Kyoko Suzuki (Ami Tomite) e o pictorita si scriitoare de romane. E captiva intr-o incapere cu peretii viu colorati in galben si rosu, cu ventilatoare in loc de ferestre, cu panouri pictate extravagant cu coperti de reviste, cu oglinzi. Viata de zi cu zi e una monotona, asemeni celei a unei soparlei captive intr-o sticla din care nu poate iesi niciodata, si pe care Kyoko o pastreaza ca animal de companie. In linistea si plictiseala incaperii sale, Kyoko are zilnic parte de privelistea stralucitoare a surorii sale de mult disparute din aceasta lume, care inconjurata de o aura de lumina i se infatiseaza cantand melodios la pian si oferindu-i singura placere de peste zi, cea de a dansa. Rutina zilnica e intrerupta de sosirea lui Noriko (Mariko Tsutsui), asistenta ei, care ii reaminteste programul pentru ziua respectiva: interviuri, sedinta foto, pranz. In scurt timp insa, vedem adevarata fata a lui Kyoko, ce nu ezita sa o umileasca pe Noriko si sa o persecute de fata cu toata lumea, demonstrandu-si autoritatea incontestabila. La un moment dat, un strigat din culise rastoarna toate lucrurile…

Saga Sion Sono continua pe asiacinefil cu cea mai recenta productie a mereu suprinzatorului regizor japonez, “Antiporno”. De aceasta data, Sono face o incursiune in mintea si viata unei actrite de filme pentru adulti, Kyoko, interpretata de tanara si talentata actrita Ami Tomite, cu care a mai colaborat anterior la alte 2 filme ale sale, “Tag” si “The Virgin Psychics”. Se poate spune fara teama despre Sono ca este un Kim Ki-duk al Japoniei, poate chiar mai sofisticat in unele privinte decat cunoscutul regizor coreean. Cu un buget redus, filmat intr-o perioada foarte scurta de timp, “Antiporno” se dovedeste, in opinia multor critici de film, drept una din cele mai bune productii ale regizorului, asta cu toate ca filmul are mai degraba aspectul unei piese de teatru spusa in culori vii si intr-un limbaj noncomformist. Productia face parte din proiectul Nikkatsu, ce urmareste renasterea faimei celebrelor studiouri falimentate la inceputul anilor ’90, dar care au facut atata valva in anii ’70-’80 prin numeroasele productii erotico-pornografice lansate. Dupa mai bine de 20 de ani, Nikkatsu a decis in acest an sa finanteze 5 productii in proiectul “Roman Porno Reboot”, pentru a marca a 45-a aniversare a lansarii genului “roman porno”(filme romantic-pornografice). Alaturi de Sion Sono, in acest proiect au fost cooptati si alti regizori japonezi cu nume, ce au acceptat propunerea, e vorba de Isao Yukisada, Hideo Nakata sau Akihiko Shiota.

Dar “Antiporno” se distanteaza de genul specific productiilor Nikkatsu, nuditatea neincadrandu-se in regula minutelor obligatorii de erotism cu tenta vulgara stabilita de traditie. Asa-numita “sexploatare” apare sub forma exploatarii asistentei mult mai in varsta, ce e abuzata verbal in special… de o femeie (de altfel, total atipic, dar nu intamplator, toate personajele protagoniste si in mare masura si secundare ale acestui film sunt femei), injosita ca fiinta umana, insa totul nu face parte decat dintr-un tablou mai larg, o metafora a industriei sexului in care banul dicteaza comportamente si aspiratii. Carnalul apare la tot pasul, insa totul e spus intr-un mod metaforic, extravagant, Sono transformand concretul intr-un principiu, intr-o idee subtila. Iar uneori metaforele la care se ajung sunt crude, rezumand conditia femeii in societatea contemporana. Japoneza in special. Intr-o societate dominata de secole de barbati, femeia e privita ca simplu obiect al placerilor masculine (una din temele frecvente ale filmelor lui Sono), dar in societatea contemporana, emanciparea femeii repune pe tapet pozitia ei in societate. De la simplu element clasic decorativ (socanta comparatie cu conditia unui wc), femeia isi redefineste rolul prin sugestia lui Kyoko facuta celei ce-i acorda interviul, careia ii cere sa scrie despre ea ca despre o “autoare”, nu o “femeie-scriitor”. Nu de alta, dar “femeie-scriitor”, “femeie-olar”, “femeie-politician” sunt, toate, substantive masculine ! In opinia ei, femeile predica libertatea cuvantului, dar niciuna nu se bucura cu adevarat de ea. Femeile doar se agata de libertate, devin sclavele ei, insa libertatea isi bate joc de ele, caci pana si prostituatele de cea mai joasa speta sunt libere. Dialogul, devenit aproape monolog, al lui Kyoko, pe cat de insufletit e, pe atat de perfid se intoarce impotriva ei in momentul in care Sono intervine cu un truc original, introducand un “film in film”, ce duce la o inversare a rolurilor si la o reasezare a conditiei personajelor. Realitatile ajung sa se intrepatrunda, iar trecutul lui Kyoko, adolescenta ei, aduce explicatia situatiei ei din prezent. In fapt, “Antiporno” ofera o perspectiva stilizata si rutinata a conditiei umane in societatea japoneza contemporana, din care lipseste stalpul insusi al societatii, credinta. In absenta ei, mintea umana o ia razna, apar deviatiile, ce reduc umanitatea la o simpla manifestare a instinctelor sexuale specifica unor creaturi sub-umane. Ideea de incest, de abuzuri, de exploatare vine in urma unei traume, atat personale ale lui Kyoko cat si a unei intregi societati, iar aici, daca citim atent mesajul lui Sono, acesta se indreapta exact impotriva celor ce i-au finantat proiectul, Nikkatsu, productiile lor pornografice fiind aratate cu degetul ca una din cauzele decaderii morale a societatii japoneze actuale, in care industria sexului cu perversiunile sale ocupa un loc atat de important in imaginarul colectiv, si in care o criza demografica ca urmare a scaderii ratei casatorilor indica clar lipsa de perspective si dezamagirea unei intregi generatii de japonezi. Nu intamplator cea mai mare parte din filmele lui Sono insista pe aceasta latura a vietii de zi cu zi din Japonia, unde meseria de “animatoare” a devenit mai populara decat cea de prostituata, iar mintea umana a ajuns sa fie dominata de lipsa oricaror repere morale. O societate in curs de dezmembrare e intotdeauna un subiect ideal de abordat, mai ales cand ai talentul de a spune lucrurilor pe nume prin metafore, chiar cu riscul de a nu te face inteles de prea multa lume care iti vizioneaza filmul. Sono intotdeauna va ramane un geniu de neinteles pentru multi, mult prea conformisti si amatori de lucruri de suprafata. Explorand adancurile intunecate ale mintii umane si spuand fara menajamente pe nume celor mai tabu lucruri pentru o societate, depasind de multe ori limitele pudorii, Sion Sono reuseste sa transmita ceea ce poate nici un alt regizor japonez nu a reusit vreodata, nici macar apreciatul Nagisa Oshima, ce a creat in plina perioada de explozie a sexualitatii in filmul japonez: anume acele lucruri pe care cu totii le stim, dar pe care conformismul societatii, normele sale morale le interzic a fi exprimate in public. De aceea filmele lui Sion Sono sunt atat de apreciate. “Antiporno” pune in discutie rolul femeii in societatea japoneza, dintr-o perspectiva ideologica intrinseca a femeilor, iar rezultatul e un film ilogic pe alocuri, dar care te va impresiona prin subtilitatea cu care ideile ajung sa fie transmise si umorul ironic si discret, in conditiile in care vorbim de o productie orientata spre publicul adult, al carui titlu, “Antiporno”, e de fapt un manifest pentru revenirea la normalitate a unei lumi in deriva.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil, in baza subtitrarilor din limbile engleza, franceza si italiana, sursa in engleza fiind una neconvingatoare sub aspect calitativ.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil