Actrita Uhm Jung-hwa protagonista unor filme precum”Bestseller” sau „Haeundae” si totodata sora lui Uhm Te-woong (nimeni altul decat interpretul personajului Kim Yi sin din serialul „Queen Seon-Deok) a fost depistata ca avand cancer la tiroida. Stirea a fost facuta publica dupa ce actrita si interpreta de muzica pop a urmat un tratament care ar fid us la invingerea bolii intr-un stadiu incipient. Vestea despre operatia suferita de actrita a ajuns abia ulterior in presa. Un oficial din cadrul companiei ce o impresariaza a declarat: „In luna mai, in timp ce si-a facut un control medical, doctorul ei a depistat o forma de cancer la tiroida. Ea a putut realiza o operatie desfasurata fara probleme imediat ce cancerul a fost depistat, intr-un stadiu incipient, iar acum s-a recuperat complet”. Acesta a mai adaugat: „Aceasta operatie a avut sanse mari sa duca la vindecarea completa a actritei, fara a lasa vreo urma, astfel incat nu a afectat-o in nici un fel in viata de zi cu zi”.
Stirea a luat prin surprindere pe multa lume, din moment ce Uhm a aparut regulat in atentia publicului, fiind chiar parte din juriul unei emisiuni de televiziune. „Foarte putini stiau de starea ei, inclusiv familia ei si seful agentiei sale de impresariere nefiind la current. Si ceilalti membrii ai staffului agentiei sale au fost surprinsi sa afle cu intarziere vestea. Se spune ca bolile legate de tiroida dureaza o viata de om, insa cancerul este mult mai usor de tratat. Uhm isi urmeaza fara dificultati cariera”, a declarat reprezentantul agentiei de impresariere.
Actrita a luat o pauza dupa filmarile de la „Bestseller” de la inceputul acestui an, cand s-a decis sa-si faca un control general. Celulele canceroase au fost depistate in urma controlului si imediat actrita a fost supusa interventiei chirurgicale, o operatie care nu a lasat urme sau cicatrici. Fanii ei si-au exprimat surpriza, ingrijorarea si admiratia: „E uimitor ca a reusit sa apara in emisiunea <<Superstar K2>>, care presupune filmari tarziu in noapte. E foarte profesionist din partea ei”, a spus un netizen. Uhm a aparut la diverse festivitati de acordare de premii si la premiere cinematografice, dar si la comemorarea a 2 ani de la disparitia actritei Choi Jin-sil, pe 2 octombrie. Dupa finala emisiunii „Superstar K2”, actrita intentioneaza sa faca inca o verificare a starii sale de sanatate. Uhm a mai declarat: „Voi da mai mult in curand intr-un nou film si intr-un nou serial”.
Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com
Se transforma actorii in magicieni ? Cu siguranta lucrurile par sa stea astfel daca e sa ne gandim la filmele care sunt proiecte certe pentru anul 2011 in China. Unul din ele va fi “Big Magician”, cu Tony Leung, Lau Ching-Wan si Zhou Xun adusi impreuna sub bagheta magica a regizorului Derek Yee, realizatorul lui “Shinjuku Incident” si “Triple Tap”. Un alt film interesant pare a fi “Secret 2”, in care Andy Lau (al carui cel mai recent film, Detective Dee, a facut furori la box-office in China) va aparea alaturi de Jay Chou intr-o pelicula regizata de insusi Chou ! Intrebat de ce l-a ales pe Andy Lau pentru acest sequel, Chou a declarat intr-un interviu: “Imi plac oamenii care se pricep la magie, iar Andy e, probabil, singurul artist din Hong Kong profesionist si lipsit de cusur”. Chiar a glumit spunand ca pe viitor intentioneaza sa se lase de cantat si sa se specializeze intr-o cariera in lumea magiei.
