Popularitatea unor productii de peste ocean inspirate din lumea dansului, precum “Saturday Night Fever”, “Flashdance”, “Girls Just Want to Have Fun”, “Dirty Dancing” sau “Dance with Me”, dar si performanta japonezilor, care in 1996 lansau un film de exceptie, care va scrie istorie, intitulat “Shall We Dance ?”, ce arunca o privire asupra dansului de societate intr-o lume in care mentalitatea era inca puternic marcata de traditionalism, i-au determinat pe producatorii coreeni sa-si incerce si ei norocul in acest domeniu. Astfel, Moon Seong-wook, cel care in 1998 debutase ca regizor cu coproductia coreeano-poloneza “Taekwondo”, a schimbat registrul si a acceptat sa regizeze prima productie coreeana despre dansuri moderne, “Dance, Dance”. Desi reteta e una tipic americana, filmul e realizat in pur stil coreean, avand un farmec aparte. In rolul principal il revedem pe Joo Jin-mo, care la 25 de ani debuta ca protagonist intr-un film (dupa un rol minor in 1997), si, ce poate fi mai frumos decat sa-l vedem pe acesta intr-un rol ce aminteste de un alt “innocent” ce debuta in acelasi an ca protagonist in filmul “Calla”, Song Seung-heon ? Nici partenera lui Joo Jin-mo din acest film nu e mai prejos, frumoasa actrita Hwang In-young debutand la 21 de ani intr-un rol dinamic.

Jun-yeong (Joo Jin-mo) e un student la medicina putin dezorientat. A optat pentru aceasta facultate la insistentele parintilor sai, in absenta unei inclinatii deosebite spre altceva. Intr-una din zile vede o tanara, pe Jin-a (Hwang In-young), dansand pe scena unei sali de reprezentatii si ramane fascinat de frumusetea acesteia. Desigur, se indragosteste de ea la prima vedere, iar a doua zi revine in acelasi loc, doar pentru a afla ca fata a renuntat la studiile de dans. Mai apoi o zareste pe strada, o urmareste cu disperare si constata ca aceasta frecventeaza o sala de dans, unde se pregateste pentru meseria de dansator de fundal. Pentru ca totul sa para natural, Jun-yeong se decide sa frecventeze si el respectiva sala de dans, insa in scurt timp datorita antitalentului sau e pus sa se ocupe de curatenia salii. Dar el e fericit si cu asta, caci o poate vedea in fiecare zi pe Jin-a. Ziua merge la cursuri la facultatea de medicina, dupa-masa e prezent in sala de dans, iar seara invata cu zor pentru examene, purtat fiind de fiorii dragostei. Fara sa realizeze, Jun-yeong se indragosteste de… dans, iar toti membrii trupei isi schimba atitudinea fata de el, incercand sa-l invete dansul. Cel mai important profesor va fi, insa… Jin-a.

“Dance, Dance” e o poveste romantica pe ritmuri moderne, ce demonstreaza ca si coreenii se descurca de minune cand vine vorba de a realiza filme inspirate din lumea dansului. Scenariul nu exceleaza, este simplist si lasa protagonistilor libertate deplina de exprimare, intregul farmec al filmului stand in atmosfera pe care actorii reusesc sa o creeze. Filmul e despre tentativa unui grup de tineri talentati, dar fara posibilitati materiale de a se realiza in domeniul lor, de a reusi in lumea dansului, debutand ca o formatie independenta de dansatori. Pregatiti ca un grup pentru succesul individual ca dansatori de fundal, acestia ar fi urmat sa insoteasca interpretul vocal sau formatiile muzicale in turnee sau in aparitiile televizate. In anii ’90, dansul si muzica aveau alte reguli ca in zilele noastre, iar industria era formata din impresari, interpreti, coregrafi si dansatori. Odata cu explozia Hallyu, industria muzicala coreeana sufera o adevarata revolutie in sensul eficientizarii ei, renuntandu-se la dansatorii de fundal, rolul lor fiind preluat chiar de catre interpretii vocali. Astfel, au luat nastere formatiile muzicale in care interpretii erau si dansatori, iar mai apoi, pentru a demonstra polivalenta talentului lor, acestia au inceput sa fie impinsi si spre debutul pe micul ecran, in seriale si show-uri de televiziune, devenind niste marionette ale marilor companii de impresariere, cu toate consecintele pozitive si mai ales negative. In 1999 insa, dansatorii erau foarte cautati de cei ce-si faceau o formatie, iar “Dance, Dance” face o incursiune realista in lumea aspirantilor din domeniu, in general tineri talentati dar lipsiti de posibilitati materiale, ce deseori cadeau prada capcanelor industriei, fiind nevoiti sa aleaga cat sunt dispusi sa faca pentru implinirea pasiunii lor pentru dans. Jin-a isi doreste sa urmeze studiile unei universitati, dar pasiunea pentru dans mereu o impiedica sa-si faca curaj pentru acest pas. Jun-yeong, din contra, e student la medicina, dar ajunge sa se indragosteasca de dans, si se afla in aceeasi dilema ca cea pe care o place. Altfel spus, Jun-yeong are ceea ce Jin-a viseaza, pe cand Jin-a are ceea ce Jun-yeong viseaza. In mod evident, apropierea celor doi este inevitabila, insa filmul nu este despre sentimentele pe care cei doi ajung sa si le poarte, ci despre modul in care aceste sentimente sunt unite prin intermdiul dansului. Dansul e instrumentul prin care iubirea prinde glas, si e o adevarata placere sa urmaresti chimia celor doi protagonisti, naturaletea interpretarii lor si nu in ultimul rand sa savurezi o multime de momente muzicale superbe. Un film deosebit de placut, ce ne invita la o calatorie inedita in lumea dansului, a ambitiei si curajului de a-ti urma propriul destin asa cum iti dicteaza sufletul.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asaicinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil