Archive: martie 2018

Jung-Yi, Goddess of Fire (2013) – Moon Geun-young în rolul primei femei ceramist din Joseon

Publicat: duminică 25 martie 2018

Prelucrarea argilei (lutului) a inceput inca din mezolitic, cand omul a facut primele vase din lut (probabil pentru apa) pe care le modelau cu mana, apoi forma era uscata la soare. Dupa un timp, dandu-si seama de usurinta cu care se lucra lutul, oamenii au inceput sa modeleze caramizi ca alternativa la folosirea pietrei care era obtinuta cu multa munca. Toate civilizatiile au in istoria lor acest mestesug al modelarii argilei pe care, cu timpul au ridicat-o la rang de arta. Vestigiile gasite indica drept centru al ceramicii tinuturile de coasta ale Asiei Occidentale, iar odata cu aparitia rotii olarului, ceramica a cunoscut o dezvoltare fara precedent, lutul fiind prelucrat simetric, aparand astfel vasele de pastrare a granelor, cele pentru transportul diferitelor marfuri dar si obiecte de cult sau podoabe. Adevarata arta a ceramicii dateaza din secolul al II-lea i.Hr., cand chinezii perfectioneaza cuptoarele de ardere ceramica (pana atunci arderea vaselor se facea in gropi in care se puneau obiectele de ceramica printre care se presara materialul combustibil, temperatura de coacere astfel obtinuta nepermitand obtinerea unor obiecte satisfacatoare estetic), obtinandu-se temperaturi foarte mari. Materialele folosite (argila, la care se adauga in diferite proportii, caolin), temperatura si glazura au dus la aparitia unui derivat superior al ceramicii numit portelan, pe care chinezii il fabricau exclusiv pentru Curtea Regala si al carui secret era pazit cu strasnicie. Pana la aparitia sticlei, care va schimba lumea si care va duce incet, incet, la disparitia fabricarii pe scara larga a ceramicii si a mestesugului ce a iscat cateva tensiuni intre natiunile care voiau sa decifreze tainele fabricarii sale, va fi mestesugul cel mai raspandit, utilitatea lui ramanand pana in zilele noastre.

Serialul “Jung Yi, Goddess of Fire” prezinta povestea romantata a primei femei ajunsa ceramist in Joseon, Baek Pa-sun, al carei talent in modelarea ceramicii a trecut de granitele tarii, astfel ca in timpul unei invazii japoneze a fost dusa cu forta impreuna cu mai multi mesteri ceramisti coreeni (unii spun ca numarul lor a fost undeva pe la 900 de oameni) in Japonia, unde a adus o imensa contributie la fabricarea ceramicii. S-a stabilit in orasul Arita unde este stimata, respectata si recunoscuta ca lider in fabricarea ceramicii si unde a trait 96 de ani. Aici are un monument inchinat ei, dar si diferite manifestari cu expozitii de ceramica dedicate, prin care oficialitatile locale o omagiaza.

Crescuta de un tata singur, care odata a fost ceramist sef la palatal regal, acuzat de tradare si exilat intr-un tinut in care saracia era generalizata, Jung-yi este familiarizata de mica cu toate aspectele ce tin de olarit din micutul si saracaciosul atelier al tatalui ei care o invata despre secretele acestui mestesug. Desi nu a modelat niciodata o bucata de lut, stie, in schimb, totul despre tainele argilei, ale carei proprietati le poate ghici si legata la ochi. Copil fiind, bate padurea de langa casa ei impreuna cu prietenul ei cel mai bun, Tae-do, caruia ii impartaseste toate gandurile si visele ei. In aceasta lume linistita si pasnica isi face aparitia un tanar pe care cei doi il salveaza dintr-o capcana si care, fara sa vrea, va aduce jale si durere in viata lui Jung-yi. Dupa moartea tatalui ei, afla ca cel pe care ea il salvase si pe care incepuse sa-l indrageasca este unul dintre fiii regelui, printul Gwanghae, si constienta de faptul ca aceasta legatura nu-i va aduce decat necazuri, ajutata de Tae-do isi insceneaza moartea, gasindu-si adapost in casa unui alt mare ceramist, prieten al tatalui ei. Aici va invata tainele olaritului si singurul ei vis care ii aduce alinare, acela de a deveni cel mai mare ceramist de la curtea regala, incepe sa prinda contur. Cand aude despre un examen care se tine la palat prin care se recruteaza tineri pentru atelierul regal de ceramica, se deghizeaza in baiat si pleaca sa-si implineasca visul dar si dorinta de a-l ingenunchea pe omul care intinase memoria tatalui ei. Astfel incepe lupta aproape imposibila pentru o femeie, cu mentalitatile, tradarile si reaua-vointa a celor din jurul ei care, insa, nu o abat din drumul ei, indurand stoica si singura loviturile si umilintele conditiei de a fi femeie intr-o meserie considerata apanajul exclusiv al barbatilor.

Jung-yi (Moon Geun-young – Cinderella’s Sister, The Painter of the Wind, The Village) are un singur vis, acela de a ajunge ceramist la curtea regala, si desi intampina greutati si piedici la tot pasul, nu se abate de la drumul pe care l-a ales. Inzestrata cu un talent iesit din comun, harnica si muncitoare, pana la urma reuseste sa fie prima femeie care invarte roata olarului (dar pentru asta va trece prin iad), invatata si incurajata de Yook-do, fiul ceramistului sef Lee. Este remarcata de insusi Regele Sunjo pentru lucrarile ei novatoare, dar intrigile, obtuzitatea si invidia ii aduc cele mai mari necazuri. Izgonita din palat de cateva ori, ranita grav de foc, gaseste cu ajutorul Printului Gwanghae puterea sa revina de fiecare data mai darza si mai hotarata sa-si indeplineasca menirea. Nimic nu o poate dobori, nici macar aflarea adevaratei sale origini; ea merge pe drumul pe care l-a ales ca fiind singurul mijloc de razbunare. Printul si Tae-do vor fi sprijinul si calauzitorii ei pe acest drum atat de greu si plin de capcane periculoase pe care ea cu inteligenta si tenacitatea cu care este inzestrata le depaseste cu mari sacrificii si umilinte. Prinsa intr-o iubire imposibila, alege calea care o duce spre implinirea menirii ei, lasand in urma tot ceea ce nu i-a adus decat durere.

Printul Gwanghae (Lee Sang-yoon – Whisper, On the Way to the Airport, Angel Eyes) este fiul mijlociu al regelui Sunjo, avandu-l ca frate mai mare pe printul Imhae, un oportunist si un corupt cu vise marete de a deveni print mostenitor, si frate mai mic pe Shin-Sung, fragil si suferind dar puternic sustinut de regina In Bin, mama sa care voia cu orice pret ca el sa devina Print Mostenitor. Prins in lupta ce se duce pentru putere, Printul Gwanghae cauta sa-si duca cu modestie atributiile pana la capat, fiind manat de cele mai bune intentii si dorind bunastare oamenilor pe care ii vede cum se lupta cu saracia si lipsurile. Merge peste tot unde il trimite regele, fara sa se planga, aducand vesti din teritoriu, tronul nefiind in atentia lui. O iubeste pe Jung-Yi de cand era adolescent, dar vina de a fi abatut asupra ei nenorocirea si mai tarziu disparitia ei il macina zi si noapte. O iarta pentru minciunile pe care i le-a spus si cauta sa o ocroteasca si sa o ajute, ceea ce starneste glumele desantate ale printului Imhae, care cauta prin actiunile sale sa-l anihileze. Linistit si studios, ascultand de tatal sau, este intristat de actiunile acestuia, care e preocupat mai mult de frumusetea pieselor de ceramica si de felul cum e perceput de popor, pentru care nu face mai nimic. Satul de intrigile de la palat, devine un singuratic si numai iubirea pentru Jung-Yi ii mai bucura tineretea, iar cand Japonia ii invadeaza tara, vede lasitatea in toata splendoarea ei.

