Filmul noir “ A Special Lady” a fost invitat la cea de a 36-a editie a Festivalului International de Film Fantastic BIFF de la Brussels, pentru a concura in cadrul unei categorii, festival ce va avea loc in aprilie 2018. Festivalul are in program filme horror, thrillere si filme stiintifico-fantastice. Filmele coreene au avut succes la BIFF, prin “Seoul Station” in 2016, “Train To Busan” din 2016 si “I Saw The Devil” din 2010.
Regizat de Lee An-gyu, filmul este un noir de actiune care are ca punct central personajul Hyun-jung, o femeie care ajunge numarul 2 la comanda unei bande. In film mai joaca Lee Sun-kyun care a jucat recent in “The King’s Case Note” si Lee Hui-joon, care are un rol in filmul “1987”, film ce va fi in curand prezent in cinematografele coreene.
Hyun-jung a reusit sa ajunga in elita unui grup de criminali, dar cu mari sacrificii. Dupa ce fiul sau se intoarce din strainatate, Hyun-jung spera sa aiba parte de un nou inceput alaturi de acesta. In acelasi timp, Sang-hoon care este garda sa de corp (jucat de Lee Sun-kyun), incepe sa dea de necazuri in timp ce joaca pe doua fronturi, iar dragostea pe care i-o poarta sefei sale devine din ce in ce mai evidenta. Intre grupul din care face parte si Hyun-jung si un grup rival izbucneste un razboi, iar semintele tradarii incep sa incolteasca; planurile femeii pentru viitor si chiar viata ei sunt puse in pericol.
Despre acest rol actrita recunoaste ca desi a mai jucat in filme de actiune, in acesta a trebuit sa poarte o arma ce cantarea 10 kilograme sau sa lupte in scene in care erau mai multi cascadori care erau rivalii ei.
Actrita a dezvaluit ca Lee Hee-joon “a facut mult mai multe”. “A avut scene in care a trebuit sa stea in apa, a fost muscat de un caine si chiar mai mult. Lee Hee-joon a lucrat cu cainele inainte de filmari, dar se pare ca la filmari nu a mai mers ca la repetitii. In timpul scenei cu apa, cainele tragea de Lee Hee-joon cum dorea el si actorul a ajuns la un moment dat sa fie rasturnat, dar a jucat ca si cum nu s-a intamplat nimic. A fost un accident pe platoul de filmare, dar a continuat fara oprire.” “Dupa filmare, era destul de zguduit si mi-a spus ca incidentul respectiv l-a marcat. De exemplu, eu nu pot sa ma uit la ‘The Thieves’ pentru ca imi aminteste de o scena in care si eu am jucat in apa.”
Kim Hye-soo este recunoscuta ca o actrita ce a jucat personaje puternice in filme precum “Tazza: The High Rollers” din 2006, “The Thieves” din 2012, “Coin Locker Girl” din 2015. Lee Sun-kyun a jucat in “A Hard Day” din 2014, iar Lee Hee-joon in “Haemoo” din 2014. “A Special Lady” devine debutul regizoral al lui Lee An-kyu, care a mai lucrat ca regizor secund in 1998 la “The Quiet Family” si in 2008 la “The Good, The Bad, And The Weird”.
“A Special Lady” a avut premiera in Coreea pe 9 noiembrie.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
A Special Lady (2017) – Kim Hye-soo şi Lee Sun-kyun, doi rivali speciali…
Kim este seful unei companii, JC Group, in spatele careia se afla o multime de afaceri ilegale. In urma cu multi ani, si-a pierdut sotia si fiul intr-un razboi intre bande, iar de atunci mana lui dreapta a devenit Na Hyun-jung (Kim Hye-soo), care se razbuna pentru el si isi asuma intreaga vina, fiind condamnata. Odata eliberata, aceasta devine secretara lui, avand o relatie privilegiata cu seful Kim. Anii au trecut, iar pentru Kim viata traita in umbra devine o povara, motiv pentru care decide sa se retraga. Nu inainte de a incerca o unificare a tuturor bandelor de gangsteri din district si de a aduce compania JC in legalitate. Omul pe care se sprijina in acest plan e Lim Sang-hoon (Lee Sun-kyun), pe care il cunoaste din perioada cat a stat cu el la orfelinat, ce se ocupa de treburile murdare in calitate de executant. Lucrurile insa se complica in momentul in care procurorul Choi, un client fidel al unui bordel de lux controlat de Kim, e santajat cu o inregistrare compromitatoare a unei nopti fierbinti cu o prostituata, de catre secretara Na. Acesta pune la cale un plan diabolic de a dezbina tabara lui Kim, iar consecintele vor fi tragice.
Lee An-gyu a lucrat ca asistent de regie la cateva productii celebre precum “Blades of Blood” sau “The Good, the Bad and the Weird”, dar abia in acest an a debutat ca regizor si scenarist, cu “A Special Lady”. Filmat pe durata a 5 luni in prima jumatate a lui 2016, productia ce a avut serioase dificultati financiare (dovada si durata neobisnuit de lunga a filmarilor) a fost amanata mai mult de un an de a aparea pe marele ecran. Intr-un final, a aparut in cinematografele coreene in urma cu 2 saptamani, fiind prezent si la a 50-a editie a festivalului de film fantastic Sitges din acest an, unde a castigat premiul Focus Asia. Filmul a obtinut incasari de 1,7 milioane de dolari la box-office in 2 saptamani de la premiera. In rolurile principale apar doi actori foarte cunoscuti ai filmului coreean, Kim Hye-soo (Coin Locker Girl, Modern Boy, The 11-th Mother) si Lee Sun-kyung (The Kings Case Note, A Hard Day, The Advocate” A Missing Body).
Filmul e o drama de actiune cu puternice accente noir, filmat cu multe cadre intunecoase sau semi-obscure, ca dupa manual. Scenariul este unul bun, pe alocuri previzibil, insa marele defect al productiei e durata ei redusa raportat la un subiect ce se impunea dezvoltat mai mult. Iar tinand cont ca e vorba de un film de actiune – actiune care in multe momente treneaza -, dezvoltarea legaturilor dintre personaje era un deziderat ce trebuia implinit pentru a mari coeziunea protagonistilor. Aici a riscat regizorul si a pierdut pariul, senzatia de ansamblu fiind ca asistam la un galop de sanatate, la o insiruire de evenimente spuse in graba, ce nu-ti dau timp sa respiri. Costumele protagonistei cu siguranta constituie o atractie, la fel si prestatia celor doi indragiti actori. Daca Kim Hye-soo atrage din nou atentia prin machiaj, stil si sarm, nu reuseste sa se transforme, in schimb, in eroina puternica pe care o reda trailerul filmului si la care ne asteptam cu totii. Adica un fel de Kim Ok-bin din The Villainess. Personajul ei nu are antrenament fizic, recunoaste chiar ca nu mai e ce a fost odata, iar dezlantuirea din final e doar o demonstratie nediocra de antitalent in a interpreta o eroina puternica fizic. Ne-am fi asteptat la o Kim Hye-soo din “Coin Locker Girl”, dar ce a iesit e mai mult un personaj dur (ca lumea din care provine, cea interlopa) dar sensibil, ce mai degraba trebuie sa fie atent sa-si gestioneze sentimentele intre cele 3 personaje intre care e prinsa, decat sa dea cu cutitul sau sa foloseasca pistolul. Lee Sun-kyun e tot mai surprinzator de la un rol la altul. Daca in tinerete si-a dobandit celebritatea in roluri romantice, iata ca de cativa ani alege sa interpreteze roluri tot mai diferite. Astfel, daca in acest an a debutat intr-un film de epoca, chiar in rol de rege, in cele din urma a ajuns si la primul sau rol negativ dintr-un film de pe marele ecran. Si nu s-a descurcat rau, ba chiar a reusit sa induca o stare de nesiguranta spectatorului si de teama, semn ca a intrat bine in pielea personajului sau. Una peste alta, un film bun, nu extraordinar ca altele similare, dar bun, poate putin cam scurt si cu prea multe cadre intunecoase, ce ne aminteste inca o data ca specificul cinematografiei coreene sta in specularea la maxim a temei razbunarii, chiar cu riscul ca aceasta sa devina obositoare.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Antiporno (2017) – Sion Sono şi manifestul feminist al emancipãrii sociale
Kyoko Suzuki (Ami Tomite) e o pictorita si scriitoare de romane. E captiva intr-o incapere cu peretii viu colorati in galben si rosu, cu ventilatoare in loc de ferestre, cu panouri pictate extravagant cu coperti de reviste, cu oglinzi. Viata de zi cu zi e una monotona, asemeni celei a unei soparlei captive intr-o sticla din care nu poate iesi niciodata, si pe care Kyoko o pastreaza ca animal de companie. In linistea si plictiseala incaperii sale, Kyoko are zilnic parte de privelistea stralucitoare a surorii sale de mult disparute din aceasta lume, care inconjurata de o aura de lumina i se infatiseaza cantand melodios la pian si oferindu-i singura placere de peste zi, cea de a dansa. Rutina zilnica e intrerupta de sosirea lui Noriko (Mariko Tsutsui), asistenta ei, care ii reaminteste programul pentru ziua respectiva: interviuri, sedinta foto, pranz. In scurt timp insa, vedem adevarata fata a lui Kyoko, ce nu ezita sa o umileasca pe Noriko si sa o persecute de fata cu toata lumea, demonstrandu-si autoritatea incontestabila. La un moment dat, un strigat din culise rastoarna toate lucrurile…
Saga Sion Sono continua pe asiacinefil cu cea mai recenta productie a mereu suprinzatorului regizor japonez, “Antiporno”. De aceasta data, Sono face o incursiune in mintea si viata unei actrite de filme pentru adulti, Kyoko, interpretata de tanara si talentata actrita Ami Tomite, cu care a mai colaborat anterior la alte 2 filme ale sale, “Tag” si “The Virgin Psychics”. Se poate spune fara teama despre Sono ca este un Kim Ki-duk al Japoniei, poate chiar mai sofisticat in unele privinte decat cunoscutul regizor coreean. Cu un buget redus, filmat intr-o perioada foarte scurta de timp, “Antiporno” se dovedeste, in opinia multor critici de film, drept una din cele mai bune productii ale regizorului, asta cu toate ca filmul are mai degraba aspectul unei piese de teatru spusa in culori vii si intr-un limbaj noncomformist. Productia face parte din proiectul Nikkatsu, ce urmareste renasterea faimei celebrelor studiouri falimentate la inceputul anilor ’90, dar care au facut atata valva in anii ’70-’80 prin numeroasele productii erotico-pornografice lansate. Dupa mai bine de 20 de ani, Nikkatsu a decis in acest an sa finanteze 5 productii in proiectul “Roman Porno Reboot”, pentru a marca a 45-a aniversare a lansarii genului “roman porno”(filme romantic-pornografice). Alaturi de Sion Sono, in acest proiect au fost cooptati si alti regizori japonezi cu nume, ce au acceptat propunerea, e vorba de Isao Yukisada, Hideo Nakata sau Akihiko Shiota.
Dar “Antiporno” se distanteaza de genul specific productiilor Nikkatsu, nuditatea neincadrandu-se in regula minutelor obligatorii de erotism cu tenta vulgara stabilita de traditie. Asa-numita “sexploatare” apare sub forma exploatarii asistentei mult mai in varsta, ce e abuzata verbal in special… de o femeie (de altfel, total atipic, dar nu intamplator, toate personajele protagoniste si in mare masura si secundare ale acestui film sunt femei), injosita ca fiinta umana, insa totul nu face parte decat dintr-un tablou mai larg, o metafora a industriei sexului in care banul dicteaza comportamente si aspiratii. Carnalul apare la tot pasul, insa totul e spus intr-un mod metaforic, extravagant, Sono transformand concretul intr-un principiu, intr-o idee subtila. Iar uneori metaforele la care se ajung sunt crude, rezumand conditia femeii in societatea contemporana. Japoneza in special. Intr-o societate dominata de secole de barbati, femeia e privita ca simplu obiect al placerilor masculine (una din temele frecvente ale filmelor lui Sono), dar in societatea contemporana, emanciparea femeii repune pe tapet pozitia ei in societate. De la simplu element clasic decorativ (socanta comparatie cu conditia unui wc), femeia isi redefineste rolul prin sugestia lui Kyoko facuta celei ce-i acorda interviul, careia ii cere sa scrie despre ea ca despre o “autoare”, nu o “femeie-scriitor”. Nu de alta, dar “femeie-scriitor”, “femeie-olar”, “femeie-politician” sunt, toate, substantive masculine ! In opinia ei, femeile predica libertatea cuvantului, dar niciuna nu se bucura cu adevarat de ea. Femeile doar se agata de libertate, devin sclavele ei, insa libertatea isi bate joc de ele, caci pana si prostituatele de cea mai joasa speta sunt libere. Dialogul, devenit aproape monolog, al lui Kyoko, pe cat de insufletit e, pe atat de perfid se intoarce impotriva ei in momentul in care Sono intervine cu un truc original, introducand un “film in film”, ce duce la o inversare a rolurilor si la o reasezare a conditiei personajelor. Realitatile ajung sa se intrepatrunda, iar trecutul lui Kyoko, adolescenta ei, aduce explicatia situatiei ei din prezent. In fapt, “Antiporno” ofera o perspectiva stilizata si rutinata a conditiei umane in societatea japoneza contemporana, din care lipseste stalpul insusi al societatii, credinta. In absenta ei, mintea umana o ia razna, apar deviatiile, ce reduc umanitatea la o simpla manifestare a instinctelor sexuale specifica unor creaturi sub-umane. Ideea de incest, de abuzuri, de exploatare vine in urma unei traume, atat personale ale lui Kyoko cat si a unei intregi societati, iar aici, daca citim atent mesajul lui Sono, acesta se indreapta exact impotriva celor ce i-au finantat proiectul, Nikkatsu, productiile lor pornografice fiind aratate cu degetul ca una din cauzele decaderii morale a societatii japoneze actuale, in care industria sexului cu perversiunile sale ocupa un loc atat de important in imaginarul colectiv, si in care o criza demografica ca urmare a scaderii ratei casatorilor indica clar lipsa de perspective si dezamagirea unei intregi generatii de japonezi. Nu intamplator cea mai mare parte din filmele lui Sono insista pe aceasta latura a vietii de zi cu zi din Japonia, unde meseria de “animatoare” a devenit mai populara decat cea de prostituata, iar mintea umana a ajuns sa fie dominata de lipsa oricaror repere morale. O societate in curs de dezmembrare e intotdeauna un subiect ideal de abordat, mai ales cand ai talentul de a spune lucrurilor pe nume prin metafore, chiar cu riscul de a nu te face inteles de prea multa lume care iti vizioneaza filmul. Sono intotdeauna va ramane un geniu de neinteles pentru multi, mult prea conformisti si amatori de lucruri de suprafata. Explorand adancurile intunecate ale mintii umane si spuand fara menajamente pe nume celor mai tabu lucruri pentru o societate, depasind de multe ori limitele pudorii, Sion Sono reuseste sa transmita ceea ce poate nici un alt regizor japonez nu a reusit vreodata, nici macar apreciatul Nagisa Oshima, ce a creat in plina perioada de explozie a sexualitatii in filmul japonez: anume acele lucruri pe care cu totii le stim, dar pe care conformismul societatii, normele sale morale le interzic a fi exprimate in public. De aceea filmele lui Sion Sono sunt atat de apreciate. “Antiporno” pune in discutie rolul femeii in societatea japoneza, dintr-o perspectiva ideologica intrinseca a femeilor, iar rezultatul e un film ilogic pe alocuri, dar care te va impresiona prin subtilitatea cu care ideile ajung sa fie transmise si umorul ironic si discret, in conditiile in care vorbim de o productie orientata spre publicul adult, al carui titlu, “Antiporno”, e de fapt un manifest pentru revenirea la normalitate a unei lumi in deriva.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan(Asia Team) pentru asiacinefil, in baza subtitrarilor din limbile engleza, franceza si italiana, sursa in engleza fiind una neconvingatoare sub aspect calitativ.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Six Flying Dragons (2015-2016) – o distribuţie stelarã pe urmele lui „Deep Rooted Tree”
Regatul Joseon a fost fondat in iulie 1392 si a dainuit pana in octombrie 1897, cand a intrat sub hegemonie japoneza. A fost ultima si cea mai lunga dinastie (a durat aproape cinci secole) din Peninsula Coreeana, calauzita de principiile confucianiste, lucru ce a dus la dezvoltarea tuturor ramurilor politico-administrative. A fost un stat puternic, dar asalturile Japoniei si ale regatului Qing l-a impins la o autoizolare fortata (mult timp a fost poreclit “regatul sihastru”) fata de alte state si asta le-a adus aproape 200 de ani de pace, dar si nenumarate lupte interne pentru putere si revolte care au dus in final la o slabire a statului. “Six Flying Dragons” este un serial care are ca subiect anevoiosul drum al nasterii acestei marete natiuni.
In regatul Goryeo, cei bogati luau de la saraci si ultima bruma de agoniseala, lasandu-i muritori de foame, astfel ca drumurile erau pline de mortii de care nu se ingrijea nimeni. Cei bogati, in schimb, huzureau in casele lor luxoase inconjurati de distractii, femei frumoase, mancare din belsug, dedandu-se la fel de fel de vicii. Satul si exasperat de toate aceste lucruri, Jeong Do-jeon, un carturar vizionar, incepe sa pregateasca caderea acestei societati putrede. Pentru asta, el se inconjoara de oameni cu aceleasi principii si vise ca ale lui, cu care planuieste sa rada de pe fata pamantului vechiul regat bolnav, imoral si vicios si in locul lui sa ridice o noua natiune bazata pe principii confucianiste. In anevoiosul si periculosul drum pe care paseste se va folosi de multi oameni dar esentiali pentru succesul planului sau vor fi cinci oameni ce-i vor fi parteneri si care vor juca un rol determinant in proclamarea noii natiuni: generalul Yi Sung-gye, fiul sau Yi Bang-won, Yi Bang-ji un renumit spadasin, sora acestuia Boon-Yi si viteazul Moo-hyul. Sase visatori si doritori deopotriva ai unei vieti mai bune construite pe principii sanatoase, pornesc pe lungul drum al dureroasei nasteri a acestei natiuni care se va numi Joseon si va dainui timp de cinci secole. Astfel, generalul Yi Sung-gye devine primul rege al noului stat, sub numele Taejo, dar odata cu inscaunarea lui s-a pus si problema succesiunii la tron. Yi Bang-won crede ca acest lucru i se cuvine lui pentru aportul pe care l-a avut la infiintarea natiunii, dar Jeong Do-jeon are o alta teorie in privinta acestui lucru. Ca sa evite greselile care au dus la disparitia vechiului regat, acesta dorea ca noul stat sa fie condus de ministri pe care ii numea regele, iar membrii Familiei Regale sa nu se implice in politica. In schimb, Yi Bang-won insista pe ideea monarhiei absolute. Disensiunile ivite intre cei doi vor duce la un fel de razboi tacut intre parti, fiecare pandind miscarile celuilalt, intrebandu-se ce pune la cale si care va lovi primul. Va fi Yi Bang-won cel nerabdator; simtindu-se nedreptatit, va provoca un adevarat macel printre fratii sai, furiei lui cazandu-i victima si cel pe care il considera mentorul lui, Jeong Do-jeon. Regele Taejo este coplesit de faptul ca fiii lui au fost capabili sa se omoare pentru tron, abdica si-l pune pe tron pe Yi Bang-gwa, un alt fiu scapat din macel care devine regele Jungjong. Dar Yi Bang-won porneste o campanie de intimidare si teroare impotriva noului rege, astfel ca Jungjong va abdica si el in favoarea lui Bang-won, care va fi cel de al treilea rege al Joseon, Taejong. Astfel isi vede visul cu ochii, dar pretul platit este imens, pierzand iubirea vietii lui dar si prietenia celor care il ajutasera.