Charlene Choi (Ah Sa) a participat recent la o conferinta de presa cu prilejul lansarii noului extras pe single „Beauty Remains”. Despre cunoscuta actrita si cantareata o publicatie a scris ca aceasta si niul ei prieten, William Chan, s-ar intalni de un an, si nu de 3 luni dupa cum acestia au marturisit. Ah Sa a raspuns, intrebata pe acest subiect ce-i priveste viata privata: „Am spus deja ce trebuia sa spun. Dupa ce William si eu am hotarat sa facem publica relatia noastra, eram pregatiti sa infruntam tot genul de zvonuri, asa ca nu ne pasa”. In privinta faptului ca cei doi si-ar fi cumparat o casa pentru a se intalni mai usor, actrita a replicat: „Nu voi raspunde la aceste zvonuri. Am raspuns deja la tot. Revista cutare spune una, cealalta spune alta, nu vreau sa vorbesc de asta, nu e nevoie sa vorbesc de asta. Sa lasam timpul sa vorbeasca.” Aceeasi reticenta a manifestat actrita si fata de presupusa acuza venita din partea fostei prietene a actualului sau prieten, care ar fi scris pe Weibo (un fel de Facebook din Hong Kong) ca se indoieste de faptul ca cei doi se intalnesc doar de 3 luni: „Ieri, reporterii m-au intrebat de asta. N-am putut citi pe Weibo. L-am intrebat pe William si nu crede ca fosta lui prietena ar fi facut asa ceva. Cineva apropiat de ea a facut-o ? Nu ma intereseaza, nu voi raspunde”.
Vesti bune pentru fanii catorva vedete masculine coreene, a caror absenta din cauza serviciului militar obligatoriu a lasat un mare gol in sufletul tuturor. Jo In-Seong, Jo Seung-woo si Eric Moon isi vor termina curand serviciul militar, fiind deja contactati de industria de film pentru reluarea activitatii ca actori. Jo Seung-woo va fi lasat la vatra pe 23 octombrie, dupa ce si-a efectuat serviciul militar in cadrul unui departament de politie. Jo este o vedeta de prima mana a Hallyu, unul din cele mai memorabile roluri ale sale fiind in pelicula „Marathon” (2005) sau „Classic” (2003), pentru rolul din „Marathon” castigand 4 premii de interpretare. Jo Seung-woo va fi distribuit in musical-ul „Dr.Jekyll & Mr.Hyde” si curand va aparea intr-un nou film. Mai multe scenarii i-au fost trimise spre studiu vedetei, chiar cu 6 luni inainte sa isi incheie stagiul militar. Au fost chiar unele companii de productie care au spus ca vor astepta ca Jo sa isi incheie armata, amanand lansarea proiectelor in speranta unui raspuns pozitiv din partea vedetei.
Serialul coreean „IRIS” va primi in aceasta luna o distinctie speciala la festivalul serialelor din Japonia. Producatorul serialului, Taewon Entertainment, a anuntat intr-o conferinta de presa ca „IRIS”, care a avut un rating de 10,1 % la primul episod difuzat in Japonia, va fi premiat drept Cel mai bun serial strain la Tokyo Drama Awards 2010, festivitate ce va avea loc pe 25 octombrie la Meiji Memorial Hall. Taewon a mai aratat ca actorul coreean Lee Byeong-Hun, ce a interpretat rolul principal in serial, va fi incoronat drept „Cel mai bun actor din Asia”: „Talentul actoricesc al lui Lee e incredibil, iar IRIS a fost distribuit in numeroase tari din intreaga lume. Acesta nu doar ca a asigurat ratinguri uriase serialului, ci a si primit elogii din partea criticilor de film pentru interpretare.”