Kim Tae-do (Kim Boom – Mrs.Cop 2, Boys Before Flowers, Dream) este prietenul din copilarie a lui Jung-Yi si asa va ramane pentru totdeauna. El o iubeste si ar vrea sa fie impreuna, dar se loveste de refuzul ei categoric, lucru ce nu stirbeste cu nimic legatura dintre ei. Toate actiunile lui sunt legate de Jung-Yi, careia ii este prieten, sfatuitor, confident si garda de corp. Este tot timpul acolo unde simte pericolul, pentru ea, incercand, in secret, sa-i faca viata mai usoara, sacrificand totul pentru ea.

Un serial interesant din care se pot afla multe lucruri despre fabricarea portelanului alb, despre intrigile tesute de personaje pentru a se debarasa de cei incomozi sau de potentialii doritori la tronul regal, despre prieteniile de conjunctura pentru a-si vedea dorintele inplinite, despre un rege mofturos si iritat de orice problema politica si care isi priveste propriii copii ca pe niste adversari, despre ura, gelozie, dar si despre teribila conditie a femeii in societetea Joseonului. Serialul este incadrat la categoria istorico-politic, melodrama, din 2013, avand 32 de episoade +doua speciale, transmis de postul MBC cu un rating de 9,3%, regizat de Park Sung-soo, dupa un scenariu scris de Kwon Soon-gyu care a scris si scenariile pentru “Jackpot” si “Warrior Baek Dong Soo”.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Spygirl (2004) – Gong Yoo într-unul din primele roluri din carierã…

Publicat: sâmbătă 24 martie 2018

Go-bong (Gong Yoo) e un tanar ce si-a ratat sansa de a urma o facultate de doua ori, din cauza unor… accidente neprevazute. Acum este deprimat si nu mai are nici o preocupare in afara de a iesi la cate o petrecere cu fostii colegi de liceu, care si asa il periferizeaza, reprosandu-i mereu faptul ca nu are o prietena. Chemat la o astfel de petrecere si satul sa fie subiectul glumelor, Go-bong e hotarat sa mearga cu o fata. In ajutor ii sar cei doi prieteni din copilarie, ce tocmai si-au deschis un site pe care posteaza poze cu fete populare din cartier. Lacom, Go-bong o alege tocmai pe Regina, adica cea mai populara fata dintre toate de pe site. Insa lacomia se plateste, caci fata il lasa balta si din nou Go-bong ajunge tinta ironiilor petrecaretilor. Intorcandu-se acasa beat crita, acesta e acostat de niste batausi din cartier, dar e salvat de o misterioasa tanara cu pelerina galbena, Park Hyo-jin (Kim Jung-hwa). In momentul in care tanara se angajeaza la Regele Burgerilor, un restaurant din apropiere, Hyo-jin devine cea mai populara fata din cartier. Go-bong se indragosteste de ea la prima vedere (ma rog, la a doua…), dar ce nu stie el e ca Hyo-jin e de fapt o spioana din Nord ce are de indeplinit o misiune secreta…

Scenaristul Ha Won-joon debuteaza in 2004 cu primul scenariu propriu din cariera, colaborand cu regizorul debutant Park Han-chun la “Spygirl”, dupa ce cu trei ani in urma realizase dramatizarea povestii din “My Boss, My Hero”, una din productiile de succes coreene de la inceputul noului mileniu. Rolul principal revine unei alte debutante, actrita Kim Jung-hwa (recent vazuta intr-un rol secundar in “Detective K: Secret of the Living Dead), in rolul principal masculin fiind distribuit anonimul, la vremea aceea, Gong Yoo. In mod oarecum paradoxal, Kim Jung-hwa, desi a debutat direct ca protagonista, a avut o cariera mai putin reusita, nereusind sa se impuna in industria de film si de televiziune; in schimb, Gong Yoo, care desi e creditat cu rolul principal masculin are de fapt o prestatie ce se apropie mai degraba de un rol secundar, stearsa, inexpresiva, n-ai fi zis ca pste un deceniu va fi unul din cei mai populari si bine platiti actori coreeni. Ca sa vezi cum este soarta… “Spygirl” nu a rupt gura targului. E un film de duzina, ca multe alte filme coreene de dinainte de transformarea industriei coreene de film intr-una cu adevarat profitabila si performanta. Cu un buget redus, realizarea lasa de dorit, iar cu exceptia catorva momente fanteziste la inceput sau de actiune bine realizate, ai zice ca filmul e o insiruire de clisee din zeci de filme similare ce au avut mult mai mult succes in acea perioada decat “Spygirl”. Pe alocuri amuzanta, pe alocuri plictisitoare, povestea e conturata in jurul si din unghiul de vedere al celor doi protagonisti. Ea debuteaza din perspectiva lui Go-bong, un tanar ce pare a-si fi ratat viitorul si care cauta sa-si rezolve problema sentimentala indragostindu-se de cineva, oricine ar fi, doar pentru a da bine in fata fostilor colegi de liceu si a avea o partenera la petrecerile la care e chemat. Mai apoi, perspectiva povestii se schimba, naratiunea fiind exprimata din unghiul de vedere al spioanei Park Hyo-jin, perioada mult mai intinsa de timp din totalul minutelor filmului, timp in care Gong Yoo nu mai apare deloc in poveste. Intre cei doi protagonisti nu exista nici o chimie, si chiar daca Kim Jung-hwa e draguta si isi interpreteaza rolul destul de bine, pare o actrita iesita din tiparul ce prinde la publicul coreean (e foarte inalta si are o fata lunguiata, e “moale”, lipsita de nerv in interpretare). Nici Gong Yoo nu e mai breaz, avand o interpretare ezitanta si stearsa, incat in afara de zambetul sau cuceritor nu te convinge cu nimic. Povestea e cam trasa de par, rezolvarile nu sunt deloc spectaculoase sau surprinzatoare, romantismul exista dar nu impresioneaza, astfel ca una peste alta nu ne ramane decat sa privim “Spygirl” ca un film relaxant si atat, fara vreo pretentie de a vedea ceva deosebit din partea distributiei, scenariului sau regiei.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinfil. Timingul a fost refacut manual, linie cu linie.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

The Monkey King 3 (2018) – în drumul spre Apus, Regele Maimuţã poposeşte în Ţinutul Femeilor…

Publicat: miercuri 21 martie 2018

In calatoria spre Apus pentru gasirea scripturilor cu ajutorul carora lumea urmeaza sa fie iluminata, calugarul buddhist Xuanzang (Feng Shaofeng) si grupul lui de discipoli – Regele Maimuta (Aaron Kwok), fratele Sha Wujing cel albastru si fratele Bajie, porcusorul ce stie sa-si schimbe cu dibacie infatisarile in nenumaratele sale tentative de a cuceri vreo domnita – poposesc intr-un tinut misterios asezat langa legendarul Rau al Uitarii. Reusind sa scape de zeul ce pazeste raul, aventurierii nostri dau peste o tanara domnita calare pe un cerb, care ii intampina cu o curiozitate nefireasca. Mai apoi, cei patru realizeaza ca se afla in Tinutul Femeilor, locul in care barbatii sunt considerati purtatorii Otravii Iubirii, o boala incurabila ce ii face pe acestia indezirabili. In consecinta, cei patru urmeaza sa fie executati la ordinul necrutatoarei Doamne Instructor, o preoteasa care a crescut-o de mica pe Regina Tinutului, nimeni alta decat tanara ce ii intampinase pe oaspeti pe cerb, pe munte. Si care, desigur, se indragosteste la prima vedere de calugarul Xuanzang. E momentul in care Regina incepe sa-si puna intrebari despre regulile stravechi transmise de fondatoarea regatului si despre corectitudinea lor… Sederea aventurierilor in misteriosul tinut al amazoanelor nu e lipsita de surprize…

„The Monkey King 3” continua povestea grupului de aventurieri care la porunca lui Buddha porneste spre Apusul indepartat pentru a gasi scripturile buddhiste revelatoare. Distributia fata de anterioarele parti ramane neschimbata, cu un Aaron Kwok la fel de incantator si amuzant in rolul Regelui Maimuta, insa oarecum trecut pe plan secund, povestea acestei parti construindu-se in jurul idilei neasteptate a calugarului Xuanzang. Productia a avut un buget urias, de 87 de milioane de dolari, insa si castigurile la box-office au fost pe masura. Lansat strategic de Anul Nou Chinezesc (e deja o traditie ca blockbuster-urile cu mari asteptari sa fie lansate in aceasta perioada), filmul a fost o noua lovitura la box-office, obtinand incasari de 114,2 milioane dolari. Acest lucru face ca incasarile totale ale celor 3 parti de pana acum din saga „Monkey King” sa se ridice la aproape 500 milioane dolari, o suma uriasa ce ne arata nivelul la care a ajuns industria chineza de film a secolului XXI. Regia e semnata de acelasi Cheang Pou-soi ce a regizat si anterioarele parti, dar si SPL2, Motorway sau Accident. De aceasta data scenaristul a incercat sa atraga un altfel de public spre povestea care pana acum parea adresata doar publicului masculin amator de aventura si actiune. Iar in perioada Anului Nou Chinezesc, ce subiect poate prinde mai bine la public daca nu cel al familiei ? Asa ca scenaristul s-a gandit sa transforme povestea intr-una adresata intregii familii, cu precadere publicului feminin, mutandu-i pe eroii nostri intr-un regat misterios al unor amazoane razboinice. Aici ei sunt priviti ca niste dusmani periculosi, dar au sansa sa cada cu tronc insasi Reginei Tinutului, intrand in tot felul de situatii hilare. Actiunea este lenta, stagnand foarte mult timp, iar subiectul este unul simplist, cu replici scurte si facut pe intelesul tuturor. Multi din iubitorii de actiune ce se asteptau sa vada altceva au plecat dezamagiti din salile de cinema, insa trebuie remarcata aceasta orientare a subiectului spre teme mai sensibile, precum iubirea, avortul sau sacrificiul. Partea buna este ca totul e imbracat in haina umorului de buna calitate si a romantismului, ceea ce face filmul recomandat in primul rand publicului feminin si copiilor, senzatia fiind ca asisti la un basm in culori vii, cu personaje ce captiveaza. Costumele sunt deosebite (in special cele de vanatoare ale „amazoanelor”, cu o tichie pe cap, inspirate parca din desenele animate clasice Alba ca Zapada), coloana sonora frumoasa, peisajele si scenografia de-a dreptul mirifice, iar efectele speciale realizate pe calculator de inalta calitate. O singura dilema ramane: cum timp de mai bine de 20 de ani, misteriosul Tinut al Femeilor si-a asigurat perpetuarea in absenta barbatilor, cu atat mai mult cu cat vedem in film o multime de domnite cuceritoare si chiar fetite mici. O fi fost probabil o scapare a scenaristului, insa in basme totul e posibil, nu-i asa ? Asadar, nu ramane decat sa ne afundam intr-o lume de basm, cu personaje asisderea, si sa ne amuzam de aventurile nastrusnice ale celor patru temerari rataciti pe unde nu trebuie…

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

„The Princess and the Matchmaker”, o pereche fãrã de pereche

Publicat: duminică 18 martie 2018

Lee Sung-gi este un actor talentat, un cantaret cu o voce foarte buna si o adevarata gazda a numeroase emisiuni de divertisment de succes, urmand a se vedea daca reteta a functionat foarte bine cu rolul din “The Princess and The Matchmaker”. Filmul regizat de Hong Chang-pyo marcheaza intoarcerea starului coreean pe marele ecran dupa revenirea din armata de anul trecut. Desi filmarile la productie s-au terminat in 2015, filmul a fost tinut sub cheie pentru aproape trei ani.

Personajul central a scenariului este o printesa din perioada Joseon pe nume Songhwa, interpretata de Shim Eun-kyung. Regatul este parjolit de o seceta crunta si se crede ca daca printesa se va casatori, acest lucru va aduce ploaia, asa ca regele porunceste oamenilor sai sa gaseasca un candidat adecvat (“gunghap”) din cei patru posibili. Termenul de “gunghap”se refera la obiceiul de a vedea cat de bine ar merge mariajul, folosindu-se de numele celor doi, zilele de nastere si alte elemente.

Lee Sung-gi este expertul in “gunghap”, expert pus de rege sa vada compatibilitatea candidatilor cu printesa, dar nu baga de seama ca unul din candidati arata ciudat, fiind chiar printesa care s-a deghizat, dorind sa afle cat mai curand ce i-au sortit cerurile.

Filmul nu este unul istoric, ci mai degraba o comedie romantica ce se intampla in trecut, dar mesajul este in mod surprinzator unul progresiv: trebuie sa asculti vocea inimii, in loc sa asculti de o porunca.

“Am vrut sa fac acest film altfel decat filmele istorice existente. In loc sa am o poveste despre un barbat concentrat asupra luptei pentru putere, am ales o poveste amuzanta de iubire”, a declarat regizorul.
Desi filmul este o comedie romantica, se pare ca uneori umorul lipseste, scenariul devenind usor confuz, iar comparatia unui ziarist cu “The Face Reader” este caraghioasa, tinand cont ca filmul din 2013 este unul din cele mai bune filme coreene din toate timpurile, cu o intriga superba, joc actoricesc pe masura, mesaj relevant si o balanta adecvata intre seriozitate si comedie.

Incepand din 28 februarie, coreenii cinefili ii pot vedea pe Lee Sung-gi si Shim Eun-kyung in “The Princess and The Matchmaker”, un film despre o printesa ce refuza sa-si accepte soarta de a se casatori cu cineva impus de rege si isi ia destinul in propriile maini evadand din palat si mergand sa-si gaseasca alesul inimii. 9,7 milioane dolari a obtinut incasari productia in 2 saptamani de rulare in cinematografe. Un film cu actori din tanara generatie, ce nu reuseste sa depaseasca asteptarile, apropiindu-se flagrant de valoarea unui serial romantic de epoca modest de televiziune ce se adreseaza cu precadere publicului feminin.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Detective K: Secret of the Living Dead (2018) – Kim Myung-min şi Oh Dal-soo la vânãtoare de vampiri !

Publicat: sâmbătă 17 martie 2018

In plina epoca iluminista in Europa, pe cand in Franta debuta Revolutia ce avea sa schimbe mai mult decat soarta unei natiuni, in Joseonul medieval tot felul de lucruri irationale pareau a teroriza masele. Cel putin in scenariul celei mai noi realizari din franciza “Detective K”, a treia ecranizare din serie ce are la baza un roman scris de Kim Tak-hwan, publicat de aceasta data in 2003, “The Banggakbon Murder Case”. Romancierul e cunoscut pentru romanele sale inspirate din perioada tarzie a Joseonului, ecranizate cu succes pe micul si marele ecran un Coreea: “Gabi”, “Hwang Jin-yi”, “Detective K: Secret of the Virtuous Widow”. Este al treilea film din seria “Detective K” regizat de acelasi Kim Sook-yoon, ce ii aduce din nou impreuna pe cei doi nastrusnici protagonisti, duo-ul neinfricat Kim Myung-min si Oh Dal-soo. In doua roluri secundare avem ocazia sa ii revedem pe Lee Min-ki, la primul rol pe marele ecran dupa revenirea din armata din 2016, si pe Kim Beom, un actor cunoscut mai ales din seriale precum “That Winter, the Wind Blows”, “Padam, Padam”, “Jung Yi Goddess of Fire”. Primul film din serie, “Detective K: Secret of the Virtuous Widow”, a avut incasari de 32,3 milioane dolari, in timp ce sequelul “Detective K: Secret of the Lost Island” a incasat 27,8 milioane dolari. Aceasta a treia parte – posibil si ultima – se incadreaza in trendul descendent al francizei, obtinand incasari de doar 18,6 milioane dolari.

