La inceputul anilor ’60, Schiopul Ho (Donnie Yen) soseste cu prietenii lui din China in Hong Kong-ul britanic. Pe atunci, Hong Kong aparea ca un Taram al Fagaduintei pentru chinezii de pe continent, multi incercand sa-si cladeasca o viata noua intr-o tara aparent mai libera, capitalista. Ho si prietenii lui isi gasesc o chirie ieftina, insa intampina dificultati in plata lunara a chiriei. Veniturile obtinute din munca pe santier sunt insuficiente, astfel ca nu de putine ori Ho se implica in lupte de strada, acceptand sa participe contra cost la infruntari intre bande rivale, in care isi poate pune in valoare indemanarea in folosirea pumnilor si picioarelor. Iar uneori aceste venituri erau usor obtinute, multe din luptele de strada fiind inscenate intre luptatori. Din umbra, insa, echilibrul era pastrat de fortele de politie, controlate de britanici. Si totusi, din randul politiei se remarca un chinez, Lee Rock (Andy Lau), ce are ambitii mari si se bucura de simpatia conationalilor sai dupa ce intra in conflictul cu seful de echipa britanic Hunter. Destinul va face ca Lee Rock sa-i salveze viata Schiopului Ho, cazut in mana lui Hunter, iar intre cei doi sa se lege o prietenie puternica. Insa daca Rock isi urmeaza ambitiile de a promova in functie, Ho intra in banda Dolofanului, un gangster local pentru care executa tot felul de faradelegi. Filmul prezinta marirea si decaderea lui Ho, un om simplu, cu suflet mare, marcat de un singur defect: dorinta de a face cat mai multi bani.

Veteranul Wong Jing, ce face filme de mai bine de 37 de ani, revine cu un film biografic despre viata unui celebru gangster din Hong Kong-ul anilor ’60, dupa ce in 2012 a regizat “The Last Tycoon”, un film inspirat din viata unui gangster cunoscut din Shanghai-ul anilor ‘20-’30 caruia i-a dat viata Chow Yun-fat. Si de aceasta data distributia e de zile mari, cu doi monstri sacri ai filmului din Hong Kong, Donnie Yen si Andy Lau. Primul da viata Schiopului Ho, un gangster real din anii ’60, Ng Sek-ho, in timp ce Andy Lau interpreteaza un politist controversat din aceeasi perioada, Lee Rock, rol pe care il reia dupa 26 de ani, in tinerete interpretandu-l de inca 2 ori in productiile “Lee Rock” si sequel-ul, din 1991. Regizorul Wong Jing e ajutat de Jason Kwan, cu care imparte creditele pentru regie, acesta din urma debutand ca regizor dupa ce mai bine de un deceniu a asigurat imaginile a numeroase filme de succes, precum Wu Kong, Cold War 1 si 2, Shanghai sau My Mother is a Belly Dancer. Amandoi regizorii au mai colaborat cu actorii din distributie, Wong Jing deplasandu-se pana in Canada, in 2016, unde se afla Donnie Yen pentru filmarile la xXx: The Return of Xander Cage, convingandu-l sa joace alaturi de Andy Lau rolul unui gangster atipic intr-un film cu un numar limitat de scene de lupta (e stiut faptul ca interpretul personajului Ip Man anuntase inca de pe cand filma la celebrul film ca voia sa se retraga din filmele de actiune). Convins de proiect si de sinceritatea reputatului regizor, Yen a acceptat, si asa s-a nascut unul din cele mai reusite filme cu gangsteri din toate timpurile, in cinematografia din Hong Kong. In septembrie 2017, la data premierei, “Chasing the Dragon” s-a bucurat de critici elogioase, ce laudau versatilitatea lui Yen si interpretarea extraordinara a unui personaj din viata reala a perioadei respective. Productia a fost si un mare succes de box-office, depasind ca incasari atat “Blade Runner 2049” in mare parte din tarile Asiei, cat si “The Foreigner”, filmul veteranului Jackie Chan, in China si Hong Kong ! Numai in China, “Chasing the Dragon” a obtinut mai mult de 87 milioane dolari, in conditiile in care investitia initiala in productie a fost de aproape 32 milioane dolari !

Avand la timona un regizor cu o experienta de 3 decenii in spate si unul cu 27 de filme la activ in calitate de regizor si operator de imagine, dar si o distributie solida, “Chasing the Dragon” a fost un succes garantat inca dinainte de lansarea sa in cinematografe. Scenariul scris de Wong Jing – criticat pentru povestea mai putin inspirata din spatele trilogiei din lumea jocurilor de noroc, “From Vegas to Macau” – este de aceasta data la inaltimea unei biografii moderne a vietii necosmetizate a unui interlop celebru in Hong Kong. Scenariul i-a oferit suficienta libertate de miscare lui Donnie Yen, al carui personaj, Schiopul Ho, este surprins in evolutia sa de la statutul de imigrant ilegal in Hong Kong-ul britanic de la inceputul anilor ’60 la cel de temut lord al drogurilor, asemeni unui alt celebru personaj Hollywoodian, intruchipat de Al Pacino in 1983 in “Scarface”, Tony Montana. Schiopul Ho e un chinez sarac sosit ilegal in Hong Kong in 1960, avand visuri marete: sa faca bani si sa traiasca o viata pe care China maoista a acelor timpuri i-o interzicea. Traind tipicul unei vieti de imigrant, cu munca pe santiere de constructii pentru un ban de nimic si cu lipsuri continue, acesta alege, cum era previzibil, calea mai rapida de a face bani, punandu-si in valoare indemanarea in folosirea pumnilor si picioarelor. Luptele ilegale de strada si implicarea, pentru bani, in confruntarile stradale dintre bandele de gangsteri il aduc in conflict cu legea si cu ocupantul britanic. Cum era de asteptat, filmul dubleaza latura biografica cu cea sensibila a ocupatiei britanice, englezii fiind infatisati ca niste stapanitori necrutatori, exploatatori” si profitori de pe seama chinezilor. Din fericire nu acesta e subiectul principal al filmului, astfel ca putem rasufla usurati. Pornind de jos, Schiopul Ho isi cladeste un adevarat imperiu interlop, lucrand mai intai in slujba unui gangster local si savarsind cu prietenii lui tot felul de ilegalitati. Ca in majoritatea filmelor similare, si de aceasta data accentul este pus pe transformarea acestui personaj controversat dintr-un om simplu, cu suflet mare, care ar fi dat totul pentru fericirea celor din jurul sau, intr-unul aservit dorintei de imbogatire, care treptat pune stapanire pe mintea sa. Andy Lau il interpreteaza pe politistul Lee Rock, o opreliste in calea transformarii lui Ho. Mai intai metaforica, devenind prietenul lui de suferinta sub opresiunea britanica, atata timp cat amandoi aveau un tel comun, iar mai apoi fizica, un obstacol in calea ambitiilor sale ce calca in picioare toate valorile la care odata Ho a tinut. Un film remarcabil, cu actiune bine dozata, in care nu scenele de lupta sunt capul de afis cat evolutia in sine a povestii, ce se intinde pe durata mai multor ani si a mai bine de 2 ore de pelicula. Cu siguranta e unul din cele mai bune filme chinezesti ale ultimilor ani, isi merita cu prisosinta toate elogiile criticilor de film.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>