Cei sase dragoni:
Yi Sung-gye(Chun Ho-jin – Moonlight Drawn by Clouds, Chicago Typewriter, Man to Man, etc.) este general si impreuna cu fiii sai mai mari isi petrece timpul in campanii de lupta, unde se remarca prin curaj, seriozitate si darzenie. Cand Jeong Do-jeon ii face propunerea de a fi primul rege al Joseonului, refuza modest, nesimtindu-se capabil pentru o asemenea functie, dar vazand cum vechiul regat se imparte in doua, cum intrigile si comploturile ajung la cote alarmante, accepta, pentru putina vreme, aceasta sarcina, pe care o va abandona in favoare fiului sau mai mare, indurerat fiind de moartea sotiei si devastat de lupta fratricida intre membrii familiei sale.
Yi Bang-won (Regele Taejong) (Yoo Ah In- Chicago Typewriter, Secret Love Affair, Sungkyunkvan Scandal, etc.) este martor la nedreptati si la exploatarea desantata a oamenilor fara putere de catre nobilii bogati inca de cand era un copilandru si jura ca el va fi unul din cei care va aduce alinare celor asupriti. Isi adora tatal, care este un model pentru el, pana cand descopera cu groaza ca si acest model poate fi santajat in cel mai josnic mod cu putinta, astfel ca furia si dezamagirea iau locul admiratiei nemarginite pentru tatal sau. Din perspectiva familiei sale are o alta dimensiune a jafului, viciului si imoralitatii clasei politice si se alatura cu toata fiinta celor cinci visatori, mai ales ca vede in carturarul Jeong Do-jeon un om puternic, drept si capabil langa care el va putea sa-si transforme visul in realitate. Prietenos si bun, nu tine cont ca el face parte dintr-o alta clasa sociala si se imprieteneste cu copii saraci si chiar cu cersetori pe care incearca sa ii ajute. Se indragosteste de o fata saraca de care soarta il va desparti si pe care o va intilni mai tarziu cand o va pierde definitiv din cauza lacomiei si dorintei lui pentru putere, pe care le considera legitime. Cand ajunge rege, incearca sa infaptuiasca ceea ce odata visa cu prietenii care acum nu-i mai erau alaturi, traieste plin de entuziasm in fiecare zi dar… atat de singur… tot in fiecare zi. A fost un rege controversat, a infaptuit multe reforme, unele in favoarea oamenilor de rand si a fost tatal marelui rege Sejong, in timpul caruia Joseonul a trait cea mai infloritoare perioada din istoria sa.
Jeong Do-jeon (Kim Myung-min- A New Leaf, The King of Dramas, Beethoven Virus, etc.) este artizanul noii natiuni. Carturar, de o rara inteligenta, fin observator al oamenilor, isi face undeva in munti un loc unde construieste pana in cel mai mic detaliu pilonii pe care se va sprijini si naste noua natiune pe care el o vede ca fiind a oamenilor din popor, care isi vor recapata pamanturile si astfel vor trai in bunastare, iar copiii lor nu vor mai muri de foame. Marcat de o tragedie care i s-a intamplat, vrea sa faca ceva ce va ramane in istorie si oamenii de rand sa nu mai sufere ci sa poata cere socoteala celor din conducerea tarii pentru viata lor mizerabila. Isi strange langa el o mana de oameni cu aceleasi vise si aspiratii ca ale lui, cu care va infaptui cel mai de necrezut lucru: sa darame o natiune si sa ridice o alta cu reguli si oameni noi. Munceste mult, coordoneaza toate faptele, este omniprezent, alergand febril de la un loc la altul, organizand, planificand fara odihna, neluand in calcul pericolele care il pandesc, considerand din adancul fiintei ca datoria lui este sa puna intrebari acolo unde trebuie despre lumea aceasta, promitandu-si ca el va fi cel care va curma viata acestei lumi, si ca asta va fi povara pe care o va purta atat cat va trai.
Boon Yi(Shin Se-kyung – Bride of the Water God, When a Man Loves, Blade Man, etc.) ramane singura pe lume cu fratele ei, dupa disparitia misterioasa a mamei lor. Impinsi de la spate de saracia si nedreptatile din jurul lor, pornesc in cautarea mamei lor. Intra in tot felul de incurcaturi, descopera de ce sunt in stare oamenii bogati, sufera de foame dar sunt impreuna si asta le da putere, pana cand se pierd unul de altul pentru multi ani. Boon Yi va fi cea care va sta alaturi de Bang-won, incurajandu-l, sfatuindu-l si cu iubirea ei incalzindu-i sufletul atat de zbuciumat, pana cand isi da seama ca misiunea ei s-a sfarsit, si un alt loc, cu oamenii sai, are nevoie de ea. Cu discretie si tarie de caracter, lasa totul in urma mergand sa-si indeplineasca rolul – cel de a-i ajuta pe altii – spre alte zari si cu alti oameni, purtand cu ea iubirea pentru un om la fel de singur ca si ea.
Yi Bang-ji(Ddang sae) – (Byun Yo-han –Ex Girlfriend Club, Misaeng,) este fratele pierdut pe care Boon Yi il cauta o buna parte din viata ei. Ajuns un mare spadasin, tacut si misterios, ataca atunci cand se simte amenintat, iar lovitura lui este intotdeauna fatala. Cand descopera ca cele doua femei importante din viata lui sunt implicate in conspiratii periculoase, face totul sa le protejeze, dar este si el sedus de miracolul unei vieti mai bune ce ia nastere sub ochii lui si intra si el in lupta pentru cladirea noii natiuni.
Moo-hyul(Yoon Kyun-sang – Rebel: Thief Who Stole the People, Pinocchio, Doctors, etc.) este cu adevarat un talent in manuirea sabiei. E permanent in cautarea adversarilor cu care sa lupte si astfel sa-si faca vestit numele de luptator. Este bun si saritor, politicos si cu grija pentru oamenii care l-au crescut, nimereste si el din intamplare in compania selecta a alesilor care vor infaptui miracolul si martor mirat la ceea ce se contureaza sub ochii lui. Va primi o sabie din mana celui care va deveni rege, caruia ii va ramane loial, il va apara si ii va fi prieten pe viata.
Serialul a inceput in octombrie 2015, fiind transmis de postul SBS. A avut 50 de episoade, cu un rating mediu de 12% (ce a atins chiar si un varf de 16%), fiind rasplatit cu numeroase premii si socotit de unii cel mai bun serial coreean al anului. Regizor a fost Shin Kyung-soo, iar scenaristi Kim Young-hyun si Park Sang-yun, practic aceeasi echipa care ne-a adus un alt serial “greu” pe aceeasi tema, “Deep Rooted Tree”.
Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil
Triunghiul Soo Ae, Park Hae-il, Lee Jin-wook în „High Society”
Actorii Su Ae, Park Hae-il si Lee Jin-wook au confirmat ca vor juca in “High Society”, un film despre un cuplu care viseaza sa aiba un statut mai bun in societate. Sotul este profesor in cadrul Universitatii Nationale Seul si doreste sa candideze pentru un loc in Adunarea Nationala, in timp ce sotia este curator adjunct la o galerie de arta. Filmul se concentreaza asupra dorintei si iubirii. Su Ae si Park Hae-il vor juca rolurile celor doi soti, iar Lee Jin-wook va avea rolul unui artist cu care sotia are o aventura.
Dupa “Five Senses of Eros” din 2008, regizorul Byun Daniel H. se intoarce la filmele comerciale, dupa o absenta de opt ani. Regizorul este absolvent al Universitatii din Paris si a regizat filmul pentru absolvire “Homo Videocus” in 1991, cu care a castigat Marele Premiu la Festivalul International de Film din San Francisco, Premiul Juriului la Festivalul International de Scurtmetraj Clermont-Ferrand si Premiul Juriului la Festivalul International de Scurtmetraj Montecatini. In 2000 a debutat cu serialul “Interview” in care au jucat Shim Eun-ha si Lee Jung-jae, urmand “Five Senses of Eros” si “The Scarlet Letter” in 2004.