La 1789, un monstru insetat de sange isi face aparitia in Joseon, semanand panica in tara. Mai multi nobili isi pierd viata intr-un mod straniu, arzand de vii de la un foc invizibil. Departe de tumultul vietii capitalei, detectivul Min (Kim Myung-min) si al sau loial servitor Seo-pil (Oh Dal-soo) isi vad de grijile de zi cu zi: Seo-pil sa-si incaseze chiria de la stapanul sau, detectivul Min sa isi gaseasca o sotie pe care sa o si iubeasca, intrand in conflict de principii cu tatal sau. Plictiseala e mare, iar ca sa-si omoare timpul detectivul Min studiaza despre… vampiri, creaturile occidentale ce sug sangele oamenilor nevinovati pentru a trai, ale caror rani se vindeca instantaneu si care sunt nemuritori. Fascinat de miturile despre acestia, devine obsedat sa afle raspunsul la intrebarea: chiar exista vampiri ? In momentul in care o misterioasa domnita ii face o vizita si ii solicita ajutorul intr-un complicat caz de crime comise de cineva al carui portret seamana perfect cu cel al unui… vampir, detectivul Min accepta fara ezitare provocarea. Dar ceea ce la inceput parea o joaca in masura a-i potoli curiozitatea legata de existenta vampirilor, se transforma intr-un caz complicat in spatele caruia se ascunde o poveste petrecuta in urma cu 30 de ani…

In mod paradoxal, “Detective K: Secret of the Living Dead” s-a dovedit o productie cu o poveste mult mai dinamica si mai imprevizibila decat “Dectective K: Secret of the Lost Island”, dar a avut un succes de box-office mult mai mic. Realizatorii au dat dovada de multa imaginatie si au incercat sa puncteze acolo unde a doua parte a seriei a dat gres. Mai exact au realizat un film cu mai multa actiune si mister, s-au departat de coordonatele realiste si exagerat de dramatice din “Lost Island” si au redat publicului buna dispozitie, simtul de aventura si numerele comice ale celor doi protagonisti, elementele de baza ale primei productii din serie. Kim Kyung-min si Oh Dal-soo dau din nou un recital actoricesc, reusind sa starneasca hohote de ras prin gagurile lor unice, prin umorul de situatie si prin parodierea unor productii coreene celebre, si nu numai (Oldboy, The Servant, Meet the Parents). Ceea ce probabil nu a placut publicului coreean e tocmai doza de fantezie inserata in poveste, adica exact acele elemente care prind atat de bine la publicul occidental. Si ne referim aici evident la vampiri. In Coreea nu exista o traditie legata de vampiri, e un element relativ nou introdus in serialele tv si in filmele coreene sub presiunea influentelor dinspre Hollywood. Nefiind prea familiarizat cu aceasta tema, publicul coreean nu a gustat povestea, de aici si succesul moderat al productiei, ce pune sub semnul intrebarii o eventuala continuare a francizei. Insa ca realizare, filmul nu dezamageste, este peste nivelul sequelului “Lost Island”, mult prea ancorat in realitate, care a tradat ideea de baza a francizei: aventura, umor si mister. Asadar, daca doriti sa va relaxati in compania unui film amuzant, in mod sigur “Detective K: Secret of the Living Dead” e alegerea potrivita. Sa speram, totusi, ca franciza nu va muri aici si ca cei doi protagonisti vor accepta o noua provocare in anii urmatori, seria “Detective K” fiind deja una celebra la nivel international, cunoscuta drept seria detectivului “Sherlock Holmes” al Coreei.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Steel Rain (2017) – Peninsula Coreeanã e pe cale sã explodeze sub o ploaie de oţel…

Publicat: miercuri 14 martie 2018

Yang Woo-seok, regizorul si scenaristul multipremiatului “The Attorney” (2013), a reusit sa dea lovitura si cu el de-al doilea film al carierei, “Steel Rain”, lansat cu o saptamana inainte de Craciun. Avand un subiect extrem de captivant si de actualitate (pentru ca are in centrul sau problema relatiei dintre Coreea de Nord si Coreea de Sud), filmul a reusit sa domine box-office-ul coreean doar o saptamana, dupa care a fost detronat de “Along With the Gods: The Two Worlds”, care nu a mai putut fi detronat 3 saptamani la rand. Cu toate acestea, “Steel Rain” a reusit sa se mentina in topul filmelor sfarsitului de an, obtinand incasari totale de 32,7 milioane dolari, ceea ce a facut din el al 9-lea film coreean al anului trecut. Ce e stiut mai putin e faptul ca regizorul Yang Woo-seok e un cunoscut autor de webtoon-uri (benzi desenate publicate in mediul online) in Coreea, acestea constituind sursa scenariilor sale. De aceasta data, “Steel Rain” are la baza un webtoon publicat din 2011 pana in 2016. Filmarile au durat mai mult decat de obicei, 4 luni, intinzandu-se din iarna pana in vara lui 2017. Rolurile principale le revin lui Jung Woo-sung si Kwak Do-won, ce colaboreaza din nou dupa “Asura: The City of Madness”, doi actori cu trasee diferite in cariera, primul un star de prima mana al ultimelor doua decenii in cinematografia coreeana, al doilea un star de roluri secundare care in ultimii ani a avut o ascensiune de senzatie, realizand cateva roluri secundare memorabile in filme precum “The Mayor” sau “The Wailing”. Restul distributiei e completat de nume “grele” precum Lee Kyoung-young, Kim Kap-soo, Kim Eui-sung sau Jo Woo-jin.

Eom Chul-woo (Jung Woo-sung) e un fost agent de top al Serviciului de Securitate nord-coreean ce primeste o misiune importanta de la un militar de rang inalt din Armata (Kim Kap-soo): sa ucida doi apropiati ai Liderului nord-coreean, ce ar fi planuit o lovitura de stat. Chul-woo accepta misiunea, dar lucrurile nu merg cum se astepta, caci complotistii lovesc pe nepregatite in cel mai sangeros mod cu putinta. In haosul creat de bulversanta lovitura de stat, Liderul nord-coreean e ranit, iar viata acestuia e salvata de Chul-woo, ce reuseste sa fuga cu acesta in Sud. Aici da peste un alt Chul-woo, Kwak Chul-woo (Kwak Do-won), seful de la Relatii Externe de la Casa Albastra, ce afla de lovitura de stat din Nord si de faptul ca Liderul nord-coreean a reusit sa fuga in Sud. Pentru a preveni un razboi intre cele doua tari, cei doi trebuie sa coopereze, punand la cale un plan secret extrem de periculos… Soarta intregii Peninsule e in joc…

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Hide and Seek (2016) – Wallace Huo într-un remake dupã un film coreean de succes

Publicat: duminică 11 martie 2018

La 3 ani de la “Hide and Seek”, regizat si scris de coreeanul Huh Jung, ce i-a adus acestuia premiul pentru “Cel mai bun regizor debutant” acordat de catre Asociatia Coreeana a Criticilor de Film, realizatorii chinezi s-au gandit ca ar fi bine sa realizeze un remake cu acelasi nume, destinat publicului chinez. Filmul regizat de Jie Liu, un apreciat regizor de 8 ori premiat pentru filmele sale (a mai avut si alte 7 nominalizari in intreaga cariera) practic muta actiunea si subiectul din productia coreeana din 2013 din Seul in China continentala, reconstituind in anumite scene aproape la indigo decorurile din filmul coreean. Subiectul a ramas in linii mari acelasi, scenariul fiind scris de regizorul Jie Liu in colaborare cu Peng Ren, cunoscut pentru alte doua adaptari dupa productii coreene de succes, “Miss Granny” si “101 Proposals”, care anul trecut a scris si scenariul lui “Battle of Memories”. Daca varianta coreeana il avea ca protagonist pe Son Hyun-joo, producatorii chinezi au mizat pe un actor mai tanar si mai in voga in China decat protagonistul coreean in Coreea, e vorba de Wallace Huo (un star taiwanez al micului ecran din China, cunoscut din numeroase seriale de televiziune si din filme precum “The Honey Enemy” sau “Inside or Outside”). Daca filmul coreean a fost o placuta surpriza, obtinand 5,6 milioane dolari incasari, remake-ul chinezesc a obtinut aproape dublu, 10,3 milioane dolari.

