Author: admin

Operation Red Sea (2018) – un blockbuster cu 579 milioane dolari încasãri, inspirat din fapte reale

Publicat: vineri 13 iulie 2018

Dante Lam e, deja, de peste 20 de ani in industria de film chineza (initial a activat in tara sa de origine, Hong Kong, ulterior in China, dupa revenirea Hong Kong-ului la China), insa a avut nevoie de un deceniu pentru a deveni un nume cunoscut. In 2008 a dat lovitura cu multi-premiatul “Beast Stalker”, ce i-a adus premiul cel mai important din industria de film din Hong Kong, cel pentru regie la Hong Kong Film Awards. A continuat cu aceeasi reteta de succes a filmelor de actiune, remarcandu-se prin stilul sau aparte de a tese firul epic al filmelor sale, rezultatul fiind alte succese de box-office: The Sniper (2008), Fire of Conscience (2010), The Stool Pigeon (2010) sau That Demon Within (2014). In 2015 a regizat prima drama inspirata din lumea sportiva din cariera, iar anul 2016 a adus o schimbare majora pentru cariera sa. A castigat 173 de milioane de dolari cu filmul sau de actiune commando “Operation Mekong” si a deschis drumul spre un nou gen de filme in China, productiile de actiune militara (Wolf Warrior 1 si mai ales 2 au rescris istoria box-office-ului chinezesc, Wolf Warrior 2 ramanand si in prezent filmul cu cele mai mari incasari din istoria box-office-ului chinezesc, cu 848 milioane dolari !) Cum producatorii chinezi sunt foarte ambitiosi si cum nu degeaba se preconizeaza ca in scurt timp industria cinematografica chineza o va depasi ca venituri pe cea americana, Dante Lam s-a bucurat de increderea acestora si, la 53 de ani, a primit pe mana un buget de nu mai putin de 70 de milioane de dolari pentru a realiza “Operation Red Sea”. Productia, lansata chiar pe 16 februarie, de inceputul Anul Nou Chinezesc, a strans incasari uriase, de nu mai putin de 579 milioane de dolari, devenind al doilea cel mai de succes film din China din toate timpurile, dupa “Wolf Warrior 2”. Aceasta performanta s-a realizat fara vreun actor cu nume in distributie (doar Simon Yam are o aparitie de 2 minute), ceea ce ne demonstreaza ca perioada in care starul tragea filmul dupa el si aducea venituri substantiale producatorilor a cam apus, filmul chinezesc schimband reteta aducatoare de profit. “Operation Red Sea” este inspirat din fapte reale, mai exact din operatiunea contra cronometru de evacuare a aproape 600 de cetateni chinezi si 225 de cetateni straini ce se aflau in Yemen in momentul izbucnirii sangerosului razboi civil din 2015, evacuare realizata cu succes prin portul Aden. Filmarile au fost realizate in cea mai mare parte in desertul marocan, “Operation Red Sea” fiind primul film chinezesc modern despre Marina chineza.

[REZUMATUL ACESTUI FILM ESTE DISPONIBIL DOAR MEMBRILOR FORUMULUI ASIACINEFIL !]

Daca ati vazut “Operation Mekong” sau “Wolf Warrior 2”, stiti cam la ce trebuie sa va asteptati de la “Operation Red Sea”: actiune, adrenalina si suspans nonstop. Desi in Hong Kong filmul a fost catalogat CAT III (adica publicului sub 18 ani i-a fost interzis accesul in salile de cinema) datorita prezentarii necenzurate a ororilor razboiului, in China continentala productia nu a avut aceasta restrictie, iar duritatea pe alocuri a imaginilor nu a stricat buna dispozitie de Anul Nou Chinezesc, filmul obtinand critici entuziasmante din partea audientei, depasind in doar 10 zile incasarile altei productii concurente lansate in acelasi interval, Monster Hunt 2. Fiind un film chinezesc despre un teatru de razboi, nu aveau cum sa lipseasca notele de patriotism, inserate la inceputul si sfarsitul productiei, insa acestea nu afecteaza cu absolut nimic povestea. Dar de aici pana la a afirma, cum a facut-o angajata site-ului american variety.com, ca filmul lui Lam nu e decat unul de propaganda, e un drum foarte lung. Respectiva autoare a articolului nici macar nu a stiut sa indice corect locul unde se desfasoara actiunea filmului, o tara araba imaginara din Peninsula Arabica, Yewaire, afirmand cu zel tipic americanesc (e greu de crezut ca autoarea cu nume chinezesc are cetatenie chineza) ca soldatii chinezi isi demonstreaza eroismul in… Africa. In plus, ce este rau in a cultiva patriotismul si in a educa tinerele generatii in aceasta directie ? Americanii nu o fac in fiecare clipa prin filmele lor de razboi ? In cate si mai cate filme in care asiaticii sunt spaima americanilor, acestia nu apar zugraviti ca niste supereroi intruchipati de un Schwarzenegger sau Stallone, care cu arme de ultima generatie pe care numai ei le poseda fac justitie intregii lumi de unii singuri prin vreo jungla uitata de civilizatie sau prin vreun desert ? Cate filme despre Vietnam nu au subliniat superioritatea tehnologica si militara a armatei americane, in plina perioada de Razboi Rece ? Pana si in filmele recente despre razboiul din Irak sau Somalia, ii vedem pe americani triumfand glorios datorita dotarii extraordinare a unei armate ce are cel mai mare buget din lume raportat la populatie (3,1% din PIB in 2018). Nu e firesc sa-ti subliniezi superioritatea militara ? Inseamna asta propaganda ? Ar fi fost daca faceai un film in care de la inceput pana la sfarsit subliniai doar cat de extraordinara e armata respectiva. Filmul lui Dante Lam nu exagereaza sub acest aspect, subliniind doar cat de mult a progresat armata chineza, al carei buget de 1,9% din PIB ii permite sa concureze ca dotare cu cea a armatei americane. Nu intamplator pe parcursul bataliilor ce le veti vedea in film, veti ramane surprinsi sa sesizati niste arme pe care americanii se feresc sa le expuna prin filme, dar pe care cu siguranta le poseda insa sunt tinute “la secret”. Dar mai presus de toate, filmul incearca sa sublinieze riscurile la care se expun soldatii de elita din asa-numita Jiaolong, echipa speciala de asalt a Marinei chineze, care are de infruntat tot felul de situatii delicate. Inceputul filmului, de exemplu, prezinta o situatie in care Jiaolong se confrunta cu piratii somalezi in Golful Aden, iar sursa ce l-a inspirat pe Dante Lam au fost evenimente similare reale petrecute in 2010. Autoritatile chineze au facut chiar publice imagini de la aceste operatiuni, dupa cum se poate vedea in clipul de mai jos. Realitatea nu e atat de spectaculoasa ca filmul, nu-i asa ?

Cat priveste filmul in sine, scenariul e unul foarte ofertant. Actiunea e continua, nu exista pic de ragaz in cele 2 ore si 20 de minute ale productiei, iar tensiunea e la cote maxime, ceea ce face filmul foarte captivant. Nu lipsesc cliseele specifice acestui gen de filme, dar fara ele nu se poate. In astfel de filme, interpretarea actorilor e un lucru secundar, forta grupului e cea care conteaza, fiind subliniat personajul colectiv, Jiaolong in ansamblul sau. Efectele speciale si unghiurile din care se filmeaza scenele maresc considerabil spectaculozitatea filmului, unul din cele mai antrenante facute in ultimii ani in China. Mai trebuie spus ca republica Yewaire din film este una imaginara, ce face evident aluzie la Yemen si la razboiul civil din 2015 izbucnit aici, ce a stat la baza scenariului filmului. Iar teroristii cu care au de luptat trupele speciale Jiaolong fac trimitere clara la membrii ISIS, modul lor de operare (inclusiv executiile) amintind de temuta organizatie terorista. Amatorii genului nu trebuie sa rateze acest film excelent, tradus in premiera in Romania si in exclusivitate pentru asiacinefil.com de gligac2002 (Asia Team).

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Believer (2018) – un regal de acţiune şi suspans în ceea ce criticii au numit “filmul anului” în Coreea !

Publicat: marți 10 iulie 2018

Lee Hae-young, regizorul lui “The Silenced” (2015) si scenaristul unor filme precum “Au revoir, UFO” sau “26 Years”, revine in acest an in prim plan cu “Believer”, un remake dupa productia chineza a lui Johnnie To din 2012, “Drug War”. La o prima vedere am zice: “inca un remake a carui poveste o stim deja”. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Filmul lui To din 2012 a fost unul bun, dar destul de ambiguu ca realizare, cu multa violenta si un subiect – lumea drogurilor – pe care autoritatile chineze multa vreme s-au ferit sa-l abordeze, rezultatul fiind un film destul de atipic plasat undeva in China continentala. “Believer”, insa, este o exceptie de la regula ce spune ca remake-urile in general nu reusesc sa se ridice la nivelul productiilor pe care le recreeaza. In primul rand, scenariul este scris de regizorul Lee Hae-young in colaborare cu scenarista Jung Seo-kyung (o femeie scenarist care sa abordeze un subiect atat de… dur ? Ei bine se poate !) Jung Seo-kyung a mai scris scenariul unor productii violente, in care protagoniste sunt niste femei marginalizate, precum cel al filmului “A Special Lady” dar si a trei filme speciale ale lui Park Chan-wook, “Sympathy for Lady Vengeance”, “I’m a Cyborg but that’s ok” si “Thirst”. “The Truth Beneath” nu a fost nici el un film prea luminos, avand un subiect intunecat, atipic pentru o femeie scenarist, iar scenariul celui mai nou film al lui Park Chan-wook, “The Handmaiden”, scris tot de Jung Seo-kyung, ne arata ca avem de-a face cu o femeie scenarist indrazneata. Scenariul rezultat din colaborarea scenaristei si regizorului lui “Believer” a fost unul care a preluat ideea de baza din “Drug War”, dar care se departeaza de aceasta productie prin originalitatea povestii si prin modul diferit de abordare (in “Believer”, accentul e pus pe o infruntare personala dintre un traficant de droguri si un politist, in timp ce in productia chineza totul oscileaza in jurul capacitatii politiei chineze de a face fata razboiului impotriva traficantilor de narcotice). In al doilea rand, filmul chinezesc a obtinut incasari de 24,6 milioane dolari la box-ofice, pe cand “Believer” a depasit 38,8 de milioane de dolari doar in Coreea de Sud. “Believer” a fost timp de 2 saptamani lider al box-office-ului coreean, fiind considerat si de critici cea mai buna productie coreena a acestui an, cel putin pana la jumatatea lui. Lucrul nu este intamplator, cand ne uitam la distributie. Cho Jin-woong are din nou o prestatie de exceptie, dupa cea din recentul “Bluebeard”, in timp ce Ryoo Joon-yeol, ce s-a remarcat in “The King” anul trecut alaturi de alte doua vedete (Jo In-sung si Jung Woo-sung) a facut un mare pas in cariera prin interpretarea din acest film (cu toate ca pe alocuri e destul de rigid). In roluri secundare revedem actori de top, ce oricand puteau interpreta roluri principale, e vorba de Cha Seung-won, Kim Sung-ryoung si regretatul Kim Joo-hyuk, aflat la ultimul rol din cariera inaintea tragicului sau sfarsit. De altfel, intreaga echipa de productie a dedicat acest film memoriei lui Kim Joo-hyuk, mentionand acest lucru in creditele de final. Patru luni au durat filmarile, incheiate la putin timp dupa disparitia lui Kim Joo-hyuk.

Detectivul Jo (Cho Jin-woong) lucreaza de mai bine de 2 ani la un caz care pare a nu se mai rezolva niciodata. Se afla pe urmele unui misterios “domn Lee”, capul unei organizatii ce se ocupa cu fabricarea si traficul de droguri, dar despre care nimeni nu stie cum arata, unde locuieste, ce nationalitate sau varsta are. Putini au avut privilegiul de a-l vedea la fata, organizatia primenindu-se anual prin operatiuni de lichidare a membrilor ce ajungeau sa stie prea multe. Detectivul Jo incearca sa traga un ultim cartus catre domnul Lee, trimitand o eleva dependenta de droguri sa se infiltreze in periculoasa organizatie. Dar aceasta isi pierde viata, nu inainte de a-i furniza, cu ultimele puteri, o informatie care poate fi decisiva in identificarea capului organizatiei. O explozie neasteptata intr-o casa care de fapt masca o fabrica ilegala de droguri pare a schimba cursul anchetei. Un personaj cheie din anturajul domnului Lee, doamna Oh Yeon-ok (Kim Sung-ryoung), reuseste sa scape cu viata din explozie si e hotarata sa colaboreze cu politia. In paralel, in urma explozie supravietuieste un tanar, Rak (Ryoo Joon-yeol) si cainele sau. Motivat de piederea mamei sale nevinovate in aceasta explozie, si acesta se ofera sa ajute politia in gasirea domnului Lee. Cu acest ajutor, detectivul Jo pune la cale cu echipa sa o periculoasa misiune, profitand de intentia domnului Lee de a patrunde cu drogurile pe piata chineza…

Apelativul de “filmul anului” in Coreea nu ar fi unul exagerat, daca ne gandim la oferta slaba de filme coreene din acest an si la ceea ce “Believer” ne ofera in ansamblul sau. Filmul este unul plin de tensiune, extrem de bine realizat, cu rasturnari de situatii si actiune cand te astepti mai putin, cu o poveste excelenta si cu o prestatie senzationala a intregii distributii. Ce poti sa-ti doresti mai mult de la un asemenea film ? Nu va asteptati, desigur, la ceva “bland” cand vine vorba de o incursiune in lumea drogurilor, violenta de limbaj fiind unul din aspectele care pot deranja spectatorul obisnuit cu limbajul decent al productiilor coreene “clasice”. In rolurile negative sunt distribuiti atat de multi actori de top incat nu ai cum sa nu le savurezi partitura si sa inchizi ochii la limbajul uneori indecent al acestora. Kim Joo-hyuk, in ultimul rol al carierei, ne face sa regretam si mai mult tragica sa disparitie si faptul ca a spus parca prea putine in rolurile pe care le-a avut de-a lungul carierei sale. Cha Seung-won interpreteaza un personaj foarte interesant, ce intra misterios in scena in a doua jumatate a filmului si despre care nimeni nu stia nimic, rasturnand toate calculele si presupunerile. Cho Jin-woong se afla din nou in fata unui rol mare, ce-i pune in valoare uriasul talent care iata, in cele din urma a explodat pe marele ecran, in productii cu succes international. Nu interpreteaza un personaj care sa-ti mearga la inima din prima, dar fara sa vrei, data fiind lumea pe care filmul o prezinta, te atasezi de el, de principiile care il calauzesc si il urmaresti pas cu pas in vanatoarea himerica pe care a pornit-o. Cu asemenea actori nu ne ramane decat sa ne bucuram de un veritabil regal cinematografic, pe langa interpretarea lor, imaginile, muzica si decorurile fiind tot atatea atu-uri ce asteapta sa fie descoperite de spectator odata cu captivanta poveste. Un film extrem de reusit, ce depaseste calitativ si ca succes productia originala chineza din 2012, ce nu trebuie ratat de amatorii genului !

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Grasshopper (2015) – un thriller japonez captivant despre rãzbunare

Publicat: duminică 8 iulie 2018

“Grasshopper” (2015), filmul regizat de japonezul Tomoyuki Takimoto, e un thriller axat pe ideea de razbunare ce are la baza un roman omonim scris de cunoscutul Kotaro Isaka si publicat in 2004. Mai multe din romanele sale au fost deja ecranizate, poate cel mai celebru fiind “Golden Slumber”, ecranizat atat de japonezi in 2010, cat si de coreeni in acest an. Filmul spune povestea a trei personaje provenind din lumi diferite: un fost profesor de stiinte naturale si doi asasini profesionisti, iar titlul – “Lacusta” – face aluzie la celebra insecta atat de daunatoare agriculturii, a carei lacomie arhicunoscuta (o lacusta consuma intr-o zi cat propria greutate !) are ceva in comun cu destinul celor 3 personaje. Filmul are parte de o distributie de zile mari, cei trei protagonisti fiind interpretati excelent de trei actori de top: Toma Ikuta (un exponent al noii generatii de actori japonezi ce au ajuns la maturitate, pe care l-am putut vedea si in povestea romantica din “Miracle: Devil Claus’ Love and Magic” sau in mai putin reusitul “Tale of Genji: A Thousand Year Enigma”), Tadanobu Asano (din nou un interlop periculos ca in recentul “Shinjuku Swan 2”) si Ryosuke Yamada (din “Fullmetal Alchemist”, aflat la debutul pe marele ecran, un cunoscut membru al popularei formatii j-pop Hey ! Say ! JUMP). “Grasshopper” a obtinut 6,1 milioane de dolari la box-office, fiind considerat unul din cele mai bune thrillere japoneze ale anului 2015.

Intr-o seara de Halloween, intr-o intersectie aglomerata din centrul Tokyoului, un barbat aflat sub influenta unor medicamente cu efecte halucinogene primeste un ordin prin telefon si intra cu masina in multime. Printre numeroasele victime se afla si Yuriko, care in ultimul moment, cu pretul propriei sale vieti, salveaza un copil. La cateva zile dupa tragicul eveniment, Suzuki (Toma Ikuta), cel ce urma a se casatori cu Yuriko, gaseste la locul unde avusese loc accidentul o scrisoare intr-un plic, in care i se spune ca adevaratul autor al accidentului nu e soferul prins de politie. Nedumerit, acesta incearca sa desluseasca itele incurcate ale povestii, lucrand in paralel ca agent de vanzari de produse pentru slabit, pentru ca are nevoie de bani. In tot acest timp, un misterios personaj, presedintele Terahara al unei mari companii farmaceutice, ordona cateva reglari de conturi intre asasini platiti care i-au rezolvat unele treburi murdare. Lucrurile se complica insa cand evenimentele nu se petrec asa cum se asteapta acesta. In tot tavalugul de evenimente care vor urma, Suzuki nu va fi decat o simpla lacusta aparent inofensiva si neputincioasa, ce-si va urma planul cu incapatanare, profitand de un context de evenimente favorabil, intersectandu-se mai mult sau mai putin cu asasini platiti si interlopi periculosi.

Povestea filmului este interesanta, la fel si modul in care regizorul a suprapus cele trei fire narative separate, reusind sa tina atentia spectatorului mereu in priza. Cele trei povesti nu se suprapun nici un moment pe parcurs, ele inainteaza in paralel, iar cei trei protagonisti ajung fata in fata mai mult sau mai putin ocazional abia spre final. Acest lucru face ca anumite situatii sa devina daca nu ironice, cel putin sa emane o nota de hilaritate, cand vezi anumite coincidente si modul in care fara sa se cunoasca, cei trei protagonisti ajung sa-si influenteze propriile povesti. Suzuki e interpretat de Toma Ikuta, un actor cu un mare potential, despre care unii au zis ca a fost o dezamagire in acest rol. Gresit ! Actorul a interpretat fara greseala rolul unui profesor de gimnaziu ce e nevoit sa lucreze ca agent de vanzari dupa ce viitoarea lui sotie moare tragic intr-un accident de masina provocat intr-o intersectie, de Halloween. Personajul lui Ikuta e unul introvertit, stangaci prin excelenta, una din aceste stangacii fiind de altfel si cea care a impins-o pe viitoarea lui sotie in tragicul eveniment caruia i-a cazut prada. Suzuki e asemeni unei lacuste aparent inofensive, de care toti isi bat joc si il folosesc, dar care inghite toate loviturile destinului si toate umilintele, urmandu-si in fiecare moment cu o strictete aproape mecanica planul ascuns: razbunarea. Singura lui arma de aparare e fuga, atunci cand toata lumea e pe urmele lui, insa in ciuda tuturor acestor slabiciuni si, sa le zicem “incompatibilitati” ale lui cu lumea reala, are un suflet mare, de o bunatate cum rar poti intalni. Toma Ikuta e un actor foarte talentat, insa de aceasta data rolul a fost de asemenea natura incat oricat am fi vrut ca personajul lui sa rabufneasca la un moment dat si sa puna piciorul in prag, firea lui il impiedica sa iasa din acest tipar. Tadanobu Asano, in schimb, il interpreteaza pe Kujira, un asasin singuratic, ce lucreaza pe cont propriu la comanda, crima lui favorita fiind impingerea victimei ce trebuie lichidata… spre sinucidere. Asistand la ultimele clipe din viata victimelor sale, are ocazia sa schimbe cateva vorbe cu acestea, motiv pentru care, fara voia lui, ajunge sa fie afectat emotional de toate aceste crime. E urmarit de fantomele celor obligati sa se sinucida, iar parerea sa extrem de subiectiva cum ca el ar fi fara de pacat si ca cei ce sfarsesc in fata lui se elibereaza de toate pacatele acumulate de-a lungul vietii, pacate care i-au adus spre acel deznodamant, incepe sa fie serios zdruncinata cand observa ca numarul fantomelor ce ii dau tarcoale creste cu fiecare crima “prin sinucidere” pe care o comite. In sfarsit, Ryosuke Yamada il interpreteaza pe Semi, un asasin profesionist agil ce mereu imbraca o pelerina pe ploaie in momentul in care are de dus la bun sfarsit o misiune. Arma lui preferata e cutitul, pe care il manuieste cu o abilitate iesita din comun, insa ca si Kujira, aude niste sunete in ureche – defect “profesional” – ori de cate ori are de ucis pe cineva, fapta in sine fiind cea care il linisteste. Semi aminteste flagrant de un alt personaj similar, de aceasta data dintr-o productie coreeana de top, Killa, interpretat de Shin Ha-kyun in “No Mercy for the Rude”. Cum drumurile celor trei vor ajunge, intr-un final, sa se intersecteze pentru scurt moment, suficient cat sa se produca “scurtcircuitul” ramane sa descoperiti urmarind acest film palpitant, plin de neprevazut si tensiune.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

“Your House Helper” – confort garantat de Ha Seok-jin

Publicat: marți 3 iulie 2018

“O casa curata poate oferi un explicabil simt al confortului”. Viitorul serial ce va fi difuzat de KBS2, “Your House Helper” (“Ajutorul tau din gospodarie”) spera sa ofere confort garantat telespectatorilor. Serialul de zilele de miercuri si joi se va axa pe o “menajera” profesionista barbat, ale carui indatoriri tipice sunt sa asculte grijile clientilor si sa-i consoleze. “Lumea ar putea crede ca nu e multa distractie in a face curat. Dar a curata sau a privi pe cineva facand curat poate fi distractiv. E grozav sa stai sa privesti cum o casa intoarsa pe dos e curatata, sis a vezi chipul proprietarului radiind de bucurie”, a spus regizorul serialului, Jeon Woo-sung, intr-o conferinta de presa tinuta ieri in Seul.

Reflectand un trend major din entertainmentul zilelor noastre, serialul e o adaptare dupa o “web-manhwa” populara omonima. Rivalul serialului, “What’s Wrong With Secretary Kim” difuzat de tvN, e inspirat dintr-o sursa similara provenita din mediul online. “Benzile desenate sar usor peste realitate. Insa discrepanta poate fi prea mare intr-o productie ecranizata. Daca urmam exact acelasi traseu ca al unor benzi desenate, telespectatorii vor avea mari dificultati in a urmari povestea. Am pus accentul pe amanuntele rolului “menajerei” si pe felul in care clientii reactioneaza in raport cu acesta”, a spus Jeon.

Actorul Ha Seok-jin (pe care ni-l amintim din serialul “Shark” sau din recentul “A Poem, A Day”), ce interpreteaza rolul “menajerei”, se straduieste la randu-i sa dea viata benzilor desenate. “E coplesitor faptul ca benzile desenate originale au fost atat de populare. Regizorul si eu am discutat despre cum sa facem personajul din benzile desenate mai realist. Filmam mai multe versiuni ale personajului”, a spus acesta. Ha, ce a devenit o vedeta a k-dramelor odata cu rolul principal din “Drinking Solo”, a marturisit ca multumita acestui rol, e pe cale sa devina mai ordonat. “Din moment ce personajul meu e un expert in curatenie si organizare, credeam ca viata mea ar trebui sa fie oarecum organizata. Incerc sa fiu curat, impecabil de curat. Exista experti in curatenie ce viziteaza platoul de filmare. Invat o multime de lucruri”, a spus acesta.

Bona din formatia k-pop WJSN joaca rolul principal feminin, interpretand o femeie trecuta de 20 de ani. Pentru ea, e al doilea rol principal dintr-o k-drama, anteriorul fiind in mini-seria de 8 episoade “Lingerie Girls’ Generation”. “La inceput am fost coplesita sa joc rolul principal. Dar sa-mi fac griji nu face nici o diferenta”, a spus aceasta, amintind si de faptul ca ale ei colege de trupa o incurajeaza in fiecare zi cand se intoarce de pe platourile de filmare.

Serialul spune povestea lui Kim Ji-won (Ha Seok-jin), ce provine dintr-o familie cu pretentii, un tata legiuitor si o mama doctor. Isi pierde slujba ce o are la o mare companie si nu mai vorbeste cu parintii sai, moment in care din impas iese cunoscand o femeie pentru care ajunge sa faca menajul. In timp ce-si practica slujba, asculta pasurile clientilor femeii si incearca sa le ofere sfaturi, ocazie cu care ies la suprafata calitatile sale. Serialul, ce are 16 episoade, va fi difuzat de KBS2 incepand de maine seara.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

JoJo’s Bizarre Adventure: Diamond is Unbreakable (2017) – Takashi Miike ecranizeazã o celebrã manga fantezistã pentru adolescenţi

Publicat: duminică 1 iulie 2018

Prolificul si teribilul Takashi Miike nu se dezminte nici dupa cel de-al 86-lea film al carierei, “JoJo’s Bizarre Adventure: Diamond is Unbreakable”, dovedindu-ne ca orice subiect, fie el unul ce prinde viata dintr-o manga imaginara sau din realitatea vietii de yakuza, poate capta atentia publicului japonez. Nici nu trebuie sa ne mire, atata timp cat japonezul de rand are o adevarata cultura a benzilor desenate, si pentru imaginatia acestora o ecranizare dupa niste povesti desenate indragite mai mult sau mai putin nu poate fi decat o provocare a simturilor. In ultimii ani, Miike a ramas activ in industria de film, realizand ce-i drept mai putine filme, insa cele regizate au presupus o munca de post-productie mult mai elaborata, avand bugete pe masura. Fanteziile si productiile cu accente SF au luat (pentru putin timp ?) locul productiilor sangeroase in care protagonisti sunt gangsterii, criminalii in serie violenti sau marginalizatii, regizorul profitand de posibilitatea de a regiza cateva productii cofinantate de americani (Warner Bros), precum “Terra Formars” sau “Blade of the Immortal”. Insa investitii costisitoare in astfel de adaptari dupa benzi desenate cunoscute, nu prind prea bine la publicul japonez, castigurile obtinute la box-office fiind foarte mici in raport cu potentialul industriei japoneze de film. Japonezul prefera sa umple salile de cinema la un anime dupa o manga, decat la un live action, un lucru din nou ciudat. “JoJo’s Bizarre Adventure: Diamond is Unbreakable” se inscrie in tiparul amintit: a fost produs de 20 de companii de productie, – 19 japoneze, una americana (Warner Bros) –, insa abia a reusit sa stranga 2 milioane de dolari incasari la box-office, fiind un esec financiar de rasunet pentru echipa de producatori. Filmul acopera primele 17 capitole din manga scrisa de Hirohiko Araki intre 1992-1995, iar introducerea in titlul filmului a specificatiei “Capitolul 1” a indicat de la inceput intentia producatorilor de a realiza si un sequel, lucru care momentan pare cam indepartat, daca e sa ne luam dupa castigurile de la box-office. Distributia il are in rolul principal pe mai putin cunoscutul Kento Yamazaki (un actor tanar ce a debutat in 2010 in seriale de televiziune si a prins cateva roluri in productii romantice de pe marele ecran destinate publicului tanar), ce interpreteaza personajul JoJo. In mod paradoxal, Ryunosuke Kamiki, ce interpreteaza rolul unui coleg de scoala de-al lui JoJo, e mult mai cunoscut in industria de televiziune japoneza decat protagonistul, desi e cam de aceeasi varsta ca acesta, debutand in seriale inca de la varsta de 7 ani, la inceputul anilor 2000. Yusuke Iseya, pe care l-am vazut recent in Shinjuku Swan 1 si 2, revine intr-un rol secundar, de data asta de partea celor buni, in rolul “nepotului” lui JoJo, in timp ce veteranul Jun Kunimura il interpreteaza pe bunicul politist al lui JoJo.

Linistea imaginarului orasel Morioh-cho este tulburata de o serie de crime infioratoare al caror autor este de negasit. Higashikata Ryohei (Jun Kunimura) este un sef de patrula veteran ce incearca sa dea de urma autorului acestor crime, avand un singur tel: sa readuca pacea si siguranta in orasel. Nepotul sau, Josuke (Kento Yamazaki), poreclit “JoJo”, e elev in anul 2 de liceu la liceul local Budogaoka. Josuke a fost parasit de tata inca dinainte de a se naste, fiind crescut de o mama singura si de bunicul sau, ce formeaza singura lui familie. Ce nu suporta este ca cineva sa ii critice frizura extravaganta, cel mai de pret “bun” al sau. Insa fara sa vrea se intersecteaza cu misteriosul autor al crimelor din oras, atragand atentia acestuia prin puterile paranormale pe care le detine. JoJo era, de fapt, o gazda pentru o asa-numita “Stare”, o entitate paranormala ce i-a luat trupul in stapanire, si care se manifesta in momentul in care JoJo devine furios. Asemeni lui JoJo, in orasel mai existau alte cateva personaje cu astfel de Stari, fiecare Stare avand o forma diferita de manifestare. Cu ajutorul colegului de clasa Koichi Hirose (Ryunosuke Kamiki), si a “nepotului” sau ce apare de niciunde, Jotaro (Yusuke Iseya), JoJo incearca sa protejeze orasul cu pretioasa sa abilitate de a repara obiecte distruse sau de a vindeca rani mortale.

Ca realizare, filmul nu dezamageste. Reuseste sa creeze o atmosfera specifica unui “Harry Potter”, cu elevi cu fite, cu uniforme scolare desigur negre si cu extravagante (cum e frizura lui JoJo sau a rivalului sau), iar pe acest fundal imaginatia nu poate decat sa debordeze atunci cand ai armele necesare (efectele speciale) pentru a scoate in evidenta latura fantastica pe care cititorul de manga o valorifica prin intermediul imaginatiei proprii. Elementele fanteziste sunt indraznete, insa pe alocuri prea copilaresti, dovada ca filmul se adreseaza cu precadere publicului tanar, asa cum se adreseaza si “Harry Potter”. Scenariul debuteaza interesant, insa privita in ansamblu, povestea nu e deloc consistenta, desi acopera 17 capitole din manga originala. Exista personaje in poveste prezente doar sa iasa la numar anumite scene, adica de umplutura, cum e cazul colegei Yukako, care are o influenta puternica asupra personajului Koichi, fara a se dezvolta misterul din spatele prezentei ei in poveste. In plus, un alt minus e dat de prezenta unui numar urias de personaje, multe din ele fara un rol activ in firul epic, dar al caror nume regizorul insista sa-l aminteasca complet inutil. Povestea putea fi mult mai concentrata, de dragul unui fir epic mai convingator. Din fericire ratacirea din ultimii ani a lui Miike in lumea scenariilor dupa benzi desenate se sfarseste, noul sau film, o ecranizare dupa apreciatul Keigo Higashino, “Laplace’s Witch”, obtinand aproape 11 milioane de dolari la box-office, lansandu-se cu mai bine de o luna in urma in cinematografe. Daca va plac filmele cu elevi cu puteri supranaturale, ce salveaza lumea, responsabilizandu-se, acest film va va placea. Daca insa cautati o fantezie mai ofertanta a lui Miike, in mod evident “Blade of the Immortal” e mult mai lucida, captivanta si recomandata ca poveste.

Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Ce au în comun un escroc, o şoferiţã şi un hacker?

Publicat: vineri 29 iunie 2018

Cu o luna in urma, actorul Song Seung Heon a postat o fotografie in care era alaturi de Krystal si Lee Si Eon pentru a confirma ca vor juca impreuna in serialul “Player”, care va fi difuzat la OCN. Scenaristul Shin Jae Hyung, care a castigat Premiul Pentru Cel Mai Bun Scriitor Debutant in 2011 la Premiile de Literatura Politista Coreeana, a scris un scenariu bazat pe o poveste despre razbunare care aduce impreuna oameni talentati in anumite domenii precum un hacker, un sofer, un luptator si un escroc. Acestia formeaza o alianta pentru a-i vana pe cei care acumuleaza averi in mod ilicit. De serial se va ocupa producatorul Go Jae Hyun care mai s-a ocupat de “Black” si “Syndrome”.

Song Seung Heon va fi Kang Ha Ri, un escroc ce duce totul la nivel de arta, un tip istet, fermecator si indraznet. Singurul urmas al unei familii in care au existat mai multi procurori, este fiul care trebuie sa urmeze traditia familiei, dar o tragedie neasteptata il lasa fara familie si il aduce pe un alt drum. Actorul a mai lucrat cu Go Jae Hyun in “Black”.

Alaturi de Song Seung Heon va fi Krystal, cantareata ce face parte din trupa f(x) si care a mai jucat si in alte roluri, aceasta fiind o soferita talentata pe nume Cha Ah Ryung. Cha Ah Ryung a crescut la orfelinat si a capatat o serie de “abilitati” precum spartul incuietorilor si furtul portofelelor urmate, evident, de o fuga sanatoasa. Abilitatea la care exceleaza aceasta este sofatul si isi doreste sa evadeze din viata pe care o duce, insa il intalneste pe Kang Ha Ri si viata ei ia o alta turnura.

Lee Si Eon este un hacker pe nume Lim Byung Min care si-a rezolvat problemele inca de mic copil cu ajutorul unui calculator, avand abilitatea de a afla orice informatie isi doreste. Este un personaj timid si chiar usor fricos atunci cand ii sunt confiscate calculatoarele. Lim Byung Min intra intr-o situatie mai delicata atunci cand i se spune sa-si foloseasca cunostintele in scopuri infame, situatie din care e salvat de Kang Ha Ri, si de aici se dezvolta o prietenie aproape imposibila.

Persoane din echipa de productie a serialului au declarat ca “fiecare dintre actori are o personalitate unica ce va fi de folos pentru a da viata personajelor. Serialul va avea un ritm alert, va avea actiune, se va rade mult si speram ca va placea.”

“Player” va urma dupa incheierea “Voice 2”, urmand a fi difuzat la OCN in a doua jumatate a anului 2018.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Shinjuku Swan 2 (2017) – drama urbanã ce continuã cea mai de succes realizare a lui Sion Sono

Publicat: duminică 24 iunie 2018

“Shinjuku Swan 2” (2017) continua povestea filmului din 2015 ce are la baza manga lui Ken Wakui “Shinjuku Swan Kabukicho Skauto Sabaibaru” publicata incepand cu anul 2005. Regia este semnata de acelasi exceptional Sion Sono, 90% din distributia numeroasa din prima parte reluandu-si rolurile din primul film, de aceasta data intr-o poveste mult mai consistenta si inchegata. Gou Ayano reia rolul “Lebedei din Shinjuku”, tipul aparent fragil si cu suflet mare ce odata ajuns recrutor pentru organizatia Burst si dobandeste o “familie” e dispus sa-si dea viata pentru aceasta cu o hotarare nestramutata. Surpriza e distribuirea cunoscutului Tadanobu Asano in rolul figurii centrale negative in jurul careia se construieste povestea in “Shinjuku Swan 2”, Masaki Taki, care chiar daca nu impresioneaza, are o prestatie solida. Restul distributiei o regasim intacta: Yusuke Iseya, Motoki Fukami, Nobuaki Kaneko, Yuki Kubota sau Yu Yamada, acestora adaugandu-li-se figuri noi, precum Yuta Nakano, Alice Hirose sau veteranul Takashi Sasano in rolul unui inspector de politie corupt. Filmul a castigat 1,4 milioane de dolari in prima saptamana la box-office-ul japonez, la sfarsitul perioadei de rulare obtinand incasari de 6,3 milioane dolari (cu 4 mai putin decat prima parte). Scenariul, ce are in mare parte la baza manga amintita, e semnat de acelasi Mataichiro Yamamoto, scenaristul lui Azumi 1-2, Crows 2-3 si Tajomaru.

Filmul reia povestea de unde a fost lasata in prima parte: Hideyoshi din agentia Harlem, principalul rival al agentiei de recrutare Burst, este impuscat mortal, fapt ce consfiinteste fuziunea dintre Burst si Harlem. Insa tradatorul Harlem-ului, Hayama, cel datorita caruia s-a putut realiza fuziunea, e cel asupra caruia planeaza suspiciunea asasinarii lui Hideyoshi, astfel ca nu va ezita sa faca orice pentru a-si demonstra neimplicarea. La putin timp dupa fuziune, apare o problema inerenta: creste numarul recrutorilor, dar nu si numarul fetelor recrutate pentru a fi animatoare in cluburi pentru adulti. Acest lucru creeaza frictiuni in strada. In consecinta, seful Burst propune reducerea recrutorilor cu 20% pentru cresterea profitului. Pentru a se evita aceasta situatie, nu ramane decat o solutie: extinderea teritoriului in Yokohama. Doar ca aici, stapana pe acest gen de afacere e agentia “Vrajitorii”, condusa de un temut traficant de droguri, Maki (Tadanobu Asano). Un iminent razboi sta sa izbucneasca in momentul in care Burst ii trimite pe Tatsuhiko (Gou Ayano) si pe Seki (Motoki Fukami), – acesta din urma fost prieten al rivalului Maki – , in Yokohama, pentru a prelua zona…

Sion Sono renunta, in “Shinjuku Swan 2”, la metafore si elemente suprarealiste ori muzicale, lasand la o parte si umorul, pentru a insista pe analiza intrinseca a legaturii dintre diverse structuri ierarhice ale lumii interlope japoneze. La baza acestei ierarhii avem agentiile de recrutare, cum e cazul Burst. Aceasta are o organizare tipic mafiota, cu un sef, mai multi capitani si, in cele din urma, cu executantii. Tatsuhiko Shiratori era, la inceputuri, un simplu executant. Impreuna cu altii ca el, trebuia sa convinga fete din Shinjuku ca pot lucra ca animatoare pentru sume mari de bani castigate intr-un timp scurt, iar de amatoare nu ducea niciodata lipsa, cele ce accepta sa lucreze in aceasta industrie fiind in general fete cu datorii la camatari sau fugare ce aveau mare nevoie de bani. Dupa evenimentele din prima parte, Tatsuhiko avanseaza pe scara ierarhica, ajungand sef peste recrutori, contiuand sa lucreze cot la cot cu acestia in strada. Capitanii erau cei care se ocupau de lucrurile mai generale, cum ar fi extinderea afacerii, distribuirea profitului spre diverse alte afaceri etc. Violenta si agresivitatea sunt cuvintele de ordine ale acestor agentii de recrutare, ce-si aveau bine delimitate teritoriile. Totusi, exista o regula nescrisa: oricat de mari divergente ar exista cu agentii concurente, recurgerea la gesturi extreme era interzisa. Daca ai ucis pe cineva, codul onoarei spunea ca trebuie sa raspunzi predandu-te si executand sentinta aferenta faptei. Aceasta regula nescrisa pastra oarecum echilibrul de putere, pe verticala si orizontala. Deasupra agentiilor de recrutare intotdeauna exista o organizatie mafiota, un yakuza cu influenta, care in schimbul unei sume de bani consistente asigura protectia uneia sau alteia dintre agentii. Aceste organizatii aveau la randul lor rivali, insa intre ele regulile erau mult mai dure, fiind permisa folosirea inclusiv a armelor de foc. Agentiile de recrutare nu detineau arme de foc, iar raportul fata de organizatia condusa de yakuza era similar celui de vasalitate din evul mediu fata de un senior. O razvratire a unei agentii de recrutare impotriva unei organizatii mafiote echivala cu raderea din temelii a agentiei, astfel ca fiecare sef de agentie de recrutare cauta sa pastreze o relatie excelenta fata de protector, iar in cazul agentiei Burst, aceasta era asigurata de Madam Ryoko, patroana localului Moulin Rouge unde seful yakuza ce proteja Burst isi petrecea timpul liber, dupa cum stim din prima parte a filmului. Astfel, vedem o dubla ipostaza a femeii, in aceasta lume interlopa. Pe de o parte Madam Ryoko are talentul si inteligenta de a-l indupleca pe seful yakuza sa nu renunte la protectia Burst intr-un moment limita, deci vedem ipostaza femeii intelepte si impaciuitoare, dar pe de alta parte vedem femeia privita ca un simplu obiect, si e vorba aici de fetele “vanate” de recrutori, cucerite cu un zambet fals si o promisiune, care devin simple unelte de facut bani pentru interesele meschine ale barbatilor (trafic de droguri, violenta si intimidare, afaceri ilegale, comisioane si mite). Totusi, odata patruns in aceasta lume, atmosfera filmului te prinde si ai senzatia ca urmaresti un show live, petrecut in timp real, cu o multime de personaje, cu destine de cele mai multe ori greu incercate, in care extravaganta (costumelor, limbajului, comportamentului) e cuvantul de ordine. Reglari de conturi violente (Sion Sono s-a mai temperat fata de alte filme in care violenta era una ce crestea exponential odata cu tensiunea), dramatism, umor de situatie ocazional si mult realism, pe fondul a la fel de multa extravaganta fac din “Shinjuku Swan 2” o productie de mare rafinament a unuia din cei mai buni si controversati regizori japonezi ai momentului. Daca v-a placut “Shinjuku Swan”, acest sequel cu siguranta va va fascina.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Realitate alternativã în „Memories of the Alhambra”