“High Society” este filmul cu care Su Ae si Lee Jin-wook se reintorc pe marele ecran, in acest an. Park Hae-il, care a avut un rol bun in “The Fortress”, va juca si in “A Singing Goose” regizat de Zhang Lu si in “Control” regizat de Han Jang-hyuk, filme ce vor fi in cinematografe la finalul acestui an. Su Ae a aparut in putine productii pentru marele ecran, cele mai cunoscute aparitii fiind cele din „Wedding Campaign”, „Once in a Summer”, „The Sword With No Name” si, evident, „Sunny” (2008), ce i-a adus 3 premii de interpretare. A mai fost premiata pentru rolul din „Midnight FM”, ia ultimul ei film a fost „Run-Off” (2016), in care interpreta o jucatoare de hochei ce a fugit din Coreea de Nord, care ajunge sa faca parte din prima echipa de hochei pe gheata a Coreei de Sud, in calitate de capitan a ei.
Filmarile la “High Society” vor incepe in aceasta perioada.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Broken Sword Hero (2017) – povestea unui legendar luptãtor de muay thai din secolul XVIII
“Broken Sword Hero” e o productie thailandeza din 2017 ce incearca sa readuca filmul thailandez pe scena internationala apeland la gustata reteta a actiunii plasate pe un fundal istoric. In ultimii ani, filmul de actiune thailandez a intrat intr-un regres evident, iar acesta se datoreaza in principal socului disparitiei fulgeratoare, la doar 53 de ani, in 2014, a lui Panna Rittikrai. Celebru actor, scenarist, regizor si mai ales cascador, acesta a fost cel care l-a descoperit pe Tony Jaa si l-a transformat in starul care a ajuns in ziua de azi. Toate marile succese internationale ale filmului thailandez din ultimii 15-20 de ani il au in umbra pe Panna Rittikrai, fie ca a aparut in ele ca actor, ca le-a regizat sau scris, sau ca s-a ocupat de coregrafia scenelor de actiune. Cine nu a auzit de un “Ong Bak” (si continuarile sale), de “Chocolate”, de “The Protector” sau “Born to Fight” ? Odata cu stingerea acestei legende, Tony Jaa s-a reorientat spre Hollywood si productii internationale, iar filmul thailandez de actiune a cunoscut un recul. Se pare ca a sosit vremea reconstructiei in cinematografia thailandeza, iar modcelul pare a fi acelasi. Bin Bunluerit, unul din protagonistii succesului “Bang Rajan” (2000), regizeaza, la 55 de ani, primul sau film, “Broken Sword Hero”, ce spune povestea reala a unui cunoscut luptator “muay thai” din secolul XVIII, Thongdee, ce a ajuns, prin determinare, curaj, loialitate si o imensa indemanare in stapanirea artelor martiale thailandeze un soldat de incredere al regelui Taksin cel Mare, unicul rege al regatului Thonburi, ce a avut o istorie de doar 14 ani dupa caderea celebrei Ayutthaya in fata imvadatorului birmanez. Thongdee a devenit ulterior o legenda a poporului thailandez. Rolul acestuia e interpretat in film de nimeni altul decat Buakaw Banchamek, un cunoscut luptator muay thai si apoi de K1 din Thailanda (inca in activitate, la cei 35 de ani ai sai), aflat la primul sau rol principal din cariera si la al doilea dintr-un film de lungmetraj, dupa debutul in 2010 in “Yamada, The Samurai of Ayothaya”. Productia a avut un buget de 1,5 milioane dolari, ceea ce pentru un film thailandez e o suma considerabila. Miza lui nu a fost box-office-ul intern, unde a obtinut doar 200.000 de dolari (un box-office dominat 100% de productiile hollywoodiene, cu doar 2 productii thailandeze in primele 30 de filme ale lui 2017, si cu un lider de box-office hollywoodian ce a atins incasari de 9,3 milioane dolari), ci iesirea pe piata internationala, unde cunoscutul distribuitor local Sahamongkol Film International are un cuvant greu de spus, aducand importante venituri producatorilor din vanzarea filmului in intreaga lume.
In perioada de final a Regatului Ayutthaya, in a doua jumatate a secolului XVIII, Joi e un pusti provenind dintr-o familie in care tatal e luptator de box thailandez. Desigur ca si pustiul a fost fascinat din copilarie de artele martiale, dar tatal sau nu a dorit ca acesta sa-i calce pe urme, motiv pentru care a depus eforturi pentru a-si da fiul pe mana unui erudit calugar de la un templu. Joi, ca orice copil neastamparat, era mai putin preocupat de scoala si mai mult de joaca, hoinarind toata ziua si fugind de la templu pentru a da tarcoale taberei unde adultii se antrenau box thailandez. Invata de mic sa lupte, dar nefiind acceptat in vreun grup de copii, e mereu tinta lui Cherd, fiul arogant al guvernatorului provinciei. Intre cei doi se naste un conflict, prelungit artificial de arogantul Cherd, care mereu se simtea umilit de Joi. Odata cu trecerea anilor, acest conflict se acutizeaza, iar adolescentul Joi e nevoit sa fuga de acasa dupa ce, provocat fiind de Cherd, il ataca violent pe acesta doar pentru a se apara. Pentru Joi, care isi ia numele Thongdee, incepe o calatorie initiatica in lungul si latul tarii, cunoscand o multime de maestri care il invata si il ajuta sa-si perfectioneze stilul de lupta. Insa pe urmele lui se afla tot timpul razbunatorul Cherd, ce apeleaza la autoritatea tatalui sau pentru a-l captura si pedepsi pe Thongdee…
Ca si in alte productii thailandeze de gen, scenariul lui “Broken Sword Hero” nu este unul sofisticat. Povestea are o evolutie liniara, previzibila in linii mari, si fiind vorba de o calatorie initiatica, eroul nostru trece printr-o multime de intamplari care evident ii pun in lumina calitatile atat ca luptator cat si cele umane. Calatoria prin regatul devastat de atacurile birmanezilor, in care pericolele pandesc la tot pasul, fie ca e vorba de inamicul extern sau de tradatori ori iscoade interne, il caleste moral pe naivul Thongdee. Provenind din popor, acesta are in el o bunatate specifica omului simplu, pe care nu o regasesti la conducatorii vremii, dominati de ingamfare si sete de sange. Poate tocmai din aceasta cauza reuseste sa stranga in jurul sau oameni care ii acorda increderea, care sesizeaza potentialul sau si care decid sa il urmeze neconditionat in calatoria sa si sa-i fie alaturi in toate incercarile vietii. Cu toate ca luptatorul de K1, convertit in actor, Buakaw Banchamek, e departe de carisma unui Tony Jaa, iar infatisarea nu e tocmai punctul lui forte, acesta reuseste sa impresioneze prin fizicul sau si prin naturaletea interpretarii. Scenariul are momente in care povestea da impresia ca sta in loc, dupa care imediat regizorul introduce o scena de actiune care creste interesul spectatorilor, iar aceasta regula e valabila pe toata durata celor 2 ore ale productiei. Altfel spus, actiunea e introdusa exact atunci cand e necesar, prin aceasta metoda filmul departandu-se de un “Ong Bak” de exemplu, ce mereu a fost dinamic. Efectele speciale lipsesc cu desavarsire, insa punctul forte al scenelor de lupta sunt slow-motion-urile, de care regizorul abuzeaza dar care se potrivesc de minune in cadrul general al productiei, pastrand realismul ei. Titlul e total neinspirat, tinand cont ca face referire la o intamplare din timpul unei batalii, cand sabia protagonistului se rupe, iar legenda spune ca acesta a infruntat inamicul cu mainile goale, pe campul de lupta. Momentul apare mentionat in cateva cadre abia la final, fara a fi integrat povestii decat ca o simpla mentiune a legendei. In realitate, sabiile nu apar ca arme de lupta decat in cateva cadre, stiut fiind faptul ca artele martiale thailandeze pun accentul pe lupta corp la corp. Probabil producatorul a optat pentru acest titlu din motive comerciale, tot ce are in denumire cuvantul “sabie” si provine din Asia presupunandu-se ca atrage audienta. Una peste alta, un film agreabil, care, desi in mod intentionat apeleaza la unele clisee (de exemplu tema maestrului de arte martiale mereu beat, ce stapaneste insa la perfectie stilul de lupta), reuseste sa evite previzibilul spre final, cand scenaristul incearca o rasturnare de situatie. Avand scene de lupta bine filmate si puse in valoare de coregraful de actiune, “Broken Sword Hero” poate reprezenta un nou inceput pentru filmul de actiune thailandez, ce poate supravietui si in conditiile unor bugete care la nivel international pot parea derizorii.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Outlaws (2017) – Ma Dong-seok şi Yoon Kye-sang într-o confruntare ce a vândut 6 milioane de bilete !