Zhang Jiawei (Wallace Huo) are deschisa, impreuna cu sotia sa, o cafenea in orasul Qingdao, pe coasta de est a Chinei. La prima vedere pare o familie fericita, cuplul avand o fetita de 6 ani, locuind intr-un imobil de lux incapator, cu acces securizat si paza. Dar dincolo de aparente se ascunde altceva: misofobia lui Jiawei (obsesia pentru curatenie), dar si paranoia de care sufera si pentru care ia medicamente. Marcat de un incident din copilarie, acesta are halucinatii ce tradeaza un evident sentiment de vinovatie fata de fratele sau, cu care a rupt orice legatura. Revenit in libertate dupa o condamnare, fratele sau, Zhang Jiahui, locuieste intr-un complex de apartamente pe cale de a fi demolate, terorizandu-si vecinii. Intr-una din zile, proprietarul imobilului il suna pe Jiawei si il anunta ca fratele lui a disparut de cateva zile, avand o chirie restanta pe mai multe luni. Ajuns la fata locului, Jiawei da peste o mama singura si fiica acesteia, terorizate de fratele lui, si constata tristul adevar, ca acesta e posibil nu doar sa fie un hartuitor cu un trecut de condamnat, dar si posibilul criminal al unei tinere disparute din apartamentul invecinat. Asa ca incepe sa il caute pe cont propriu pentru a afla adevarul…

In mod paradoxal, desi Wallace Huo (ce seamana foarte bine cu Louis Koo, fiind o “varianta” mai tanara a acestuia) e protagonistul productiei, greul il duce actrita Qin Hailu (The Crossing 1 si 2, The Tale of Three Cities), ce poate fi considerata motorul filmului. Acesta o interpreteaza pe sotia personajului lui Wallace Huo, ce descopera un secret al sotului ei si trebuie sa se ocupe si de capriciile rasfatatei sale fiice de doar 6 ani. Mama si sotie, actrita Qin Hailu isi interpreteaza perfect partitura de sotie aproape tot timpul terorizata si aflata in pericol, ce trebuie sa-si protejeze fiica de un inamic invizibil. Chiar daca filmele apartinand genului thriller nu sunt prea gustate in China, de aceasta data publicul a fost curios cum arata un remake cu un star in voga, iar cei ce nu au vazut originalul coreean au ramas placut surprinsi de povestea misterioasa. Regizorul a declarat ca a vrut sa regizeze acest film deoarece trateaza chestiuni sociale foarte realiste si temeri pe care chinezii tind sa le ignore sau de la care intorc capul. In mod evident acesta facea referire la diferentele sociale dintre personajele filmului, la statutul locatarilor din complexul imobiliar ce urmeaza sa fie demolat si cel al familiei personajului principal, ce locuieste intr-un apartament luxos si incapator din zona nou construita a orasului. Intr-o tara normala precum Coreea de Sud astfel de aspecte ar fi trecut neobservate, insa cand vorbim de China, a sublinia aspecte precum “lupta de clasa” nu poate decat sa fie pe placul comisiei de cenzura a filmelor, ce stabileste cat anume din film e cenzurat si cat ramane. Dincolo de acest aspect, regizorul a facut o treaba foarte buna, iar impreuna cu responsabilul de imagine a reusit sa reconstituie complexul in care au loc ingrozitoarele evenimente intr-un mod mult mai reusit decat in filmul coreean. Complexul darapanat e unul care reuseste cu adevarat sa-ti inspire frica si nesiguranta doar cand il privesti, locatarii ponositelor apartamente ascunzandu-se in spatele unor usi metalice care le ofera doar o iluzie, cea a sigurantei. In realitate, locatarii sunt fie speriati si terorizati de unul din locatari, fie sunt inexistenti, ascunzandu-se pana si ziua in amiaza mare, astfel ca la o prima vedere ai impresia ca totul se petrece intr-un complex rezidential pustiu, terifiant. Coloana sonora dubleaza perfect misterul locatiei, sporind tensiunea. Inclusiv oamenii ce locuiesc in aceste apartamente sunt bizari, tacuti si salbatici in sensul ca urasc socializarea. Atmosfera astfel creionata, faptul ca personajul principal rataceste in acest loc in cautarea fratelui sau disparut nu poate decat sa sporeasca si mai mult suspansul, pentru ca personajul lui Wallace Huo sufera si de paranoia, de teama de dusmani imaginari si de un sentiment de vinovatie apasatoare. Suspansul e ascutit, regizorul nu apeleaza la prea multe clisee si trucuri si astfel iau nastere scene memorabile precum cea a urmaririi din parcarea subterana, ce nu sunt deloc obositoare ca in alte filme unde mai vezi ca personajul urmarit se mai si impiedica in fuga sa, in mod intentionat pentru a spori tensiunea momentului. In general “Hide and Seek” e un remake decent, chiar daca foarte fidel versiunii coreene. Jie Liu nu reinventeaza roata, cum se spune, insa filmul lui reuseste sa te atraga, chiar daca ai vazut la un moment dat si versiunea originala coreeana. In mod sigur nu ai ce pierde revazand povestea cu cateva modificari si nuante in plus, iar daca nu ai vazut-o inca, vizionand mai intai versiunea chinezeasca a filmului cu siguranta vei ramane placut surprins de ce a iesit.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

V.I.P. (2017) – Jang Dong-gun şi Kim Myung-min pe urmele unui… VIP imprevizibil

Publicat: vineri 9 martie 2018

In ciuda unei distributii solide si a unui scenariu bine structurat, “V.I.P.”, cel mai nou film al apreciatului regizor si scenarist coreean Park Hoon-jung nu a reusit sa se ridice la succesul de box-office al anteriorului sau proiect “New World”, ce la vremea lansarii reusea sa stranga 31 de milioane de dolari incasari. Mai degraba “V.I.P.” se ridica la nivelul incasarilor unui “Tiger: An Old Hunter’s Tale”, filmul in care Choi Min-sik vaneaza ultimul tigru din Joseon. 9,7 milioane de dolari a obtinut “V.I.P.” incasari la box-ofice in Coreea la sfarsitul verii lui 2017 si inceputul toamnei, peste 7 milioane de dolari fiind obtinuti in chiar prima saptamana de rulare. Dar in saptamanile urmatoare filmul nu a mai performat, iar incasarile au fost modeste. Compania de productie a refuzat chiar si invitatia adresata de organizatorii festivalului de film de la Venetia echipei de actori sa participe la festival, deoarece acest lucru presupunea reprogramarea premierei in cinematografele coreene (premiera urma sa fie pe 23 august, iar festivalul incepea o saptamana mai tarziu, pe 30 august, regula de baza a festivalului fiind ca filmele prezentate in competitie obligatoriu sa fie premiere mondiale). “V.I.P” a fost filmat pe durata a 3 luni in mai multe tari, printre care Coreea de Sud, Hong Kong sau Thailanda, fiind distribuit de ramura coreeana a companiei americane Warner Bros.. Distributia e una de-a dreptul fenomenala, marcand revenirea lui Jang Dong-gun pe marele ecran la 3 ani distanta dupa “No Tears for the Dead”, si un rol de exceptie pentru Kim Myung-min (ce a mai fost politist in “Open City”). Rolurile secundare sunt pline de nume grele, precum Park Hee-soon, Joo Jin-mo, Park Sung-woong, Lee Jong-suk sau Peter Stormare. Desi unii au criticat faptul ca scenariul este haotic in prima jumatate, acest lucru probabil se datoreaza lipsei pana de curand a unei subtitrari de calitate in limba engleza care sa permita intelegerea corecta a evolutiei povestii. Cu o subtitrare de calitate, filmul ni se infatiseaza coerent si captivant, ridicandu-se la inaltimea scenariilor stralucite scrise de regizorul scenarist Park Hoon-jung in anii anteriori (The Unjust, I Saw the Devil, The Showdown sau The Tiger). Filmul a castigat premiul pentru regie la Fantastic Fest 2017.

Un criminal in serie de o salbaticie rar intalnita, Kim Gwang-il (Lee Jong-suk), reuseste sa fuga din Coreea de Nord si se stabileste in Sud impreuna cu lacheii sai. Autoritatile din Nord se bucura ca au scapat de o belea, dar la scurt timp cel care l-a vanat in Nord, ofiterul Lee Dae-bum (Park Hee-soon), isi pierde toate privilegiile si e trimis in lagar. Se pare ca de vina pentru aceasta rasturnare de situatie e tatal criminalului, un individ influent din cerurile puterii de la Pyeongyang, ce se ocupa de spalarea de bani pentru regimul nord-coreean. Intre timp, in Sud incep sa se produca mai multe crime in serie in spatele carora pare a fi aceeasi persoana: Kim Gwang-il si anturajul sau. Toata lumea stie de el, de la Serviciul de Securitate la Politie si CIA, insa nimeni nu indrazneste sa ia o masura. Pana cand detectivul ce se ocupa de toate aceste crime se sinucide, iar din lipsa de personal i se incredinteaza cazul spre definitiva rezolvare lui Chae Yi-do (Kim Myung-min), un politist pana atunci suspendat de seful sau pentru modul mai putin ortodox prin care solutiona cazurile. Hotarat sa il aresteze pe criminal, acesta se trezeste cu o piedica pusa de Serviciul Secret, agentul Park (Jang Dong-gun) avand cu totul alte interese. Intre cei doi incepe o cursa contra cronometru pentru a pune mana pe criminal, unul pentru a-l aduce in fata legii, si altul pentru a-l proteja… Lucrurile se complica cand pe fir intra si CIA, dar si cineva misterios ce pare a fi de multi ani pe urmele criminalului…

“V.I.P.” e un thriller violent despre un criminal in serie din Nord, interpretat destul de anost de actorul de telenovele Lee Jong-suk, un produs al industriei k-dramelor inca insuficient cizelat sa faca fata intr-o productie internationala de talia acestui film si a colegilor mult mai experimentati din distributie. In afara unui ranjet sinistru care nu face decat sa sporeasca antipatia spectatorului pentru personajul interpretat de acesta (dupa spusele actorului din presa, regizorul i-ar fi dat indicatii inclusiv cat anume sa arate din dinti, cand zambeste), Lee Jong-suk e un pion tacut in piesa de sah gigantica a filmului. Intreaga atentie e captata de adevaratele vedete ale productiei, Kim Myung-min si Jang Dong-gun, ce se angajeaza intr-o confruntare de la distanta pentru a pune mana pe criminalul in serie. Sa nu va inchipuiti ca acest criminal se ascunde bine, ca e de negasit; din contra, toti stiu unde se afla, iar cand detectivul Chae Yi-do interpretat de Kim Myung-min decide sa puna piciorul in prag si sa treaca la fapte, elemente din Serviciul Secret incearca sa-i puna piedici si sa-l retina pe criminal pentru infractiuni ce tin de securitatea nationala, mult ai putin grave decat crimele cu sange rece comise. Si astfel, agentul Park, interpretat de Jang Dong-gun – un Jang Dong-gun elegant, la costum si cu ochelari, stilat – devine rivalul detectivului Yi-do si, indirect, un complice al criminalului pe care incearca sa-l acopere. Si abia acum filmul devine interesant. Povestea e structurata pe cinci capitole, dupa modelul unui roman, cu prolog si epilog, scenariul fiind inteligent gandit. De altfel, regizorul a stiut – in ciuda gurilor rele care critica evolutia lenta si incurcata a lucrurilor din prima jumatate – sa gestioneze perfect subiectul in asa fel incat anumite aspecte sa iasa la suprafata la momentul potrivit, nici prea devreme, nici prea tarziu. Intr-adevar, cine a criticat filmul pentru violenta sa era indreptatit sa o faca. Violenta este necenzurata, si avem de toate: violenta impotriva femeilor, executii, scene de violenta exagerata si uneori gratuita, totul pentru a ilustra sadismul criminalului in serie si anturajului acestuia, dar si principiul invers, “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, deci tema razbunarii si infaptuirii dreptatii prin orice mijloace. Dar cata vreme publicul e avertizat ca urmareste un film nerecomandat persoanelor minore, revolta unora ce s-au trezit din greseala din fata televizorului si a k-dramelor siropoase in lumea reala, necenzurata, a crimei si violentei, e deplasata. Insusi regizorul a declarat, legat de acest aspect, ca isi doreste ca audienta sa perceapa filmul ca unul “devotat genului”, nimic mai mult. Ei bine, “V.I.P” e un film de top in domeniul sau (thriller/crima), fiind un amestec intre “The Man From Nowhere”, “Berlin File” si “I Saw the Devil”, luand cate putin din fiecare. Un film reusit, ce merita mai multa atentie din partea publicului coreean, chiar daca atunci cand ne ducem la cinema o facem pentru a ne deconecta in compania unor tematici mai “blande” decat aceasta.

Traducerea si adaptarea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Ryoo Seung-ryong revine ca supererou în „Psychokinesis”

Publicat: joi 8 martie 2018

Actorul Ryu Seung-ryong se intoarce pe marele ecran in rol de supererou in stil coreean, in filmul “Psychokinesis”, regizat de regizorul celebrului “Train to Busan”, Yeon San-ho. In “Psychokinesis”, Seok-hyeon isi traieste viata monotona si lipsita de speranta lucrand ca agent de securitate al unui imobil. Singurele lucruri care ii ofera un pic de fericire in viata sunt cele cateva paharele de soju pe care le bea dupa orele de program. Intr-o dimineata, acesta se trezeste cu superputeri. Nu are un costum de supererou precum Superman si nici arme super avansate precum Ironman; acesta are doar un mare sentiment de iubire pentru fiica lui, Rumi, jucata de Shim Eun-kyung, si loveste angajatii temporari ai unei companii de constructii ce ii agreseaza fiica, lucratoare intr-o piata traditionala la un magazin ce vinde pui prajit, si reuseste sa “vrajeasca” o cravata sa danseze precum o cobra, dezvaluind abilitati supernaturale amuzante.

Actorul s-a ingrasat 12 kilograme pentru acest rol al unui tata de patruzeci si ceva de ani, un om absolut obisnuit, fiind obligat sa manance din greu fara a face niciun exercitiu fizic. “Daca vreau sa slabesc, stiu cam cat de mult trebuie sa lucrez la sala pentru a slabi, dar mi-a fost greu sa imi dau seama cat de mult trebuie sa mananc pentru a castiga in greutate atat de mult. M-am indopat cu mancare in ultimele sase luni fara a face efort fizic si mi-a fost mai usor sa am un joc actoricesc mai realist. Din fericire, nu a trebuit sa port vreun costum de Superman”, a glumit actorul.

Actor de teatru, Ryu Seung-ryong si-a facut debutul ca actor de filme in 2004 in filmul “Someone Special” si a jucat personajul principal al unui tata cu un retard mintal al carui IQ nu il depasea pe cel al unui copil de sase ani, dar care isi iubeste neconditionat copilul in “Miracle in Cell No. 7”. Personajul amiralului japonez din “Myeongryang” l-a propulsat ca actor de top, facand parte din lista celor care strang peste 10 milioane de cinefili in cinematografele coreene. Desi cele mai recente filme ale sale n-au avut un succes imens la public, actorul spera ca va invata si din aceste experiente.

“Psychokinesis” a avut premiera in cinematografele coreene pe 31 ianuarie, obtinand 6,9 milioane dolari incasari la box-office.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

I Can Speak (2017) – Na Moon-hee, spaima funcţionarilor, învaţã engleza !

Publicat: marți 6 martie 2018

“I Can Speak” a fost una din productiile coreene surpriza ale anului trecut, reusind cu un buget redus sa sensibilizeze publicul coreean, ce a umplut pana la refuz salile de cinema in perioada Chuseok-ului. In 20 de zile de la premiera filmul fusese vazut deja de nu mai putin de 3 milioane de coreeni, reusind sa stranga incasari totale de 23,3 milioane de dolari. Regia e semnata de un regizor mai degraba obscur, Kim Hyun-seok, cele mai cunoscute filme ale sale fiind “Cyrano Agency” si “11:00 A.M.”, fara a avea succese notabile de box-office in cariera. Impreuna cu Yoo Seung-hee (My Love, My Bride; Lost and Found), acesta a scris scenariul unei povesti credibile si emotionante, pe alocuri comice, in care protagonisti sunt doi actori din doua generatii diferite: ea, Na Moon-hee, o veterana binecunoscuta si indragita a filmului coreean, care la 76 de ani e inca plina de energie si carisma (au trecut deja 3 ani de la anteriorul ei film, succesul “Miss Granny”); el, Lee Je-hoon, devenit celebru dupa “Bleak Night”, “Architecture 101” si “My Paparotti”, care a impresionat recent prin rolul biografic din “Anarchist from Colony”, un actor in plina ascensiune, care in cativa ani va deveni o veritabila stea a filmului coreean. “I Can Speak” a castigat 12 premii (din care 8 i-au revenit lui Na Moon-hee pentru interpretare !) si a avut 3 nominalizari.

Bunicuta Na Ok-boon (Na Moon-hee) e spaima functionarilor Biroului administratiei districtuale. Cunoscuta functionarilor drept “Bunicuta Dracusor”, in ultimii 20 de ani nu a existat o zi in care sa nu faca o vizita Biroului si sa depuna cel putin o plangere, sesizand o ilegalitate fie ea cat de minora. Cu totii o cunosc si incearca sa o evite. Pe de alta parte, Park Min-jae (Lee Je-hoon) e un functionar de 33 de ani incepator, transferat la Biroul districtual cu mari sperante de a avansa in cariera. Insa din prima zi de lucru se trezeste cu sesizarile bunicutei Ok-boon pe cap, dupa ce toti o evita si-si fac de lucru cand o zaresc nervoasa dand buzna in institutie. Mergand pe principiul respectarii la sange a regulilor, Min-jae o pune la punct pe bunicuta de la bun inceput, obligand-o sa completeze formulare pentru fiecare sesizare si sa-si ia numar pentru a depune cererile. Nici bunicuta nu se lasa mai prejos, si un razboi deschis intre cei doi incepe. Pana cand bunicuta constata ca Min-jae stie limba engleza, pe care ea incerca in zadar sa o invete in mod organizat urmand cursuri de specialitate unde toti o ignora. Asa ca ii vine ideea sa-i ceara acestuia sa-i ofere meditatii, promitandu-i ca o va lasa mai moale cu sesizarile… Ajungand sa se cunoasca mai bine, intre cei doi se naste o relatie speciala, care ii apropie iremediabil…

Filmul debuteaza ca o comedie obisnuita, tratand doua teme specifice filmului coreean: viata de functionar public si tematica unei redezvoltari imobiliare ce implica opozitia chiriasilor ce se considera nedreptatiti. Na Ok-boon e spaima functionarilor ce se ocupa de chestiunile civile la nivel local, nu degeaba primindu-si porecla de “Bunicuta Dracusor”. Orice sesizeaza ca fiind ilegal, oricat de marunt lucru ar fi, il transforma intr-o plangere catre Biroul districtual al functionarilor publici. De la actiunile clandestine ale unui hartuitor, care in fiecare seara ploioasa toarna acid sulfuric pe zidul imobilului in care locuieste bunicuta, pana la chestiuni minore precum niste fire electrice atarnand neizolate sau un bec nefunctional pe o alee intunecoasa, nimic nu scapa ochiului vigilent al Dracusorului, transformandu-se in reclamatii ce creeaza probleme administratiei locale. Nu mai putin de 8.000 de reclamatii au provenit numai de la “Regina plangerilor” Na in ultimii 20 de ani. Dar ceea ce pentru unii e o veritabila spaima, pentru altii e un caz banal de inadaptare, ce poate fi corectat prin putina… disciplina. Functionarul de Nivel 9 Park Min-jae (adica cel mai de jos nivel al unui functionar din Coreea de Sud) e adeptul urmarii cu strictete a regulilor, motiv pentru care inca din prima zi de lucru schimba abordarea fata de bunicuta. Un razboi surd incepe intre cei doi, redat intr-un mod comic, astfel ca atmosfera relaxata iti da impresia ca vom asista pana la sfarsit la o poveste nostima. Dar pe masura ce lucrurile evolueaza, lucrurile incet iau o turnura dramatica, analizandu-se pana in amanunt vietile celor doua personaje principale. Uneori filmul risca sa devina plictisitor, insa spontaneitatea lui Na Moon-hee, in contrast cu seriozitatea si naivitatea intentionata a lui Lee Je-hoon tin stacheta la un nivel ridicat. Pe cand povestea se transforma intr-o drama, ce face o incursiune pana si in istorie, deja spectatorul e mult prea captivat pentru a mai da importanta unor detalii precum liniaritatea scenariului. In spatele umorului si dramei, “I Can Speak” este de fapt o poveste despre doua generatii diferite – varsta a treia si varsta mijlocie – care in ciuda diferentei de viziune si mentalitate, reusesc sa stabileasca o punte de legatura dincolo de timp si sa coexiste ca intr-o familie de care atat bunicuta Na cat si functionarul Park duc lipsa. In asta consta magia acestui film. Desigur, in parta finala regasim clasica tendinta spre autovictimizare a natiunii coreene – pe deplin justificata dar deja prea obositoare, intreaga lume cunoaste drama acestei natiuni -, care imbinata cu drama personajelor de varsta a treia are puterea de a cuceri audienta prin discursul sincer si obiectiv. Povestea emotionanta face din “I Can Speak” una din cele mai bune productii coreene din 2017, cu amendamentul ca din dorinta unei redari cat mai autentice a atmosferei, realizatorii nu au ezitat sa lase protagonista si alte personaje de varsta a treia sa vorbeasca in engleza, insa intr-o engleza stalcita rau de tot, cu grave carente in privinta pronuntiei, ce ridica probleme de intelegere pana si pentru vorbitorii nativi de engleza. Si ca si cum nu ar fi fost suficient, distribuitorii filmului au mai facut o gafa, lansand recent bluray-ul acestui film cu o subtitrare in engleza incompleta, ce nu reda si replicile stalcite rostite in engleza, care nu sunt deloc putine. Un film cu un mesaj puternic, care ramane in suflet si in minte, ce nu trebuie ratat sub nici o forma de iubitorii filmului coreean.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Fragmentele vorbite in limba engleza au fost traduse si adaugate manual dupa sonor.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Amal (2007) – o poveste premiatã despre simplitatea unei om extraordinar

Publicat: duminică 4 martie 2018

“Amal” este primul film de lungmetraj al regizorului si scenaristului Richie Mehta, ce provine dintr-o familie de imigranti indieni in Canada. Cunoscut pentru filmul din 2013 “Siddharth” si pentru colaborarea cu Riddley Scott la documentarul “India in a Day” (2015), Mehta debuta ca regizor de lungmetraj in 2007 cu “Amal”, in fapt o poveste extinsa a unui scurtmetraj omonim din 2004 regizat tot de el. Acesta a hotarat sa readapteze povestea scurtmetrajului si sa o extinda ca durata de timp, rezultatul fiind o productie independenta ce a costat nu mai putin de 5 milioane de dolari. Protagonistul scurtmetrajului a ramas si in filmul de lungmetraj, e vorba de Rupinder Nagra, ce interpreteaza un onest sofer de autoricsa, Amal, insa celelalte personaje ale povestii sunt total schimbate fata de filmul din 2004 ce avea doar 18 minute. Filmul a reusit sa impresioneze audienta la toate festivalurile la care a fost prezent, castigand 5 premii si avand si 5 nominalizari. Povestea atrage prin simplitatea ei si prin sinceritatea personajului principal, Amal, un om al altor timpuri decat cele grabite ale prezentului, ce nu-si doreste in naivitatea sa decat un lucru: sa fie un om bun cu cei cu care intra in contact. Ca sofer de autoricsa intra zilnic in contact cu zeci de persoane, caractere diferite, o lume in miniatura cu cele mai imperfecte defecte ale sale – lacomia si disperarea -, in care banul are puterea nu doar sa izoleze de greutatile vietii ci si sa ne izoleze de alte fiinte umane, sa ne instraineze. Avand multe invataminte sa ne transmita, “Amal” e un film de o simplitate debordanta care reuseste sa miste audienta nu prin cea ce se pierde, ci prin faptul ca ne face sa intelegem valoarea a ceea ce in ultima instanta castigam in viata.

