Sultan Ali Khan, un om simplu cu venituri profesionale modeste si vesnic dojenit de tata privind viata pe care o duce la cei 40 de ani ai sai, decide printr-o imprejurare fericita sa devina sportiv. Are lumea la picioare, este campion la lupte libere in micul sau orasel indian, iar asta il face sa viseze ca intr-o buna zi sa castige medalia olimpica de aur la wrestling pentru tara lui natala, India. Visele prind si mai mult contur atunci cand, intamplarea face s-o intalneasca Aarfa (Anushka Sharma), o tanara energica din acelasi orasel de provincie, cu propriile teluri si ambitii. Insa intalnirea dintre cei doi luptatori legendari este cu adevarat providentiala. Visele si aspiratiile lor incep sa se interpatrunda, iar inimile lor se armonizeaza si bat la unison, pline de aceleasi sentimente suave de iubire. Numai ca drumul spre glorie e plin de impedimente, iar pentru a iesi victorios, un campion trebuie sa aiba forta de a se ridica de multe ori de jos, chiar daca asta inseamna sa lupte o viata intreaga. Hotarat sa castige meciul vietii lui, Sultan este dispus sa plateasca pretul succesului, chiar daca asta il va costa tot ce are. Provenit din oraselul Haryana, Sultan ajunge faimos in scurt timp castigand jocurile pe natiuni in 2010 din Delhi, campionatul de wrestling FILA din Istanbul (2011) si jocurile olimpice din Londra (2012).
“Sultan”, cea mai noua productie a lui Ali Abbas Zafar, cunoscut pentru comedia romantica “Mere Brother Ki Dulhan” (2011) si drama de actiune “Gunday”(2014), avea sa devina o lovitura de box-office nu doar pentru acesta ci si pentru filmul indian in ansamblul sau. Si asta cu toate ca vorbim despre o drama romantica inspirata din lumea sportului, nu despre un gen care neaparat sa atraga lumea in salile de cinema cum o face un film de actiune sau unul istoric. In primul weekend de la lansarea din cinematografe in urma cu nici 2 luni, filmul a obtinut nu mai putin de 31 de milioane de dolari, devenind primul film Indian din toate timpurile cu o suma atat de mare castigate intr-un timp atat de scurt. In prima saptamana de la premiera a strans 51 de milioane de dolari, iar pan ape 3 august 2016 in India si intreaga lume nu mai putin de 87 de milioane de dolari, devenind al 4-lea film din istoria Indiei la incasari. Salman Khan si Anushka Sharma formeaza un cuplu inedit si interesant pe ecran, ce merita vazut, mai ales ca Salman a luat cursuri pentru a intra in pielea personajului principal, un luptator. Mai trebuie spus ca, asa cum se intampla in cazul filmelor mult asteptate, si “Sultan” a fost piratat inca din ziua premierei, determinand producatorii sa ceara autoritatilor sa intervina. Daca acest lucru nu s-ar fi intamplat, probabil veniturile productiei ar fi fost mai mari. Si asa, insa, “Sultan” scrie istorie in India.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de echipa CREATIVE MEDIA pentru asiacinefil. Operator subtitrare: cinema HD.
Prezentare realizata de cinefilHD – asiacinefil
Actriţa Lee Chung Ah continuã sã caute roluri noi şi interesante
Actrita Lee Chung Ah a jucat roluri diferite in cei peste zece ani de cariera, si acum se pregateste sa-si largeasca si mai mult orizonturile. In acest an, aceasta a aparut in seriale de televiziune precum „Vampire Detective” sau „Lucky Romance”. „Sunt genul de persoana care este foarte atenta la detalii si foarte minutioasa. Chiar si cand sunt increzatoare in privinta rolului sau a felului in care l-am abordat, ma gandesc mereu la felul in care il vor simti telespectatorii. Dar incerc mereu sa imi mentin o parere nepartinitoare, chiar si fata de mine. Scopul meu este sa fiu actrita toata viata si sa ma bucur de acest lucru. Nu vreau sa ma tem de greseli si cred cu tarie ca as castiga invatand din ele.”
„Am tendinta de a deveni dura cu mine insami, intransigenta. Nu ma simt niciodata multumita cu felul in care am jucat si cred ca acest lucru nu se va schimba vreodata. Dar acum stiu ca devin din ce in ce mai buna si voi continua sa fac asta”, a spus aceasta. Lee Chung Ah se gandeste la o noua provocare ce ar putea-o ajuta in cariera ei, in viitor. „Daca ma multumesc doar cu ce experienta si pricepere am acum, as putea sa ratez multe sanse si provocari noi si n-as avea cum sa abordez roluri total diferite. As vrea sa incerc mai multe genuri, de actiune sau fantastic, de exemplu. Zilele astea invat limba chineza, merg la poligon si vreau sa ma apuc si de alpinism. Vreau sa fiu pregatita pentru orice provocare, orice rol, oricat de dificil ar fi.”
Desi isi incepea cariera prin 2002 cu roluri secundare prin seriale, Lee Chung Ah reusea sa obtina primul ei rol principal in filmul “Temptation of Wolves” in 2004. Actrita nu se teme de provocari, acceptand in 2008 sa invete sa calareasca invers, chiar si pentru un rol minuscul in “The Good, The Bad, The Weird”. Dupa ce a jucat rolul principal feminin si se gasea in ciudata postura de a alege intre doi superbi tineri ce se indragostisera de ea, in serialul celor de la tvN din 2011, “Flower Boy, Ramen Shop”, actrita a devenit un nume cunoscut si acceptat de cei din industrie, mai ales datorita tenacitatii sale. Singurele 2 premii din cariera au fost obtinute pentru prestatia din „Temptation of Wolves”. De atunci a aparut in mai multe videoclipuri si show-uri de varietati. Desi nu a facut inca saltul spre statutul de star incontestabil, nu e totul inca pierdut, actrita avand doar 31 de ani. Ramane sa vedem ce-i va rezerva viitorul.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Distribuţia filmului „Cheese in the Trap” prinde contur
Park Hae-jin, ce va interpreta rolul principal in viitorul film „Cheese in the Trap”, a dezvaluit identitatea partenerei sale din fim. Pe 28 august, acesta a anuntat intr-o conferinta de presa ca actrita Oh Yeon-seo va accepta rolul personajului Hong Seol, spunand ca e foarte incantat ca va colabora cu aceasta. Hae-jin va relua rolul personajului Yoo Jung, pe care l-a interpretat in k-drama difuzata din prima jumatate a acestui an. „Ma bucur ca cineva potrivit pentru rolul Hong Seol a fost distribuit in film. Desigur ca Kim Go-eun a facut o treaba foarte buna in serial, dar ma intreb daca Oh Yeon-seo va putea crea un personaj independent, diferit de cel din serial.”, a spus Park Hae-jin. Producatorii filmului au tinut auditii in China si Coreea pentru rolul feminin, insa nu a fost gasit cineva mai potrivit ca Oh Yeon-seo. Actorul a mai adaugat ca echipa de productie tinteste o premiera a filmului anul viitor, in conditiile in care filmarile la el vor incepe la sfarsitul lui februarie 2017. In momentul de fata e tiparita o prima schita a scenariului, producatorii aflandu-se in cautarea… unui regizor.
Filmul preia moda japoneza a ecranizarilor dupa manga, bazandu-se pe un scenariu adaptat dupa un webtoon publicat in mediul online in 2010. Serialul a fost un succes atat in Coreea cat si in China, reusind, in Coreea, sa atinga recordul de serialul de weekend cu cel mai bun rating din istoria unei televiziuni difuzate prin cablu (7,6%). Ecranizarea pentru micul ecran a fost laudata pentru descrierea realista a vietii studentilor din Coreea, dar a fost criticata pentru unele deosebiri fata de webtoon, cei mai pretentiosi fani ai webtoon-ului ramanand dezamagiti de finalul original ales de producatori. Ceilalti membri ai serialului sunt in discutii cu producatorii, in vederea aparitiei si in film, cu exceptia lui Kim Go-eun, care nu va aparea in productie.
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
The Virgin Psychics (2015) – Sion Sono “reloaded” cu o nouã producţie caracteristicã
Dezinvoltul Sion Sono surprinde ca de fiecare data si cu recentul sau film “The Virgin Psychics”(2015) , demonstrand, daca mai era nevoie, ca toate tabu-urile filmului japonez pot fi facute praf, locul lor fiind luat de o forma de exprimare robusta si dezinhibata ce te prinde in mrejele ei tocmai prin elementul surpriza: stilul inconfundabil al celui supranumit “copilul teribil al filmului japonez”. Cand spui Sion Sono spui subiecte din cele mai nastrusnice, abordate fie intr-o nota de umor rafinat (Tokyo Tribe), fie in culori mai reci (Cold Fish, Guilty of Romance). Si, mai ales cand spui Sion Sono, spui povesti despre slabiciunile umane, despre lucrurile interzise, despre limitele extreme ale lumii nebune in care traim. Violenta, sexul, suferinta sunt elemente indispensabile productiilor sale. De aceasta data, in “The Virgin Psychics” regizorul abordeaza tema sexului pe un ton relaxat si vesel, plasand-o in centrul unui scenariu mai degraba de filme de categorie B, care de un deceniu au inundat cinematografia japoneza, creand chiar o industrie a filmelor comerciale low-budget. Departe de a fi o parodiere a acestor productii – mai degraba un film ce sintetizeaza esenta low-budget-ului in industria japoneza contemporana, “The Virgin Psychics” pastreaza o oarecare “decenta” fata de multe filme ale sale. In ciuda faptului ca e un film ce nu e recomandat persoanelor minore, acesta nu contine scene indecente, interdictia reflectand mai mult subiectul in sine decat exprimarea acestuia in limbaj si imagini. In afara protagonistului, Shota Sometani, un star al tinerei generatii de actori japonezi (ce a aparaut si in anteriorul film al lui Sono, “Tokyo Tribe” in rolul naratorului), intreaga distributie contine nume din categoria a doua de actori japonezi (actori de televiziune sau de roluri secundare pe marele ecran)… si multe fete frumoase. Filmul are la baza manga lui Kiminori Wakasugi publicata in 2009, “Minna ! Esupa Dayo” si, trebuie spus, in 2013 TV Tokyo a difuzat chiar un serial de 12 episoade “All Esper Dayo !”, la regia caruia a contribuit si Sion Sono. De altfel, majoritatea actorilor din serial (inclusiv Sometani) au aparut si in filmul lui Sono.
Yoshiro (Shota Sometani) e un elev timid de liceu dintr-un mic orasel din Japonia. Lucrul care-l preocupa cel mai tare nu e studiul sau viitorul sau, ci fata care ii e sortita sa-i fie tovarasa de viata la bine si la greu. Si asta pentru ca inca dinainte de a se naste, a avut o experienta neobisnuita, cunoscandu-si viitoarea iubita. La fel de neobisnuit e insa si faptul ca razele cosmice lovesc micutul orasel natal al lui Yoshiro, Higashi Mikawa. Unele persoane se trezesc cu puteri extrasenzoriale. Mai exact acele persoane ce nu au avut niciodata relatii intime cu cineva. Deci virginii. Yoshiro, cum probabil ati ghicit, era exponentul lor cel mai de seama. Autoritatile incearca nu doar sa afle misterul acestei energii din spatiu, ce confera puteri supranaturale neprihanitilor, ci si exploatarea acesteia, astfel ca la fata locului soseste profesorul Asami. Acesta pune bazele unei echipe formate din tineri cu capacitati extrasnzoriale, supranumita “Paranormalii”, care curand isi gasesc inamicul, “parapsihicii rai” ce, desigur, vor sa controleze lumea. Si astfel, timidul Yoshiro, aflat in cautarea iubirii sortite, devine ultima speranta a omenirii…
“The Virgin Psyhics” e o comedie sexy fantezista realizata dupa tiparul unui film de categorie B tipic japonez. Altfel spus cu efecte vizuale primitive, multe fete japoneze in costume de baie ce lupta pentru binele lumii cu bustul incorsetat la vedere si cu o poveste tipica de manga, ce face deja parte din cultura populara japoneza. Si totusi, exista si cateva elemente pozitive. Unul din ele e prezenta lui Sion Sono la carma acestei productii. Stilul lui inconfundabil reuseste sa-ti starneasca curiozitatea, sa te faca sa te intrebi oare de data asta ce mai are de spus. Povestea e spusa pe un ton vesel, reconfortant, umorul e cu subinteles si uneori rafinat si, daca va vine sa credeti, exista si unele momente originale pline de sensibilitate, cum e scena primei intalniri a personajului principal, Yoshiro, cu “fata destinului sau”, in pantecele mamei. Nu poate fi trecut cu vederea nici faptul ca filmul e structurat in stilul american al productiilor cu supereroi, la un moment dat strangandu-se un grup de 4-5 “salvatori” cu puteri supranaturale, caricaturizati la maxim de Sono, ce nu ezita in unele momente sa dea accente de parodie filmului sau (acesti “supereroi” amintesc flagrant de mult mai celebri confrati americani din seria X-Men, pe care ii parodiaza). Desi pe alocuri pare monoton, iar nici pana la sfarsit nu stii ce vor de fapt fortele negative, filmul reuseste sa te prinda in plasa cu povestea lui nepretentioasa, oferind aproape 2 ore de amuzament tipic japonez. Nu e unul din cele mai reusite filme ale lui Sono, dar modul in care a reusit sa aduca in fata spectatorilor o asemenea poveste fantezista merita apreciat. Nu de alta, dar nu exista la momentul actual un regizor japonez mai indraznet si mai extravagant decat Sono, iar astfel de scenarii doar in mana unui maestru ca acesta pot deveni din filme sortite esecului, succese.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.
Un tata cu probleme de sanatate in varsta de 70 de ani este dependent foarte mult de fiica sa, care la randul ei e nevoita sa se ocupe de el, devenind, in timp, o persoana usor iritabila. Timpul liber fiind inexistent pentru ea, face imposibila legarea unei relatii sau a unei casatorii. Cand tatal sau ii cere sa il duca in Calcutta, locul in care s-a nascut, proprietarul unei companii de taxi este nevoit sa ii duca el insusi la destinatie deoarece niciunul din angajatii sai nu este dispus sa o suporte pe Piku si pe tatal ei excentric. Dintr-o relatie disfunctionala, relatia tata-fiica se transforma intr-o legatura speciala, spre marea surprindere a protagonistilor.
Cu un buget de 6,2 milioane dolari, “Piku” a reusit sa stranga 21 de milioane dolari incasari la box-office-ul indian si in tarile in care a fost distribuit, fiind unul din succesele anului 2015. Regizorul Shoojit Sircar, cunoscut pentru productiile sale independente, reuseste sa imbine comedia cu drama intr-o poveste totusi comeciala, in care protagonistii nu dezamagesc. Veteranul Amitabh Bachchan, un adevarat monstru sacru al filmului indian, care in octombrie va implini 74 de ani, a acceptat fara a ezita rolul oferit de prietenul sau Sircar, mai ales ca deja colaboreaza cu acesta la un documentar despre viata sa. Deepika Padukone a implinit deja 10 ani pe marele ecran la Bollywood, castigand o multime de premii atat pentru interpretare cat si pentru prestatii in lumea modei si a reclamelor. Rolul principal din aceasta productie i-a adus o multime de laude din partea criticilor de film si nu mai putin de 7 premii pentru interpretare ! Irrfan Khan, considerat de critici unul din cei mai straluciti actori indieni ai momentului datorita interpretarii sale naturale si versatile a castigat un premiu pentru rolul soferului de taxi din “Piku”, avand si 6 nominalizari. Criticii de film au laudat “Piku” pentru scenariu, interpretare, umor si simplitate. Un film de familie excelent, care cu siguranta va binedispune amatorii genului.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de echipa CREATIVE MEDIA pentru asiacinfil.com. Operator titrare: cinema HD
Prezentare realizata de cinefilHD – asiacinefil
The Priests (2015) – Kim Yun-seok şi Gang Dong-won în lupta cu forţele Rãului
Iata ca si coreenii se aliniaza traditiei filmelor americane cu exorcizari, “The Priests” fiind, pana in momentul de fata poate cea mai reusita realizare de acest gen. Coreea de Sud e tara care pana acum un deceniu avea mai mult de jumatate din populatie ce se declara atee. In prezent procentul a scazut la 46%, religia catolica fiind abia a treia in preferintele lor dupa Buddhism (22%) si Protestantism (18%). Doar 11% din coreeni se declara romano-catolici. Aceasta structura confesionala influenteaza in mod evident si reflectarea credintei in productiile coreene, unde dupa cum bine stim practicile samanice sunt principala forma de manifestare a legaturii cu lumea de dincolo, spirite etc. “The Priests” are o abordare tipic occidentala, in centrul povestii aflandu-se catolicismul si ritualul de exorcizare dupa canoanele occidentala. Desigur, practicile samaniste nu lipsesc, insa ele ocupa un rol secundar in povestea noastra, ce are tot ce e necesar pentru a se ridica la nivelul unei productii hollywoodiene de gen. Ar fi prea mult sa numim aceasta productie un “The Exorcist” in varianta coreeana, mai ales ca practica exorcizarii nu e descrisa la fel de amanuntit ca in clasicul hollywoodian, ocupand in sine doar o treime din film, insa pentru prima oara vedem abordata tematica din unghiul de vedere al credintei catolice, minoritare in Coreea. Filmul e scris si regizat de debutantul Jang Jae-hyun si a fost un real succes de box-office in Coreea, unde spre sfarsitul anului trecut a reusit sa stranga 36,3 milioane dolari, mai mult decat “Star Wars: The Force Awakens”. Practic, productia are la baza un scurt-metraj al regizorului, realizat in 2014, “12 th Assistant Deacon”. In rolurile principale, Kim Yun-seok (mai putin stralucitor decat in “Sea Fog”) si Gang Dong-won (din nou ca asistent al unui mare actor, dupa recentul rol din “A Violent Prosecutor”) interpreteaza doua fete bisericesti ce se aseamana, ce au de intruntat fortele Necuratului. Tanara actrita Park So-dam, o prezenta tot mai intalnita in filmele coreene (The Throne, The Silenced) a fost nominalizata, in acest an, la Asian Film Awards pentru premiul de Cea mai buna actrita intr-un rol secundar.
Parintele Kim (Kim Yun-seok) e un cunoscut, in lumea Bisericii Catolice coreene pentru practicile de exorcizare. Tocmai din acest motiv e privit mai mult ca un proscris in breasla sa, superiorii lui ferindu-se de anturajul sau din motive de imagine lesne de inteles. Firea incapatanata ii aduce o slujba undeva in mediul rural, insa evenimente neasteptate produse in Seul il readuc in capitala. Doi preoti catolici sunt implicati intr-un straniu accident de masina. Doar unul scapa cu viata, ajungand in coma la spital. Intamplator sau nu, acesta e preotul impreuna cu care Kim facea pe vremuri ritualuri de exorcizare in calitate de asistent al lui. Motivul venirii lui Kim in Seul e insa altul: o tanara eleva pe care o cunostea, Young-shin (Park So-dam) e victima unui accident cu fuga de la locul faptei. Ajunsa la spital, aceasta incepe sa aiba un comportament schimbat, asemanator unei persoane posedate. Kim decide sa o exorcizeze, motiv pentru care are nevoie de un asistent. Cu ajutorul preotului paroh din Seul, un seminarist la fel de nonconformist ca Kim, Choi Jun-ho (Gang Dong-won), ii e recomandat. Dar evenimente neprevazute intervin, Vaticanul se implica si el in acest caz, iar o legatura neasteptata intre cele doua accidente stranii e facuta, complicand cazul.
Filmul lui Jang Jae-hyun ne introduce in lumea Bisericii Catolice coreene, sau mai precis in culisele acesteia, atmosfera de mister fiind intretinuta de o serie de evenimente stranii, de decorurile si locatiile intunecate, de ideea de Ordin al Rosicrucianismului, de ritualul exorcizarii. Cu alte cuvinte avem in fata un film construit pe scheletul unui “The Exorcist”. Nu e un lucru negativ faptul ca pana si coreenii au reusit sa faca din aceasta tematica una captivanta pentru cinefili, mai ales ca vorbim de ceva reusit, de o calitate superioara altor productii similare (si ne referim aici la cel mai recent exemplu din industrie, “The Chosen: Forbidden Cave”, in care samanismul predomina asupra practicilor crestine de exorcizare, sau “The Wailing”). Kim Yun-seok interpreteaza un parinte catolic ce in trecut a facut parte din Ordinul Rosicrucian (o societate secreta fondata in Germania medievala, ce a influentat mult francmasoneria). Si in trecut, si in prezent era preocupat de practicile de exorcizare, motiv care i-a adus o reputatie proasta in sanul Bisericii Catolice coreene. In momentul in care al 11-lea diacon il abandoneaza, se gaseste in ipostaza de a-si cauta un nou asistent care sa-l ajute in ritualuri. Ordinul se leapada si el de el, astfel ca sprijinul il gaseste la oamenii Bisericii Catolice, ce in trecut au ajutat Ordinul. Acestia ii recomanda un asistent novice, in persoana lui Choi, interpretat de Gang Dong-won. Acesta e un seminarist mai noncomformist, ce mai fuge din seminariul teologic pentru a se delecta cu soju pe inserate, ce nu ezita sa copieze la teste sau sa chiuleasca de la cursurile de cor, ce nu sunt tocmai preferatele lui. Totusi, are o mare calitate: s-a nascut in anul Tigrului, iar acesta e un criteriu esential pentru selectarea noului asistent. Asa ca mai mult din intamplare, fara vreun merit sau tragere de inima, acesta se trezeste in bratele exorcistului Kim, o alternativa mult mai ofertanta decat cea a pregatirii in vacanta de vara cu corul pentru vizita Papei in Coreea. Desi jumatate de film cei doi nu ajung fata in fata si sa se cunoasca direct, relatia lor se va baza pe principiul apropierii sub aspectul caracterului, dat de nasterea lor in Anul Tigrului. Cu toate ca provin din generatii diferite, reusesc sa gaseasca o cale de a comunica si a se apropia, telul comun fiind alungarea diavolului din trupul unei eleve de liceu posedate. Desigur ca nu este o misiune lipsita de pericole si greutati, mai ales data fiind lipsa de experienta a novicelui, insa cine a spus ca exorcizarea e floare la ureche ? Cu un umor discret dar si cu multe elemente de mister, “The Priests” se ridica la nivelul asteptarilor de la un film de acest gen, oferind o experienta captivanta tuturor celor care il vor viziona.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Inspirandu-se din cazurile autoritatilor internationale legate de cazuri de jafuri, producatorul Kabir Garewal vine cu o noua poveste de un real succes. Pentru a filma ultima parte dintr-o trilogie, Kabir este nevoit sa calatoreasca in Malaezia, unde o intalneste pe producatoarea de filme Ayesha. Cei doi se imprietenesc si ajung sa se indragosteasca nebuneste unul de altul. Cand Ayesha realizeaza ca Kabir este un casanova, ia decizia de a se desparti de el si sa intoarce in Londra. Respins, Kabir intra intr-o depresie crunta si se intoarce in Mumbai lasandu-si filmul neterminat. Dupa mai multe incercari de a gasi un final in scenariu, filmul este abandonat. La sugestia asistentei sale, Kabir este convins sa participa la un festival de film ca membru al juriului, unde are surpriza de a juriza filmul cu care Ayesha se inscrisese… Daca isi vor reinnoda relatia de prietenie sau nu, ramane de vazut, insa cu siguranta, asa cum suntem obisnuiti in productiile indiene, de multe ori finalul ne surprinde, placut sau nu.
Un thriller romantic indian cu 8,6 milioane dolari incasari, „Roy” ii aduce pentru prima oara impreuna pe ecran pe Arjun Rampal, un star de prima mana de la Bollywood si pe Jacqueline Fernandez, o actrita cu aproape 15 ani mai tanara, fosta reprezentata a statului Sri Lanka la Miss Universe in 2006, ce a debutat in Aladin (2009). Lor li se alatura Ranbir Kapoor, unul din cei mai populari si mai bine platiti actori indieni ai momentului, ce interpreteaza rolul personajului ce si da titlul filmului, Roy. Filmarile au fost facute pe insula Langkawi, in Malaezia, unde s-a filmat si „Anna and the King”. Filmul a castigat 3 premii, toate pentru latura muzicala.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de echipa CREATIVE MEDIA, operator subtitrare cinema HD.
Prezentare realizata de CinefilHD – asiacinefil
Kim Rae-won, regele neîncoronat al comediilor romantice
Cum a devenit o obisnuinta ca atunci cand un serial coreean ajunge la un anumit nivel de popularitate, sa apara o multime de informatii si detalii despre protagonisti, mai mult sau mai putin interesante, totul de dragul ratingului pentru urmatorul episod, iata ca a venit randul lui „Doctors” si a protagonistilor sa isi traiasca momentul de glorie. Nu la fel de glorios ca al altora (si ne referim aici la inca mediatizatul „Descendants of the Sun”), dar ce sa faci, nu toata lumea are sansa altora… Cum a reusit sa atraga atentia prin rolul din „Doctors”, serialul in voga al momentului difuzat de SBS, actorul Kim Rae-won, destul de absent din peisaj in ultimii ani, nu ezita sa faca totul pentru a recupera terenul pierdut dupa „A Thousand Days’ Promise”, cand mai multi ani a lipsit din prim-plan.
Intr-un interviu recent publicat de revista „Woman Sense”, actorul a raspuns onest si amabil mai multor intrebari legate de munca si dragoste. Acesta a recunoscut ca de mult timp nu a avut un rol fericit si luminos ca cel din „Doctors”, unde interpreteaza un neurochirurg. Mai exact de la serialul „Attic Cat”, din 2003. Anteriorul sau rol a fost in serialul „Punch”, un thriller din lumea juridica, total diferit de cel din serialul celor de la SBS. „Am fost putin emotionat si ingrijorat pentru ca as putea parea nepotrivit. Dar lumea m-a privit in serial si a spus ca am fost simpatic.” Intrebat de chimia cu partenera ei din serial, Park Shin-hye, ce e cu 9 ani mai tanara decat el, acesta a spus: „ Sincer, am fost impovarat de dialogurile ieftine. Dar cand interpretam pe platoul de filmare, am realizat ca dialogurile erau bune si pe gura ieseau exact cuvintele potrivite. Intotdeauna e amuzant cu Shin-hye.” Actorul e de parere ca actrita l-a motivat atunci cand din „greseala” i-a lasat niste cicatrici in urma unei lovituri la filmari, glumind ca „ar trebui sa filmez un film de actiune impreuna cu ea data viitoare”.
Actorul de 35 de ani, ce nu e casatorit, a vorbit si despre ultima experienta legata de intalniri. „Aveam o prietena cu care ma intalneam, dar in plina perioada la asta am inceput filmarile la „Gangnam Blues” si relatia noastra s-a racit. Pe atunci, am avut o dorinta mare de a ma scufunda complet in rolul meu. Voiam ca actoria sa fie prioritatea, pentru mine. Cand voi mai imbatrani, as vrea sa ma concentrez pe oamenii pe care ii iubesc.”
In prezent, actorul trudeste pentru a-si castiga titlul de rege al comediilor romantice, portretizand un profesor specialist neurochirurg ce o ajuta pe rebela Yoo Hye-jung sa devina un medic responsabil. Expresiile si privirea romantica i-au adus recunoasterea din partea fanilor, iar chimia cu Park Shin-hye o binemeritata popularitate, ce spera sa dureze cat mai mult. In ce-o privste pe partenera lui din „Doctors”, Park Shin-hye, aceasta va aparea in aceasta toamna, chiar imediat dupa incheierea filmarilor la serial, intr-un film, „Witness of Silence”, un thriller pe teme juridice alaturi de Choi Min-sik, Ryu Jun-yeol si Lee Soo-kyung.
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
Dongju: The Portrait of a Poet (2016) – Lee Joon-ik şi povestea tragicã neştiutã a tânãrului poet coreean Yun Dong-ju
La un an distanta dupa memorabilul “The Throne”, ce reconstituia implacabilul destin al Printului Sado, Lee Joon-ik, regizorul lui “The King and the Clown”, ne propune o noua reconstituire biografica, de aceasta data viata unui poet coreean mai putin cunoscut publicului, Yun Dong-ju. Cu actiunea desfasurandu-se in timpul celui de-al doilea razboi mondial, intr-o vreme in care limba coreeana a ajuns sa fie interzisa de japonezi, iar coreenii au fost fortati sa adopte nume japoneze, “Dongju: The Portrait of a Poet” urmareste viata lui Yun Dong-ju si a varului sau, Song Mong-gyu, un activist politic fervent, pe fundalul perioadei zbuciumate a anilor ’30 si a sfarsitului razboiului. Filmat in intregime in alb-negru, filmul reda perfect nu doar atmosfera cenusie a acelei perioade, ci si a poemelor si versurilor scrise de Yun Dong-ju, ce nu a avut sansa sa si le vada publicate in timpul scurtei sale vieti. Pentru rolul poetului Yun Dong-ju, actorul Kang Ha-neul (pe care recent l-am vazut in “Like for Likes” sau “Twenty”) a trebuit sa slabeasca mai multe kilograme pentru a se apropia de infatisarea reala a poetului, insa efortul a meritat, mai ales ca prestatia lui plina de forta artistica creioneaza la perfectie nu doar personajul istoric Yun Dong-ju, ci si constrangerile mediului si epocii in care a activat asupra firii sale poetice. Insa surpriza placuta a filmului e actorul Park Jung-min (din “Bleak Night” si “Office”), ce-l interpreteaza ireprosabil pe prietenul si varul lui Yun Dong-ju, Song Mong-gyu. Acesta a si castigat premiul pentrul Cel mai bun actor novice la Baeksang Arts Awards, gala ce l-a recompensat pe Lee Joon-ik cu Marele Premiu pentru realizarea sa, altfel spus filmul sau a fost considerat cel mai bun film coreean al anului 2016. La box-office productia s-a deescurcat extrem de bine, obtinand incasari de peste 7,5 milioane de dolari, demonstrand o data in plus interesul publicului coreean pentru propria istorie (Spirits’ Homecoming, un alt film istoric acoperind o perioada similara de timp si realizat cu un buget infim, a umplut salile de cinema, in prima parte a acestui an, in Coreea).
Anii ’30. Yun Dong-ju (Kang Ha-neul) si Song Mong-gyu (Park Jung-min) sunt din copilarie cei mai buni prieteni. Amandoi s-au nascut in satul Myungdong din provincia Jilin, locatie aflata azi pe teritoriul Chinei, in imediata vecinatate a Coreei de Nord, fiind si veri pe linie materna. Amandoi impartasesc o pasiune comuna, dragostea pentru literatura, iar in momentul in care adolescentul Mong-gyu castiga un concurs de poezie organizat de un cotidian cunoscut coreean, intreaga familie il ridica in slavi. Acest lucru starneste o mica umbra de regret in sufletul lui Dong-ju, al carui talent e recunoscut de toata lumea dar care nu reuseste sa debuteze ca poet din cauza ca nu are posibilitatea sa-si publice poemele. Lucrurile devin si mai complicate in momentul in care autoritatile japoneze intentioneaza interzicerea folosirii limbii si scrierilor coreene, impunand inclusiv schimbarea numelor coreene in nume japoneze. Studiind si absolvind Colegiul Yonhi din Gyeongseong (Seulul de azi), cei doi decid sa plece la studii in Japonia, la Kyoto, la celebra Universitate Imperiala. In Japonia, drumurile celor doi se despart pentru un timp, Dong-ju ajungand sa-si cunoasca mentorul, poetul Jeong Ji-yong, o fata, Kumi, fiica unui profesor de literatura engleza, care il va ajuta in visul sau de a deveni scriitor si pe profesorul universitar Takamatsu, un anti-militarist convins, de o vasta cultura literar-lingvistica, care il va influenta si incuraja. Dar vremurile nu au timp pentru poezie, URSS declara razboi Japoniei, Japonia pierde teren pe front, iar asuprirea coreenilor ajunge insuportabila. In momentul in care prietenul sau Mong-gyu se implica in miscarea pentru independenta Coreei, consecintele pentru visul sincer al lui Dong-ju sunt ireversibile.
Desi pare simplu, filmul are o structura complexa. Prezentul ni-l infatiseaza pe Dong-ju in fata detectivului japonez care il interogreaza in 1944 in inchisoarea Fukuoka. Pe masura ce acesta formuleaza acuzatii la adresa lui, flashback-urile intervin si ne poarta inapoi in timp, pentru a oferi contextul acuzatiilor aduse in prezent. Aceasta tranzitie nu are neaparat ca scop crearea unei tensiuni dramatice, ci mai ales reconstituirea din imagini realiste si cenusii a vietii poetului coreean. E destul de neobisnuit sa vezi in ziua de azi ca se mai realizeaa filme alb-negru, iar la inceput acest lucru poate parea deranjant, insa pe masura ce povestea avanseaza si isi fac loc pe fundal versurile si poemele scriitorului, narate cu glasul lui Kang Ha-neul, ajungi sa intelegi rostul acestei gaselnite a regizorului. Scenariul lui Shin Youn-Shick (Rough Play, How to Steal a Dog ?), ce si produce filmul) e unul la inaltime, daca tinem cont de faptul ca acesta reuseste sa nu se departeze prea mult de figura istorica a scriitorului, dramatizarea potentand latura umana a acestuia in contextul anturajului de care se inconjoara atat in Coreea cat si in Japonia. Personajele cu care intra in contact, ca e vorba de tanara Lee Yeo-jin, fascinata de versurile lui, de japoneza Kumi ce-l indrageste, de profesorul Takamatsu, de diversii colegi sau prieteni de-ai lui sau de-ai varului sau, cu totii sunt niste trecatori ce asteapta parca pe peron sa vada cum trece trenul vietii lui Dong-ju. Cu totii sunt martori la talentul sau urias, il admira si il inteleg, dar se dovedesc neputinciosi in fata vartejului numit razboi si militarism. Dong-ju insusi e o persoana retrasa, introvertita (din acest punct de vedere personajul lui Kang Ha-neul seamana cu cel din “Like for Likes” al aceluiasi actor), ce refuza sa se implice in discutii cu tenta ideologica, politica sau sociala. E preocupat doar de lumea cuvintelor, de literatura, de transcrierea cartilor aduse pe furis de varul sau datorita relatiilor sale, altfel spus traieste intr-o alta lume, ignora constrangerile regimului de ocupatie japonez. Asta pana cand aceste constrangeri ajung sa-l afecteze direct: cand japonezii interzic folosirea limbii coreene si circulatia cartilor scrise in coreana, Dong-ju se vede nevoit sa scrie in japoneza. Automat din acel moment, visul de a publica primul sau volum de versuri si a deveni oficial un poet (desi toti ii spun “poet”, el nu se considera astfel tocmai pentru ca versurile sale nu au vazut lumina tiparului, deci nu a realizat nimic) devine unul tot mai indepartat. Trebuie sa traduca din coreeana in japoneza si, mai grav, sa gandeasca sis a transmita trairile lui interioare, ale sufletului si ale mintii, prin intermediul unei limbi care ii este straina. Mai apoi autoritatile ii impugn sa-si schimbe numele intr-unul japonez, si cu sau fara voia lui, devine din Yun Dong-ju “Hiranuma Doju”. Si ca si cum toate aceste injosiri nu ar fi fost suficiente, regimul de ocupatie da ordin ca din anul 1944, toti coreenii apti sa fie imediat inrolati in armata japoneza, urmand a fi trimisi in primele linii pe front pentru a lupta impotriva puterilor apusene ce inspaimanta Imperiul. Cum poate visul fragil si onest al unui simplu poet sa supravietuiasca in aceste conditii ? In aceasta situatie, radicalizarea varului sau, Mong-gyu, e perfect logica si justificabila: “Ce rost are literatura, daca nu poate schimba lumea ?” Ce cale va alege Dong-ju pentru a supravietui acestor provocari ? Yun Dong-ju a murit pe 16 februarie 1945, la doar 27 de ani, in inchisoarea Fukuoka, unde a fost inchis timp de 2 ani sub acuzatia de a fi fost implicat in miscarea pentru independenta Coreei. La doar 6 luni distanta, Japonia capitula si Coreea devenea independenta. Visul de o viata al lui Dong-ju s-a implinit in 1948, cand 3 colectii de manuscrise apartinand poetului au fost publicate postum sub numele… “Cerul, si Vantul, si Stelele si Poezia”, exact asa cum sugera poetul in film… O productie deosebita, sensibila si delicata ca un vers al unui poem genial, pe care iubitorii de literatura si istorie, intr-un cuvant de cultura, nu trebuie sa-l rateze.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Lee Je Hoon şi Shin Min-ah într-o nouã producţie tvN
Lee Je Hoon din „Signal” si Shin Min-ah din „Oh My Venus” au confirmat rolurile pentru serialul fantastic „Tommorrow With You”. De noul proiect al celor de la tvN se ocupa Yoo Jae Won, cel care s-a ocupat de simpaticul serial „High School King of Saavy” si „Oh My Ghostess”, iar de scenariu raspunzator e Heo Sung Hye, care a scris scenariile pentru melodrama „Full Sun” si comedia romantica „All About My Wife”. Scenariul deapana povestea unui calator in timp si a sotiei sale care dezvaluie misterul talentului sotului ei si descrie viata lor de zi cu zi.
Lee Je Hoon va juca rolul calatorului in timp, care devine putred de bogat ocupandu-se de afaceri imobiliare, folosindu-se de faptul ca poate calatori in timp pentru a beneficia de informatiile confidentiale in scopuri personale. Acesta se foloseste de statiile de metrou pentru a putea calatori inainte si inapoi, in timp. Optimista si vesela sa sotie va fi jucata de Shin Min-ah. Personajul sau este o femeie de treizeci de ani care crede ca a atins apogeul la varsta de cinci ani cand a debutat ca actrita, devenind destul de cunoscuta. In prezent este o fotografa putin cunoscuta care ajunge cumva sa se casatoreasca cu bogatul si enigmaticul Lee Je Hoon.
Desi proiectul a fost amanat din diferite motive (frumoasa Han Ji Min a refuzat rolul si Lee Min Ki a fost scos din carti dupa recentul scandal care l-a pus intr-o lumina nefavorabila, desi s-a dovedit ca era nevinovat, acesta fiind acuzat de catre o femeie ca a abuzat de ea, politia dovedind contrariul, fapt care se pare ca totusi nu conteaza in industria de film sau divertisment din Coreea, producatorii anuntand ca acuzatia dovedita nefondata nu afecteaza distribuirea sa), se continua productia si „Tomorrow With You” va fi pre-produs in totalitate, filmarile incepand din septembrie, difuzarea fiind preconizata la inceputul lui 2017 la tvN, dupa „Goblin”.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Like for Likes (2016) – o poveste romanticã cât 3 despre iubire şi mediul virtual, cu o distribuţie de zile mari
Like for Likes (2016) spune povestea mai multor cupluri din domenii diferite, ce ajung fata in fata mai mult sau mai putin datorita destinului. Noh Jin-woo (Yoo Ah-in) e un tanar actor ce tocmai si-a terminat stagiul militar obligatoriu si incearca sa revina in prim plan. Perioada de absenta pare a nu-i fi afectat popularitatea, contractele de publicitate curgand unul dupa altul. In acelasi timp, scenarista Jo Kyung-ah (Lee Mi-yeon) e in cautarea unui protagonist pentru proaspat finalizatul ei scenariu de serial. Scenarista Jo a fost cea care l-a facut mare pe anonimul Noh, remarcandu-l la un casting, astfel ca acum se simte indreptatita ca Noh sa-i intoarca favoarea si sa ii relanseze cariera. Doar ca acesta ii refuza oferta… In acelasi timp, producatoarea cu care colaboreaza scenarista Jo, Na-yun (Esom), e parasita de prieten si isi ineaca amarul in bautura in localul lui Sung-chan (Kim Ju-hyeok). Intamplator sau nu, de fata e si tanarul Su-ho (Kang Ha-neul), un baiat aratos, timid si lipsit de experienta in relatiile cu femeile. Marea lui pasiune e muzica, visandu-se textier si compozitor, insa un incident din liceu l-a facut sa-si piarda auzul, un complex care ii marcheaza viata si in prezent, ferindu-l de oameni. Si totusi, se indragosteste de Na-yun… In sfarsit, Ham Ju-ran (Choi Ji-woo) e o stewardesa ce se apropie vertiginos de 40 de ani, apriga si singura, ce viseaza sa renunte la slujba de la compania aeriana pentru a-si deschide un magazin de posete. Isi cumpara un apartament in baza unui imprumut si decide sa-l inchirieze lui Sung-chan, proprietarul restaurantului de mancare japoneza, ce e presat de viitoarea lui sotie sa gaseaca un apartament unde sa stea amandoi. Dar soarta ii aduce aproape pe cei doi din motive diferite: el e parasit de logodnica, iar ea se trezeste trasa pe sfoara de creditor si fara locuinta ce tocmai a inchiriat-o. Mai mult sau mai putin din mila, Sung-chan ii propune stewardesei sa stea in chirie la el… Toate cele 3 cupluri (chiar daca uneori acest termen este impropriu) ajung la un moment dat in fata unor decizii de neevitat…
Regizoarea si scenarista lui “Like for Likes” (cunoscut si ca “Please Like Me”), Park Hyun-jin, reuseste alaturi de o alta scenarista cu experienta, Yoo Yong-A (The Royal Taylor, Steal My Heart, Always, My Paparotti, Miracle in Cell No 7) sa aduca in fata publicului o productie inedita, diferita de povestile romantice clasice coreene. Reteta productiei e un omnibus in stilul lui “All For Love” (2005), cu mai multe povesti aparent obisnuite ale unor persoane din diverse domenii de activitate, povesti care rar se intrepatrund. Sa realizezi o astfel de productie e un lucru destul de dificil, datorita numarului mare de personaje si dificultatilor de unificare sub aceeasi umbrela a unor linii epice diferite, ce nu se intrepatrund decat ocazional. Chiar daca regizoarea a incercat sa alterneze povestile paralele de cuplu, faptul ca acestea nu se contopesc si sunt duse independent unele de altele pana la final a scazut putin din spectaculozitatea si coeziunea filmului in ansamblul sau. Distributia de top, in care se imbina experienta unor actori arhi-cunoscuti cu cea a unor staruri tinere in plina ascensiune a constituit fara indoiala unul din atuurile productiei. 5,6 milioane de dolari a adus aceasta insiruire de vedete producatorilor, la box-office, o suma adecvata pentru ceea ce are de oferit filmul. Yoo Ah-in, un star in plina ascensiune in ultimii ani al tinerei generatii de actori coreeni, propulsat la rangul de vedeta de roluri precum cele din “Veteran” sau “The Throne”, o are ca partenera pentru segmentul lui din film pe experimentata si mereu fermacatoarea Lee Mi-yeon (Pisces, Indian Summer, Addicted, A Company Man). El e un tanar actor reintors din armata, in cautarea unui rol care sa-l relanseze in show-biz, iar ea e o scenarista ce vrea sa revina in prim plan dupa mai mlti ani de absenta. Ceva din trecut ii leaga pe cei doi, si e vorba chiar de prima lor intalnire, de la o auditie, cand ea i-a deschis drumul spre o cariera de succes. Doar ca in prezent, el refuza sa ii intoarca serviciul si sa joace rolul principal in noul ei scenariu. Motivul il veti descoperi pe parcurs, cert este ca intre cei doi relatia e una ca dintre o pisica si un soarece, in principal datorita arogantei lui si incapatanarii ei. Ramane de vazut daca pana la final vor gasi o cale de mijloc sau drumurile lor se vor desparti pentru totdeauna, lasand sau nu regrete in urma. Al doilea cuplu ce ne delecteaza in aceasta productie e cel format din alti doi actori experimentati, Choi Ji-woo (ajunsa la 41 de ani, vedeta din Winter Sonata, Beautiful Days si Stairway to Heaven impresionand din nou cu jocul ei actoricesc minunat) si Kim Ju-hyeok (care dupa ce a renuntat la show-ul “2 Days and 1 Night” are in sfarsit timp sa revina la pasiunea lui, filmul, si sa ne arate un talent prea putin explorat in ultimii ani). Choi Ji-woo interpreteaza o stewardesa cu principii, ce refuza sa-si complimenteze sefa si sa o rasfete cu cadouri doar pentru a fi promovata. Viseaza sa-si deschida un magazin de posete, sa renunte la slujba de stewardesa si sa locuiasca in noua ei casa cumparata cu 200.000 de dolari. Doar ca in calea viselor ei sta o inselatorie careia ii cade victima, devenind din proprietareasa… chiriasa la chiriasul pe care l-a avut inainte, interpretat de Kim Ju-hyeok. Personajul acestuia detine un restaurant cu mancare japoneza si e priceput la multe: stie sa gateasca la perfectie, stie sa faca masaj, si e expert in a-si atrage prieteni pe Facebook. Singurul lui defect e ca e trecut de 40 de ani si… e singur. Din acest punct de vedere, viata personajului din film si cea a actorului au foarte multe similitudini, iar cei ce au urmarit show-ul “2 Days and 1 Night” cunosc foarte bine glumele colegilor de platou facute pe seama burlacului Ju-hyeok, ale carui principii seamana flagrant cu ale personajului din film (probabil si din acest motiv a acceptat acest rol). Prestatia celor doi actori e poate cea mai apetisanta dintre a tuturor actorilor din film, fiind cel mai natural si hazliu cuplu din cele trei. In sfarsit, ultimul cuplu e format din Esom (Scarlet Innocence, Man on High Heels) si Kang Ha-neul (Empire of Lust, Twenty, Dongju: The Portrait of a Poet”), un cuplu tanar cu probleme in viata personala. El este surd si are o viata plina de greutati, dar ramane cu speranta ca intr-o zi, visul de a deveni un compozitor i se va implini, in timp ce ea il descopera dupa ce e parasita de prietenul ei, afland cu stupoare ca tanarul aratos din fata ei nu a mai fost vreodata cu o femeie. El descopera prima iubire, in timiditatea lui, in timp ce ea gaseste in el tot ce nu i-a oferit fostul prieten. Relatia lor e una revigoranta, ce emana caldura si optimism.
O poveste despre cei ce au conturi reale de Facebook (si nu numai !), ce ne arata ca mediul online poate fi de un real ajutor atunci cand vine vorba de a relationa si de a socializa, ca un like dat din toata inima poate schimba o stare sufleteasca sau reda optimismul si increderea. Dar dincolo de influenta mediului virtual asupra vietii noastre de zi cu zi, “Like for Likes” ne prezinta 3 cupluri ce simbolizeaza 3 etape din viata noastra. Cuplul tanar format din Esom si Kang Ha-neul simbolizeaza tineretea, ezitarile si naivitatea varstei, dar si primii pasi intr-o relatie; cuplul format din Yoo Ah-in si Lee Mi-yeon e o punte de legatura intre generatii. Desi pe cei doi ii despart 15 de ani si relatia lor e mai mult una cu intepaturi si apropouri, ferita de barfa lumii, maturitatea e cuvantul de ordine al acestui cuplu. In sfarsit, cuplul format de Kim Ju-hyeok si Choi Ji-woo simbolizeaza iubirea dintre doi oameni pe deplin maturi, care din diverse motive nu au reusit sa cunoasca fericirea pana la 40 de ani, traind in singuratate si dupa niste principii stricte. Indiferent de unghiul de vedere din care e abordata iubirea in “Like for Likes”, romantismul si umorul fac din cele 3 povesti (plus inca una surpriza, aditionala) o propunere agreabila de petrecere a timpului liber. Un film placut, simpatic si plin de caldura, ce merita vazut de toti iubitorii genului.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Actrita Su Ae s-a intors pe marele ecran cu filmul „Run Off”, o continuare a filmului „Take Off” din 2009, in care este vorba de echipa nationala de hochei pe gheata feminin a Coreei. In primul film povestea s-a concentrat asupra dorintei de a excela si de a ajunge la Olimpiada a echipei de sarituri cu schiurile.
Actrita, a acumulat 16 ani de cariera si a declarat ca si-a dorit de mult sa apara intr-un film cu o astfel de tematica inainte de a deveni prea in varsta, mai ales ca este pasionata de sport.”Pentru ca eu deja cunosc patinajull viteza, am avut un usor avantaj fata de restul distributiei. Totusi, a fost foarte dificil si am simtit ca imi testez limitele. Am realizat ca nu mai sunt asa de tanara si mi-a parut bine ca am ales acest rol inainte de a deveni prea in varsta.”
Su Ae joaca rolul unei foste atlete nord-coreene care a fugit din Coreea de Nord in cea de Sud si se alatura echipei nationale. Povestea a fost inspirata de felul in care a fost formata echipa nationala de hochei feminin a Coreei, dintr-o fugara nord-coreeana, o alergatoare la care antrenorul a renuntat si o casnica. Actrita are si cateva mesaje pentru altetii coreeni care in aceste zile se intrec la Olimpiada de Vara, din Brazilia. „In timp ce jucam, am simtit pasiunea, dar si responsabilitatea. As vrea sa le multumesc pentru toate eforturile pe care le-au facut in timpul antrenamentelor si pentru cele facute in timpul competitiilor de la Olimpiada, si sa le transmit ca ii voi sustine pana la final.”
Si nu e de mirare ca Su Ae a acceptat un astfel de rol, stiindu-se ca nu prea doreste sa abordeze mereu acelasi tip de rol. In 2010, frustrata de faptul ca primea scenarii ce pareau trase la xerox, a acceptat un rol riscant in filmul “Midnight FM”, un thriller plin de suspans in care era nevoie de o femeie puternica, personajul ei trebuind sa se lupte cu criminalul din film si fiind nevoita sa joace scene de lupta si urmarire in timp ce purta tocuri inalte (de altfel, Su Ae a si fost premiata la Premiile Blue Dragon pentru acel rol). Un alt rol in care isi expunea trupul la eforturi deosebite a fost cel din “Athena: Godess of War”, unde a trebuit sa ia lectii de arte martiale pentru a putea juca intensele scene de lupta.
Filmul regizat de Kim Jong-hyeon a avut premiera in cinematografele coreene pe 10 august, in plina perioada de Jocuri Olimpice, strangand pana in prezent doar 2,8 milioane dolari incasari, in conditiile in care concurenta lui „The Tunnel” a fost ucigatoare (19 milioane dolari incasari in doar 2 saptamani).
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Song Ji Hyo îl înşalã pe Lee Seon Kyun în „This Week, My Wife Will Have an Affair”
Asul din emisiunea de divertisment “Running Man”, Song Ji Hyo, (“Princess Hours”, “Gye Baek”, “Emergency Couple”, “A Frozen Flower” si „Ex-girlfriend Club”) se reintoarce in lumea serialelor, urmand sa joace in „This Week, My Wife Will Have an Affair”, serial ce va fi produs de JTBC. Simpaticul chef din “Pasta”, actorul Lee Seon Kyun, care a jucat alaturi de Gong Yoo si Yoon Eun Hye in “Coffee Prince” si ani mai tarziu juca excelent in “The Advocate: A Missing Body” (2015) va fi sotul atat de incercat in acest serial. Atat Song Ji Hyo cat si Lee Seon Kyun au confirmat acceptarea rolurilor.
Scenariul se bazeaza pe un serial japonez cu acelasi nume („Konshu Tsuma ga Uwaki Shimasu”) in care un barbat realizeaza ca sotia lui e pe cale de a comite un adulter. Speriat ca familia si prietenii sai vor afla de acest lucru, incepe sa-si verse naduful intr-o comunitate on line (pentru ca acolo nu se afla nimic, niciodata, nu?!!), pe un forum numit „Comunitatea anonima a sotilor inselati”. Il vedeti pe adorabilul Lee Seon Kyun urcandu-se pe pereti cand afla ca sotia isi face tot felul de planuri despre cum sa-l insele? Serialul se doreste a fi o comedie, asa ca este posibil ca sotia sa sa nu se priceapa prea bine la strategia unui plan sau Seon Kyun sa o faca sa realizeze ca nu este cazul sa dea vrabia din mana…
Yeh Ji Won din „Oh Hae Young Again” va juca rolul celei mai bune prietene a lui Song Ji Hyo, Lee Sang Yub din „Master God of Noodle” si Kim Hee Won din „Let’s Eat 2” au confirmat si ei participarea in serial, desi inca nu au fost dezvaluite detalii asupra rolurilor.
Serialul va fi difuzat la sfarsit de saptamana, incepand din luna octombrie, dupa „Fantastic”, la JTBC.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Amalfi: Rewards of the Goddess (2009) – aventurã, romantism şi tensiune în Peninsula Italicã
La un an dupa “Suspect X” (2008), regizorul Hiroshi Nishitani dadea din nou lovitura cu o alta reteta, la fel de buna sub aspect financiar, de aceasta data un thriller cu accente aparent romantice (datorita locatiei in care se desfasoara actiunea) intitulat “Amalfi: Rewards of the Goddess”. Productia a obtinut incasari de 37,8 milioane dolari la box-office, intrand in topul 10 al productiilor autohtone care au reusit sa se impuna in Japonia in anul 2009. Produs pentru a celebra 50 de ani de la infiintarea celebrului canal tv japonez Fuji TV (care alaturi de alte companii, ca Toho, Pony Canyon, a contribuit la finantarea proiectului), filmul a fost filmat in totalitate in Italia (o premiera pentru un film japonez), in iarna lui 2008 spre 2009. Locatiile alese sunt dintre cele mai reprezentative pentru peninsula, cum e Roma cu ale sale locatii turistice de vis, sau Amalfi, celebrul orasel de coasta din Salerno, ce ofera niste peisaje de basm. Distributia e una de top, cu actori japonezi in voga atat la data premierei cat si in prezent. Yuji Oda revine intr-un film cu un scenariu asemanator seriei de filme “Bayside Shakedown” (unde interpreta un politist din zona Golfului Tokyo ce are de infruntat birocratia din politie, primele 2 filme din serie stabilind adevarate recorduri de box-office in Japonia sfarsitului anilor ’90 si inceputului de mileniu). Yuki Amami e o actrita de 3 ori premiata pentru cea mai buna interpretare la Blue Ribbon Awards (premiile asociatiei jurnalistilor de film din Tokyo, acordate de 55 de ani), in timp ce Koichi Sato e unul din cei mai populari actori japonezi ai momentului, cu peste 100 de filme la activ (Time Trip App, Kamui Gaiden, Pandemic, The Floating Castle). Erika Toda are un rol secundar, dar e la fel de populara ca si Sato (Kakekomi, DOG X Police, Goemon, Death Note). Doua prezente insolite in film sunt actorul italian Rocco Papaleo, in rolul unui inspector italian de politie incomod, si soprana Sarah Brightman ce are chiar rolul de soprana ce interpreteaza, cum se putea altfel, melodia “Con te partiro” (“Time to Say Goodbye”) ce a facut-o celebra, ce e, de altfel, si tema muzicala a filmului (se potriveste perfect cu decorurile de vis de pe insorita coasta italiana). “Amalfi: Rewards of Goddess” a fost premiat de Academia Japoneza de Film cu pemiul pentru Cel mai popular film al anului 2009.
Diplomatul Kuroda (Yuji Oda) e numit secretar pe langa ambasada Japoniei la Roma, fiind insarcinat cu supravegherea masurilor de securitate pentru un eveniment important. Curand urmeaza sa se desfasoare summitul G8 in Cetatea Eterna, prilej cu care o intalnire bilaterala intre ministrul de externe japonez Kawagoe si Primul Ministru italian urmeaza sa stabileasca un pachet de ajutor comun acordat de cele doua state Republicii Valkanya. Totul intre Craciun si Anul Nou. In timp ce la ambasada e forfota mare, la Roma soseste Saeko Yagami, o mama singura, impreuna cu fiica ei Madoka. La scurt timp, doamna Yagami raporteaza ambasadei disparitia fiicei sale in timp ce vizita un obiectiv turistic. Cum toata lumea e preocupata de pregatirile pentru sosirea ministrului japonez de externe, Kuroda ia in primire cazul. Doar ca se afla in locul nepotrivit in momentul nepotrivit in momentul in care telefonul doamnei Yagami suna si ajunge in mana lui. Interlocutorii se dovedesc a fi rapitorii fetei, ce cer o rascumparare de 100.000 de euro, iar pentru a se justifica in fata lor, Kuroda pretine a fi… tatal fetei. Astfel, fara voia lui, ajunge sa fie implicat intr-un caz de rapire, ce se va dovedi mai tarziu cu implicatii majore, imposibil de banuit de cineva.
La o prima vedere, “Amalfi: Rewards of the Goddess” pare un film de actiune ce aminteste de serialele coreene IRIS si Athena: Goddess of War. Cel putin asa reiese din trailer si din locatiile superbe ce pe drept cuvant te trimit cu gandul spre locatia primelor episoade din “Athena”, serial filmat partial pe aceleasi meleaguri italiene. Singura diferenta e ca nu avem parte de spionaj si spioni, de super-eroi care trebuie sa salveze lumea de raufacatori, ci de o poveste cat se poate de realista, cu oameni obisnuiti, in care poate singurul element “supranatural” sunt minunatele locatii in care se deruleaza actiunea. Filmul nu are la baza vreo manga “best-seller”, vreun show-tv sau alte surse de inspiratie comune in cinematografia japoneza a zilelor noastre, ci un scenariu bine construit, in cadrul caruia responsabilii de imagine au avut un rol crucial in crearea atmosferei. Italia, locatia aleasa, e una extrem de populara in randul tinerilor japonezi, astfel ca o mare parte a publicului acestui film a fost securizata inca dinaintea premierei. Prezentarea principalelor atractii turistice ale Romei – Colosseumul, Forumul, Piata Spania si, desigur, zona de coasta Amalfi intr-o lumina romantica, stralucitoare, pe un fundal sonor superb, au sporit atractivitatea productiei. Povestea nu e complicata la prima vedere, o va complica scenaristul pe parcurs, devenind pe masura ce ne apropiem de deznodamant una captivanta. E ciudat sa vezi japonezi vorbind italiana (procentul de replici in italiana si engleza e aproximativ egal cu cel al replicilor in japoneza), dar si actori de mana a doua italieni incercand sa faca pe “hotii si vardistii” intr-un scenariu ce are in centrul sau o familie japoneza. Din acest punct de vedere, filmul sufera la coeziune (se vede clar o ruptura intre echipa de actori profesionisti japonezi si copiile palide de asa-zisi actori italieni – pana si veteranul Rocco Papaleo nu poate starni decat zambete in rolul unui politist ce face pe durul), departandu-se de specificul japonez al filmelor de gen. Si, din fericire, Japonia are o lunga istorie de filme cu detectivi, rapiri si situatii similare (peste 10.000, conform statisticilor), astfel ca experienta regizorului in abordarea acestui subiect a fost cruciala pentru evitarea stereotipurilor si cliseelor inerente. Personajul Kuroda desi pare unul simpatic, nu stie sa se faca deloc placut de cei din jurul sau. Nu zambeste, e genul de persoana taciturna, vorbeste fluent italiana, are o cultura vasta si o experienta pe masura in intuirea anumitor lucruri. Insa raceala lui il transforma intr-un fel de James Bond golit de orice urma de super-erou, insa un James Bond diplomat, nu spion (intrebarea e ce are de-a face diplomatia cu spionajul si actiunea; am vazut in filmele asiatice cum ziaristi sau specialisti in orice alt domeniu fac pe detectivii si rezolva cazuri complicate inaintea politiei, acum a venit randul unui diplomat sa joace acest rol de Sherlock Holmes). Doamna Yagami e o mama hotarata, dispusa sa faca orice sacrificiu pentru a-si salva fiica, insa personajul emana mister, intretinut tocmai de disperarea imprevizibila a acesteia. Chiar daca la un moment dat firul povestii ii apropie pe cei doi, pe diplomat si pe femeie, ce ajung sa locuiasca sub acelasi accoperis doar pentru a da de inteles rapitorilor ca sunt intr-adevar un cuplu, cei doi sunt distanti, iar imaginea lui Kuroda e cea a unui trecator singuratic ce nu e dispus sa se aseze la casa lui si sa sacrifice cariera pentru o familie. E ceva destul de tipic japonez in aceasta atitudine rece si distanta, poate cam singurul lucru care ne aduce aminte ca avem in fata un film japonez, nu o productie europeana. Concluzionand, un film agreabil, mai putin romantic decat putea fi sub aspectul relatiei dintre protagonisti si suficient de romantic cand vine vorba de decoruri si atmosfera, un film de vacanta filmat in niste locuri superbe, ce are toate ingredientele sa te tina lipit de el pana la final, fara a regreta cele 2 ore petrecute in compania lui.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas si Daniela Capalna (Asia Team) pentru asiacinefil. Multe linii vorbite in italiana au fost adaugate manual, ele neregasindu-se in subtitrarea originala.
Poate nu ar fi primul lucru care v-ar veni in minte gandindu-va la un nou rol pentru simpaticul Joo Won din „Yong Pal”, dar acesta a semnat deja contractul cu producatorii filmului „Overtime”. Desi titlul filmului te duce cu gandul la orele petrecute peste program, lucrand pentru un sef groaznic, filmul porneste de la ideea unei invazii a extraterestrilor. Da, extraterestri (si nu ne gandim la E.T). O armata secreta a rebelilor se vor infrunta cu „evil aliens” incercand sa isi elibereze tara (au ramas oare scenaristii in pana de scenarii istorice si acum incearca alte variante?). Filmul se asteapta a fi un alt blockbuster, alaturi de Joo Won urmand sa joace si Kim Kang Woo din “Silmido”, “The Treacherous” sau „Goodbye, Mr. Black” si Kim Sang Joong din „Jingbirok”. Regizorul acestui film va fi Kim Gun, regizor premiat cu filmul „Don’t Stop”.
Intr-o lume distopica, Coreea este cucerita de creaturi extraterestre ostile si o retea de rebeli porneste un razboi impotriva invadatorilor. Lupta va fi dusa de trei agenti ai fortelor speciale, cuprinzand doua perioade (un fel de „Signal”, mai putin transmisiunile prin walkie-talkie). Kim Sang Joong este un agent veteran din trecut si Joo Won este noul recrut din prezent. Kim Kang Woo este cel care ii pune in legatura pe cei doi, fiind un „hoobae” (termen de politete coreean ce se refera la un coleg mai tanar ca vechime in acelasi domeniu sau varsta) pentru Kim Sang Joong si „sunbae” (termen de politete coreean ce se refera la un coleg mai varstnic ca vechime in acelasi domeniu sau varsta) pentru Joo Won. Personajul lui Kim este descris ca un agent strict si rigid.
Avem de-a face cu trei actori buni, cate unul pentru fiecare generatie, ceea ce va atrage cinefili de toate varstele si ramane de vazut daca bugetul filmului va permite o grafica computerizata de calitate, in raport cu distributia de cinci stele.
Odata cu serialul “The Bridal Mask”, Joo Won pasea pe culmile celebritatii in Coreea si nu numai, urmand sa apara in alte seriale si filme precum “7th Grade Civil Servant”, “Good Doctor”, “Yong Pal” sau “Don’t Click” si “Fatal Intuition”. Mai mult, actorul va juca in noua versiune a celebrului “My Sassy Girl” in 2017 si a cucerit definitiv inimile coreenilor facand parte din a doua seria e celebrei si longevivei emisiuni “1 Night 2 Days”.
Kim Sang Joong este un actor prolific, capatand multa experienta in filme si seriale precum “Princess Hours”, “City Hunter”, “The Chaser” sau cel pentru care a si fost premiat in 2015 la Premiile APAN, “Jingbirok: A Memoir of Imjin War”.
Filmarile la „Overtime” au inceput deja, fiind planuit ca filmul sa apara in cinematografe la sfarsitul anului.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
The Handmaiden (2016) – Park Chan-wook şi cea mai provocatoare realizare a carierei
Regizorul filosof Park Chan-wook (filosofia a fost specializarea pe care a absolvit-o la terminarea facultatii) revine in cinematografia coreeana cu un lungmetraj dupa o absenta de 7 ani. Ultimul sau film pentru marele ecran, “Thirst” (2009) a fost urmat 2 ani mai tarziu de un scurtmetraj, “Night Fishing” si de debutul la Hollywood cu Stoker (2014), produs de fratii Tony si Ridley Scott. Acum 2 ani a produs “Snowpiercer”, insa lumea era nerabdatoare sa-l vada din nou ca in zilele bune ale trilogiei razbunarii, la timona unei productii autohtone. Iata ca revenirea e una in forta, “The Handmaiden” fiind si cea mai provocatoare productie a lui de pana acum. Filmul nu se adreseaza persoanelor minore, in mai multe tari avand un rating +18. Dar sexul dintotdeauna a fost unul din ingredientele care, plasat gratuit sau nu in anumite productii, intr-o forma mai discreta sau, din contra mai directa, a asigurat succesul acestora. In cazul lui “The Handmaiden” e doar un ingredient dintr-o gama larga ce asigura succesul filmului. Scenariul e unul solid, fiind croit dupa nucleul romanului scriitoarei galeze Sarah Waters “Fingersmith”. E prima ecranizare pentru marele ecran a romanului publicat in 2002, a carui actiune e mutata din epoca victoriana in Coreea (pe atunci inca Joseon) aflata sub japonezi din anii ‘30. Productia a fost prezenta in acest an la Cannes, in competitia oficiala, si desi s-a lansat in cinematografe cu abia 2 luni in urma, a reusit sa stranga 31,7 milioane dolari la box-office, castigand un premiu (pentru imagine) si avand 3 nominalizari (la Cannes si la Festivalul de la Ierusalim). Distributia contine numai nume unul si unul, ce ne ofera un adevarat regal: Ha Jung-woo, Kim Min-hee, Cho Jin-woong, Moon So-ri sau Kim Hye-sook. Debutanta Kim Tae-ri a fost selectata din 1.500 de aspirante pentru rolul de servitoare pe care-l interpreteaza, si cu siguranta acest debut si succesul sau ii vor deschide calea spre o cariera fructuoasa.
In Joseonul aflat sub ocupatie japoneza al anilor ’30, “contele” Fujiwara (Ha Jung-woo) e un escroc ce pune la cale un plan diabolic pentru a scapa de saracie si a-si asigura un viitor luminos. Titlul de conte e, desigur, fals. Japoneza pe care o vorbeste la perfectie e rodul anilor de munca si pregatire in domeniul lingvistic. A invatat, ca un sarlatan adevarat, sa poarte costume scumpe si imita modul de viata al unu conte in cele mai mici amanunte cu o naturalete debordanta. In momentul in care afla de faptul ca o tanara aristocrata, Hideko (Kim Min-hee), nepoata unui unchi falsificator al carui principal tel e sa fie recunoscut ca japonez autentic in ciuda originii coreene ascunse umile, detine o mostenire uriasa, decide sa puna mana pe aceasta. Planul e simplu: urmeaza sa o seduca pe Hideko, sa fuga cu ea in Japonia, dupa care sa o interneze la un azil de nebuni si sa-si insuseasca averea ei. Principalul obstacol in calea acestui plan e unchiul fetei, ce planuieste sa se insoare cu aceasta pentru a-i lua averea, nefiind mostenitorul direct. Pentru a fi sigur ca Hideko va cadea in capcana farmcelor lui, Fujiwara apeleaza la o tanara orfana crescuta de mica si instruita in tainele furatului si escrocheriilor, Sook-hee (Kim Tae-ri), pe care o plaseaza ca servitoare in casa lui Hideko. Planul merge ce merge, pana la un anumit punct…
Despre “The Handmaiden” se poate spune ca e, de departe, cel mai indraznet film al lui Park Chan-wook. Nu doar datorita tematicii abordate, una tabu in cinematografia de clasa asiatica (desigur, au fost realizate sute de productii cu buget redus pe tematici tabu in Extremul Orient, insa filme de clasa in care unele lucruri sa fie spuse fara perdea si sa fie considerate opere de arta nu prea s-au facut), cat si datorita stilului artistic aparte in care e spusa povestea. La acest din urma capitol filmul e o adevarata delectare, imaginile si unghiurile din care e filmat totul, dar si perspectivele din care se relateaza evenimentele reprezentand elemente novatoare pe care doar marii regizori le pot controla cu atata precizie, ridicandu-si productiile la nivelul de opera de arta. In prima sa parte, “The Handmaiden” pare o poveste desprinsa din romanul lui Kazuo Ishiguro (ecranizat de James Ivory), “The Remains of the Day”, dar aceasta e doar introducerea. Ceea ce urmeaza va intrece orice imaginatie, povestea schimbandu-si parca autorul si devenind una tipica lui Ranpo Edogawa: halucinanta, provocatoare pana la limita extrema si fara tabu-uri. Fara indoiala aceasta latura a filmului nu-l recomanda publicului minor. Desi actiunea productiei se desfasoara in anii ’30, mai intai in Joseonul ocupat (tema predilecta a multor filme coreene recente) si mai apoi in Japonia, modul in care e privit sexul in acest film se incadreaza mai degraba in modul de gandire al omului secolului XXI. O detaliere a acestui aspect ar divulga unele lucruri care ar merita descoperite de spectator pe parcursul vizionarii, astfel ca e inutil a se insista asupra lor, insa e greu de crezut ca in anii ’30 lucrurile descrise in film ar fi avut parte de toleranta cu care astazi sunt privite sau cel putin se face apel sa fie privite, in societatile avansate. Park Chan-wook a extras din prezent un element de mentalitate si l-a suprapus peste reperele morale ale altor timpuri. Prin aceasta a reusit sa dea o nota de mister si erotism extrem, elemente pe placul audientei zilelor noastre, ce cauta povesti cat mai incitante si mai provocatoare. Astfel, “The Handmaiden” este atat un film de epoca cat si modern prin viziunea sa, depasind unle bariere de care cu greu regizorii coreeni reusesc sa treaca (poate doar indraznetul Min Kyu-dong cu “The Treacherous” a reusit oarecum s-o faca). Atmosfera anilor ’30 dintr-o resedinta izolata e redata la perfectiune pana in cele mai mici detalii cu talentul unui pictor impresionist de Park Chan-wook: decoruri rustice si interioare intunecate, costume dupa moda englezeasca a vremii (desi vorbim de Extremul Orient abia zaresti un kimono, ce in randul aristocratiei e privit ca o haina de relaxare, nicidecum de mers prin vizita), eticheta, reguli si organizare draconica. Coloana sonora e in consonanta perfecta cu tensiunea apasatoare ce se simte in atmosfera, dar stie si sa puncteze, ritmat, momentele putine de umor si destindere. Jocul actorilor e desavarsit. Ha Jung-woo e ca e obicei perfect in rolurile negative, de aceasta data contele escroc interpretat fiind atat sarmant cat si sarcastic, hotarat sa-si duca planul la indeplinire cu orice pret. In mod paradoxal, desi e personajul ce se considera cel mai inteligent dintre toti (altfel cum ar indrazni sa se dea dreptr conte sis a fure mostenirea unei adevarate aristocrate de sub nasul unchiului ei lacom ?), acesta joaca totul “la vedere”. Nu are un plan B, si pana si fuga, ce poate fi o improvizatie, e ceva nespecific lui. Hideko, victima pe care trebuie sa o seduca, interpretata de Kim Min-hee, e un personaj interesant si plin de surprize. De mica a trait sub constrangerile unchiului ei, fiind zilnic instruita in ale lecturii. Experienta ei in privinta relatiilor cu oamenii e redusa, iar despre experienta in relatia cu un iubit nici nu poate fi vorba, fiind ferita de ochii lumii de unchiul ei. Viata ei pare anosta, lipsita de orice orizont, pana apare siretul conte ce incearca sa o seduca. Asa cunoaste primele tentatii trupesti si intra in contact cu viata adevarata. Drama care o ascunde in suflet si suferinta la care a fost supusa ani de zile e doar o mica pare din surprizele pe care acest personaj le va oferi in aceasta poveste, deci merita urmarita cu interes. Debutanta Kim Tae-ri imprresioneaza in rolul servitoarei, da, cea din titlu. Ea e elementul cheie al povestii, ce depinde atat de calau (contele ce o trimite sa-I faca jocurile) cat si de victima (cu care trebuie sa relationeze convigator pentru a-si atinge obiectivul). Prinsa intre cei doi, la un moment dat constata ca nu mai are scapare. Insa nu va da bir cu fugitii si, in mod curajos, se va folosi de amandoi pentru a-si atinge obiectivul. Iar acesta va deveni din a se imbogati, unul modest: supravietuirea. Cho Jin-woong, intr-o forma de zile mari, interpreteaza fenomenal rolul unui unchi sadic si pervers, ce a trecut de mult de pragul nebuniei, ce e stapanul absolut al resedintei pline de femei, dar care ocazional noaptea se umple de barbati potenti financiar si cu influenta. Falsifica carti, organizeaza “serate” literare in care nepoata Hideko lectureaza in fata unei audiente formate din batrani cu ganduri necurate iar mai apoi vinde la licitatie aceleiasi audiente cartile in cauza. Si inca ceva: e un personaj mai malefic decat arata; ai spune ca e un batranel inofensiv, insa spre final se va dezlantui si, pe masura ce adevarul iese la suprafata, ii aflam adevarata fata. Cu o galerie atat de consistenta de personaje, ai zice ca te afli in fata unui roman balzacian pe care abia astepti sa-l descoperi. Cu toate ca “The Handmaiden” se intinde pe durata a aproape 2 ore si jumatate, daca excludem anumite scene mult prea directe, cu limbaj explicit, putem spune ca avem in fata o productie de exceptie. Totul, de la costume, poveste (si inca cu ce rasturnari de situatie !), decoruri, muzica, imagine, interpretare, e la superlativ. Unii probabil vor fi deranjati de anumite parti ale filmului, pe care le vor gasi depasind cu mult limitele decentei, insa privit in ansamblul sau, cu siguranta se poate spune ca “The Handmaiden” e cea mai provocatoare realizare de pana acum a lui Park Chan-wook, o adevarata opera de arta in imagini.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Warner Bros calcã pe urmele Fox şi investeşte în filme coreene
Odata cu lansarea primei productii coreene, „The Age of Shadows” al lui Kim Jae Woon, Studiourile Warner Bros. din Statele Unite au anuntat ca planuiesc sa intensifice productiile realizate in Coreea in urmatorii ani, incepand ca din 2017 sa se produca cate doua filme pe an. Primul pe lista va fi filmul de debut al lui Lee Joo Young, „A Single Rider”, care a intrat in productie din martie (filmarille au fost facute in Australia), in film jucand Lee Byung Hun si Gong Hyo Jin. Filmul se asteapta a fi un succes, scenariul fiind foarte bine scris si plin de suspans, o poveste in care un barbat se afla la limita dupa ce pierde totul intr-o clipa. Pleaca in Australia pentru a se intalni acolo cu sotia sa si fiul care studia departe de casa si apoi dispare fara nicio urma. Filmarile au luat sfarsit in luna mai, filmul fiind in post-productie.
Presedintele Warner Bros. Coreea, Choi Jae Won, l-a descris ca fiind un film cu buget redus, complet diferit de „The Age of Shadows”, care a avut un capital de aproximativ 100 miliarde de woni (9 milioane $).
Un alt proiect este pe lista celor de la Warner Bros. Coreea, filmul „The Bad Lieutenant” urmand a fi filmat in 2017, cu un scenariu original (se pare ca nu are nicio legatura cu filmul cult din 1992 al lui Abel Ferrara) scris de cel care in 2010 regiza „The Man From Nowhere” sau “No Tears for the Dead” in 2014, Lee Jeong Beom. Filmul isi va incepe filmarile la inceputul lui 2017, urmand ca pana atunci sa se finalizeze si distributia.
Deocamdata, Warner Bros. Coreea a ales sa debuteze pe piata coreeana ca si casa de productie cu filmul „The Age of Shadows” al lui Kim Jae Woon, un film istoric de actiune, in care vor juca Song Kang Ho si Gong Yoo. Filmul va avea premiera in Coreea pe 7 septembrie si producatorii au anuntat ca filmul va merge si la Festivalurile de Film de la Toronto si Venetia (desigur, in afara vreunei competitii).
„Warner Bros. este o casa de productie cunoscuta pentru relationarea de lunga durata. Ce se doreste este ca sa devina o casa pentru creatorii de film, dar si pentru debutanti si sa fim o noua optinune pe piata coreeana.” (Monique Esclavissat – Vicepresedinte Executiv al Warner Bros.)
Desi industria de film din Coreea va avea cu siguranta de castigat de pe urma acestei noi optiuni de productie, ramane de vazut daca va avea de castigat si calitatea filmelor coreene si nu vor ajunge niste palide copii americane, cu buget mult mai redus. Pana in prezent, studiourile Fox au intrat deja pe piata coreeana (probabil acesta a fost si impulsul dat rivalei Warner Bros), iar filmele realizate n-au rupt gura targului (poate doar „The Wailing” din acest an, un succes de box-office, si cam atat, scenariul sau fiind tipic american, adica superficial). Probabil entuziasmul americanilor se va mai tempera dupa cateva esecuri la box-office, insa cata vreme e rentabil sa faci afaceri platind la niste preturi derizorii niste actori de top in tarile lor sa joace dupa propriile tale reguli, de ce sa nu investesti ? Vom vedea rezultatul in anii urmatori.
Academia de Arta a Filmului din Coreea (KAFA) va avea un eveniment important in luna septembrie a acestui an pentru a celebra aniversarea de 10 ani a programului “Regie de Film”. Ca ambasadori care vor promova acest eveniment al Academiei coreene au fost alesi actorii Lee Je Hoon din originalul “The Influence” (2010) sau „Bleak Night” (2011) si Kim Go Eun din “Monster” (2013), “Memories of the Sword” (2015), “The Advocate: A Missing Body” (2015) sau „Canola” (2016).
KAFA a fost creata de Consiliul de Film din Coreea (KOFIC) in 1984, avand ca scop sa cultive talente deosebite din industria coreeana de film, sa devina un fel de pepiniera a celor ce-si dedica talentul filmului. Studentii KAFA sunt pasionati tineri creatori de film ce reusesc sa exceleze in domeniile lor datorita nu numai talentului ci si creativitatii si atmosferei cursurilor din cadrul programului. Peste 600 de absolventi au roluri importante in industria coreeana de film, fiind specializati in cinematografie, regie, productie si animatie si fiind activi in aceste domenii. Hur Jin Ho, regizorul lui „Christmas in August” (1998), Bong Joon Ho al lui „Snowpiercer” (2013), “The Host” (2006) si „Memoirs of a Murderer” (2003), Choi Dong Hoon regizorul lui „The Thieves” (2012) si „Assassination” (2015), Kim Tae Young al lui „Late Autumn” (2011) si Min Kyu Dong al lui „The Treacherous” (2015) sunt doar cateva nume ale absolventilor KAFA.
Programul pentru regia de film a fost creat in 2007 pentru a promova talentele de productie ale regizorilor incepatori. Diversivitatea filmelor care au iesit pe piata in ultimii ani sunt roadele acestui program, inclusiv „Bleak Night”, „End of Animal” (2011), „INGtoogi: The Battle of Internet Trolls” (2013), „Socialphobia” (2015), „Alice In Earnestland „(2015) si ” The Boys Who Cried Wolf” (2015).
„KAFA: 10 year old story” va prezenta zece filme ale creatorilor de film din cadrul programului si altele ale regizorilor din KAFA si se va tine din 31 august pana pe 7 septembrie. Tarile care vor sa existe in industria de film sustin programe pe termen lung prin care nu 1-2 ci sute de regizori sunt pregatiti pentru a performa. Probabil ca unii se pierd pe drum, insa zeci dintre ei performeaza, ajung peste ani sa regizeze filme memorabile, indraznete si cu nimic mai prejos decat productiile americane. Desigur, asta se intampla in tarile cu viziune, cu perspectiva si cu industrie cinematografica valoroasa…
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
The Tiger: An Old Hunter’s Tale (2015) – Choi Min-sik şi metafora dispariţiei unei naţiuni mãreţe
Park Hoon-joong, regizorul lui “The Tiger: An Old Hunter’s Tale”, e unul din cei mai talentati cineasti ai tinerei generatii din Coreea. Anterioarele sale doua filme, “The Showdown” (un low-budget de epoca bine realizat sub aspect vizual) si “New World” (un film cu gangsteri cu actori de top si mare succes la box-office) nu fac decat sa completeze succesul scenariilor pe care acesta le-a scris la “The Unjust” (premiat la Blue Dragon ca Cel mai bun scenariu) si “I Saw the Devil”. Cu o asemenea carte de vizita, era de asteptat ca noul sau film, “The Tiger”, sa fie un succes fara nici o discutie. Iar acest lucru a fost confirmat de cele 11,1 milioane dolari incasari. In rolul principal revine unul din actorii preferati ai regizorului, inegalabilul Choi Min-sik, cu care a colaborat si la “New Wold” si “I Saw the Devil”. De aceasta data Min-sik va interpreta un batran vanator in Joseonul anului 1925, ce are o confruntare pe viata si pe moarte cu un tigru urias. In rolurile secundare, ca de obicei in filmele de top regasim actori de calitate, precum Jeong Man-sik, Ra Mi-ran, Kim Sang-ho sau Jung Suk-won (pe care il stim chiar din IRIS 2 sau din recentul Mr. Baek, 2 seriale coreene de succes). Veteranul japonez Ren Osugi (cu peste 70 de filme la activ) a fost distribuit si el mai mult pentru atmosfera, interpretand rolul unui guvernator japonez al Joseonului aflat sub ocupatie pasionat de vanatoarea de tigri.
Muntele Jirisan, Joseon, 1925, in plina Ocupatie Japoneza. Chun Man-duk (Choi Min-sik) e un batran vanator ce-si duce viata departe de zbuciumul lumii pe muntele Jirisan, crescandu-si singur fiul de 16 ani. Cu un deceniu in urma era cel mai mare vanator al Joseonului, dar acum vrea sa uite tot trecutul, inecandu-si amarul in bautura si singuratate. Cum o spun si ceilalti vanatori, daca nu ar fi fost Seok, fiul sau, de mult Man-duk n-ar mai fi fost pe aceasta lume. Si asta pentru ca in urma cu 10 ani, un incident a dus la disparitia sotiei sale, el considerandu-se principalul vinovat pentru tragicul eveniment. Dar acum, un excentric guvernator, japonezul Maejono (Ren Osugi), pasionat de vanatoarea de tigri, ordona maiorului Ryu sa se ocupe de capturarea unui tigru urias, de peste 300 de kg, ce traieste in varful muntelui Jirisan. Cu ajutorul unui grup de vanatori coreeni primiti in armata japoneza, acesta porneste misiunea de capturare prin orice mijloace a tigrului. Misiunea este insa una complicata, deoarece tigrul e unul cu o inteligenta iesita din comun, dejucand toate cursele intinse de vanatori. In fata propriei neputinte, maiorul realizeaza ca singurul ce poate da de urma tigrului e Man-duk…
Filmul in sine spune, pe durata a 2 ore si aproape 20 de minute, povestea reala a ultimului tigru al Joseonului. Desigur, doar disparitia acestuia e un lucru real, restul e dramatizare. In mod paradoxal, disparitia lui in timpul ocupatiei japoneze echivaleaza cu sfarsitul unitatii coreene, stiut fiind ca a urmat razboiul fratricid ce a divizat natiunea. In ziua de azi, tigrul ce traia pe vremuri in Peninsula e cunoscut sub un alt nume: tigrul Siberian sau tigrul Amur. Astazi, aceasta subspecie de tigru a reusit sa supravietuiasca in Rusia, pe o suprafata ce se intinde pana la granita cu China si Coreea de Nord, fiind estimat un numar de 529 de exemplare. Coreea este singura tara din lume in care tigrul se afla in centrul culturii sale. Oamenii s-au simtit foarte apropiati de tigru si l-au personificat, de-a lungul istoriei. Mitul national al creatiei, in Coreea, are in centrul sau un urs si un tigru. Legenda spune ca acestia ar fi cerut fiului conducatorului Cerului sa-i faca oameni. Acesta ar fi fost de acord, cu conditia sa indure 100 de zile intr-o pestera fara a manca decat usturoi si pelin negru. Ursul a indurat si a devenit o femeie frumoasa ce a dat nastere lui Tangun, legendarul tata al Coreei, in 2333 i.e.n. Tigrul, in schimb, a devenit nerabdator si flamand, a parasit pestera incapabil sa faca foamea si sa astepte, si se spune ca de atunci… rataceste in muntii coreeni. Asadar, pentru coreeni tigrul e un simbol important al identitatii nationale. In cultura populara, povestile despre tigri si oameni prezinta in general tigru ca pe un animal feroce, ce provoaca spaima oamenilor. Totusi, la un moment dat a aparut o poveste in care se spune ca in momentul in care un padurar ingrozit e prins in cursa de un tigru feroce, padurarul in mod inteligent se inclina adanc in fata animalului si il considera ca pe un frate de mult pierdut. Aceasta poveste din folclorul coreean a fost de altfel reflectata si de regizorul Park Hoon-joong in filmul sau, existand o scena memorabila ce vorbeste despre acest respect al omului fata de tigru.
Revenind la filmul in sine, acesta este grandios. In prima jumatate actiunea e mai lenta si acomodarea cu atmosfera unui Joseon aflat sub ocupatie japoneza e putin greoaie. Din fericire, insa, filmul nu se axeaza pe lupta pentru libertate a coreenilor, iar nationalismul nu e instrumentat ca arma ascutita indreptata inspre ocupantul japonez. Desigur, acest lucru nu il impidica pe realizator sa delecteze publicul cu un veritabil macel in randul maretei Armate Imperiale japoneze, astfel ca mesajul mandriei nationale e unul transmis foarte subtil. De ce ? Pentru ca oponentul japonezilor nu sunt coreenii – din contra, acestia sunt folositi ca masa de manevra pentru capturarea tigrului – ci inusi… tigrul. Tigrul urias din film personifica Joseonul insusi, o natiune puternica care se va prabusi tocmai datorita disensiunilor interne. Ultima imagine a filmului, in care zapada acopera totul si face sa dispara fara urme simbolul unei natiuni e o geniala metafora inventata de regizor. La fel ca acest tigru si oamenii care l-au vanat, in marea lor majoritate coreeni, a disparut o natiune. Si nu e doar atat. Personajul lui Choi Min-sik este unul aparent neputincios, batran, cazut in patima alcoolului, ce traieste pe munte ca o fantoma doar pentru a-si creste fiul de 16 ani. Alt tel in viata nu mai are. A renuntat pana si la razbunare pe tigrul ce i-a distrus familia, incercand sa se ierte pe sine. Cand insa ocupantul japonez face presiuni ca cel ce a fost odata cel mai bun vanator al Joseonului sa ii ajute in capturarea tigrului, intregul sau trecut dureros e rascolit si dezgropat. Personajul ajunge sa fie prins intre trecut si prezent doar dintr-un capriciu al guvernatorului japonez (imaginea perfecta a mandriei si militarismului celei mai puternice armate din Asia Orientala din acele timpuri), iar evenimentele care iau o turnura dramatica pentru vanator ii scot la suprafata cele mai nebanuite trasaturi. Modul in care va actiona e de-a dreptul surprinzator, inaltator pentru ceea ce vrea sa simbolizeze sub aspect moral, intrinsesc, personajul. Un film rafinat, inteligent si superb realizat, emotionant pana la lacrimi in unele momente ale sale, ce descriu perfect maretia interioara a unei natiuni ce stie sa-si pretuiasca valorile trecutului. Chiar si atunci cand acestea se regasesc in lucrurile si oamenii simpli, in perioadele cele mai grele ale istoriei. Un film de top, una din cele mai reusite productii coreene ale anului 2015, ce nu trebuie ratat.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Unul din scenaristii serialului „City Hunter” se va ocupa de scenariul serialului „Defendant”, in care se pare ca rolul principal i-a fost oferit lui Ji Sung, reprezentantii acestuia declarand ca actorul ia in considerare acest rol pus pe tava de producatori. Noul serial va include in echipa de scenaristi, alaturi de Choi Su Jin care s-a ocupat si de „City Hunter”, si pe Jo Young Kwang („49 Days”, „Yawang”, „Hyde, Jekyll, Me”). Povestea scenariului este una extrem de interesanta si complicata: este povestea chinuitoare a unui procuror care credea cu tarie in sistem si care va fi tradat de acesta. Ji Sung ar putea juca rolul talentatului procuror, seful unei divizii de investigatii ce se ocupa de crime violente si care nu pierdea nicun caz. Convingerea procurorului era ca legea trebuie sa fie lege pentru toti. Desi un dur la locul de munca, omul care crede ca a fi procuror a fost alegerea vietii sale este un tata foarte devotat copilului sau.
Povestea incepe cand acesta se trezeste intr-o dimineata si afla ca este condamnat la moarte, doar ca nu intelege ce s-a intamplat si cum a ajuns in inchisoare. Este pus in fata unei dileme de care atarna chiar viata sa atunci cand se afla de cealalta parte a legii. Povestea se complica pentru ca procurorul sufera de amnezie temporara si totul se concentreaza asupra incercarilor sale disperate de a aduna si a pune cap la cap ceea ce pare a fi un puzzle fara de sfarsit, a luptei pentru adevar si pentru a scapa din inchisoare cu numele neintinat.
Cu siguranta e o poveste ce promite, si Ji Sung este un actor care are toate atuurile pentru a face fata cu brio unui scenariu bine inchegat si care s-ar descurca de minune intr-un astfel de rol. Ce este important pentru ca serialul sa devina unul de calitate este ca scenaristii sa nu schimbe scenariul extrem de des, dorind sa tina cont de sugestiile telespectatorilor sau ale internautilor. Ce ii trebuie acestui scenariu este un ritm alert cu rasturnari interesante de situatii si ca scenariul sa nu se transforme intr-o melodrama, doar pentru niste cifre. Deocamdata, nu a fost anuntat un nume pentru regie.
„Defendant” va fi difuzat la SBS, incepand din noiembrie, dupa „Moon Lovers: Scarlet Heart: Goryeo”.
Sultan Ali Khan, un om simplu cu venituri profesionale modeste si vesnic dojenit de tata privind viata pe care o duce la cei 40 de ani ai sai, decide printr-o imprejurare fericita sa devina sportiv. Are lumea la picioare, este campion la lupte libere in micul sau orasel indian, iar asta il face sa viseze ca intr-o buna zi sa castige medalia olimpica de aur la wrestling pentru tara lui natala, India. Visele prind si mai mult contur atunci cand, intamplarea face s-o intalneasca Aarfa (Anushka Sharma), o tanara energica din acelasi orasel de provincie, cu propriile teluri si ambitii. Insa intalnirea dintre cei doi luptatori legendari este cu adevarat providentiala. Visele si aspiratiile lor incep sa se interpatrunda, iar inimile lor se armonizeaza si bat la unison, pline de aceleasi sentimente suave de iubire. Numai ca drumul spre glorie e plin de impedimente, iar pentru a iesi victorios, un campion trebuie sa aiba forta de a se ridica de multe ori de jos, chiar daca asta inseamna sa lupte o viata intreaga. Hotarat sa castige meciul vietii lui, Sultan este dispus sa plateasca pretul succesului, chiar daca asta il va costa tot ce are. Provenit din oraselul Haryana, Sultan ajunge faimos in scurt timp castigand jocurile pe natiuni in 2010 din Delhi, campionatul de wrestling FILA din Istanbul (2011) si jocurile olimpice din Londra (2012).
“Sultan”, cea mai noua productie a lui Ali Abbas Zafar, cunoscut pentru comedia romantica “Mere Brother Ki Dulhan” (2011) si drama de actiune “Gunday”(2014), avea sa devina o lovitura de box-office nu doar pentru acesta ci si pentru filmul indian in ansamblul sau. Si asta cu toate ca vorbim despre o drama romantica inspirata din lumea sportului, nu despre un gen care neaparat sa atraga lumea in salile de cinema cum o face un film de actiune sau unul istoric. In primul weekend de la lansarea din cinematografe in urma cu nici 2 luni, filmul a obtinut nu mai putin de 31 de milioane de dolari, devenind primul film Indian din toate timpurile cu o suma atat de mare castigate intr-un timp atat de scurt. In prima saptamana de la premiera a strans 51 de milioane de dolari, iar pan ape 3 august 2016 in India si intreaga lume nu mai putin de 87 de milioane de dolari, devenind al 4-lea film din istoria Indiei la incasari. Salman Khan si Anushka Sharma formeaza un cuplu inedit si interesant pe ecran, ce merita vazut, mai ales ca Salman a luat cursuri pentru a intra in pielea personajului principal, un luptator. Mai trebuie spus ca, asa cum se intampla in cazul filmelor mult asteptate, si “Sultan” a fost piratat inca din ziua premierei, determinand producatorii sa ceara autoritatilor sa intervina. Daca acest lucru nu s-ar fi intamplat, probabil veniturile productiei ar fi fost mai mari. Si asa, insa, “Sultan” scrie istorie in India.