Dupa rolul dramatic din “Ocean Heaven”, superstarul Jet Li intentioneaza sa revina la genul de filme care l-au consacrat: filmele de actiune. Se pare ca desi a declarat ca va renunta la filmele de actiune, propunerea cunoscutului Tsui Hark de a aparea in versiunea 3 D a remake-ului dupa “New Dragon Gate Inn” a fost de nerefuzat. Va fi prima colaborare dintre Li si Hark dupa aproape 20 de ani, in 1992 cei doi colaborand la “Once Upon a Time in China III”. Filmul original “New Dragon Gate Inn” a fost scris si produs de Hark in 1992, avandu-i in rolurile principale pe Tony Leung, Maggie Cheung, Donnie Yen, si Brigitte Lin. Tinand cont de actuala popularitate de care se bucura, nu este o surpriza ca Donnie Yen a fost singurul actor din distributia filmului original care a fost invitat sa participe la filmarile pentru sequel. Cu toate astea, Yen a refuzat proiectul, considerand ca ar fi o greseala sa interpreteze din nou acelasi rol.
In ultima vreme, lucrurile nu merg prea bine pentru Barbie Hsu. Recent, actrita a fost incoronata drept „Regina Filmelor Rebut”, pentru prestatiile considerate slabe din rolurile secundare interpretate. Ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, datorita unei inflamatii, bratul drept al vedetei a trebuit imobilizat timp de o luna. Desi a incercat diferite tratamente atat din medicina traditionala chinezeasca cat si din medicina occidentala, miscarea degetelor acesteia e in continuare limitata. Datorita acestor probleme, toate filmarile la care trebuia sa participe au fost amanate temporar.
Tetsuo, personajul din clasicul „Tetsuo: The Iron Man” (1989) al lui Shinya Tsukamoto si din sequel-ul „Tetsuo II: The Body Hammer” va aparea, pentru prima oara, intr-o adaptare intr-o manga. Proiectul va fi realizat de artistul manga Akira Fukaya si va deveni un serial difuzat in revista lunara „Comic Beam”. De-a lungul timpului, Tsukamoto a primit mai multe oferte pentru o adaptare a imaginii personajului Tetsuo in benzi desenate, oferte venite atat din Japonia cat si din strainatate. Dar implacabil le-a refuzat pe toate. Acum, la mai mult de 20 de ani de la primul film, Tsukamoto si-a dat acordul pentru realizarea unui manga, artistului Fukaya. Acesta din urma a fost implicat in proiectul sequel-ului din 1992, unde a facut parte din echipa de make-up si a designerilor de costume, dar si intr-un alt film de-al lui Tsukamoto, „Tokyo Fist”. Regizorul a remarcat faptul ca a ramas placut surprins de acuratetea si fidelitatea artistului fata de imaginea originala a personajului Tetsuo, iar acesta a fost unul din factorii care l-au determinat sa lase manga pe manile acestuia.
Actorii coreeni de top Kim Tae-hee si Song Seung-hun au fost distribuiti intr-un nou serial de catre realizatorii popularului succes al MBC „Pasta”. Compania producatoare „Curtain Call” a declarat ca cei doi vor aparea in serialul intitulat „My Princess”, regizat de Kwon Suk-jang. Este vorba de o poveste de dragoste dintre o studenta obisnuita (interpretata de Kim) si un tanar om de afaceri (interpretat de Song), care va fi difuzata la postul MBC la inceputul anului viitor. Kim Tae-hee a cunoscut celebritatea dupa ce a aparut in serialul SBS „Stairway to Heaven” in 2003 alaturi de alte 2 vedete ale Hallyu, Kwon Sang-woo si Choi Ji-woo, fiind distribuita de atunci in mai multe seriale si filme. Unul din cele mai importante roluri din ultimii ani a fost in serialul Iris, unde il are ca partener pe Lee Byung-hun. Song Seung-hun este unul din cele mai populare vedete coreene din Asia datorita unor roluri din seriale de succes precum „Autumn Tale”, „Summer Scent” si „East of Eden”, iar aceasta faima i se datoreaza si debutului intr-unul din filmele de succes ante-Hallyu, „Calla”. Recent a aparut in „The Invincibles’, un remake coreean dupa clasicul „A Better Tomorrow”.
Cantaretul si actorul din Hong Kong Eason Chan a recunoscut, in timpul unui eveniment promotional organizat in Taipei, ca a flirtat la un moment dat cu ideea de a avea o aventura extraconjugala, conform mediei din Taiwan. „Daca as spune ca niciodata nu m-am gandit sa am o aventura, as minti. Fiintele umane in mod absolut se gandesc la asa ceva. Sunt o figura publica, astfel ca e foarte complicat; in plus, o duc bine cu familia mea, astfel ca nu ma mai gandesc la aceasta chestiune. Nu mai am curaj pentru asa ceva, asa ca imi iau portia de adrenalina de care am nevoie din interpretarile de pe scena si din filme”, a spus Chan. In timp ce acesta a recunoscut ca s-a gandit la ideea de a avea o aventura, nu a spus si in care perioada din cei 15 ani de cariera a procedat astfel. Aceasta a reaprins repetatele speculatii ale presei de scandal cum ca ar fi existat un sambure de adevar in relatarile anterioare ce sustineau ca Chan ar fi avut o aventura cu cantareata Kay Tse, casatorita, in varsta de 33 de ani, in 2009. Poate ca cei doi nu au avut o aventura, insa Chan foarte bine s-ar fi putut gandi la asa ceva pe atunci.
Noul serial coreean difuzat de KBS, „Fugitive: Plan B” a fost vandut in 7 tari din Asia. Intr-o conferinta de presa recenta, producatorul anunta vinderea drepturilor de distributie ale serialului in Taiwan, Filipine, Thailanda, Hong Kong, China, Singapore, Malaiezia si Indonezia. „Aceste 7 tari au aratat interes pentru acest serial inca din stadiul de productie”, a declarat compania producatoare. „Fugitive”, un serial despre o conspiratie ce are la mijloc o uriasa suma de bani disparuta cu 60 de ani in urma in timpul Razboiului Coreean, este regizat de Kwak Jung-hwan si scris de Chun Sung-il, duo-ul din spatele serialului de succes „The Slave Hunters”. Serialul are in distributie cateva nume mari precum Rain, Lee Na-young, Daniel Henney sau Yoon Jin-seo, dar si cativa actori straini precum japonezii Takenaka Naoto si Uehara Takako, sau chinezul Ti Lung. Serialul de 20 de episoade a avut un rating de 20% la primul episod, avand intre 15-20% in fiecare saptamana de difuzare, in Coreea.
Serialul a fost asteptat cu sufletul la gura in tarile in care acesta a fost filmat. Una dintre acestea e Filipine. „Philippine Daily Inquirer” si „Manila Bulletin”, principalele ziare din Filipine au scris articole in mod constant despre „Plan B” inca din stadiul de productie, de pe platourile de filmare, relatand si despre conferinta de presa finala. Pe 18 septembrie 2010, „Philippine Daily Inquirer” scria un articol intitulat „Rain, at last” („Rain, in sfarsit”), prezentand serialul si conferinta de presa a realizatorilor tinuta in Filipine. Cu acest prilej, Rain a declarat: „E prima mea filmare in Filipine. Iti poti imagina orice”. In filipine, serialul va fi difuzat pe canalul TV5, un post public de televiziune, sub titlul „Runaway”. Pe 24 august, echipa de productie a serialului a tinut o conferinta de presa cu reporterii din tarile vorbitoare de limba chineza, la Macao, unde prezenta masiva a presei a aratat interesul manifestat de media pentru Rain si pentru serial. Un ziar de limba chineza relata: „Locul misuna de reporteri, cu totii preocupati sa faca rost de un subiect. Unul din motivele pentru care acest serial se bucura de o atat de mare atentie este aparitia lui Rain in distributia lui”.
Takeshi Kitano, in varsta de 63 de ani, s-a hotarat sa lucreze la sequel-ul la cel mai recent film al sau, „Outrage”. Filmul a avut premiera in 155 de cinematografe din Japonia in iunie 2010, ocupand pozitia a 4-a la box-office in saptamana premierei, castigand peste 750 milioane de yeni. Kitano pare a incerca sa capitalizeze acest success realizand un sequel care se preconizeaza a avea premiera in toamna lui 2011. Anterior, ca regizor, Kitano a devenit cunoscut pentru filmele sale violente despre Yakuza, precum „Violent Cop” sau „Sonatine”. Ulterior cariera acestuia s-a reorientat spre un alt gen, realizand filme precum „Takeshis” sau „Kantoku Banzai”, in care ironia si umorul negru sunt elementele ce starnesc interesul spectatorului. „Outrage”, cel mai nou film al acestuia, marcheaza reintoarcerea reputatului regizor la filmele cu Yakuza, dupa un deceniu cu foarte putine realizari. Kitano a laudat distributia din „Outrage”, spunand ca a avut posibilitatea de a crea un film interesant. Totusi, acesta a declarat ca, dupa o analiza atenta, abia a reusit sa dea nota de trecere filmului sau (se stie cat de exigent este maestrul cu realizarile sale). Desi nu sunt cunoscute, inca, detaliile scenariului pentru sequel, se spune ca regizorul incearca sa coopteze in distributie si cateva noi nume mari ale cinematografiei japoneze, ceea ce va face filmul mult mai interesant. „Outrage 2” va fi distribuit de Office Kitano si Warner Brothers.
Modelul si actorul Kim Jae-wook a fost distribuit intr-un nou serial de televiziune, alaturi de alti doi actori de top ai Coreei, Jang Geun-suk si Moon Geun-young. Compania producatoare Ytree Media a anuntat ca Kim va interpreta rolul rivalului in dragoste al personajului interpretat de Geun-suk in serialul „Mary is Out of Night”, inspirat dintr-o manhwa online scrisa de celebrul Won Soo-yeon. Serialul, ce va fi difuzat de postul KBS2 incepand cu 8 noiembrie, este o comedie romantica in care Kim interpreteaza rolul Jun-in, un „Domn Perfectiune” plin de bani, cu minte si care arata bine. Acesta se casatoreste cu Mary (interpretata de Moon Geun-young) timp de 100 de zile, intr-o casatorie falsa. Dar Mary la randu-i se casatoreste cu Moo-kyul (Jang Geun-suk), tot intr-o casatorie falsa, un hippiot si vocalist al unei formatii muzicale independente.
Cecilia Cheung, proaspata mamica pentru a doua oara, demonstreaza ca popularitatea unei vedete nu intra in declin odata cu casatoria acesteia si nasterea copiilor. De cand a dat nastere celui de-al doilea fiu din casatoria cu Nicholas Tse, Quintus, in mai 2010, actrita-cantareata a fost extrem de cautata de realizatorii de reclame si de regizorii si producatorii de filme, toti interesati intr-o colaborare cu vedeta. Se spune ca pretentiile financiare ale vedetei sunt duble in acest moment fata de perioada de dinainte de casatorie. Doar din reclame aceasta a castigat in ultimul timp aproximativ 2,5 milioane dolari, astfel ca aceasta cota nu face decat ca o revenire a ei pe ecrane sa fie si mai costisitoare pentru producatori. Fiul mai mare al Ceciliei, Lucas, la doar cei 3 ani este deja o vedeta: actorul si regizorul Stephen Chow a facut o oferta Ceciliei de a aparea cu fiul ei in viitoarea pelicula „The King of Comedy 2”. Se zvoneste ca pentru aparitia in acest film, Lucas ar fi platit cu aproximativ 350.000 de dolari !
Actrita indiana Kangana Ranaut, in varsta de 23 de ani, remarcata in filmele „Gangster” (2006 – filmul de debut), „Fashion” (2008) si „Vaada Raha” (2009), si care a facut senzatie in recentul „Once Upon a Time in Mumbaai”, a fost „premiul” oferit de un tabloid din Mumbai in urma unui concurs. Castigatorul concursului a avut sansa de a lua masa impreuna cu vedeta in plina ascensiune la Bollywood, care a declarat cu aceasta ocazie ca e inspirata, in tot ce face, de Amitabh Bachchan. Intrebata cu cine ar prefera sa ia masa dintre vedetele de la Bollywood, tanara actrita a spus: „Mi-ar placea sa iau masa cu Aamir Khan si sa invat mai multe despre realizarea de filme”. Si personalul localului unde actrita a luat masa cu fericitul castigator al concursului se arata incantat de prezenta acesteia: „Nu e posibil ca oricine sa o intalneasca pe Kangana Ranaut, in plina zi, astfel ca pentru noi este o onoare”.
Recent a fost data publicitatii o poza secreta in care apar Edison Chen si cunoscuta Lady Gaga, iar acest lucru a dat imediat nastere zvonului cum ca cei doi vor colabora intr-un proiect muzical. Cu ocazia recentei conferinte de presa tinute la Shanghai, Edison a negat aceste zvonuri, spunand: „Turneul international al domnisoarei Gaga tocmai s-a incheiat. Nu avem intentii sa colaboram, suntem doar prieteni.” Vorbind despre trecut, acesta a declarat: „Ce a fost, a fost. Acum ca am revenit, stiu exact care e drumul meu viitor in viata. Cand ceilalti oameni nu-ti acorda atentie, trebuie sa fii curajos si sa insisti sa mergi mai departe. Acum m-am maturizat mult si stiu cine sunt adevaratii mei prieteni”.
Referitor la relatia de pritenie cu Lady Gaga, presa din Hong Kong scria in primavara ca insusi asistentul personal al lui Chen ar fi declarat ca acesta a zburat in Statele Unite pentru a o intalni pe Lady Gaga si a discuta oportunitatile unei colaborari in urmatorul an. „Anul viitor, Lady Gaga se va implica intr-o serie de activitati in Asia. Ea stie ca Edison isi face un nume in moda din Asia si ca detine o companie de entertainment. In consecinta, spera ca va colabora cu el”, a spus asistentul lui Chen in primavara. Acesta, insa, a negat zvonurile cum ca Chen ar cauta sa obtina ajutorul vedetei pentru a lansa un nou album pe piata, motivand cu faptul ca Lady Gaga ar fi mult prea ocupata cu concertele proprii pentru a-l putea ajuta pe Chen sa-si lanseze albumul in noiembrie. Acelasi asistent al lui Chen a mai dezvaluit ca cei doi sunt prieteni de ani buni si ca amandoi isi admira reciproc simtul estetic in materie de stil vestimentar.
Katrina Kaif a declarat, intrebata de reporterii indieni, ca ea si Salman Khan nu s-au despartit si ca sunt, inca, un cuplu. Aceasta vine pe fondul zvonurilor care o legau pe aceasta de diversi actori in voga de la Bollywood, precum Ranbir Kapoor sau John Abraham. Dar Bollywoodul e un univers plin de zvonuri ce tradeaza invidii personale si aspiratii, toate in scopul de a propulsa diverse actrite si de ale aduce mereu in prim plan. Astfel se face ca, in fata presei, fostul model – actualmente actrita – Deepika Padukone, a declarat ca de fapt ea ar fi cea care ar face un cuplu cu Salman Khan si ca zvonurile cum ca megastarul i-ar fi aruncat lucrurile in strada ar fi absurde. Si aceleasi guri rele au sustinut ca Katrina Kaif, prietena de 6 ani a lui Salman Khan, ar fi jurat ca nu va mai lucra niciodata cu Salman. Se spune ca acest zvon s-ar fi nascut in urma unui duel verbal intre Salman Khan si Shah Rukh Khan, cu ocazia zilei de nastere a Katrinei.
Cei doi, din fericire, nu au dat ascultare acestor zvonuri. In urma cu cateva luni, presa de scandal dadea ca sigura despartirea celor doi in momentul in care in timpul filmarilor – fiecare la filmul sau -, cei doi nu si-ar fi vorbit deloc pe platoul de filmare care era unul comun pentru cele doua pelicule. Este cunoscut tuturor faptul ca initial Katrina Kaif a obtinut multe roluri datorita lui Salman Khan, care a fortat mana multor regizori ce-l doreau in filmele lor. Simpla prezenta a lui Salman intr-un film asigura succesul acestuia, iar regizorii nu puteau sa nu-i faca pe plac. Pe de alta parte, Katrina Kaif a fost votata 2 ani la rand cea mai sexy femeie din Asia. Sondaje online organizate de MSN India in primavara acestui an aratau ca cuplul Katrina/Salman a fost votat cel mai “fierbinte” cuplu al deceniului, din cei peste 38.000 de votanti aproximativ 36% fiind de parere ca acest cuplu arata mai bine decat Abhishek/Aishwarya.
Andy Lau si Gong Li vor colabora intr-un remake chinezesc al productiei hollywoodiene de succes “What Women Want”, in care protagonisti au fost celebri Mel Gibson si Helen Hunt. E vorba de o poveste similara despre o iubire magica in mediul vietii unor functionari de birou. Cand productia Americana a avut premiera in anul 2000, aceasta a devenit un blockbuster instant, aducand unele din cele mai mari incasari de pana atunci din istoria Hollywoodului. Desi e vorba de un remake, povestea a fost retusata si adaptata la problemele de actualitate ale anilor 2010 pentru a se potrivi gusturilor publicului actual. Punctul de atractie al viitorului film va fi Andy Lau, al carui personaj va avea abilitatea de a citi gandurile femeilor, inconjurat fiind de colege superbe, in conditiile in care si-a aratat carisma de cuceritor in fata acestora.
Superstarul coreean Rain va putea sa-si continue inca cateva luni cariera muzicala si actoriceasca ca urmare a amanarii incorporarii sale in armata pentru anul viitor. Centrul coreean de Recrutari a anuntat aceasta amanare pentru la anul a incorporarii vedetei, care pe 28 septembrie in acest an ar fi trebuit sa intre in armata. In general, tinerii coreeni isi satisfac serviciul militar pana la varsta de 25 de ani, insa Rain, in varsta de 28 de ani, a amanat initial incorporarea pentru urmarea unui masterat. Apoi a solicitat o noua amanare din motive legate de cariera sa. In urma deciziei luate de autoritati, Rain va mai aparea, pana la incorporare, intr-un serial (este vorba de „Domangja s1” ce va avea premiera la sfarsitul lui septembrie) si intr-un film, conform declaratiei agentiei sale de impresariere.
In urma cu cateva zile, vedeta recentului film „Triple Tap”, Louis Koo, s-a lovit la picior pe platourile de filmare, constatandu-se ca ar fi vorba de fractura de ligament si ruptura de menisc. Situatia acestuia este mai mult decat serioasa, actorul aparand afectat de accident intr-o poza care i s-a facut cu ocazia participarii sale la un eveniment de promovare a unor masini de lux in Beijing. Ulterior, Louis Koo a lasat un mesaj pe site-ul sau in care anunta ca e ranit si ca atunci cand se va intoarce in Hong Kong va fi operat. Vor urma 9-10 luni de reface, dpa spusele acestuia.. Actorul incepuse filmarile la mai multe filme, insa dupa realizarea operatiei va fi nevoit sa faca repaos o perioada destul de lunga de timp. Cu toate acestea, multe companii de productie insista sa-l foloseasca pe actor in filme, datorita cotei si popularitatii ridicate de care se bucura. Se pare ca dupa operatie, Louis nu va mai putea face miscari bruste si largi. Legat de acest fapt, actorul a avut puterea de a face o gluma: „In aceasta perioada de timp, trebuie sa pun capat colaborarii mele norocoase cu Johnnie To. Filmele lui sunt mereu atat de sprintare !”