In prin planul naratiunii se afla Amal Kumar (Rupinder Nagra), un tanar sarac din New Delhi, a carei avere este o autoricsa mostenita de la tatal sau.
Prin prisma meseriei, Amal are legaturi cu toate paturile sociale, unii dintre clienti fiindu-i chiar fideli: fiul unei avocate, pe care trebuie sa-l aduca zilnic de la scoala, sau Pooja (Koel Purie) -proprietara a unui magazin, pe care o ajuta sa-si faca
aprovizionarea.

Intr-unul dintre drumurile pe care le face cu Pooja, in mijlocul unei aglomeratii, negustoarea este jefuita de o pustoaica – Tanisha Chatterjee, copil al strazii. Soferul ricsei fuge dupa aceasta cu scopul recuperarii portmoneului clientei, insa in timpul urmaririi minora sufera un accident rutier. Inima nu-l lasa sa o paraseasca pe cea mica, astfel incat o duce la spital; din acel moment, Amal devine ingerul pazitor al pustoaicei, ajungand sa-i plateasca cheltuielile de spitalizare..

Pe de alta parte, nu cu mult inainte de incidentul cu jaful, Amal are un client deosebit: un domn in varsta care pare ca rataceste pe strazile capitalei.. Acesta solicita sa fie dus in „cercul interior”, insa, in momentul in care Amal ajunge la destinatie, clientul ii striga ca a fost pacalit, ca de fapt el a cerut sa fie dus in „cercul exterior”, si, iata, soferul l-a constrans sa faca un drum mai lung si, implicit, sa plateasca mai mult. Reactia lui Amal este cea de a-si cere scuze de la batran. Acesta, foarte contrariat, intreaba care este pretul. Si aici lucrurile iau o turnura ciudata: pe langa faptul ca Amal nu-si sfideaza clientul, faptul ca indica aparatul de taxare ca cel ce stabileste pretul calatoriei il linisteste in totalitate pe certaret, care realizeaza faptul ca sta in fata singurului proprietar de ricsa din New Delhi care foloseste aparatul de taxare.. .. Si acesta este momentul in care batranul, constata: „Mi s-a spus, odata, ca cel mai sarac om ii poate conduce pe cei mai bogati. N-am crezut in absurditatea aceasta pana nu l-am cunoscut pe Amal”. Iar urmarind firul evenimentelor care deriva din cele doua intamplari amintite mai sus, la finalul filmului ajungem sa ne intrebam daca ii dam sau nu dreptate acestuia.

Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

 

Prezentare realizata de krisztina – asiacinefil

The Chase (2017) – Baek Yoon-sik şi Sung Dong-il în înfruntarea veteranilor

Publicat: vineri 2 martie 2018

Shim Deok-su (Baek Yoon-sik) e proprietarul in etate al mai multor imobile dintr-un orasel coreean linistit. Isi omoara timpul practicand meseria invatata in Nord, de unde a fugit cand a izbucnit Razboiul Coreean, cea de lacatus, insa trebuie sa-si duca singur povara batranetii. Nu e casatorit, sufera de diabet si are un mare defect. Sau mai multe. E extrem e morocanos, zgarcit si lipsit de maniere, principala lui preocupare zilnica fiind sa-si terorizeze chiriasii pentru a obtine plata chiriei lunare de la acestia. Doar ca acesti chiriasi sunt oameni nevoiasi, cu slujbe prost platite si cu o multime de probleme personale, carora el le raspunde insensibil, tratandu-i cu amenintari de evacuare. Toate bune si frumoase pana cand mai multi batrani isi pierd viata aparent accidental in oras, starnind ingrijorare harpagonului cum ca moartea lor ar putea scadea pretul imobiliarelor din zona, afectandu-l direct. De niciunde isi face aparitia in oras un misterios detectiv, Park (Sung Dong-il), care pretinde ca mortile accidentale sunt de fapt niste crime oribile comise de un criminal in serie, care in urma cu 30 de ani a procedat identic, ucigand mai multi batrani si scapand nepedepsit. Impreuna cu noul lui partener de ocazie, Shim, care cunoaste perfect orasul, Park incearca sa dea de urma criminalului, pe care nimeni nu l-a vazut la fata vreodata…

Regizorul lui “The Traffickers” si “The Con Artists”, Kim Hong-sun, revine in prim plan la 3 ani distanta cu “The Chase”, un thriller de atmosfera in care timona e preluata de actorii veterani. E o initiativa cum rar poti gasi in cinematografia coreeana, dat fiind faptul ca avem in fata un film cu un subiect pe alocuri destul de dur si serios, nu o melodrama sau o comedie romantica cu personaje de varsta a treia, cum am mai vazut. Fara indoiala vedeta productiei e veteranul Baek Yoon-sik, care in cateva zile va implini 72 de ani, un actor deosebit ce si-a inceput cariera doar in anii 2000, la varsta de 53 de ani ! A jucat in ultimii ani cateva roluri memorabile in filme precum “Inside Men”, unde interpreta un ziarist corupt pana in maduva oaselor, sau “The Last Princess”, unde il interpreta pe Regele Gojong. De aceasta data, Baek Yoon-sik da viata unui proprietar ursuz, tipic balzacian, aparent de nemiscat sufleteste, ce isi terorizeaza chiriasii reamintindu-le zi de zi ca trebuie sa-si plateasca chiria. Respectul pe care are impresia ca i-l arata unii ascunde de fapt un comportament de complezenta, pentru ca in realitate e una din cele mai urate persoane din oras. Interpretarea actorului este de o naturalete debordanta, intonatia lui si gesturile desavarsesc prestatia acestuia, facandu-ne sa ne intrebam cum un asa talent a putut fi descoperit abia la 53 de ani. Sung Dong-il, cu 20 de ani mai tanar decat colegul sau de platou, da viata unui personaj cu care ne-a obisnuit din filme anterioare (“Accidental Detective” – apropo, in acest an il vom vedea din nou alaturi de Kwon Sang-woo in “Accidental Detective 2” !; “Because I Love You”, “Midnight Runners”), ati ghicit, cel de detectiv. Un detectiv putin sarit de pe fix, care din momentul in care intra in scena aduce un plus de buna dispozitie. Personajul lui, detectivul Park, a lucrat la un caz de crime in serie indreptate impotriva unor batrani in anii ’80, al caror autor a scapat nepedepsit, lasandu-i mustrari de constiinta. Acesta va face echipa cu zgarcitul Shim, insa dincolo de umorul anumitor momente, filmul are un subiect cat se poate de intunecat, facand repede tranzitia de la comedie la thriller pe alocuri infiorator. Scenariul este unul captivant, cu rasturnari de situatie, iar pe adevaratul criminal scenaristii il dezvaluie abia spre final, reusind sa ne pacaleasca pe cei dintre noi care obisnuiti fiind cu thrillerele coreene anticipam de pe la inceput cam cine poate fi vinovatul. Desi nu a fost un succes de box-office (doar 1,4 milioane de dolari a obtinut ca incasari), “The Chase” are toate ingredientele pentru a ne tine cu sufletul la gura si a ne oferi o seara de neuitat in compania unui regal actoricesc.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil