do-kum-bongStirea despre moartea actritei s-a aflat tarziu, actrita insistand in testament ca lumea sa nu afle despre disparitia sa. Nascuta in Incheon in 1930, Do si-a inceput cariera actoriceasca intr-un atelier teatral numit „Changgong”, si a debutat intr-un film in 1957, cand regizorul Jo Keung-ha i-a acordat rolul principal in filmul „Hwang Jin-i”. Do a avut o prestatie care a intiparit-o in memoria coreenilor pentru rolurile de femeie fatala interpretat magistral, devenind cea mai barfita si invidiata actrita a timpurilor ei si castigandu-si porecla de „ispita secolului”.

Adevarata Yu Gwan-su, interpretata de Do in filmul omonim
Adevarata Yu Gwan-su, interpretata de Do in filmul omonim

Ulterior a aparut in primul film horror din Coreea, „A Bloodthirsty Killer”, in 1965. A fost o adevarata piatra de temelie pusa la un gen de film care astazi este unul din punctele de rezistenta ale cinematografiei coreene. Regizorul Lee Yong-min a distribuit-o in rolul negativ, actrita demonstrand o data in plus talentul urias pe care il poseda. Datorita succesului din acest film, Do a continuat sa joace pe mai departe in filme horror, precum „A Neckless Beauty”, „A Public Cemetery of Wol-ha” (1967) si „The Magical Sword of Skeletal Spirit”(1969). In ciuda reputatiei de a fi interpretat personaje negative sau sexy, Do a reusit, totusi, sa interpreteze si cateva roluri mai serioase, precum cel din filmul „Yu Gwan-sun” (1959), unde a impresionat prin rolul unei tinere luptatoare pentru independenta in timpul colonialismului japonez.

Popularitatea lui Do a atins cote maxime in anii ’60-’70, castigand premiul pentru Cea mai buna actrita la festivalul de film Daejong pentru rolul din „New Wife”, in 1963, si pentru Cel mai bun rol secundar pentru „When a Little Dream Blooms”, in 1972, si pentru „The Earth” in 1974. A continuat sa lucreze la mai mult de 280 de filme, pana in 1997, cand si-a incheiat cariera prin rolul din filmul lui Park Chan-wook, „Threesome”.

kim-bong-doCa si cum cariera de succes in lumea filmului nu ar fi fost de ajuns, fermecatoarea Do a tinut si prima pagina a revistelor de scandal ale timpului ei sub aspectul vietii sale amoroase. Mereu a avut, insa, incredere in ea insasi si era mai mult decat nerabdatoare sa-si exprime parerea despre stirile senzationale ale acestor publicatii si despre privirea atenta a fanilor ei.

Dupa ce s-a retras din cariera actoriceasca, Do era cunoscuta pentru restaurantul ei din Samcheong-dong, de care se ocupa impreuna cu cei doi fii ai ei, insa a disparut din atentia presei in momentul in care a pus punct acestei afaceri, acum 10 ani. Ulterior, s-a aflat despre ea faptul ca a fost trimisa intr-un stabiliment de asistenta sociala si, dupa spusele fiului ei, a fost spitalizata cu 10 zile inainte sa treaca in nefiinta. „A vrut ca moartea ei sa nu fie facuta publica, astfel ca am incercat sa-i indeplinim dorinta pe cat a fost posibil„, a adaugat acesta.

filmografieDo a fost incinerata, iar ramasitele i-au fost depuse intr-o cripta speciala in Heukseok-dong, in Seul. „A fost o femeie curajoasa, careia i s-au incredintat o multime de roluri negative, insa a reusit, cu toate acestea, sa interpreteze multe personaje pozitive si caractere puternice. Cu alte cuvinte, a fost o actrita minunata, de o mare complexitate. Mi-o amintesc dintr-un rol secundar memorabil, carisma ei fiind de departe mai impresionanta decat cea a actritei din rolul principal„, a spus profesorul Jung Jae-hyung din cadrul departamentului de film al Universitatii Dongguk. Istoria filmului coreean a pierdut inca o legenda. La vremea ei, Do Kum-bong i-a oferit, prin talentul ei, stralucire. Poate ca multi din tinerii actori de astazi din Coreea ar trebui sa priveasca spre legendele care inca mai sunt printre ei si care nu doar prin talent, ci si printr-o viata dusa chiar pe primele pagini ale ziarelor, au stiut sa ramana niste modele de moralitate si corectitudine pentru generatiile lor. Nu e mai frumoasa o viata traita la maxim si un sfarsit undeva departe de lumea dezlantuita a zilelor noastre, in uitare, decat un sfarsit tragic prin sinucidere la o varsta la care inca nu ai apucat sa spui nimic, cum se intampla des in lumea filmului coreean de astazi ? In zilele noastre este usor sa devii vedeta, masinaria serialelor de televiziune si succesul lor in intreaga lume te propulseaza repede in varf. Do Kum-bong nu a avut sansa de a trai vremurile prezente; tot ce a realizat s-a intamplat datorita muncii sale continue, preseverentei si tariei de caracter de care a dat dovada in fata obstacolelor timpurilor ei. Pe 3 iunie 2009, inca o stea s-a stins, pe pamant, pentru a urca acolo unde ii este locul. Amintirea ei va lumina de acum inainte doar sufletele celor care nu o vor uita, admirand-o in numeroasele filme pe care le-a lasat in urma. Ea va trai mereu prin filmele sale, chiar daca timpul va asterne uitarea asemeni unei panze de paianjen asupra trecutului.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>