prezenta unei persoane care si ea statea pe un scaun, langa ea. Medicul care a facut aceste experimente a ajuns la concluzia ca imbinarea temporo-parietala din zona creierului e cea “vinovata” de evocarea senzatiei de sine (localizarea corpului in spatiu, pozitia lui, postura etc). Cand acesta e deranjat, aceasta senzatie e si ea alterata si poate fi inlocuita de senzatia unei prezente straine sau a sine insusi in apropiere.

Dincolo de aceste cercetari recente, de-a lungul timpului au existat mai multe relatari scrise despre persoane care si-ar fi vazut propriul doppelganger. Mary Shelley (autoarea romanului “Frankenstein” si sotia lui Percy Shelley, celebrul poet britanic), a scris o scrisoare unei prietene, la putin timp dupa ce sotul ei s-a inecat, in care ii spunea ca acesta si-a inatlnit propriul doppelganger cu putin timp inainte sa moara. Izaak Walton a sustinut ca John Donne, un alt poet englez, a vazut doppelganger-ul sotiei sale in 1621 la Paris, in aceeasi noapte in care acesta nastea un copil mort. In biografia scrisa de Carl Sandburg dedicata vietii lui Abraham Lincoln, acesta insusi recunoaste ca in seara alegerii sale ca presedinte s-a vazut pe sine intins pe o canapea, avand doua fete, o iluzie care a disparut repede si a reaparut cand s-a intins din nou pe respectiva canapea. Cateva zile mai tarziu, iluzia a aparut pentru a treia si ultima oara. Povestindu-i sotiei sale, aceasta a interpretat spusele sotului ei astfel: era un semn ca va fi ales pentru un al doilea mandat de presedinte, insa paloarea uneia dintre fetele pe care le-a vazut ar fi insemnat ca nu va ma trai sa incheie cel de-al doilea mandat. Iar istoria a confirmat previziunea acesteia. La randul lui, Goethe insusi a scris in autobiografia sa ca si-a vazut propriul doppelganger.

Revenind la filmul lui Kurosawa, lasand la o parte mitologia, acesta schimba ideea de doppelganger aducator de nenorociri cu ajutorul fictiunii, cele doua personaje – Hayasaki si dublura lui – ajungand sa conlucreze si sa colaboreze, dupa natura fiecaruia: unul facand lucrurile pozitive, celalalt lucrurile negative. Pacatul personajului este ca accepta sa profite de avantajele aduse de realizarea lucrurilor murdare de catre doppelganger-ul sau, asistand, oarecum, la un pact faustian fara o finalitate clara. Lucrurile evolueaza de la sine, cu mai mult sau mai putin umor, pana in momentul in care pactul fiind incheiat, dublura nu-si mai are rostul. Filmul ridica o multime de intrebari legate de natura umana si dualitatea acesteia, dar si una retorica, care ne impinge spre meditatie: isi doreste oare, omul, in taina, existenta inca unei “versiuni” a propriului eu care sa faca si sa spuna lucrurile pe care suntem speriati a le face sau spune ? Aceasta intrebare retorica e urmarita pe parcursul intregului film, pe masura ce actiunea evolueaza. Trebuie remarcata si performanta actoriceasca a lui Koji Yakusho, in special in scenele “face-to-face” dintre Hayasaki si dublura sa.

O demitizare originala a fenomenului Doppelganger in folosul deslusirii partilor ascunse ale firii umane, un recital actoricesc al lui Koji Yakusho si mana unui regizor apreciat, toate fac din “Doppelganger” o propunere interesanta de vizionat.

Articol realizat de cris999 si fulvia – asiacinefil.com