Sase filme coreene, inclusiv filmul regizorului Hong Sang-soo, au fost prezente la Festivalul International de Film de la Berlin din acest an. Filmul „On the Beach at Night Alone” al lui Hong Sang–soo a intrat in categoria principala de competitie, iar alte cinci filme au rulat in cadrul altor sectiuni. Un total de 18 filme au concurat pentru Ursul de Aur la cea de-a 67-a editie. „On the Beach at Night Alone” este al nouasprezecelea film al regizorului si a treia incercare la Berlin, dupa „Night and Day” (2008) si „Nobody’s Daughter Haewon” (2013). Este primul film coreean care avanseaza in categoria de competitie a Festivalului, in patru ani. Kim Min-hee a mai fost invitata in 2016 la Festivalul de Film de la Cannes pentru rolul mostenitoarei Lady Hideko din “The Handmaiden”, regizat de Park Chan-wook (“Old Boy”).
In plus, patru filme dintre care doua clasice („The Last Witness” din 1980, regizat de Lee Doo-yong si „Obaltan” sau Aimless Bullet din 1961, regizat de Yu Hyun-mok) si „Autumn, Autumn,” din 2016, cu Jang Woo-jin precum si „Twelve,” un scurt metraj din 2016 al lui Cha Jea-min, au fost prezente in categoria Forum. „Becoming Who I Was”,un documentar din 2016 de Moon Chang-yong si Jeon Jin, a fost ales pentru sectiunea Generatie.
Actrita coreeana Kim Min-hee a castigat Premiul “Cea Mai Buna Actrita” la cea de-a 67-a editie a Festivalului, fiind prima actrita coreeana care castiga Ursul de Argint si prima actrita ce castiga un premiu in 10 ani, in cadrul unui festival european de film, dupa Jeon Do-yeon care a castigat la Cannes cu rolul din “Secret Sunshine”. “Sper ca acest film sa emotioneze pe cei ce il vad. Sunt foarte mandra de acest rol”, a declarat actrita in discursul sau. “Vreau sa multumesc celor care au contribuit la acest film. Premiul primit se datoreaza regizorului Hong Sang-soo. Te respect si te iubesc.” Asa si-a incheiat actrita discursul, in ciuda criticilor celor din Coreea, aduse celor doi, dupa ce Hong Sang-soo si-a parasit sotia si cei doi copii, in iunie anul trecut, pentru a fi cu Kim Min-hee. Regizorul a inaintat cererea de divort care a fost refuzata de sotie. Cei doi au aparut oficial, in public, pentru prima data la o conferinta de presa pentru Festival.
Povestea filmului este si mai deranjanta pentru o parte din coreeni, pentru ca pare foarte similara cu povestea actritei si a regizorului, explorand sensul iubirii printr-o relatie neconventionala. „On the Beach at Night Alone” spune povestea unei actrite pe nume Young-hee care rmediteaza la legatura sa cu un barbat casatorit, in timp ce bea alaturi de prietenele ei, intr-un mic orasel de pe malul marii, dupa intoarcerea dintr-o excursie in Germania.
Kim Min-hee a debutat ca actrita in serialul “School 2”, in 1999. A obtinut primul rol principal in serialul “Age of Innocence”, din 2002. Fiind criticata pentru performantele nu tocmai convingatoare, actrita a fost cunoscuta mai mult pentru stilul sau de moda (fiind in trecut fotoodel). In 2012 si 2013 primeste critici favorabile pentru rolurile din “Helpless” si “Very Ordinary Couple”, iar in 2016 face senzatie cu rolul mostenitoarei din “The Handmaiden”.
Filmul va fi prezent in cinematografele coreene din luna martie. In film joaca Kim Min-hee, Jung Jae-young, Kwon Hae-hyo, Song Seon-mi si Moon Seong-geun.
Un alt succes pentru cinematografia asiatica a fost inregistrat in noaptea Oscarurilor, regizorul iranian Asghar Farhadi castigand Oscarul pentru Cel mai bun film strain cu „The Salesman”.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
The Runner (Davandeh) (1984) – o producţie artisticã fundamentalã a cinematografiei iraniene
Revolutia Islamica din 1978-1979 a shimbat total fata societatii iraniene, regimul dinastiei Pahlavi, sustinut de Statele Unite, fiind inlocuit de republica islamica condusa de Marele Ayatollah Khomeini. Nedreptatea sociala, influenta occidentala in societatea iraniana si motive religioase au fost principalele cauze ale demonstratiilor ce timp de un an de zile au reprezentat Revolutia soldata cu pana la 60.000 de demonstranti ucisi in timpul protestelor. Evenimentele politice au afectat si industria cinematografica, ce devenise pe la mijlocul anilor ’60 una matura, in Iran. Noul Cinema Iranian, un curent ce a luat nastere la inceputul anilor ’70, a primit o grea lovitura odata cu Revolutia Islamica. Mai multi cineasti si actori iranieni au luat drumul exilului, noul regim introducand cenzura. Cu toate astea, si cu sprijinul guvernului, s-a nascut un nou val de cineasti, ce a inclus chiar femei regizor, iar tematicile s-au orientat spre alte sfere de interes: povesti inspirate din fapte reale, tematici ce priveau problemele din viata cotidiana, drama copiilor saraci, plus o apetenta spre genul documentar. A luat nastere un stil distinct, ce aborda teme si idei nationaliste si culturale, iar regizori precum Abbas Kiarostami sau Jafar Panahi puneau Iranul pe harta cinematografiei mondiale prin numroasele prezente si premii obtinute la festivalurile internationale de film.
Ei bine, in acest context, se impunea in cinematografia iraniana, la inceputul anilor ’70, si Amir Naderi, unul din regizorii importanti ai filmului iranian ante si post-Revolutie. In 1984, acesta regiza “The Runner”, unul din filmele fundamentale ale perioadei, pentru cinematografia iraniana. Filmul a obtinut o larga recunoastere a criticilor de film din circuitul international al festivalurilor, atragand atentia asupra a ceea ce de atunci avea sa se numeasca “filmul artistic iranian post-revolutionar”. “The Runner”, practic, a fost probabil primul film post-revolutionar iranian ce a atras atentia in intreaga lume asupra cinematografiei iraniene, dupa evenimentele de la sfarsitul anilor ’70, 5 ani de zile practic filmul iranian intrand intr-un con de umbra la nivel international. Filmul artistic iranian avea sa cunoasca o inflorire in deceniile urmatoare, strategiile narative si vizuale propuse de Naderi fiind mai apoi preluate si de alti regizori ai noului val. Filmul prezinta viata dezolanta si lipsita de perspective a unui baiat orfan din Iranul post-revolutionar, iar unul din criticii iranieni de film considera “The Runner” un film “proto-exilic”, in el regasindu-se dorinta anticipata a regizorului de a pleca in exil, lucra care se intampla la mai putin de un deceniu de la finalizarea productiei, acesta plecand la inceputul anilor ’90 in Statele Unite, unde se afla si in prezent, avand 70 de ani. Filmul i-a adus regizorului premiul de aur pentru regie la Festivalul “Nantes Trei Continente”, festival lansat in 1979 unde sunt rasplatite productii de pe trei continente: Asia, America Latina si Africa.
Un baiat tanar si impovarat, Amiro (Majid Niroumand) sta pe tarm si observa, cu privire fixa, in larg, un vapor ce se apropie de coastele orasului-port iranian Abadan. Nu stie de unde soseste minunatia gigantica care ii fascineaza privirea, stie doar ca sigur merge undeva. Aproape mecanic, isi ridica mainile si da din ele in mod repetat, strigand dupa obiectul tacut si majestuos ce se misca incet in larg. Mai apoi, aceleasi gesturi le repeta dincolo de gardul unui aerodrom, unde privirea ii este furata de un avion de mici dimensiuni ce zilnic isi ia zborul in strigatele de bucurie ale micului Amiro. Doua episoade scurte, ce distrag atentia baiatului de la ritualul sau zilnic de supravietuire: Amiro este un orfan de 13 ani, fara adapost, ce traieste singur intr-o nava dezafectata si mancata de rugina de pe tarm, castigandu-si banii pentru hrana practicand diverse munci umilitoare. Afland ca ar putea castiga mai multi banuti daca renunta la cautatul prin gunoaie si se duce sa stranga sticle din mare, acesta apeleaza la prietenul sau. Acesta ii face rost de un cauciuc cu ajutorul caruia sa poata pluti in mare pentru a strange sticlele aruncate in apa de straini. La scurt timp, insa, realizeaza ca viteza la alergat si agilitatea nu sunt suficiente, cand ai o concurenta serioasa. Batut de ceilalti strangatori de sticle, ce-si vedeau amenintata sursa de venituri, Amiro se vede nevoit sa-si caute altceva de lucru. Cu fiecare experienta noua, acesta ajunge sa cunoasca lumea in care traieste, cu bune si cu rele, in absenta educatiei oferite de scoala sau de parinti.
Filmul lui Naderi oscileaza intre poezie si documentar. Realizat cu mijloace reduse insa cu mult talent artistic, “The Runner” prezinta intr-un stil neo-realist demn de scoala italiana viata unui baiat orfan ce traieste in niste conditii mizere intr-un univers propriu ce se intersecteaza, vrand nevrand, cu realitatea lumii cu care intra in contact. Filmul, finantat de Institutul pentru Dezvoltarea Intelectuala a Copiilor si Adolescentilor din Iran, trebuie privit de la bun inceput dincolo de ceea ce regizorul ne arata in imagini. Foarte multe metafore amare insotesc imaginile insufletite de actorul-copil Majid Niroumand, ce are o interpretare deosebita pentru un debutant copil (5 ani mai tarziu, acesta avea sa mai apara intr-un film al regizorului Naderi, de altfel singurele roluri ale acestuia din cariera). Personajul lui, Amiro, duce o viata la periferia societatii, lipsit de dragostea parinteasca, locuind singur pe un vas esuat pe tarm unde creste doar niste pui, cu care converseaza in clipele de singuratate. Nu are nici un fel de educatie, desi baietii de varsta lui ar fi trebuit sa stie de mult sa scrie si sa citeasca. Acest lucru, insa, nu-l impiedica sa isi cumpere din putinii bani castigati din greu, reviste americane de aeronautica, doar pentru a admira modelele de avioane, visand ca intr-o zi sa poata sa-si ia zborul ca si acestea. Si mai are un vis: sa se urce intr-o zi la bordul unui vapor, pe care il saluta intotdeauna de la distanta prin sunete monosilabice de bucurie. Prietenul lui are sansa aceasta, fratele lui lucrand pe un vapor, insa el ramane doar cu visul. Asa ca incearca sa se adapteze si, mai ales, sa se auto-educe, sa invete din experientele prin care trece zi de zi. De la strangerea de sticle din mare si scormonitul in groapa de gunoi dupa vechituri ce sa le poata vinde, la vanzarea de apa cu gheata sau lustruitul pantofilor, Amiro nu ezita sa faca orice pentru a castiga un banut. Invata sa se tocmeasca cu batranul ce-i preia contra cost sticlele si vechiturile, insa primeste si cateva lovituri directe din partea oamenilor, invatand ca lacomia si banul te pot impinge spre lucruri extreme. Afla ce inseamna tradarea, dar si cum este sa fie inselat de oameni, insa se adapteaza repede, ripostand, dand dovada ca instinctul de autoaparare e puternic. Personajul transmite o exuberanta debordanta, ce contrasteaza cu tristetea si greutatile cotidiene, surprinzandu-te zambetele sale pure in situatii delicate. Amiro e captiv intre situatia sa sociala si potentialul urias pe care il detine, dar care nu capata o forma concreta care sa-l ajute in viata. Desi duce o viata grea, are o mare capacitate de rezistenta cand vine vorba de alergat. Alearga toata ziua, ba ca e vorba de a fugi dupa un client ce nu a platit sau dupa un hot, ba ca alearga in intrecerile cu prietenii lui de maidan. Conditia fizica il ajuta sa supravietuiasca in aceasta lume dura, dar aceasta calitate nefructificata nu e suficienta. Are nevoie de educatie pentru a putea sa-si depaseasca conditia de a lupta mereu pentru supravietuire si a nu ramane pe loc. Revelatia acestui fapt e transmisa in cel mai inocent mod cu putinta de regizor, ce ni-l arata pe Amiro sfasiind revistele scumpe pe tarmul marii, intrebandu-se retoric “De ce nu pot sa citesc si sa scriu ?”, ca si cum cititul si scrisul se intampla natural, odata cu varsta. Si nu intamplator aceste intrebari ajunge sa si le puna abia atunci cand vanzatorul de reviste ii spune ca baietii de varsta lui de mult ar trebui sa stie sa scrie si sa citeasca, fapt ce-l face pe Amiro sa se gandeasca ca probabil doar el, dintre toti copiii, nu “s-a desteptat” inca. Cu un realism ce te impresioneaza prin puritate si acuratete, regizorul ne prezinta lumea prin ochii sinceri ai lui Amiro, prin intermediul inocentei si blandetii unui copil inofensiv, inca nepangarit de noroiul acestei lumi a carei moralitate are nevoie de o evidenta reevaluare. Nu lipsesc disparitatile dintre lumi, contrastul dintre lumea periferiei, prafuita si inecata in mizerie, si lumea celor instariti, a strainilor capitalisti, a cartierelor selecte, a melodiilor lui Frank Sinatra ce se aud de pe vasele de croaziera luminate in intuneric ce navigheaza in departare, insa toata povara dezvaluirii acestor contraste cade pe umerii lui Amiro. Personajul Amiro e instrumentul in spatele caruia regizorul arunca o stralucita metafora, cea a analogiei copil-adult. Prin intamplarile prin care trece, Amiro in fapt dezvaluie problemele lumii adultilor, rautatea umana, pe care uneori o descopera chiar in randul altor copii ca el, o rautate in care se cade din cauza disperarii, a spaimei zilei de maine, a grijilor si lipsei de perspective a vietii in acel mediu. Nu intamplator Amiro viseaza la avioane si vapoare, instrumentele evadarii din aceasta crunta realitate…
Un film plin de expresivitate, in care recitarea cu mandrie a alfabetului in fata unei bucati de gheata ce se topeste e metafora sublima a triumfului asupra propriei conditii. O productie de clasa a cinematografiei iraniene, cu un mesaj optimist, ce ne demonstreaza ca uneori, instinctul de supravietuire al individului, fie el si un copil, poate fi forta calauzitoare a vietii.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
În ciuda carismei, Lee Byung-hun este atras de subtilitate
Intr-unul din cele mai apreciate roluri interpretate, Lee Byung-hun face parte dintr-o banda de gangsteri; acestuia i se ordona sa o spioneze pe sotia sefului sau, in filmul noir al regizorului Kim Jee-woon din 2005, „A Bittersweet Life”. Personajul incepe sa execute ordinul fiind un perfectionist fara scrupule, capabil sa execute ordinele fara sa puna intrebari. Dar, impartit intre visurile sale personale si viata reala, acesta incepe sa actioneze dupa propria vointa. Actorul si-a amintit de gangsterul cu suflet chinuit pe care l-a portretizat cu mai mult de zece ani in urma, in timp ce juca in cel mai recent rol al sau din drama psihologica „A Single Rider”, lansat in acest an. Omul parea sa aiba totul: o slujba bine platita, o reputatie buna in domeniu, o sotie minutata si un fiu adorabil. Si exact in acel moment totul incepe sa se prabuseasca.
Filmul de debut al regizoarei Lee Joo-young, care a regizat in trecut clipuri comerciale, invita audienta sa priveasca la viata unui om dupa ce acesta pierde absolut toate lucrurile pentru care a muncit. “Am vrut ca audienta sa se gandesca la ce renuntam pentru asigurarea unui viitor. Sunt atat de multe lucruri la care renuntam si am vrut sa spun o poveste cu ajutorul careia ne putem gandi la ce este cu adevarat important.”
Actorul Lee Byung-hun interpreteaza rolul lui Jae-hoon, un manager de fonduri care isi pierde averea, prietenii si increderea clientilor sai dupa o investitie riscanta care se termina intr-un mod dezastruos. Afundat in depresie, acesta calatoreste in Australia, unde s-au mutat sotia sa, interpretata de actrita Gong Hyo-jin (Missing) si fiul sau, unde descopera ca acestia incep sa-l uite.
