El, Ricky (Ranveer Singh) poarta diverse nume – Sunny, Dev, Iqbal – in functie de fetele pe care intentioneaza sa le pacaleasca. De profesie e escroc, schimbandu-si identitatea de la o zi la alta in functie de interes. Farmece sau inteligenta, acesta apeleaza la orice functioneaza mai bine in avantajul sau pentru a trage pe sfoara victimele naive. Asta pana cand 3 din victimele sale femei – Raina, Dimpy si Saira – isi unesc fortele pentru a-si regla conturile cu el. Cele trei apeleaza la serviciile unei inteligente vanzatoare, Ishika (Anushka Sharma), ce e angajata si pe care o folosesc ca momeala pentru a-l prinde in cursa pe escroc. Aceasta pozeaza in ipostaza fiicei bogate a unui hotelier aflat in calatorie de afaceri in Goa pentru a investii in bunuri imobiliare. Planul era momirea lui Ricky intr-un parteneriat de afaceri si usurarea acstuia de banii sustrasi de la fete naive, in scopul infaptuirii razbunarii. Dar cand toata lumea se astepta mai putin, totul o ia razna cand Cupidon incepe sa-si faca de cap…
Comedia romantica “Ladies vs Ricky Bahl” (2011) se axeaza pe ideea unei confruntari intre un gigolo versat, ce urmareste sa insele increderea unor tinere si sa le ia banii, si fetele pagubite, care, lipsite de aparare, angajeaza o reprezentanta a sexului lor ce trebuie sa apeleze la farmecele sale pentru a-l momi pe playboy intr-o cursa bine ticluita. Ca structura, filmul aminteste de productia hollywoodiana “John Tucker Must Die”, ce are un scenariu asemanator. Deosebirea e ca desi filmul intra repede in subiect, la fel de repede cade in capcanele tipic Bollywoodiene, firul narativ ducand spre o evidenta dorinta a eroului negativ de a se preschimba intr-un Fat-Frumos pozitiv de dragul iubirii ce ajunge sa o poarte noii sale victime. De aici, productia devine conventionala, ducand spre un final previzibil. Regizorul Maneesh Sharma (aflat la al doilea film din cariera, premiat la debut cu premiul Filmfare pentru Cel mai bun regizor debutant, in 2010) reuseste sa pastreze constant contactul cu audienta si sa extraga o interpretare decenta de la protagonisti. Ca veni vorba de acestia, e vorba de acelasi cuplu de actori cu care regizorul Maneesh Sharma a colaborat la filmul sau de debut din 2010, “Band Baaja Baaraat”, Anushka Sharma (PK, Sultan) si Ranveer Singh. “Ladies vs Ricky Bahl” a fost produs cu o suma mare pentru industria indiana de film, 3,1 milioane dolari, insa a devenit in scurt timp un blockbuster, obtinand incasari de 13 milioane dolari. Criticii de film l-au considerat o productie decenta, apreciind cuplul Anushka-Ranveer pentru interpretare si chimia lor de pe ecran. Filmul a castigat 11 premii si a avut si 3 nominalizari.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera de echipa CREATIVE MEDIA pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Loviturã de stat în Coreea de Nord, în „Steel Rain”
Speculatiile abunda in legatura cu ce noi actiuni va intreprinde regimul nord-coreean, dupa recentele serii de teste nucleare si de rachete cu raza mare de actiune. Thriller-ul politic “Steel Rain” merge un pic mai departe cu un scenariu in care pericolul amenintarii nucleare este iminent in Peninsula coreeana. Cinefilii sunt martori la ce urmeaza dupa ce conducatorul Coreei de Nord, al carui nume nu este mentionat in film, este dat jos de la putere printr-o lovitura de stat, noul lider fiind un comandant si mai ostil democratiei.
“Mi-am propus sa-mi imaginez o situatie de conflict intre Sud si Nord si asa a inceput filmul”, a declarat regizorul Yang Woo-seok, care se intoarce pe marele ecran dupa patru ani (“The Attorney” – 2013), cel mai recent film al sau descriind viata fostului presedinte Roh Moo-hyun.
“ ‘Steel Rain’ este noua porecla a sistemului de rachete cu lansare multipla din Statele Unite si se refera la proiectilele care cad din cer precum o ploaie de otel”, a specificat regizorul. “Motivul pentru care am ales acest titlu pentru film este pentru ca am vrut sa accentuez ca daca nu ne pregatim, tinand cont de circumstantele actuale intre Sud si Nord, situatia ar putea deveni oricand una terifianta.”
Cand proiectilele incep sa cada in timpul unui eveniment in parcul industrial Kaesong, ranind liderul nord-coreean, seful echipei de recunoastere nord-coreene (veteranul Kim Kap-soo) ordona agentului special Uhm Chul-woo (Jung Woo-sung) sa-l ia de acolo si sa fuga catre Sud printr-un tunel subteran pentru a se refugia pana la finalul revoltei. Dupa ce ajunge in Seul, Uhm Chul-woo incearca sa gaseasca un chirurg care sa-l opereze pe liderul nord-coreean, in incercarile sale dand peste Kwak Chul-woo (Kwak Do-won), Secretarul General al Afacerilor Externe si al Securitatii Nationale. Intre timp, Nordul fierbe si are un nou lider care declara sfarsitul armistitiului cu Sudul, in timp ce Coreea de Sud este prinsa cu inaugurarea noului presedinte.
Ca si in cazul multor alte thrillere politice coreene din ultimii ani, anumite parti ale filmului vor parea uimitor de familiare cinefililor. Regizorul nu se teme sa isi exprime scepticismul fata de alianta Coreea-Statele Unite. In discutii, se dezvaluie ca SUA este mai ingrijorata de costurile estimative ale unui potential razboi in Peninsula coreeana, in loc sa faca eforturi reale pentru a reduce la minim pierderile. SUA organizeaza o greva preventiva in nordul Peninsulei, asigurand sud-coreenii ca nu se va intampla nimic rau, in acest timp ei evacuandu-si propriii cetateni din tara.
Apar conflicte interpartidice care sunt clare: regimul conservator actual al Coreei de Sud are intentia de a declara razboiul, in timp ce noul presedinte ales se lupta pentru a opri conflictul.
In ciuda situatiilor turbulente atat nationale cat si internationale, Uhm si Kwak, care au acelasi prenume, dezvolta o legatura frateasca si reusesc sa comunice cu sinceritate intentiile fiecarei parti. Uhm este mai mult decat ucigasul de neclintit si nechibzuit, mod in care deseori este portretizat agentul nord-coreean.
Filmul se transforma in comedie in timp ce descrie relatia dintre cei doi. Cand Uhm dezvaluie ca fiica lui asculta in Coreea de Nord, in secret, muzica k-pop- in special G Dragon, Kwak pune o melodie pe care cei doi ajung sa o asculte cu placere in masina, in timp ce asteapta sa se deblocheze traficul.
In ciuda eforturilor depuse pentru a oferi o imagine realista a relatiilor Sud-Nord, deznodamantul foarte improbabil va uimi pe multi.
“Steel Rain” este produs de Mofac & Alfred si este distribuit de Next World Entertainment, debutand in cinematografele coreene in 14 decembrie. Inca de la premiera, a depasit ca incasari mult asteptata productia hollywoodiana „Star Wars: The Last Jedi”, castigand in 4 zile nu mai putin de 12,4 milioane dolari. In 2 saptamani, productia a strans 23,6 milioane dolari incasari. Se pare insa ca recenta lansare a „Along With the Gods: The two worlds” (ce a strans 21 milioane dolari intr-o saptamana) a cam stricat calculele producatorilor, „Steel Rain” reusind sa ocupa prima pozitie la box-office doar o saptamana.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
A Korean Odyssey (2017-2018) – o adaptare modernã coreeanã dupã „Journey to the West”
“O Odisee Coreeana” respune povestea “Calatoriei spre Apus” (celebra scriere populara din China ce a stat la baza unor francize de succes precum “Journey to the West” sau “Monkey King”) sub forma unei comedii tipic coreene despre o iubire nebuna plasata, desigur, in zilele noastre. Spiritul legendarei Maimute, Son O-gong (Lee Seung-gi) e tot un “baiat rau”, genul ce parcheaza masinile sport ca un star rock, ce-si incalca promisiunile si compromite intalnirile pe nevazute, adica rebelul tipic de care femeile ar trebui sa se fereasca. Odata a facut o intelegere cu o fetita ce l-a eliberat dintr-o temnita invizibila, fermecata. I-a promis acesteia ca daca ea ii va striga numele, el va aparea imediat si o va salva pe fata, dar mai apoi, cu viclenie, sterge numele lui din memoria fetei, scapand astfel de orice obligatii. Spiritul Taurului legendar, Woo-hwi (Cha Seung-won), e, in zilele noastre, proprietarul unei agentii de talente din industria k-pop-ului, fiind mereu in atentia fanilor si a presei de specialitate. Iar Jin Seon-mi (Oh Yoon-seo) e incarnarea calugarului Xuanzang, o idee originala a scenaristelor, o singuratica ce vede oameni morti si al carei sange cu miros de lotus o transforma intr-un magnet pentru monstri. Ea e fetita pe care O-gong a indus-o in eroare in trecut, dar careia acum Hwi ii cumpara un dispozitiv care sa o ajute in relatia cun obraznica Maimuta. E vorba de o bratara magica – o varianta moderna a diademei ce-i provoca dureri de cap Regelui Maimuta in “Calatorie spre Apus” – care, cum se poate presupune, poate transforma orice dusman nesuferit intr-o garda de corp, iubit sau… sclav. Serialul va pivota in jurul iubirii care se va naste intre O-gong si Seon-mi, insa cum Regele Maimuta e personificarea anarhiei, acesta va face tot ce-i va sta in putinta si in inteligenta pentru a scapa de bratara si de stapana sa, chiar daca asta ii va frange inima…
Serialul este scris dupa un scenariu al surorilor Hong, celebre in industria k-dramelor pentru nota de fantezie introdusa in povestile lor, ca vorbim de seriale precum Hong Gil-dong, Master’s Sun sau My Girlfriend is a Gumiho sau de seriale mai putin reusite dar ce au prins la anumite categorii din randul publicului, precum “You Are Beautiful” sau “Big”. De data asta, ele se inscriu in trendul ce a innebunit industria coreeana de televiziune si de film venit de peste ocean, cel al fanteziilor transplantate in zilele noastre, si care inca prind bine la public, dar distrug esenta spiritului k-dramelor, lipsindu-le de principalul lor atu, originalitatea. Iar daca ne gandim ca “Journey to the West” e o scriere de baza a literaturii chineze, ne intrebam de ce celebrele surori nu au gasit o sursa de inspiratie autohtona. Sa fi fost epuizata toata tematica “gumiho” si a vampirilor inexistenti in traditia coreeana ? Serialul a fost produs de tvN, iar primul sau episod a starnit curiozitatea multor amatori ai genului, fiind cel mai urmarit episod de serial difuzat atat pe cablu cat si prin satelit in intervalul orar al difuzarii sale in Coreea. Statisticile au spus ca in general publicul interesat de acest serial a fost cel cu varsta cuprinsa intre 20 si 49 de ani, adica cam acelasi public tintit si de producatorii de seriale de peste ocean, fiind o dovada in plus ca scenariile moderne, dupa tipic american, reusesc sa atraga in fata micului ecran si alt public decat femeile casnice si pensionarele ce au constituit temelia industriei serialelor de televiziune de dupa explozia Hallyu. Episodul 2 a starnit ceva controverse pentru ca a fost difuzat cu intrerupri in Coreea si multe pauze de reclame, iar in final nu a mai fost difuzat integral, postul tv cerandu-si scuze si motivand ca a existat o intarziere in partea de retusare grafica a episodului, ce a fost redifuzat integral a doua zi, de Craciun (vechea hiba a industriei k-dramelor cu filmari realizate pe parcursul difuzarii serialului…) Intr-un final, cele 20 de episoade ale serialului au avut ratinguri foarte bune pentru un post tv difuzat prin cablu ce nu are acoperire nationala in Coreea, cu o medie de rating de 5,4 respectiv 6,1 % (in functie de agentia ce a facut monitorizarea tuturor episoadelor).
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Night Light (2016-2017) – despre motorul ce pune în mişcare lumea şi ambiţiile ce le naşte
Banii pun lumea in miscare. Cu ei “poti cumpara mancare, dar nu si pofta de mancare; medicamente, dar nu sanatate; paturi moi, dar nu somn; cunoastere, dar nu intelepciune; stralucire, dar nu frumusete; splendoare, dar nu caldura sufleteasca; distractie, dar nu bucurie; cunostinte, dar nu prieteni; servitori, dar nu loialitate”, spune poetul norvegian Arne Garborg. Oamenii tind sa te judece (gresit) dupa cati bani ai nu dupa ceea ce esti, catalogandu-te ca bogat sau sarac si dupa caz marginalizandu-te. Realitatea ne arata ca goana dupa castig si bunuri materiale abat atentia de la adevaratele valori care conteaza si care sunt cu adevarat importante si pe care nu le poti cumpara cu bani: familie, libertate, multumire, etc. Iubirea pentru bani atrage dupa sine numai suferinta, durere, boala, si poate declansa adevarate tragedii. Toate astea si alte ambitii pe care le atrag banii sunt relevate in serialul Night Light.
Seo Bong-soo, un coreeano-japonez, impreuna cu doi buni prieteni, Park Moo-il si Son Ui-sung, pornesc o afacere, dar se dovedeste ca prietenia nu valoreaza nimic in fata lacomiei si cei doi il tradeaza: unul presat de politie, care avea informatii ca afacerile nu sunt prea curate, iar Moo-il ravnind la averea lui, astfel ca fostii prieteni devin dusmani de moarte, Bong-soo intorcandu-se in Japonia unde isi incepe o alta afacere in care o implica, de mica, pe singura lui fiica. Peste ani, fiul lui Moo-il, Park Gun-woo, pe care nu-l fascinau deloc afacerile prospere ale tatalui sau, pleaca in Japonia pentru a-si realiza cel mai mare vis, acela de a deveni cantaret. Intamplarea face sa o cunoasca pe Seo Yi-kyung, nimeni alta decat fiica fostului prieten al tatalui sau si cei doi se indragostesc unul de altul, dar sunt descoperiti de Boong-soo, care il obliga pe Gun-woo sa paraseasca Japonia. Acesta se intoarce in tara sa natala si pierde orice legatura cu Yi- kyung. Este obligat sa se implice in afacerile tatalui sau care este arestat, iar luptele din interiorul Moojin Group il tin ocupat, dorind din tot sufletul sa poata intr-o zi sa demonstreze ca se pot face si afaceri curate. Dupa ani o intalneste din nou pe Yi-kyung, acum o femeie matura, eleganta si rece care, cu ajutorul banilor foarte multi pe care ii are, vrea sa acceada cat mai sus cu putinta calcand peste toti, lucru ce il inspaimanta pe Gun-woo. Acesta, prevazand prapastia spre care se indreapata femeia, vrea sa o opreasca si pentru asta face o alianta cu Se-jin, o angajata foarte inteligenta pe care o avea Yi-kyung, care avea acelasi scop: sa o opreasca pe Yi-kyung de la distrugere.
Seo Yi-kyung (Lee Ye-won, – Bad Love, Queen Seon Deok, 49 Days, etc.) este crescuta si educata de tatal ei in stil spartan si de cand era inca un copil este invatata despre valoarea si puterea banului, asa ca acesta ii este singurul prieten pe care il are, iar in afacerile tatalui sau se descurca foarte bine. Cand il cunoaste pe Gun-woo, se indragosteste de el nestiind cine este si ca va atrage mania tatalui sau asupra lui, iar cand il gaseste ranit refuza sa il urmeze in Coreea pentru ca nu putea parasi singurul lucru pe care il cunostea: sa faca bani. Sufera dupa el, dar avand ambitia de a-i arata tatalui sau ca este buna in ceea ce face, se autoeduca, dorind sa uite momentul de ratacire din viata ei si devine o femeie tare ca stanca, cu inima rece, care nu-si permite sentimente, despre care spune ca sunt ca banii si trebuie folosite cumpatat, fara prieteni sau slabiciuni. Peste ani, isi fixeaza zona de afaceri in Coreea si il reintalneste pe Gun-woo, care ramane uimit de indarjirea si determinarea ei in a-si atinge scopul, acela de a vedea oamenii care i-au furat afacerea tatalui sau facuti una cu pamantul. Pentru asta se inconjoara de oameni loiali, pe care initial ii testeaza si impreuna construiesc o adevarata dantelarie de intrigi si capcane in care sa cada prada si astfel, porneste pe un drum din care nu se mai poate intoarce, pentru ca asta este viata ei si daca nu ar mai putea face singurul lucru pe care il stie, atunci ar prefera sa moara.
Park Gun-woo ( Jin Goo – Descendants of the Sun, Falling for Innocence, Ad Genius Lee Tae Baek, etc.) este fiul lui Moo-il si ajunge in Japonia manat de dorinta de a deveni cantaret, si pentru asta face tot felul de munci marunte in asteptarea momentului potrivit. O cunoaste pe Yi-kyung de care se indragosteste si care ii este fidel spectator la incercarile lui musicale, pana cand Seo Bong-soo ii descopera, si il obliga prin mijloace neortodoxe sa paraseasca Japonia, lasand-o in urma pe femeia pe care o iubea si care la propunerea lui de a fugi impreuna, refuza. Se intoarce fara entuziasm sa preia afacerea tatalui sau care este arestat si incepe un razboi al nervilor cu unchiul sau, care vrea pentru el afacerea. Cinstit si dornic de a demonstra ca se pot face afaceri curate, incearca sa curate zgura ce se asezase de-a lungul anilor peste Moojin Group. Tanar si neexperimentat, cu idei care nu sunt pe placul celor de la conducere, calauzit de dorinta de a face altfel lucrurile, se vede inlaturat chiar de femeia pe care, odata, o iubise.
Lee Se-jin (Uee – Gold Rainbow, High Society, Marriage Contract,etc.) duce o viata modesta, si in dorinta de a asigura un trai ceva mai bun matusii si nepoatei cu care locuia, practica mai multe munci part-time, si aduna banut cu banut pentru ele. Tanara, cu o disponibilitate teribila de a munci, devine angajata, bine testata intai, la S Finance, paravanul dupa care isi desfasura afacerile Yi-kyung, care devine idolul ei. Inzestrata cu o inteligenta iesita din comun, se descurca in toate sarcinile pe care le primeste (unele foarte periculoase), starnind admiratia colegilor ei, care o primesc ca pe una de-a lor. Dar la un moment dat ia initiative personale asa cum crede ea ca ar trebui luate si nu cum i se traseaza sarcinile, deviind sau ruinand astfel planurile pe care le teseau colectivul din care facea parte, si atunci este concediata. Incearca sa-si coboare idolul de pe piedestal si chiar o face, in putine clipe, sa devina umana, dar atat. Apreciind prietenia cu ea prea mult, ia hotararea sa o intreaca in afaceri, iar pe ea sa o poata opri din drumul care nu duce decat in sus si de unde caderea este fatala, asa ca se aliaza cu Gun-woo sa-i stopeze urcusul.
Mai sunt si alte personaje pe care o sa le descoperiti in acest serial din categoria “melodrama, romance, financial”, si care are 20 episoade, difuzat de MBC in anul 2016, regizor fiind Lee Jae-dong (Thank You, I Miss You, The Spring Day of My Life, etc.) dupa scenariul scris de Han Ji-hoon (Last, Temptation, Dr. Jin, etc.).
Hee-yeon (Yum Jung-ah) e mama unei fetite, Joon-hee, traversand o perioada critica dupa disparitia fiului ei Joon-seo in urma cu 5 ani. Ia medicamente antidepresive, sotul ei oferindu-i intreaga sustinere. Intreaga familie se muta in oraselul natal al mamei-soacre, Jangsan, ce sufera de dementa, in speranta ca aceasta isi va aminti ceva din momentul pierderii lui Joon-seo. La scurt timp de la sosirea in Jangsan, o serie de evenimente stranii incep sa se produca, toate avand legatura cu o pestera din apropiere, de unde sunete ciudate si personaje disparute incep sa isi faca simtita prezenta. Pe acest fundal, Hee-yeon da in padure peste o fetita de varsta fiicei sale, Joon-hee, pe care o ia peste noapte acasa. Tacuta initial, fetita pretinde ca s-a numi exact ca fiica lui Hee-yeon, Joon-hee. Hee-yeon se ataseaza de aceasta si o accepta in familie, in ciuda opozitiei sotului ei, care gaseste prezenta fetei in casa lui ca un lucru straniu. Nu peste mult timp, cei doi soti realizeaza ca fata are aceeasi voce ca fiica lor, si lucruri misterioase incep sa se petreaca…
Avand sloganul “Nu te increde in ce auzi !“, “The Mimic”, considerat de unii horror-ul coreean al anului 2017, e o misterioasa poveste scrisa si regizata de Huh Jung, regizorul si scenaristul care impresiona cu originalul sau film de debut “Hide and Seek” (2013). Daca in “Hide and Seek” explora misterul din spatele unui complex de apartamente marcat de disparitii neasteptate, in “The Mimic” acesta ne propune o cu totul alta poveste, mutata in decorul unei case dintr-o zona rurala linistita, in care se produc tot felul de evenimente stranii odata cu aparitia unui musafir neasteptat in familie. Yum Jung-ah (The Old Garden, A Boy Who Went to Heaven) interpreteaza rolul unei mame depresive ce si-a pierdut fiul in urma cu 5 ani, ce trebuie sa aiba grija de fiica si mama ei soacra bolnava de dementa, luptandu-se cu acceptara ideii ca fiul ei nu mai este. Pentru interpretarea sa, actrita a avut parte de 2 nominalizari, la premiile Grand Bell si Blue Dragon din acest an. Park Hyuk-kwon (A Taxi Driver, The Mayor) interpreteaza rolul unui tata intelegator, ce incearca sa isi incurajeze sotia sa mearga mai departe si sa accepte pierderea fiului ei. Pentru rolul interpretat, actorul a avut o nominalizare (Cel mai bun actor intr-un rol secundar la prima editie a Premiilor Seul). Surpriza vine de la actrita copil Shin Rin-ah (pe care ne-o aminitm din rolurile din “Memoir of a Murderer” si “The Last Princess”), ce interpreteaza excelent rolul unei fetite tacute aparute de niciunde, in jurul careia planeaza o mare doza de mister. “The Mimic” a avut parte de 4 nominalizari, obtinand incasari uriase pentru un horror, la box-office, nu mai putin de 9,4 milioane de dolari. A fost, practic, primul horror sud-coreean ce a depasit un million de spectatori in salile de cinema in ultimii 4 ani, de la Killer Toon (2013), ce detinea aceasta pozitie anterior. Filmul a fost vandut in nu mai putin de 122 de tari inaintea premierei din Coreea, ceea ce e un adevarat record. Scenariul s-a inspirat dintr-o legenda urbana coreeana, cea a tigrului din Jangsan, o creatura cu blana alba si colti ascutiti ce momeste oameni pe muntele Jangsan prin sunete ce se aseamana cu tanguitul unei femei, iar apoi ii mananca. “The Mimic” atrage nu doar prin povestea sa misterioasa ci si prin incarcatura emotionala aparte ce o are, atipica genului horror. Aceasta a fost de altfel cheia succesului productiei, iubirea materna traita la intensitate maxima reusind sa cucereasca sufletele multor spectatori care poate nu agreeaza neaparat genul horror.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Swindlers (2017) – Hyun Bin şi Yoo Ji-tae, escroc şi procuror uniţi de un scop comun
Daca 2017 a inceput cu un Hyun Bin in forma maxima, ce revenea pe marele ecran dupa 3 ani de absenta, in “Confidential Assignment”, si cu un Bae Sung-woo ce impresiona in “The King”, iata ca 2017 se sfarseste cu inca o productie coreeana de succes in care apar cei doi actori, “The Swindlers”. Doar ca de aceasta data distributia e completata de alte doua nume mari, Yoo Ji-tae (cu un rol total diferit de cel din The Tenor Lirico Spinto) si Park Sung-woong (ce nu mai are nevoie de nici o prezentare, rolurile sale negative cu precadere recomandandu-l). Avand si alte figuri cunoscute ale filmului coreean in roluri secundare, “The Swindlers”, filmul de debut al regizorului Jang Chang-won, se doreste o productie in stilul lui “The Thieves” sau “The Technicians”, adica pur hollywoodian, despre niste escroci care ajung sa-si uneasca fortele cu un procuror pentru capturarea unui speculant de talie internationala ce a pagubit mii de oameni dupa celebra “schema Ponzi”. Fara a avea un buget exorbitant, “The Swindlers” a prins imediat la publicul coreean, amator de retete hollywoodiene si de nume mari in distributie. Trei saptamani consecutive filmul a fost lider autoritar de box-office in Coreea, iar din 22 noiembrie pana in prezent a reusit sa stranga 28,9 milioane dolari incasari din peste 4 milioane bilete vandute. A devenit al 7-lea film coreean al anului dupa incasari, nereusind insa sa depaseasca “The King”, o productie similara dar mult mai sofisticata, ce a obtinut 37,8 milioane dolari incasari la inceputul anului.
Jang Doo-chil e creierul din spatele unei escrocherii financiare de proportii, schema Ponzi aplicata de acesta incluzand 25 de firme fictive care au reusit sa insele increderea a nu mai putin de 30.000 de oameni. Creand o paguba de 4 miliarde de dolari, Jang paraseste Coreea via China, clandestin, cu ajutorul unui pasaport fals creat de “Ceata Nocturna” (Jung Jin-young), un escroc aflat la ultima lovitura. Un val de sinucideri si un scandal imens vuieste in media coreeana, in timp ce cadavrul lui “Ceata Nocturna” e gasit de politisti, acesta spanzurandu-se, aparent macinat de remuscari. Doar ca fiul sau, Ji-sung (Hyun Bin), la randul sau un escroc notoriu, nu crede varianta oficiala, stiind prea bine ca Jang i-a ucis tatal. In consecinta, timp de 8 ani de zile porneste pe urmele lui Jang, pana cand apar dovezi ale mortii creierului din spatele ingineriei financiare ce a zguduit Coreea. Revenit in Seul, Ji-sung e capturat de procurorul Park Hee-su (Yoo Ji-tae), dupa ce media fierbe din nou in urma dezvaluirilor cum ca Jang ar fi in viata undeva in Thailanda. Interese politice si dorinta de razbunare ii unesc pe cei doi in obiectivul capturarii lui Jang, motiv pentru care o echipa secreta de escroci condusa de Ji-sung si supervizata din umbra de procurorul Park pune la cale un plan de proportii pentru a-l prinde in cursa de Jang.
