Ati simtit vreodata ca un film de scurtmetraj v-a fascinat, dar ca intotdeauna s-a terminat mult prea repede ? Dintotdeauna a existat tentatia ca atunci cand urmaresti un scurtmetraj experimental sa-ti doresti ca acesta sa dureze mai mult. Ei bine, cel mai cunoscut cineast sud-coreean al momentului, Kim Ki-duk, ne ofera, odata cu cel de-al 17-lea film al carierei, o mostra de “scurtmetraj” de 72 de minute total diferit de filmele pe care le-a realizat pana atunci. “Amen” este, categoric, un film “altfel” decat ne-a obisnuit Kim Ki-duk in cei 15 ani de cariera cinematografica. Cu doar 2 personaje si un scenariu simplist, aproape fara o logica anume, si totusi plin de simboluri, trairi si decizii, “Amen” ne ofera un spectacol experimental existential situat undeva la limita dintre documentar si film artistic. Dupa succesul de la Cannes cu documentarul “Arirang”, castigator la categoria Un Certain Regard, Kim Ki-duk a inceput filmarile la “Amen” in Paris, orasul atat de drag regizorului, unde intre 1990 si 1993 a studiat Artele Frumoase. Ca de obicei, filmarile nu au durat mai mult de o luna, si, cu un buget minuscule, Kim Ki-duk a reusit performanta de a filma in cateva din cele mai frumoase orase ale Frantei si Italiei: Paris, Venetia, Avignon sau Nimes, dand un aer de “coproductie” internationala unei productii realizate de cateva persoane ! In rolul principal apare actrita  Kim Ye-na, in timp ce insusi Kim Ki-duk interpreteaza celalalt personaj, un hartuitor ce poarta o masca de gaze pe fata. Filmul a avut premiera anul trecut la Festivalul de la San Sebastian, fiind prezent si la Busan.

“Amen” prezinta povestea unei fete coreeane care isi cauta in lungul si latul Europei iubitul pierdut,in timp ce este urmarita de un barbat ce poarta o masca de gaze. Coborand din avion cu un ruscac drept bagaj, o fata subtirica formeaza un numar de telefon doar pentru a afla ca acel numar de telefon a fost deconectat.Acesta este inceputul unei zile nefericite intr-un oras ciudat cautand un barbat de care este, in mod evident, atasata. Gaseste casa in care locuieste el dar o voce la interfon ii spune ca acesta a plecat la Venetia. In trenul cu care calatoreaste noaptea spre Italia, fata este singura in vagonul de dormit iar barbatul mascat isi face pentru prima data aparitia… Ceea ce se petrece in acel compartiment va marca pentru totdeauna viata acesteia.. Povestea ia o intorsatura neasteptata spre o combinatie nelinistitoare de groaza si simbolism cand barbatul mascat reapare si incepe sa o urmareasca pe fata, dublandu-si atentiile nedorite cand descopera ca fata a ramas insarcinata cu copilul sau…

Intreaga drama traita de fata singura este prezentata in asociere cu locurile prin care umbla si doarme, cu simboluri din religia apuseana. Statui care plâng în cimitirul Pere Lachaise mimeaza disperarea ei interioara, în timp ce ea din cand in cand striga peste acoperisuri, în mod ilogic, numele iubitului. Paralele cu Fecioara Maria si Conceptia Imaculata, culminand cu o scena lunga intr-o catedrala in fata unei statui a Fecioarei Maria cu Pruncul-camera prezentand extrem de aproape de aceasta fata protagonistei fara nume si aproape muta, sunt folosite si ele pentru a prezenta drama fetei dar si pentru a crea simpatie pentru fragilitatea acesteia. Va reusi sa afle cine de ascunde in spatele mastii, va supravietui, va reusi sa treaca peste aceasta drama, ce decizii va lua, ce se va alege de sarcina nedorita… sunt intrebari care isi vor afla,partial, raspunsul urmarind acest film aparte.

Legat de “Amen”, Kim Ki-duk spunea ca prin fiecare film pe care il realizeaza, incearca sa raspunda unei probleme existentiale ce nu poate fi rezolvata altfel. “Am incercat sa caut ceva, care poate nu e raspunsul la o problema. E un fel de sentiment pe care il am in timp ce-mi traiesc viata si in timp ce vad lucruri pe care nu le inteleg. De aceea fac filme: vad ceva ce nu inteleg si atunci fac un film pentru a intelege lucrul respectiv.” In cazul lui “Amen”, Kim Ki-duk aduce in fata spectatorilor drama unei femei tinere, fragile sit acute. Mai ales tacute. Ea vine in Europa pentru a cauta un barbat, si nu putem banui despre cine este vorba decat in momentul in care zarim un inel pe mana fetei. Atunci avem si confirmarea: a venit de departe pentru a-si cauta iubitul. Tacerea personajului nu este intamplatoare. Ea tradeaza o rana interioara profunda a acestuia, dar si faptul ca increderea ei in fiintele umane a fost distrusa. De aici lipsa de comunicare si sociabilitate a personajului lui Kim Ki-duk. Ideea centrala a filmului este, insa, victimizarea femeii. De aceasta data, aceasta victimizare e transformata in sacrificiu. Iar ca in Pieta, cand e vorba de sacrificiu, Kim Ki-duk stie foarte bine sa introduca in ecuatie si simbolurile. Credinta, cu simbolurile sale (statuile din cimitir, crucile, clopotele bisericii, domurile) sunt un reper pentru personaj, dar si parte a scenariului acestei lumi in care personajul trebuie sa se integreze. Nu in ultimul rand, in soarta cruda a acestei femei regasim si soarta oricarui imigrant ajuns in Occident. Ipostazele in care ajunge personajul, sa cerseasca in fata garii din Lyon sau in piata San Marco din Venetia sunt specifice oricarui imigrant, e o realitate adusa de deschiderea rontierelor, de libera circulatie a individului in spatiul european, de globalizare. Personajul cerseste la Venetia pentru a-si lua o pizza, mai apoi doarme prin parcuri, din nou cerseste pentru a-si putea continua calatoria in cautarea iubitului ei. Sunetul ambient are rolul sau in acest film; zgomotele produse de turisti pretutindeni simbolizeaza indiferenta acestei lumi la drama personala a fiecaruia si ideea ca respectivul personaj e doar o piesa neinsemnata dintr-un puzzle urias numit univers. Dincolo de subiectul sau, colateral, filmul ne invita la o plimbare pe Rue Norvin, unde desenatori de ocazie sau pictori al caror talent nu e recunoscut decat de trecatori isi arata calitatile artistice creionand contururile modelelor – oameni de rand doritori de suveniruri cu chipul lor; apoi avem ocazia de a vedea Nimes-ul, Avignon-ul cu statuile si bisericile sale medievale, dar si Venetia mereu atragatoare, inaundata de ape.

Cu siguranta cei care iubesc filmele regizorului Kim Ki-duk vor fi incantati sa vada acest film “ciudat” al maestrului, cu buget redus, pe care insusi regizorul l-a produs si editat. Peisaje superbe din orase cu o lunga istorie, simbolistica, o muzica divina cantata spre final intr-o biserica catolica si un subiect aproape absurd ce trebuie vazut si inteles cu ochii mintii si cu multa rabdare.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team Romania

Articol realizat de poet24 – asiacinefil.com