In 2001, un nou regizor coreean isi facea debutul in industria cinematografica din peninsula. Kim Dae-Seung avea sa cunoasca succesul inca de la debut, iar dupa o pauza de 4 ani revenea cu o pelicula de mister de epoca, “Blood Rain” Anul viitor, dupa inca 4 filme regizate in decurs de 5 ani, Dae-Seung ii va incanta pe iubitorii dramelor istorice cu “Royal Concubine”, o tragica poveste a unui triunghi amoros in care e implicat si regele Sungwon, un film in stilul lui “A Frozen Flower” ale carui filmari au inceput in aceste zile. Revenind la inceputuri, in 2001, producatorul Choi Nak-Kwon avea la dispozitie un scenariu de exceptie scris de Ko Eun-nim si se afla in cautarea unui regizor. Pana in acel moment, Dae-Seung scrisese doar scenariul unui film din 1997, “Downfall”, ce nu avusese prea mare succes, iar intamplarea i-a adus pe cei doi – producatorul si viitorul regizor – impreuna. Lui Dae-Seung i s-a propus un film al carui scenariu, la prima vedere, anunta sa duca la o pelicula controversata. Acesta a acceptat provocarea, si a avut sansa de a lucra cu doi actori straluciti, de mare talent: Lee Byung Hoon (deja un star la cei 31 de ani, la al doilea film dupa revenirea din armata, ce nu si-a pierdut deloc din naturalete si entuziasm) si Lee Eun-jun – minunata actrita care s-a stins la doar 24 de ani in urma sinuciderii in 2005, al carei talent iubitorii filmului asiatic l-au putut observa in filme precum “Lover’s Concerto” sau “Scarlet Letter”. Si astfel s-a nascut “Bungee Jumping of Their Own”.

In-woo e un tanar licean, timid, cu vise si sperante, ca orice adolescent. In 1983, intr-o zi ploioasa, intamplator, da peste el o frumoasa fata, Tae-Hee. Intalnirea lor avea sa spulbere una din ideile in care niciunul din cei doi nu credea, anume cea a indragostirii la prima vedere. Mai mult decat atat, cei doi par a fi sortiti a-si trai viata pentru totdeauna impreuna, fiind ceea ce poate fi numit “suflete pereche”. Povestea lor de iubire inainteaza in decorul romantic al Coreei anilor ’80, iar la un moment dat cei doi isi jura iubire vesnica, care ar urma sa fie oficializata printr-un salt extrem de pe cea mai inalta stanca din Noua Zeelanda. Dar in scurt timp Tae-Hee dispare brusc, iar promisiunea nu mai poate fi indeplinita. Saptesprezece ani mai tarziu, in anul 2000, il regasim pe In-woo profesor de matematica si de limba engleza la un liceu din zilele noastre. E respectat de elevi, are o viata personala fericita, fiind casatorit si avand o fetita mica. Misterul celor 17 ani scursi de la disparitia neasteptata a iubirii vietii sale, Tae-Hee, ne este dezvaluit treptat, si aflam ca acesta inca se gandeste la cea care i-a schimbat pentru totdeauna sufletul. Momentul declansator al amintirilor care se revarsa una cate una in prezent este o intrebare banala a elevilor despre cum a fost prima lui iubire… Mai apoi, intr-un mod straniu, In-woo simte o nefireasca atractie fata de unul din elevii sai… In momentul in care incearca sa afle ce se ascunde in spatele acestei atractii, o serie de coincidente il calauzesc spre un raspuns cu totul neasteptat…

Ca realizare, filmul nu exceleaza. Relatia dintre cei doi indragostiti este aproape lipsita de substanta, personajele nereusind sa empatizeze cu spectatorul. Relatia celor doi se consuma repede, asemeni ploii de vara care i-a adus impreuna, intre statia de autobuz si un motel ieftin in care uzi leaorca stau departe unul de celalalt, asemeni unor straini. Momentul care marcheaza punctul culminant al relatiei lor este valsul pe ritmurile melodiei lui Dmitri Shostakovich, undeva pe o plaja. E o scena memorabila, definitorie pentru intregul film, dar, din pacate, lipsita de incarcatura emotionala a altor scene cheie din alte filme. Si consumata mult prea repede. Filmul capata consistenta in a doua sa parte, cand actiunea se muta cu 17 ani mai tarziu. Daca in prima parte regasim un Lee Byung Hoon mereu cu zambetul pe buze, timid in prezenta fetei, sughitand de fiecare data cand se emotiona, in partea a doua regasim un Lee Byung Hoon sobru, serios, cerebral, pentru care, ca in cazul personajului din “Once in a Summer”, au ramas doar amintirile. Coloana sonora a filmului dezamageste, lipsind pe alocuri cu desavarsire, in timp ce momentele culminante au un fond sonor inexpresiv. In schimb, scenariul este unul genial, radicand o chestiune care mereu fascineaza: cea a destinului, a sufletelor pereche, a existentei sau inexistentei acestora. “Bungee Jumping of Their Own” ofera o perspectiva interesanta a notiunii de “destin” si “suflet pereche”, iar daca povestea ar fi fost dezvoltata pe o durata de cel putin 2 ore (fata de cele 100 de minute cate are filmul) cu siguranta totul ar fi fost mult mai profund. Dar si asa, filmul ridica o multime de intrebari, iar dupa incheierea lui simti nevoia de a medita profund la unele lucruri spuse in el.

Per ansamblu, “Bungee Jumping of Their Own” ramane un film reusit, care cu siguranta se va intipari in mintea celor care il vor viziona si care le va ramane in suflet alaturi de alte filme deosebite realizate pana la mijlocul primului deceniu al noului mileniu in Coreea. Pe atunci se faceau altfel de filme, mult mai pline de idei originale ca in ziua de azi, cand la un deceniu distanta in cinematografia coreeana se vorbeste deja de clisee, sequel-uri si filme “a la Hollywood”. Ar fi frumos daca cineastii coreeni ar ramane in continuare fideli scenariilor originale de pe vremuri si nu ar cadea prada comercialului. Povesti pure de iubire pot fi spuse in atatea moduri, nu e nevoie ca modelul american sa-si puna amprenta pe stilul aparte tipic coreean de realizare a unui film. Adevaratele filme coreene s-au facut la inceputul exploziei Hallyu, chiar daca uneori cu mijloace modeste si nu cu pelicula de cea mai buna calitate. Ce raman sunt minunatele povesti si jocul unor actori de neuitat, din care chiar daca unii au trecut intre timp in nefiinta, ne vor ramane mereu in suflet. Nu ratati acest film, cu siguranta nu veti regreta timpul petrecut in compania lui !

Felicitari noii colege din Asia Team, VIC, pentru traducere.

Prezenatrea: cris999 – asiacinefil.com