Thriller-urile cu escroci abili ce obtin bani usor profitand de naivitatea oamenilor obisnuiti au prins foarte bine la coreeni, filme precum Tazza sau The Thieves fiind de referinta pentru cinematografia de gen din peninsula. Dar cu toate ca astfel de productii umplu salile de cinema, fiind mai tot timpul succese de box-ofice, subiectele lor devin tot mai lipsite de consistenta si originalitate, reducandu-se la statutul de simple retete trase la indigo, aducatoare de bani. Cam toti actorii de top coreeni au aparut in astfel de roluri, iar de aceasta data a sosit randul si lui Hyun Bin, a carui cariera s-a relansat efectiv in acest an. Acesta interpreteaza fiul unui falsificator ce cade victima unui periculos escroc, a carui moarte incearca sa o razbune. Personajul sau, Ji-sung, se strecoara cu abilitate pe urmele lui Jang, autorul unei inginerii financiare ce a distrus 30.000 de vieti, ce fuge din Coreea inainte ca escrocheria lui sa fie data in vileag. Strange dovezi care sa infirme teoria cum ca Jang ar fi murit, si, cu ajutorul unui reporter din Coreea, reuseste sa puna 8 ani mai tarziu pe jar o intreaga tara. Totul in preajma alegerilor prezidentiale cand, desigur, un candidat la presedintie ce a fost odata mituit de Jang isi vede periclitate sansele de a ajunge la Casa Albastra. Nu intamplator procurorul Hee-su, interpretat de Yoo Ji-tae, primeste misiunea de a linisti apele, si asa ajunge la Ji-sung. Constatand ca au un interes comun in capturarea lui Jang, cei doi hotarasc sa-si uneasca fortele, elaborand un plan ambitios ce implica jocuri financiare menite a-l atrage pe Jang. Totul se realizeaza cu ajutorul unei echipe de escroci profesionisti, o formula deja clasica: un IT-st de geniu, o “femme fatale” si un om de actiune iute la manie. Dar intre escroci poate exista incredere ? Tradari, lacomie si interese ascunse vor pune la incercare aceasta inedita colaborare. Finalul e unul reusit, cu multe rasturnari de situatie, salvand putin monotonia scenariului. Hyun Bin are o prestatie buna in rol de escroc, are sarm (dar nu are o partenera) si initiativa, in timp ce Yoo Ji-tae impresioneaza si el prin tenacitate si nerv, el fiind metronomul ce dicteaza ritmul actiunii. Bae Sung-woo si Park Sung-woong atrag din nou atentia cu rolurile lor impecabil interpretate, intreaga echipa de actori achitandu-se cu bine de sarcini. Nu trebuie sa ne scape din vedere ideea centrala a productiei, coruptia nevazuta din societatea coreeana actuala (nu e intamplatoarea similitudinea cazului candidatului la presedintiei corupt cu scandalul de coruptie de anul trecut ce a dus la demiterea presedintei Coreei de Sud) si setea de dreptate sociala, care atunci cand nu e potolita de organele abilitate ale statului, corupte pana in maduva, e infaptuita de un Hong Gil-dong modern. Chiar daca povestea filmului are puternice radacini in realitate, realizarea e fantezista, de dragul entertainmentului, coeziunea dintre personaje nu e prea ofertanta, iar latura comica e foarte stearsa. Un film de pur entertainment de calitate medie, ce nu exceleaza, dar nici nu dezamageste, 2 ore captivante in compania unor actori unul si unul, de dragul carora merita efortul unei vizionari si a deconectarii de la grijile cotidiene.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Tokyo Ghoul (2017) – un live-action captivant dupã o manga celebrã
Undeva intr-un Tokyo al unui viitor nu prea indepartat, vampirii reusesc sa se infiltreze in lumea umana si sa traiasca hranindu-se cu oameni. Guvernul japonez incepe o lupta pentru exterminarea lor, creand CCG, un birou special cu agenti pregatiti sa infranga inamicul ascuns. Pe acest fundal, Ken Kaneki (Masataka Kubota) isi duce viata de student departe de zbuciumul cotidian si de zvonistica ce cuprinde societatea japoneza, legata de prezenta vampirilor deghizati printre oameni. Orfan din copilarie, acesta e un tanar student timid, obsedat de literatura dificila lecturata odata de tatal sau. Cu greu isi face curaj sa o abordeze pe Rize, fata pe care o place, pana intr-o zi, cand din intamplare o invita la o intalnire. Totul decurge cum nu se astepta mai bine, doar ca la final, se trezeste ca Rize nu e ceea ce pare, ci un sangeros vampir ce l-a ochit strict pentru a-i fi cina. Urmeaza o lupta intre cei doi, si, in mod cu totul neasteptat, Rize isi pierde viata. Kaneki supravietuieste, insa cand se trezeste constata ca viata lui se datoreaza initiativei unui doctor, ce a transplantat organele defunctei Rize in Kaneki. Si astfel, Kaneki se trezeste peste noapte vampir, trebuind sa se adapteze la noua viata… Lucrurile se complica cand se trezeste prin in mijlocul unui razboi intre vampiri si agentii CCG, ce ii vaneaza fara crutare, iar el trebuie sa fuga pentru a supravietui…
Filmul regizorului japonez Kentaro Hagiwara, “Tokyo Ghoul”, e o ecranizare pentru marele ecran a unei manga de mare succes omonime a carei publicare a inceput in 2010, avandu-l ca autor pe Sui Ishida. Peste 22 de milioane de exemplare din tot ce a insemnat manga s-au vandut de-a lungul anilor pana in prezent, fiind realizat si un anime de 12 episoade, jocuri video etc. Filmul, desi nu a avut un buget urias – nu sta in fire japonezilor sa investeasca sume prea mari in productii costisitoare, cu efecte speciale care sa-ti ia ochii – a reusit sa impresioneze prin imaginile si efectele sale, atatea cate au fost, dar si prin povestea captivanta, desavarsita de interpretarea protagonistului, Masataka Kubota, un actor de 29 de ani cunoscut dintr-o multime de seriale de televiziune. Kubota a si fost preferatul autorului mangai, Sui Ishida, pentru a portretiza personajul principal. Desi filmul a obtinut incasari de doar 5 milioane de dolari la box-office, fanii mangai au fost incantati sa vada povestea lor preferata ecranizata intr-un live-action reusit. Ce e drept, durata de 2 ore a productiei pare mult prea mica pentru numarul mare de evenimente cuprinse in secnariu, ce puteau fi dezvoltate si mai mult. Ar fi posibil un sequel, pentru ca de obicei sursele manga sunt inepuizabile izvoare de idei pentru sequel-uri, iar odata publicul familiarizat cu o franciza, va astepta cu nerabdare o continuare. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca dincolo de “entertainment”, filmul este destul de sangeros pe alocuri, nefiind recomandat tuturor categoriilor de varsta. Fanii mangai au fost multumiti, cu toate ca sub aspect vizual pe partea de efecte speciale se putea oferi ceva mai mult (multi se intrebau cum vor fi redate pe marele ecran celebrele “kaguna”, cozile vampirilor, insa realizatorii s-au descurcat de minune). De altfel, de costumele si mastile vampirilor s-a ocupat un designer de moda japonez, Masanori Morikawa, ce era un fan al mangai. Regizorul Kentaro Hagiwara a studiat desenele autorului mangai pentru a-i transpune stilul vizual pe marele ecran, recunoscand ca a fost influentat in realizarea productiei de cateva filme celebre de la Hollywood, precum District 9, Kill Bill Volume 1 si The Last Samurai. Una peste alta, “Tokyo Ghoul” e o productie captivanta, care pentru cei ce nu au vazut anime-urile sau nu au citit manga nu poate fi decat o aventura surprinzatoare intr-o lume intunecata in care vampirii si oamenii se afla intr-un continuu razboi – o tema, nu-i asa, exploatata la maxim la Hollywood de mai bine de un deceniu. Iata ca acum isi au si japonezii vampirii lor, asta cu toate ca in traditia lor vampirii nu ocupa un loc special (mai ramane sa vedem productia anuntata de Sion Sono despre vampiri, acum 2 ani si ceva, la TIFF Transilvania) .
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Battleship Island (2017) – un blockbuster marca Ryoo Seung-wan ce îmbinã istoria cu ficţiunea
Dupa succesele obtinute cu “The Unjust”, “The Berlin File” si “Veteran”, cateva din productiile cu cele mai mari incasari la box-office din istoria cinematografiei coreene, regizorul Ryoo Seung-wan da o noua lovitura in vara acestui an cu “The Battleship Island”. Lansat in aceasta vara in cinematografele coreene si americane si filmat pe durata a 6 luni in a doua jumatate a anului 2016, “The Battleship Island” a avut un buget de blockbuster: 21 de milioane de dolari. Investitia s-a dovedit una profitabila, bagheta magica a lui Ryoo Seung-wan aducand producatorilor incasari de 44,7 milioane dolari. Filmul a depasit cateva succese ale acestui an, “The King”, “The Prison” si “Fabricated City”, dar nu a intrecut “Confidential Assignment” (55,4 milioane dolari), lansat la inceputul anului. A fost primul film coreean lansat in nu mai putin de 2.000 de cinematografe din intreaga tara, fapt ce justifica si incasarile obtinute, dar si filmul ce a stabilit un nou record, devenind prima productie autohtona ce a avut aproape 1 milion de spectatori in seara premierei ! La sfarsitul lui august, la o luna de la lansare, filmul avea 6,49 milioane bilete vandute.
Pentru ca este un film cu implicatii politice evidente, inaintea premierei oficiale acesta a fost prezentat intr-o proiectie speciala diplomatilor straini din Coreea de Sud, 3 zile mai tarziu o alta proiectie avand loc la Paris, pentru UNESCO. Motivul e simplu: insula Hashima, pe care se petrece actiunea in film, este, in prezent, in patrimoniul UNESCO, proiectia avand ca scop atragerea atentiei internationale asupra istoriei ascunse a insulei. “The Battleship Island” a fost vandut, cu o luna inaintea premierei, in nu mai putin de 117 tari din intreaga lume. Interesant este ca bugetul – ce e de 5 ori mai mare ca al oricarei productii obisnuite coreene – a acoperit in mare parte decorurile, nu neaparat comisioanele protagonistilor. Trebuie spus ca toate filmarile s-au facut in Chuncheon, in Coreea de Sud, si nu pe insula Hashima din Japonia, fiind recreate de la zero decorurile si conditiile dure de munca din mina de pe insula japoneza. In privinta distributiei, regizorul a reusit sa aduca impreuna 3 din cele mai populare vedete ale industriei coreene de film si televiziune: Hwang Jung-min, unul din cei mai bine platiti actori coreeni ai momentului, cu care a mai colaborat la “Veteran”; So Ji-sub, un star al micului ecran din anii 2000 ce a intrat intr-un evident con de umbra dupa 2010 si care incearca sa se relanseze pe marele ecran, unde ultimul rol memorabl l-a facut in 2012 in “A Company Man”; si Song Joong-ki, unul din cei mai indragiti actori de telenovele coreene, a carui popularitate a explodat cu rolul din “Descendants of the Sun” si cu anuntul casatoriei cu partenera lui din serial, Song Hye-hyo, dar care nu a mai aparut pe marele ecran din 2012, de la rolul ce a atras atentia asupra lui din emotionantul “A Werewolf Boy”. Cu o asemenea distributie, filmul nu avea cum sa fie un esec la box-office.
In 1945, destinele a sute de coreeni se intrepatrund pe o mica insula din sudul Japoniei, Hashima. Gang-ok (Hwang Jung-min) si fiica lui So-hee sunt sufletul formatiei muzicale Yamamura, dand reprezentatii in Seul pentru oficialii japonezi. Gang-ok e un flusturatic, ce tot timpul face ochi dulci femeilor, traind viata la maxim. Ultima aventura cu sotia unui sef de sector pare a-i fi fatala, insa reuseste sa scape de furia sotului fugind cu trupa lui in Japonia. Cu ajutorul unui amic politist japonez si al unei mite consistente, acesta primeste o recomandare pentru a da reprezentatii pe langa fabrici din Japonia. Dar fara sa realizeze, ajunge tocmai pe insula Hashima, alaturi de alte cateva sute de coreeni. Realitatea de la fata locului este insa cu totul alta, fabrica unde trebuia sa dea reprezentatii dovedindu-se un lagar de munca fortata la minele de carbuni de pe insula. Incepe o veritabila lupta pentru supravietuire, lipsita de scrupule, Gang-ok interactionand cu Choi Chil-soo (So Ji-sub), un gangster dintr-o mahala din Seul ce in scurt timp devine liderul muncitorilor coreeni din mina, cu d-l Yoon (Lee Kyoung-young), un lider al miscarii pentru independenta Coreei arestat cu 2 ani in urma de japonezi si care e un adevarat guru pentru intreaga suflare coreeana de pe insula, si cu Park Mu-young (Song Joong-ki), un student militar antrenat de americani care ajunge intentionat pe insula cu o misiune secreta. Intr-un final, scopul tuturor devine unul singur: evadarea din infernul de pe insula.
“Battleship Island” porneste de la fapte reale petrecute in timpul celui de-al doilea razboi mondial, imbinand istoria cu fictiunea. Scopul se doreste o prezentare obiectiva a istoriei ascunse din spatele insulei Hashima, aflate la doar 15 km distanta de orasul Nagasaki. Insa fiind o productie realizata de cineasti coreeni, nu putem trece cu vederea un subiectivism accentuat, ajungandu-se la victimizarea natiunii coreene asuprite de ocupantul japonez. Insa oricat de puternic ar fi impactul acestui subiectivism, filmul subliniaza o latura mai putin stiuta a perioadei finale a razboiului, care implica muncitorii ajunsi in lagarul de munca fortata de pe insula Hashima. Carbunele extras aici a fost unul din motoarele industriei militare japoneze, chinezii si coreenii fiind principala mana de lucru. Desigur, japonezii au avut grija sa dea acestei munci fortate o forma legala, insa dramele traite de putinii supravietuitori au dat in vileag niste adevaruri nestiute pe atunci. Insula de doar 6 ha era o veritabila fortareata inexpugnabila, ce si-a luat porecla (“Battleship Island”) de la o celebra nava de lupta japoneza, Tosa, ce avea un aspect similar. Insula era protejata de ziduri inalte de ciment, rezistand furtunilor si valurilor furioase ale marii, fiind aprovizionata periodic cu hrana din Nagasaki. Paza era stricta, iar insula era data in administrare unei companii private de extractie miniera ce avea contract cu statul japonez. Compania platea “angajatii”, proscrisi si indivizi ce ridicau probleme in tarile lor, adusi din China si Coreea aflate sub ocupatie, mimand un sistem de organizare dupa modelul statului, retinand muncitorilor din salarii lunar sume pentru asigurarea de sanatate, pensii, cazare etc. In realitate, in spatele acestei organizari de fatada, muncitorii erau exploatati, multi sfarsind in mine, sau inecati in mare in tentativele esuate de evadare. Filmul a starnit furia unor publicatii japoneze, care au acuzat faptul ca productia distorsioneaza realitatea. Regizorul Ryoo Seung-wan a ripostat acuzelor, sustinand ca filmul doreste sa portretizeze modul in care razboiul poate face din oameni monstri, si mai putin sa nasca un sentiment anti-japonez. E evident insa ca dincolo de toate astea, “Battleship Island” portretizeaza o trauma nationala, ale carei cicatrici in mod clar nu s-au vindecat nici la 70 de ani distanta. Si care probabil nu se vor vindeca vreodata, in special ca exista nenumarate aspecte care rasucesc cutitul in rana coreeana si care nu pot fi trecute vreodata cu vederea (distrugerea regalitatii coreene prin interventia brutala japoneza in urma Ocupatiei, crimele comise in perioada Ocupatiei, subiectul sensibil al exploatarii femeilor coreene in centrele de recreere etc). La acestea se adauga negarea unei parti a istoriei trecute de catre japonezi, atitudinea aroganta la adresa coreenilor, sentimentul national anti-coreean ce rabufneste in prezent, toate acestea punand piedici in calea unei reconcilieri reale intre cele doua natiuni. In ziua de azi, insula nu mai e locuita, fiind un sit aflat in patrimoniul UNESCO. Multe din constructiile de pe ea sunt intr-o stare avansata de distrugere, doar 5 % din totalul suprafetei insulei putand fi vizitat de turisti, si asta doar 160 de zile pe an, datorita conditiilor meteo improprii. Abia in 2015 Japonia a recunoscut, cu anumite rezerve, adevarul istoric si faptul ca multi coreeni au fost adusi impotriva vointei lor pe insula “si au fost fortati sa munceasca impotriva vointei lor in conditii dure”. In opinia guvernului japonez, insa, nu se poate vorbi de “munca fortata”, asa cum pretinde partea coreeana. Un mecanism de monitorizare a implementarii masurilor de comemorare a victimelor coreene e in vigoare sub egida UNESCO, obligand Japonia sa depuna toate eforturile pentru a arata lumii intregi adevarul istoric. Revenind la film, criticii au elogiat regia lui Ryoo Seung-wan, ce prezinta totul la scara larga, adevarata opera de arta realizata de echipa de la filmare si jocul actorilor, din nou remarcandu-se Hwang Jung-min, chiar daca in film apar si alte nume importante precum Lee Kyung-young, So Ji-sub sau Song Joong-ki. Ce a fost criticat la film a fost violenta sa pe alocuri excesiva si teatralismul anumitor fire epice duse pana la extrem. “Battleship Island”, cu plusuri si minusuri, ramane un film document despre un moment dureros al istoriei recente japonezo-coreeane, o pledoarie pentru recunoasterea si cunoasterea adevarului istoric.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Paradox (SPL 3) (2017) – despre soartã şi paradoxul ei…
Lee Chung-chi (Louis Koo) e politist si isi creste cu strictete de unul singur fiica ramasa orfana de mama in copilarie, pe Wing-chi. Relatia dintre cei doi e una foarte calda, insa lucrurile se schimba in momentul in care Wing-chi il prezinta tatalui ei un tanar oarecare, cu care are intentia sa se casatoreasca. Mai mult, urmeaza si sa aiba un copil cu acesta ! Opozitia tatalui duce la racirea relatiei din familie. Pentru a scapa de depresie, Wing-chi pleaca in Thailanda la o prietena de-a ei, insa intr-o zi dispare fara urma. Informat de disparitia fiicei sale, Lee merge in Thailanda si anunta politia. O ancheta e deschisa, inspectorul Chui (Wu Yue) ocupandu-se de caz. La randul sau, acesta urmeaza sa devina curand tata da fata, fiind casatorit cu fiica unui inalt comisar din politia locala Pattaya, deci stie prea bine ce inseamna valorile familiale. In colaborare cu Lee, acesta incepe cautarea lui Wing-chi, dand peste o periculoasa retea de traficanti…
Wilson Yip, regizorul unor filme de top ce-au scris istorie pentru cinematografia din Hong Kong precum trilogia Ip Man, Flash Point, Dragon Tiger Gate sau SPL, reia tematica de baza din filmul din 2005 SPL (soarta si intorsaturile sale neasteptate) si o plaseaza in decorul exotic al Thailandei in ceea ce in mod neoficial a devenit al treilea film al trilogiei SPL, “Paradox”. Cu Sammo Hung regizor al scenelor de actiune si cu o distributie de zile mari, in care stralucesc Louis Koo, Wu Yue (din God of War si Cold War 2), thailandezul Tony Jaa si Gordon Lam (in rolul principal negativ), “Paradox” a fost o investitie de 14,5 milioane de dolari a principalelor case de productie din China. Lansat in august in cinematografele din Hong Kong si China, filmul a fost un scontat succes de box-office, obtinand nu mai putin de 80,8 milioane dolari incasari. Multi l-au caracterizat drept cel mai bun film de actiune al anului, insa ce e drept actiunea e concentrata in a doua jumatate a productiei, prima fiind mai lenta, “de acomodare”. Filmarile au durat 3 luni, din care doua au fost in Thailanda. Criticii de film au apreciat interpretarea lui Louis Koo, pentru performanta fizica si emotionala deosebita, scenele de actiune gandite si puse in scena de Sammo Hung (ce a si obtinut o nominalizare in noiembrie la a 54-a editie a Premiilor Golden Horse), pline de creativitate si imaginile pline de culoare si dinamism. Un lucru este sigur: cu siguranta amatorii genului actiune vor fi pe deplin satisfacuti, chiar daca filmul nu e chiar atat de spectaculos precum lasa trailerul sa se inteleaga. Louis Koo are o interpretare ireprosabila in rolul unui tata dispus sa mearga pana la capat pentru a-si gasi fiica disparuta, in timp ce Wu Yue joaca rolul unui politist local din provincia thailandeza Pattaya insarcinat sa rezolve cazul disparitiei, care va conlucra neoficial cu personajul lui Koo. Tony Jaa ne ofera prea putin intr-o singura scena prelungita de demonstratie de arte martiale, in timp ce Gordon Lam, greu de recunoscut in rolul negativ, e impresionant. Un film reusit, caruia cu greu ii poti gasi vreun cusur. Exista o certitudine: filmul chinezesc de actiune creat in Hong Kong continua sa existe, cu toate ca numarul acestui gen de productii s-a micsorat simtitor in ultimii ani.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Battle of Memories (2017) – o experienţã futuristã ineditã marca Leste Chen
Memoria e unul din procesele psihice cele mai complexe ale experientei umane, neputand fi nici pe deplin explicabila, nici cuantificabila. A saptea arta a incercat de-a lungul timpului sa-i ofere o forma oarecum fizica, prin intermediul flashback-urilor. Pornind de la un joc al culorilor (prezentul viu colorat versus trecutul alb-negru), regizorul taiwanez Leste Chen (The Great Hypnotist, 20 Once Again) ne propune o incrancenata batalie a amintirilor, pornind de la o provocare incitanta: “Ce ar fi daca ti-ai aminti ca ai comis o crima pe care, de fapt, nu ai comis-o ?”. Aceasta este premisa noului sau film, “Battle of Memories”, un thriller misterios plasat undeva intr-un viitor foarte apropiat, in care doar tehnologia a evoluat, lumea ramanand neschimbata. Cu cunoscutii Bo Huang (Sun Wukong din “Journey to the West: Conquering the Demons”) si Xu Jinglei (cunoscuta din “The Warlords” sau “Shinjuku Incident”) in rolurile principale, filmul cu un buget de nu mai putin de 20 de milioane de dolari (o suma exagerata pentru rezultatul final) a fost un succes de box-office al acestei primaveri, in China, obtinand incasari de 42 de milioane de dolari. Ce-i drept si trailerul a fost unul reusit, starnind curiozitatea unui mare numar de amatori de sf, cu toate ca aspectele ce tin de science-fiction sunt doar un pretext, un decor al povestii in sine. Desi la finalul vizionarii poti ramane cu multe nelamuriri, mai ales datorita povestii extrem de incurcate, se pare ca publicul chinez a apreciat aceasta productie, si la fel si criticii de film, mai ales pentru ce a rezultat sub aspect vizual.
Undeva intr-un viitor foarte apropiat, stergerea din memorie a amintirilor nedorite sau dureroase a devenit un serviciu oferit la scara larga de o companie internationala, Centrul de Excelenta al Memoriei. La acest serviciu apeleaza o multime de persoane, procedura interventiei chirurgicale nefiind una dureroasa, constand in stocarea amintirilor nedorite pe un cip de memorie, pastrat in siguranta in baza de date a companiei. La un astfel de serviciu apeleaza si Jiang Feng (Bo Huang), un celebru scriitor de bestsellere. Aflat in plin proces de divort de sotia sa, Daichen (Xu Jinglei), acesta vrea sa stearga unele amintiri comune si apeleaza la acest Centru. Dupa ce are loc interventia, constata ca sotia lui conditioneaza semnarea actelor de divort de restaurarea amintirilor tocmai sterse. Neavand de ales, se intoarce la centru pentru restaurarea propriilor amintiri, insa dupa realizarea procedurii constata un lucru straniu: incep sa-i revina in minte unele amintiri de care e strain. Putin cate putin, lucruri detaliate pe care Jiang nu le-a trait vreodata incep sa ii apara in minte, lucruri ce se amesteca cu propriile-i amintiri si care dezvaluie niste secrete criminale. La propriu, deoarece constata ca devine stapan pe amintirile unui criminal al carui chip nu il stie…
“Battle of Memories”, prin stilul sau aparte, ia forma unui SF de mister retro-futuristic, ce porneste de la ideea – ce tine inca de domeniul fanteziei – extragerii memoriei umane si reimplantarii sale. Asistam de fapt la un puzzle criminal in spatele caruia se ascunde o idee pe cat de interesanta pe atat de realista, daca ne gandim la importanta de care se bucura karma si destinul in cultura chinezeasca si asiatica in general. E vorba de tendinta umana de a incerca controlarea destinului si evadarea din suferinta daca lucrurile nu ies asa cum trebuie. Jiang Feng e un scriitor sceptic. In plin proces de divort, apeleaza la serviciile companiei pentru a sterge din memorie amintiri care in timp ar fi devenit dureroase, alaturi de sotia lui. Mai apoi, sotia conditioneaza acceptarea divortului de o restaurare a amintirilor. Aici apare o lipsa in scenariu, deoarece scenaristul Peng Ren, cu care Leste Chen a mai colaborat si la The Great Hypnotist, si la 20 Once Again, omite sa dea un motiv solid care sa justifice acceptarea imediata de catre sot a cerintei celei de care urmeaza sa divorteze. Acesta doar se conformeaza, cu toate ca e perfect constient ca va ramane pentru totdeauna cu acele amintiri, o noua stergere a lor fiind imposibila (cel mult o stergere totala a intregii memorii). Si, cum era de asteptat, in timpul procesului de restaurare se produce un incident, fiindu-i implantate din greseala si amintirile unui criminal. Pana aici totul pare captivant si de-a dreptul fascinant, dar de acum inainte povestea se complica, iar spectatorului ii va fi tot mai greu sa inteleaga lucrurile. O serie de amintiri ce-i sunt straine lui Jiang ii apar in memorie, insa scenariul nu ne lasa sa stim decat cateva din amintirile sale anterioare, proprii. Din aceasta cauza nu se face o delimitare clara intre amintirile personale si cele implantate din greseala, motiv pentru care planurile se intrepatrund haotic. Iar ca haosul sa fie complet, il vedem pe Jiang asistand pasiv la amintirile altei persoane ce reapar de la o ora la alta (are 72 de ore la dispozitie pana la restaurarea totala a memoriei), degringolada fiind perfecta in momentul in care regizorul mai introduce o inovatie, anume: desi publicul vede chipul lui Jiang in amintirile criminalului, de fapt acesta e un cu totul alt personaj, sub aspect fizic, fiind cand un copil, cand o femeie, cand un barbat, in functie de banuieli. Cel putin asa doreste regizorul sa ni-l inchipuim pe Jinag ! Complicat ! Filmul este extrem de static, multe scene petrecandu-se in arestul politiei, unde Jiang ajunge captiv pentru mai mult de jumatate din film. Acesta ajunge sa colaboreze cu doi detectivi, care reusesc sa il creada in baza indiciilor ce le ofera despre cazul nerezolvat, insa dupa indiciile noi oferite, multe neclare, lucrurile doar se complica si mai mult. Apare si o intrebare subtila: daca prin absurd primim amintirile altei persoane, avem acces oare si la experienta lor emotionala ? Amintirea e un fapt in sine; oare si simtim senzatiile pe care cineva le-a trait odata, reamintindu-ne acele lucruri ? Solidificarea acestor violente amintiri va avea puterea sa schimbe fundamental persoana lui Jiang ? Ramane sa descoperiti asta pe parcurs. In ciuda haosului in privinta executiei productiei, “Battle of Memories” ramane un experiment provocator pentru cinematografia chineza, neobisnuita cu astfel de abordari futuriste. Cu o interpretare excelenta a protagonistilor si cu multe rasturnari de situatie, filmul reuseste in cele din urma sa se redreseze si sa capete coerenta spre final, chiar daca lasa unele lucruri nelamurite, iar altele sunt rezolvate intr-un mod neelegant si oarecum naiv. Doua ore interesante si intense ce pot arunca manusa si altor regizori chinezi mai experimentati, pentru povesti si mai indraznete.
Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost realizate de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Pe 25 noiembrie a avut loc a 38-a editie a Premiilor de Film Blue Dragon. Ceremonia, a carei gazde au fost Kim Hye Soo si Lee Sun Gyun, a inceput intr-o nota negativa deoarece fotografii au decis sa boicoteze momentul covorului rosu. Din cauza ploii abundente, reporterii au cerut acordul organizatorilor sa faca fotografii in interior, in locul locatiei desemnate care se afla in exterior, dar au fost refuzati.
Printre castigatorii serii s-au aflat filmele “I Can Speak” si “A Taxi Driver”, iar Jo In Sung a fost premiat pentru rolul din “The King”. Premiul pentru regie a fost prezentat de actorul coreano-american Steven Yeun, care a jucat in seria “The Walking Dead”.
Lista castigatorilor:
Cel mai bun film – “A Taxi Driver” Cel mai bun regizor – Kim Hyun Suk (“I Can Speak”) Cel mai bun actor in rol principal – Song Kang Ho (“A Taxi Driver”) Cea mai buna actrita in rol principal – Na Moon Hee (“I Can Speak”) Cel mai bun actor in rol secundar – Jin Seon Kyu (“The Outlaws”) Cea mai buna actrita in rol secundar – Kim So Jin (“The King”) Cel mai bun regizor debutant – Lee Hyun Joo (“Our Love Story”) Cel mai bun actor debutant – Do Kyung Soo (EXO’s D.O.) (“My Annoying Brother”) Cea mai buna actrita debutanta – Choi Hee Seo (“Anarchist from Colony“) Cel mai bun scenariu – Hwang Dong Hyuk (“The Fortress”) Premiul pentru cinematografie si lumini – Jo Hyung Rae (cinematografie), Park Jung Woo (lumini) (“The Merciless”) Cel mai bun regizor artistic – Lee Hoo Kyung (“Battleship Island”) Cea mai buna muzica – Jo Young Wook (“A Taxi Driver”) Cea mai buna editare – Shin Min Kyung (“The King”) Premiul pentru partea tehnica (acordat pentru efecte vizuale, costume sau cascadorie) – Kwon Gwi Duk (regizor cascadorii, “The Villainess”) Cel mai bun film de scurt metraj – Kwak Eun Mi (“Hand-Written Poster”) Premiul pentru popularitate – Na Moon Hee (“I Can Speak”), Sol Kyung Gu (“The Merciless”), Jo In Sung (“The King”), Kim Soo Ahn (“Battleship Island”) Premiul audientei pentru cel mai popular film – “A Taxi Driver”
In acest an, printre zambete si fast s-a strecurat si un moment trist, marcat de actorul Cha Tae-hyun, care a urcat pe scena pentru a aduce un omagiu figurilor cunoscute din lumea filmului coreean care au disparut in acest an: actrita Yoon So-young, care a decedat la aproape 73 de ani in urma unei septicemii in luna iulie; indragita Kim Young-ae, cunoscuta dinr-o multime de filme si seriale, ultimele roluri fiind in Proof of Innocence (unde a avut o interpretare deosebita) si Pandora, ce a decedat in aprilie la aproape 66 de ani rapusa de cancer; Kim Ji-young, o alta veterana indragita a filmului coreean, ce s-a stins la 79 de ani de cancer si Kim Joo-hyuk, bunul prieten al lui Cha Tae-hun, ce a decedat in octombrie in urma unui tragic accident.
Premiile „BlueDragon” („Dragonul Albastru”) se acorda pentru excelenta in cinematografia coreeana, fiind apreciate productiile aparute in decursul anului pe marele ecran, cele de televiziune nefiind luate in calcul. Sunt premiate doar filmele de mare succes, asa-numitele „blockbuster”-uri si cele populare, de mare valoare artistica. Premiile „Blue Dragon” sunt, alaturi de premiile „Grand Bell”, cele mai populare premii acordate in industria coreeana de film.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
A Korean in Paris (2016) – Cho Jae-hyun într-un „road movie” parizian profund, marca Jeon Soo-il
Sang-ho si Yeon-wha sunt un cuplu aparent fericit de coreeni aflat in luna de miere la Paris. Ca orice turisti, calatoresc cu autobuzul turistic vizitand locatii istorice, fapt ce il incanta pe Sang-ho dar o dezamageste pe Yeon-wha, ce doreste sa vada mai mult partea “insufletita” a Parisului, nu muzee si palate lipsite de viata. Avand un apetit sexual nepotolit, Yeon-wha manifesta o stranie curiozitate fata de niste prostituate pe care le vede pe strada. A doua zi, isi cearta partenerul pentru faptul ca nu poarta verigheta pe mana si observam pentru prima oara ca desi la prima vedere cuplul pare unul fericit, in realitate Yeon-wha este extrem de distanta din punct de vedere emotional. In momentul in care Yeon-wha dispare fara urma, Sang-ho suspecteaza ca aceasta a fost rapita. Doi ani de zile o cauta prin tot Parisul, ducand o viata de om al strazii si intrand in contact cu lumea prostitutiei, pana cand o cunoaste pe Chang, o prostituata de origine coreeana, care ii sugereaza o alta posibilitate…
Apreciatul regizor coreean de filme independente Jeon Soo-il (“Himalaya, Where the Wind Dwells”, “With a Girl of Black Soil”), revine la 3 ani distanta de “El Condor Pasa” cu o noua productie artistica realizata dupa aceeasi reteta, “A Korean in Paris”. Iar in rolul principal il revedem pe acelasi excelent Cho Jae-hyun din “El Condor Pasa”, un obisnuit al filmelor independente, ce nu trebuie sa uitam ca a colaborat si cu Kim Ki-duk. Filmul a avut premiera la a 20-a editie a festivalului de film de la Busan, un festival familiar pentru Jeon Soo-il, Busanul fiind casa acestuia, locul unde si-a filmat majoritatea filmelor si locul unde de altfel preda la Universitatea Kyungsung, la facultatea de Teatru si Film. “A Korean in Paris” e un film mai personal, de Paris regizorul avand un atasament mai special, capitala Frantei fiind locul unde a studiat filmul ca student. Insa nu vom vedea decat partial imaginea unui Paris stralucitor, de vis, cu locatii mirifice, pentru ca majoritatea filmului atentia ne este furata de o lume intunecata, a migrantilor, a oamenilor strazii, a prostitutiei si a extremistilor nationalisti.
“A Korean in Paris” este povestea calatoriei unui coreean prin Parisul si Franta zilelor noastre, pornit de peste 2 ani in cautarea sotiei sale prin capitala, o calatorie dura si nu lipsita de pericole, pentru ca Sang-ho, eroul dramei, nu are vreun ban in buzunar, nu are haine de schimb si se adaposteste pe sub poduri, prin adaposturi pentru imigranti, cunoscand tot felul de personaje dubioase. Initial crede ca sotia lui a fost rapita si a ajuns in mainile unei retele de prostitutie, insa intrand in contact cu o prostituata coreeana, Chang, realizeaza ca mai crud ar fi adevarul pe care se teme sa-l auda, anume ca sotia lui l-a parasit pentru a se prostitua. Macinat de aceasta incertitudine, 2 ani rataceste pe strazile pariziene cu poza sotiei la el, aratand-o tuturor prostituatelor, in speranta ca va obtine un indiciu. In restul timpului doarme pe unde apuca, se imbata cu oamenii strazii ce-i tin companie, calatoreste cu metroul. Regizorul pune in contrast doua imagini: cea a unui Sang-ho luminos, in luna de miere, implinit, si cea a unui Sang-ho hoinar, vaduvit de absenta sotiei, ce umbla pe strazi rau-famate si intra in contact cu lumea interlopa, imaginea unui trecut stralucitor in contrast cu cea a unui prezent decrepit. Interesanta e dezvoltarea relatiei dintre Sang-ho si Chang, prostituata coreeana ce accepta sa-l ajute si sa discute cu el. Initial, ea e pentru el o interlocutoare ce are radacini in Coreea, iar acest lucru o apropie de aceasta. Pentru ea, el e un altfel de barbat, observand ca nu o trateaza ca pe o prostituata, ci ca pe o fiinta umana. Cand insa in peisaj apare “tatal” fetei, in fapt un client caruia aceasta ii ofera servicii sexuale, apare o evidenta tensiune implicit de natura sexuala in relatia dintre Sang-ho si Chang, mai ales dupa ce Chang refuza cererea acestuia de a face sex. Aceasta se simte tradata, e readusa cu picioarele pe pamant la adevarata ei conditie, si realizeaza ca Sang-ho nu e cu nimic diferit de clientii ei, fiind cu atat mai imoral cu cat e in cautarea propriei sotii. Personajul Sang-ho, expresiv interpretat de Cho Jae-hyun, e intr-o evolutie continua sub aspect emotional, in ciuda mediului inuman in care se zbate. Finalul calatoriei se doreste unul misterios, ramanand la latitudinea spectatorului daca ceea ce vede este realitatea sau o himera datorata aburilor alcoolului. Jeon Soo-il impresioneaza din nou prin multitudinea de idei vehiculate pe parcursul filmului, prin imaginile contrastante ale unui Paris mai putin familiar si prin amalgamul cultural a ceea ce a devenit Franta secolului XXI, o tara cosmopolita, ce nu e intotdeauna Raiul pe pamant pentru imigranti. Un film de-o “frumusete stranie, dezolanta” cum il califica un critic, despre un Paris cu o atmosfera incetosata, ca si sufletul eroului deposedat si disperat ce rataceste pe strazile lui rau-famate pentru regasirea fericirii pierdute. Un “road-movie” ce nu ofera raspunsuri, dar care arunca o privire patrunzatoare in profunzimea relatiilor interumane in general si conjugale in particular, pe fondul unei lente alienari.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Missing You (2016) – Shim Eun-kyung între rãzbunare şi sentimentalisme
Un criminal in serie, Kim Ki-bum (Kim Sung-oh) ucide 7 persoane si distruge pentru totdeauna familiile acestora. Intre victimele sale se afla si detectivul Nam, in urma caruia ramane o fiica minora, Hee-ju (Shim Eun-kyung). Aceasta ajunge in grija “unchiului” Dae-young (Yoon Je-moon), colegul tatalui ei, care mereu are grija sa colecteze bani de la toata lumea de la sectie pentru a o creste pe Hee-ju. In urma procesului, criminalul Kim Ki-bum scapa basma curata pentru 6 din cele 7 crime ale sale, insa e condamnat la 15 ani de inchisoare pentru uciderea unei femei, ce se dovedeste a fi fosta lui iubita, ce l-a inselat. Nedreptatea comisa de instanta starneste furia detectivului Dae-young, care ii promite criminalului ca-l va astepta 15 ani si il va arunca din nou dupa gratii pentru vietile pe care le-a luat fara a fi condamnat. La randul ei, micuta Hee-ju asista neputincioasa la verdict si promite ca peste ani se va alatura fortelor de politie pentru a prinde criminali. 15 ani mai tarziu, o regasim pe Hee-ju aproape politista, in timp ce Kim Ki-bum e eliberat dupa executarea pedepsei. Cum a promis, detectivul Dae-young e cu ochii pe criminal, urmarindu-l pas cu pas pentru a-l infunda. La scurt timp dupa eliberarea lui Kim, insa, mai multe crime au loc… si toate sunt executate in acelasi stil ca in urma cu 15 ani…
Debutul regizoral al scenaristului Mo Hong-jin, “Missing You” (2016) e un thriller plin de suspans realizat cu un buget modest, fapt care, insa, nu a tras in jos productia, ce ramane una bine realizata. Punctul ei forte e scenariul, ce e plin de surprize si rasturnari de situatie pe care nu le-ai anticipa la inceput. Apoi, avem in rolurile principale o tripleta de actori cu mare potential, protagonistii masculini fiind pana acum obisnuiti ai rolurilor secundare in serialele si filmele in care au fost pana acum distribuiti, e vorba de Yoon Je-moon si Kim Sung-oh (acesta din urma cu o prestatie remarcabila in rolul negativ, un actor croit pentru astfel de personaje intunecate). Protagonista feminina e nimeni alta decat Shim Eun-kyung, starul feminin in ascensiune al filmului coreean, care dupa rolul memorabil din “Miss Granny” a fost imediat distribuita in acest film, iar in acest an a aparut in inca 2 productii de succes, “Fabricated City” si “The Mayor”. De aceasta data Shim Eun-kyung se apropie de personajul din “Fabricated City”, fiind tot o singuratica a carei copilarie e distrusa de tragedia mortii tatalui ei, dar totul este mult mai dramatic si mai motivat psihologic. Filmul a obtinut in mod neasteptat (raportat la bugetul cu care a fost realizat, nu la calitatea sa ireprosabila) 4,6 milioane dolari la box-office, avand si doua nominalizari la Premiile Grand Bell 2016 (Cel mai bun regizor debutant si Cea mai buna actrita – Shim Eun-kyung). Mai trebuie adaugat ca filmul in sine nu are nimic de-a face cu celebra k-drama cu acelasi nume, “Missing You”, din 2012, subiectele lor fiind total diferite.
Din nou avem parte de la realizatorii coreeni de o poveste ce are in centrul ei ideea de razbunare, justificata acum de filosofia ateului Nietzsche. Shim Eun-kyung o interpreteaza pe Hee-ju, fiica unui politist ucis de criminalul Kim Ki-bum in urma cu 15 ani. Aceasta trece printr-o trauma iremediabila care ii distruge copilaria, maturizand-o inainte de vreme, dupa ce tatal ei moare in bratele acesteia, Desi asista la rostirea verdictului in sala de judecata si pare a nu intelege nedreptatea care s-a facut de catre instanta de judecata, lacrimile si disperarea familiilor victimelor ce plang de durere o marcheaza, lasand urme adanci in psihicul ei. Peste 15 ani o regasim ca “mascota” a sectiei de politie, viitor politist, ce il ajuta pe “unchiul” Dae-young cu diverse comisioane. Ce nu stie nimeni insa este faptul ca tanara, care abia reuseste sa vorbeasca din cauza traumei din copilarie, a devenit o persoana introvertita, care s-a refugiat in lumea proprie construita in perimetrul camerei sale de la demisolul cladirii unde statea cu tatal ei. Aici asculta muzica clasica, se refugiaza in filosofia nietzscheniana si umple peretii cu biletele cu citate din celebrul ateu. Daca Hee-ju e un personaj plin de surprize, imprevizibil, ce-si creeaza departe de ochii lumii propria filosofie despre viata si dreptate, la polul opus il avem pe criminalul Kim Ki-bum, magistral interpretat de actorul Kim Sung-oh. Motivatia crimelor sale nu ne este prezentata, regizorul scenarist nerealizand un portret psihologic intrinsec al acestuia. S-a multumit sa-l zugraveasca doar de la suprafata, in culori sumbre, accentuandu-i comportamentul si pornirile animalice care au dus la crimele sale. E un personaj detestabil, care odata iesit din inchisoare nu mai are decat un singur gand: sa se razbune pe cel care a dat pontul politiei, pont ce i-a adus condamnarea de 15 ani. In gandirea lui, totul este rasturnat cu susul in jos, considerand ca e normal sa ucida si, mai ales, sa nu fie pedepsit pentru asta. Doar ca pana sa ajunga la denuntator, ajunge sa comita noi crime, nereusind sa iasa din spirala crimelor in care a intrat inca din adolescenta. Kim Ki-bum e un personaj diabolic, un geniu al raului pentru care nu exista cale de intoarcere, care in interpretarea lui Kim Sung-oh capata valente grotesti. Intr-un final, cum e de asteptat, drumurile celor doi – a calaului si a victimei – se intalnesc la statia terminus, unde pe cat de simpla e solutia gasita de scenarist pe atat de complexa ni se infatiseaza la o analiza mai atenta, datorita implicatiilor sale profunde. Un film excelent, in care tensiunea e la ea acasa, oferindu-ne multe surprize imprevizibile ce fac filmul mai mult decat captivant. Nu trebuie ratat sub nici o forma de iubitorii genului !
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002– Asia Team – pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Creature (2014) – pe urmele filmelor cu monştri de la Hollywood…
Ahana (Bipasha Basu) mosteneste de la raposatul ei tata hotelul Glendale, situat tocmai in mijlocul unei jungle, intr-un peisaj mirific. Locul e cautat de tot mai multi turisti, ce evadeaza din monotonia Mumbai-ului pentru o vacanta de vis intr-un loc rupt de lume. In chiar ziua inaugurarii, toate par a merge pe dos pentru Ahana, decoratiunile de Craciun intarziind nejustificat, la fel si trupa de cantareti angajata pentru acest eveniment. Kunal (Imran Abbas), un tanar atragator sosit in vacanta la hotel e confundat de Ahana cu interpretul trupei, iar acesta, fermecat de frumusetea gazdei, accepta sa joace acest rol, aducand buna dispozitie cu melodia interpretata in fata tuturor oaspetilor. Cand adevarul iese la iveala, acesta dezvaluie ca e un scriitor celebru venit la pensiune pentru a-si gasi inspiratia in a scrie noul sau roman. Cand toate lucrurile par a se indrepta, un eveniment straniu are loc si soferul care trebuia sa faca livrarea decoratiunilor de Craciun e gasit mort… sau mai degraba doar o parte a acestuia. Localnicii vorbesc de un monstru diabolic ce traieste in jungla, care deranjat de despaduririle facute de mana omului, incepe sa atace asezarile locuite, alungand oamenii. Repetarea evenimentului la scurt timp strica reputatia hotelului, clientii incepand sa paraseasca locul. Ahana intra in depresie, avand pe cap un credit bancar pe care nu doar ca nu-l poate restitui, dar chiar ii poate aduce pierderea investitiei in detrimentul bancii. Incurajata de Kunal, depaseste momentul si decide sa lupte impotriva creaturii din padure…
Dupa modelul hollywoodian al filmelor cu monstri, Bollywood-ul a investit in 2014 aproape 4 milioane de dolari in productia “Creature”, ce a adus producatorilor 4,2 milioane dolari incasari. Dupa cum ati ghicit, avem de-a face cu un monstru , sub forma unei soparle uriase cu chip semi-uman, ce ajunge sa terorizeze o cocheta pensiune din mijlocul unei jungle. Din ceea ce initial parea a fi o poveste romantica, ne alegem cu aventuri si suspans ce sunt suficient de captivante sa te retina in fata ecranului pentru mai mult de 2 ore, cu toate ca pe alocuri cliseele specifice genului si anumite stangacii si naivitati inerente (nu exista o traditie a filmelor cu monstri in cinematografia indiana) te pot face sa eziti in a continua vizionarea. Cei doi protagonisti, Bipasha Basu (“Apaharan”) si Imran Abbas (un actor pakistanez cunoscut de seriale de televiziune, acesta fiind filmul lui de debut la Bollywood) au o interpretare reusita, uneori poate prea teatrala, insa nici scenariul nu este unul prea ofertant, care sa se axeze pe sublinierea calitatilor lor actoricesti, accentul fiind pus pe povestea in sine, pe latura sa spectaculoasa. Filmul e regizat de Vikram Bhatt, un important regizor indian cu peste 30 de filme la activ, precum Raaz, Raaz Reboot, 1920 sau Dangerous Ishiq. Fanii genului nu au ce pierde vizionand “Creature”; la cate filme cu monstri s-au facut la Hollywood, fara indoiala “Creature” nu poate fi decat o completare utila filmografiei lor de gen.
Traducerea si adaptarea au fost effectuate in premiera in Romania de echipa CREATIVE MEDIA pentru asiacinefil.
El, Ricky (Ranveer Singh) poarta diverse nume – Sunny, Dev, Iqbal – in functie de fetele pe care intentioneaza sa le pacaleasca. De profesie e escroc, schimbandu-si identitatea de la o zi la alta in functie de interes. Farmece sau inteligenta, acesta apeleaza la orice functioneaza mai bine in avantajul sau pentru a trage pe sfoara victimele naive. Asta pana cand 3 din victimele sale femei – Raina, Dimpy si Saira – isi unesc fortele pentru a-si regla conturile cu el. Cele trei apeleaza la serviciile unei inteligente vanzatoare, Ishika (Anushka Sharma), ce e angajata si pe care o folosesc ca momeala pentru a-l prinde in cursa pe escroc. Aceasta pozeaza in ipostaza fiicei bogate a unui hotelier aflat in calatorie de afaceri in Goa pentru a investii in bunuri imobiliare. Planul era momirea lui Ricky intr-un parteneriat de afaceri si usurarea acstuia de banii sustrasi de la fete naive, in scopul infaptuirii razbunarii. Dar cand toata lumea se astepta mai putin, totul o ia razna cand Cupidon incepe sa-si faca de cap…
Comedia romantica “Ladies vs Ricky Bahl” (2011) se axeaza pe ideea unei confruntari intre un gigolo versat, ce urmareste sa insele increderea unor tinere si sa le ia banii, si fetele pagubite, care, lipsite de aparare, angajeaza o reprezentanta a sexului lor ce trebuie sa apeleze la farmecele sale pentru a-l momi pe playboy intr-o cursa bine ticluita. Ca structura, filmul aminteste de productia hollywoodiana “John Tucker Must Die”, ce are un scenariu asemanator. Deosebirea e ca desi filmul intra repede in subiect, la fel de repede cade in capcanele tipic Bollywoodiene, firul narativ ducand spre o evidenta dorinta a eroului negativ de a se preschimba intr-un Fat-Frumos pozitiv de dragul iubirii ce ajunge sa o poarte noii sale victime. De aici, productia devine conventionala, ducand spre un final previzibil. Regizorul Maneesh Sharma (aflat la al doilea film din cariera, premiat la debut cu premiul Filmfare pentru Cel mai bun regizor debutant, in 2010) reuseste sa pastreze constant contactul cu audienta si sa extraga o interpretare decenta de la protagonisti. Ca veni vorba de acestia, e vorba de acelasi cuplu de actori cu care regizorul Maneesh Sharma a colaborat la filmul sau de debut din 2010, “Band Baaja Baaraat”, Anushka Sharma (PK, Sultan) si Ranveer Singh. “Ladies vs Ricky Bahl” a fost produs cu o suma mare pentru industria indiana de film, 3,1 milioane dolari, insa a devenit in scurt timp un blockbuster, obtinand incasari de 13 milioane dolari. Criticii de film l-au considerat o productie decenta, apreciind cuplul Anushka-Ranveer pentru interpretare si chimia lor de pe ecran. Filmul a castigat 11 premii si a avut si 3 nominalizari.
