O privire superficiala aruncata cinematografiei asiatice contemporane scoate in evidenta, inevitabil, si aspectul castigurilor financiare ale actorilor si producatorilor. Vremea productiilor finantate de stat a trecut si in majoritatea tarilor asiatice. Producatorii sunt interesati, in primul rand, de obtinerea unor profituri cat mai importante in urma productiilor realizate, mai ales ca unele din acestea beneficiaza de investitii serioase atat la nivelul promovarii cat si la cel al calitatii prestatiei actorilor. Intotdeauna, oriunde in lume, un actor cunoscut va vinde cel mai bine un produs, fie el si de proasta calitate, iar Asia nu face exceptie de la aceasta regula. Uneori, cateva efecte speciale pot salva un film de la esec, iar acestea, ati ghicit, sunt finantate tot de producatori.
Iata cateva cazuri din ultimii ani in care actorii, scenariile sau pur si simplu curiozitatea spectatorilor au asigurat un mare succes unor filme care au ajuns sa depaseasca granitele nationale ale statelor de provenienta. Donnie Yen a obtinut incasari de peste 1,9 milioane de dolari in urma prestatiei din „Flash Point”. Suma ar echivala cu un veritabil dezastru in Statele Unite, insa nici Hong Kong-ul nu se poate compara cu un continent, asa ca… Colaborarea dintre Yen si regizorul Wilson Yip va duce la lansarea unui nou film exploziv, la sfarsitul lui 2008, „Ip Man”.
In Coreea de Sud, dupa succesul de renume mondial al filmului „The King and the Clown” din 2005 si al lui „The Host” din 2006, in 2007 s-a lansat cu surle si trambite o co-productie coreeano-americana ce s-a dovedit a fi un esec lamentabil raportat la investitiile producatorilor. „D-War” nu a reusit sa depaseasca incasarile lui „The Host”, desi subiectul se axa oarecum pe aceeasi tema. Desi a fost filmul cu cel mai mare buget din Coreea de Sud din 2007 si desi a obtinut un record de incasari in prima saptamana de rulare in cinematografele din Coreea (peste 5 milioane de spectatori), filmul a fost prost primit de critici. La sfarsitul lui 2007, filmul avea incasari de peste 54 milioane dolari, din care 10 milioane doar pe continentul nord-american, unde de altfel a si fost filmat. In aceste conditii, nu este de mirare ca deja se vorbeste despre un „sequel” in 2010.
In alte tari asiatice, productiile de peste mari par a prinde mai bine decat productiile locale. Astfel, filmul „Transformers” regizat de Michael Bay a facut ravagii mai ales in Japonia, unde filmele de animatie cu roboti sunt in mare voga (peste 5 milioane de dolari in primul weekend de la lansare). Acelasi lucru s-a petrecut in Malaiezia, unde „Transformers” a devenit cel mai vizionat film din istoria acestui stat.
Asadar, uneori daca stii sa faci un film nu neaparat bun, dar pe gustul potentialilor tai spectatori, ai toate sansele sa cunosti foarte repede succesul. Si pentru asta nu e necesar sa te numesti Steven Spielberg.
Articol realizat de cris999 (c) asiacinefil.com
La recenta premiera a filmului „Seven Pounds”, Will Smith a fost intrebat despre proiectul lui Spielberg. Acesta a confirmat ca va interpreta rolul principal in acest film. In acelasi timp, insa, a insistat sa spuna ca nu va fi vorba de o adaptare dupa filmul lui Chan Wook-Park din 2003, ci dupa benzile desenate originale japoneze, care poarta acelasi titlu. Aparent, evolutia lucrurilor tinde sa-i dea dreptate popularului actor de culoare, Spielberg achizitionand drepturile pentru sursa originala – nuvela grafica „Oldboy” – si nu pentru filmul asiatic. Aceasta este o veste buna pentru fanii capodoperei asiatice, insemnand ca Spielberg e liber sa faca ce adaptare doreste dupa niste benzi desenate, si nu sa copieze un film care a facut cu adevarat istorie in intreaga Asie. Aceasta inseamna ca, intr-adevar, ar putea fi un film in intregime diferit de cel coreean, insa ramane un singur semn de intrebare ridicat de faptul ca nuvela grafica ramane, totusi, extrem de apropiata de ceea ce reprezinta filmul lui Park in forma lui finala.