Publicat: joi 21 iunie 2018

Cu cateva luni in urma, atat lui Park Shin-hye (“You’re Beautiful”, “Heartstrings”, “The Hairs”, “Entertainer”, “Doctors”) cat si lui Hyun Bin (“My Name is Kim Sam-soon”, “Secret Garden”, “Hyde, Jekyll, Me”) li s-a propus sa joace in serialul “People of Incheon Aeroport” al celor de la SBS, cel mai recent serial al celui care s-a ocupat de “Gu Family Book” si “Secret Garden”. Cei doi actori au refuzat proiectul, dar li s-a oferit sansa sa joace impreuna in “Memories of the Alhambra” al celor de la tvN.

Serialul este o melodrama fantastica cu un scenariu scris de Song Jae-jung care a scris si scenariile pentru “W-Two Worlds”, “Nine” si “Queen In-hyun’s Man”, iar de regie se ocupa Ahn Gil-ho care a regizat “Forest of Secrets”, aclamat de critici.

Un director executiv al unei firme de investitii calatoreste pentru afaceri in Granada, Spania, si in timpul liber decide sa viziteze Palatul Alhambra. Acesta se cazeaza intr-un vechi hotel condus de personajul feminin, o fosta chitarista (chitara clasica), ce ajunge in Spania pentru a-si continua studiile, dar care este nevoita sa lucreze pentru a se intretine dupa ce parintii ei decedeaza in Coreea, cei doi fiind la un moment dat implicati intr-o situatie ciudata. Serialul este descris ca un thriller SF, cu o realitate alternativa.

Personajul lui Hyun Bin este un inginer cu un talent nativ pentru inventarea de jocuri noi. Are un ascutit simt al afacerilor si reuseste sa devina director executiv al unei firme de investitii. Este competitiv si aventuros si nu suporta sa piarda nici cele mai insignifiante pariuri. Din pacate, personajul este tradat chiar inainte de calatoria in Spania de un prieten, calatorie in care viata sa ia o turnura neasteptata.

“Memories of the Alhambra” va fi difuzat de cei de la tvN catre sfarsitul anului, incepand cu 19 noiembrie 2018, avand 16 episoade. Filmarile in Spania se vor incheia in aceasta luna. Postul tv pare a fi deschis spre seriale cu actori consacrati si cu bugete ridicate, in luna iulie acelasi tvN difuzand un serial in intregime pre-produs, “Mr. Sunshine”, cu Lee Byung-hun in rolul principal.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

The Fortress (2017) – Lee Byung-hun şi Kim Yoon-seok într-un duel rafinat al elocinţei

Publicat: luni 18 iunie 2018

Regizorul si scenaristul Hwang Dong-hyuk, devenit celebru dupa “Silenced” (2011) si mai ales “Miss Granny” (2014), a revenit anul trecut in atentia iubitorilor de filme coreene cu o noua productie memorabila, “The Fortress”. Filmul are la baza romanul omonim al lui Kim Hoon, vandut in peste 1 milion de exemplare. Acesta a fost ultimul roman al scriitorului, pe atunci de 59 de ani, roman care in 2010 a fost adaptat intr-un musical. Productia din 2017 e o grandioasa punere in scena a evenimentelor petrecute in timpul celei de-a doua Invazii Manciuriene in Peninsula Coreeana din prima jumatate a secolului XVII, mai exact a momentului ramas in istorie sub numele de “incidentul Byeongjahoran” (refugierea regelui Injo in fortareata Namhan si nefericita incercare de sfidare a celui ce avea sa devina Imparatul dinastiei Qing, Hong Taiji). Cinci luni au durat filmarile, incepute toamna tarziu, in noiembrie, special pentru a se prinde iarna lui 2016/2017, in vederea reconstituirii fidele a conditiilor climatice din timpul evenimentelor relatate. Distributia e una stelara, cu Lee Byung-hun si Kim Yun-seok protagonisti, si cu Park Hae-il in rolul unui rege cu sanatatea subrezita de boala si de nesfarsitele confruntari verbale de la Sfat dintre principalele factiuni politice ale timpului. Rolurile secundare sunt la fel de ofertante ca nume: Ko Soo, Park Hee-soon sau Jo Woo-jin (pe care il vom vedea in curand din nou alaturi de Lee Byung-hun in mult asteptatul serial produs de tvN, “Mr. Sunshine”.) “The Fortress” a castigat nu mai putin de 9 premii (cele mai importante fiind prentru regie – Blue Dragon Film Awards – si Cel mai bun film – la Baeksang Arts Awards) si a avut 8 nominalizari. Si in plan financiar a fost un succes, desi nu atat de mare precum se asteptau producatorii, obtinand incasari de 29,2 milioane de dolari la box-office.

[REZUMATUL ACESTUI FILM ESTE DISPONIBIL DOAR MEMBRILOR COMUNITATII ASIACINEFIL]

Ca realizare, “The Fortress” este ireprosabil. Cele doua ore si 20 de minute ale productiei reconstituie la scara larga, cu lux de amanunte, contextul si desfasurarea incidentului Byeongjahoran, unul din momentele de umilinta nationala cele mai dureroase din istoria Coreei. Si poate lucrul cel mai important e modul obiectiv in care regizorul scenarist a relatat evenimentele, fara a accentua patriotismul sau fara a exista tendinta unei eroizari, cum s-a intamplat in cazul unui alt recent blockbuster istoric, “The Battleship Island”. Personajele principale, ce dau viata unor personaje istorice reale, sunt prezentate cu lumini si umbre, cu calitati si defecte, in absenta unui narator care sa ghideze spectatorul si sa-i influenteze perspectiva. Lee Byung-hun il interpreteaza pe Ministrul Personalului din Joseonul anului 1636, Choi Myung-kil, ale carui principii merg pe linia supunerii fata de noua Dinastie Qing ce lupta inca sa controleze intinsul Imperiu de la Miazanoapte cu Ming. Convingerile sale ii aduc criticile intregii Curti, dominata de dorinta ministrilor de a-l rasturna din functia ocupata si e a inclina balanta puterii inspre una sau alta dintre factiuni. Acesta e un om de incredere pentru Regele aflat in deriva, excelent interpretat de Park Hae-il, si desi concluziile la care ajunge nu sunt pe placul nimanui, ele sunt pline de un crunt adevar pe care toti evita sa-l rosteasca. Opus principiilor sale e Ministrul Riturilor, Kim Sang-hun, interpretat de Kim Yun-seok, un patriot desavarsit ce tine sa-si arate dragostea de tara in fata tuturor, si care pentru Rege si siguranta tarii nu ezita sa recurga inclusiv la crima, savarsita impotriva unui batran neajutorat din popor ale carui principii nu-i sunt pe plac. Confruntarea dintre cei doi ministri e una strict pe taramul viziunilor, a vorbelor si argumentelor, fiind de-a dreptul pasionant sa observi acesti doi mari actori ce le dau viata demonstrandu-si talentul actoricesc aparte. Ko Soo in rolul fierarului Nal-swe si Park Hee-soon in rolul generalului Lee Shi-baek – pe care cu greu reusesti sa-i recunosti datorita cadrelor mai tot timpul intunecate dar si infatisarii personajelor lor ce trebuiau sa para greu incercate de viata prin prisma meseriilor practicate, au interpretari la fel de magistrale ca ale protagonistilor, aducand o nota de umanitate intr-o lume descrisa uneori cu prea multa brutalitate si realism de regizor. Filmul nu a prins atat pe cat se asteptau producatorii la public datorita ritmului sau lent si numeroaselor cadre interioare, ce au transformat cele peste 2 ore de vizionat intr-o veritabila incercare pentru rabdarea spectatorului. Avantajul este ca acest ritm lent iti da posibilitatea sa savurezi filmul in ansamblul sau, sa arunci o privire atenta la costume, decoruri, la analiza personajelor si sa poti surprinde imaginea de ansamblu fara a te pierde in detalii. “The Fortress” iti da senzatia unei piese de teatru cu iz shakespearian, in care fiecare personaj isi rosteste cu rabdare replicile iar spectatorul e judecatorul evenimentului istoric la reconstituirea caruia asista. Daca iubiti filmele istorice bine realizate, “The Fortress” este unul care nu trebuie ocolit, dincolo de dezvaluirea unui episod dureros al istoriei Coreei oferindu-ne un regal cinematografic pe care rar ne dat sa-l mai vedem in ziua de azi, cand suntem sufocati de atatea filme comerciale superficiale.

Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera si in exclusivitate pentru asiacinefil de gligac2002 (Asia Team).

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Be With You (2018) – Son Ye-jin si So Ji-sub într-un remake dupã un succes de proporţii japonez

Publicat: duminică 17 iunie 2018

Nu e o surpriza ca filmul romantic coreean e intr-un serios declin in ultimul deceniu, dupa infloritoarea perioada de la inceputul anilor 2000, cand a profitat din plin de asa-numitul Val Coreean. Atunci s-au realizat marile filme romantice pigmentate cu accente de melodrama, insa gloria lor a fost scurta datorita exploatarii excesive a tematicii in nou-nascuta industrie de seriale de televiziune. Pe acest fundal, nu trebuie sa mire interesul producatorilor coreeni pentru realizarea unui remake dupa un film japonez de mare succes din 2004, “Be With You” (“Ima ai ni Yukimasu”). Filmul japonez a obtinut 46 de milioane de dolari incasari, ceea ce la nivelul anului 2004 era o suma fantastica pentru un film romantic cu accente de fantezie. In plus, filmul a beneficiat de o coloana sonora memorabila, tema muzicala principala, melodia “Hana” a trupei rock Orange Range, fiind cel mai vandut single in Japonia in anul 2005. In acest an, regizorul Lee Jang-hoon, ce s-a remarcat cu cateva filme destul de bune (The Divine Weapon, The Show Must Go On, Arang sau The Huntresses), a primit misiunea de a repovesti evenimentele din romanul omonim scris de japonezul Takuji Ichikawa, adaptat de Yoshikazu Okada in 2004. Cum subiectul era binecunoscut in lumea filmului est-asiatic (filmul japonez din 2004 a fost urmat de un serial japonez in 2005), simpla adaptare a lui la realitatile coreene nu putea convinge publicul larg sa intre in salile de cinema. Pentru asta producatorii au recurs la tertipul la care apeleaza de cand lumea Hollywoodul, anume au construit povestea in jurul unor protagonisti celebri, care daca filmul ar fi fost un esec, ar fi garantat ca acesta nu ar fi fost un faliment pentru investitia initiala. Si astfel, doi dintre cei mai bine cotati actori de telenovele coreene de mai ieri, azi si vedete de prima mana ale filmului coreean, Son Ye-jin si So Ji-sub, ajung sa colaboreze pentru a doua oara la un proiect, dupa anterioara provocare din k-drama Delicious Proposal din 2001. Cand spui So Ji-sub, ti-ai atras automat fanele actorului in salile de cinema, iar cand spui Son Ye-jin, ai atras fanii actritei cu acelasi entuziasm ca al fanelor celuilalt. Cum era de asteptat, tertipul a dat roade, filmul nefiind esecul de care unii mai putin optimisti se temeau, castigand 19,4 milioane dolari la box-office.

Viata se schimba dramatic pentru Woo Jin (So Ji-sub) si Ji Ho, fiul sau de doar 8 ani, cand Soo Ah (Son Ye-jin), sotia respectiv mama baiatului se stinge la doar 32 de ani. Acestia trebuie sa se descurce singuri, iar viata trebuie sa mearga mai departe, in ciuda golului lasat in inimile lor. Casa e intr-o harababura totala, cei doi abia se descurca cu gatitul micului dejun, plecand mai tot timpul dezordonati la serviciu, respectiv la scoala. Woo Jin lucreaza la un bazin acoperit, fiind fost inotator cu mari ambitii, care insa a trebuit sa renunte la pasiunea sa din cauza unor probleme de sanatate care inca il afecteaza, impiedicandu-l sa depuna prea mare efort. La serviciu o colega incearca sa ii atraga atentia, insa nici o clipa nu se gandeste sa fie infidel sotiei sale recent pierdute. Ji Ho e si el afectat in plan psihologic de absenta dragostei materne, insa spera la o minune dupa ce citeste o carticica pentru copii lasata de mama lui, in care aceasta ii promite ca odata cu sezonul ploios se va intoarce. Apropierea sezonului ploilor sporeste nerabdarea micutului Ji Ho, tatal nestiind cum sa-i tempereze naivitatea. Numai ca intr-o zi ploioasa, intr-un tunel parasit, cei doi dau peste o femeie, ce se dovedeste a fi chiar Soo Ah. Suferind de amnezie, aceasta e dusa acasa si viata tatalui si fiului se schimba in mod neasteptat…


E imposibil sa nu incerci sa faci o comparatie intre filmul japonez din 2004 si cel coreean din 2018, in fapt in acesta sta farmecul unui remake, sa gasesti plusurile si minusurile si, la final, sa concluzionezi care varianta ti s-a parut mai reusita. Desigur, preferabil e ca un mare succes sa ramana pe piedestalul pe care s-a cocotat de unul singur, fara a incerca sa profiti ulterior in scopui financiare de pe urma sa. Istoria filmului arata clar ca peste 95% din remake-uri nu au reusit sa se ridice la nivelul productiilor originale, transformandu-le pe acestea in simple demersuri in scop financiar. Filme precum Ben Hur, The Gladiator, Iisus din Nazareth, Titanic, Cleopatra etc etc au fost si vor ramane memorabile in interpretarea actorilor de la vremea lor; nicicand un remake nu se va putea ridica la inaltimea acestor realizari. Iar acest lucru e universal valabil. Si cinematografia asiatica isi are filmele ei memorabile si remake-urile ei pur comerciale: mult timp chinezii au fost acuzati ca fac remake-uri dupa remake-uri la filme coreene. Dar iata ca si coreenii s-au gandit ca pot face ceva mai reusit decat japonezii, si s-au inselat. Poti distribui pana si pe cei mai buni actori ai tarii tale intr-un remake, e aproape imposibil sa schimbi pararea fanilor ce au vazut filmul original si au ramas cu anumite trairi. Filmul japonez din 2004 a fost o bijuterie, avand un singur defect: faptul ca la final, lucrurile devin putin confuze, nestiindu-se in ce perspectiva temporala a evoluat protagonista interpretata magistral de actrita Yuko Takeuchi. Finalul e vag si creeaza putina confuzie. In filmul din 2018, cel ce a adaptat scenariul japonez a avut grija sa lamureasca acest aspect, pentru a intelege clar modul in care autorul romanului a incercat sa se “joace” cu perspectivele temporale. Povestea celor doua filme este identica, si chiar daca regizrul coreean a incercat sa se indeparteze de clisee, totusi, nu a ezitat sa redea “copy-paste” anumite cadre din filmul japonez (pelerina galbena a micutului Ji Ho, tunelul ca loc de legatura intre lumi, trifoiul cu patru foi atarnat la geam). Lor li se adauga si alte clisee tipic coreene (caratul in spinare, asteptatul in statia de autobuz, mania de a lauda protagonistul cat de “frumusel” e – in cazul de fata Si Ji-sub etc). Toate acestea insa sunt destul de decente si nu primeaza in evolutia povestii, astfel ca filmul e placut de urmarit. Totusi, daca ai vazut ambele filme, e imposibil a nu concluzionezi ca filmul din 2004 a fost net superior actualei productii. Si asta in conditiile in care in rolurile principale in 2004 nu apareau nici macar doua vedete ale flmului japonez, ci doi actori inca necunoscuti la nivel international. Farmecul productiei din 2004 sta in simplitatea trairilor transmise de protagonisti, tocmai in faptul ca nefiind niste vedete au intrat in rolurile rol cu o naturalete cum rar vezi in ziua de azi. In acel film parca povestea de iubire era reala, nu intre cele doua personaje ci intre cei doi actori, cu atata dedicare si-au intrat in roluri. Ca un fapt divers, stiati ca cei doi protagonisti s-au si casatorit in 2005, si pana in 2008 au fost sot si sotie ? (foto dreapta) Deci chimia lor din film s-a confirmat o vreme si in viata reala. Ei bine, in filmul coreean actorii au chimie, sunt deschisi si ne patrund la suflet, dar parca lipseste ceva, acel element care sa te surprinda, poate o poveste diferita. Cu greu reusesti sa storci o lacrima, stiind de la inceput deznodamantul. Apoi, filmul din 2004 era cu desavarsire romantic, pe cand la filmul din 2018, regizorul a optat pe combinarea unui ton optimist, comic, cu melodrama, ceea ce a scos din joc aproape complet romantismul. La filmul coreean lipseste rigoarea, sobrietatea si seriozitatea scenariului filmului din 2004, plus ca nici nu are o coloana sonora care sa exploateze latura fantastica a povestii (pe cand daca te gandesti la varianta japoneza, e imposibil sa nu-ti vina in minte refrenul melodiei “Hana”, si la 14 ani distanta). Una peste alta, “Be With You” nu e un remake prost facut, din contra, are toate ingredientele unei productii de calitate, incepand cu distributia si continuand cu celalalte detalii, insa lipseste acel “vino-ncoace” dat de un scenariu original. Daca ai vazut filmul din 2004, surpriza povestii nu mai exista, iar la un film, povestea face cel putin 50% din ceea ce trebuie sa conteze (nu ati simtit acelasi lucru la remake-ul japonez cu Song Seung-hun la filmul “Ghost” din 1990 ?) Asta este pacatul remake-urilor, nu te pot surprinde placut si a doua oara. Pacat ca cei doi actori atat de indragiti (fara indoiala Kim Ha-neul ar fi fost perfecta in locul lui Son Ye-jin, avand antecedente in astfel de povesti, insa nici aceasta nu a avut un rol rau) au ales sa apara pentru prima oara impreuna pe marele ecran intr-un remake, si nu intr-o poveste romantica de sine statatoare, fanii lor ar fi avut cu siguranta mult mai multe de castigat. Poate in viitor producatorii vor face ceva pentru a revigora acest gen in Coreea, filmul coreean are multi actori capabili pentru astfel de roluri care de ani buni someaza sau accepta roluri slabe in seriale pe masura.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

„Are You Human ?” – noul val de k-drame între nevoia de succes şi lupta pentru supravieţuire

Publicat: luni 11 iunie 2018

Nam Shin (Seo Kang-joon) este un scandalagiu care creeaza scandaluri peste tot si este fiul mostenitor al unei familii ce conduce o mare companie, si care, in urma unui accident neasteptat, intra in coma. Mama lui, Oh Ro-ra (Kim Sung-ryung) este o autoritate in domeniul inteligentei artificiale si a neurostiintei. Aceasta creeaza un android pe nume Nam Shin III care arata exact ca fiul ei bolnav, android care pretinde ca este Nam Shin, pentru a putea tine ocupata pozitia in cadrul companiei si care are un bodyguard pe nume Kang So-bong (Gong Seung-yeon). Kang So-bong este o fosta luptatoare de arte martiale, angajata acum ca bodyguard la compania PK Group.

Actorul Lee Joon-hyuk este Ji Young-hoon, un complice in schimbul lui Nam Shin cu androidul Nam Shin III. Este secretarul lui Nam Shin si singurul prieten, un om loial, un pic lenes, dar pragmatic si realist care isi duce la bun sfarsit munca de la birou. Trecutul lui este legat de compania lui Nam Shin, fiind crescut intr-un orfelinat fondat de PK Group; in timp, a ajuns un student de top la o universitate la care PK Group este implicata financiar.

Alaturi de Seo Kang-joon, Gong Seung-yeon si Lee Joon-hyuk, joaca si Park Hwan-hee si Yu Oh-seong. Scenariul serialului este scris de Jo Jung-joo care a scris in 2011 scenariul pentru “The Princess’s Man” si este regizat de Cha Young-hoon care a regizat in 2016 “Uncontrollably Fond”. Filmarile la serial s-a incheiat anul trecut, unele avand loc in Cehia, productia costand aproximativ 9,23 milioane $. Primele 2 episoade au fost difuzate pe 4 iunie la KBS2, serialul avand 36 de episoade.

O data in plus serialul scoate in evidenta efortul producatorilor coreeni din industrie de a incerca cu orice pret sa se orienteze spre tematici tot mai diversificate, de inspiratie hollywoodiana, pentru a salva industria ce a devenit prea previzibila in ultimii ani. Lucrul era oarecum de asteptat, pentru ca explozia inceputa cu Winter Sonata a hranit o industrie pana atunci inexistenta (serialele de pana in 2002 nu reuseau sa treaca de hotarele Coreei, fiind modeste ca realizare, deci nu exista o miza financiara in joc) timp de aproape un deceniu. Subiecte identice repetate la nesfarsit in scenarii trase la indigo au fost gustate datorita distributiei de calitate, nu a cliseelor, insa cand nu mai ai un Hyun Bin sau Kwon Sang-woo in rolurile principale e greu sa mai faci audienta cu cine stie ce debutant sau star k-pop convertit pste noapte in actor. De aceea s-a gasit o gura de oxigen pentru aceasta industrie a k-dramelor in tematici cat mai apropiate de cele ale serialelor americane, cu putina fictiune, cu putin sf, cu viata de politist, cu elemente supranaturale, domenii aproape deloc abordate in perioada de glorie a k-dramelor cand povestile romantice si cele plasate in decoruri istorice cucereau audienta fara nici un efort. Rezultatul se vede in ratinguri si in comentariile din mediul online, multi exprimandu-si neincrederea in povestile ce stau la baza unor astfel de seriale, ezitand sa le vizioneze de la bun inceput. Poate ca problema industriei k-dramelor nu sta in faptul ca a ajuns sa copieze tematici occidentale tot mai epatante, sau ca scenaristii scriu la comanda a ceea ce producatorii vor (serialele pot costa oricat de mult si pot fi realizate inclusiv la standardele de calitate ale unor productii internationale de marele ecran – cu 9 milioane dolari se puteau face cel putin 2 filme de lungmetraj de calitate); in momentul de fata, e evident ca interesul pentru k-drame a scazut serios din cauza in primul rand a calitatii scenariilor, dar si a piedicii pe care industria de entertainment si-a pus-o de una singura, in special generatia tanara orientandu-se mult spre show-urile tv, ce au explodat in Coreea ca de altfel in intreaga lume. Aceleasi televiziuni care comanda si difuzeaza serialele tv finanteaza show-uri cu intreceri intre echipe din diverse domenii (muzica, culinare, sportive etc) ce devin mult mai atractive, ce costa mai putin si in care, ce sa vezi, gasesti ca protagonisti tot vedete din lumea muzicii, filmului, a serialelor de televiziune… Desi nimeni nu doreste sa piarda, e evident ca la un moment dat publicul va decide. Si, din pacate, mai mult ca sigur serialele de televiziune vor trebui sa faca pasul inapoi, in momentul in care nu vor mai fi o afacere rentabila… Pana atunci nu ramane decat sa ne mai bucuram putin de imaginatia scenaristilor si de tematici inedite pentru serialele coreene, chiar daca ratingurile lasa uneori de dorit (“Are You Human ?” nu a reusit sa cucereasca audienta dupa prima saptamana, primele 4 episoade nefiind reflectate in topul celor mai vizionate emisiuni sau seriale difuzate in orele de prime-time).

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Genghis Khan (2018) – legenda întâlneşte istoria într-o poveste ineditã despre Temujin !

Publicat: duminică 10 iunie 2018

Regizorul chinez Hasi Chaolu debuta in 2006 cu productia “The Old Barber”, cu care castiga 4 premii pentru regie. Iata ca la 12 ani distanta, i se incredinteaza un proiect important, “Genghis Khan”, produs de celebrul Jean-Jacques Annaud (cel care in 2015 lucra la o alta productie a carei actiunea avea legatura cu Mongolia, “Wolf Totem”). Filmul trebuia sa aiba premiera in China de Craciun, dar aceasta a fost amanata pana la sfarsitul lui aprilie in acest an pentru a se permite echipei de la post-procesare sa finalizeze cum trebuie munca la efectele vizuale. Filmul nu a reusit sa de-a lovitura la box-office-ul chinezesc, obtinand doar 6 milioane de dolari incasari, insa ca realizare avem parte de un spectacol vizual superb, fie ca vorbim de decoruri, fie de scenele de lupta. Titlul filmului este oarecum nepotrivit, deoarece scenariul insista pe perioada copilariei si tineretii sale, cand numele lui era Temujin, inainte de a deveni cuceritorul stralucit si temut de o lume intreaga sub numele Ginghis Han. Rolul lui e interpretat cu succes de William Chan (32 de ani), cantaret si actor chinez aflat la cel mai important rol al carierei de pana acum, in timp ce rolul sotiei lui Ginghis Han, Borte, e interpretat de Lin Yun, nimeni alta decat protagonista mega-succesului “The Mermaid”, ce va aparea anul viitor in “The Mermaid 2” tot in rolul sirenei. Rolul negativ ii revine veteranului Hu Jun, care a aparut alaturi de William Chan si acum 4 ani in productia “As The Light Goes Out”.

Legenda spune ca la porunca a 99 de Tengri – zei ai mitologiei mongole – se naste un lup cenusiu pe nume Cina, care impreuna cu un cerb alb binecuvanteaza stepa, aparand populatiile nomade. Regele Iadului, insa, ravneste la stapanirea lumii umane, astfel ca incearca sa profite de faptul ca o data la 900 de ani, Poarta Iadului se poate deschide, pentru a navali in luma oamenilor si a pune stapanire pe ea, in scopul unificarii celor trei lumi: subterana, terestra si celesta. Urmasul lupului cenusiu, Luptatorul de Aur Cina, reuseste sa opreasca invazia fortelor intunericului cu ajutorul Stindardului Soledin, Regele Iadului fiind nevoit sa se retraga inapoi in adancurile Pamantului, portile Iadului fiind pecetluite. Peste 900 de ani, insa, ciclul se repeta, si o noua oportunitate se iveste. E vremea in care in stepa se naste Temujin, fiul unui razboinic neinfricat…

“Genghis Khan” e o fantezie ce foloseste istoria ca pretext. Clasificarea filmului in genul “Biografic” cum apare pe cunoscutul site imdb e total eronata, singurele elemente biografice din film fiind numele protagonistilor povestii si cateva lucruri cunoscute de toata lumea despre copilaria si tineretea lui Temujin, viitorul Ginghis Han (cheagul de sange cu care se naste in mana, dragostea pentru Borte si casatoria cu aceasta la 16 ani, pierderea tatalui). De altfel, inca e la primele cadre regizorul incearca sa indice faptul ca vom asista la o fantezie, povestea pornind de la un mit care, treptat, e integrat in istoria reala cu ajutorul anumitor simboluri (lupul cenusiu, calul, stindardul Soledin). Nu asistam la un film istoric, astfel ca amatorii acestui gen vor fi crunt dezamagiti cand vor vedea tot felul de creaturi diabolice desprinse parca din trilogia Stapanul Inelelor (flagranta si intentionata asemanarea acestora), care isi au regatul undeva in apropierea stepei mongole, intrand in conflict cu razboinicii stepei. E fascinant cum a reusit regizorul sa integreze cele doua planuri – imaginar si real – intr-o poveste in care in prim plan stau simbolurile mongole, valorile pretuite de locuitorii nomazi ai stepei de odinioara. Dincolo de tot ceea ce e spectaculos sau superficial, regasim principiile fundamentale de viata ale mongolilor, armonia cu natura, respectul pentru celelalte fiinte acestei lumi (caii ce sunt pusi mai presus chiar decat oamenii, sau cainii), respectul pentru valorile familiale, traditie si stramosi la o “natiune” care, nu trebuie sa uitam, in vremurile lui Ginghis Han a fost una nomada. Povestea filmului e captivanta, originala si plina de imaginatie, insa acest gen de scenarii au succes doar daca aduc in prim plan un fapt istoric sau mitologic mai putin cunoscut publicului larg. In cazul de fata a fost o decizie indrazneata o asemenea ecranizare in care personalitatea lui Ginghis Han e trecuta in plan secund sau e doar usor schitata, pentru a lasa loc fanteziei, desfasurarii unui mit. Per ansamblu un film cu o idee interesanta, intr-un decor – cel al stepei linistite, unde timpul pare a incremeni in loc in ciclul anotimpurilor – cel putin contrastant cu intensitatea scenariului, cu elemente grafice ce le-am mai vazut in alte productii de succes internationale, ce creioneaza personalitatea celui ce avea sa ramana in istorie drept cel mai mare cuceritor de pe continentul asiatic si pe care il vedem zugravit doar in tuse pozitive. O delectare pentru amatorii de fantezii, “Genghis Khan” a starnit controverse in China, un grup vocal de reprezentanti ai populatiei Han chemand la boicotarea filmului. Motivul il constituie faptul ca Ginghis Han si urmasii lui au ucis milioane de chinezi de etnie Han (grupul etnic majoritar al Chinei) in timpul cuceririi si stapanirii mongole in China. Acest boicot si comentariile negative aparute ulterior pe internet despre acest film au fost principalul motiv pentru care o productie atat de bine realizata a avut incasari atat de mici la box-office. Dincolo de toate aceste aspecte, filmul ramane o fantezie agreabila, nu o productie istorica, deci tot acest scandal e complet artificial.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realuizata de cris999 – asiacinefil

Sion Sono va regiza primul film vorbit integral în englezã

Publicat: vineri 8 iunie 2018

Ajuns la 56 de ani, “copilul teribil” al cinematografiei japoneze, Sion Sono, va debuta la Hollywood. Avand mai mult de 50 de filme regizate la activ, e oarecum suprinzator faptul ca pana in prezent acesta nu a regizat nici o productie vorbita integral in limba engleza. Acest lucru se va schimba curand, iar primul film vorbit in engleza al lui Sono va marca o colaborare cu nimeni altul decat starul hollywoodian Nicolas Cage. Filmul se va numi “Prisoners of Ghostland”, iar Cage va juca un criminal numit, ironic, Eroul. Conform scenariului filmului, Eroul e trimis sa salveze o fata rapita ce a disparut intr-un univers supranatural intunecat. Acesta trebuie sa rupa un blestem diabolic ce tine captiva fata si sa scape de stafiile misterioase ce stapanesc Taramul Fantomelor. Dupa cum se anticipeaza, va fi vorba de un amestec furtunos de elemente orientale si occidentale de frumusete si violenta, care se asteapta sa atraga multi amatori ai genului in salile de cinema.

In ultimii ani, Sion Sono a abordat tematici tot mai diversificate, iar in 2016 a fost prezent la TIFF, unde organizatorii au realizat o retrospectiva cu 10 filme exponentiale ale acestuia. Fascinat de Transilvania, acesta a filmat in aici o miniserie cu vampiri, care in acest an a fost prezentata in premiera in Romania la editia recent incheiata a festivalului clujean.

Ramane de vazut ce succes va avea productia americana pe care o va regiza in premiera. Pana in prezent, cel mai de succes film al lui Sion Sono de la box-office a fost “Shinjuku Swan” (undeva la 10 milioane dolari incasari), majoritatea productiilor sale fiind independente, realizate cu bugete reduse si prezente mai tot timpul la cele mai importante festivaluri internationale de film. Un lucru e sigur: Sono e unul din cei mai imaginativi regizori ai zilelor noastre, surprinzand constant prin subiectele extreme abordate, astfel ca nu ne putem astepta decat la o surpriza de la aceasta productie. Sa speram ca va fi una placuta.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

No Boys, No Cry (2009) – Ha Jung-woo într-o coproducţie coreeano-japonezã mai puţin cunoscutã

Publicat: duminică 3 iunie 2018

Hyeong-gu (Ha Jung-woo) nu are una din cele mai de invidiat existente. Parasit de mic de mama lui, o cantareata intr-un bar, ce alege sa il ia in grija pe fratele lui bolnav, Hyeong-gu a adoptat de un interlop si crescut cu raceala. In relatia cu acesta i se adreseaza cu termenul “seful”, niciodata cu cel de “tata”, dovada ca familia pierduta in copilarie e o rana deschisa ce nu s-a vindecat inca. Intre timp, seful lui a dat lovitura in Japonia, unde si-a mutat afacerile ilegale, astfel ca Hyeong-gu face tot felul de comisioane pentru acesta, aducand marfa de contrabanda pe mare, din Coreea in Japonia, cu o barca ponosita, riscandu-si libertatea la fiecare misiune. Insa e multumit, pentru ca in acest mod reuseste sa puna deoparte ceva banuti si imbina utilul cu placutul, fiecare revenire in Japonia insemnand totodata si relaxare. In Japonia il cunoaste pe Toru (Satoshi Tsumabuki), mana dreapta a sefului sau, care mereu il intampina cu o coreeana stangace si-i preia marfa de contrabanda. Lucrurile se precipita cand in timpul unei misiuni, Hyeong-gu e atacat pe mare de o “sirena” si pierde pretioasa oala cu kimchi adusa din Coreea pentru seful sau. Toru ii salveaza pielea, si din acel moment intre cei doi se infiripa o prietenie, ce va fi pusa curand la incercare, lui Hyeong-gu incredintandu-i-se o misiune… speciala.

Filmul regizorului Kim Young-nam, “No Boys, No Cry”, e o coproductie coreeano-japoneza ce are la baza scenariul scris de japoneza Aya Watanabe, nimeni alta decat scenarista productiei “Josee, The Tiger and the Fish” (2003) si a celebrului serial japonez “Carnation”, biografia legendarei creatoare de moda Itoko Ohara. Productia a avut la dispozitie un buget de 2 milioane de dolari, mult prea mare pentru ceea ce a rezultat intr-un final, insa probabil costul filmarilor facute in Japonia (in cea mai mare parte) si in Coreea au solicitat un buget atat de “ridicat”. In special ca nu vorbim de un film comercial spectaculos, ci de o drama artistica total atipica peisajului cinematografic coreean, ce se apropie mai mult de specificul cinematografiei japoneze. In rolurile principal eave doi actori de top ai Japoniei si Coreei, aflati in doua momente diferite ale carierelor lor. Pe de o parte il avem pe Satoshi Tsumabuki, un star cunoscut al filmului japonez la data filmarilor, cu o multime de filme cunoscute si de succes la activ, precum “Josee, the Tiger and the Fish”, “Snowy Love Fall in Spring”, “Tears for You”, “Dororo” sau “Pandemic”, actor care pentru acest rol a invatat coreeana si chiar a rostit fara dublaj cateva replici in coreeana (un lucru destul de rar ca un actor japonez sa invete coreeana, de obicei fiind valabila viceversa). Pe de alta parte il avem pe coreeanul Ha Jung-woo, care desi aparuse pana atunci in mai multe filme fara prea mare succes la public, cu un an in urma s-a remarcat in neasteptatul succes “The Chaser”. In acelasi an cu “No Boys, No Cry”, Ha Jung-woo era distribuit in “Take Off”, filmul care se poate spune ca i-a schimbat statutul in vedeta de prim rang a filmului coreean, de atunci pana in prezent aparand intr-o multime de succese de box-office. In Coreea, filmul a fost un esec de box-office, ruland in doar 58 de cinematografe, insa nu e un film care sa umple salile, latura lui comerciala fiind estompata.

“No Boys, No Cry” – un titlu ce parafrazeaza celebra melodie “No Woman No Cry” a lui Bob Marley – debuteaza ca un thriller de actiune ce se transforma – in ciuda intrigii aparent captivante – intr-o puternica drama de familie. Scenarista japoneza a stiut sa radiografieze viata personala a fiecarui personaj in parte implicat in poveste, analizandu-l atat pe Toru – un gangster marunt, aparent inofensiv, aflat in slujba sefului Bo-gyung – cat si pe Hyeong-gu, omul cu comisioanele, ce-i aduce tot timpul sefului Bo-gyung kimchi din Coreea de la sora acestuia, fara a realiza ca e de fapt un simplu obiect in afacerile cu contrabada ale acestuia. Sau poate ca realizeaza asta, insa se complace in aceasta situatie, incalzit fiind de cuvintele sefului sau, care il considera ca un “fiu mai mare”. Scenarista ii surprinde pe cei doi din ipostaza de simpli colegi de contrabanda pana la cea de stalpi ai familiilor lor, cu toate ca pentru Hyeong-gu tocmai o familie e lucrul de care duce cel mai mult lipsa (totusi, in ciuda situatiei familiale precare, acesta se va considera in continuare stalpul familiei sale pierdute in copilarie, sperand ca va veni ziua in care isi va revedea mama ce l-a abandonat in copilarie, pentru care si strange de altfel toti banii ce-i castiga). Cele doua personaje principale sunt situate la periferia societatii, ca statut si educatie, astfel ca devin simple instrumente in afacerile banoase ale sefului lor. Totul pana cand acestia incep sa-si constientizeze statutul si sa nu se mai impace cu acesta, viata personala a fiecaruia fiind cea care ii va apropia si-i va transforma in parteneri, fie si doar pentru un karaoke in piata publica. Povestea in sine e simplista (ca toate povestile filmelor japoneze) si pe alocuri plictisitoare deoarece e concentrata in jurul apropierii treptate a celor doi, pana la transformarea lor in prieteni, fiind pigmentata cu putina munca de investigatie. Ce e de remarcat la film e modul in care e explorata familia din perspectiva fiecaruia: Hyeong-gu nu mai are o familie, tanjeste dupa una, fiind marcat de trauma de a fi fost abandonat de mama in copilarie si crescut de un gangster ce se substituie mamei si-l hraneste cu iluzii. Pe de alta parte, pentru Toru, familia e o povara, tocmai pentru ca se vede fara voia lui un stalp al familiei bun doar sa aduca bani in casa pentru operatia nepotului sau, fara a indrazni sa-si intemeieze propria familie, martor fiind la esecul surorii sale, ce se prostitueaza pentru bani si care isi neglijeaza copilul grav bolnav. Povestea lenta va evolua spre un final tragic, neasteptat de intunecat si realizat in pur stil coreean, metaforic, ce nu poate decat sa impresioneze. Fara multe rasturnari de situatie, dar plin de profunzime si realism in redarea dramei personale a protagonistilor, “No Boys No Cry” nu are impactul la public pe care il au filmele comerciale coreene, insa cand ajungi la capatul calatoriei realizezi ca e un hybrid coreeano-japonez (aproape) artistic impresionant, cu doi actori excelenti (ciudat parul roscat al lui Ha Jung-woo…), bine filmat si cu o coloana sonora de calitate. Merita vazut cu siguranta !

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Mischievous Kiss 2: Love in Tokyo (2015)

Publicat: sâmbătă 2 iunie 2018

“Mischievous Kiss” este un serial japonez despre, cu si pentru tineri (si nu numai). Are doua sezoane cu un episod special intre ele, primul sezon fiind difuzat in anul 2013, iar anul urmator sezonul 2, urmarind aceleasi personaje timp de sase ani. J-drama a fost difuzata de postul Fuji Tv, episodul special care face legatura intre cele doua sezoane numindu-se “Love in Okinawa”. Serialul face parte din categoria romantic-comedie, al doilea sezon avand 16 episoade. Serialul preia numele anime-ului din 2008 care a stat la baza scenariului pentru serial, “Itazura na Kiss”. In Coreea deja se realizase o k-drama in 2010 cu aceeasi tema, “Playful Kiss”, avandu-i protagonisti pe Jung So-min si Kim Hyun-joong.

In sfarsit, dupa atatea incertitudini, Irie Naoki si Kotoko se casatoresc si isi petrec scurta luna de miere in Okinawa, unde au parte de fel de fel de intamplari haioase, unele starnind gelozia lui Kotoko, altele punandu-le la incercare trainicia relatiei. Intorsi in Tokyo, sunt intampinati cu o mare surpriza, trezindu-se intr-o casa mare in care sa incapa toata familia. Cei doi incep o noua viata ca tineri casatoriti, desi Kotoko inca nu este pe deplin ancorata in obligatiile care ii revin unei tinere sotii, starnind hazul soacrei sale si criticile acide ale proaspatului ei cumnat. Mama lui Irie vine cu propunerea ca cei doi sa-si inregistreze casatoria, prilejuind extazul lui Kotoko si raspunsul bosumflat al lui Irie, care crede ca nu este inca pregatit pentru acest lucru, si ca atare nu mai vine o lunga perioada acasa, spre disperarea sotiei lui care in toate incercarile de a lua legatura cu Irie se loveste mereu de refuzul acestuia. Misterul se va rezolva cand ea devine eroina unui anime, facand-o fericita si multumita, traind ca intr-un vis alaturi de sotul pe care il adora. Totusi, la un moment dat, isi da seama ca toti cei din jurul ei sunt ocupati cu fel de fel de activitati si incepe sa se intrebe daca se multumeste cu statutul de sotie sau mai doreste sa faca si altceva. O greseala o aduce in cabinetul unui medic si atunci are o revelatie: va deveni infirmiera, si astfel isi va ajuta sotul si va fi alaturi de el si la serviciu. In episoadele care urmeaza este descrisa lupta pe care o duce Kotoko pentru a deveni ceea ce isi doreste, dar si piedicile si incercarile aparute in calea ei.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Lee Soon-jae – un model de modestie şi cunoaştere

Publicat: joi 31 mai 2018

“Rolurile principale si cele secundare sunt la fel de importante cand vine vorba de actorie”, spunea actorul Lee Soon-jae intr-un interviu recent. Au trecut 62 de ani de cand actorul a debutat, timp in care s-au adunat peste 200 de filme si emisiuni TV. Desi unii carcotasi spun ca ar trebui sa lucreze mai rar din cauza varstei, Lee Soon-jae este foarte ambitios, reusind in 2017 sa obtina un alt rol in “Stand By Me”, rol pentru care actorul nu a fost platit.

“Lucrand la atatea filme, emisiuni TV si piese de teatru, se vede ca m-am obisnuit sa lucrez mereu. Lucrand la ‘Stand By Me’, mi s-a mai intamplat uneori sa imi curga sange din nas, probabil din cauza concentrarii si a noptilor de filmari. Nu e mare lucru, insa. Cred ca este de bun simt sa ai parte de acelasi tratament de care au si ceilalti colegi de platou, nu sa profiti de experienta ta si sa fii tratat preferential.”

Impartasind din experienta sa in actorie, actorul spunea ca “daca o scena este importanta intr-un proiect, fie film sau teatru, este ceva esential pentru un actor, chiar daca e cea mai scurta scena din tot proiectul.”

Lee Soon-jae se gandeste ca fiecare film sau emisiune TV la care lucreaza ar putea fi ultimul sau proiect, din cauza varstei. “Nu am vreun regret in cariera de actor pentru ca am stiut ca nu va fi usor de la inceput. Am 82 de ani si am jucat in toate genurile. Voi continua sa-mi gasesc de lucru pentru ca ma simt cel mai fericit atunci cand joc.”

Incepandu-si cariera inca din studentie, Lee Soon-jae a devenit cunoscut alaturi de alti actori, fiind printre initiatorii productiilor de teatru amator studentesc din Coreea de Sud. Mai tarziu a jucat mai mult in filme in perioada anilor 1960-1970, dupa care a preferat sa joace in seriale TV precum “Live As I Please”, “Pungwoon”, “What Is Love” si “Hur Jun”. Interesant este ca din 1992 pana in 1996 actorul a fost ales sa faca parte din Adunarea Nationala a Coreei de Sud, in 1996 renuntand, descriind climatul politic ca “prea sec” pentru gustul sau.

Este profesor la Universitatea Sejong, profesor emerit la Universitatea Gachon si directorul Academiei SG.

In 2007, devenit un distins si veteran actor, reuseste sa-si asigure popularitatea si printre cei tineri, jucand in serialul de comedie “Unstoppable High Kick!”. O anume scena a amuzat audienta mai tanara, jucand un bunic mai ferm si foarte strict care descopera cateva filme porno in timp ce umbla prin computerul unui nepot si este prins in timp ce se uita la ele. Scena a devenit virala pe internet si actorul a fost foarte mandru cand chiar nepoata lui i-a cerut autograful pentru prietenii ei. “Nici macar in cea mai buna perioada a mea, nepoata nu mi-a cerut asa ceva.” Desi serialul nu avea superstaruri in distributie, a reusit sa obtina rating-uri mari, fapt atribuit scenelor comice jucate perfect.

Lee Soon-jae este actorul care a jucat rolul Willy Loman din “Death of a Salesman” a lui Arthur Miller in trei perioade diferite de timp, prima fiind in 1978, perioada in care unele replici erau de neinteles pentru societatea acelei vremi. “Societatea noastra s-a dezvoltat si reusim, in final, sa intelegem total acele dialoguri. Asta e frumusetea cand lucrezi la capodopere precum piesele lui Miller. Simt o satisfactie si regret in acelasi timp, pentru ca am atins o noua viziune, am o perspectiva noua asupra acelorasi lucruri, dar si pentru cele pe care urmeaza sa le descopar.”

In 2013, postul tvN lansa emisiunea de divertisment “Grandpas Over Flowers”, titlul fiind o parodie a celebrei manga “Boys Over Flowers”, sub indrumarea regizorului Na Young-seok, care a devenit celebru cu emisiunea “1 Night 2 Nights”. Sfidand industria de divertisment concentrata pe tineret, emisiunea are in prim plan patru actori veterani la varsta de 70 de ani, Lee Shin Goo, Park Geun-hyun si Baek Il-seob, alaturi de celebrul actor Lee Seon-jin, care calatoresc alaturi de Lee Soon-jae prin Franta, Taiwan si Spania, emisiune care a avut un mare succes.

Cu zeci de premii la activ, Lee Soon-jae nu se da batut la 82 de ani si inca mai cauta proiecte la care sa lucreze in viitor.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Eternal First Love (2010) – o primã iubire eternã cu aromã… napoletanã

Publicat: duminică 27 mai 2018

“Eternal First Love” (2010) e filmul de debut pe marele ecran al regizorului Yoshinori Muratani, care a mai regizat sporadic cateva seriale de televiziune japoneze incepand cu anul 2002. Povestea, scrisa de Shuhei Kamimura, e o fantezie romantica ce are in rolurile principale actori cu precadere vazuti in seriale tv si populari in aceasta bransa, precum Saki Aibu (“Rich Man, Poor Woman”), Takashi Tsukamoto (“Holiday Love”) sau Daisuke Maki (membru al formatiei j-pop EXILE). Desi filmul nu debuteaza in cel mai fericit mod cu putinta – se vede faptul ca regizorul a lucrat pana acum la productii pentru micul ecran -, daca reusesti sa treci de primul sau sfert cu bine, vei fi total acaparat de poveste, mai ales ca scenariul are o desfasurare destul de asemanatoare cu cea dintr-un succes de acum multi ani – “Be With You” (2004), (refacut in acest an de coreeni cu acelasi titlu, cu Son Ye-jin si So Ji-sub in rolurile principale). Pe parcurs, vom vedea evenimentele povestite in doua unghiuri de vedere, ceea ce ne schimba perceptia asupra evolutiei evenimentelor, surprinzandu-ne in mod placut. “Eternal First Love” contine un amestec de elemente generice care de cand lumea caracterizeaza filmele si mai ales serialele japoneze, mai simplu numite clisee, precum pierderea memoriei, coincidente, chestiuni misterioase ce tin de suflet, elemente culinare. Le-am mai vazut in sute de filme si seriale nu doar japoneze, ci din intreaga Asie de Rasarit. Nici interpretarea nu este una care sa te atraga prea mult, in special protagonistul Daisuke Maki fiind uneori prea teatral si lipsit de carisma specifica unui actor principal. Dar in ciuda acestor lucruri, filmul reuseste sa-ti atraga atentia prin farmecul sau aparte, prin acea bucatica de Napoli adusa in inima Japoniei, odata cu romantismul meleagurilor mereu insorite mediteraneene. Dar poate cea mai mare calitate a acestui film este ca reuseste sa transmita emotia unor trairi sincere a doi prieteni de o viata pe care soarta ii pune la incercare, regizorii japonezi avand un talent unic de a propaga in sufletele spectatorului acele lucruri profunde si nu intotdeauna exprimabile in cuvinte care incoltesc in mintea si inima celor indragostiti.

Takeshi (Takashi Tsukamoto) e un tanar ramas orfan de mic si crescut de un bucatar italian in Napoli. Pasionat de bucataria napoletana, ajuns la rudele sale din Japonia, isi reia viata incercand sa puna in aplicare cunostintele dobandite in materie culinara de la tatal sau adoptiv. Odata devenit major, isi deschide restaurantul D’Angelo, gatind cu dragoste, de dragul de a-i vedea pe clientii lui zambind si plecand satisfacuti. Cel mai fidel client al lui e Ruri (Saki Aibu), o tanara pe care a cunoscut-o din perioada italiana si care a devenit cea mai buna prietena a lui. Pe masura ce anii au trecut, relatia lor ar fi putut evolua spre una de iubire, insa comoditatea lui Takeshi a pastrat legatura dintre ei la nivelul de prietenie. Pana cand Ruri e ceruta in casatorie de cineva. Decis sa nu-si mai ascunda sentimentele ce i le poarta de mult, Takeshi alearga intr-un suflet sa-i spuna acesteia sa nu se casatoreasca, dar un tragic accident are loc: un barbat – Yuuki (Daisuke Maki) – pare a se arunca in gol de pe o cladire, iar Takeshi, pentru a salva viata lui Ruri, si-o pierde pe a lui. Yuuki in schimb supravietuieste, insa cand isi revine, constata ca sufera de amnezie…

Un film simplu, emotionant si ofertant pentru toti iubitorii povestilor romantice, ce merita savurat indiferent de varsta.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas – Asia Team Romania – pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Interviu cu Jung Bum-shik, regizorul celui mai de succes horror coreean din 2003 încoace

Publicat: vineri 25 mai 2018

Mentionat ca unul din cele mai inspaimantatoare sapte locuri de pe planeta de catre cei de la CNN, azilul Gonjiam este locatia multor povesti de groaza de cand toti pacientii sai au murit intr-o sinucidere colectiva, iar directorul spitalului a disparut. Cei ce administreaza un canal video unde se pot viziona filmulete de groaza numit “Horror Times” decid sa adune o echipa de sapte oameni pentru a gasi adevarul din spatele acelor povesti. Cel mai recent film al lui Jung Bum-shik, “Gonjiam: Haunted Asylum” a vandut doua milioane de bilete in doar trei saptamani de la lansare. Este filmul de groaza cu cele mai mari incasari din 2003, cand “A Tale of Two Sisters” facea istorie. Mai multe documentare de groaza care satirizau filmele horror au fost facute si inainte, precum “The Blair Witch Project” si “Paranormal Activity”, dar “Gonjiam: Haunted Asylum” este unul unic datorita folosirii internetului si a faptului ca audienta poate cu adevarat sa “experimenteze” groaza. Dupa “Epitaph” din 2007 si “Horror Stories” din 2012 regizorul aduce in prim plan un alta productie (de aceasta data cu buget redus) de groaza.

I: Ce te-a facut sa regizezi “Gonjiam: Haunted Asylum”?
R: Mi-a placut ca pot crea o fictiune pornind de la o locatie care exista cu adevarat. Am fost atras de ideea de a filma un film diferit si nou.

I: Cum ti-a venit ideea conceptului de live streaming?
R: Cred ca mi-a venit natural pentru ca ideea de live streaming a devenit o obisnuinta. Dar nu eram sigur daca ar fi parut realist. In timp ce lucram la scenariu, am citit la stiri ca un club de curse care a filmat si urcat filmuletul pe o platforma online a facut 100 000 de dolari din aceasta. Dupa ce am citit stirea am fost convins ca un show live streaming filmat pentru bani ar fi ceva realistic.

I: Intr-o scena apare un cosciug cu o gaura la nivelul pieptului, o papusa care se misca si o camera cu apa deasupra si dedesubt. Ai folosit vreo referinta pentru aceste spatii si recuzite?
R: Cosciugul are ca referinta un echipament de tortura folosit in perioada ocupatiei japoneze, iar ideea papusii miscatoare pur si simplu mi-a venit in cap. Camera 402 este un loc misterios care nu a mai fost vizitat. Este introdus in film de trei ori si m-am gandit cum as putea sa-l fac sa para si mai grotesc. Dupa ce am incarcat camera cu recuzita, am observant o mica gaura in tavan si am decis sa o umplem cu apa cu ajutorul graficii pe calculator. Apoi mi-a venit ideea sa schimb camera de fiecare data cand este aratata. Pentru ca am luat in considerare bugetul, nu am indraznit sa ma gandesc sa umplu podeaua cu apa, dar managerul productiei a spus ca ar fi mai bine daca am pune apa si pe podea. Am fost de acord cu el imediat si am putut sa obtinem designul final al spatiului cu apa dedesubt si deasupra.

I: Au fost folosite multe camera de filmare si unghiul de filmare s-a schimbat foarte des. Presupun ca editarea a fost foarte dificila. Care au fost prioritatile tale la editare?
R: In primul rand, tempo-ul si ritmul. In al doilea rand, mentinerea suspansului si a tensiunii. Pe locul trei, adaugarea unui anumit numar de scene fixe si de unghiuri largi de filmare pentru a reduce senzatia de ameteala fara a diminua tensiunea. Aceste trei planuri au fost cele mai importante.

I: Planuirea miscarilor camerei a fost dificila. Cum ai hotarat sa distribui scenele care sa fie filmate de actori si cele care au fost filmate de echipa de filmare?
R: Au fost patru tipuri de filmari folosite pentru film; scenele filmate de actori, filmari ale chipurilor lor si ale punctelor lor de vedere filmate cu camerele atasate de corp si filmarile tip CCTV care aratau spatiul din jurul personajelor. In afara de numarul mic de filmari CCTV, toate filmarile au fost facute de actorii care au fost instruiti si au urmat planul nostru. Vreau sa le multumesc pentru asta.

I: Un film care exploreaza locatii si este filmat din perspectiva personala ar fi potrivit pentru VR (Realitatea Virtuala). Intentionezi sa filmezi un film de groaza VR?
R: Cred ca oamenii se uita la filmele astea pentru experienta. De asta sunt interesat de formate care ar putea accentua experienta. De fapt, mi s-a propus sa filmez un astfel de film.

I: Filmul a fost vandut in 47 de tari. Acest gen este unul bine cunoscut in afara Coreei, dar multi profesionisti ai filmului au fost interesati de “Gonjiam”. De ce?
R: Oamenii nu se asteapta la ceva nou de la acest gen de film, dar acesta este un film de groaza ce merita experimentat. Mai mult, cred ca imaginea si sunetul au avut un rol imens in captarea interesului.

I: In afara de “Casa Amor; Exclusive for Ladies” (2015) toate filmele tale au fost de groaza. Ai vreun motiv pentru alegerea asta?
R: La filmul meu de debut, “Epitaph”, chiar daca a fost unul de groaza, m-am axat pe valoarea estetica. Se pare ca am ales bine si am devenit cunoscut; timpurile s-au schimbat si audienta vrea filme mai incitante. In filmele de groaza, pentru ca nu se poate prezice ce te va speria, audienta trebuie sa fie mereu atenta la ecran. Cat timp exista elementul de “frica” pentru a convinge investitorii si audienta, esti liber sa experimentezi estetic sau altfel. Cred ca asta e ce ma atrage la aceste filme. Si ma bucur sa lucrez la editare si sunet, la ce tine audienta lipita de scaune.

I: Ce fel de filme vrei sa faci?
R: Filme care sa multumeasca investitorii, audienta si pe mine.

I: Un nou proiect?
R: Va fi un film de groaza, dar s-ar putea duce si catre alte genuri. Pregatesc ceva mai amplu.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Samui Song (2017) – un nou thriller noir realizat de cel mai celebru regizor thailandez din toate timpurile

Publicat: miercuri 23 mai 2018

“Samui Song” e cea mai recenta realizare a celui mai premiat si cunoscut regizor thailandez din toate timpurile, Pen-Ek Ratanaruang, cunoscut pentru filme precum “Last Life in the Universe”, “Invisible Waves”, “Ploy” sau “Nymph”. Desi nu se ridica la nivelul anterioarelor sale succese (a avut parte doar de o nominalizare), productia s-a bucurat in mare parte de critici pozitive, avand obisnuitele accente noir din “Last Life in the Universe” si “Invisible Waves”, drama si misterul exploatat prin intermediul imaginilor intunecate fiind specialitatile de casa ale lui Ratanaruang. De aceasta data filmul sau e mult mai indraznet raportat la alte productii specifice cinematografiei thailandeze traditionaliste (ca si societatea thailandeza de altfel), introducand tematici variate, unele chiar tabu, precum dragostea interrasiala, influenta sectelor religioase in viata societatii thailandeze, elemente ce tin de cultura clasei de varf din societate sau relatia intre doua persoane de acelasi sex. Productia e dominata de o atmosfera misterioasa si periculoasa, fiind construita in jurul unei casnicii ce scartaie intre o localnica si un strain (francez) stabilit in Thailanda. Ratanaruang, care a scris si scenariul filmului, a declarat ca acesta e compus din fragmente de povesti inspirate din fapte reale, fiind curios sa exploreze fenomenul mariajelor mixte din Thailanda, ce nu sunt tocmai o nouatate in peisajul autohton. Titlul filmului – “Samui Song” – nu prea are la prima vedere legatura cu subiectul, nu se specifica nici un moment la ce se face referire. In realitate, “cantecul” la care face referire este o metafora la viata lipsita de griji de pe insula Koh Samui, unde personajul principal ajunge sa-si gaseasca linistea intr-un respiro necesar – sau mai bine zis intr-o incercare de restartare a vietii sale. In rolul principal o revedem pe actrita Layla Booyasak, ce a aparut si in succesul din 2003 “Last Life in the Universe”, dar si pe actorul francez David Asavanond (ce a aparut si in “The Protector”), un vorbitor fluent de thailandeza, tatal sau fiind un francez cu origini pe jumatate thailandeze.

[REZUMATUL ACESTUI FILM ESTE DISPONIBIL DOAR MEMBRILOR COMUNITATII ASIACINEFIL]

Bine realizat pana in ultimul sau sfert, “Samui Song” e o drama plina de mister si tensiune despre o casniciei mincinoasa, cladita pe baza unui contract ce legitimeaza, de fapt, necesitatea primara de bani a unei femei ce are tot ce-si doreste, mai putin iubire. Vi e celebra, apare in telenovele, are bani, haine scumpe si un sot cu “punga groasa” mult mai in varsta decat ea. Pana intr-o zi cand realizeaza ca nu aceasta e viata pe care si-o doreste, dar se trezeste in lanturile acestei casnicii. Sotul ei, Jerome, e pasionat de olarit si adept al unei secte religioase bizare, al carei cap – numit “Cel Sfant” – nu ezita sa abuzeze sexual tinerele sectante naive. In realitate, Jerome are un comportament deviant, neezitand sa isi abuzeze fizic sotia si sa o ofere pe tava Celui Sfant in scopul obtinerii unor beneficii. Lucrurile se schimba cand in viata lui Vi apare pe neasteptate Guy, un individ ce ii propune un plan practic dar la fel de bizar ca gandurile sotului ei. Toate aceste personaje sunt construite de regizorul scenarist fara a investi prea mult in latura sentimentala a lor, ele parand toate lipsite de umanitatea omului obisnuit, condamnate la trairile primare animalice: Vi tine doar la bani, Jerome la perversiunile sale, iar Guy, desi in mod paradoxal pare cel mai uman personaj, caci multa vreme joaca rolul fiului iubitor ce isi ingrijeste cu sacrificii mama grav bolnava, ascunde altceva in spatele aparentei sale umanitati. Cu astfel de personaje aflate undeva la periferia trairilor umane, nu e de mirare ca drama pandeste dupa colt. Ultimul sfert pare un cu totul alt film, rupt aproape total de povestea de pana in acel moment, actiunea mutandu-se pe insula Koh Samui, decorul unde urmeaza sa se desfasoare ultimul act al tragicei povesti. Fara indoiala regizorul ar fi trebuit sa insiste mai mult pe aceasta schimbare de decor si de poveste, si sa lungeasca cu cel putin inca 10 minute filmul, pentru a nu da impresia unui final “pe fuga”, insa una peste alta “Samui Song” e o realizare buna, coerenta, captivanta, realizata cu un buget care in lumea occidentala ar parea derizoriu, ce imbina comercialul cu artisticul de dragul spectacolului, fie el si unul dramatic.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Circle of Atonement (2015) – o dramã despre ispãşire şi iertare, cu Sung Dong-il şi Kim You-jung

Publicat: duminică 20 mai 2018

Filmul de debut al regizorilor si scenaristilor Lee Dong-ha si Park Eun-kyung, “Circle of Atonement” (cu titlul literal “Secret”) (2015) a marcat primul rol principal intr-un film pentru marele ecran al indragitei actrite-copil Kim You-jung. Cunoscuta din numeroasele roluri din k-drame, unde interpreta personaje istorice feminine in copilaria lor, Kim You-jung reuseste la doar 15 ani (cat avea la data filmarilor) sa faca pasul spre primul un rol principal serios dintr-un film de lungmetraj. A mai avut roluri secundare in comedii romantice sau drame pentru televiziune, dar de aceasta data rolul ei e mult mai profund si mai serios, impresionand prin incarcatura emotionala pe care reuseste sa o transmita prin interpretarea sa. Veteranul Sung Dong-il se afla in fata unuia din cele mai bune roluri din cariera, daca nu poate chiar cel mai bun, personajul sau, un politist ce actioneaza intempestiv si care trebuie sa suporte consecintele propriei fapte fiind atat antipatic cat si simpatic deopotriva. Triunghiul protagonistilor povestii e completat de Son Ho-jun (cunoscut din serialele Mrs. Cop, Blow Breeze sau Go Back Couple), un actor ideal pentru roluri gri si negative, avantajat de aspectul fizic derutant, ce a mai colaborat cu Sung Dong-il in serialul “Reply 1994”, in care a si debutat, in 2013. “Circle of Atonement” nu a rulat decat 2 saptamani in cinematografe, sumele derizorii obtinute la box-office in acest interval (putin peste 300.000 de dolari) determinandu-i pe producatori sa decida limitarea pierderilor prin promovarea filmului in mediul online si pe dvd. Castigurile obtinute de film sunt surprinzatoare, data fiind calitatea productiei si a jocului actorilor, chiar daca scenariul nu este tocmai unul lipsit de clisee.

Micuta Ki-jung traieste impreuna cu mama ei divortata pe unde apuca, tatal ei, Shin Ji-chul, fiind condamnat la 5 ani de inchisoare. Acesta din urma reuseste sa evadeze si isi terorizeaza fosta sotie, cerandu-i sa-i dea voie sa sarbatoreasca cu ea si cu Ki-jung ziua de nastere a acesteia. Pe urmele evadatului se afla detectivul Lee (Sung Dong-il), care se ciocneste de refuzul mamei de a colabora cu el, aceasta fiind prea speriata de sotul ei fugar. In urma unei pande, Shin Ji-chul e prins in flagrant, tocmai cand da buzna intr-o noapte in casa neajutoratei femei, iar in urma interventiei detectivului Lee, un incident duce la impuscarea mortala a mamei lui Ki-jung. In paralel, doi tineri indragostiti, Chul-woong (Son Ho-jun) si Yoo-shin, ce urmeaza sa se casatoreasca, se cearta aparent din nimic, Chul-woong abandonandu-si viitoarea sotie pe inserat la marginea autostrazii, intr-o zona pustie. Ceea ce initial parea o criza de nervi datorata unor orgolii prostesti se transforma intr-o tragedie, iar Chul-woong e considerat de toata lumea autorul moral al nenorocirii ce se intampla. Intr-un fel cum numai destinul poate dicta, cele doua tragedii din viata micutei Ki-jung si a lui Chul-woong au un element comun, care le leaga pentru totdeauna intr-un cerc vicios al neputintei, in care vinovatii cauta vinovati, uitand de necesitatea propriei cainte…

“Circle of Atonement” e un thriller dramatic construit pe tema clasica a cautarii razbunarii, o cautare care, mai direct decat alte filme de gen, conduce in cele din urma spre cainta si urmarea fireasca a acesteia, iertarea, fara insa a se reusi evitarea consecintelor sale tragice, dupa principiul “Cine sapa groapa altuia…” Scenariul este unul ofertant, chiar daca previzibil inca de pe la inceputuri. Cu fiecare pas inainte al povestii, lucrurile devin tot mai evidente, nu se pastreaza nimic ca surpriza de final, dar cu toate acestea povestea reuseste sa ramana captivanta. Rolul crucial in aceasta privinta le revine actorilor, ce au priza la public si talent cu carul. Sung Dong-il interpreteaza exceptional un politist marcat de o greseala comisa in trecut, macinat de remuscari si dispus sa plateasca toata viata pentru propriul pacat. Este cand amuzant, cand intunecat, insa tot timpul spontan, emanand un sarm inconfundabil. Son Ho-jun e versatil, cand amabil, cand misterios, reusind sa atraga suspiciunile tuturor asupra personajului sau framantat, in timp ce Kim You-jung la randul ei completeaza acest triunghi al personajelor schimbatoare, fiind o fire plina de viata dar care ascunde ceva in spatele inocentei sale aparente. Cum fiecare personaj are ceva misterios, filmul nu isi pierde nici un moment din atractivitate, dovedindu-se o realizare ce merita atentia iubitorilor de thriller-uri dramatice coreene.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil