Brain posterMulta lume a vorbit in 2013 despre “Good Doctor”, considerand serialul una din cele mai reusite k-drame medicale din toate timpurile, si datorita ratingurilor ridicate, mai bine de jumatate de serial avand ratinguri de peste 20%. A existat, insa, in 2011, un alt serial coreean pe teme similare despre care foarte multa lume considera ca e mult mai bun decat “Good Doctor”. E vorba de “Brain”, un serial plin de vedete cu experienta, cu un scenariu solid, captivant si totodata simplu ce te cucereste inca de la primul episod. Serialul, tradus in premiera in Romania de Asia Team, nu are nici intrigi complicate, nici povesti romantice desprinse din basme, asa cum ne ofera exasperant majoritatea k-dramelor din ziua de astazi, ci spune pur si simplu povestea vietii de zi cu zi a celor ce lucreaza ca si neurochirugi intr-un spital de elita din Seul. Iar aici e punctul forte al serialului, realizatorii sai reusind sa tina audienta aproape de el tocmai prin simplitatea sa. Fiecare episod e captivant, neprevazutul intervine in fiecare moment, iar coloana sonora pune foarte bine in evidenta starile personajelor care sunt creionate cu calitati si defecte. “Brain” e un serial care te va fascina sub aspectul personalitatii protagonistilor, pe care ajungi sa-i simpatizezi si sa-i urasti in aceeasi masura in functie de deciziile si trasaturile lor de caracter. Avem ocazia sa ne reintalnim cu doi actori dragi din “Kingdom of the Winds”, Jung Jin-young (Regele Yuri in serialul amintit) si Choi Jung-won (Domnita Yeon), ale caror interpretari sunt memorabile, in timp ce adevarata vedeta a serialului e marele actor Shin Ha-kyun (Running Man, The Devil’s Game, No Mercy for the Rude, A Man Who Went to Mars), care cu siguranta va va cuceri prin interpretarea sa.Brain echipa De altfel, intreaga echipa de actori a fost aleasa cu mare atentie, la serviciile unora dintre actorii din rolurile secundare renuntandu-se pe parcurs datorita nepotrivirii de varsta, interpretare sau personalitate in raport cu rolurile in care au fost distribuiti. “Brain” nu a depasit un rating de 18,7% la nivel national, cu o medie situate undeva la 12-13%, insa premiile au curs la sfarsitul anului, la KBS Drama Awards, Shin Ha-kyun castigand Marele Premiu. Cuplul Shin Ha-kyun / Choi Jung-won a castigat premiul pentru Cel mai bun cuplu si cel de popularitate pe baza voturilor internautilor,, in timp ce Jung Jin-young a castigat premiul pentru excelenta. Seriale recente pe teme similare, precum “Golden Time”, “Medical Top Team”, “The 3 rd Hospital” etc nu au reusit, indiferent de cate vedete au distribuit in rolurile principale, sa se ridice la nivelul lui “Brain”, un serial uimitor prin simplitatea si realismul sau. Iar acest lucru se datoreaza unei altfel de abordari decat serialele amintite, “Brain” nefiind o pista de lansare a unor idoli sau actori tineri, ci un efort comun al unor actori consacrati de a se substitui celor ce practica aceasta meserie plina de responsabilitati, aratand publicului ce inseamna cu adevarat meseria de medic, atat sub aspect professional cat si moral.

Brain poster 1“Creierul” (Brain) e o drama medicala a carei actiune se petrece in departamentul de neurochirurgie al spitalului universitatii Chunha, cea mai pretigioasa unitate de invatamant superior medical a Coreei de Sud. Aici se pune in practica teoria invatata la orele de curs, se salveaza vieti si se face cercetare in vederea perfectionarii metodelor de tratament. Acesta e razboiul oficial, purtat cu maladiile si doar teatrul de lupta al adevaratului razboi prezentat, si anume, lupta meschina pentru afirmarea si succesul soldatilor razboiului oficial. Inca o drama care ne dovedeste ca oricat de nobila este o intreprindere, este totusi dependenta de oamenii care-o sustin si-o dezvolta, oameni care au tarele lor iar telul dorit este de multe ori periclitat de nazuinte marunte si irelevante pentru cauza in sine.