Regizoarea isi arata talentul prin tehnica “arata si nu spune”, tehnica folosita si in trecut de aceasta, la videoclipuri muzicale si spoturi publicitare. Ce nu se spune prin dialog se releva audientei prin miscare si expresie. “Acest film urmareste gandurile si emotiile unui barbat, de la inceput pana la final. Schimbarile subtile in emotii si in expresiile faciale au reprezentat centrul jocului meu actoricesc si a fost ceva ce am vrut mereu sa incerc”, a spus Lee Byung-hun. Scenariul l-a incantat pe actor. „A fost printre primele cinci cele mai bune scenarii pe care le-am citit vreodata. A fost o poveste pe care a trebuit sa o spun. M-am simtit ca atunci cand citesti un roman foarte bun.”
Personajele din film vorbesc rar. Jae-hoon petrece majoritatea timpului regretand amarnic consecintele vietii pe care a dus-o, intersectandu-se din cand in cand cu o tanara excursionista ce a venit sa lucreze in Australia in timpul vacantei, interpretata de fosta membra a celebrei trupe Wonder Girls, Ahn So-hee. Sotia lui Jae-hoon, interpretata de Gong Hyo-jin, isi redescopera pasiunea pentru muzica, la care a renuntat dupa casatorie. De departe, pe vremuri vicleanul Jae-hoon, priveste neputincios cum sotia sa are o legatura cu vecinul ei, un muncitor australian si se lasa in voia placerii, fumand marijuana cu acesta. Pe masura ce Jae-hoon isi urmareste familia, camera il urmareste pe acesta la fiecare pas. “Felul in care se filmeaza si unghiurile, totul este la nivelul ochilor lui Jae-hoon. Am vrut ca filmul sa fie filmat prin prisma unui barbat.” Filmarile in Australia au fost alegerea regizoarei, pentru a contrasta cu Seulul, care era intr-un sezon diferit (emisfere diferite).
Pe pamant strain, criza varstei mijlocii a lui Jae-hoon il surprinde pe cand acesta este complet izolat de restul lumii, cu exceptia lui Ji-na, studenta coreeana cu care se imprieteneste dupa ce acesteia i se fura tot ce a castigat muncind in Australia. “Cand te urci in autobuz la 5 dimineata, realizezi ca oamenii spun ca esti sarac doar pentru ca esti prea lenes…e o porcarie”, spune leftera Ji-na.
Filmul nu este unul care induce relaxarea audientei, personajele principale au multe frustrari si deseori actioneaza intr-un mod care deruteaza audienta. De la jumatatea filmului incepe, insa, sa se clarifice toata aceasta urmarire; a sotiei, a fiului si chiar a lui Jae-hoon. “Inertia lui Jae-hoon se transforma in frustrare, ceea ce inseamna ca revelatia din timpul punctului culminant al filmului poate fi cathartica”, a declarat Gong Hyo-jin. Regizoarea provoaca audienta sa se gandeasca la ceea ce inseamna cu adevarat fericirea si ce este cu adevarat important in viata. “Sper ca acest film sa fie unul la care oamenii sa se gandesca din cand in cand, chiar si dupa ce se termina. Sa fie acel tip de film.”
Inca de la debutul sau din 1991, Lee Byung-hun a avut o cariera remarcabila. Cu mult inainte de a se aventura sa cucereasca Hollywood-ul cu rolul Storm Shadow in filmul din 2009 „G.I Joe: The Rise of Cobra” sau cu rolul pistolarului din „The Magnificent Seven” din 2016, actorul a obtinut critici favorabile cu rolurile jucate. A inceput sa devina cunoscut dupa “Bungee Jumping of Their Own”, in care a jucat rolul unui student la Literatura. Un rol mai carismatic a avut cu personajul cel rau din 2008, in „“The Good, the Bad, the Weird” regizat de Kim Jae-woon, in 2010 jucand rolul vaduvului a carui sotie este ucisa de un psihopat, in „I Saw the Devil”. In ultimii ani, Lee Byung-hun a jucat un gangster cu legaturi politice in „Inside Men” si un mogul fara mila in „Master”. Dar ce l-a atras pe actorul in varsta de 46 de ani sa portretizeze aceste personaje sunt emotiile, mai subtile sau nu. „Este o scena in care Jae-hoon sta in fata calculatorului, calculandu-si finantele si datoriile, in timp ce bea”, spune actorul. „Ar putea gandi ca vrea doar sa moara. Dar este beat si in depresie, nu este cu adevarat ce isi doreste. Este impulsiv.”
Dupa o cariera de 26 de ani actorul Lee Byung-hun spune ca inca mai simte o bucurie mare si uneori se simte chiar euforic.”Sunt scene in care joc ce citesc in scenariu, dar emotiile care apar reprezinta ceva cu totul neasteptat. Si neintentionat. Acele momente sunt rare, dar intense si euforice.”
„A Single Rider” e co-produs si distribuit de celebra companie americana „Warner Bros”, avand premiera in cinematografele coreene in urma cu 3 zile, pe 22 februarie 2017.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Regizorul filmului “Lucid Dream” îl laudã pe Park Yoochun
Regizorul Kim Joon Sung, care a regizat “Lucid Dream”, a raspuns recent la cateva intrebari despre filmul sau. Acesta a avut numai cuvinte de lauda la adresa actorului si cantaretului Park Yoochun, care a interpretat in film rolul unui barbat misterios ce apare in visul personajului principal, Dae Ho, jucat de Ko Soo.
Kim Joon Sung a dezvaluit ca, la inceput, a avut intentia de a-l avea pe Park Yoochun intr-un rol foarte mic. “A fost o onoare, m-am bucurat cand am aflat ca Park Yoochun s-a alaturat echipei. Este un actor cu o cota mare, mai ales dupa ce a castigat atatea premii cu “Sea Fog”. Eu si echipa de productie am dorit sa fie un dar pentru audienta, o surpriza placuta. In acea perioada, Kim Soo Hyun si Jung Yunho (U-Know Yunho din TVXQ) avusesera scurte aparitii in “Miss Granny” si “Ode to My Father” si au atras atentia audientei, asa ca am vrut sa continuam acest efect. Dar distributia a fost dezvaluita prea devreme, deci nu mai putea fi un element surpriza.”
Regizorul a continuat, laudand efortul lui Park Yoochun: “Aveam prejudecati in privinta idolilor din K-pop, dar au disparut datorita lui Park Yoochun. Ingrijorat de felul in care respira cand alearga, privirea, felul in care a jucat, au pus eticheta de actor. Cu siguranta straluceste ca actor, mai degraba, decat ca Park Yoochun, cantaretul (N.T.care a aparut intr-un film).”
“Da, a fost acea controversa legata de incidentul ce a avut loc inaintea lansarii filmului, dar nu am fost ingrijorat. Punctele forte pe care le-a aratat Park Yoochun in film au fost asa de bune incat am avut convingerea ca filmul nu va fi afectat de scandal. Este regretabil ca nu a putut sa fie prezent la avanpremiera, dar noi ne sustinem reciproc. Sper sa ne putem intalni din nou in viitor, cu un personaj si o productie si mai bune.”
Despre ce este vorba in film ? Dae Ho, personajul lui Ko Soo, poate sa controleze in mod constient mediul, personajele si sa realizeze lucruri foarte putin probabile sau chiar imposibile in realitatea fizica a starii de veghe. Copilul lui este rapit si, pentru a descifra orice posibil detaliu legat de acest eveniment, este ajutat de un detectiv, interpretat de Sol Kyung-gu, care ii poate induce starea de vis in timp ce este pe jumatate treaz. Cei doi incep o cursa contra cronometru, cautand cu disperare indicii despre rapire, si pun cap la cap fiecare piesa, construind puzzle-ul rapirii.
Park Yoochun a fost acuzat de viol in 2016, de catre o tanara femeie. Aceasta a fost condamnata la doi ani de inchisoare, cu executare. In luna iunie 2016, prietenul tinerei impreuna cu un alt prieten au cerut bani de la compania de impresariere a lui Park Yoochun, C-JeS Entertainment, dupa ce aceasta s-a plans ca a fost violata de actor/cantaret (~$448,895 USD). Cateva zile mai tarziu, cei doi au amenintat ca vor da publicitatii detalii despre presupusa fapta a lui Park Yoochun. Cand au vazut ca planul lor nu a dat roade nici macar dupa ce l-au dat in judecata pe Park Yoochun, si-au retras plangerea si au declarat ca nu a fost viol, ci un act sexual de comun acord. Cei trei au fost condamnati la pedepse cu inchisoarea, cu executare. Din cauza acestui incident prin care Park Yoochun a fost descris ca un violator, in afara daunelor economice, imaginea publica a lui Park Yoochun a avut de suferit. Park Yoochun isi satisfice stagiul militar obligatoriu care se va incheia in august. Sa speram ca acest urat incident nu a afectat iremediabil cariera artistului si ca internautii si societatea coreana, in general, au inteles ca acesta a fost declarat nevinovat in iulie 2016.
“Lucid Dream” a avut lansarea in Coreea acum 2 zile, pe 22 februarie.
Cele trei mari posturi de televiziune din Coreea de Sud (KBS, MBC, SBS) iau in considerare o regula de difuzare a episoadelor unui serial, episoade care sa nu depaseasca, fiecare, 60 de minute, in incercarea de a revitaliza o piata care stagneaza de ceva timp si pentru a mai reduce acerba lupta pentru rating-uri.
Sefii celor de la KBS, MBC si SBS (Jung Sung Hyo, Jang Geun Soo si Kim Yeong Seob) s-au intalnit saptamana trecuta pentru a discuta despre aceasta regula. Discutia s-a concentrat pe reducerea timpului de difuzare a unui episod dintr-un serial difuzat in timpul saptamanii la 60 de minute, si la 30 de minute pentru un episod dintr-o telenovela ce se difuzeaza la sfarsitul saptamanii. Timpul acordat episoadelor va include si pauze comerciale, ceea ce inseamna ca practic un episod de serial s-ar scurta undeva la maxim 50 de minute.
In acest moment, cele trei posturi de televiziune sunt intr-o lupta apriga in rating-uri, difuzand seriale in acelasi segment de timp. Daca episodul unui serial dureaza un pic mai mult decat episodul unui serial concurent, are mai multe sanse sa obtina un rating mai mare. Pentru a stopa acest tip de tactici, cei trei difuzori au fost de acord, in 2009, cu regula “72 de minute”. In 2013, au scurtat acest timp la 67 de minute. Daca un serial cu 20 de episoade isi reduce timpul de difuzare cu 5 minute per episod se reduc 100 de minute (aproximativ timpul a doua episoade). In ziua de azi, companiile de productie cheltuie cam 500 de milioane de woni (apr. 440 000$) per episod; cu noua regula ar putea sa economiseasca aproximativ 1 miliard de woni (cca 880 000 $).
Motivul pentru care s-a discutat aceasta noua regula este „inrautatirea situatiei industriei serialelor de televiziune”. China a redus cantitatea de material cultural importat din Coreea de Sud, iar in Japonia, cu cateva exceptii, valul Hallyu este in regres evident, ambele situatii ivindu-se din motive politice. Cu toate acestea, starurile Hallyu inca cer tarife mari pentru aparitiile lor, desi exista o crestere in costurile fortei de munca. Intre timp, alternativa pentru cresterea veniturilor prin reducerea costurilor de productie, plasarea de produse in serial si pauzele comerciale devin si ele o varianta interesanta pentru producatori.
Kim Yeong Seob de la SBS a declarat ca “Nu este vorba asa de mult de competitie cat de relansarea pietei de seriale. Daca reducem timpul de difuzare, reducem costurile de productie, dar calitatea continutului se va imbunatati odata cu scaderea greutatilor echipelor de productie.”
Pentru ca regula de 60 de minute sa fie aplicata in industrie, trebuie sa se ajunga la o intelegere mai specifica. De exemplu, serialul difuzat de KBS, “Laurel Tree Tailors”, are garantat un rating de cel putin 30%, reducerea timpului de difuzare ar avea ca si consecinta reducerea numarului de reclame ce s-ar putea difuza in acest timp. Si pentru ca fiecare difuzor are interese diferite, este necesara coordonarea lor.
Parerea sefului de la MBC, Jang Geun Soo, este ca: “E adevarat ca s-a discutat despre regula de 60 de minute, dar mai avem anumite aspecte de lamurit pana sa ajungem la o concluzie comuna.”
Asadar, iubitorii de k-drame probabil se vor trezi in situatia de a vedea episoade mai scurte, presarate cu reclame, doar sub pretextul „relansarii pietei serialelor”. In realitate, e evident ca se incearca reducerea costurilor si cresterea competitivitatii, insa intrebarea e: daca exportul de seriale pe principalele piete e in regres, iar actorii de top nu renunta la tarifele solicitate pentru aparitiile in productiile tv, optiunea promovarii unor actori din esalonul secund fiind prima si cea mai firesc la indemana producatorilor, reducerea costurilor nu e cumva un semn al unui evident impas, ca sa nu rostim cuvantul „criza” ? Poate in sfarsit acesti domni ce conduc aceste televiziuni realizeaza ca s-au intins mai mult decat le-a fost plapuma, si ca risca, dandu-si in cap unii altora pentru ratinguri, neoferind nimic care sa mai reuseasca sa atraga publicul asa cum o faceau serialele de pe vremuri, sa transforme competitia intr-o intrecere la nivel local care nu mai intereseaza pe nimeni. E greu de crezut ca industria serialelor coreene va mai reusi sa explodeze vreodata si sa mai ajunga la nivelul la care a fost, mai ales ca reality-show-urile au muscat serios din publicul amator de seriale, iar piata media din Coreea s-a extins, televiziuni odata anonime investind serios si rapind din audienta „celor trei mari”. Lumea media e intr-o continua transformare, iar faptul ca reprezentantii celor 3 mari televiziuni coreene s-au asezat la aceeasi masa pentru luarea unor masuri de urgenta nu pare a anunta nimic bun pentru industria odata infloritoare.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
The King (2017) – Jo In-sung, omul care a vrut sã fie rege, dar a ignorat istoria !
“The King”, filmul scris si regizat de Han Jae-rim (autorul succesului “The Face Reader” din 2013) a stabilit un veritabil record in decembrie 2016, odata cu lansarea trailerului de prezentare. Acesta a fost vizionat de nu mai putin de 7,17 milioane de ori, devenind cel mai vizionat trailer al unui film coreean din toate timpurile. Nu curiozitatea a fost cea care a impins publicul sa vizioneze clipul de prezentare, ci distributia de zile mari a filmului, ce marcheaza revenirea dupa 9 ani pe marele ecran a cunoscutului si indragitului Jo In-sung. Ultimul sau rol intr-un film a fost in mega-succesul “A Frozen Flower” din 2008, iar dupa revenirea din armata in 2013 a aparut in doar 2 seriale pana in prezent, “That Winter, the Wind Blows” si “It’s ok, is love”. Practic cu acest rol, starul isi relanseaza cariera, iar interpretarea la inaltimea rolului din “The King” cu siguranta ii va aduce noi propuneri de aparitii in productii importante in perioada urmatoare. Celalalt star al productiei e unicul si inconfundabilul Jung Woo-sung din recentele filme Cold Eyes, The Divine Move, Scarlet Innocence sau Remember You, care indiferent de natura rolurilor interpretate, fie ele romantice sau mai violente, da dovada de rafinament si naturalete, calitati ce pun in valoare un talent actoricesc remarcabil. Bae Sung-woo, o figura nelipsita din filmele coreene ale ultimilor ani, are un rol aproape principal, in timp ce Ryoo Joon-yeol, cunoscut din serialul “Lucky Romance”, are primul rol secundar important de pe marele ecran, fiind deja cooptat in distributia unor filme ce se anunta succese de box-office in acest an, precum “A Taxi Driver” sau “Silence”. Filmarile au durat 5 luni, insa efortul echipei de productie a fost pe deplin rasplatit de publicul cinefil. Avand premiera in Coreea pe 18 ianuarie 2017, filmul a obtinut incasari in cinematografe de peste 38 de milioane de dolari, fiind, cel mai probabil la sfarsitul lui 2017, unul din filmele coreene de top 10 din box-office-ul pe acest an.
