octombrie 2014 – Asiacinefil – Totul despre filmul asiatic

Publicat: vineri 31 octombrie 2014

Odata cu “Ringu”, “The Grudge” si “Dark Water”, filmul horror japonez cunoaste o adevarata explozie. Succesul neasteptat la nivel international al celor doua productii (care la scurta vreme au avut parte de remake-uri peste Ocean) au incurajat industria japoneza de profil, iar pana in 2007-2008 cand interesul pentru aceste productii incepe sa scada, au fost lansate o multime de filme horror japoneze de calitate buna, precum “Premonition”, “Infection” sau “One Missed Call”. In acelasi trend se inscrie si “Ghost Train”, care, dupa cum o spune si titlul, are in centrul sau o poveste cu fantome ce bantuie o linie de cale ferata. Filmul, regizat de Takeshi Furusawa, scenaristul lui “Doppelganger” al lui Kiyoshi Kurosawa, a fost inspirat dintr-un fapt real petrecut in zona Mizunashi in anul 1971, cand o anume Yaeko Aonuma a murit intr-un accident de tren. Regizorului i-au trebuit 2 ani sa finalizeze scenariul, si chiar daca are toate cliseele specifice genului, filmul s-a dovedit o reusita a genului horror japonez. Ca dovada, “Ghost Train” a fost primul film japonez care a avut premiera mai intai in Coreea de Sud, si abia 2 luni mai tarziu si in Japonia. In acelasi an 2006, un roman si o adaptare pentru benzi desenate au fost lansate pe piata, in timp ce un an mai tarziu filmul a fost dublat in engleza si lansat pe dvd in Statele Unite. In rolurile principale, regizorul i-a distribuit pe Erika Sawajiri, ce anterior aparuse in succesul “Shinobi”, si pe Shun Oguri, deja cunoscut pe atunci pentru o multime de roluri in seriale de televiziune (celebre sunt rolurile din Boys over Flowers, Gokusen, Train Man sau GTO), dar si din mai multe filme horror in care a fost distribuit (ca dovada a cat de bine a prins genul in Japonia), precum Neighbour No 13, Reincarnation, Waters, plus Azumi 1 si 2.

Nana Kimura (Erika Sawajiri), sefa de clasa la un liceu japonez, si sora ei mai mica cu 9 ani, Noriko, aflata inca la scoala primara, trebuie sa se descurce singure in momentul in care afla ca mama lor e depistata la un control regulat cu probleme grave la inima si e internata. In timp ce mergeau sa o viziteze la spital, acestea sunt oprite de Takashi, un coleg de clasa al lui Noriko, care le spune ceva bizar. Anume ca a gasit un bilet de tren pe jos si ca o doamna ciudata i-a spus ca in curand va muri. Desi e linistit de Nana, la scurt timp baiatul dispare in mod misterios, afisul cu chipul sau fiind expus in statia de tren unde a avut loc si scurta discutie. Tot acum, un conductor de tren, Shunichi (Shun Oguri), ce-si indeplineste cu constiinciozitate si pasiune meseria, e nevoit ca in timpul unei curse sa franeze brusc trenul, sustinand ca a vazut pe cineva pe sine. Poate ca seful sau l-ar fi crezut daca acest lucru se intampla pentru prima oara, insa fiind a “n”-a oara cand da peste cap programul si aduce zeci de sesizari de la calatorii ce intarzie in activitatile zilnice, decide sa il treaca “pe linie moarta”, dandu-I de lucru la biroul de obiecte pierdute al statiei. Si tot acum, intr-o zi oarecare, intr-un tren, un pierde vara, Shigeru, gaseste o bratara in tren si i-o daruieste in gluma lui Kanae, o colega de clasa cu Nana, laudandu-se ca a muncit din greu pentru a io cumpara. Destinul tuturor acestor personaje se schimba brusc in momentul in care micuta Noriko dispare misterios si ea dupa ce preda biletul de tren bizar gasit pe jos la biroul de obiecte pierdute, dupa ce Kanae constata ca bratara primita in dar nu mai poate fi scoasa de pe mana si dupa ce Shuichi, fostul conductor, afla o poveste infioratoiare despre tunelul unde s-a produs incidentul ce i-a adus retrogradarea. Incet, povestile se leaga intre ele, pe fundalul unei voci infioratoare ce rosteste fara incetare “Vrea ce e al meu !”.

Pentru cunoscatorii j-horror-urilor, “Ghost Train” nu se poate spune ca iese cu ceva in evidenta mai mult decat oricare alta productie de gen. Nici un alt horror japonez nu a reusit sa se ridica la nivelul unui “The Grudge”, si a trecut deja un deceniu de atunci. Asta poate si pentru ca e un gen, ca si melodramele, in care cu greu poti sa aduci ceva nou. Exista cliesee, fire narative care in mod intentionat sunt construite in asa fel incat sa ocoleasca solutiile pe care orice persoana obisnuita le-ar allege, si toate acestea pot da uneori impresia unor lipsuri sau cea de saturatie. E usor sa desfiintezi un horror dupa ce acest gen face istorie inca de pe vremea productiilor antebelice cu Nosferatu. Mai greu e sa vezi partile pozitive ale unui astfel de film, si in general fiecare horror care cat de cat se respecta are astfel de elemente care sa te tina langa film pana la finalul sau. “Ghost Train” muta intreaga poveste in jurul unei statii de tren si a unui tunel, dar in final ajunge sa aiba atat accente melodramatice cat si un mesaj despre insemnatatea prieteniei, lucru de remarcat in conditiile in care filmele horror in general se incheie pessimist, cu mai toate personajele disparand pe parcurs in urma unor morti violente. In primul rand trebuie remarcat decorul ales de regizorul scenarist, care e totodata si locul perfect pentru o poveste de groaza: coridoare intunecate, un birou darapanat de obiecte pierdute ce capata valente misterioase odata cu vechimea obiectelor depozitate si cu faptul ca posibil ca insisi stapanii lor sa fi murit de cand se afla depozitate acolo; peroane pustii, trenuri ce apar din tuneluri intunecoase scotand sunete asurzitoare. Inserarea unor elemente stranii, supranaturale, pe acest fundal, nu poate garanta decat o poveste terifianta, ce-ti da fiori, iar atmosfera e totul in astfel de filme. Cand vine vorba de cineastii japonezi ai genului, cu siguranta vorbim de niste maestri ce stiu sa dozeze perfect tensiunea, pastrand echilibrul si coerenta povestii pana la final. Povestea personajelor e mai putin importanta. Personajele sunt scoase din mediul lor social, fiind analizata strict latura intunecata sau irationala a fiecaruia, modul in care reactioneaza in situatiile neobisnuite. Socializarea fiecarui personaj e doar un pretext. Kanae e o eleva dezinteresatade scoala ce are un anturaj rau famat; Shigeru e un pierde-vara pus mereu pe sotii; Noriko e o eleva de scoala primara care incearca sa socializeze cu Takashi, colegul ei de clasa ce dispare in mod misterios; Nana Kimura e colega de clasa cu Kanae, e sefa clasei, in timp ce conductorul ce vede fantome pe calea ferata incearca sa se integreze si el in colectivul de la caile ferate. Toti, insa, sunt respinsi din mediul lor si, in mod inexplicabil, printr-un context de evenimente (sa-i zicem destin ?) ajung sa fie aruncati in directia opusa, spre izolare, spre intrarea intr-un cerc restrans, spre singuratate. Aceasta e una din trasaturile de baza ale genului horror, indiferent ca e vorba de povesti cu fantome, psihopati sau alti marginalizati: scoaterea unui personaj din mediul sau, din viata normala de zi cu zi, din cercul de relatii pe care si l-a creat in lumea reala, si atragerea lui spre opusul situatiei normale, unde ii sunt urmarite reactiile si in cele mai bizarre situatii. Scopul nu este neaparat testarea limitelor personale, cat o prezentare a unei situatii dintr-un unghi deformat, intocmai ca acele oglinde deformate din parcul de distractii, care schimba infatisarea unei persoane. Ce face genul horror japonez fascinant e misterul explorat la maxim, decenta exprimarii mesajului (spre deosebire de horror-urile hollywoodiene pline de limbaj obscen si scene de nuditate sau trimiteri spre asa ceva) si faptul ca ai impresia ca de la inceput pana la sfarsit esti parte a unui joc psihologic cu o anumita logica, pornesti la un drum care te duce undeva, iar in final nu se termina totul intr-o baie de sange sau prin apelul la violenta extrema gratuita. “Ghost Train”, din contra, are si un mesaj, ceea ce completeaza perfect asteptarile de la un astfel de film asiatic.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prewzentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 28 octombrie 2014

Afland ca mama bunului sau prieten este in spital grav bolnava, Kyung Tae vine intr-un suflet in Coreea. Dar batrana este rezistenta, iar bucuria revederii o face sa se simta mult mai bine. Si daca tot se simte bine, ce-ar fi sa le organizeze o petrecere simpla de logodna ? Cum se vor eschiva de aceasta data cei doi „logodnici” ? Pe de alta parte, „modela” Hye Rim dovedeste ca pentru dragoste poate face adevarate sacrificii. De exemplu, pentru a-l impiedica pe Yeo Jun sa se intalneasca cu Sang Eun este in stare sa manance piersici, desi stie ca este alergica la ele. Rezultatul: i-a cazut in brate barbatului de care era indragostita si a ramas internata in spitalul, beneficiind de atentia lui.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: luni 27 octombrie 2014

Dupa un an de pauza, Jang Dong-gun revine pe marele ecran intr-o productie de la care asteptarile au fost foarte mari, “No Tears for the Dead” (cunoscut si ca Crying Man, Barbatul care plange). Obisnuit cu succesul atat pe micul cat si pe marele ecran (A Gentleman’s Dignity, Brotherhood of War, My Way, Dangerous Liaisons), anul de absenta ar putea fi justificat de implicarea in acest proiect, timp de 4 luni starul efectuand antrenamente fizice la o scoala pentru filmele de actiune din Seul, dar si antrenamente de lupta efectuate in Statele Unite, unde s-au si filmat cateva scene din film. Regizorul scenarist Lee Jeong-beom, ce a devenit celebru dupa succesul extraordinar al productiei “The Man From Nowhere”, incearca in “No Tears for the Dead” sa aplice aceeasi reteta a succesului. Extrem de pretentios si atent la detalii, acesta a luat interviuri soldatilor din fortele speciale ale Coreei si Statelor Unite pentru a afla detalii despre pregatirea si realitatea lumii lor, incorporand toate aceste informatii in scenariul sau. Din pacate, tot acest efort nu a dat roadele asteptate. In ciuda numelui regizorului si al vedetei de pe afisul filmului, “No Tears for the Dead” nu a facut fata concurentei productiilor americane “X-Man Days of Future Past” si “Edge of Tomorrow”, lansate in aceeasi perioada, productii ce au dominat mai mult de o luna de pe primul loc box-office-ul coreean. Ocupand abia locul 5 in box-office in saptamana premierei si atragand doar 600.000 de spectatori in salile de cinematograf, filmul a obtinut incasari modeste, de numai 4,6 milioane de dolari. Din pacate pentru realizatori, nu doar concurenta a blocat drumul spre succes al filmului, ci insusi scenariul sau, extrem de haotic, concomitent cu numarul mare de personaje (multe non-asiatice) ce au facut ca un sfert din film sa fie vorbit in engleza sau chineza. In rolul principal feminin regizorul a distribuit-o pe actrita Kim Min-hee (premiata pentru rolul din “Very Ordinary Couple”), solutia de rezerva in momentul in care Lim Soo-jung a renuntat la proiect.

Gon (Jang Dong-gun) si-a trait de mic copilaria in Minnesota, Statele Unite, dupa ce a parasit Coreea dus de mama sa pe Taramul Fagaduintei in cautarea unui viitor. In scurt timp insa, aceasta cade in patima alcoolului, incercand sa-si abandoneze in repetate randuri copilul, pana cand a sfarsit prin a-si lua viata. Antrenat ca un asasin la adolescenta, Gon ajunge sa lucreze la comanda capilor lumii interlope americane. Intr-o zi, acesta decide sa renunte la viata de asasin, insa i se incredinteaza o ultima misiune: sa lichideze un anume Ha Yun-guk. Acesta sustrasese un fisier din calculatorul unui om cheie al lumii interlope, ce spala bani negri in Coreea si-i depunea in conturi secrete din insulele Cayman. Fisierul continea datele de conectare la un cont de nu mai putin de 100 milioane de dolari, bani ce apartineau Triadelor chineze implicate in afacere. Misiunea e indeplinita cu succes, dar nici un stick cu fisierul sustras nu este gasit. Mai mult, in timpul misiunii, fetita de doar 9 ani a lui Ha, ce se afla intamplator la fata locului, e ucisa accidental de Gon. Inainte de a fi ucis, Ha reuseste sa transmita fisierul cu datele contului la 3 persoane, intre care una este sotia lui cu care nu a mai tinut legatura de peste 2 ani, Choi Mo-gyeong. Gon primeste o ultima sansa de la seful sau pentru a repara greseala: sa mearga in Coreea, sa puna mana pe fisierul trimis femeii si sa o ucida pe aceasta, de ceilalti 2 ocupandu-se altcineva. Macinat de remuscari pentru uciderea fetitei lui Choi Mo-gyeong si presat de interlopi, Gon trebuie sa ia o decizie dificila.

Filmul face o incursiune in viata unui asasin platit folosit de Mafia internationala pentru rezolvarea treburilor murdare. Gon, interpretat de Jang Dong-gun, e asasinul din centrul povestii, un personaj tacut, discret, care e lipsit de aura de erou ce bate pe toata lumea care ii sta in cale. Acesta are o drama ascunsa adanc in suflet, care iese la suprafata in momentul uciderii accientale a unei fetite de 9 ani. Incidentul il marcheaza, din acel moment supunandu-se unei auto-analize cazre il tine mereu in tensiune. Primind misiunea de a o ucide pe mama fetei pentru ca aceasta ar fi primit un mail cu datele condifentiale de la sotul defunct, acesta initial ezita sa indeplineasca misiunea. Mai apoi, treptat, ceva se intampla in universal lui interior, ceva ii rapeste putin cate putin elanul criminal. Si nu, nu se indragosteste de cea pe care trebuie sa o ucida, ci pur si simplu vede in drama femeii posibila drama a mamei sale din anii copilariei. Interesanta latura psihologica a acestui personaj si modul in care remuscarile il transforma, acest lucru asigurand componenta dramatica, umana, a filmului. In rest, intregul film e o insiruire de detalii si indicii aparent fara legatura, care te lasa putin in ceata in prima jumatate a sa, dand impresia unui scenario haotic. Abia in a doua jumatate avem parte de o dezlantuire a personajului principal, insa nu in sens artistic, ci fizic. Se poate vedea de ce Jang Dong-gun s-a antrenat 4 luni pentru acest rol, aproape 50 de minute filmul transformandu-se intr-un joc de Counter Strike real, din care nu lipseste arsenalul militar, impuscaturile fara oprire, violenta fizica si verbala, sangele si actiunea dusa la cotele cele mai inalte. Jang Dong-gun nu impresioneaza artistic cu nimic in acest rol, nici macar cu lacrimile de la final si din titlu care, veti vedea, au semnificatia lor si e una strict personala. Poate doar cu forma fizica, dandu-ti impresia ca chiar este un militar cu pregatire, insa e departe de rolurile din “My Way” si “Dangerous Liaisons”, in acest din urma film fiind de-a dreptul cuceritor. Se pune, atunci, intrebarea de ce a acceptat sa joace acest rol ? Raspunsul e simplu: a devenit deja o traditie in cinematografia coreeana ca fiecare actor sa-si treaca in CV cel putin un rol intr-un film/serial istoric, dar si intr-un film de actiune in stil hollywoodian, exploziv, care sa-i puna in valoare calitatile fizice, inainte sa ajunga la o varsta la care astfel de roluri nu mai sunt potrivite pentru el. In plus, jucand si astfel de roluri, eventual chiar negative, fanii actorilor isi pot da seama de talentul acestora si in alte ipostaze decat cele clasice, pozitive. Au trecut prin asta toti marii actori coreeni odata cu Hallyu, ca e vorba de Joo Jin-mo (A Love), So Ji-sub (Company Man), Lee Byung-hun (IRIS), Ryoo Seung-ryong (The Target) sau Gong Yoo (The Suspect), iar lista ar putea continua. “No Tears for the Dead” va ramane, probabil, un film oarecare din cariera marelui actor si datorita scenariului indecis in prima sa jumatate, lucru taxat de public, ce nu s-a grabit sa vizioneze productia in cinematografe, dupa primul val de spectatori, a caror parere e decisiva pentru succesul unui film. Per total, un film pe jumatate exploziv, jumatate anost, in care protagonistii isi rostesc replicile comune… la telefon, un film cu multe personaje ce apar si dispar la fel de repede dar cu o dramatizare care reuseste sa explice anumite lucruri si totodata sa tina spectatorii in priza, sensibilizandu-i la drama protagonistilor. In mod sigur amatorii de filme de actiune obisnuiti cu violenta gratuita a filmelor hollywoodiene nu vor avea ce regreta, tensiunea si dinamismul animand scenariul atunci cand acesta trage inapoi filmul. Un film de 5, maxim 6 stelute din 10.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 26 octombrie 2014

Moda remake-urilor pare a fi cuprins si cinematografia chineza de cativa ani buni, filme precum “Iceman”, “Butterfly Lovers” sau “Flying Guillotine” inscriindu-se in acest demers ce-si are originea in curentul de peste Ocean axat pe ideea de franciza. Mai exact, se incearca realizarea unor remake-uri ale unor filme de succes de ieri dupa o metoda noua, cea a despicarii firului narativ in povesti multiple care sa fie tinute in viata cu continuari. Si totusi, “The White Haired Witch of Lunar Kingdom” incearca sa mearga impotriva acestui curent, filmul nelasand loc unei posibile continuari. Regizat de Jacob Cheung (A Battle of Witts), filmul nu este un remake dupa clasicul The Bride With White Hair din 1993, ci o readaptare a romanului wuxia Baifa Monu Zhuan al cunoscutului scriitor chinez Liang Yusheng. O multime de seriale chinezesti dar si 4 filme inspirate din acest roman au facut cunoscuta povestea lui, insa de data asta regizorul Jacob Cheung a adaptat romanul intr-un scenariu inedit, extreme de captivant, fara similitudini in privinta actiunii cu vreun alt film sau serial anterior. Acest lucru a fost apreciat din plin de iubitorii chinezi de fantezie si wuxia, care au umplut salile de cinematograf, transformand “The White Haired Witch of Lunar Kingdom” intr-un mare succes de box-ofiice. Cu un buget de 16 milioane de dolari, filmul a avut incasari de nu mai putin de 61,9 milioane dolari, aflandu-se in topul filmelor chinezesti ale acestui an. In rolurile principale, Fan Bingbing si Huang Xiaoming formeaza cuplul central, in timp ce Vincent Zhao are rolul negativ. In timpul filmarilor ce au durat 4 luni, actorul principal Huang Xiaoming a cazut de la 3 m inaltime in timpul unei cascadorii pe care si-a realizat-o singur, fracturandu-si 2 degete de la picior si stand in carucior timp de 2 saptamani. Desi nu s-a recuperate complet, acesta si-a incheiat cu succes filmarile, neintarziind trimiterea productiei la faza de post-procesare.

In prima jumatate a secolului XVII, spre apusul dinastiei Ming, in Muntii Wudang timpul pare a se fi oprit in loc. Si totusi, batranul maestru Ziyang cauta sa-si desemneze un succesor in urma unei competitii decisive. Alesul e Zhuo Yihang, discipolul sau, nepotul Guvernatorului Chang-Shuan-ului. Acesta se considera lipsit de experienta necesara pentru a deveni un lider, insa vorbele maestrului sau ii arata ca nu e vorba de a conduce Wudang-ul, ci de a-l sluji pe viata, iar pentru asta tot ce inseamna lipsa se poate completa pe parcurs. Ca nou Sef al Wudang, Zhuo Yihang primeste misiunea de a duce Imparatului Pilulele Rosii, un leac revigorant pe care in mod traditional Wudang il prepara anual pentru Majestatea Sa. In drum spre Palatul Imperial, Zhuo Yihang ajunge intr-o pestera misterioasa, unde cunoaste o tanara fermecatoare razboinica, cu care are o mica confruntare in momentul in care incearca sa citeasca o inscriptie cu povete de pe o stanca. Fascinat de fata fara nume, ii promite ca la urmatoarea intalnire aranjata de destin ii va da un nume, dupa care isi vede mai departe de drum. Fata se dovedeste a fi Rakshasa de Jad, o asasina necrutatoare cautata de toti oamenii Imparatului, ce ii jefuia pe cei corupti si impartea hrana celor sarmani. Tot cautat de autoritati va sfarsi si interlocutorul ei de ocazie, Zhuo Yihang, dupa ce Pililele Rosii livrate Imparatului ii provoaca moartea acestuia. Prinsi amandoi in valtoarea unor jocuri de culise ale tradarii si pentru putere de la Palat, cei doi indragostiti se refugiaza in Fortul Luna, o fortareata naturala inexpugnabila, unde Zhuo Yihang descopera o lume noua… Curand, linistea Paradisului terestru e amenintata de pericole…

Povestea din “The White Haired Witch of Lunar Kingdom” e structurata in jurul a doua genuri diferite, fiecare cu variatiunile sale. Prima jumatate e o aventura cu radacini in realitate, in timp ce a doua parte lasa locul fanteziei si imaginatiei. Faptul ca in prima jumatate, elementele de fantezie sunt doar un pretext ce incita imaginatia, nu face decat sa sporeasca misterul si curiozitatea spectatorului, care mai apoi e pe deplin satisfacuta de continuarea plina de neprevazut, in care hotarul imaginar e trecut in ambele sensuri cu ajutorul unor simboluri si, desigur, al efectelor speciale si vizuale. Filmul are un ritm bun, si cu exceptia unui moment din prima jumatate cand in decursul catorva minute se produc o multime de evenimente neprevazute dand senzatia de repezeala, realizam intr-un final ca acele minute nu reprezinta decat intriga filmului, momentul in care taberele se contureaza cu claritate, dupa care povestea isi urmeaza cursul firesc fara vreo pripeala si fara sa dea senzatia de plictis. De remarcat coloana sonora, care ca de obicei in filmele de fantezie chinezzesti e cuceritoare, subliniind cand momentele de romantism, cand cele de tensiune si intensitate maxima. Personajele principale sunt excelent interpretate de minunata Fan Bingbing si de aratosul Huang Xiaoming, mai in varsta cu doar 4 ani decat partenera sa din film. Unii au vorbit de faptul ca nu ar fi existat chimie intre cei doi, insa acestea nu sunt decat vorbe in vant deoarece rolul interpretat de Fan Bingbing nu solicita neaparat o chimie tipica unui film romantic, de exemplu. “The White Haired Witch of Lunar Kingdom” nu este un film romantic la origine, desi are momente romantice in egala masura cu scene spectaculoase de lupta, cu intrigi de culise sau cu fantezie. Cine doreste sa vada un film chinezesc fantezie/romantic cu chimie intre protaginisti nu are decat sa vizioneze ”Butterfly Lovers”. Fan Bingbing face un rol excelent dincolo de orice, reusind sa dea personajului sau nota de sobrietate care se spune o avea personajul din romanul lui Liang Yusheng. Cu machiajul “emo“ si mina mereu trista si necrutatoare ea da viata unei altfel de “Zane” decat “zana cea buna” din basmele pentru cei mici. In realitate e o justitiara ce nu ezita sa comita crime atroce impotriva celor corupti si nedepti cu populatia de rand ce se zbate in foamete si saracie. Personaj complex, cu masca ce-i acopera jumatate din fata, joaca perfect rolul unui “Robin Hood” feminin chinezesc ce nu iese din limitele personajului sau fantastic decat atunci cand fara voia ei se indragosteste de craiul venit din Muntii Wudang. Acesta din urma e un adevarat Fat Frumos, bine facut, cunoscator al medicinei traditionale, inteligent, recent numit successor la conducera Wudangului de catre maestrul sau. Nu e un personaj naiv, cum deseori filmele chinezesti de gen introduc in trasaturile personajului principal, intelege perfect tot ce se petrece in jurul sau, iar in momentul in care increderea in cea pe care o iubeste ii este pusa la incercare, nu actioneaza necugetat, in ciuda instinctului care intai de toate il infioara. Desi se considera insuficient de matur sa preia conducerea Wudangului, da dovada de deplina maturitate atat cand vine vorba de a intelege urzelile din jurul sau, cat si cand vine vorba de iubirea ce o poarta “vrajitoarei” ce i-a rapit inima. Nu pot fi trecute cu vederea nici costumele, dar nici decorurile, excelent create pe calculator, ce dau impresia unor peisaje reale, unice, care te intrebi daca chiar exista pe aceasta planeta sau doar in imaginatia noastra. Poate ca filmul nu este la fel de profund ca prima ecranizare, din 1993, a romanului omonim, insa remake-ul poate fi pentru generatia actuala ce nu a avut timp sa vada productia devenita deja clasica o captivanta provocare, care ii va incanta.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 25 octombrie 2014

Familia Kim se confrunta cu o noua problema. Cu 6 ani in urma, Kim Yun Hee a fost abandonata de iubitul ei, un barbat dintr-o familie foarte bogata, desi era insarcinata. Acesta, fara sa stie ca ea ii poarta copilul si fiind fortat de familia lui, se casatoreste cu o fata dintr-o familie la fel de bogata. In prezent divortat, reintors in tara dupa o lunga absenta, afla intamplator ca Yun Hee, femeia pe care nu si-a putut-o scoate din inima niciodata, are o fetita in varsta de aproximativ 6 ani, iar acest lucru ii staruie in minte. Are sentimentul ca Jin Ju e fiica lui, mai ales ca Yun Hee nu e casatorita. In fiecare zi isi face drum la patiseria familiei, insistand in permanenta sa i se spuna adevarul. Intr-una din zile este surprins acolo de intreaga familie, este umilit si alungat, iar bunica isi pierde cunostinta cu adevarat.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 25 octombrie 2014

Supunerea fata de guvern seamana cu supunerea fata de o banda de talhari. Guvernul e o adunatura imorala, iar politica este arta de a cauta necazurile peste tot, de a pune un diagnostic gresit si a aplica remediile necorespunzatoare Povestea noastra este un pamflet politico-romantic, avand la baza romanul cu acelasi titlu scris de Lee Eung-Joon. Scenariul e scris de scenaristul serialului „Protect the Boss” si „Crazy in Love”, Kwon Ki-young, iar regia e semnata de Son Jung-hyun, regizorul acelorasi seriale, cei doi aflandu-se la a treia colaborare. In rolurile celor doi protagonisti ii revedem pe indragitii Shin Ha-kyun (Running Man, The Devil’s Game, A Man Who Went to Mars, Brain) si Lee Min-jung (Sly and Single Again), ce i-a luat locul actritei Han Hye-jin distribuita initial in rolul principal feminin, dar si pe celebrul Park Hee-soon (The Suspect, The Scent, Gabi, The Client), ce a revenit pe micul ecran la 6 ani distanta de debutul sau intr-un serial de televiziune, un actor de o excelenta calitate, un star de prima mana al filmelor pentru marele ecran. Pe parcursul celor 16 episoade, avem ocazia sa facem o incursiune in culisele lumii politice coreene, avand insa mereu zambetul pe buze, dar si sa urmarim povestea romantica de iubire care se naste intre doi tineri politicieni lipsiti de experienta, aflati la inceput de drum in politica. Aventurile sunt cu atat mai palpitante cu cat cei doi protagonisti ai povestii de iubire fac parte din partide politice rivale. Fara a fi depasit popularitatea serialului ce l-a precedat (That Winter, the Wind Blows”), „All About My Romance” ramane o comdie romantica agreabila, cu multe situatii hilare si rezolvari mai mult sau mai putin previzibile, o poveste tipic coreeana ce a fost indragita de multi la data difuzarii. La sfarsitul anului trecut, postul concurent KBS2 lansa serialul „Prime Minister and I”, care din nou facea o incursiune in lumea politica, dovada ca genul prinde destul de bine la publicul coreean.

Scrisoare de demisie:
„De la bun inceput scena politica a fost o cloaca, iar politicienii niste gunoaie. Dar nu orice gunoaie, ci cele mai josnice. De aceea, eu (scrieti voi ce politician vreti) avand cele mai bune intentii, nu mai suport sa dau ochii cu aceste gunoaie. Asta e tot ce am avut de spus!”

Ce? Ati crezut cumva ca si-a dat demisia vreun baron de-al nostru? Neee, nu pupam noi asa fericire! Demisionarul se numeste Kim Soo Young, este senator conservator si face parte din partidul Coreea Mare (a nu se con-fun-da!!!), care domina viata politica din Coreea. Inainte de a fi politician a fost judecator. Insa, saturat de coruptia din sistem, se lanseaza in politica, sperand ca in calitate de legiuitor, va putea elabora legi care sa starpeasca coruptia, sa apere interesele celor multi… cunoasteti deja repertoriul, nu? Odata la patru ani, si noua ni se spune „mai… electorule, alege-ma” sau ni se mangaie obrazul cu dosul palmei de ne dardaie toti muschii creierului. Romanii spuneau „ dati poporului circ și paine” pentru a nu se revolta; in prezent, indiferent de tara in care am trai, primim doar circ, si ala o data la patru sau cinci ani…

Fiind nou ales, cu „idealuri” marete, Kim Soo isi alege ca motto al activitatii parlamentare „ma opun”, inclusiv proiectelor propriului partid, devenind excentricul parlamentului. Dar nici opozitia nu se lasa intimidata, port drapelul excentricitatii fiind No Min Young, a carei sora candidase la presedintie, dar care, in urma unui grav accident de circulatie si-a pierdut viata. Fiind nou aleasa in parlament, No Min Young face parte din gruparea de opozitie si incearca sa duca mai departe idealurile surorii sale. Insa ce poate irita cel mai tare pe un temperamental? Jocul de culise, crearea de aliante potrivit intereselor proprii si mai putin celor nationale, mediocritatea și servilismul unora pentru a se promova. Si, desi se aseamana ca doua picaturi de apa, cei doi se detesta reciproc, prima lor intalnire soldandu-se cu un cap spart. La propriu. Legea mass-media determina controverse aprinse intre majoritari si opozitie, partidul la putere procedand la o manevra mai putin corecta de a vota legea, folosindu-l pe Kim Soo Young ca pion de sacrificiu, bineinteles, fara stirea acestuia. Mai concret, Kim Soo primeste un mail, instiintandu-l ca sedinta se va tine in alta sala decat cea obisnuita pentru sedinte, acelasi mesaj fiind primit si de membrii opozitiei. Ajuns primul in sala, senatorul este incuiat acolo. La scurt timp ajung si parlamentarii opozitiei, care nu pot deschide usa. Ca metoda extrema, No Min foloseste un extinctor si, in timp ce de pe partea cealalta Kim Soo, deschide usa, No Min il altoieste cu extinctorul, lovitura fiind destinata de fapt usii incapatanate. Ajuns la spital, se constata ca Kim Soo nu a suferit un accident grav, insa acesta vrea sa profite de situatia creata si obliga medicul sa faca o declaratie de presa in care afirma ca pacientul se afla in stare grava. Si cum minciuna are totdeauna picioare scurte, Kim Soo este surprins de „agresoarea” sa în timp ce acesta incerca sa se strecoare afara din spital. In urma unor imbranceli… politice, Kim Soo ramane fara nasturii de la camasa, iar No Min ajunge cu buzele pe pieptul dezgolit al parlamentarului. Prima care isi revine din soc este No Min, care-i face niste poze indecente domnului senator, cu care apoi il ameninta: daca o va da in judecata pentru agresiune, pac cu pozele la presa care ne preseaza! Rezultatul? O serie de sicanari multiple si de tot hazul. Si ca sa nu dezminta proverbul ”cei care se cearta se iubesc”, intervine și domnul Cupidon si alchimia sufletelor, astfel ca, cei doi se indragostesc unul de celalalt. Cum se impaca dragostea cu politichia, mai ales cand amorezii sunt din partide diferite? Nu stiu, si chiar de as sti, tot nu v-as spune, pentru ca v-as rapi placerea de a vedea o comedie spumoasa cu un comic al situatiilor deosebit de amuzant.

Prezentare realizata de mi – asiacinefil

Publicat: vineri 24 octombrie 2014

“The Four 3: Final Battle” e ultima parte a trilogiei inspirate din seria de romane cu acelasi nume scrise de chinezul de origine malaeziana Woon Swee Oan, incheind ceea ce a devenit prima franciza de succes din cinematografia chineza moderna. Avand elemente specifice unor francize similare de la Hollywood (gen X Man, Hulk etc), la care se adauga componenta istorica, trilogia “The Four” a avut incasari de peste 70 de milioane de dolari. Ultima parte a trilogiei a fost si cea mai de succes, cele 31 de milioane de dolari obtinute de blockbuster depasind incasarile lui “The Four” (12,5 milioane $) si ale lui “The Four II” (28,1 milioane dolari). Daca ar fi sa tragem linie, probabil ultima parte a fost si cea mai reusita din intreaga trilogie, regizorii Gordon Chan si Janet Chun, impreuna cu echipa de scenaristi, reusind sa depaseasca toate neajunsurile si scaparile primelor doua parti. Astfel, avem parte de un scenariu mult mai limpede si captivant, ce oscileaza in jurul dorintei de razbunare a personajului Impasibila dar care ii si aduce pe eroii seriei in fata provocarii finale a fortelor Raului. Reintalnim aceleasi personaje din seriile anterioare, cu aceleasi puteri supranaturale, interpretate de aceeasi indragiti actori: Anthony Wong, Deng Chao, Liu Yifei, Collin Chou si Ronald Cheng. Scenariul echilibrat e pigmentat de numeroase scene de lupta spectaculoase, insa pentru cei care vor sa urmareasca ultima parte a trilogiei e recomandat sa inceapa vizionarea cu primele 2 parti, deoarce povestea personajului Impasibila se leaga partial de acestea, chiar daca ultima parte are o poveste distincta in sine. In plus, in acest mod, familiarizarea sau reamintirea personajelor si a situatiei fiecaruia e mult mai usoara, tinand cont ca vorbim de o prima parte lansata in 2012, si o a doua parte lansata in 2013. Ultima parte a trilogiei da posibilitatea, cu ajutorul efectelor speciale, fiecarui erou sa-si demonstreze abilitatile, dar si personajului Impasibila sa duca cu bine la sfarsit o lupta surda intre dorinta de razbunare pe cei care i-au ucis familia si iertare. Fata de romanul original, finalul e putin diferit, spre nemultumirea fanilor romanului, insa probabil producatorii au preferat un asemenea final pentru a lasa oricand posibilitatea continuarii seriei, astfel ca probabil nu va fi o surpriza sa vedem pestecativa ani un “The Four 4”.

Dupa aflarea adevarului despre sfarsitul tragic al familiei sale, Impasibila duce un razboi interior intre dorinta de razbunare si cea de iertare. Toti cei care erau in preajma ei s-au dovedit complici la asasinarea familiei sale, astfel ca decide sa paraseasca Politia Divina pentru a-si limpezi gandurile. Asta inseamna automat si uitarea lui Sange Rece, de care se indragostise pana la aflarea adevarului. Viata merge mai departe, iar Departamentul 6 ajunge sub conducerea sefei Ji Yaohua, rivala Impasibilei la sufletul lui Sange Rece. Cum insa lucrurile nu au fost lamurite, iar cel banuit a fi principala samanta a Raului, Lordul An, isi continua jocurile de culise, Sange Rece decide sa revina in Departamentul 6, unde fusese initial inainte de a deveni spionul din Politia Divina. Decizia ii e inlesnita de haosul ce domneste la Departamentul 6 dupa evadarea asasinei Comandantului Departamentului, ce a folosit un truc de schimbare a infatisarii. Lucrurile se complica si mai mult in momentul in care Imparatul decide sa mearga incognito in popor, pentru a observa parerea supusilor de rand fata de el. O simpla marioneta a Primului Ministru Cai, libertatea de miscare a Imparatului e limitata de armata controlata de acesta. Si totusi, cu acordul Primului Ministru, Imparatul reuseste sa paraseasca Palatul Imperial, iar Departamentul 6 primeste misiunea escortarii in siguranta a acestuia in afara Palatului. Doar ca in timpul unui carnaval, cineva atenteaza la viata sa…

O ultima parte de trilogie reusita, in care fantezia exagerata din a doua parte lasa locul unei povesti mai realiste si mai usor de urmarit. Per ansamblu o trilogiei despre care cu siguranta se va vorbi peste ani, nu exceptional de reusita, insa pentru un prim pas in materie de exploatare la maxim a unei francize cu un asemenea succes de box-office, “The Four” reprezinta o serioasa provocare pentru alte povesti similare pe care le va avea de spus in viitor cinematografia chineza a zilelor noastre.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 22 octombrie 2014

In sfarsit cei doi „logodnici” ies la plimbare impreuna, iar pentru ca Sang Eun avea niste polite de platit, il pedepseste pe Yeo Jun fortandu-l sa mearga la o sesiune prelungita de shopping, facandu-l sa asiste neputincios la o „imbratisare libera”, pentru ca apoi sa-l paraseasca plecand in graba cu un taxi. Cand Sang Eun il intalneste pe Se Won, fostul ei coleg de scoala primara, se simte mai putin pierduta in imensitatea orasului si, plina de naturalete, anunta ca vrea sa se mute in apartamentul acestuia, unde considera ca se va simti mai confortabil. Familia ia foc, bunica lesina, iar singura solutie gasita in graba e sa-l forteze pe Yeo Jun sa se mute impreuna cu ea.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: luni 20 octombrie 2014

The Cloud Door este un scurtmetraj de mai putin de 30 de minute realizat in 1994 in coproductie India-Germania, filmat integral in India si regizat de apreciatul regizor Mani Kaul. Acesta a fost un important exponent al asa-numitului “film paralel” (parallel cinema) indian, un curent ce a luat nastere in Bengal in anii ’50 ca o alternativa la filmul indian comercial cunoscut azi sub numele generic Bollywood. Curentul a luat nastere inaintea Noului Val Francez si Japonez, fiind un precursor al Noului Val Indian. Inspirat din neorealismul italian, “filmul paralel indian” e cunoscut pentru continutul sau serios, pentru elementele de realism si naturalism, critica sociala si respingere a momentelor da dans si muzica, tipice filmelor comerciale indiene. Altfel spus, aceste filme ar putea fi clasificate, azi, in randul “filme artistice”, cel mai de seama exponent al cureentului fiind celebrul Satyajit Ray. Revenind la Mani Kaul, regizorul lui The Cloud Door, in cei 35 de ani de cariera a regizat 16 filme, artistice si documentare, fiind de 4 ori castigator al Premiului Criticilor “Filmfare” pentru Cel mai bun film (Filmfare fiind un fel de Oscaruri ale industriei indiene de film). Produs de producatoarea germana Regina Ziegler, “The Cloud Door” a fost inclus, alaturi de “The Insatiable Mrs Kirsch” a lui Ken Russell si de “The Dutch Master” a Susanei Seidelman in compilatia de scurtmetraje erotice produsa de Ziegler Film intitulata “Ërotic Tales”. Filmul trateaza o tema literara erotica hindusa, avand la baza scenariul lui Mani Kaul, inspirat dintr-o piesa de teatru indiana (Aviramaka) scrisa in sanscrita de Bhasa undeva intre secolele V-VII e.n. si din poemul Padmavat scris la 1540 de Malik Muhammad Jayasi.

Undeva in trecutul indepartat, intr-un mic regat din India, traia o printesa, Kurangi, crescuta dupa niste reguli stricte, bazate pe preceptele religioase. Frumusetea ei era vestita pana departe, insa aceasta isi traia viata de zi cu zi captiva in palat si sub atenta supraveghere a radicalului sau tata. Intr-una din zile, papagalul printesei singuratice incepe sa-i spuna acesteia povestiri siropoase, indecente chiar, pe care printesa le asculta curioasa. Auzind de acestea, tatal fetei se infurie si incearca sa omoare pasarea. Printesa Kurangi intervine si salveaza viata papagalului, explicandu-i tatalui ei ca pasarea nu stie ce spune, repetand doar ce a auzit de la oameni. Papagalul isi ia zborul si evadeaza din colivie, parasind palatau, dar e capturat de un pasarar. Din nou viata ii e salvata, de aceasta data de un tanar, Ratnasen. Pentru a-i rasplati bunavointa, il conduce pe acesta printr-un pasaj secret la palatal printesei, unde Ratnasen se indragosteste la prima vedere de Kurangi.

Plin de culoare si exotism, The Cloud Door ne spune o poveste fantezista destul de neobisnuita pentru filmul indian. Neobisnuita in principal datorita senzualitatii si tentei sale erotice evidente, un lucru aproape tabu in cinematografia indiana. Acest lucru e cu atat mai bizar cu cat vorbim de o tara cu o bogata istorie de literatura si arta erotica populara (nu poate fi eludata celebra scriere Kamasutra, ce a dat nastere unei intregi literaturi de gen), care si-a exploatat prea putin aceste scrieri in ecranizari, preferandu-se transpunerea pe ecran a epopeiilor care au dus faima Indiei peste hotare, “Mahabharata” si “Ramayana”. “New York Times” spunea despre “The Cloud Door” ca este “o succesiune de imagini colorate stralucitoare care aproape spun o poveste”, lucru care in cele din urma se dovedeste adevarat. Povestea scurtmetrajului e destul de haotica si mult prea metaforizata, transpusa cand in versuri ale unui poem, cand in monologuri sau dialoguri purtate de sinea celor trei protagonisti, printesa, iubitul acesteia si papagalul. Cu greu poti intelege ce urmareste regizorul dincolo de povestea simpla, in mai multe randuri versurile poetice nefiind usor de deslusit in esenta lor de publicul ce provine dintr-o alta cultura decat cea hindusa. Imaginea abstractizeaza principii, principiile iau forma unui discurs narativ greoi, iar rezultatul e un amestec bizar de umor, erotism si lirism in spatele carora se ascund cateva idei evidente, precum devalorizarea iubirii sau rolul femeii si simtamintelor acesteia intr-o societate in care metafora papagalului inchis in colivie se potriveste perfect pentru a descrie conditia inferioara a femeii. In ciuda firului narativ incalcit, frumusetea peisajelor parca pictate de un artist talentat, senzualitatea explorata treptat si lent, dar si umorul surprinzator dau un efect puternic mesajului filmului. Papagalul e personajul cheie al povestii, e un Cupidon caruia ii e atribuita puterea supranaturala de a vorbi ai zice constient, ce nu doar repeta spusele unor oameni auzite la intamplare. Acesta, ca intr-un basm, in semn de recunostinta ca printesa i-a salvat viata si ca tanarul Ratnasen l-a salvat din colivia pasararului, decide sa le uneasca destinele aducandu-i aproape. Uneori acesta are replici amuzante, alteori se transforma in “mentorul” iubirii celor doi, dand glas unor lucruri considerate tabu de preceptele religioase. Nu intamplator cand e intrebat de tanar de ce il conduce la palat, acesta ii raspunde: “Pentru razbunare. Printesa e pazita de un nebun religios fanatic ce e impotriva farmecelor lui Eros”.

Un scurtmetraj frumos sub aspect vizual, ce descrie o iubire enigmatica, poetica, tipica standardelor societatii indiene, dar care nu ezita sa foloseasca erotismul ca principala arma de seductie, alaturi de o extraordinara orchestrare a culorilor, imaginilor si muzicii, dand impresia ca te afli acolo, in mijlocul povestii ireale, alaturi de cei doi protagonisti indragostiti si de simpaticul papagal vorbitor de vrute si nevrute. Iar la cat de bine e realizat sub aspect vizual, nu ai spune ca filmul a fost realizat tocmai acum 20 de ani…

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 19 octombrie 2014

Cuvintele „te iubesc” ii sunt suficiente lui Oh Dal Ja. E multumita ca a intalnit si experimentat iubirea. Ea nu poate fi egoista, nu-i poate cere lui Tae Bong s-o astepte timp de doi ani. Asa ca romantica celibatara pleaca in State fara sa smulga niciun fel de promisiune din partea iubitului ei.
Iata ce avea sa gaseasca Dal Ja la venirea ei acasa, dupa doi ani… Presat de mamica, tanarul Kang e fortat sa mearga la intalniri aranjate, unde evoca nostalgic amintirile lui cu Dal Ja. Tae Bong trudeste pentru a-si pune in aplicare visul de a a vea propriul local. Pentru aceasta, urmeaza cursuri de bucatar si face practica intr-un restaurant. La revenirea din State, Dal Ja o reintalneste pe Wee Seon Joo, acum mama supraprotectoare a unei fetite de un an si pe Sae Do, extrem de gelos pe propriul copil. Unni, viitoare mamica, e o surpriza de proportii pentru prietena sa celibatara. In tot acest timp, in familia „copilei Dal Ja”, mama lui Tae Bong devine „de-a casei”, fiind nelipsita de la intalnirile de sambata seara, iar Batranul, in lipsa temperamentalei sale fiice, sta adeseori la taifas cu profesorul Kang, de altminteri un bucatar stralucit, ca si fiul lui.
Miroase a vant de primavara, iar venirea acestui anotimp e benefica pentru simpatica celibatara. Anii care trec nu mai sunt perceputi drept o povara, dimpotriva, relaxarea pe care o simte Dal Ja tradeaza, de fapt, maturizarea ei in urma experientelor traite. „Copila Dal Ja” stie sigur un lucru: exista un moment pentru dragoste in viata fiecarui om si acesta e sortit. Oare ii va fi destinat sa fie cu tanarul Kang Tae Bong ?

Prezentarea: Claudia – asiacinefil

Publicat: duminică 19 octombrie 2014

„Daca o urasti asa de mult, trimite-o inapoi”, acesta este sfatul lui Kyu Han pe care Yeo Jun incearca s-l puna in aplicare. O invita la cafenea si-i ofera biletul de avion „dus” spre Australia. Desi Sang Eun nu il placea pe Yeo Jun, nu voia sa mai ramana in Coreea, si incercase chiar ea insasi sa cumpere bilet de avion spre casa, nu-i putea trece cu vederea o asemenea grosolanie. Hotarat lucru, acest tip reuseste sa scoata ce e mai rau din ea. Isi suna tatal si ii spune despre biletul de avion; in acel moment un tsunami devastator porneste din Australia pana in Seul, lovindu-l direct in figura pe nepotul indaratnic. In iuresul evenimentelor, acasa la familia Kim, isi face aparitia o fata ciudata, sora vitrega a lui Kyu Han, „modela” cu acte in regula si admiratoare ferventa a lui Yeo Jun. Hye Rim, caci acesta e numele ei, plina de indrazneala, ii face bunicii o propunere socanta…

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 18 octombrie 2014

”A Hard Day”, cunoscut initial cu titlul “Take it to the Grave” ce a fost modificat in “Take it to the End” din respect pentru victimele naufragiului feribotului Sewol, incident ce s-a produs cu o zi inainte de anuntarea in conferinta publica a lansarii proiectului, a fost unul din succesele de box-office ale acestui an in Coreea. Aceasta in conditiile in care nu a fost nici o saptamana numarul 1 in box-office, dominat la vremea lansarii in cinematografe de filme precum cu buget urias precum “Roaring Currents” si “The Pirates”. Si totusi, in ciuda acestui impediment, “A Hard Day” s-a descurcat excelent la box-office. Desi a debutat timid, cu doar 80.000 de bilete vandute in prima zi, efectul avut asupra spectatorilor ce l-au vizionat s-a raspandit repede pe internet si din vorba in vorba, iar popularitatea lui a crescut in mod neasteptat, depasind in scurt timp alte filme de gen lansate in acest an in Coreea si ajungand numarul 2 in box-office timp de 4 saptamani la rand. La 11 zile de la lansare avea deja 1,6 milioane de bilete vandute, reusind sa stranga peste 26 de milioane de dolari. Filmul a fost prezent, cu o saptamana inaintea lansarii in Coreea, la Cannes, in afara competitiei, reusind sa stranga critici mai mult decat favorabile si elogii, lucru care a contribuit din plin la succesul sau ulterior. Deja se vorbeste despre un remake in limba engleza facut la Hollywood, filmul fiind cumparat de mai multe companii de distributie internationale. Apreciat pentru suspansul sau neobosit, rasturnarile de situatii, umorul negru si aparentele inselatoare sub aspect vizual, A Hard Day e rodul conclucrarii a 4 scenaristi, fiecare conribuind cu ceva specific altor filme la care au lucrat inainte. Lee Hae-jun aduce bizarul si ironia din “Castaway on the Moon”, Choi Kwan-young contribuie cu suspansul din “Bedevilled” sau “Don’t Click”, Jang Hang-jun nu lasa la o parte umorul negru, in timp ce Kim Sung-hoon, ca regizor si scenarist, pune la un loc toate aceste ingrediente cu mana unui maestru (desi e doar la al doilea film din cariera), rezultand un thriller intens. Lee Sun-kyun revine, dupa o serie de filme artistice dramatice, ca protagonist intr-un thriller la 2 ani dupa “Helpless”, in timp ce in rolul opus lui il revedem pe Choi Jin-woong, din nou memorabil, dupa rolurile din Deep Rooted Tree, Beyond the Clouds si din recentul Kundo, the Age of the Rampant.

O seara ploioasa avea sa consfiinteasca una din cele mai negre zile din viata lui Ko Gun-su. Acesta goneste cu masina inapoi spre oras, pe carosabilul umed, cand primeste un telefon care il anunta sa vina degraba la birou, eventual sa spuna interlocutorului unde se afla cheia care, desigur, e asupra sa. Nu de alta dar “trupa sobolanului” soseste curand. Aparent ai avea impresia ca e vorba de o petrecere, iar Ko Gun-su a scapat, imbracat la patru ace, de la vreo nunta sau un eveniment festiv. Lucrurile sunt lamurite de urmatorul telefon primit, care e de la sora sa, si astfel aflam ca acesta a fugit de la inmormantarea mamei sale, la capela toata lumea intrebandu-se unde se afla unicul fiu al familiei. Mai apoi se intampla si nenorocirea: evitand un caine ce i-a aparut din senin in fata masinii, Gun-su loveste mortal o persoana. Fara a exista martori, acesta pune cadavrul in portbagaj in speranta ca va scapa de el mai tarziu, dar nu face mult si da peste un filtru de politie. Aici aflam ca Ko Gun-su este politist la Omucideri, si ca, de fapt, locul unde se indrepta in goana mare e biroul de la politie, unde “sobolanul” e un agent de la Afaceri Interne, ce urma sa-i perchezitiona biroul. Insa acesta e doar inceputul unei adevarate zile infernale, in care trebuie sa scape de cadavru, de Afacerile Interne si sa-si inmormanteze crestineste mama. Si cand totul parea a se aseza intr-un curs firesc, explodeaza si bomba…

“A Hard Day” e un thriller coreean ce l-am putea numi deja “clasic”, tinand cont de reteta folosita de regizor. Desi e plin de cliseele genului, de momente pe care le-am vazut deja in alte thrillere de gen, filmul reuseste sa captiveze prin ceea ce in general atrage la astfel de filme: suspansul. Regizorul stie sa puna in scena o poveste coerenta spusa intr-un ritm alert, lucru suficient sa starneasca curiozitatea spectatorului. Elemente specifice filmelor politiste dau culoare subiectului, intalnind atat o echipa de detectivi corupti intrata in vizorul Afacerilor Interne cat si infractori marunti sau de cea mai inalta speta, cu legaturi in lumea drogurilor, prostitutiei si a Yakuza. “A Hard Day” nu este un film despre ei, acestia sunt doar gazul turnat pe foc de regizor pentru a aprinde imaginatia fiecarui spectator legat de directia incotro o va lua filmul. Avem fata in fata doi anti-eroi, unul care comite un accident, omoara un om si fuge de la locul faptei macinat de framantari interioare, si unul care la prima vedere pare un erou, insa se comporta ca un anti-erou. Cand cei doi se intalnesc fata in fata, nu poate iesi decat cu scantei. Atmosfera e tot timpul una apasatoare, cu accente noir, presarata pe alocuri cu sarcasm si momente de umor negru si ironii evidente, toate facand filmul si mai interesant. Lee Sun-kyun are o interpretare reusita a unui politist de multe ori nehotarat, clar depasit de evenimentele care se succed cu o repeziciune prea mare pentru el, balbait cand trebuie sa dea explicatii, ca si cum ar fi inca in stare de soc, dar avand inteligenta necesara sa gaseasca cu luciditate solutii inedite in cele mai inedite situatii. In schimb, personajul negativ interpretat de Cho Jin-woong e demential la propriu si la figurat. Cu cateva kilograme mai slab decat in rolurile ce i-au adus celebritatea, Cho Jin-woong se autodepaseste, fiind literalmente de nerecunoscut in momentele in care se dezlantuie pe ecran. Chiar daca personajul sau intra in scena abia in a doua jumatate a filmului, interpretarea sa emana atata forta si energie negativa incat ai impresia ca stai fata in fata cu un monstru, cam asa cum dadea pe vremuri impresia Daniel Wu in rolurile sale negative. Cu un scenariu captivant si cu interpretarea excelenta a celor doi actori de top, “A Hard Day” ramane cu siguranta unul din filmele de top ale anului 2014 in Coreea, un exponent de seama al genului thriller ce nu va fi uitat prea curand dupa vizionarea sa.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 14 octombrie 2014

Gong Pil-doo (Lee Moon-sik) e un fost sportiv de performanta, participant la competitii de lupte greco-romane, odata mandria Coreei. Dar cand gloria a trecut, odata cu inaintarea in varsta, acesta s-a inrolat in politie, unde a devenit un contra-exemplu despre cum nu trebuie sa fie un politist. Ajuns in prag de 40 de ani, viata lui e o epava. Traieste cu tatal sau, care ii gateste si face munca unei femei in casa, inclusiv aranjandu-i intalniri la care niciodata nu gaseste timp sa se duca (doar “slujba e intotdeauna mai importanta”). La serviciu leneveste toata ziua, iar cand e sa indeplineasca o misiune, totul se termina dezastruos, ajungand mereu in gura sefului sau (Kim Kap-soo). Iar ca dezastrul sa fie complet, se trezeste cu poprire pe salariu dupa ce a girat pentru cineva care nu a reusit sa-si plateasca o datorie. Si asta nu e tot: tatal sau se prabuseste, si afla cumplita veste de la doctorul curant, anume ca doar o operatie scumpa ii poate salva viata acestuia. Fara economii, casa sau obiecte cu care sa gireze, acesta incearca sa apeleze la un camatar, Tae-gon (Kim Su-ro), care il refuza arogant, punandu-i la indoiala insasi reputatia de politist. E momentul in care bietul Pil-doo izbucneste, hotarand sa se razbune si sa-l infunde pe interlop. Doar ca o serie de incurcaturi neasteptate ii dau peste cap planul, aducandu-l in niste situatii in care nu credea vreodata ca va ajunge. Iar pe parcurs, vanarea lui Tae-gon se va intersecta cu tentativa de fuga a iubitei lui Tae-gon din Gunsan in Seul cu o masina pretioasa a acestuia, cu fuga unui model din lumea modei de camatarii carora nu are sa le restituie banii, cu o alta banda de gangsteri, cu politia, procuratura si nu in ultimul rand cu viata obisnuita a unei simple livratoare de jajangmyeon nebunatice (Choi Yeo-jin) ce-si doreste sa devina politista. Ce urmeaza e o adevarata nebunie !

Avand in distributie o multime de nume mari ale filmului coreean, “Detective Mr. Gong” (cunoscut si ca “Detective ODD” sau “A Big Match”) e o comedie de actiune spumoasa ce ne aduce aminte de faptul ca Coreea are o multime de actori de comedie de mare talent care, din pacate, in ultimii 5 ani nu mai sunt adusi in prim plan decat de vreun rol secundar in vreun serial de televiziune. Asta deoarece abia se mai fac comedii in Coreea, si si atunci cand se fac, fie sunt combinatii de comedie cu diverse genuri (romantic, actiune, drama, melodrama), fie in rolurile principale sunt distribuiti actori tineri ce trebuie impinsi in lumina reflectoarelor de interese financiare si poate mai putin de talent. Asa ca daca dorim sa vedem o comedie la care sa si radem, nu ne ramane decat sa ne intoarcem in timp cu 10-15 ani, cand exista mai mult profesionalism si calitate in distribuirea rolurilor si in interpretare. “Detective Mr. Gong” nu a fost in 2006, cand s-a lansat, un succes de box-office, dar a atras atentia deoarece era al doilea film al regizorului scenarist Kong Jung-sik care cu un an in urma debutase cu memorabilul “Daddy Long Legs”. Asteptarile cu siguranta nu au fost inselate, filmul fiind o savuroasa comedie in care Lee Moon-sik ne face din nou sa zambim, ca in atatea alte filme si seriale. Filmul porneste de la o intriga politista, dar se transforma intr-o cursa nebuna a unor nebuni disperati, mai mult sau mai putini constienti de faptul ca dintr-un moment in altul isi schimba statutul de la cel de vanatori la cel de vanat si viceversa. Exista o inlantuire de evenimente desfasurate intr-un ritm alert si spuse in stilul filmului lui Guy Ritchie, “Snatch” (2000), in care protagonisti sunt gangsteri, politisti, din nou gangsteri, dar si victime colaterale aflate in locul nepotrivit in momentul nepotrivit. Cel putin in teorie, un politist aresteaza tipii rai si ii apara pe cei buni. Dar e valabila aceasta afirmatie si pentru un politist ajuns in pragul disperarii ? Pana unde e dispus acesta sa mearga pentru a-si atinge telul ? Notele de realism se amesteca in tuse viu colorate cu cele de comedie, si nimic nu este ceea ce pare, in acest film. Or fi gangsterii fiorosi, dar cand vezi incurcatura care se creeaza si numarul mare de personaje care sunt angrenate in poveste, care mai de care mai haioase, nu ai cum sa nu te prapadesti de ras si sa simti ironia anumitor situatii in care acestea ajung. “Detective Mr. Gong” e genul de film ce te binedispune, fiind in mod constant pigmentat cu umor, din care lipseste total romantismul, dar in care sunt ironizati atat gangsterii cat si politistii. Cum se intampla de obicei in comedii, binele invinge indiscutabil raul, si cum totul se termina cu bine, toata lumea ramane la final cu un zambet larg de satisfactie pe buze. O comedie placuta, ideala de vizionat in weekenduri sau, de ce nu… in zile de sarbatoare.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 14 octombrie 2014

Pe 14 octombrie 2008, primul articol publicat pe asiacinefil consemna oficial lansarea site-ului in lumea virtuala. La acea vreme a fost primul site din Romania care aducea informatii despre lumea filmului asiatic in limba romana, o premiera pentru toti iubitorii genului din Romania, care pe atunci erau extrem de putini. Ideea si site-ul au fost rodul muncii unei singure persoane, dar la scurt timp in jurul site-ului s-au strans toti cei ce iubeau acest gen de filme si astfel s-a putut forma un colectiv. Desi putini au mai supravietuit din acea perioada (lacomia, caracterul deficitar, succesul altora determinandu-i in timp sa-si incerce si ei norocul de dragul senzatiei de a fi “fondatori” ai propriilor bloguri), an de an colectivului nostru s-au alaturat noi persoane, iar odata cu lansarea forumului asiacinefil o multime de articole despre cultura, civilizatie, despre actori asiatici, seriale si filme au inceput sa fie asternute pe mii de pagini interne, urmate de schimbul liber de pareri pe aceste teme. Chiar daca la inceput oricine putea avea acces in comunitatea noastra, pe masura ce oamenii au inceput sa-si arate adevarata fata, sita a inceput sa cearna, iar uscaciunile au inceput sa fie indepartate. La 6 ani distanta, suntem o comunitate la fel de inimoasa, puternica si unita, lucru pentru care va multumim atat celor care ne sunteti alaturi zi de zi, cat si celor care, oricat se chinuie sa ne huleasca si sa ne dezbine, vor trebui sa-si aminteasca mereu ca noi am fost, suntem si vom fi primii si cei mai buni din domeniu, un metronom a tot ce inseamna calitate, rapiditate si originalitate, la care altii doar viseaza, prin imitatie. Asadar, povestea merge mai departe.

Cu aceasta ocazie, azi, intre orele 19-21 oferim posibilitatea celor ce doresc sa faca parte din comunitatea asiacinefil sa depuna cerere de cont pentru forum accesand urmatorul link. Fiecare cerere va fi analizata (nu obligatoriu si aprobata), iar persoanele admise vor primi un mail in maxim 24 de ore cu datele de logare. Pentru orice eventualitate, verificati si casuta de spam sau bulk din e-mail. Mesajele primite inainte sau dupa acest interval nu vor fi luate in considerare !

La multi ani, Asiacinefil !