Doctorul Lee Ganghun, de provenienta dintr-o familie modesta, prin propriile-i merite ajuns cel mai bun medic al Neurochirurgiei de la Chunha, isi doreste cu patos si nerabdare recunoasterea calitatilor sale si ascensiunea in functie. Pentru asta face eforturi disperate profesionale, dar de fiecare data realitatea meschina il infrange si-l umileste:prin intermediul familiei nevoiase – cu care se rusineaza – a colegului Seo Junseok, care-i “fura” postul, sau a mentorului sau, profesorul Ko Jaehak, care-si insuseste munca de cercetare ca pe un lucru de la sine inteles si-l tradeza apoi, neacordandu-i sprijinul promis. In acelasi timp, desi orgoliul nu-i da voie sa vada adevarul, primeste si cateva lectii de umanism fara de care adevarata perfectiune nu-i posibila. Frustrarea vietii sale, decesul tatalui ca urmare a esecului unei interventii chirurgicale, e sursa agonizantei sale stradanii de a fi recunoscut ca cel mai bun.

Il acompaniaza in evolutia sa, rivalul Seo Junseok, care datorita legaturilor in lumea medicala e favorizat si primeste recunoasterea ravnita de Ganghun. Tot ce va pierde Seo Junseok este inima tinerei doctorite Yun Jihye, care, in stradania de a dovedi valorile colegilor sai, se trezeste indragostita de badaranul Ganghun. Pentru atentiile omului fara inima, Jihye are o neobosita rivala, pe Jang Yujin, fiica unui potent om de afaceri care-i ofera doctorului frustrat exact ce-i lipseste: statut social, puterea banului si pe aceea a conexiunilor potrivite.

Evident, prin cele 20 de episoade circula diversi pacienti, diverse situatii si interventii de stricta specialitate care genereaza firul motor menit sa contureze personajele si mediul in care acestea se scalda, sa ilustreze concluziile moralizatoare ce ar trebui sa defineasca practicarea actului medical, ca meserie vocationala.

Brain Jung Jin-young alias Kim SangchulPersonajul principal este colectivul medicilor si asistentelor de la sectia de neurochirurgie a spitalului universitar Chunha. Incet, din el se desprind individualitati, fiecare cu meritele si tarele sale, amalgam de caractere care formeaza impreuna, activitatea de salvare a vietii pacientulor cu afectiuni ale creierului.

Profesorii:
Kim Sangcheol: personaj cu inalte standarde de morale, propovaduieste tratarea pacientilor cu priceprea data din inima si de experienta profesionala. In acceptiunea sa, performanta medicala e atinsa numai impreuna cu sentimentul de grija si compasiune pentru fiinta tratata. Este o fire deschisa care nu disimuleaza, este sincer cu toti studentii sai si in plus fata de lectiile de tehnica medicala, le explica detaliat si implicatiile morale ale actiunilor lor, astfel incat sa fie capabili a-si asuma responsabilitatea pentru ceea ce-si doresc sa devina. Lasa impresia ca acest comportament se doreste a fi ispasirea unei lectii de viata invatate cu greu, de el insusi, de-a lungul timpului. Se va confirma banuiala?

Brain Ko JaehakKo Jehak: este opusul moral al profesorului Kim Sangcheol iar caracteristica sa e ipocrizia. E un excelent practician, dar in afara salii de operatie, ca persoana, este un zero. Singura preocupare este ascensiunea, obtinuta pe caile cele mai putin obositoare, adica prin relatii sociale, cultivarea slabiciunilor celor cu putere de decizie si magulirea constanta a superiorilor sai. Caracteristica principala, rasul sau “comercial”, rasunator si fals, afisat ori de cate ori n-are nimic de spus; si asta se intampla destul de des. Obisnueste sa-si treaca pe numele sau lucrarile subalternilor si fireste, sa primeasca meritele pentru ele. De asemenea, nu are nici o remuscare in a-si abandona subalternii daca interesele momentului asa cer, iar vantul puterii schimba directia.

Brain Shin Ha-kyunMedicii:
Lee Ganghun: Isi traieste viata ca pe o perpetuua furtuna. E un neurochirurg excelent, obsedat de perfectiunea profesionala dar complexat de statutul social insuficient de “nobil” pentru aceasta meserie. Ca urmare, e arogant fata de invatacei, medicii rezidenti din subordine, rece si infricosator de tehnic cu pacientii sai si servil, excesiv de lingusitor cu superiorul sau, profesorul Ko Jehak, cel menit sa-l propulseze in varful societatii medicale. Isi asuma invidiile si preferintele acestuia fara a fi totusi suficient de ipocrit incat sa accepte orice moft al pacientilor ca-si permit ipohondria. Va fi crunt dezamagit de maestrul sau ale carui precepte morale sunt greu de inghitit deoarece Ganghun e excesiv de orgolios, iar mentorul lui ii recomanda umilinta si supunerea neconditionata fata de toti cei care au puterea de partea lor. Incercarile il vor conduce pe drumul anevoios al transformarii in “doctor” (om care vindeca). Pentru asta e nevoie sa constientizeze si apoi sa castige lupta cu propriu-i egoism. In acest proces, fara sa-si dea seama cum, se trezeste cu o complicatie in plus: e indragostit, dar timid, nu stie sa-si gestioneze emotiile, asa ca este doar badaran.

Seo Junseok: De provenienta dintr-o instarita familie de medici, nu a experimnetat greutati materiale fiindca nu a fost cazul, dar se lupta si el cu prejudecatile familiei si-si cauta recunoasterea. Intruneste toate calitatile necesare unei cariere stralucite: pricepere, dedicatie, statut social si legaturi potrivite in lumea medicala. E binevoitor cu rezidentii, indragostit de doctorita Yun Jihye de dragul careia renunta la studii in SUA dar competitia cu disperatul Lee Ganghun va scoate la iveala tot ce e mai rau in el.

Brain Choi Jung-wonRezidentii:
O ceata de studenti inflacarati, care se straduiesc sa acumuleze cunostinte medicale si comportamentale care sa-i ajute sa-si inlocuiasca la un moment dat mentorii, si sa traiasca in jungla numita “corp medical”. Si aici apar individualitati, chiar daca ocupatia principala, in afara de medicina, e flatarea mentorului.

Grupul rezidentilor doctorului Lee Ganghun e dominat zgomotos de Yang Bongjun, a carui ocupatie de baza e lingusirea sefului sau si barfirea rivalilor cu malitiozitate, fara a ezita insa sa-si ajute colegii. Profesional, Dong Seongman domina de departe in minutiozitatea cu care pregateste lucrarile de cercetare medicala. Yeo Bonggu e vesnic somnoros dar cu capacitatea de a auzi in somn si a reactiona instant.

In grupul rezidentilor doctorului Seo Junseok, straluceste prin nepricepere dar nestapanita dorinta de a face totul bine pentru toata lumea, bagareata si copilaroasa Yun Jihye, asistenta proiectului de cercetare a profesorului Kim Sangcheol si adepta teoriei compasiunii, propovaduita de profesorul Kim. Pentru ea, Seo Junseok a renuntat la prestigioasa universitate Standford si a creat haosul ierarhiilor de la neurochirurgia universitatii Chunha dar inutil, caci micuta Jihye are alta pasiune. Jo Dsesik este devotat si cu simtul raspunderii, rabdator si iremediabil indragostit de asistenta sefa Hong Eunsuk.

Acestea fiind spuse, nu mai ramane decat sa urmarim excelentul serial, pentru a carui traducere impecabila in premiera le multumim colegelor noastre Claudia si Adina.

Prezentarea: iulianatotu – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>