Regizorul lui „Lovers Concerto” si „My Love”, Han Lee, a scris si regizat in 2006 o comedie romantica cu accente dramatice ce a ramas in sufletul multor indragostiti pana astazi: „Almost Love”. Cu siguranta la farmecul povestii, care este una banala a unui cuplu care se cunoaste din copilarie si care ajunge la varsta adolescentei, unde se ratacesc unul de altul in fata trairilor stranii care ii cuprind, a contribuit din plin distributia. Kim Ha-Neul din „My Girlfriend is an agent” si din recentul serial coreean „Road No 1” o interpreteaza pe tanara extrovertita ce asteapta sa-si implineasca visul – o cariera ca actrita – si ca prietenul sau sa devina Fat Frumos peste noapte Kwon Sang-woo, cel care a interpretat memorabil rolul tanarului muribund in „More Than Blue” are o prestatie de senzatie, in care imbina umorul cu tragicul in pielea iubitului aparent aerian al personajului interpretat de Kim Ha-Neul. In rolul personajului principal din copilarie fanii serialelor coreene il vor recunoaste pe actorul copil Park Jin-bin (Yi San, Queen Seon-Deok). Scenariul este amuzant in prima sa parte, insa dupa reteta clasica, sufera o schimbare radicala in partea a doua, cand parca mastile sunt date la o parte, zambetul dispare si se intrevede crunta realitate. Filmul, care a avut un buget de 3 milioane de dolari, a fost in 2006 un mare succes de casa, avand pste 2 milioane de spectatori in salile de cinematograf si obtinand peste 9 milioane incasari la box-office. 2 saptamani la rand a fost cel mai vizionat film din Coreea.

Lee Ji-hwan este un tip indragostit de Jackie Chan. Chan este idolul lui, si-si doreste sa ii calce pe urme, devenind asemeni modelului sau. Isi urmareste visul de mic, cand toti il evitau si incercau sa nu-si faca de lucru cu el. Tot din copilarie o stie pe in Dal-rae, o fetita indrazneata, care devine singurul lui prieten din acei ani. Timpul trece, si peste 10 ani ii regasim pe cei doi tineri fiecare cu visul sau, neschimbati: ea viseaza sa devina o actrita cunoscuta, insa are o problema: se intimideaza in fata oamenilor, ceea ce echivaleaza cu o sentinta dura pentru visul ei, fiind respinsa la toate castingurile. El este cascador, are tot viitorul in fata si incearca sa devina un veritabil Jackie Chan al Coreei, insa are o problema: nu are o prietena. Desi intre cei doi prieteni din copilarie exista un sentiment sincer de prietenie ce dura de mai bine de un deceniu, niciunul din ei nu a avut curajul de a face pasul decisiv. Iar destinul nu ii iarta: in scurt timp, ea se indragosteste de un altul, iar el face cunostinta cu o fata. Desi aparent drumurile lor par a se desparti definitiv, un eveniment neasteptat va schimba cursul vietii lor si le va da o noua sansa de a cunoaste adevarata iubire unul pentru celalalt. Vor reusi sa o fructifice simpaticii eroi in noile circumstante ?

Un film ideal pentru o seara de duminica alaturi de cei dragi, care stie sa te faca sa zambesti in prima lui parte, si sa resimti tristetea personajelor in cea de-a doua. Un film pe care prestatia cuplului Kim Ha-neul/Kwon Sang-woo il face de neuitat. Vizionare placuta !

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>