“The Outlaws” (2017) a fost surpriza acestei toamne la box-office-ul coreean si fara indoiala una din marile surprize ale anului in cinematografia coreeana atat de asaltata de influenta Hollywoodiana, o productie realizata cu un buget mic, dar care a reusit sa-si depaseasca cu mult conditia. Doua saptamani consecutiv a fost numarul 1 la box-office, iar in prima saptamana a lunii noiembrie, filmul inca obtinea din cinematografe 2 milioane de dolari, la aproape o luna de la premiera. Pana saptamana trecuta a reusit performanta de a vinde peste 6 milioane de bilete, obtinand incasari totale de aproximativ 46 milioane dolari.Aceasta suma il transforma, cu doar o luna si jumatate inaintea incheierii anului, in al treilea film coreean din 2017, dupa “A Taxi Driver” si “Confidential Assignment”. Productia are la baza un incident real, cunoscut coreenilor ca “incidentul Heuksapa”, petrecut in 2007. Atunci, politistii coreeni au declansat o operatiune de amploare ce viza gruparile interlope, aflate in plin conflict pentru teritorii in Seul, evenimentul soldandu-se cu 32 de arestari. Intre cei arestati exista un grup de etnici coreeni din Yanbian (China), stabiliti ilegal in Coreea. In rolurile principale apar doi actori cunoscuti in Coreea mai ales pentru roluri secundare sau din roluri principale in filme cu buget redus, e vorba de Ma Dong-seok si Yoon Kye-sang. Yoon Kye-sang a fost foarte laudat pentru prestatia din acest film, cu atat mai mult cu cat actorul, ajuns la 37 de ani, nu a avut pana acum sansa unui rol care sa-l propulseze in cariera. De acum, probabil va fi privit altfel de producatori si fara indoiala vor veni si roluri principale in filme de top. In ce-l priveste pe Ma Dong-seok (care si-a si ales un nume international de scena mai usor de retinut, Don Lee), acesta a aparut in nu mai putin de 58 de filme din 2004 pana in prezent, iar in “The Outlaws” interpreteaza un politist nonconformist ce se pune cu bandele de interlopi. Actorul a marturisit, la conferinta de presa dinaintea premierei: “Cand eram tanar, visul meu mereu se schimba. Initial am vrut sa devin jucator de baseball, apoi boxer si apoi politist. Incet, visul de a deveni jucator de baseball si boxer a palit, insa inca imi doresc sa fiu politist si sa fug dupa infractori”. Iata ca cel putin pe ecran, producatorii i-au indeplinit acest vis. “The Outlaws” a reusit sa obtina 2 premii din partea Asociatiei Coreene a Criticilor de Film, iar pentru a realiza marimea surprizei reprezentate de acest film marunt la box-office e suficient sa amintim ca principalul rival de box-office lansat in aceeasi perioada cu el in cinematografele coreene, “The Fortress”, ce trebuia sa fie un blockbuster, ce are in distributie actori de prima mana, nu a strans nici jumatate din incasarile lui “The Outlaws”. Asta in conditiile in care inca de anul trecut se vorbea de “The Fortress” in toata presa de specialitate, si de protagonistul sau, Lee Byung-hoon. Filmul “The Outlasws” este scris si regizat de anonimul Kang Yoon-sung, ce a debutat in 2007 cu un film cvasi-necunost, “Last Concert”, si care dupa un deceniu de absenta, iata, se reinventeaza, redebutand in bransa cu acest fulminant succes.
Detectivul Ma (Ma Dong-seok) lucreaza la o sectie periferica din Seul, iar printre colegii de echipa este foarte popular si respectat datorita noncomformismului si spiritului camaraderesc. Mereu face rost de bani de la interlopi si ii imparte cu ai lui colegi de sectie, ce lucreaza nonstop pe un salariu de nimic. Nu e casatorit, are tot timpul la dispozitie si are darul de a sti sa se impuna in fata interlopilor, pastrand cu acestia o relatie echilibrata si echitabila, preintampinand escaladarea inerentelelor conflicte si rivalitati dintre acestia. Datorita lui, seful sau, capitanul Jeon, e la un pas sa fie promovat si, desigur, urmeaza a-l trage si pe el mai sus pe scara ierarhica. Dar cand totul parea a se indrepta in directia buna, in district isi face aparitia o banda de interlopi despre care nimeni nu stie nimic. Venit direct din Yanbianul chinezesc, Jang Chen (Yoon Kye-sang) si cele doua ajutoare ale lui intra in conflict cu o banda locala de gangsteri, Venin, declansand haosul. Cu o violenta salbatica, acesta comite o serie de crime, iar intentiile ii devin cunoscute la scurt timp: preluarea teritoriilor mai multor bande, prin lichidarea capilor lor. Totul cu ajutorul cutitelor si topoarelor. Comunitatea locala e socata de salbaticia bandei Dragonul Negru a lui Jang, iar crimele sangeroase ajung in atentia superiorilor detectivului Ma, ce pun presiune pentru rezolvarea rapida a situatiei. In consecinta, este creata o divizie speciala ce are ca scop lichidarea gruparii interlope intr-o misiune fara precedent in Coreea.
Inspirat dintr-o operatiune reala a politiei sud-coreene, “The Outlaws” aduce un suflu nou filmelor cu gangsteri coreene, creionand un erou pozitiv similar detectivilor cu greutate din filmele politiste europene ale anilor ’80. Modelul este cel al comisarului Piedone, interpretat pe vremuri de actorul Bud Spencer, iar cand il propui pe Ma Dong-seok intr-o asemenea ipostaza, nu e tocmai un pariu pierdut. Noncomformismul sau pe marele ecran e cunoscut in industria coreeana de film, in zecile de roluri interpretate pana acum Ma Dong-seok remarcandu-se prin fizicul sau impunator, in ciuda inaltimii sale destul de mici. Prin rolul detectivului din “The Outlaws” se pare ca Ma Dong-seok si-a definit locul in peisajul cinematografic coreean, fiind de departe poate cel mai bun rol din intreaga lui cariera sub aspectul potrivirii intre firea sa reala si personajul sau temperamental. Daca in “Train to Busan” dadea cu pumnul voluntar in zombii, dintr-un firesc instinct de supravietuire, in “The Outlaws” e platit de statul coreean sa faca ordine si disciplina. Personajul sau, Ma Seok-do, e un detectiv ce nu are o familie, dar care nici nu pare prea deranjat de aceasta situatie. Casa lui e sectia de politie si echipa cu care lucreaza, fiind dedicat trup si suflet meseriei sale. Are un stil aparte de a trata cu bandele interlope si de a pastra echilibrul intre ele, stiind sa traga si foloase de pe seama acestora, fie ca e vorba de bani, mese gratis pentru camarazii lui sau intalniri aranjate in case de placeri unde isi mai pierde in secret cate o noapte in compania unor domnisoare “selecte”. Conflictele dintre bande le rezolva in stil propriu, care de cele mai multe ori reusesc sa starneasca spectatorului zambete largi, zambete ce insa dispar in momentul in care in peisaj isi face aparitia Jang Chen, interpretat de un Yoon Kye-sang cum nu l-ati mai vazut. Actorul atat de antipatizat din Road No. 1 si Beyond the Clouds atinge acum culmea rolurilor sale negative, avand o interpretare memorabila in pielea unui violent interlop din Yanbian. Acesta e lipsit de orice scrupule, nu are mila de nimeni, nici macar de compatriotii sai, si are o inteligenta sclipitoare pusa insa in slujba raului. Si mai are o calitate: stie sa manuiasca la perfectie toporul. Ciocnirea dintre el si detectivul Ma va face deliciul acestui film surprinzator de reusit. Asadar, vizionare placuta amatorilor genului, cu mentiunea ca “The Outlaws” este un film interzis minorilor, continad scene violente si limbaj licentios.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Cunoscutul regizor Park Chan Wook va regiza serialul BBC “The Little Drummer Girl”
Dupa succesul cu celebrul “The Handmaiden”, regizoul Park Chan Wook va regiza un serial produs de cei de la BBC.
“The Little Drummer Girl” este un serial cu un scenariu scris dupa romanul lui John Le Carré, cu acelasi nume, publicat in anul 1983. Povestea urmareste manipularile lui Martin Kurtz, un simpatizant israelian care intentioneaza sa-l ucida pe Khalil, un terorist palestinian ce bombardeaza puncte din Europa care au legatura cu religia iudaica, mai ales din Germania, dar si pe Charlie, o actrita britanica agent dublu, ce lucreaza pentru israelieni. Joseph este ofiterul de caz al lui Charlie, iar Salim este fratele mai mic al lui Khalil, care e rapit, interogat si ucis de unitatea lui Martin Kurtz. Joseph foloseste identitatea lui Salim si calatoreste prin Europa cu Charlie pentru a-l face pe Khalil sa creada ca fratele sau mai mic si Charlie sunt indragostiti. Cand Khalil descopera adevarul si o contacteaza pe Charlie, israelienii reusesc sa afle locatia acestuia.
Charlie este dusa intr-o tabara de refugiati palestinieni pentru a fi antrenata sa lucreze cu bombele. Aceasta devine partizana cauzei palestinienilor si loialitatea sa impartita intre cele doua tabere o fac sa ajunga in pragul unui colaps psihic. Este trimisa sa plaseze o bomba in locul in care un israelian moderat tinea o conferinta, propunerile acestuia referitoare la pace nefiind pe placul lui Khalil.
In ciuda intrigii, unii critici ai romanului au spus ca transcende genul. “’The Little Drummer Girl’ este despre spioni, asa cum ‘Doamna Bovary’ este despre adulter sau ‘Crima si pedeapsa’ despre crime.”
Serialul regizat de Park Chan Wook va avea sase episoade si in rolul principal va juca Florence Pugh care a mai jucat in “Lady Macbeth”. Intamplator sau nu, in august 2014, Park Chan-wook a fost una din cele 100 de personalitati sud-coreene ce au semnat o petitie in care se solicita Israelului sa opreasca ceea ce petitia descria ca fiind un „masacru al civililor” in Gaza. Petitia acuza Israelul de crime de razboi in timpul invaziei teritoriilor palestiniene si solicita statului sud-coreean sa anuleze autorizarea comercializarii de arme catre Israel.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Misbehavior (2017) – Kim Ha-neul între pasiune şi carierã, într-un thriller psihologic
“Misbehavior” (2017) (cunoscut si ca “Female Teacher”) este o productie cu buget redus regizata de unul din regizorii coreeni de mare perspective din noul val, Kim Tae-yong. E vorba de Kim Tae-yong care in acest an a implinit 30 de ani, si nu de mult mai celebrul regizor cu acelasi nume cunoscut pentru “Late Autumn” (2010) sau “Family Ties” (2006). Tanarul Kim Tae-yong (foto) a debutat ca asistent de regie in 2009, la doar 22 de ani, cativa ani mai tarziu regizand si scriind scenariul a doua scurtmetraje. In 2014 debuta in cele din urma cu o productie pentru marele ecran, “Set Me Free”, un “arthouse” independent cei aducea doua premii de “Cel mai bun regizor debutant”, la Premiile Festivalului “Blue Dragon” si la Premiile Asociatiei Coreene a Criticilor de Film. Iata ca dupa 3 ani de zile, acesta revine ca regizor si scenarist cu o noua productie inspirata din viata de liceu (premiatul “Set Me Free” spune povestea unui elev ce doreste sa devina preot catolic, dar e framantat de situatia familiala). Vedeta productie e de departe cunoscuta actrita Kim Ha-neul, care dupa 5 ani de absenta a revenit anul trecut in atentie cu rolul din “Remember You” alaturi de Jung Woo-sung. De aceassta data o vom vedea intr-un rol ce-i vine ca o manusa (cea de profesoara, ne-o mai amintim in acelasi rol pe Kim Ha-neul in “Ditto”, unde a fost o studenta devenita ulterior profesoara), insa personajul ei e prins intr-un joc psihologic periculos. Triunghiul protagonistilor e completat de doi actori de k-drame, anonimi in lumea filmului si care nu au reusit sa obtina inca decat roluri secundare sau episodice in seriale, e vorba de actrita Yu In-young (“Goodbye, Mr. Black”, “Oh, My Venus”) si Lee Won-geun (“The Good Wife”, “Queen of Mistery”). “Misbehavior” a fost filmat in doar o luna si jumatate, avand premiera mondiala in noiembrie 2016 la Festivalul International de Film din Hawaii. Data lansarii sale oficiale in cinematografe este 5 ianuarie 2017, ce face ca 2017 sa fie considerat anul corect al creditarii acestui film, nu 2016, cum apare in diverse parti, poriectia din cadrul festivalului amintit fiind una intr-un cadru restrans. Nu a fost, cum era de asteptat, un succes de box-office (doar 840.000 dolari incasari), dar a castigat doua premii (ambele pentru actrita Yu In-young, ce-si atinge astfel apogeul carierei de pana acum) si a avut 6 nominalizari.
Liceul de baieti Suyung din Seul e locul unde rivalitatea intre profesoarele suplinitoare e la ordinea zilei. Toate viseaza o titularizare, si poate cea mai indreptatita sa o obtina e Park Hyo-joo (Kim Ha-neul), o profesoara de chimie dedicata meseriei sale. In momentul in care colega ei e internata de urgenta pentru a naste, conducerea liceului ia masuri. Datorita bunei relatii cu Hyo-joo, acesteia i se sugereaza sa preia clasa colegei sale ca diriginta, pana cand va reveni in bransa. Desi nu doreste sa accepte, lui Hyo-joo i se aminteste fragilitatea pozitiei de suplinitor, iar pentru a nu-si pierde singura sursa de venit, accepta fara ezitare. Noua functie ii ocupa si mai mult timpul, fapt ce pune si mai mare presiune pe relatia cu iubitul ei, un scriitor ratat intretinut de aceasta. Situatia insa devine exploziva cand intr-o buna zi, Hyo-joo se trezeste pe cap cu o noua colega, Hae-young (Yu In-young), care e angajata de scoala pe o functie de profesor titular, pozitie ce i se cuvenea, prin cutuma, lui Hyo-joo, fosta asistenta universitara. Hae-young e protejata directorului scolii, fiind impusa in functie de tatal acesteia, nimeni altul decat presedintele Consiliului Scolar. (Lee Kyoung-young intr-un rol “cameo”). Lucrurile iau o tunura neasteptata in momentul in care Hyo-joo descopera un secret socant care o implica direct pe Hae-young.
“Misbehavior” e un thriller psihologic dramatic ce graviteaza in jurul unui liceu de baieti din Seul. Kim Ha-neul interpreteaza o profesoara suplinitoare cu orgoliul ranit, fosta profesor asistent la universitate, dar care a esuat intr-o cariera universitara, trebuind sa se multumeasca cu o slujba prost platita pentru care trebuie sa stea pana tarziu sa predea la un liceu de nivel scazut. Viseaza sa obtina o titularizare si sa scape de emotiile reinnoirii anuale a contractului de suplinitor, iar in momentul in care colega ei trebuie sa nasca, realizeaza ca oportunitatea s-a ivit. In plan personal, desi se apropie de 40 de ani, nu s-a casatorit inca, prietenul ei fiind un scriitor ratat ce sta pe cheltuiala ei in apartamentul acesteia. Sustinerea lui morala e inexistenta, acesta fiind doar o povara si o grija in plus pentru Hyo-joo. Aparitia in peisaj a unei tinere profesoare, Hae-young, direct titularizata, naste o frustrare evidenta in sufletul lui Hyo-joo, Mai ales ca Hae-young se da ceea ce nu este, pretinzand ca a cunoscut-o in timpul facultatii, cand i-a fost profesoara. Aroganta si relatiile lui Hae-young convertesc treptat frustrarea in ranchiuna in sufletul lui Hyo-joo. Soarta pare a-i surade in momentul in care afla un secret de-al lui Hae-young, pe care se gandeste sa-l speculeze la maxim. Iar pentru ca povestea sa se complice si mai mult, in scena apare si un elev de-al ei, Jae-ha, pasionat de balet, pe care diriginta Hyo-joo se decide sa-l ajute sa faca primul pas in cariera de viitor dansator, platindu-i cursuri de dans private.. Totul are, insa, un pret… Un thriller superb, inteligent gandit, cu 3 personaje excelent interpretate din care, de departe, straluceste Kim Ha-neul, perfecta in roluri grave, dramatice. Cu toate cu Yu In-young a castigat doua premii pentru rolul rasfatatei Hae-young, mai interesanta e interpretarea tanarului Lee Won-geun, care desi joaca un adolescent, in viata reala are 26 de ani. Acesta si-a interpretat excelent partitura de elev, iar daca va prinde mai multe roluri in filme importante, are toate sansele sa devina un mare actor, mai ales ca are ceva din sarmul lui TOP, seninatatea lui Uhm Tae-woong si rautatea versatile a lui Yoo Ji-tae. Ce-i lipseste deocamndata e experienta. Un film ce-si depaseste conditia, o promisiunea frumoasa a tanarului regizor si scenarist Kim Tae-yong, pe care-l asteptam in anii urmatori cu alte proiecte si mai indraznete.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Blade of the Immortal (2017) – Takuya Kimura şi sabia rãzbunãtoare a eternului Takashi Miike
Manji (Takuya Kimura) e un nemuritor ce-si doreste un singur lucru: sa moara. Traind peste un secol, a cunoscut o multime de oameni dragi care s-au stins sub ochii lui, el ramanand mereu tanar si in putere. O astfel de persoana a fost Machi, o tanara pe care a adoptat-o ca sora dupa ce i-a ucis barbatul in urma unui complot, si dupa ce aceasta si-a pierdut mintile. Dar Machi e ucisa de un bandit chiar sub ochii lui Manji, macelul care a urmat nereusind sa-i stearga profunda mahnire a pierderii unei fiinte dragi. Grav ranit, acesta e in sfarsit la un pas sa moara, insa o batrana misterioasa, Yaobikuni, isi face aparitia si ii introduce in organism niste viermi sacri ce ii regenereaza trupul la fiecare rana capatata. 50 de ani mai tarziu, Manji traieste intr-o zona izolata din Edo, si destinul ii e din nou marcat de aceeasi batrana nemuritoare de 800 de ani, Yaobikuni. La sugestia acesteia, tanara orfana Rin, ce cauta sa-si razbune parintii ucisi de ambitiosul sef al scolii de scrima Itto-ryu, maestrul Anotsu, il angajeaza pe Manji ca garda ei de corp. Si astfel, Manji revine la situatia din urma cu 50 de ani, avand sub protectie o tanara ce seamana leit cu Machi. Va reusi, de aceasta data, sa impiedice repetarea istoriei ?
“Blade of the Immortal” e un film eveniment pentru prolificul Takashi Miike, ajuns la al 100-lea film al carierei ! Dupa “13 Assassins” si “Hara-kiri: Death of a Samurai”, in fapt doua remake-uri dupa filme clasice, Miike iese putin din cadrul strict al istoriei si paseste pe taramul fictiunii, al fanteziei, fara a abdica de la principiile care i-au calauzit cariera pana la aceasta impresionanta borna. “Blade of the Immortal” e, probabil, una din cele mai reusite productii ale carierei sale, insa in ciuda acestui fapt, la box-office, filmul – finantat in colaborare cu Warner Bros – a obtinut doar 6,8 milioan dolari incasari. Cunoscutul Takuya Kimura se afla la prima colaborare cu Miike, intrand perfect in rolul nemuritorului justitiar, avand o interpretare memorabila. Doi actori tineri, mai putin cunoscuti pe marele ecran, reusesc sa se ridice la nivelul jocului actoricesc al protagonistului, e vorba de Hana Sugisaki si Sota Fukushi, cei doi adversari disproportionati. In rolurile secundare negative, surprinzator, doi actori de top: Ebizo Ichikawa si Erika Toda, obisnuiti ai rolurilor pozitive, care de aceasta data sunt in tabara celor rai. Filmul are la baza o manga de succes, publicata din 1993 pana in 2012, iar in mod cu totul surprinzator, filmarile au durat doar 2 luni. Miike e obisnuit cu productii cu buget redus, filmate in perioade scurte de timp, insa de aceasta data a avut la dispozitie un buget consistent si, daca ne uitam la produsul final, extrem de bine filmat si realizat, ne dam seama de profesionalismul echipei de productie condusa de Miike, ce a reusit sa mobilizeze o intreaga armata de actori care de cele mai multe ori n-au avut nevoie de duble. Iar filmul are nu mai putin de 2 ore si 20 de minute !
Pasionatii de fantezie, actiune si aventura vor descoperi in “Blade of the Immortal” o poveste captivanta construita dupa tiparul specific al filmelor japoneze de aventuri, stabilit de clasici: o asociere intre cel putin 2 persoane, ce pornesc la un drum lung la capatul caruia de obicei se afla razbunarea sau dobandirea dreptatii, drum pe parcursul caruia apar tot felul de obstacole, personaje inselatoare ce le pun la incercare vigilenta si increderea, consolidand apropierea dintre protagonisti. Desigur, Miike nu scapa ocazia sa exceleze in ceea ce se pricepe sa redea mai bine – violenta de dragul spectacolului, care in combinatie cu cadrele gri si cu atmosfera apasatoare condimentata de croncanitul ocazional al corbilor reuseste sa transmita o stare propice plasarii supranaturalului in poveste. Fara efecte speciale, filmat profesionist si cu un scenariu care te tine in priza din primul pana in ultimul moment (cata deosebire de filmele istorice japoneze, in care totul este static, lent, iar actiunea apare doar la final, in cateva cadre), “Blade of the Immortal” este, fara indoiala, unul din cele mai asteptate filme japoneze ale acestui an, pe care multi amatory de adrenalina si aventura il vor savura.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
RV: Resurrected Victims (2017) – Kim Rae-won într-un episod de „Dosarele X” coreene
Dupa ce anul trecut zombi au patruns in cinematografia coreeana in mod oficial prin “Train to Busan” si mai apoi prin animatia “Seoul Station”, iata ca o noua influenta de peste Ocean se face simtita in industria de film coreeana. E vorba de fenomenele stranii de genul “X Files”, ce au inceput sa preocupe tot mai multi cineasti coreeni, o astfel de productie avand un succes total neasteptat anul trecut, “The Wailing”. Regizorul Kwak Kyung-taek, unul din cei mai prolifici si de succes regizori coreeni ai ultimelor decenii, aduce o tematica noua de peste ocean si o adapteaza cu succes specificului local, cea a unui soi de zombi ce cauta, cum se putea altfel, razbunare, in “RV: Resurrected Victims”. Regizorul unor succese precum Friend (2001), Typhoon (2005), A Love (2007), Eye for an Eye (2008) sau The Classified Files (2015) a mizat de aceasta data pe actorul Kim Rae-won (The Prison, Gangnam Blues, Insadong Scandal), o alegere inspirata pentru un rol ce nu ridica mari pretentii. Veterana Kim Hae-sook apare pentru a treia oara alaturi de Rae-won, si pentru a doua oara in rolul mamei acestuia, dupa k-drama “Forget Me Not”. In rolurile secundare, nume precum Sung Dong-il sau Jeon Hye-jin dau culoare unui film intunecat de mister la propriu si la figurat, pe alocuri noir. “RV: Resurrected Victims” a avut incasari de 2,3 milioane dolari la box-office, avand la baza un roman recent, publicat in 2012. Filmarile au fost realizate din septembrie pana in decembrie 2015, insa abia la aproape 2 ani distanta povestea a ajuns si pe marele ecran.
Seo Jin-Hong (Kim Rae-won) e un procuror devotat meseriei sale, intransigent cand vine vorba de pedepsirea celor vinovati. Traieste singur si, desi au trecut 7 ani, e inca macinat de tragica disparitie a mamei sale. Cu 7 ani in urma era un proaspat invatacel admis in barou, ce avea tot viitorul in fata. Mama lui era cea mai mare sustinatoare a lui, sacrificand totul pentru a strange bani si a-i plati studiile. Insa in urma unui jaf comis cu o motocicleta, mama lui isi pierde viata, fiind tarata de un motociclist si apoi injunghiata in plina strada, chiar sub ochii fiului ei. La 7 ani distanta, Jin-Hong primeste un telefon de la sora ei, aflata si ea sub tratament cu antidepresive, si ramane de-a dreptul socat cand aceasta ii spune ca mama ei… sta langa ea la televizor, intorcandu-se acasa. Jin-Hong e convins ca sora lui delireaza, dar cand ajunge el insusi acasa, se convinge cu propriii ochi ca aceasta a spus adevarul. Dupa cateva momente, mama lui Jin-Hong incepe sa rosteasca niste cuvinte stranii, in ebraica veche si incearca sa-si ucida fiul. E momentul in care pe fir intra NIS, Serviciul National de Informatii, care incearca sa desluseasca misterul straniei aparitii a unei persoane declarate moarte in urma cu 7 ani. Evenimentele petrecute atunci incep sa iasa la suprafata, si o poveste misterioasa ni se desfasoara in fata ochilor…
“RV: Resurrected Victims” e un thriller de mister intunecat, in care regizorul da frau liber imaginatiei, gravitand in jurul clasicei teme a razbunarii, atat de indragita de coreeni. Productia are capacitatea de a iasi din tiparul filmelor clasice de gen, care de obicei accentuau fie latura horror, fie pe cea violenta, reusind spre final sa ne surprinda printr-o latura sensibila pe care nu sperai s-o gasesti vreodata. Povestea e extrem de ofertanta si de captivanta, adaptata perfect celor 90 de minute ale filmului, cu o intrare rapida in subiect si cu o dezvoltare coerenta a acestuia, ce sporeste interesul publicului. Jocul actorilor e unul excelent, iar ideea de ansamblu a productiei e una moralizatoare, punand accentul pe raspunderea fiecarei persoane pentru faptele sale. Tema aceasta a razbunarii prinde bine intr-o societate in care jumatate din populatie este atee, iar sub aspectul credintei exista un vid, punandu-se mult prêt pe liberul arbitru. Astfel apare, in absenta unor valori morale la care sa te raportezi, nevoia unei autoreglari in plan spiritual: fiecare individ e responsabil moral pentru faptele comise de-a lungul unei vieti. Cand legea nu reuseste sa mentina echilibrul, apare setea de razbunare, dreptatea personala comisa in numele aspiratiei spre echilibrarea balantei dintre Bine si Rau. Interesanta ideea din film, cum ca atunci cand fortele nevazute intervin, echilibrarea balantei poate interveni in doua feluri: prin razbunare (ochi pentru ochi) sau prin iertare (alternativa la constientizarea propriilor greseli de catre fiecare individ). Un film captivant, care in mod sigur nu va plictisi fanii thriller-urilor misterioase.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Door to the Night (2013) – ultimul rol pentru o legendã a filmului coreean
“Door to the Night” (2013), cunoscut si ca “Flower of Desire”, e cel mai recent film al regizorului lui “Diary of June” si “Can’t Live Without Robbery”, Im Kyung-soo, aflat la prima colaborare cu scenaristul debutant Kim Je-in. Filmul e o productie cu buget redus si cu o poveste simpla, fara prea multe pretentii. Si totusi, productia are un farmec aparte datorita prezentei in film a unui monstru sacru al filmului coreean. E vorba de Kang Shin Sung-il, care in prezent are 80 de ani (76 de ani la data filmarilor). Amatorilor de filme coreene din Romania acest nume probabil nu le spune nimic. Si asta pentru ca in 1995 a aparut in ultimul rol intr-o pelicula. Era apusul unei cariere extraordinare ce a inceput in 1960, cand Kang Shin Sung-il a devenit popular in filme pentru tineretul acelor vremuri. In anii ’60 si ’70 era cel mai cunoscut actor sud-coreean, reusind sa-si pastreze popularitatea si in anii ’80. Actor de legenda, acesta a aparut in peste 500 de filme (!), ulterior devenind si producator, si regizor. A fost distribuit, de-a lungul carierei sale, in cele mai importante filme coreene ale tuturor timpurilor (sa nu uitam ca cinematografia coreeana si-a avut epoca ei de aur in anii ’60), si poate cel mai frumos compliment primit vreodata de acesta a venit de la un regizor contemporan, arhicunoscut in intreaga lume, Park Chan-wook. Acesta spunea: “Daca Japonia il are pe Toshiro Mifune, Italia pe Marcello Mastroianni, Statele Unite pe Gregory Peck si Franta pe Alain Delon, noi, coreenii, il avem pe Shin Sung-il. In toate timpurile si in toate locurile de pe mapamond, nu a existat vreo tara in care atat industria de film cat si arta sa fie atat de dependente de o singura persoana. Fara a-l intelege pe Shin Sung-il, e greu sa intelegi istoria filmului coreean sau istoria culturala moderna coreeana.” 19 premii are la activ acest actor genial, iar in 2013 s-a lasat induplecat sa revina, pentru ultima oara, pe marele ecran, in “Door to the Night”, o productie discreta in care isi ia ramas-bun de la publicul care i-a fost alaturi in cei 35 de ani de cariera ca actor. A cochetat spre apusul vietii si cu politica, fiind ales un mandat deputat in Adunarea Nationala. Partenera lui din film e actrita Bae Seul-ki, o actrita de categorie B, ce a aparut in cateva seriale si filme in roluri minore.
Jong-sub (Kang Shin Sung-il) e un fost decan de mult pensionat, ce-si traieste ultimele luni din viata retras in resedinta sa dintr-o zona linistita a Seulului. Sufera de cancer gastric in stadiu terminal, o boala ce vine ca o pedeapsa divina pentru greselile comise in viata, pentru incapatanarea de care a dat tot timpul dovada in relatiile cu ceilalti, si ca o accentuare a suferintei sufletesti ce o poarta de decenii cu el. Sotia pe care o iubea foarte mult s-a stins timpuriu, lasandu-i pe cap grija cresterii si educarii unicului sau fiu, Jung-hwan. Soarta a fost cruda cu el si pentru a doua oara, luandu-l pe fiul sau de langa el in urma unui accident nefericit. Avand doar cateva luni de trait, fostul decan apeleaza la un birou specializat pentru gasirea unei ingrijtoare. Cea care urmeaza sa se ingrijeasca de boala lui in ultimele luni de viata se dovedeste o tanara atragatoare de 28 de ani, Yeon-hwa (Bae Seul-ki), care accepta supusa aroganta si tonul sever al angajatorului ei. In scurt timp, se intampla o serie de lucruri neasteptate, care bulverseaza viata batranului decan…
“Door to te Night” aminteste prin subiectul sau partial de “A Muse” (un fel de “Lolita” coreeana), insa tema unei presupuse relatii nepotrivite intre un septuagenar si o tanara de 28 de ani e doar un pretext pentru evolutia unei povesti dramatice. Kang Shin Sung-il interpreteaza un fost decan ce sufera de o boala incurabila ajunsa in ultima ei faza. Drama actorului este ca la 4 ani de la acest rol, in aceasta vara, a fost diagnosticat cu un cancer pulmonar, asta dupa ce sotia lui, in varsta de 81 de ani, suferise in 2015 o operatie pentru cancer la san. Astfel ca probabil acest rol a fost ultimul pentru indragitul actor, care reuseste sa impresioneze chiar si la aceasta varsta inaintata. Personajul sau e unul macinat nu doar de boala, ci si de regrete, piarzandu-si sotia si mai apoi fiul, invinovatindu-se pentru aceste nenorociri. Yeon-hwa apare in viata lui atunci cand acesta nu se mai astepta, luandu-si repede in primire rolul de ingrijitoare a acestuia. Desigur ca lumea incepe sa barfeasca, gura lumii vorbind de o relatie tata-fiica sau chiar sot-sotie, lucru care il deranjeaza pe fostul profesor, un om de altfel extrem de artagos, ce pune mare pret pe propria imagine. In ciuda povestii relativ simple, filmul nu este lipsit de o latura misterioasa adusa de personajul Yeon-hwa al actritei Bae Seul-ki, care pare tanara inocenta si tacuta ce se supune ordinelor celui ce o plateste, dar care in mod evident ascunde ceva. Iar acel ceva e atat de bine disimulat in spatele simplitatii povestii incat si atunci cand incepi sa banuiesti unele lucruri, nu ai certitudinea ca acestea stau cum crezi. La asta a contribuit accidental si actrita Bae Seul-ki, a carei chimie cu protagonistul e inexistenta, lucru care in mod pur intamplator sporeste misterul. Finalul, desi oarecum previzibil, e unul emotionant, marcand parca dinadins iesirea din scena lumii filmului a acestui mare actor care este Kang Shin Sung-il. Un film de categorie B reusit, ce reuseste sa te atinga la suflet si sa te surprinda tocmai cu acele lucruri simple la care nu te-ai fi gandit. Si, poate cel mai important, regizorul da o nota melodramatica discreta unui subiect pe care probabil alti regizori il transformau intr-o ploaie de lacrimi, accentuand latura artistico-dramatica a productiei si evitand prabusirea in derizoriu.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
‘RV: Resurrected Victims’ (2017) – despre iubirea maternã
Tinand cont de titlul noului film, s-ar putea spune ca este un thriller plin de mister in care zombii apar si alearga dupa ‘mancare’. Dar, daca este vorba despre o mama care revine la viata si spune ca tu esti criminalul?
In “RV: Resurrected Victims”, procurorul Seo Jin-hong interpretat de Kim Rae-won este pe urmele celui care i-a ucis mama, Choi Myung-sook, interpretata de Kim Hae-sook, cu sapte ani in urma. In timp ce crimele denumite “RVP” sau “fenomenul victimelor reinviate” sunt discutate in toata lumea prin intermediul agentiilor de informatii secrete, Choi Myung-sook apare in fata lui Seo Jin-hong si incearca sa-l atace. Rapoartele acestor cazuri mentioneaza ca victimele cazurilor de crima inca nerezolvate care se reintorc la viata, se intorc pentru a-l ucide pe criminal, disparand dupa aceea, si toata lumea ajunge la concluzia ca Seo Jin-hong este primul suspect in cazul mortii mamei lui.
“Resurrected Victim” se bazeaza pe un scenariu scris dupa romanul “It’s Over” de Park Ha-ik in 2012, Kwak Kyung-taek adaptand scenariul si evidentiind ca aceste victime nu sunt niste zombi. “Am imprumutat ideea RV din romanul lui Park Ha-ik. RV nu sunt nici provocatori, nici ingrozitori, si arata exact ca atunci cand erau in viata.” “Mi-a fost greu sa descriu RV ca ceva intre un zombi din Apus si o stafie din Rasarit. Am vrut sa arate ca un film realist.”
Regizorului i-a fost greu sa gaseasca un final potrivit pentru film si de aceea a ales sa il incheie cu o replica ce exprima o puternica iubire materna.
Kim Hae-sook a mai jucat roluri de mama si in alte filme, dar acest rol a fost mai dificil. “A trebuit sa ma gandesc la impactul pe care il are ideea unei mame care se intoarce la viata si isi ataca propriul fiu pe care l-a iubit cu tarie cand era in viata. Am jucat de multe ori rolul de mama si am scos la iveala diferite moduri in care o mama isi arata iubirea fata de copii.”
Este pentru a treia oara cand Kim Rae-won si Kim Hae-sook au lucrat impreuna, dupa serialul „Forget me not” si filmul „Sunflower”. Filmul a avut premiera pe 12 octombrie, la 2 ani de la filmare, si a strans 2,2 milioane dolari incasari la box-office. Din distributie mai fac parte Sung Dong-il, Jeon Hye-jin si Kim Min-jun.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Apaharan (Abduction) (2005) – Ajay Devgan şi dilemele vieţii, într-un film indian foarte apreciat
Veteranul Prakash Jha, ajuns la 65 de ani, e cunoscut in industria indiana de film atat ca producator, cat si ca actor, scenarist si regizor. Ca regizor si-a facut un nume prin filme politice si socio-politice, acestea incluzand si cateva succese de box-ofice precum Raajneeti (2010), Aarakshan (2011) sau Chakravyuh (2012). De cele mai multe ori, acesta a optat pentru filme realiste, puternice, desprinse parca din tabloul vietii cotidiene, care iti dau impresia ca privesti un incident din viata reala, ce ti se desfasoara in fata ochilor. Astfel de filme relevante din punct de vedere social functioneaza ca niste semnale de alarma ce trezesc constiinta spectatorului. O asemenea productie este si “Apaharan” (in engleza “Abduction”), o drama ce vorbeste despre afluenta de rapiri din Bihar, ce a devenit o veritabila industrie paralela. Alte teme incluse in subiect sunt deteriorarea legii si ordinii in stat, si modul in care, de la ministri si politicieni la politisti si tineret, tot mai multe persoane sunt momite spre lumea infractionalitatii. Ajay Devgan (din Once Upon a Time in Mumbaai), veteranul Nana Patekar (nominalizat si premiat pentru Cel mai bun personaj negativ la Filmfare Awards pentru rolul din film) si actrita Bipasha Basu (Raaz 1,2, 3, Aakrosh) formeaza lista celor 3 personaje principale ale lui “Aparahan”. Filmul a castigat 3 premii (Cel mai bun scenariu, Cele mai bune dialoguri si Cel mai un personaj negativ), obtinand 2,6 milioane dolari la box-office.
Filmul spune povestea tumultuoasei si complexei relatii dintre un tata onest si fiul sau, pe fundalul prosperei industrii a rapirilor in statul indian Bihar. Ajay (Ajay Devgan) e un barbat impovarat de asteptarile pe care le are de la el tatal sau, un om cu principii solide si sigur pe sine, un activist social, profesorul Shastri. Circumstantele il vor face insa pe Ajay sa paseasca pe un drum complet diferit si divergent cu cel al tatalui sau. Dornic sa intre in fortele de politie, acesta strange bani din imprumuturi pentru a-si mitui superiorii, insa eforturile nu ii sunt incununate de success. Pentru plata datoriei facute la camatari, Ajay decide sa rapeasca un oficial guvernamental si sa ceara rascumparare pentru el. Dar planul nu merge cum trebuie, iar Ajay e arestat. Treptat, acesta se vede atras de lumea infractionalitatii, alaturi de anturajul sau…
Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de echipa Creative Mediapentru asiacinefil.