Filmele de actiune sunt specialitatea casei in Hong Kong, de mai bine de 3 decenii genul explodand si intrecand in popularitate filmele de arte martiale produse pe banda rulanta timp de mai bine de 2 decenii de celebrele studiouri Show Bros. Odata cu anii 2000 genul a fost reinventat si adaptat la realitatile zilelor noastre, tema cea mai frecventa fiind lupta fortelor de politie cu mafia reprezentata de triade. “Infernal Affairs”, filmul lui Lau Wai-keung si Alan Mak din 2002 a reprezentat punctul culminant al genului, daca ne gandim la uriasul succes inregistrat in intreaga Asie de aceasta productie (urmata de altfel de inca 2 filme, ce au completat trilogia si de remake-ul Hollywoodian castigator la Oscaruri.) Multe productii ulterioare au incercat sa se ridice la nivelul lui “Infernal Affairs”, dar nu au reusit sa-l depaseasca, indiferent ca era vorba de filme ulterioare ale celor doi regizori – realizate separat sau impreuna -, de scenario scrise de scenaristii lui Infernal Affairs sau ca aveau in distributie cel putin 2 actori ce-au jucat impreuna in acest film de referinta. Si de fiecare data cand aparea un film cu un subiect cat de cat apropiat de “clasicul” de acum un deceniu, se gaseau diversi “specialisti” sa faca raportari la “Infernal Affairs”, fara ca productiile ulterioare sa poata concura real cu acest film. Aceleasi glasuri au inceput sa se faca din nou auzite la sfarsitul lui 2012, cand in noiembrie, simulatn in China, Hong Kong, Macao, Malayezia, Australia si Noua Zeelanda a avut loc premiera lui “Cold War”, un film care din trailer si din campania de promovare se anunta un mare succes de box-office. Asteptarile producatorilor nu au fost inselate, insa cu siguranta asteptarile celor mai multi fani ai genului filmelor de actiune, da. “Cold War” este doar intr-o mica masura un film de actiune, peste 70% din scenele sale fiind filmate prin birouri, filmul axandu-se pe o disputa de jurisdictie intre departamentul de operatiuni al politiei din Hong Kong si cel de management al aceleiasi institutii. Cu toate acestea, scenariul sau a umplut salile de cinematograf din China si Hong Kong, in doar 2 saptamani filmul obtinand incasari de peste 183 de milioane de dolari, devenind cel mai bun “crime/thriller” produs in Hong-Kong de la “Infernal Affairs” incoace. In afara scenariului, publicul a fost atras si de distributia de exceptie: Aaron Kwok, Tony Leung Ka-fai, Gordon Lam, Andy On, Andy Lau, Terence Yin sau Eddie Peng, dintre acestia Tony Leung Ka-fai si Eddie Peng aparand ca rivali in “Tai Chi”, intrepretand aici rolul tata-fiu.

Datorita unei gestionari eficiente a fondurilor si a organizarii impecabile din interiorul Politiei, Hong Kong a devenit cel mai sigur oras al Asiei. Rata infractiunilor violente a scazut, iar profesionalismul fortelor de politie si interventia lor prompta a descurajat producerea multor infractiuni. Artizanul organizarii si restructurarii fortelor de politie este Sean Lau (Aaron Kwok), inspector in biroul de management al politiei. M.B. Lee (Tony Leung Ka-fai) e seful departamentului de Operatiuni din cadrul Politiei, fiul sau, Joe Lee, lucrand in prima linie ca politist de patrula. In timp ce inspectorul-sef Tsang, superiorul celor doi si figura exponentiala a fortelor de politie din Hong Kong participa la o conferinta la Copenhaga, in Hong Kong are loc un atentat cu bomba la un cinematograf. La scurt timp dupa atentat, un incident straniu se produce: un echipaj de patrula de urgente opreste in trafic un sofer inconstient ce a condus in stare de ebrietate. Dupa ce echipajul raporteaza la Centru incidentul, brusc legatura sub orice forma cu acestia este pierduta. Mai apoi apare un mesaj in care se solicita o rascumparare pentru dubita de politie, vietile celor 5 ofiteri rapiti si armele din dubita. O celula de criza este imediat convocata, dar aceasta va scoate in evidenta rivalitatea dintre doi vechi colegi: Sean Lau si M.B. Lee. Mai tanar cu 10 ani decat M.B. Lee, provenit din randul administratiei, Sean Lau avea o puternica sustinere guvernamentala pentru a deveni viitorul inspector sef al Politiei, in timp ce M.B.Lee avea sustinerea unei parti importante a politistilor de teren, ce erau nemultumiti de restructurari si de taierile de fonduri venite de la administratie. In conditiile in care inspectorul sef Tsang se afla la Copenhaga, situatia de criza trebuia gestionata astfel incat prestigiul international al Politiei si orasului Hong-kong sa nu fie afectat. In momentul in care Sean Lau incearca sa preia conducerea operatiunii cu nume de cod “Razboi Rece” pentru salvarea ostaticilor rapiti, invocand ca pretext faptul ca fiul lui M.B. Lee se afla intre politistii rapiti, iar Lee nu se putea lasa condus de sentimente in aceasta ancheta, incepe un veritabil razboi rece intre cei doi.

Desi “Cold War” nu are la baza nici un caz din viata reala, acesta se dovedeste o veritabila lectie practica de analiza a unui dosar intern guvernamental clasificat “strict secret”, in care se transeaza o disputa jurisdictionala. Filmul nu se deosebeste prea mult de acele productii filmate intr-o sala de tribunal in care un avocat incearca cu argumente mai mult sau mai putin solide sa-si salveze clientul de la o condamnare; asemanarea cu acest gen de filme sta in discutarea in termini tehnici si uneori mult prea sofisticati a unei situatii tehnice care intereseaza prea putin spectatorul de rand, atras de numele mari din distributie, de posterele atragatoare si de trailerul in care au fost ingramadite destul de putinele scene de actiune, cu scopul evident de a da impresia unui film spectaculos. Intr-o oarecare masura producatorii nu au pacalit spectatorul, “Cold War” fiind, intr-adevar, un film spectaculos, insa nu in sensul la care toata lumea s-ar astepta. Vorbim mai degraba de un thriller “de birou” intelligent scris, ce aminteste de “Infernal Affairs” doar prin introducerea in scenariu a ipotezei unei posibile cartite infiltrate – in nici un caz de Mafie – in randurile politiei. In rest, cele doua filme nu au absolut nimic in comun. In ciuda unei dinamici irelevante si a unui curs al evolutiei evenimentelor de la lent la rapid si revenind inapoi la lent, “Cold War” ofera un spectacol actoricesc desavarsit prin prestatia celor doi protagonisti, Aaron Kwok si Tony Leung Ka-fai. In special Tony Leung Ka-fai in rolul lui M.B.Lee are o prestatie cum rar ti-e dat sa vezi. Andy Lau probabil a participat la aceasta productie pentru a da greutate filmului si a-i asigura succesul, prezenta lui rezumandu-se la cateva scene de maxim 5 minute, in care regasim un Andy Lau la fel de carismatic, insa mult imbatranit si slabit raportat la forma fizica de invidiat din anterioarele sale filme. Pretextul filmului – un atentat terorist si o rapire – arata ca scenaristii filmelor de gen din Hong Kong au depasit complexul gangsterismului si Triadelor, teme care au cam fost epuizate (deh, pacatele capitalismului de pe vremea coloniala…); acum, si scenaristii se adapteaza realitatilor globalizarii, iar terorismul si rapirile sunt teme la ordinea zilei oriunde in lume. Una peste alta, “Cold War” e un film inteligent scris, pus in scena, jucat si realizat de adevarati profesionisti din domeniu, ce aduce un suflu novator genului, care in ultimii ani nu a reusit sa mai iasa in evidenta. Chiar daca se vorbeste mult, si uneori fara rost, intr-un limbaj mai mult tehnic decat pe intelesul tuturor, “Cold War” isi are farmecul sau aparte, astfel ca la finalizarea vizionarii lui (ce lasa loc de un sequel) ai satisfactia ca ai vazut un film de calitate, fara a-ti da seama cand au trecut cele 100 de minute ale sale.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania, si timingul a fost lucrat manual, linie cu linie de

gligac2002 Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com