Publicat: luni 13 octombrie 2014

Obosita din cauza atator presiuni si de o cumplita nesiguranta, Dal Ja decide sa se desparta de iubitul ei mai tanar cu 6 ani. Hotararea sa o afecteaza teribil, intrucat in mintea si sufletul ei exista doar o singura persoana: Kang Tae Bong. Schimbarea din viata directorului Oh se simte si la firma, acolo unde colegii descopera o noua Dal Ja: aiurita, trista, ca „de pe alta lume”. Doar sosirea inoportuna a lui Unni la serviciu e o adevarata alinare pentru celibatara. Ceea ce nu stie Unni e motivul lacrimilor lui Oh Dal Ja: sunt lacrimi de fericire sau de tristete ?
La firma de avocatura, Kang Tae Bong pare si el abatut. Ceva il roade, iar vicleana avocata intuieste cauza tristetii lui. E o oportunitate pentru ea sa incerce sa-l cucereasca, dar refuzul categoric al tanarului o ia prin surprindere.
Propunerea facuta directorului Oh de a pleca in strainatate pentru doi ani, la un curs de perfectionare, pare tentanta, dar Dal Ja are nevoie de timp de gandire. Intalnirea cu Tae Bong si emotiile incercate o determina sa se hotarasca. Desi familiile celor doi indragostiti incearca sa realizeze o petrecere de logodna pentru ei, acestia isi anunta ferm decizia de a se desparti.
Avocatul Kang nu e de acord cu termenii fuzionarii si solicita reexaminarea conditiilor pe care aceasta le impune. Faptul ca Tae Bong se opune fuzionarii, dorind mentinerea firmei „Handa, Cumparaturi de acasa” o infurie pe Jang Soo, dar ce folos ?! Stie deja ca a pierdut in fata femeii pe care ex-iubitul ei o placea. Intalnirea dintre Dal Ja si Kang Tae Bong pe holul firmei smulge de pe buzele tanarului cuvintele mult asteptate. O vor opri ele pe frumoasa Dal Ja ?

Prezentarea: Claudia – asiacinefil

Publicat: duminică 12 octombrie 2014

Ajunsa acasa la Yeo Jun, Sang Eun, conform obiceiului, face plecaciune in fata varstnicilor din familie. Deosebit de incantata de frumusetea si de buna ei crestere, bunica ii cere lui Yeo Jun sa se arate mai curtenitor, sa-si faca timp pe care sa-l petreaca cu ea, sa-i arate orasul si sa ia masa impreuna. Bineinteles ca nepotul nu are de gand sa-i dea ascultare bunicii, drept pentru care o abandoneaza fara mila pe Sang Eun si isi vede linistit de programul lui. Intamplator, bunica o zareste ratacind singura prin oras si, mirosind pacaleala nepotului ei, ii cheama de urgenta acasa. Desi cei doi incearca sa-si potriveasca cat mai bine povestile, bunica descopera adevarul, iar in circul care urmeaza, sunt nevoiti sa-si ia angajamentul ca vor fi sinceri si ca vor iesi impreuna de bunavoie pe viitor. La scurta vreme dupa acest episod, Yeo Jun isi invita „logodnica” la o cafea. Oare isi doreste cu adevarat sa urmeze sfatul bunicii sau pregateste altceva ?

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: duminică 12 octombrie 2014

“The Lady Assassin” e una din rarele productii vietnameze ale unei industrii de film in plina dezvoltare ce a reusit sa inoate in apele internationale, avand premiera internationala in vara lui 2013 la Fantasia Film Festival din Canada, unul din cele mai cunoscute festivaluri internationale de film de fantezie, dedicate 100% filmului est-asiatic. Filmul aminteste de o celebra productie omonima din Hong Kong marca Shaw Brothers din 1983, insa nu e vorba de nici un remake dupa acesta, subiectele find total diferite. Productia vietnameza il are ca artizan pe tanarul cineast Nguyen Quang Dung. Fiu al unui celebru scriitor vietnamez, acesta a crescut in anturajul select al tatalui sau, prieten cu un compositor si un regizor, invatand de la acestia despre muzica, filme si arta intr-o vreme in care populatia incerca sa supravietuiasca dupa razboi. In 1999 a absolvit Facultatea de Teatru si Film din Ho Chi Minh, sectia regie, avandu-l drept coleg pe Vu Ngoc Dang, unul din cei mai celebri regizori vietnamezi din noua generatie. A debutat in 2004 cu un film de televiziune, Rooster, adaptat dupa o nuvela scrisa de tatal sau, iar in 2005 a compus coloana sonora a primului film vietnamez produs de un studio privat si regizat de prietenul sau coleg de facultate Vu Ngoc Dang. Pe atunci lumea a inceput sa-i spuna Dung “Nebunul”, datorita ideilor sale nebunesti si a faptului ca indraznea sa faca lucruri pe care oamenii nu le fac. Primul film pentru marele ecran vine in 2005, “Truong Ba’s soul in Butcher’s body”), dar in ciuda asteptarilor unei lovituri de box-office, filmul a esuat datorita criticilor negative. Au urmat 3 filme in care regizorul a demonstrat ca a invatat unde a gresit, si toate au fost succese de casa in Vietnam: A Kiss of Death, Rescue the Death si Bright Kisses, primul musical vietnamez comercial. Nguyen Quang Dung e cunoscut in tara sa nu doar ca cineast, ci si ca producator de show-uri muzicale, regizor de game-show-uri de televiziune, jurat in emisiuni de descoperiri de talente muzicale si compozitor. In prezent este producatorul si directorul canalului MTV Vietnam. Un lucru este cert: o noua generatie de cineasti vietnamezi prinde incet contur, si in mod sigur in anii viitori tot mai multe productii vietnameze de calitate vor duce peste hotare faima unei cinematografii pentru care razboiul din anii ’60-’70 a insemnat o frana si o veritabila trauma, cum a fost de altfel pentru intreaga societate vietnameza.

Undeva prin secolul XVII, pe o insula retrasa, ospitaliera Taverna Duong Son isi intampina cu drag oaspetii ce acosteaza in mirificul loc. Ca e vorba de calatori instariti, negustori, banditi sau oficiali, cu totii sunt primiti cu bratele deschise de patroana localului, frumoasa Kieu Thi si de ajutoarele sale, trei fete aspectuoase ce ofera “servicii complete” astfel incat oaspetii sa mai revina. Doar ca, in realitate, acestea sunt niste asasine feroce, jefuindu-si si ucaigandu-si toti clientii instariti, in special pe oficialii corupti, plin de bani si bijuterii. Cand un grup de calatori aflati in doliu poposesc pe insula, cu tot cu calugar, anturaj si sicriu al defunctului, acesta are parte de aceeasi tratatie, toti oaspetii fiind ucisi. Captura este impresionanta, dar surpriza vine cand in sicriu in locul unui defunct fetele dau peste Lan Thi, o tanara disperata, legata la maini si la gura, tinuta captiva de ciudatii oaspeti. Aceasta pretinde ca familia i-a fost macelarita de generalul rebel Quan Du, si a fost luata ostatica de cei care tocmai fusesera ucisi de amfitrioane. Drept urmare, o implora pe stapana tavernei sa-i crute viata, si, mai mult, sa o instruiasca in artele martiale pentru a se razbuna. Khieu Thi accepta propunerea, in special ca avea si el de impartit ceva cu generalul rebel. Si astfel, Lan Thi isi incepe pregatirea pentrru a deveni o asasina, fiind acceptata de celelalte fete nu fara ezitare. In scurt timp, insa, lucrurile iau o turnura neasteptata.

Daca mult asteptatul film “Cho Lon” cu Johnny Nguyen a ratat premiera in cinematografe si iesirea pe plan international deoarece nu a reusit sa treaca de rigorile comisiei de cenzura, filmul fiind interzis sa ruleze in cinematografe sau peste hotare, nu acelasi lucru se poate spune de “The Lady Assassin”, o productie indrazneata ce a spart box-office-ul vietnamez la data lansarii, in februarie 2013, de Anul Nou Lunar. Productia e un film de actiune bine realizat, o fantezie cu un subiect simplu care, in ciuda numarului mare de personaje, e bine inchegat. Fetele rele sunt conduse cu autoritate de sefa lor, care le invata artele martiale prin intermediul unui sport extrem de popular in acea parte a Asiei, asa-numitul “sepak takraw” (volei cu piciorul), ce se practica in secolul XV in sultanatul Malacca. Pe langa desavarsirea laturii razboinice, fetele sunt instruite si in seducerea barbatilor, pentru a-si folosi la maxim atuurile. Cu o asemenea pregatire, nimeni nu poate sta in calea lor. Scenele de lupta si cele de antrenament sunt foarte dinamice si spectaculoase, unghiurile de filmare sunt surprinzatoare, iar daca cineastii vietnamezi continua pe acest drum in materie de coregrafie a scenelor de lupta, in cativa ani ar putea sa se ridice la nivelul experimentatei scoli de gen chineze, ce are coregrafi de marca in spatele marilor succese internationale wuxia. Si asta chiar daca cam toate scenele de lupta sunt retusate pe calculator cu ajutorul efectelor speciale, si multe cascadorii au fost efectuate ca in filmele chinezesti din anii’70-’80, cu ajutorul cablurilor de siguranta. Umorul si buna dispozitie se imbina cu spectaculozitatea si simplitatea scenariului, pigmentat si cu un moment de musical ce destinde si mai mult atmosfera. Cele 5 “femei fatale” sunt nostime si atragatoare, iar scenele acrobatice in care sunt implicate cam pe toata durata filmului nu prea lasa loc de critici negative. “The Lady Assassin” e primul film wuxia vietnamez in 3D, si chiar daca e noncomformist si fantezist si, probabil, chiar daca nu va ramane in istoria filmului din tara sa ca un clasic al genului, se poate compara cu orice productie recenta din Hong Kong sau China. Ce poate fi mai minunat sa vezi niste fete frumoase dand bataie unor barbati diabolici ? Antrenant, dinamic, aducator de buna dispozitie, in ciuda finalului sau mai intunecat, “The Lady Assasssin” e o alternativa exotica la mult prea serioasele wuxia-uri chinezesti, oferind 90 de minute agreabile de destindere. Merita fara indoiala vazut.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 11 octombrie 2014

Presata de mama iubitului ei, dar si de propria familie, Dal Ja ia hotararea de a se casatori. Singura problema o reprezenta Tae Bong: el nu-i propusese inca mariajul si nici nu-i soptise „cuvintele magice” pe care le astepta cu sufletul la gura. Fiind „de moda veche”, tanara doreste sa fie „ceruta in casatorie” de catre baiat. De el are grija, insa, mama-soacra, care tine sa-i aminteasca incontinuu ca Dal Ja nu mai e atat de tanara si ca trebuie sa actioneze in consecinta.
La serviciu, vestea fuziunii firmei urmata de restructurarile iminente sperie pe toata lumea, inclusiv pe Dal Ja. Vazand chipurile „calailor” care puneau la cale demersurile cu pricina, ea are un adevarat soc. Printre ei, ii recunoaste pe Tae Bong si ex-iubita sa. Cum proiectul e confidential, director Oh, femeia tanarului Kang, nu are dreptul sa stie nimic despre fuziune si urmarile ei. Usor-usor, discutiile aprinse dintre indragostiti incep sa clatine echilibrul relatiei. La acestea se adauga si vorbele pline de venin ale avocatei Jang Soo Jin. Ea are grija sa-i deschida ochii privind compromisul pe care fostul prieten il facea, casatorindu-se cu Dal Ja. Paharul se umple atunci cad invitati la masa, in familia Kang, indragostitii se simt jenati de comportamentul mamei-soacre care pare s-o prefere pe fosta. Obosita din cauza atator presiuni, nemultumita de mersul lucrurilor, de problemele de la firma si din viata personala, Dal Ja se decide. Raspunsul ei il ia prin surprindere pe Tae Bong…

Prezentarea: Claudia – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 11 octombrie 2014