Park Tae-su (Jo In-sung) provine dintr-o familie dezorganizata. Afland ca sotul ei o insala, mama isi abandoneaza familia, Tae-su beneficiind de educatia “aleasa” oferita de un tata ce se ocupa cu escrocherii, furand televizoare color (o raritate in anii ’80), fierbatoare de orez sau radiouri, ce le vindea mai apoi in piata si juca banii la “alba-neagra”. Cand isi amintea ca are de crescut acasa un baiat si o fata, le aducea acestora pui prajit, cam singurele amintiri fericite din copilaria greu incercatului Tae-su. Cu o asemenea educatie, nu e de mirare ca in anii de liceu, Tae-su era batausul scolii, invartindu-se in cercul bandelor de cartier din oraselul natal Jeolla-do. Cand intr-o zi, intorcandu-se acasa, il vede pe tatal sau batut si umilit de un procuror, Tae-su se intreaba de ce oare tatal lui nu riposteaza in fata unui individ pricajit, caruia intr-o lupta unu la unu i-ar fi dat lejer o corectie. E momentul in care realizeaza ca ceea ce el are impresia ca detine la scoala, prin forta bruta a pumnului, adica puterea, e o iluzie, si ca, de fapt, adevarata putere in lumea reala e cea detinuta de tocilari, pe care mereu ii desconsidera. Puterea de a decide viata unui om, echivalenta cu cea a unui veritabil rege, era adevarata putere. Asa ca din acel moment se decide sa se puna cu burta pe carte pentru ca intr-o zi sa ajunga… procuror. Filmul prezinta ascensiunea acestuia din adolescenta pana in anii intrarii in Procuratura, perioada de glorie dar si de decadere a lui Park Tae-su, pe fundalul politic al zbuciumatilor ani ’90, mergand pana in zilele noastre.
Daca acum 2 ani cineastii coreeni ne delectau cu “Inside Men”, unul din cele mai complete si reusite filme despre coruptia din societatea coreeana contemporana, iata ca la 2 ani distanta tema revine in prim plan (intr-o societate in care coruptia e din nou un subiect de prima pagina, daca ne gandim la ce se intampla cu presedinta tarii) printr-o noua productie memorabila, “The King”. O incadrare a filmului in genul thriller/drama e aproximativa, nefiind nici un thriller propriu-zis, dar nici cu precadere o drama. Daca povestea ar fi fost inspirata din fapte reale, probabil cea mai buna clasificare ar fi fost “film biografic”, si asta pentru ca urmareste viata personajului principal din copilarie pana la apogeul ei, urmat de decadere. Daca povestea nu e una inspirata din fapte reale, decorul e unul cat se poate de real. Firul narativ se intinde pe durata exercitarii functiei supreme in stat de mai multi presedinti, pornindu-se din anii ’80, de la dictatorul Chun Doo-hwan si ajungandu-se pana la sinuciderea presedintelui Roh si alegerea lui Lee Myung-bak, presedintele ce a precedat-o pe actuala presedinta coreeana Park Geun-hye. Raportarea la schimbarile de la Casa Albastra e cruciala, filmul apeland inclusiv la imagini reale cu presedintii amintiti, in momentele cele mai importante ale mandatelor lor. Miscarile pro-democratice din anii ’80, criza financiara din anii ’90, renasterea economica a tarii din anii 2000, toate sunt un fundal perfect pentru povestea vietii protagonistului Park Tae-su, interpretat de Jo In-sung. Provenind dintr-o familie dezorganizata, cu carente serioase in materie de educatie, Tae-su renunta la cariera fara perspectiva de bataus pentru cea de procuror. Mirajul detinerii puterii depline ii ia mintile, iar pentru atingerea acestui vis e dispus sa faca orice. Inclusiv primul pas, sa se puna sa invete. Dupa o perioada zbuciumata in adolescenta si dupa primii ani de viata adevarata ca student, lucrurile par a merge pe fagasul normal, chipesul Tae-su absolvind cu brio Universitatea Seul si luandu-si examenul de barou. Ca proaspat procuror, se astepta ca totul sa fie lapte si miere, banii sa curga cu duiumul, luxul la fel, doar ca are un soc cand constata ca 99% dintre procurori sunt prost platiti, au cel putin 30 de cazuri pe zi in lucru si mai stau si peste program si in weekenduri, la ore suplimentare. 2 ani sunt necesari pana sa afle ca mai exista un procent, de 1%, cel al procurorilor de top, care sunt mediatizati, opereaza cu cazurile de coruptie de la nivel inalt si care sunt nu doar bine platiti, ci si principalii candidati spre functiile inalte din conducerea Procuraturii. Norocul lui se numeste Yang Dong-chul (Bae Sung-woo), un senior ce a absolvit cu 2 ani inaintea lui, care ii face cunostinta cu seful sau de la Operativ, Han Kang-sik (Jung Woo-sung). Han era o legenda in procuratura, omul cu cele mai mari sanse sa devina viitorul procuror general al Coreei, iar pentru Tae-su, un model de care era fascinat inca din adolescenta. In scurt timp ajunge sa cunoasca modul de lucru al idolului sau, ce are legaturi in toate domeniile si care e un veritabil rege, de deciziile lui depinzand soarta a o multime de oameni sus-pusi. Primit cu bratele deschise in cercul lui Han, Tae-su descopera viata la care a visat cand a vrut sa se faca procuror: lux, femei, bani si mai ales putere… Dar atunci cand faci pact cu Diavolul, intotdeauna Diavolul va luan inapoi indoit ceea ce iti ofera… Un film despre marire si decadere, lacomie si ambitie, un film despre culisele a toate: politica, justitie, coruptie si chiar viata privata. Umorul nu putea sa lipseasca din acest film, dand culoare si savoare scenariului (scena consultarii samanului inaintea alegerilor prezidentiale, repetata la fiecare 5 ani, e memorabila). Avand o durata de peste 2 ore si 10 minute, “The King” are o evolutie lenta, fiind lipsit aproape in intregime de actiune. Esenta lui sta in prezentarea si intelegerea nu doar a culiselor vietii politice a Coreei (un lucru ce se poate usor transborda si altor societati corupte, cum e si cea romaneasca – veti gasi similitudini flagrante in acest scenariu de film cu situatii prezentate in media romaneasca a ultimilor ani), ci si a mecanismelor psihologice ce stau in spatele anumitor practici la care recurg procurorii in raport cu puterea politica. Finalul e naucitor, cu o rasturnare neasteptata de situatie, total impredictibila, demonstrand inteligenta artistica a regizorului scenarist Han Jae-rim ce a stiut sa pregateasca terenul cu minutiozitate fara a da de gol nici un moment intentiile sale. Un film deosebit, captivant si ofertant, despre optiuni si alternative, care uneori, fara sa realizam, ne pot schimba viata imperceptibil sau in mod direct, alterandu-ne principiile si personalitatea. Lumea in care traim e, cum o spune trailerul, o jungla, in care doar cei mai puternici supravietuiesc…
Tradcerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Baar Baar Dekho (2016) – când fericirea e cãutatã cãlãtorind prin timp…
In Baar Baar Dekho, urmarim povestea de dragoste a doi oameni minunati, Jai (Sidharth Malhotra ) si Diya (Katrina Kaif) care se cunosc din copilãrie, pe care soarta ii aduce tot mai aproape. Traiesc o minunata idila si fac planuri de viitor, inclusiv privind o posibila casatorie. Jai, care este un matematician ambitios ce vrea sa ajunga pe culmile succesului cu pasiunea sa, ezita in fata unei decizii importante care le poate decide destinul. Niste momente tensionate genereaza intriga povestii, iar eroul nostru ajunge sa calatoreasca in mai multe cadre temporale, episoade din viata lui de cuplu. Aceste calatorii fac filmul mult mai interesant si parca lauda munca echipei de productie.
„Baar Baar Dekho” (al carui titlu in engleza ar fi „Look Again and Again”) e o drama romantica ce marcheaza debutul regizoral al lui Nitya Mehra in lumea filmelor indiene. Regizoarea indiana a lucrat pana acum ca asistent de regie la cateva filme celebre, precum „Don” (2006), „Life of Pi” (2012) sau „The Reluctant Fundamentalist” (2012). Inca de la anuntarea proiectului in 2013, s-a zvonit ca in rolurile principale ar aparea ba Aamir Khan, ba Hrithik Roshan, ba Deepika Padukone, insa in cele din urma in rolurile principale au fost distribuiti Sidharth Malhotra (un fost model devenit actor, intrat de doar 5 ani in induustria de film indiana) si Katrina Kaif (o cunoscuta actrita engleza de filme indiene, pe care am putut-o vedea in recentul „Fitoor”). Filmarile s-au facut in Delhi, Mumbai, Glasgow si in Thailanda, filmul avand un buget de 5,2 milioane $ si incasari de 8,5 milioane. „Baar Baar Dekho” este primul film indian din istorie ce foloseste tema calatoriei in timp pentru expunerea unei povesti de iubire. Incercarea regizoarei de a iesi din tipare cu acest film chiar a reusit. Gasim in pelicula o romanta cu un „time travel” twist. In general astfel de filme sunt foarte greu de realizat si necesita un anumit nivel de finete. Ideea ca personajele sa oscileze inainte si inapoi in timp construieste cu succes drama narativa. Rolurile principale sunt foarte bine interpretate, fiind puse in scena dupa niste idei stralucite, schitate pe hartie astfel incat sa nu oboseasa audienta. Cei doi protagonisti, Jai si Diya, incearca sa impace atat cariera cat si viata personala in asa fel incat sa fie amandoi fericiti. Jai vrea sã aibã o carierã de succes, dar si o relatie perfectã. Insa ce se întâmplã atunci când cele douã dorinte ale lui devin un obstacol una pentru cealaltã ? Ramane sa descoperiti urmarind acest film.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de echipa CREATIVE MEDIA pentru asiacinefil. Operator subtitrare cinemaHD.
Prezentare realizata de cinefilHD – asiacinefil
Yoo Ah-in şi controversa momentului în show-biz-ul coreean
Yoo Ah In a primit din partea Administratiei Militare a Fortei de Munca (MMA), la cea de a treia evaluare a starii de sanatate, rezultatul de “necesitate de reevaluare”. Actorul in varsta de 31 de ani trebuie sa se inroleze conform Legii Serviciului Militar din Coreea de Sud, decizia fiind necesara a fi luata intr-un viitor apropiat de MMA. Yoo Ah In si-a exprimat deseori, in mod public, dorinta de a-si indeplini stagiul militar. Din pacate, o rana mai veche la umar facuta in timpul filmarilor unui film a cauzat amanarea “clasificarii in serviciul militar”, conform MMA, si i s-a cerut sa faca o noua evaluare medicala in 2017. Aceasta evaluare este a treia, dupa ce in 2015 rezultatul MMA a fost “necesita sase luni de supraveghere”. La a doua evaluare din mai 2016, rana inca “necesita supraveghere”.
Agentia de impresariere a actorului a emis o declaratie oficiala in numele lui Yoo Ah In in care se specifica ca “Yoo Ah In a avut cea de a treia evaluare medicala pe 15 decembrie, in sectorul Daegu al MMA. Rezultatul a fost acelasi, necesitatea amanarii serviciului militar. Yoo Ah In si-a amanat proiecte si contracte de publicitate pentru a-si indeplini stagiul militar. Din pacate, rezultatele multiplelor evaluari indica faptul ca ‘nu este apt, in acest moment, pentru stagiul militar’”. “In acest moment, Yoo Ah In nu se poate inrola. Tot ce poate acesta sa faca este sa mearga la reevaluarile medicale si sa continue tratamentul de recuperare. Yoo Ah In spera ca in curand sa primeasca un rezultat final pentru a se putea inrola.”
Toate aceste declaratii au fost facute pentru a stopa acuzatiile unor internauti coreeni care incearca sa pateze numele actorului pe diferite site-uri, netinand cont de faptul ca deciziile sunt luate numai si numai de Administratia Nationala Militara a Fortei de Munca (MMA) si nu de cei care urmeaza sa plece in armata. Mai mult, Yoo Ah In a primit recent diagnosticul de tumoare osoasa benigna, iar acesta a oferit mai multe detalii legate de diagnostic. In ciuda declaratiilor, au aparut articole malitioase la adresa sa legate de serviciul militar.
Pe 16 februarie, o sursa din agentia actorului a declarat ca “Este adevarat ca acesta are acest diagnostic dur, dar este o tumoare benigna si nu maligna. Actorul nu are dificultati in viata de zi cu zi, dar conform medicilor, trebuie in permanenta tinut sub suraveghere. Noi nu am spus niciodata ca actorul “se lupta cu boala” si nu stim inca de unde a aparut aceasta afirmatie.” “Sanatatea lui Yoo Ah In este acceptabila, in acest moment, si starea sa nu este critica si nici macar severa. Speram sa nu mai apara neintelegeri sau interpretari gresite legate de diagnosticul sau. Este adevarat ca mai are si o fractura totala a claviculei, dar aceasta face parte din alt diagnostic fata de tumoarea benigna.” “Yoo Ah In va fi reexaminat de MMA si acesta asteapta reexaminarea si urmeaza procedurile Administratiei. Va rugam sa va abtineti de la alte interpretari sau diagnostice gresite.”
O sursa din media a folosit un citat de la o sursa din spital care spunea ca Yoo Ah In a fost diagnosticat cu o tumoare osoasa si ca se lupta cu boala. De atunci, zvonurile legate de “lupta cu boala” a actorului au inceput sa se amplifice. Totusi, agentia actorului a specificat ca ei n-au folosit niciodata aceste cuvinte pentru a descrie diagnosticul sau ce se intampla cu Yoo Ah In.
Yoo Ah In a iesit in presa cu o declaratie oficiala prin intermediul agentiei sale, ca raspuns la speculatiile legate de faptul ca ar incerca in mod voit sa ocoleasca serviciul militar obligatoriu in Coreea de Sud.
“Sunt actorul Yoo Ah In.
Recent, au inceput sa apara controverse legate de serviciul militar, in diferite articole ale presei, precum si de problemele de sanatate si intoarcerea mea la munca de actorie. In ciuda declaratiilor oficiale facute de agentia mea si de mine, observ ca aceste controverse inca mai continua si devin din ce in ce mai constient ca detaliile despre serviciul meu militar trebuie sa fie transparente si publice, conform societatii noastre. As vrea sa raspund celor care si-au aratat interesul si ingrijorarea si as vrea sa clarific pozitia mea despre dovezile legate de amanarea inrolarii obligatorii si de controversele recente. Mai intai, as vrea sa imi exprim ingrijorarea si regretul legate de scurgerea de informatii medicale facute de o terta parte care nu era implicata in aceasta situatie. In anul 2013, am fost ranit in timpul unor filmari a unei scene de lupta pentru filmul ‘Tough as Iron’ si am suferit o ruptura a muschiului la umarul drept. In 2014, in timpul filmarilor la filmul ‘Veteran’ (o alta scena de actiune) s-a intensificat durerea in zona afectata anterior, la examinare constatandu-se o recidiva.
In acea perioada se apropia si inrolarea obligatorie in armata, asa ca am urmat cu grija diferite tratamente si mi-am continuat activitatile. Cu toate acestea, durerea si disconfortul resimtite in acea zona au persistat. In 2015, am facut un test de rezonanta magnetica (RMN) pentru acea zona si am fost diagnosticat cu ruptura de muschi la umarul drept. Mai mult, dupa RMN am fost diagnosticat cu o tumoare la os in zona ce inconjoara coiful rotatorilor, la acelasi umar (alcatuita din patru muschi ce inconjoara articulatia umarului ca o manseta, ce permit bratului sa faca diferite miscari de ridicare, rotatie, etc), concluzia fiind ca este necesara o supraveghere atenta.
Conform opiniilor medicilor specialisti despre starea mea de sanatate de la acea vreme, nu aveam capacitatea de a efectua obligatiile militare. In decembrie 2015, a fost inaintat un certificat medical catre MMA. Iar dupa examinarea medicala, am primit gradul VII, ceea ce inseamna ‘evaluare in asteptare’. Este o decizie ce se aplica unei persoane care se afla sub examinare pentru serviciul militar si care necesita a fi tinuta sub observatie din cauza unei rani sau boli. Nu este decizia de ‘serviciu alternativ’ care se aplica la gradul IV si nici ‘scutirea de serviciul militar’ care se aplica gradului V.
Daca exista vreo rana sau boala care ar putea afecta decizia de inrolare in serviciul militar obligatoriu, MMA instiinteaza persoana sa aduca un certificat medical si sa faca o noua evaluare medicala, condusa de un specialist din cadrul unuia din centrele medicale cu care colaboreaza MMA. Rezultatele vor fi verificate cu minutiozitate de un ofiter militar medical si de un inspector al Centrului Medical Militar.
Am continuat cu tratamentul si cu controalele pentru a verifica starea zonei afectate, dar simptomele au reaparut. Rezultatele testului au aratat ca, spre deosebire de tumorile benigne obisnuite, s-a observat o dezvoltare anormala a tumorii osoase, iar daca aceste simptome persista ar putea duce la o distugere totala a articulatiei umarului. In decembrie 2015 si mai 2016 precum si pe baza opiniilor specialistilor si a examinatorului MMA, in urma examinarilor repetate, mi s-a acordat verdictul de ‘grad VII’.
Dupa aceea, cu doua zile inaintea unei ceremonii din cadrul Premiilor de Film Blue Dragon 2016, din noiembrie, mi s-a fracturat osul claviculei. Si, pentru ca ranirea sau o problema de sanatate a unei celebritati de sex masculin este inteleasa gresit, ca o metoda de a evita serviciul militar obligatoriu, si pentru a evita controversele din cauza ranilor repetate si a problemelor de sanatate, am ales sa ma ocup cu grija si atentie de aceste probleme, sa imi pastrez programul obisnuit si sa nu dezvalui sau sa discut absolut nimic cu presa. Apoi, pe 15 decembrie, dupa reevaluarea fizica, am primit, din nou, gradul VII.
Cred ca este cel mai bine sa clarific situatia problemelor de sanatate si a amanarii serviciului militar. Imi pare rau ca am ales sa nu spun nimic, fiind singura modalitate de a evita controversele si afectarea imaginii mele publice care imi influenteaza viata de actor in societatea coreeana, in mod direct. Conform MMA, Legea Serviciului Militar specifica faptul ca barbatii sub varsta de 36 de ani sunt eligibili pentru stagiul militar. In aceste zile continui cu reabilitarea, tin sub observatie rana si nu am probleme majore. Desi nu se poate spune cu precizie cand, fractura se va vindeca in mod natural. Daca tumoarea osoasa nu va continua sa se dezvolte, se pare ca va fi posibila indeplinirea serviciului militar obligatoriu. Sunt ferm decis sa imi indeplinesc stagiul militar.
Cu aceasta controversa, care este un amalgam complex de dorinte individuale si realizari, precum si obligatii sociale si necesitati, am devenit profund constient, inca o data, de importanta si responsabilitatea muncii mele si, implicit, a vietii pe care o duc. Si voi intelege ca aceste controverse legate de starea mea de sanatate si de stagiul militar fac parte din realitatea pe care trebuie sa o traiesc.
Sunt, de asemenea, constient de dezamagirea oamenilor din Coreea care au vazut multe cazuri de persoane privilegiate, fie publice sau nu, care in mod continuu incearca sa anuleze obligativitatea indeplinirii stagiului lor militar. Nu putem cere sa ne bucuram mai mult de viata, sa avem mai multe drepturi si un tratament mai bun in societate, dar sa uitam de obligatiile noastre de cetateni. A fost o neglijenta din partea mea sa nu arat oamenilor problemele mele de sanatate, din cauza bolilor neasteptate si a gestionarii neatente a situatiei. Sunt profund intristat de faptul ca problema mea a accelerat grijile multor oameni si a raspandit controversa care stimuleaza sentimentul national care este sensibil la problemele militare. Cer iertare tuturor celor care au privit drumul meu in viata cu dragoste si atentie.
Corpul meu este o corabie pentru sufletul meu, cel ce imi tine sufletul, precum la oricine altcineva. Este un zid care se ciocneste cu lumea exterioara. In acelasi timp, este o unealta de exprimare a lumii mele interioare. Ranile mele si problemele de sanatate care au creat controverse reprezinta pentru mine un ghinion, si nu o metoda de eschivare de la inrolare. Personal, gasesc aceasta realitate, ghinionul care ma face sa caut iertarea de la altii, foarte dificila. Dar as vrea sa accept acest fapt ca o datorie a unui actor care se dezvolta si infloreste prin grijile si dragostea publicului.
Imi voi face datoria de profesionist care are influenta sociala si imi voi indeplini obligatiile de cetatean, stergand grijile multor celor ce au avut de suferit din cauza acestor controverse. Voi munci ca sa fiu un membru al unei societati sanatoase.
Va multumesc.”
Scrisoarea actorului a atras numeros sprijin si atentie din partea multor coreeni si a devenit subiectul cu numarul 1 pe site-ul Naver, precum si pe site-urile numeroaselor publicatii, dar si pe retelele de socializare, numarul imens de opinii pozitive reusind sa-l intreaca pe cel al acelor internauti care nu au ce face cu timpul lor liber.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Mozu: The Movie (2015) – legenda urbanã prinde viaţã într-o ecranizare inspiratã din serialul omonim
Regizorul de filme de actiune al momentului in Japonia, Eiichiro Hasumi, revine cu o productie de actiune captivanta si violenta pe marele ecran, la 4 ani de la “Wild 7”, “Mozu, the Movie”. In fapt, aceasta e rodul celor doua sezoane ale serialului “Mozu” pe care tot el le-a regizat in 2014 pentru 2 posturi tv diferite, TBS si WOWOW, acesta din urma producand si filmul pentru marele ecran. Filmul are la baza seria de romane politiste a premiatului scriitor Go Osaka, “Mozu”, si incearca sa curpinda in cele aproape 2 ore ale productiei esenta celor 15 episoade ale celor 2 sezoane ale serialului de televiziune. Obiectivul a fost atins, insa exista unele evidente “gauri” in scenariu care, daca nu ai urmarit serialul, iti dau senzatia unei povesti haotice la prima vizionare. Din distributie face parte intreaga echipa de actori de pe micul ecran, insa vorbim de actori de calitate, ce au aparut pana acum in numeroase alte filme. Cele 3 roluri principale le revin lui Hidetoshi Nishijima (Genome Hazard, Ooku the Movie, While the Women Are Sleeping), Teruyuki Kagawa (unul din cei mai cunoscuti si apreciati actori japonezi din toate timpurile, ce nu mai are nevoie de pezentare) si actritei Yoko Maki (Genome Hazard, Tale of Genji). Trebuie spus ca cei trei au avut colaborari separate in mai multe filme, cunoscandu-se foarte bine. O aparitie speciala in acest film o are veteranul Takeshi Kitano, in rolul geniului malefic, care desi are doar o scena mai consistenta spre final, de cateva minute (pe parcursul filmului aparand sporadic, fara a avea replici de rostit), e impresionant cum reuseste sa induca ura pe care spectatorul trebuie sa o simta fata de el, omul din spatele unei legende urbane sangeroase. De altfel, Kitano si Nishijima au mai aparut impreuna in recentul “While the Women Are Sleeping”. “Mozu – The Movie” a obtinut incasari de 7,6 milioane dolari, dominand in saptamana premierei box-office-ul japonez. Filmarile au durat doar 2 luni (dovada ca echipa de actori era sudata de la serialul din anul precedent, fiecare stiind perfect ce trebuie sa interpreteze), iar pentru scenele din imaginara republica Penam, ce reprezinta o parte consistenta din film, echipa s-a deplasat si a filmat in Manila (Filipine).
Kuraki (Hidetoshi Nishijima) e un politist ce lucreaza pentru Siguranta Publica, pana nu de mult apreciat de superiorii si colegii sai din Politia Metropolitana Tokyo. Insa moartea prin inecare “accidentala” a fiicei sale in cada si mai apoi moartea sotiei sale i-au distrus viata, ajungand luni de zile sa-si inece amarul in bautura. Ancheta politiei nu a reusit sa stabileasca adevarul despre acest incident, si tot mai mult e tentat sa incerce sa afle adevarul pe cont propriu. Indiciile duc spre o pista fantezista, cea a unei legende urbane ce vorbeste despre un anume Daruma, un personaj hidos si violent, geniu al Raului, care se spune ca stapaneste din umbra echilibrul de putere din Japonia. Aceasta persoana se pare ca ar fi aparut in fata sotiei sale inainte ca fiica ei sa moara, fiind desenata de aceasta, cu toate ca se spune ca Daruma apare doar in cosmarurile oamenilor. In paralel, are loc o luare de ostatici in centrul Tokyo-ului, care in mod straniu inceteaza in momentul in care intamplator Kuraki dejoaca planul unei rapiri ce are loc in acelasi timp. Cele doua evenimente par a avea legatura, atacul fiind in fapt o distragere a atentiei politiei pentru ca o tanara cu dizabilitati, Elena, ce provine din republica Penam, sa fie rapita. Salvata de Kuraki, Elena ajunge sub protectia detectivului Osugi (Teruyuki Kagawa). Incidentul il apropie mai mult pe Kuraki de aflarea adevarului, deoarece un personaj ciudat il suna la scurt timp si ii confirma existenta misteriosului Daruma. Cheia intrarii in imperiul nevazut al lui Daruma se va dovedi a fi Elena, fata a carei viata a salvat-o…
“Mozu – The Movie” este, in mod evident, o productie ce se adreseaza in primul rand fanilor serialului. Daca nu ai urmarit serialul inainte, iti va fi greu sa faci anumite conexiuni intre personaje, conexiuni asupra carora regizorul nu insista, lasand efectiv un vid in scenariu. Nu exista nici o preocupare pentru aprofundarea portretului fiecarui personaj din randul protagonistilor serialului; personajele pozitive sunt prezentate lapidar, insuficient pentru stabilirea unei coeziuni pe care, in mod paradoxal, firul narativ o sugereaza. Kuraki ne e prezentat ca un politist cu pregatire de super-agent de serviciu secret, ce iti da impresia ca oricand poate invinge pana si pe cei mai bine pregatiti fizic infractori. Cu toate astea, se afla in stare de depresie, isi ineaca suferinta in alcool si pare la un pas de a abdica de la principiile ce l-au adus in fortele de politie. Akeboshi, care din film reiese ca ar fi fost o fosta colega, dar al carei trecut comun cu Kuraki si Osugi (care impreuna in serial deconspira comploturi si jocuri de culise la nivel inalt) nu e in vreun fel subliniat, lasandu-se la presupunerea spectatorului anumite lucruri, il convinge sa revina pe linia de plutire, in timp ce politistul Osugi, fara a se da de inteles ca vreodata a fost coleg cu Kuraki, se implica in evenimente dupa ce la randu-i e afectat de cursul evenimentelor. De cealalta parte, eroii negativi capata valente de supereroi negativi de benzi desenate: il avem pe de o parte pe Daruma, interpretat de Takeshi Kitano, un personaj desprins din legendele urbane ce prinde viata doar pentru a raspandi teroarea, si, pe de alta parte, ii avem pe cei ce lucreaza la comanda “sistemului”, “rotitele”, cum sunt numiti, intre care cel mai fioros e nebunul Shingai Hiromi, un criminal cu sange rece asupra portretului sau trecutului caruia nu se insista absolut deloc. Ce induce o si mai mare confuzie e prezenta personajului Higashi, al carui nume il aflam abia la sfarsit, un anarhist convins, la fel de deplasat ca gandire si comportament precum Shingai, despre care nu stim in ce tabara se afla si pe cine sustine, datorita fidelitatii sale fata de principiile anarhiste. Numarul mare de personaje complica intelegerea legaturilor dintre ele, mai ales ca modul de actiune insusi al lui Kuraki e uneori derutant. Filmul duce la extrem violenta si comportamentul personajelor negative (unele din ele ai senzatia ca sunt un fel de Joker din “Batman”), oferind practic violenta gratuita, fara vreun sens anume. Spre deosebire de serial, scenele de actiune sunt foarte bine lucrate si filmate, spectaculoase si captivante, insa pe partea de coloana sonora filmul sufera serios, aceasta lipsind cu desavarsire acolo unde ar fi trebuit sa marcheze schimbarea decorurilor (mutarea actiunii departe de Japonia, in Penam) sau sa accentueze unele trairi ale personajelor. Acest lucru iti da senzatia ca in absenta potentarii trairilor interioare, toata drama personajului Kuraki si a celorlalte personaje cu care se asociaza e doar un pretext pentru derularea actiunii, nu un tel in sine. Noroc cu interpretarea de calitate a actorilor, care reusesc sa te tina pana la final aproape de poveste. Cu toate plusurile si minusurile, “Mozu – The Movie” e un film dinamic, antrenant si plin de mister (mai ales prin introducerea in ecuatie a enigmaticei republici imaginare a Penam-ului si a legendei urbane a lui Daruma), ce reuseste sa prinda cu precadere publicul tanar si rebel, publicul-tinta al producatorilor. Cu mai multa aplecare spre un scenariu mai elaborat, ar fi iesit cu certitudine un film mult mai reusit… “Wild 7”, anteriorul film al regizorului Eiichiro Hasumi, e mult mai ofertant.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Watcher in the Attic (1976) – un clasic celebru dupã Ranpo Edogawa
In Tokyo-ul anului 1923, doamna Kiyomiya Minako (Junko Miyashita) e proprietara unei pensiuni rau famate, ce traieste pe picior mare din averea sotului ei. Are masina si sofer la dispozitie, iar pozitia privilegiata a sotului ii acopera orice faradelege comisa. Insa relatia cu sotul mai in varsta a intrat intr-o etapa in care s-a instalat plictiseala, din care Minako incearca sa evadeze prin aventuri extraconjugale pe care le are chiar la pensiunea sa. Locatarii pensiunii sunt cateva personaje destul de ciudate, cum e un preot iezuit care in numele religiei nu ezita sa profite oferind “spovedanii” unei servitoare naive de la fata locului, un clovn de circ sau un straniu domn Goda (Renji Ishibashi), ce sta mai tot timpul in podul casei, spionand ceilalti locatari prin gaurile facute in tavan. Intr-una din zile, acesta surprinde o intalnire amoroasa intre doamna Minako si unul din locatari, clovnul, si dupa ce o urmareste atent pe aceasta, devine obsedat de ea. La scurt timp dupa, aventura voyeuristica a lui Goda il transforma pe acesta in unicul martor al unei crime… comise chiar de doamna Minako, in intimitatea sa. Prins intre pasiunea nebuna ce o simte fata de aceasta si “constiinta” proprie, Goda recurge la un gest care ar fi trebuit sa il apropie decisiv de usuratica femeie…
“Watcher in the Attic” (1976) e o clasica si arhicunoscuta ecranizare dupa “The Stalker in the Attic”, o nuvela scrisa in 1925 de Ranpo Edogawa (foto). A mai fost ecranizata in anii ’60 de un regizor obscur, Akitaka Kimata, si in 1995 de mult mai cunoscutul Akio Jissoji. Productia a fost finantata de celebrele studiouri Nikkatsu, una din cele mai longevive case de productie din Japonia, fondata in 1912. Putini probabil stiu, dar studiourile Nikkatsu, inainte sa devina cunoscute pentru productiile cu tenta erotica, au cunoscut epoca lor de aur in anii ’50 si ’60, producand o multime de filme comerciale de diverse genuri, de la comedii si drame despre tineretul de la oras, la filme de actiune, cu gangsteri si cu detectivi. S-au realizat in acesti ani de glorie cateva filme cu buget urias pentru acea vreme, avand ca tinta publicul tanar, marele regizor Shohei Imamura incepandu-si practic cariera de regizor la aceste studiouri cu filme precum “The Insect Woman” sau “Pornographers”. Insa din anii ’70, expansiunea televiziunii si a productiilor de pe micul ecran da o lovitura grea industriei japoneze de film, studiourile de productie vazandu-se nevoite sa se reorienteze spre productii profitabile. Nikkatsu s-a orientat spre un gen ce nu explodase inca, finantat pana atunci doar de producatori independenti (productii de o calitate pe masura investitiei), e vorba de ceea ce a ramas cunoscut sub numele de “roman porno”. Genul insa e departe de a avea conotatiile propriei sale denumiri. “Roman porno” ar putea fi tradus ca “pornografie romantica”, dar insusi termenul “pornografie” nu are semnificatiile din ziua de azi. Regizorii acestui gen de filme s-au bucurat, din partea studiourilor Nikkatsu, de libertate artistica deplina in munca de creatie. Asta si din cauza faptului ca trebuiau indeplinite niste norme specifice genului, stabilite pe cale oficiala, cum ar fi un numar de cel putin 4 scene “fierbinti” la un interval de o ora. Mai mult decat atat, regizorii acestui gen de filme trebuiau sa infrunte si cenzura, existand o regula clara: organele intime ale actorilor nu puteau fi prezentate pe ecran decat cenzurat, acoperite cu mozaic sau patratele negre. Aceasta masura nu a facut decat sa sporeasca ingeniozitatea artistica a regizorilor, care pentru a evita cenzura ajungeau sa gaseasca solutii inedite de genul plasarii intre obiectivul camerei si organul cu pricina a unor lampi, lumanari, sticle, paravane, plasate in pozitii “strategice”. Aceasta specificitate a dat filmului erotic japonez un aspect particular, dupa cum spune si un critic american de film, Donald Richie. Acesta a remarcat, de exemplu, ca in timp ce pornografia americana si-a pastrat intotdeauna nivelul sau elementar, aratand totul, regizorii unor astfel de productii de peste Ocean netrebuind sa mai faca ceva in plus, “productiile japoneze erotice au trebuit sa faca altceva, din moment ce nu puteau arata totul”. “Impulsul de a ironiza [desigur, criticul american se refera la comisia de cenzura, care era tinta ironiilor] a creat cateva productii extraordinare”, deoarece aceste constrangeri i-au determinat pe regizori sa faca productiile atractive sub o alta forma, explorand complexitatea in privinta reprezentarii sexului si a mintii umane. Din acest punct de vedere, “Watcher in the Attic” poate sa se incadreze in categoria acestor filme extraordinare, alaturandu-se unui “A Woman Called Sada Abe” (al carui subiect a fost reluat cu mult mai mare succes la nivel mondial de Nagisa Oshima in “In the Realm of Senses”), seria de filme “Apartment Wife” sau “Flower and Snake” (ce a deviat spre zona sado-masochista). Genul “roman porno” a rezistat 17 ani eroic, lansand o multime de actrite devenite vedete datorita acestor roluri, insa odata cu aparitia si explozia sistemului “home video” (inchirieri si vanzari de casete vhs), Nikkatsu a capitulat, declarandu-si falimentul in cele din urma in 1993.
“Watcher in the Attic” il are la timona pe regizorul Noboru Tanaka, recunoscut, pe la mijlocul anilor ’70, ca unul din cei mai desavarsiti regizori ce au lucrat la Nikkatsu. Acesta a adaptat una din cele mai cunoscute scrieri ale lui Edogawa Ranpo, scriitor foarte cunoscut si apreciat in Japonia si in afara granitelor sale, a carui opera prolifica a inspirat si continua sa inspire numeroase productii pentru micul si marele ecran (de ceva vreme, Edogawa Ranpo pare a fi fost “redescoperit”, neexistand an in care sa nu vedem ceva ecranizat dupa scrierile sale, in Japonia). Spre deosebire, insa, de alte adaptari dupa Edogawa, filmul lui Noboru Tanaka e cu precadere erotic, punand accentul mai mult pe componenta sado-sexuala decat pe cea psihologica, cum intalnim de exemplu la Akio Jissoji. Din acest motiv, dar si datorita duratei sale destul de scurte (76 de minute), firul narativ e trecut pe plan secundar, productia axandu-se in principal pe instinctele personajelor principale, sotia plictisita a afaceristului bogat si pandarul din pod, intre care se stabileste o legatura indirecta si invizibila, validata de complicitatea lor ulterioara la crima. Nu intamplator criticii literari au inclus nuvela lui Edogawa Ranpo in stilul “ero-guro-nansensu” (nonsens erotic grotesc); practic povestea in sine e un nonsens, personajele si instinctele lor – grotesti, iar erotismul e arhiprezent. Atmosfera intensa si perversa e tulburata spre final de introducerea brusca a unui nou fir narativ, complicitatea protagonistilor la ideea de crima, ce ne apare zugravita ca piesa a unui puzzle invizibil si greu de inteles de o persoana normala. Practic intre pandarul din pod si obiectul delectarii sale vizuale, doamna Kiyomiya, se stabileste o legatura bizara bazata pe atractia carnii si a perversiunii. Pana sa ajunga fata in fata, comunicarea dintre cei doi e indirecta, doar din priviri, iar fiecare din cei doi devine obsesia celuilalt. Astfel se stabileste de la distanta o legatura instinctuala, ce va fi confirmata mai apoi prin crima pe care fiecare o va comite pentru inlaturarea obstacolelor ce stau in calea apropierii lor. In rolul principal feminin a fost distribuita actrita Junko Miyashita, in prezent in varsta de 68 de ani, considerata de critici a doua regina a genului “pornografic-romantic” dupa retragerea lui Kazuko Shirakawa. A colaborat cu cei mai buni regizori de la Nikkatsu, inclusiv cu Koji Wakamatsu, aparand in zeci de filme cu tenta erotica. Acest lucru insa nu inseamna ca a fost o simpla starleta de filme nerecomandate minorilor. In ziua de azi, actritele ce apar in filme pentru adulti sunt recrutate pentru alte “calitati”; pe atunci, insa, regulile de selectie pentru un rol, indiferent de natura lui, erau altele, Miyashita fiind considerata o actrita exceptionala pentru genul erotic, fiind chiar de 3 ori nominalizata pentru interpretare de Academia Japoneza de Film. A aparut si in alt gen de filme, incepand cu anii ’80, fiind considerata o actrita versatila si talentata. Regizorul lui “Watcher in the Attic”, Noboru Tanaka, a caracterizat-o astfel: “Mi-a placut infatisarea ei naturala. Mereu arata foarte natural, insa poti simti puterea si forta ce o degaja. Avea un stil japonez foarte traditional si conservator, insa determinarea ei putea fi vazuta pe ecran. A fost o frumusete japoneza traditionala, ce avea si energie si forta, si asta e ce mi-a placut la ea”. Protagonistul masculin, Renji Ishibashi, are in prezent 75 de ani si a mai aparut alaturi de protagonista intr-un alt film apartinand aceluiasi gen, “Woman with Red Hair”, in 1979. Acesta a interpretat de-a lungul carierei in special personaje dezechilibrate in plan psihologic, iar in anii ’90-2000 a aparut in filmele cu gangsteri ale lui Takashi Miike. Ultimele 2 roluri pe marele ecran le-a interpretat in 2015.
Desi pe partea de scenariu filmul sufera serios, pe partea de imagine si decoruri, dar si de coloana sonora, productia e o adevarata delectare. Stil si culoare sunt cuvintele cheie pentru a descrie Tokyo-ul anilor ’20, o imagine eleganta pe care am vazut-o si in recentul “The Handmaiden” al lui Park Chan-wook. Una peste alta, un film laudat de critici, un “mariaj perfect al decadentei si artei”, ce ne arata prin intermediul unei nuvele marca Edogawa Ranpo o alta fata a “pinku eiga” din perioada sa de glorie, livrata de un regizor care a fost nimeni altul decat asistentul lui Akira Kurosawa la “Yojimbo”.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de selaflaure (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Micul şi marele ecran coreean în 2017 – certitudini şi aşteptãri
Daca intr-un articol anterior am vazut care sunt cele mai asteptate filme coreene ale anului 2017, trebuie spus ca o serie de alte productii vor incepe filmarile in acest an, urmand a avea premiera probabil anul viitor. Astfel, scenaristul Chun Seong-il si regizorul Lee Seok-hoon se vor ocupa de continuarea blockbuster-ului din 2014, “The Pirates”. Acestia s-au ocupat si de celebrul film din 2014, si se pare ca echipa originala include si actorii din rolurile principale ale primului film, Son Ye-jin si Kim Nam-gil, ce si-ar fi dat acordul de principiu pentru a aparea in sequel. “Accidental Detective” (sau “Private Investigator: The Beginning”) va avea parte si el de o continuare in care vor juca aceiasi Kwon Sang-woo si Sung Dong-il. De regia filmului, insa, nu se va mai ocupa Kim Jung-hoon. Al treilea film din seria “Detective K” (cunoscut si ca “Joseon’s Greatest Detective”) va incepe productia in vara lui 2017. In film vor aparea aceeasi Kim Myung-min si Oh Dal-soo, ce ne-au delectat in primele 2 parti. Desi in industria de film din Coreea nu se obisnuieste foarte des sa se faca o continuare a unui film, daca filmele de mai sus vor avea succes la public, nu este imposibil ca intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat sa vedem un “New World 2” sau “The Berlin File 2”, si asa moda sequelurilor, un model prost imprumutat de la Hollywood, ar putea, incet, inghiti si industria coreeana de film.
Un alt star al filmului coreean, Lee Byung-hun, spera la o noua colaborare de succes cu compania de productie a lui Yoon Jae-kyun, JK Film (“Master”, “Insider”). Actorul a semnat deja contractul pentru a interpreta un fost boxer in “That’s My World”, film ce va fi regizat de Choi Sung-hyun, acesta fiind debutul regizoral al scenaristului lui “Fatal Encounter” si “The King’s Wrath”. Filmul va descrie reconcilierea personajului lui Lee Byung-hun cu fratele sau mai mic, interpretat de Park Jung-min (“Entourage”), care este un pianist talentat, dar cu dizabilitati fizice.
Jung Woo (“Retrial”) a decis sa joace in filmul “Heungbu”, bazat pe o poveste din folclorul coreean („Heungbuga”) despre doi frati, unul lacom (Nolbu) si altul modest si bun la suflet (Heungbu). Filmul va fi o noua interpretare a povestii, dar tot pe un fundal istoric si va fi regizat de Jo Geun-hyun (“Late Spring”, “26 Years”), iar filmarile vor incepe pe la mijlocul anului.
Daca aruncam o privire asupra serialelor ce vor urma in luna martie pe micul ecran, in Coreea, trebuie spus ca ofertele pregatite de producatori sunt cat se poate de interesante. Gelozia isi va arata coltii in serialul de sfarsit de saptamana “You’re Too Much”. Sohn Tae-young este distribuita in rolul nepoatei rectorului unei universitati, o femeie bine crescuta care este logodita cu Jung Kyeo-woon din “Oh My Venus”. Serialul va fi difuzat din 4 martie la MBC. Jeon Su-jin (“Jackpot”, “Descendants of the Sun”) a fost distribuita in rolul cumnatei lui Choi Kang-hee, in “Mistery Queen”. O femeie inteligenta, dar imatura, studiaza pentru a deveni psiholog. Se intelege bine cu cumnata sa, dar au o relatie mai tensionata. Kim Min-jae (“The King”, “Village: Secret of Achiara”) va fi partenerul si locotenentul adjunct al lui Lee Won-geun. Serialul va fi difuzat din martie, la KBS.
Ramane doar o intrebare: va reusi industria serialelor de televiziune sa se mentina pe trendul ascendent al ultimilor ani si sa continue sa vanda peste hotare profitand, inca, de Hallyu, sau va cunoaste in acest an un usor declin, pe fondul absentei unor vedete (stagiu militar obligatoriu, optiuni de contracte cu industria de film etc) ? Mult asteptatul „Saimdang” e o dezamagire pentru multi (a pornit cu mari asteptari, un rating de 13-16%, ajungand dupa 8 episoade la 7-10%, si ce e mai grav e ca serialul e preprodus, cu alte cuvinte scenariul nu mai poate fi modificat dupa asteptarile publicului), dupa un an de asteptare. Dupa aproape 2 luni trecute din acest an, nici un serial nu a reusit sa „rupa gura targului” intr-o perioada care in anii precedenti mereu exploda cate un serial istoric sau modern. Probabil vom afla un raspuns la aceasta intrebare la sfarsitul lui 2017, pana atunci nu ne ramane decat sa bifam cu atentie succesele si esecurile inregistrate de industria coreeana de film si televiziune in restul lunilor ramase.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Ko So-young se întoarce pe micile ecrane dupã 10 ani !
Actrita Ko So-young se intoarce in aceasta luna pe micile ecrane intr-un nou serial, „Ms. Perfect”, dupa o absenta de 10 ani. Serialul va incepe din 27 februarie, despre revenirea actritei pe micul ecran vorbindu-se de aproape un an de zile.
Cunoscuta pentru roluri in care interpreteaza femei elegante si sofisticate, decizia de a interpreta in acest serial o femeie obisnuita, de varsta mijocie, a atras atentia. “In perioada in care ma gandeam daca e momentul sau nu sa ma intorc la actorie, am primit mai multe roluri de femei pline de farmec si feminitate, insa eu am vrut sa obtin un rol care sa transmita telespectatorilor ceva mai mult. De fapt, in realitate, eu nu sunt asa de pretioasa si chiar sunt o sotie care are 40 si de ani.”
Ko So-young, un star in devenire la sfarsitul anilor ’90, a luat o pauza de la actorie pentru a se putea ocupa mai mult de familia ei, dupa ce s-a casatorit cu actorul Jang Dong-gun, cu care are un fiu de 7 ani si o fiica de 3 ani. In acest timp, aparitiile televizate ale actritei s-au limitat la spoturi publicitare si la pictoriale, insa aceasta nu a iesit complet din atentia publicului, deoarece are o firma de moda. “Am fost ocupata sa-mi cresc copiii. A fost dificil, m-am casatorit cam tarziu si au fost putine persoanele carora le-am putut cere sfaturi despre cresterea copiilor. Copiii au crescut un pic, acum, asa ca am decis sa ma intorc la actorie inainte de a fi prea tarziu.” “Intoarcerea pe platourile de filmare dupa atatia ani a fost ceva care m-a energizat foarte mult.”
Viata de familie a unuia din idolii anilor 1990 este un subiect de care publicul pare a nu se satura. “Ne-am certat foarte mult, la inceput. Dar am invatat sa ne obisnuim unul cu altul. De aceasta data, sotul meu este cel care ia o pauza din actorie [in acest an, Jang Dong-gun revine dupa 3 ani de absenta si el pe marele ecran cu 2 filme, „Night of 7 Years” si „VIP”, dar la primul filmarile au fost finalizate in urma cu un an, iar la „VIP” acum 3 saptamani, deci intr-adevar anul 2017 va fi unul in care starul se va putea dedica familiei, suplinind absenta sotiei implicata in noul proiect], asa ca se ocupa el de copii.” “Cred ca, deseori, fanii vad doar partea fascinanta si stralucitoare a unei actrite, asa ca sper sa ma apropii mai mult de telespectatori cu acest rol mai obisnuit.”
Ko So-young a debutat in 1993 in serialul “Love Tomorrow” si a devenit la scurt timp reprezentanta generatiei sale. In 1994 a jucat alaturi de Jung Woo-sung in “The Fox with Nine Tails” care nu s-a bucurat de prea mult succes, dar rolul din “Beat” (alaturi de acelasi Jung Woo-sung) a inflacarat imaginatia multor adolescenti sud-coreeni de la acea vreme. Actrita a continuat sa joace in “If the Sun Rises in the West”, “Love Wind Love Song” si “Love”. In 2001 a ajucat alaturi de Lee Sung-jae in “A Day”, castigand premiul pentru Cea mai buna actrita la Premiile Grand Bell. Dupa alte cateva filme care nu s-au bucurat de prea multa atentie, actrita a decis sa ia o pauza in 2007, dupa serialul “Blue Fish”.
„Ms. Perfect” va fi difuzat pe canalul KBS in locul lui „Hwarang”.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
‘New Trial’ – un film inspirat dupã un caz încã dezbãtut la tribunal
Multe din serialele coreene cu subiecte bazate pe ce se intampla in salile de judecata au fost facute dupa situatii reale, dar “New Trial” este un caz un pic diferit, procesul din spatele scenariului… fiind inca pe rol.
Bazat pe cazul de omucidere “Yakchon”, adolescentul Hyun-woo jucat de Kang Ha-neul este acuzat pe nedrept de uciderea unui taximetrist si condamnat la 10 ani de inchisoare. Avocatul Park Jun-young (Jung Woo) si-a pierdut toti banii din cauza ultimului proces la care a lucrat, ceea ce a facut ca familia sa sa-l paraseasca. In timp ce lucreaza pro bono pentru a intra in gratiile directorului executiv al unei mari firme de avocatura, acesta da de dosarul lui Hyun-woo si considera ca e sansa lui pentru a-si face un nume in domeniu. Cu cat intra in detaliile procesului, avocatul observa ca dovezile au fost manipulate si incepe sa simta nevoia de a face dreptate bietului adolescent.
“Scenariul a imprumutat numai motivul cazului real, dar povestea este diferita fata de procesul care are inca loc”, a declarant regizorul Kim Tae-yoon in timpul unei conferinte de presa. “In acest film, un baiat este condamnat si inchis pe nedrept, timp de 10 ani, fiind acuzat de crima. Procurorul l-a fortat sa scrie o declaratie falsa, promitandu-i reducerea pedepsei. In plus, avocatul Park mi-a spus intr-un interviu ca, initial, a luat acest caz pentru a deveni faimos si bogat.”
Kim Tae-yoon a mai declarat ca nu a vrut sa mai faca un alt film cu aceeasi tema, dupa cel din 2013 (“Another Family”), care descria lupta din sala de judecata intre Samsung Semiconductor si angajatii sai ce erau diagnosticati cu leucemie si alte boli asociate, din cauza conditiilor de munca. Dar, dupa ce a discutat cu figuri importante din cazul Yakchon si a urmarit stirile la televizor, a simtit ca este un subiect care merita transformat in scenariu de film. “Mi-a fost destul de greu sa aleg distributia si sa obtin bani pentru filmul din 2013, asa ca am decis ca urmatorul film sa fie unul comercial. Oamenii cred ca am un interes special pentru cazurile sociale si ca-mi face placere sa fac filme de investigatie, dar am fost luat prin surprindere de acest caz si am decis sa mai am curaj, inca o data.”
Jung Woo, actorul care joaca rolul principal, a declarat ca scenariul l-a captivat la prima citire si ca nu i-a trebuit mult timp sa fie de acord sa joace in film. “Desi este evident ca nu am mai experimentat un astfel de rol, m-a acaparat personajul si puterea degajata de scenariu. Nu l-am simtit ca fiind avocat ci mai degraba un introvertit care parea mai uman.” “Catre sfarsitul filmarilor l-am intalnit pe adevaratul avocat Park si am aflat ce simtea legat de caz. Nu era ca alti avocati care degaja un fel de autoritate, ci mai degraba prietenos si amuzant. Particularitatile sale au facut rolul meu mai neobisnuit si m-a ajutat sa ma indepartez de imaginea tipica a avocatilor.”
“New Trial” va fi in cinematografe din 16 februarie 2017.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Carnation (2011-2012) – un serial biografic japonez inspirat din lumea modei
“Carnation” e un serial japonez produs in 2011, etichetat ca o “family-drama”, avand 151 de episoade a cate 15 minute fiecare, fiind difuzat din septembrie 2011 pana in martie 2012 in fiecare dimineata de canalul tv japonez NHK. In ciuda orei matinale de difuzare, “Carnation” a fost considerat un succes in materie de rating, obtinand o audienta fenomenala de aproximativ 19 procente la nivel national, cu regiuni unde procentul a fost chiar mai mare. Serialul a fost in mai multe randuri intarziat de la difuzare si durata lui a fost restransa pe fondul evenimentelor legate de cutremurul urmat de tsunami de pe coastele Tohoku din 2011, ce a tinut in multe dimineti capul de afis al stirilor. Cu toate astea, serialul nu doar ca a avut audienta, dar a si reusit sa castige Marele Premiu pentru Cel mai bun program de televiziune in 2011 la a 49-a editie a Premiilor Galaxy, ce recompenseaza de mai bine de jumatate de secol cele mai bune productii de radio, televiziune si reclame din Japonia. Serialul a mai fost recompensat cu 3 premii “Television Drama Academy Awards”, la a 72-a editie, pentru Cel mai bun serial, Cea mai buna actrita (Ono Machiko) si un Premiu Special pentru veterana Natsuki Mari. Fiind un serial biografic, ce urmareste viata unei personalitati a istoriei modei japoneze, distributia serialului e una extrem de vasta, intinzandu-se pe durata a aproape un secol de istorie. Pe langa nume sonore pentru cinematografia japoneza si micul ecran, precum Gou Ayano, Chiaki Kuriyama, Masahiro Komoto sau chiar Shinya Tsukamoto (un cunoscut regizor independent), serialul distribuie, in rolul principal feminin, 3 actrite: pe actrita-copil Akari Ninomiya, ce interpreteaza atat personajul principal Itoko in copilaria sa cat si fiica personajului Itoko, peste ani. In rolul actritei de la adolescenta pana la varsta maturitatii depline o vedem pe Machiko Ono (din “At River’s Edge”, “The Taste of Tea” sau “The Floating Castle”), ce a fost selectata din nu mai putin de 1850 de actrite ce s-au prezentat la preselectie. Personajul la varsta a 3-a e intruchipat de actrita-veteran Mari Natsuki, ce avea 60 de ani la data inceperii filmarilor pentru ultima parte a serialului. Melodia ce constituie tema muzicala a serialului, numita ca serialul, “Carnation”, e interpretata de cantareata japoneza Ringo Sheena.
“Carnation” prezinta, in cele 151 de episoade ale sale, viata creatoarei de moda Koshino Ayako (foto), cunoscuta si apreciata atat in Japonia cat si pe plan international. Nascuta in anul 1913 (cu un an inainte murise Imparatul Meiji, cel care a sprijinit importante reforme culturale si economice si care a deschis calea patrunderii modelelor occidentale in traditionalista si consevatoarea societate japoneza, marcand astfel incheierea epocii feudale si inceputul epocii moderne), Koshino Ayako avea 11 ani cand vedea pentru prima oara o rochie occidentala pe care o primea in dar de la bunica ei. Profund marcata de noutate, din acel moment viseaza sa poata sa faca si ea genul acesta de imbracaminte. Ayako a ramas cunoscuta ca prima creatoare de moda care a introdus si creat vestimentatia europeana in Japonia, respectata pentru seriozitatea, talentul si dedicarea pentru munca sa, dar si pentru ca, vaduva fiind (sotul ei, si el croitor, a murit in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial), si-a crescut cele trei fete pe care le-a educat in acelasi spirit si care au devenit la randul lor respectate si cunoscute creatoare de moda. In 2006, cu putin inaintea mortii sale, Ayako avea 92 de ani si era foarte activa, luandu-se in gluma la intrecere in materie de creatii vestimentare cu fetele ei. Intr-o declaratie citata de France Presse, aceasta spunea: “Incerc sa fac ceva mai bun decat fiicele mele. Intotdeauna le spun: “Haide, surioara, niciodata nu ma vei invinge.” Intr-unul din ultimele interviuri acordate, Ayako declara: “Vreau sa mor ca designer. Am facut si voi face tot ce imi doresc. Daca as avea sansa de a ma naste din nou, pariez ca as alege aceasta meserie.”
In serial, Ayako se va numi Ohara Itoko, o fetita de 11 ani, povestea incepand cu perioada cand la scoala invata ca rolul si datoria ei in viata este sa devina devotata sotului sau si ca, ca femeie, ai dreptul de a merge cu un pas in urma barbatului, de a avea grija de el si a i te supune, ca exista meserii numai pentru barbati la care era neingaduit sa aspire o femeie. Face parte dintr-o familie formata din tata, care are un mic atelier de confectionat chimonouri, mama, bunica si inca 3 surori, ea fiind cea mai mare. Aflata in vizita la bunicii materni, vede pentru prima oara o rochie europeana pe care o primeste in dar si ramane fascinata de croiala ei. Visul ei este sa poata sa faca si ea astfel de rochii si astfel incepe lungul si anevoiosul drum spre devenirea ei ca designer de imbracaminte. Va intampina greutati si obstacole, unele din ele chiar din partea propriului tata, va munci pana la epuizare sa aduca recunoasterea si faima pentru altii, va renunta la scoala pentru a putea sa-si realizeze visul, va fi lovita si umilita, va intalni oameni obtuzi si reticenti la nou, va suferi enorm din cauza statutului ei de femeie, dar va ramane intotdeauna dreapta, demna si pura, indurand totul cu stoicism si seninatate, fara sa se planga, totul in numele visului ei care pare un tel imposibil de realizat pentru o femeie.
Itoko Ohara (Ono Machiko – este actrita care o interpreteaza in cea mai mare parte a serialului) este o eleva mai altfel decat colegii ei, care are unele idei bizare si pentru care nu prea conteaza regulile si traditiile timpului in care traia, atragand asupra sa diferite pedepse dar si rasetele si ironiile colegilor, si indignarea profesorilor. Foarte desteapta si curajoasa, foloseste orice mijloc pentru a obtine ceea ce doreste; este intr-o continua miscare, ajuta pe toata lumea, mai ales prietenii apropiati, se bucura de orice distractie, se bate parte in parte cu baietii si, mai ales, viseaza. In anii adolescentei isi da seama ca scoala nu o poate invata ceea ce vrea ea, si atunci, cu acceptul tatalui ei, renunta si incepe sa frecventeze un atelier de croitorie unde vede pentru prima oara o masina de cusut. Realitatea o va invata ca o fata nu poate rivaliza cu un barbat, cu atat mai putin sa se compare cu el, si sa fie femeie intr-o lume a barbatilor inseamna sa induri umilinte, sa fii certata, dispretuita, lovita, inselata fara sa ai drept de riposta. Cand tatal ei afla ca frecventeaza atelierul de croitorie, ii interzice sa mai mearga acolo fiindca lumea ar vorbi ca merge pentru a castiga bani, ceea ce este umilitor pentru un cap de familie, si asta aduce multa suferinta in sufletul ei. Iubeste sa coasa si priveste masina de cusut ca pe o fiinta cu care vorbeste, fara a avea dreptul, insa, sa o foloseasca. Isi doreste atat de mult sa poata face haine, insa nu are nici o notiune despre croitorie si nimeni din jur care sa o ajute. Cu tenacitate si stoicism se zbate sa depaseasca pe rand piedicile si regulile facute de barbati, sa nu se lase doborata de inechitati si dezamagiri, constrangeri si traditii, care cu greu cedau loc noii epoci care se arata la orizont. In anii ‘30 incep sa patrunda in traditionalista si conservatoarea societate japoneza marfurile occidentale: unelte, masini, aparate, jucarii, reviste (din care se inspira Itoko si face primele modele de rochii) si, bineinteles, hainele europene. Debuteaza o epoca in care visul ei incepe sa prinda contur. Vazandu-i determinarea dar si realizarile, si crezand in viitorul ei, tatal ii cedeaza micul atelier in care facea el, altadata, chimonouri. Aici Itoko va deschide o fabricuta, unde cu spirit creativ si idei inovatoare va revolutiona moda si va face acele rochii cu care odata imbracata, te simti ,,ca si cum ai flutura un steag pentru inceputul unei noi ere”, cum ii spunea profesoara ei de croitorie.
Ohara Zensaku (Kobayashi Kaoru) este tatal lui Itoko, si cu micul lui atelier de confectionat chimonouri isi intretine familia. Dar barbatii descopera ca hainele europene sunt mai comode de purtat si comenzile pentru chimonouri se raresc pana la disparitie, ceea ce face ca Ohara Zensaku sa aiba foarte mult timp liber pe care il foloseste sa intoneze poezii, sa bea cu prietenii si sa arate familiei ca el este stapanul. Desi pare un om intransigent si dur, cedeaza de multe ori la rugamintile lui Itoko. Putin dezorientat de vantul schimbarii care incepe sa bata, isi propune, impreuna cu cativa prieteni care aveau si ei manufacturi traditionale, sa nu cedeze in fata valului ce venea spre ei, dar rand pe rand capituleaza toti si in vitrinele magazinelor lor incep sa-si faca aparitia fel de fel de marfuri straine la care se holba cu imensa uimire toata suflarea din cartier. Dezamagit, vinde tot din atelier si ii cumpara fetei lui o masina de cusut, ceea ce produce o imensa bucurie si recunostinta fetei.
Ohara Chiyo (Aso Yumi ) este mama lui Itoko si e la fel ca majoritatea femeilor din cartier, ocupandu-se cu treburile gospodariei impreuna cu soacra sa, avand grija de fete si mai ales fiind in permanenta la dispozitia sotului ei. Desi facea parte dintr-o familie instarita, faptul ca se casatorise cu Zensaku o indepartase de parinti si frate, si nu apela la acestia decat atunci cand sotul ei o impingea de la spate sa mearga sa le ceara un imprumut in bani. Este insa bunatatea intruchipata, de o blandete si naivitate copilareasca, sacrificand totul pentru a-si sustine si incuraja fiica cea mare in realizarea visului ei.
Plin de sensibilitate si naturalete, “Carnation” este, de fapt, o descriere ampla a vietii si moravurilor unei parti a societatii japoneze, o cronica a vietii de familie si in general a vietii de zi cu zi si a greutatilor cu care se confrunta oamenii la cativa ani distanta de tavalugul celui de al doilea razboi mondial, care le va schimba viata din temelii.
Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil
Pandora (2016) – Kim Nam-gil în faţa apocalipsei nucleare !
Regizorul premiatului “Deranged” (2012), Park Jung-woo, ne propune un nou film despre o catastrofa ce loveste din nou societatea coreeana, “Pandora” (2016). Daca in “Deranged”, o infectie stranie transmisa prin apa de baut ii determina pe oameni sa isi doreasca sa se sinucida, in “Pandora” lucrurile stau altfel, catastrofa fiind declansata in uma unui lant de greseli umane si a unor slabiciuni personale ce duc la neglijarea solutionarii prompte a consecintelor unui cutremur de 6,1 grade. Filmarile au durat doar 4 luni, fiind finalizate in prima jumatate a anului 2015, insa premiera a avut loc abia la inceputul lui decembrie 2016. “Pandora” a fost timp de 2 saptamani liderul autoritar al box-ofice-ului coreean, obtinand incasari de nu mai putin de 30,8 milioane de dolari, intrand in topul primelor 10 filme coreene ale anului 2016 cu doar 3 saptamani inaintea sfarsitului anului ! Cei doi protagonisti din “Deranged”, Kim Myung-min si Moon Jeong-hee, au fost cooptati din nou de regizor in noul sau film, in doua roluri secundare: Kim Myung-min il interpreteaza pe Presedintele Coreei de Sud, in timp ce Moon Jeong-hee e cumnata personajului principal, ce e interpretat e indragitul Kim Nam-gil. Acesta reuseste cea mai buna prestatie de la revenirea sa din armata (2012) intr-un film pentru marele ecran, avand un rol mult mai solicitant decat cele anterioare. Pentru necunoscuta Kim Joo-young, care la 29 de ani are primul rol major din cariera, aparitia alaturi de Kim Nam-gil in rolul prietenei acestuia poate fi inceputul unei cariere de succes, tinand cont de prestatia sa. Actrita veteran Kim Young-ae, ce a impresionat in recentul “Proof of Innocence” in rolul personajului negativ, revine la rolul cunoscut de mama (al catelea, oare, interpretat in lunga ei cariera ?) si ne ofera inca o mostra de talent genuin. Lee Kyoung-young in rolul Primului Ministru e din nou la inaltime, ca de obicei, in timp ce Jung Jin-young in rolul administratorului centralei nucleare ne vrajeste cu naturaleta interpretarii sale. Cu o asemenea distributie (ce are si alte nume cunoscute in rolurile secundare), filmul nu putea sa dea gres la box-office, in special ca subiectul sau e unul cu un mesaj profund uman, ce impresioneaza.
Wolchon e un mic sat din zilele noastre situat in apropierea Hanbyul-ului, locul unde se afla o centrala nucleara. De la ridicarea ei in anii ’70, viata in satele din imprejurimile Hanbyul-ului s-a schimbat. Pescaritul a disparut, la fel si linistea proverbiala a locurilor unde niciodata nu se intampla nimic, locul lor fiind luat de agitatia adusa de entuziasmul construirii centralei. Pentru localnici, centrala din apropiere a reprezentat, in afara locurilor de munca puse la dispozitie celor mai tineri, o sursa serioasa de ingrijorare, exercitii periodice de evacuare devenind o obisnuinta. De centrala au ajuns sa discute aprins pana si picii, ce se intrebau daca nu cumva aceasta nu ascundea un fierbator urias de orez sau un robot gigantic care faceau posibila o viata indestulata pentru intreaga natiune. Printre ei se afla si Jae Hyeok (Kim Nam-gil), pe care il regasim peste 20 de ani, in zilele noastre, un pierde-vara satul de munca in centrala nucleara, al carui unic vis era sa recupereze banii pierduti primiti drept compensatie pentru moartea tatalui sau, in afacerea de la oras. Iar pentru asta e ferm hotarat sa fuga din sat si sa lucreze pe un vas ca pescar, in Alaska si America Latina, pentru un timp. Dar nu e totul atat de usor, mai ales cand cei dragi ti se opun. Mama ei e autoritara si necrutatoare, de la pierderea sotului si a celuilalt ei fiu intr-un accident de la centrala; cumnata lui si nepotul Min Jae se opun si ei planurilor sale, desi ea pare cea mai permisiva dintre toti. In sfarsit, lui Jae Hyeok i se opune si prietena lui din copilarie, orfana Yeon Ju, ce lucreaza la centrala la relatiile cu publicul, dar si prietenii din copilarie, toti muncitori de rand la centrala. Pe acest fundal, un cutremur de 6,1 grade loveste regiunea…
“Pandora” readuce in prim plan tema unei catastrofe posibile, care, din fericire de aceasta data nu este inspirata din fapte reale, insa e de o mare actualitate. Daca “Haeundae”, poate cel mai cunoscut si mai de succes film despre o catastrofa naturala facut de coreeni, vorbea de ipoteza unui posibil cutremur urmat de tsunami, iar “The Tower” prezenta o situatie limita cu un incendiu izbucnit intr-un zgarie nori de lux, de aceasta data producatorii coreeni s-au orientat spre tematica unei posibile amenintari nucleare, o tema celebra la Hollywood in anii ’50-’60. Nu mai putin de 75 de tari ale lumii detin, in prezent, cel putin o centrala nucleara, asadar subiectul acestei fictiuni poate fi transpus asupra oricarei societati a lumii contemporane. Accidente nucleare s-au intamplat de-a lungul timpului, iar “Pandora” isi doreste sa traga un semnal de alarma in aceasta privinta, prezentand o situatie banala ce escaladeaza si atinge paroxismul intr-o perioada scurta de timp, aruncand o intreaga tara in haos. Filmul in sine nu surprinde cu nimic, daca ne raportam la alte productii similare. E plin de clisee, are o evolutie mai mult decat previzibila, iar actiunea se urneste greu, abia in a doua sa jumatate. Pana atunci asistam la dialoguri interminabile (rar ti-e dat in ziua de azi sa vezi cum intr-un film de peste 2 ore se vorbeste continuu, fara a avea timp sa-ti relaxezi ochii privind imaginile), la multe scene de interior petrecute in decorul anost al unei centrale nucleare reconstituite partial pe platourile de filmare si la multe clisee, lucruri pe care le-am vazut eja in nenumarate astfel de filme. Personajele sunt construite parca pentru a se incadra perfect in cliseele specifice, regizorul nedepunand nici un efort pentru distantarea de anumite reguli de realizare a acestui gen de film. Efectele speciale nu abunda, semn ca bugetul a fost alocat cu precadere numarului mare de actori din distributie si construirii decorurilor (plus efecte speciale ulterioare). Povestea e previzibila si fara sa citesti subiectul filmului, e suficient sa o urmaresti pas cu pas si sa anticipezi perfect ce va urma. Si totusi, filmul are doua atu-uri: interpretarea actorilor si faptul ca personajele principale, desi tipice acestui gen de film, sunt foarte bine conturate, atat individual cat si ca grup. Kim Nam-gil se autodepaseste, facand probabil cel mai bun rol de la “Portrait of a Beauty” (2008) incoace, pe marele ecran, poate si pentru ca de aceasta data interpreteaza un personaj ce nu mai seamana cu cele interpretate pana acum. Nu e nici bandit smecher, nici vreun obsedat patimas, e un om simplu cu un vis, cu o viata amarata si cu multe griji. Kim Young-ae, in rolul mamei sale, e stralucitoare, in timp ce Jung Jin-young, un actor foarte indragit in Coreea, se ridica la nivelul asteptarilor cu rolul sau impresionant al administratorului centralei nucleare, prins intre jocurile politice si propria neputinta umana. In afara semnalului de alarma pe care filmul il trage legat de pericolul pe care il poate reprezenta o centrala nucleara atunci cand jocurile politice si interesele de la nivel inalt incaleca procedurile standard de interventie in caz de dezastru nuclear, “Pandora” ne transmite totodata si metafora celebrului cuvant care in greaca inseamna “inzestrat cu toate darurile”. Energia atomica are in sine “toate darurile”, e ca o Cutie a Pandorei ce a fost deja deschisa. Dincolo de toate nenorocirile pe care le poate provoca, ea poate aduce, printr-o utilizare inteleapta, si speranta. Insa pentru asta e nevoie de multa responsabilitate din partea intregii omeniri, iar istoria ne invata ca atunci cand uiti trecutul, nu poti decat sa-ti compromiti propriul viitor. Un film excelent, in ciuda numeroaselor deja-vu-uri, o lectie despre ce sa nu faci pentru a nu te intoarce inapoi in epoca de piatra…
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Iata ca am intrat deja in a doua luna a anului 2017 si nu am vorbit deloc de filmele care se preconizeaza a tine capul de afis in preferintele iubitorilor de filme coreene in acest an. De la inceput trebuie spus ca se asteapta ca 2017 sa fie unul special pentru cinematografia coreeana, in conditiile in care regizori precum Ryoo Seung-wan (Veteran) si Won Shin-yeon (The Suspect) vor reveni cu productii noi, iar actori ca Choi Min-sik, Lee Byung-hun, Ha Jung-woo, Hwang Jung-min sau Song Kang-ho, practic cei mai bine cotati actori ai momentului in Coreea, isi vor avea momentele lor de glorie.
Daca ar fi sa incepem poate cu cel mai asteptat film coreean al anului 2017, ar trebui sa incepem cu „Battleship Island”, cel mai nou film al regizorului lui „Veteran”, Ryoo Seung-wan, care colaboreaza din nou cu starul Hwang Jung-min. Filmul, ce are in rolurile principale mai multe vedete (Hwang Jung-min, So Ji-sub sau Song Joong-ki) s-a filmat pe durata a jumatate de an, avand un buget consistent. Finalizarea lui abia inaine de Craciunul lui 2016 a impins data premierei, preconizata initial la inceputul acestui an, undeva in primavara lui 2017. Filmul va spune povestea a 400 de muncitori coreeni din perioada Ocupatiei japoneze, ce incearca sa evadeze de pe insula japoneza Hashima, unde au fost dusi sa lucreze fortat intr-o mina de carbune. In prezent, insula e una din cele 505 insule nelocuite ale Japoniei, situata la 15 km departare in largul orasului Nagasaki, fiind in intregime izolata printr-un zid de ciment. Insula de 6,3 ha e un simbol al industrializarii rapide a Japoniei, avand mine de carbuni in subteran inca din anul 1887, dar si-a capatat un prost renume dupa ce in timpul celui de-al Doilea Razboi mondial a devenit un lagar de munca fortata. In 1959 insula a atins apogeul de locuitori, 5.259, dar epuizarea resurselor de carbune din subteran a insemnat si sfarsitul ei, 15 ani mai tarziu, odata cu inchiderea minei. De atunci, insula a devenit nelocuita, iar in anii 2000 a inceput sa devina o atractie turistica, din 2015 intrand formal in patrimoniul UNESCO. Asadar, se anunta un film interesant, in care istoria si fictiunea se imbina intr-o productie grandioasa cu actori indragiti.
„Special Citizen” (cunoscut si cu titlul „The Mayor”) e un film despre care s-a vorbit mult in 2016, Park Hin-jae, regizorul lui „Moby Dick” colaborand cu superstarul Choi Min-sik intr-un film ce e axat pe unul din subiectele in voga ale ultimilor ani pentru filmul coreean, viata politica si mai ales culisele ei. Productia se axeaza pe viata politica a unui primar din Seul, ce a ocupat de 2 ori functia si candideaza pentru un al treilea mandat. Din distributie mai fac parte Kwak Do-won (din „The Wailing”), Shim Eun-kyung (din „Miss Granny”) si Ra Mi-ran (din „The Himalayas”). Filmarile au durat 4 luni, find finalizate in vara lui 2016, insa producatorii asteapta, inca, momentul potrivit pentru premiera. „Fifth Column”, filmul lui Won Shin-yeon, regizorul lui „The Suspect” si „Memoir of a Murderer” e si el o propunere interesanta din aceeasi sfera, spunand povestea unui investigator din cadrul Ministerului Apararii Nationale (interpretat de Song Kang-ho), care cu 15 zile inaintea pensionarii incepe sa cerceteze un caz misterios si da peste o conspiratie pe care incearca sa o demaste. Jung-woo, partenerul lui Hwang Jung-min din „The Himalayas”, va interpreta rolul aghiotantului lui Song Kang-ho, dupa ce acest rol i-a fost propus lui Kang Dong-won si a fost refuzat. Ryoo Seung-ryong si Park So-dam completeaza o distributie de zile mari a unui film de la care exista asteptari la fel de mari. In sfarsit, pentru a epuiza tematica „conspiratii”, nu putem uita de „Silence”, filmul lui Jung Ji-woo (Modern Boy, Eungyo), in care il vedem din nou pe Choi Min-sik, la al doilea rol intr-o premiera in 2017, de aceasta data interpretand partitura unui magnat din lumea financiara a carui logodnica e ucisa, el devenind principalul suspect. Actrita Park Shin-hye va juca rolul unei avocate ce preia fraiele cazului. Filmarile sunt inca in curs, premiera urmand a avea loc undeva in a doua jumatate a anului.
Un film special ce va avea premiera in acest an va fi productia „A Taxi Driver” (fara legatura cu clasicul „Taxi Driver” al lui Scorsese), ce-l are in rolul principal pe acelasi Song Kang-ho din „Fifth Column”, Yu Hae-jin si Ryoo Joon-yeol aparand si ei in acest film. Productia are la baza fapte reale petrecute in timpul revoltei din Gwangju din 1980, si spune povestea unui sofer de taxi ce ajuta un reporter german (interpretat de actorul german Thomas Kretschmann, ce a aparut de-a lungul carierei in filme celebre precum „The Pianist”, „Downfall”, „Eichman”, „King Kong”, „Valkyrie”) sa relateze despre evenimentele sangeroase din Gwangju.
In materie de filme istorice, regizorul lui „Miss Granny” si „Silenced”, Hwang Dong-hyuk, regizeaza primul sau film de epoca, „Namhansanseong”, ale carui filmari au inceput in noiembrie 2016. Distributia este una efectiv stelara, cu nume precum Lee Byung-hun, Kim Yun-seok, Park Hae-il, Ko Soo si Park Hee-soon in prim plan. Productia are in centrul ei episodul invaziei Qing-ului in Joseon in 1636, cand regele Injo (portretizat intr-o serie de seriale preum „Splendid Politics”, „Iljimae”, „Return of Iljimae” sau „Slave Hunters”) impreuna cu supusii lui se ascund intr-un oras fortareata din munti, Namhansanseong, unde, izolati de exterior, ajung intr-o situatie de conflict interior, cu doua tabere: una care sustinea negocieri cu Qing, si alta care opta pentru continuarea rezistentei. Cu siguranta va fi un film captivant, insa mai mult ca sigur va fi ceva in genul lui „The Throne”, o productie dedicata in primul si in primul rand publicului cunoscator al istoriei coreene, nu neaparat unul comercial, pentru un succes la nivel international.
Un alt film mare asteptat in 2017 este „With God”, o drama fantezista inspirata dintr-o web manhwa din 2010. Datorita marimii manhwa, si filmul va fi lansat in doua parti, un lucru intalnit mai mult in cinematografia japoneza. Pentru rolul principal, Woo Bin a fost primul ofertat, dar in urma refuzului sau, protagonist a devenit Ha Jung-woo. Distributia numeroasa contine nume importante ale filmului coreean: Cha Tae-hyun, Ma Dong-seok, Joo Ji-hoon, Lee Jung-jae, Oh Dal-su, Do Kyung-soo si multi multi altii. Povestea este cat se poate de interesanta: in urma decesului unei persoane, un inger al mortii il insoteste pe defunct pe lumea cealalta. Acolo, defunctul are parte de 7 judecati pe o perioada de 49 de zile. Insa haosul se instaleaza in Ceruri cand ingerul mortii, ce nu ar trebui sa se amestece in treburile oamenilor, in mod inevitabil se implica in treburile lumesti. Ha Jung-woo il va interpreta pe seful ingerilor mortii, in timp ce Cha Tae-hyun e cel ce urmeaza sa fie supus celor 7 judecati din viata de dupa, amintindu-ne oarecum de rolul din „Because i Love You”.
In incheiere, dar nu mai putin lipsite de importanta, mai trebuiesc amintite productiile ce oscileaza intre genurile thriller si actiune. E vorba de „Night of 7 Years”, un thriller exploziv cu Ryoo Seung-ryong si Jang Dong-gun (ce revine la 3 ani dupa „No Tears for the Dead”), ale carui filmari au inceput in 2015 si s-au terminat 5 luni mai tarziu la sfarsitul lui mai 2016. Filmul are in centrul ei o crima accidentala comisa de un lucrator la un baraj, al carui fiu devine, peste ani, tinta razbunarii tatalui fetei ucise si aruncate in lac, interpretat de Jang Dong-gun. Jang Dong-gun va mai aparea intr-un thriller in acest an, e vorba de „VIP”, regizat de Park Hoon-jung (The Tiger, New World, The Showdown). Lee Jong-suk din Doctor Stranger, Pinocchio sau W interpreteaza rolul fiului unui inalt oficial nord-coreean suspectat de crime in serie in intreaga lume. Pentru a-l opri, Coreea de Sud, Coreea de Nord si Interpol isi unesc fortele pentru a-l vana. Desigur, Jang Dong-gun va fi varful lor de lance. Filmarile s-au incheiat in ianuarie, si probabil in vara filmul va putea fi vizionat in cinematografele coreene. In sfarsit, scris si regizat de debutantul Lee Jung-sub, „Real” se doreste un action/noir captivant, insa e greu de crezut ca acest film va reusi sa atinga succesul celorlalte amintite deja. Genul „noir” nu prea este gustat de publicul coreean, insa se spera ca impachetarea si livrarea acestuia cu recomandarea „actiune” va schimba situatia. Un gangster turbulent din lumea interlopa, ambitios si cu mult sange rece, viseaza ca intr-o zi sa construiasca un cazino cum nu s-a mai vazut, insa in afacerile lui dubioase isi baga nasul un reporter, si lucrurile se complica. Reteta regizorului consta intr-o distributie cu actori tineri, acesta mizand pe atragerea publicului tanar in salile de cinema: starul Kim Soo-hyun va interpreta rolul reporterului bagacios, iar din distributie mai fac parte Han Ji-eun, Sulli, Bae Suzy si Iu (ultimele 2 in roluri cameo), Lee Sung-min din „Sori”, Sung Dong-il din „Accidental Detectiv” si Lee Kyoung-young (din Inside Men) completand distributia in rolurile secundare.
Asadar, pentru iubitorii filmului coreean, se anunta un 2017 plin de stralucire, suspans si emotii, mari actori urmand a ne delecta in roluri memorabile. Dupa un an 2016 mai slab, industria coreeana de film spera sa dea lovitura in 2017 si sa se redreseze si sub aspect financiar. Ramane de vazut cate din aceste titluri vor confirma asteptarile si „de unde va sari iepurele” daca ne referim la celelalte filme care vor fi lansate in 2017 si care nu au intrat in atentia criticilor de film.
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
Jessica Alba ar putea apãrea în continuarea lui „Operation Chromite”
Jung Tae-won, directorul executiv al Taewon Entertainment a declarat recent ca ia in considerare distribuirea Jessicai Alba in urmatorul film, “Jangsari Battle”.
Jung Tae-won a produs filmul “Operation Chromite” anul trecut, in distributia filmului fiind si actorul Liam Neeson, in rolul generalului Douglas MacArthur. Filmul a strans 7 milioane de cinefili in cinematografe. Producatorul planuieste o continuare a filmului, scenariul bazandu-se pe lupta de la Jangsari, care a fost un atac simulat pentru a ademeni dusmanul pe o pista falsa, ceea ce a dus la succesul Operatiunii Chromite, debarcarea fortelor Natiunilor Unite in orasul port Incheon. “Jangsari Battle” va incepe filmarile in aprilie si va fi regizat de Kim Yoo-jin care a regizat si „A Promise” (1998) si „The Divine Weapon” (2008).
Jung Tae-won a declarat ca incearca sa o distribuie pe Jessica Alba in rolul corespondentei de razboi Marguerite Higgins. “Am verificat programul actritei prin intermediul agentiei sale. Voi merge in Statele Unite pentru discutii, dupa finalizarea scenariului.”
Marguerite Higgins (foto) a fost jurnalist de razboi pentru New York Herald Tribune. In 1950 a fost numita seful biroului “Tribune”din Tokyo. La scurt timp dupa sosirea in Japonia, a inceput razboiul in Coreea si ziarista a decis sa fie corespondent la fata locului. Pe 28 iunie, aceasta, alaturi de alti trei colegi, au fost martori la bombardarea podului Hangang, fiind blocati pe partea nordica a raului Han. Dupa trecerea raului cu barca si sosirea sa la Cartierul General al armatei americane din Suwon, i s-a ordonat de catre generalul Walton Walker sa paraseasca tara deoarece femeile nu aveau ce cauta pe front si militarii nu aveau timp sa se ocupe de cazarea sa. Ziarista a facut apel la generalul MacArthur care a trimis o telegrama la Herald Tribune in care se spunea ca interzicerea femeilor corespondent in Coreea este anulata si ca Marguerite Higgins este foarte stimata profesional de toata lumea.
Pe 2 septembrie 2010, Corea de Sud a oferit postum Ordinul pentru Merite Diplomatice, fiicei si nepotului ziaristei.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Moon Geun Young, în recuperare la spital dupã 3 operaţii
Cunoscuta actrita Moon Geun Young (“A Tale Of Two Sisters”, “My Little Bride”, “The Throne”) a fost internata de urgenta in spital si a fost operata la bratul drept.
Compania de impresariere a actritei, Namoo Actors, a declarat ca pe 1 februarie, Moon Geun Young s-a plans de dureri ce au aparut brusc in zona bratului drept si a fost dusa la spital in urmatoarea zi. Actrita a fost diagnosticata cu sindrom acut de compartiment, fiind necesara o operatie ce a avut loc in urmatoarea zi. Starea sa este monitorizata in permanenta, dar actrita va trebui sa mai faca operatii.
Sindromul de compartiment este o crestere a presiunii hidrostatice intr-un spatiu inchis osteofascial de la nivelul membrelor (o compresie a nervilor, vaselor de sange si a musculaturii din interiorul unui spatiu inchis-compartiment, din corp, de regula antebrat sau gamba.) Acest fenomen conduce la moartea celulara din cauza lipsei oxigenarii, vasele de sange sunt comprimate din cauza presiunii ridicate din acel compartiment. Acest sindrom este o urgenta medicala si poate conduce la lezarea permanenta a muschiului sau a nervului, determinand pierderea functiilor membrului afectat.
Declaratia de presa a agentiei sustine ca vineri, actrita a suferit o a treia operatie si ca in prezent se recupereaza dupa aceasta. „Din fericire, prognoza e buna, dar in cazul in care va avea nevoie de noi operatii, am discutat cu compania de productie si am decis sa-i anulam reprezentatiile de teatru din Daegu si Andong. Ne cerem scuze celor ce asteptau reprezentatiile acesteia si facem apel la puterea tuturor de intelegere.” Ca o coincidenta, in ultimul ei film, ale carui filmari au inceput in vara lui 2016, „Glass Garden”, actrita interpreteaza o cercetatoare in domeniul sangelui artificial… Moon Geun-young a mai avut probleme de sanatate in anul 2008, cand a fost lovita accidental de partenerul ei din „Painter of the Wind”, Park Shin-yang, pe platourile de filmare, cu cotul, fiindu-i fracturat nasul, insa de aceasta data lucrurile sunt mult mai serioase.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Because I Love You (2017) – Cha Tae-hyun, Fantoma de serviciu, ne readuce zâmbetul pe buze
Lansat cu o luna de zile in urma, pe 4 ianuarie 2017, “Because I Love You” il readuce pe talentatul regizor Joo Ji-hong in lumina reflectoarelor, la 8 ani de la filmul lui de debut, road-movie-ul “Rabit and Lizzard”. Schimband orientarea dinspre artistic/independent spre comercial, acesta a acceptat sa preia fraiele acestei productii comerciale superbe, acceptand propunerea facuta de companie de productie AD408, al carei presedinte e Cha Ji-hyun, nimeni altul decat fratele mai mare al cunoscutului actor si star de televiziune Cha Tae-hyun. Si, cum era de asteptat, Cha Tae-hyun e protagonistul povestii, fiind cea de-a doua colaborare intre cei doi frati in industria de televiziune, dupa “The Grand Heist”. In ultima perioada, Cha Tae-hyun si-a petrecut timpul mai mult pe micul ecran, fiind unul din subiectii show-ului de televiziune de pe KBS, “2 Days and 1 Night”. Dupa rolul din “Slow Video” si cateva aparitii scurte in “Steal My Heart” si “The Con Artists”, acesta a revenit la rolurile ce l-au consacrat, cele comice, aparand anul trecut in sequelul mult asteptat (insa fara prea mare succes la public) “My New Sassy Girl”, iar acum in “Because I Love You”. Oricat poate parea de ciudat, partenera lui din film e nimeni alta decat simpatica si de multi indragita actrita-copil Kim You-jung, care la data filmarilor avea 16 ani. Pe You-jung ne-o amintim cu totii din numeroase seriale coreene, fiind poate cel mai de succes actor-copil coreean din toate timpurile, avand la activ pana in prezent nu mai putin de 17 aparitii in seriale si 17 in filme. Insa distributia productiei e mult mai vasta, din ea facand parte nume cunoscute ale filmului coreean, precum Sung Dong-il (simpaticul partener al lui Kwon Sang-woo din recentul “The Accidental Detective”, sau procurorul cu peruca buclucasa din “Proof of Innocence”), Bae Sung-woo, veteranul Park Geun-hyung sau chiar Jang Hyuk intr-o aparitie “cameo” de 1 minut. Filmul a obtinut incasari de 2,2 milioane dolari la box-office, in prezent iesind din circuitul cinematografelor si intrand in cel al site-urilor si televiziunilor pay-per-view. Mai trebuie spus ca filmarile s-au facut in vara si toamna lui 2015, insa premiera a fost intarziata mai bine de un an si 3 luni.
Pentru Lee-hyung (Cha Tae-hyun), toate par a merge ca pe roate. E compozitor si, prin natura meseriei sale, participa des ca jurat la auditii in lumea muzicala. E un om jovial, plin de viata si… urmeaza sa o ceara in casatorie pe Hyun-kyoung (Seo Hyun-jin), o tanara aspiranta indragostita de muzica regretatului Yoo Jae-ha, un cantaret coreean ce s-a stins la doar 25 de ani. De cum a zarit-o la o auditie, s-a indragostita lulea de ea, chiar daca auditia nu s-a sfarsit prea bine, fata lesinand pe scena din cauza tracului. A acceptat-o asa cum era, cu calitati si defecte, si a incercat mereu s-o incurajeze sa revina asupra deciziei ca intr-o zi sa revina pe scena sis a-si depaseasca complexul. Insa in timp ce se deplasa spre ea pentru a o cere de sotie, Lee-hyung e implicat intr-un accident de masina. In momentul in care deschide din nou ochii, constata ca e intr-un spital si ca asistenta i se adreseaza cu apelativul “Mal-hee”. Ajungand in fata oglinzii, constata ca… e o adolescenta de liceu, ca numele Mal-hee inscris pe ecusonul uniformei scolare. Impreuna cu cea mai buna prietena a lui Mal-hee, Scully (Kim You-jung), incearca sa afle ce s-a intamplat si, mai ales, cum poate si daca mai poate sa schimbe intr-un fel lucrurile. Si asa incepe o aventura plina de umor, de-a lungul careia “Fantoma”, cum va fi numit de Scully, va cunoaste o multime de persoane carora mai mult sau mai putin direct le va schimba vietile.
“Because I Love You”, titlul filmului, parafrazeaza titlul unei melodii exponentiale pentru scurta cariera muzicala a cantaretului coreean Yoo Jae-ha. Desi intreaga cariera muzicala a acestuia se rezuma la doar 3 ani de activitate, din 1984 pana in 1987, cand s-a stins tragic la doar 25 de ani, Yoo Jae-ha a ramas un simbol al unei intregi generatii. Muzica lui sensibila reflecta singuratatea si nelinistea sufleteasca, “Because I Love You” fiind o balada dedicata iubirii si tristetii despartirii. Filmul, insa, e o fantezie comico-romantica cu accente melodramatice in a doua sa jumatate, in care cuplul Cha Tae-hyun – Kim You-jung ne ofera un recital de zile mari in masura a binedispune pana si pe cei mai pretentiosi fani ai comediei. Nu mai e Cha Tae-hyun din comediile nebunesti de pe vremuri, insa ramane unul din cei mai mari actori de comedie pe care ii are Coreea. Cei doi protagonisti sunt ajutati in scopul lor de intreaga distributie secundara, cu care interactioneaza pe toata durata celor aproape doua ore. Scenariul aminteste de celebrul serial american de la inceputul anilor ’90, “Quantum Leap”, cu Cha Tae-hyun in rolul similar al doctorului Sam Beckett si cu Kim You-jung in rolul similar al asistentului interpretat in serialul ame4rican de Dean Stockwell. Sau, daca e sa ne uitam undeva mai aproape de Coreea, e suficient sa ne amintim de productia japoneza “Lingering Spirits”. Cliseele sunt evitate pe cat posibil, insa regizorul nu ezita sa exploateze la maxim fiecare scena, fie ca e vorba de a smulge zambete sau hohote de ras, ori lacrimi de tristete. Melodiile frumoase din repertoriul lui Yoo Jae-ha (filmul se doreste un omagiu adus cantaretului, dupa cum au scris realizatorii la finalul sau) se imbina cu ingeniozitatea unui scenariu ofertant scris de Yoo Yoon-A, autoarea unor scenarii excelente la filme precum “My Annoying Brother”, “Like for Likes”, “Steal My Heart”, “The Royal Tailor”, “My Paparotti” sau “Miracle in Cell No 7” ca sa amintim doar cateva din ele. Daca mai adaugam jocul ireprosabil al intregii distributii, singura concluzie posibila la acest film nu poate fi decat o invitatie la a-l savura in toata splendoarea sa, e o comedie fantezista reusita, moderna si captivanta, destinata intregii familii.
Traducerea si adaptarea (inclusiv refacerea manuala a timingului) au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Sword Master (2016) – Derek Yee şi remake-ul ce ne întoarce cu 40 de ani în urmã
Yen (Peter Ho) e un spadasin ratacitor ce stapaneste un stil de manuire al sabiei propriu si aproape invincibil. Desi ucide la comanda, are principii si in realitate fiecare misiune o vede ca pe un antrenament in vederea infruntarii finale: cea pentru recunoasterea calitatilor sale de spadasin si intrarea in istoria lumii artelor martiale. Rivalul sau e Al Treilea Maestru, cel de-al treilea fiu al temutului clan Hsieh, ce stapaneste lumea artelor martiale prin stilul superior de lupta si prin macelurile dezlantuite la adresa celorlalte clanuri razboinice. Casa Sabiei Supreme, resedinta clanului Hsieh, a devenit un teritoriu interzis cutezatorilor, care odata ajunsi pe insula de langa Lacul Verde, nu se mai intorceau. Spadasinul Yen e angajat de domnita Mu-yung Chiu-ti sa-l ucida pe Al Treilea Maestru, care in mai multe randuri o ranise sentimental, parasind-o chiar in fata altarului. Cum utilul (banii) face intotdeauna casa buna cu placutul (telul propriei sale vieti, infruntarea finala cu rivalul care mereu l-a tinut in umbra), Yen porneste sa-si infrunte destinul. Doar ca odata ajuns pe insula, ajunge sa cunoasca cea mai mare dezamagire a vietii sale, care vrand, nevrand, ii va schimba viata…
Produs si scris de celebrul Tsui Hark, “Sword Master” e o productie nou-nouta chinezeasca ce imbina fantezia cu artele martiale si aventura intr-un mod mai putin obisnuit pentru zilele noastre. De fapt, trebuie spus ca filmul e un remake dupa o productie din 1977 realizata de celebrele studiouri de film din Hong Kong “Shaw Brothers”, “Death Duel”, care la randul ei avea la baza romanul lui Gu Long, “The Third Master’s Sword”. Lucrul si mai interesant e ca “Sword Master” e regizat de Derek Yee, autorul unor filme precum Triple Tap, Shinjuku Incident sau One Night in Mongkok, regizor care chiar a interpretat rolul principal in filmul din 1977, cel al celui de-al Treilea Maestru. A fost rolul care, practic, i-a lansat cariera de actor, mai apoi Derek Yee aparand ca actor in numeroase filme wu-xia din anii ’70-80. In “Sword Master”, rolurile principale le revin lui Peter Ho (pe care il stim din “The Monkey King” si “Cold Steel”) si Lin Gengxin (mai tanar cu 13 ani ca partenerul lui din film si mult mai aratos, pe care ni-l amintim din “Young Detective Dee” si “The Taking of Tiger Mountain”).In China, filmul a obtinut incasari de 14,7 milioane dolari nefiind un mare succes de casa, si exista si explicatii pentru acest lucru. In primul rand, povestea nu este una spusa in stilul in care ne-a obisnuit cinematografia chineza de gen a ultimilor ani. Pe alocuri, daca nu urmaresti atent firul epic si numele personajelor, risti sa nu intelegi ce se intampla in prima jumatate a filmului. Si asta din cauza structurii scenariului, in care cele doua personaje principale sunt prezentate independent unele de altele jumatate din film, si a atmosferei linistite a filmului. Deci, o prima hiba a productiei e scenariul destul de incoerent si inconsecvent, cu un numar mare de personaje secundare aduse la un loc fara o logica care sa se intrevada de la bun inceput. In al doilea rand, atmosfera din filmul lui Derek Yee din 2016 e identica cu cea din “Death Duel” din 1977. Filmarile interioare dar si mare parte din cele exterioare (chiar daca acestea sunt prelucrate grafic prin metode moderne) ne aduc in fata ochilor decorurile specifice filmelor turnate de studiourile Shaw Bros in anii ’70-’80. Tot ce mai lipsea din aceste decoruri artificiale erau cablurile pe care pe vremuri actorii si cascadorii le foloseau pentru a-si face numerele de lupta. Si apare o fireasca intrebare: pentru ce sa revii in secolul XXI la atmosfera unui film din epoca de aur a productiilor de gen din Hong Kong, la o epoca de mult apusa si a carei stralucire nu o poti reda nici macar cu mijloacele moderne ? Doar de dragul nostalgiei regizorului si a faptului ca odata a interpretat rolul principal in filmul pe care acum il regizeaza ? Nu in ultimul rand, iubitorii filmelor wu-xia moderne, care au inceput sa-si schimbe parerea despre filmele chinezesti de epoca odata cu productii precum “Reign of Assassins”, “14 Blades”, “The Four” si altele ale ultimului deceniu, vor simti o crunta dezamagire cand vor vedea “Sword Master”, ce e parca o intoarcere in timp sub aspectul realizarii in urma cu 40 de ani. Unde exceleaza filmul e pe partea sa artistica, avand pe alocuri frumusetea vizuala a unui “The Assassin” a lui Hou Hsiao-hsien. Din nefericire, publicul acestui gen de filme isi doreste lucruri cat mai simple, directe si spectaculoase, ori “Sword Master” solicita intai de toate multa rabdare si atentie pentru a reusi sa iti placa. Jocul celor doi protagonisti e excelent, insa din nou regasim vechea hiba a acestor filme: personajul pozitiv e perfect in pozitivismul sau, curajos, drept, insetat de dreptate, pe cand personajul negativ (cu toti asociatii) sunt din start damnati sa-si duca soarta intunecata fara posibilitatea de a se schimba. Daca e sa concluzionam, “Sword Master”, in ciuda unor pareri pozitive din partea criticilor de film (pareri firesti daca ne gandim ca un critic de film cauta intotdeauna ceva nou sau reinventat in subiectul analizei lor pentru ca, se stie, inovatia e cheia progresului), pentru publicul larg va fi doar un film oarecare, o calatorie inutila inapoi in timp cu 40 de ani ce nu poate decat sa tradeze o aparenta pana de idei a scenaristilor chinezi in materie de productii de epoca. Daca in absenta unui star de actiune care sa mai atraga lumea in salile de cinema se mai adauga si o pana de idei in materie de scenarii, putem concluziona, oare, ca asistam la o criza a filmului chinezesc comercial de epoca ? Numeroasele sequeluri ale unor retete reusite din anii anteriori (The Four, Detective Dee, Monkey King, Journey to the West) si filme de epoca mai putin reusite (The Sword Identity, The Warrior and the Wolf, The Assassin, The Last Supper), ca acesta, ne induc, din pacate, o astfel de concluzie…
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.