Marile seriale istorice coreene ale anilor 2000 ajung, spre sfarsitul deceniului, intr-un evident declin. Fie a fost vorba de difuzarea, intre 2000-2010 a mai multor productii stralucite greu de egalat, fie pur si simplu serialele interminabile cu zeci de episoade au obosit amatorii genului. Intr-un deceniu au fost spuse si respuse, cu ajutorul imaginatiei, povesti cu printi si printese, regi si imparati, comandanti militari si razboinici neinfricati, serialele istorice fiind un varf de lance pentru raspandirea Hallyu in intreaga lume. Dar dupa perioada infloririi a urmat si declinul, iar ultima mare realizare in domeniu a fost „Queen Seon-deok”. Cu cateva luni inainte, postul SBS incepea difuzarea, pe 9 mai 2009, a serialului „Princess Ja-Myung”, ce se dorea o continuare a povestii din „Kingdom of the Winds”, sau cel putin asa au incercat producatorii serialului sa il promoveze. Din pacate, insa, nici o vedeta de prima mana nu a fost distribuita in rolurile principale, Jung Ryeo-won, interpreta printesei, fiind singura care a mai aparut in cateva seriale ce s-au bucurat de un oarecare succes, precum „Love Story in Harvard”, „My Lovely Kim Sam-soon” sau „Wich Star are you From”. Park Min-young si Jung Kyoung-ho se aflau la inceput de cariera in industria k-dramelor, astfel ca o asemenea distributie nu putea sa faca fata uraganului „Queen Seon-deok”, ce a inceput 2 luni si jumatate mai tarziu. Ratingurile sub asteptarile producatorilor, dar si inceperea pe canalul concurent MBC a serialului rival amintit, din distributia caruia faceau parte o multime de nume mari, au dus in cele din urma la restrangerea serialului de la 50 de episoade preconizate initial la 39. Serialul are la baza un basm traditional foarte cunoscut in cultura populara coreeana centrata pe povestea regatului Nakrang (Nangnang) si pe magica toba ce scoate sunete singura atunci cand inamicul ataca.
Aflat in plin proces expansionist, regele Muhyul doreste ca Goguryeo sa devina cel mai vast teritoriu, sa cucereasca campie dupa campie si sa ajunga sa inoate in Marea Galbena. Insa in calea visului sau sta un mic regat, Nakrang, pe care de zece ani tot incearca sa-l cucereasca. In cei 120 de ani care au trecut de cand Gojoseon (stravechiul Joseon) a fost distrus de imparatul Chinei, teritoriul a fost impartit in patru, avandul acum ca rege pe Liu Xian. Tinutul sacru, cum a mai fost denumit Nakrang-ul, face in mare parte subiectul acestui serial. O profetie spunea ca doua printese se vor naste in aceasi zi: una va fi salvatoarea natiunii, iar cealalta va duce la distrugerea ei. Ravnit de Muhyul pentru campiile manoase care ar fi hranit poporul si armata din Goguryeo, micul regat este teatrul unei rascoale puse la cale de doi generali ai armatei din Nakrang pentru a scapa de tirania regelui Liu Xian. Sub aceste auspicii se nasc cele doua printese, avandu-l ca tata pe generalul Choi, dar mame diferite. Ele sunt despartite la nastere printr-un concurs de imprejurari deloc favorabil printesei Ja-Myung. Salvata de la moarte de o trupa de circ, aceasta va creste sub indrumarea lor fara sa stie cine este si cine ii sunt parintii. Copil fiind, Ja-Myung este folosita ca tinta vie pentru aruncarea cutitelor, iar atentatele la viata ei de catre cei care o voiau moarta o fac sa invete sa manuiasca sabia, si pentru asta apeleaza la un infirm, bun stiutor in acest domeniu, sub a carui indrumare ajunge in cativa ani experta. Tanara, apoi, il cunoaste pe Hodong, printul din Goguryeo, pentru care va avea cele mai adanci sentimente de iubire, dar din momentul in care afla cine este, va fi mereu sfasiata intre sentimentul de iubire si cel al datoriei fata de tara. La-hee, cealalta printesa, creste rasfatata peste masura, avand tot ce isi doreste, chiar si doua mame. Pe ea o va dori Muhyul sa-i fie sotie fiului sau Hodong, nu ca ar fi placut-o foarte mult ci din ratiuni de stat; cei doi se vor casatori, iar Hodong o va folosi sa-si atinga scopul, acela de a pune Nakrang-ul la picioarele tatalui sau, ceea ce va duce la implinirea profetiei.

Buna parte din episoade trateaza copilaria personajelor principale, dar asta nu stirbeste cu nimic cursivitatea si frumusetea intamplarilor, iar intinderea rolurilor pentru copiii actori aduc un plus de frumusete intr-o lume atat de framantata si cruda. Unul din personaje este binecunoscutul rege Muhyul, si desi total diferit de ceea ce am vazut in Regatul Vanturilor, ramane acelasi barbat viteaz dar iute la manie, iubind tara si facand orice sacrificiu pentru asta; inteligent, acesta analizeaza si prevede intamplari care vor urma dar si foloasele pe care le poate avea. Muhyul nu crede in loialitate, iar in relatia cu fiul sau Hodong este de o cruzime de neconceput la un parinte. Insa pentru acele vremuri, era normal ca din copilarie sa inceapa calirea pentru luptele pe care va fi nevoit sa le duca atunci cand va fi barbat. Daca vede ca prin lupta nu poate avea Nakrang-ul, Muhyul il foloseste pe fiul sau pentru a-si duce visul la indeplinire.
Hodong isi iubeste tatal si il respecta mai presus de orice si vrea sa se ridice la nivelul asteptarilor regelui, asa ca atunci cand il vede, prin ochii lui de copil, pe tatal sau framantandu-se ca nu poate avea Nakrang-ul, ii promite ca atunci cand va fi mare i-l va aduce el. Crescut fara mama, are ca invatator pe Doo-ji, care il invata ca puterea adevarata consta in a avea principii corecte si ca puterea fara moralitate nu valoreaza nimic. Trimis la Nakrang ca sol, o cunoaste pe La-hee, pe care o considera fetita rasfatata, grasa si urata. Mai tarziu va descoperi in ea o tanara frumoasa, pe care daca nu ar fi fost Ja-Myung, ar fi iubit-o la fel de mult. Asa, pare ca doar mimeaza mai mult iubirea, doar pentru a-si atinge scopul.
In regatul Nakrang, exista o toba misterioasa care, atunci cand dusmanii incercau sa treaca hotarele incepea sa bata singura. Secretul aceste tobe imense adapostita intr-o cladire il cunostea numai Ja-Myung, care atunci cand a aflat cine este cu adevarat nu a precupetit nici un efort in a face totul pentru apararea regatului tatalui sau, chiar daca sora sa La-hee nu o vedea cu ochi buni. La-hee a fost crescuta si educata pentru a deveni regina si a-i urma tatalui sau la tron, si era greu de crezut ca va fi cea care isi va trada tara, lucru pe care toti credeau ca numai Ja-Myung il putea face. Intre cele doua surori nu a fost niciodata armonie de cand Ja-Myung s-a intors, iar lucrurile s-au agravat odata ce descopera ca iubesc acelasi barbat. Temperamentala si orgolioasa, Ja- Myung nu va recunoaste insa ca este indragostita de Hodong decat foarte tarziu, cand deja destinul ei incepuse sa se implineasca.
Ambitia cu care era inzestrata La-hee a fost cultivata si intretinuta de mama sa, frumoasa Ja-shi, care o si vedea regina, si pe ea, regina mama. Intriganta, avida de putere si vicleana, Ja–shi este cea de a doua sotie a generalului Choi. Ea recurge la orice mijloace, uneori chiar si imorale pentru a-si atinge scopul. Are un rol major in indepartarea lui Ja-Myung, dar si in urcarea pe tron a sotului ei, generalul Choi.
Femeile sunt, in acest serial, intr-un numar covarsitor, pe langa cele enumerate mai sus, existand si: sotia regelui Muhyul, Mae-sol-soo, Mo-yang-hae, sotia generalului Wang Geng, prietenul si partenerul de lupta a generalului Choi Li, Yeo-rang, matusa lui Hodong si sora regelui Muhyul; desi par fragile si supuse, daca au ceva de aparat, de obtinut sau de luptat pentru o cauza, sa nu mai vorbim de razbunat, toate aceste doamne devin ca niste leoaice curajoase, fara scrupule, puternice si cu o vointa de nezdruncinat.
Desi „Princess Ja Myung” e unul din cele mai bune seriale de epoca realizate de coreeni si totodata unul din cele mai feministe, ratingurile sale nu sunt deloc suprinzatoare deoarece a luat toate conventiile serialelor istorice si le-a desfiintat. In mod traditional, serialele istorice ce au in centrul lor regalitatea se axeaza pe progresul si triumful protagonistului povestii, ce sfarseste prin a deveni un carmuitor maret de care generatiile viitoare isi vor aminti. Vedem acest lucru chiar la serialul concurent „Queen Seon-deok”, unde regina desi pierde persoana iubita, e un carmuitor stralucit de care generatiile viitoare isi vor aminti mereu. La fel e cazul unor seriale precum Yi San, Kingdom of the Winds, Jumong, chiar fictiunea „Faith” etc. Nu e insa si cazul in „Princess Ja-Myung”, unde inca din primul episod e clar ca nu va exista un triumf, in final. Din contra, avem de-a face cu povestea celor infranti, a unui regat – Nakrang – si a supusilor sai. In plus, cu exceptia printesei Ja-Myung, a mamei sale si a inca catorva personaje, cei mai multi protagonisti nu sunt personaje eroice; sunt fie monstri fascinanti (Muhyul, mama vitrega a lui Ja-Myung, Regina lui Muhyul), fie persoane distruse de anturaj (Hodong, La Hee). In mod suprinzator, personajele care dau consistenta serialului nu sunt protagonistii, ci Wang Ja-shi (o veritabila Lady Macbeth coreeana) si Muhyul (sau Regele Daemushin, cum e titlul sau oficial). Aceste doua personaje monstruoase irezistibile le eclipseaza pe cele interpretate de actorii tineri care, cu exceptia lui Ja-Myung sunt modelate de acestia: Printesa La-Hee e incapabila sa-si exprime sentimentele, chiar daca il place pe Hodong, in timp ce Hodong e chiar mai rau de atat, influentat de nociva mama vitrega si de tatal sau necrutator, dispus sa-si execute fiul daca Nakrang nu va cadea. E interesanta si partitura personajelor, total opusa celei din dramele istorice obisnuite, in sensul ca Ja-Myung si Hodong au fiecare ceva din ce ar trebui sa caracterizeze celalalt sex. La un moment dat Ja-Myung ajunge garda de corp a lui Hodong (cand in mod normal ar fi trebuit sa fie invers), ea fiind cea care pune actiunea in miscare, liderul rebel ce are initiativa. In schimb, Hodong cucereste Nakrang-ul prin seductie (o seduce pe La-Hee), o arma tipic feminina.
Caractere mai mult au mai putin frumoase, barbati viteji si curajosi luptand pentru cauze mai mult sau mai putin drepte, dar toti invocand binele tarii si al natiunii, dorinta de putere, recurgerea la tradari sau la loialitate in scoprui mai mult sau mai putin nobile, dar si permanentul conflict intre dragoste si datoria fata de tara, toate alcatuiesc tabloul unui serial indragit atat la vremea difuzarii sale in Coreea, cat si peste ani de zile. Muzica invaluitoare ce puncteaza momentele tensionate sau cele romantice completeaza acest decor, iar fascinatia unei lumi disparute si curiozitatea descoperirii vietii fiului lui Muhyul, ce ne-a fascinat in „Kingdom of the Winds”, Hodong, sunt doar cateva din elementele ce recomanda vizionarea sau revizionarea acestui serial.

Prezentarea: Iuliana – asiacinefil

Publicat: vineri 10 octombrie 2014

“Obsessed” (cunoscut si ca “Human Addiction”) (2014) a fost calificat de unii drept un thriller erotic, fiind in realitate o poveste romantica cu accente erotice desfasurata spre perioada de sfarsit a razboiului din Vietnam. Nu e un film de razboi, ci mai degraba o introspectie a unei relatii extraconjugale in stilul tipic regizorului-scenarist Kim Dae-woo, adica noncomformist. Ca regizor a atras atentia cu productia indrazneata “The Servant”, iar ca scenarist raman memorabile filme precum “An Affair” (1998), “Untold Scandal” (2003) si “Forbidden Quest” (2006). “Obsessed” are un singur motor, in persoana lui Song Seung-heon. Altfel, nimic n-ar fi atras atentia asupra acestui film, ce-ar fi ramas o productie de categorie B. Din pacate exact ceea ce trebuia sa fie punctul forte, Song Seung-heon, se dovedeste slabiciunea acestei realizari. In momentul in care au fost prezentate mai multe poze din viitorul film al lui Song Seung-heon, peste 4,7 milioane de oameni au accesat site-ul de promovare al filmului, curiosi de noul proiect al starului micului ecran coreean. Persoane din industrie au remarcat interesul extraordinar al publicului pentru acest film, in special ca echipa de marketing nu a putut pune la punct nici o campanie de promovare datorita incidentului scufundarii navei MV Sewol soldata cu 296 de morti, o adevarata tragedie nationala in Coreea. Interesul pentru acest film a fost pus pe seama actorului protagonist Song Seong-heon, aflat la primul rol romantic intr-un film clasificat ca nerecomandat sub 18 ani. Dar odata curiozitatea satisfacuta, intregul balon s-a dezumflat incet. Pentru bugetul de aproximativ 3 milioane de dolari (o buna parte find plata onorariului starului filmului), filmul s-a descurcat excellent in primele zile de la lansare. A debutat, cum era firesc, pe primul loc in box-office-ul coreean, strangand intregul buget al filmului in doar o saptamana, cand a avut incasari de 3.6 milioane dolari. Mai apoi, interesul pentru vizionarea lui a scazut, la incheierea perioadei de rulare in cinematografe reusind sa stranga impresionanta suma de 10,5 milioane dolari, filmul fiind un succes deplin sub aspect financiar (vorbim, totusi, de un low-budget). Cea care, insa, a surprins placut a fost debutanta Lim Ji-yeon, premiata cu premiul pentru “Cea mai buna actrita debutanta a anului” de o cunoscuta revista coreeana din Busan, “Busan Ilbo” in cadrul festivalului de film (Buil Film Awards) pe care il gazduieste din 1958 pana in prezent (cu o intrerupere de 34 de ani intre 1974-2007 datorita cenzurii guvernamentale). La acelasi festival, unul din cele mai vechi din Coreea de Sud, actrita Jo Yeo-jeong (ce interpreteaza rolul sotiei colonelului interpretat de Song Seung-heon) a fost nominalizata pentru premiul de Cea mai buna actrita intr-un rol secundar. Pe aceasta am avut ocazia sa o vedem in cateva roluri memorabile, precum cel din “The Concubine”, a fost si Chun-hyang in “The Servant”, iar recent a avut rolul sotiei insarcinate a doctorului din “The Target”.

Vara, 1969, un complex militar din Coreea de Sud, in timpul razboiului din Vietnam. Colonelul Kim Jin-pyong (Song Seung-heon) s-a intors recent din Vietnam, unde fusese decorat pentru actele sale eroice, castigand respectul tuturor. Militari ii respecta curajul si eroismul, in timp ce sotiile celorlalti militari ii arunca ocheade indraznete, desi acesta e casatorit chiar cu fiica Comandantului Armatei coreene. Relatia cu aceasta pare la o prima vedere controlata de ea, o persoana extrovertita, grijulie si sociabila, ce nu ezita sa se laude cu sotul ei. Cei doi nu au inca un copil, dar incearca sa-l conceapa in perioadele propice ale lunii. Jin-pyong insa este macinat de experientele traumatizante ale razboiului, luand mdicamente pentru a-si trata anxietatea, sfatuit fiind de medic sa renunte de tot la bautura pentru a nu i se agrava simptomele. Singurul aliat in depasirea acestor momente pare a ti tutunul, acesta reapucandu-se de fumat, spre dezamagirea cicalitoarei sotii. Lucrurile se schimba cand in peisaj apare capitanul Kyung, detasat in acelasi complex, ce devine vecin de apartament cu colonelul. Jin-pyong se indragosteste la prima vedere de sotia acestuia, Ga-heun, o chinezoaica cu origini umile adoptata de familia capitanului Kyung in copilarie, care mai apoi a devenit sotia acestuia, fara a exista sentimente trainice intre cei doi. Incepe astfel o periculoasa aventura extraconjugala intre cei doi, cimentata de un incident in urma cruia Jin-pyong ii salveaza viata lui Ga-heun. Dar poate supravietui o asemenea iubire in contextul existent ?

“Obsessed” e un film destul de bizar si atipic. Actiunea este foarte lenta, cercul personajelor e unul restrans, la fel si subiectul, ce se centreaza pe o relatie extraconjugala ce contravine oricaror norme morale din orice societate. Intreaga poveste descrie evolutia pasiunii interzise dintre cei doi adulteri intr-un ritm obositor de lent, la finalul filmului intrebandu-te daca scenaristul mai are ceva nou de spus in afara de ceva ce s-a mai vazut in zeci de filme pe teme similare. Desi actiunea se petrece la sfarsitul anilor ’60, niciunde nu se specifica locul unde se desfasoara povestea, regizorul lasand in ceata spectatorii, cu atat mai mult cu cat filmul nu iese din decorul unui complex militar, iar actiunea face dese trimiteri la traumele razboiului din Vietnam. Astfel, de multe ori esti tentat sa crezi ca e vorba de o tabara militara coreeana undeva in Vietnam, si nu de una aflata chiar in Coreea. Atmosfera anilor ’60 se simte, dar sunt prea putine elemente din afara lumii personajelor care sa aminteasca de acei ani (razboiul din Vietnam, o trimitere scurta la aselenizare, putina muzica a acelor vremuri luata, desigur, de pe un disc de vinil, plus un aparat Polaroid ce surprinde momentele consumarii relatiei adulterilor). Ce e reusita e coloana sonora, ce potenteaza povestea romantica, dandu-i culoare, dar si costumele, ce amintesc de moda acelor vremuri, precum si de mitul barbatului “macho” soldat, ce arata bine in uniforma militara si cu ochelari de soare si e ravnit de toate femeile. Song Seung-heon, insa, nu are nimic din duritatea unui comandant, mai ales care se presupune ca a fost in Vietnam. Regasim in interpretarea lui aceeasi retinere inexplicabila pe care ne-a aratat-o de exemplu in “When a Man Loves”, aflata in total contrast cu rolurile de la inceputul si mijlocul carierei, in care dadea totul (“Summer Scent”, “Autumn in My Heart”, “East of Eden”). Personajul sau, colonelul Jin-pyong, e unul ce arata si este deprimat, afectat psihic de experientele traite pe front in Vietnam, unde a fost martor la numeroase orori. Stresat de un vis care se repeta obsesiv, in care tine in mana un cap de vietnamez ucis, acesta se reapuca de fumat, astfel ca in majoritatea scenelor il vom vedea pe Song Seung-heon cu tigara in gura si ingandurat. Obiceiul de a aprinde cate o tigara va deveni atat de enervant pentru privitor incat il va face pe acesta sa se intrebe daca nu cumva titlul filmului se refera la acest gest, si nu la altceva. La acestea se adauga patima alcoolului, un viciu total interzis de medic si de la care incearca sa se abtina pentru a nu-si agrava problemele emotionale. Acestor probleme personale li se adauga cele din viata de cuplu, sotia lui nereusind sa ramana insarcinata. Sotiile altor militari din complex ii fac ochi dulci, atrase de infatisarea lui angelica, insa in spatele blandetii si tacerii sale se ascund alte lucruri.

Sotia lui este o femeie cicalitoare, extrovertita, care programeaza totul cu strictete, ca e vorba de o poza de grup sau de clipele “fierbinti” din perioada ovulatiei, insemnate cu grija pe calendar. Barfitoare, pare a fi sefa sotiilor militarilor din complex, insa in momentul in care e facuta sarantoaca de o sotie de ofiter, se simte umilita si riposteaza la fel de acid, demonstrand ca “pisica blanda zgarie rau” e o vorba universal valabila. E genul de femeie careia ii umbla gura de dimineata pana seara, joviala, deschisa, ambitioasa, in spatele zambetului careia se ascunde complezenta, nevoia de socializare. In schimb, tentatia colonelului, sotia capitanului Kyung, e exact opusul acesteia. Ca fire, Ga-heun e introvertita, exact precum colonelul, e timida si spune franc insusi sefului de stat major ca nu stie sa danseze, are sentimente pure si e prima care realizeaza greseala pe care o face aventurandu-se in relatia extraconjugala. Dar cand aceasta greseala se numeste prima iubire… ? Ce e interesant e faptul ca atentia se concentreaza pe relatia celor doi (colonelul Jin-pyong si Ga-heun) si, subsidiar, pe relatia sotiei adultere in cadrul casniciei sale, care e analizata in detaliu. In schimb, relatia colonelului cu sotia sa e prezentata lapidar, rezumandu-se la o relatie aproape platonica, de suprafata si de ochii lumii. Intre cele doua fire epice nu se poate pune semnul de egalitate, e evident, si chiar daca la un moment dat apare la orizont perspectiva schimbarii partenerilor din cuplu in viata reala, mergandu-se pe presupunerea unei compatibilitati de caracter (e vorba de o scena in care cei doi infideli stau tacuti la o masa si isi scriu un mesaj cum sa se intalneasca afara, in timp ce jumatatile lor stau in bucatarie si se delecteaza cu modul de preparare a unei cafele, scena ce sugereaza o eventuala solutionare a impasului printr-o posibila schimbare a partenerilor intr-un viitor virtual). Amandoua personajele principale se analizeza si se lasa analizate de catre celalalt in calitate de parte a unui cuplu deja unit prin juramantul casatoriei, niciodata cei doi adulteri neprivindu-se ca parte a unui cuplu. Cat priveste pacatul pe care il comit, amandoi il constientizeaza, insa scenaristul incearca sa caute si sa ofere scuze palpabile pentru gestul lor: ea – trecutul care a impins-o spre aceasta casatorie si cunoasterea primei iubiri adevarate, el – atractia neobisnuita ce o simte fata de cineva care nu e sotia lui si sacrificarea, la nevoie, pentru aceasta iubire.

Identitatea unor personaje nu o aflam decat catre final, desi acestea au aparut in mai multe cadre pe parcursul filmului. Cu surprindere aflam spre final ca avem in fata ba pe mama-soacra a lui Ga-heun, ba pe tatal-socru al lui Jin-pyong. Elementul surpriza e obtinut, dar e indoielnic faptul ca acesta era si efectul urmarit de regizor. Mai degraba e o lipsa de coordonare si de detaliere la timp a anumitor aspecte lamuritoare pentru evolutia povestii, decat urmarirea efectului surpriza. Un alt lucru bizar ce pare o scapare a regizrului scenarist din atentie e faptul ca in acel complex militar nu se intampla nimic. Cu exceptia sosirii unei delegatii de americani in Seul, prilej cu care e delegat unul din ofiteri sa le fie translator si ghid, element introdus ca pretext pentru a lasa personajele principale sa respire in lumea lor si sa desavarseasca adulterul, nimic altceva nu se intampla, nu soseste nici un ordin de sus, doar antrenamente de rutina, si acelea artificiale (de parca Song Seung-heon nu ar fi in cea mai buna forma fizica, existand doar cateva cadre cu el executand un exercitiu militar clasic – taratul pe sub sarma ghimpata, sau o fuga de 10 secunde prin transee). Iar timp de peste 2 ore sa fii martorul acestor scene statice si a unor momente fara aproape nici o incarcatura emotionala e un lucru obositor. Song Seung-heon e dezamagitor si enervant in incercarea de a-si aprinde “n” tigari, in tacerea lui inexpresiva, in lipsa de chimie cu partenerele de platou, si, in cele din urma, in interpretare. Pana si in scenele “fierbinti” pare plictisit. Lipseste orice fel de emotie, abia in ultimele cadre regizorul reusind sa smulga cateva lacrimi timide celor mai emotivi, in urma unei povesti previzibile sub aspectul deznodamantului. In absenta unei retete consistente, produsul final e un film pe care poti sa-l vezi cel mult o data, si cam atat, neexistand nimic care sa recomande revizionarea lui.

Multumiri pentru traducerea in premiera pe asiacinefil efectuata de uruma (Asia Team).

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Archive: octombrie 2014

Ghost Train (Otoshimono) (2006) – un bilet de tren misterios pentru o invitaţie de nerefuzat în seara de Halloween !

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 8 subtitrare in romana

No Tears for the Dead (2014) – Jang Dong-gun, bãrbatul care plânge

The White Haired Witch of Lunar Kingdom (2014) – un blockbuster chinezesc inspirat dintr-un roman wuxia celebru, readaptat

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 7 subtitrare in romana

All About My Romance (2013) – un pamflet politico-romantic cu Shin Ha-kyun şi Lee Min-jung protagonişti de ocazie…

The Four 3: Final Battle (2014) – ultima parte a trilogiei primei şi celei mai de succes francize moderne chinezeşti

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 6 subtitrare in romana

The Cloud Door (1994) – o poveste senzualã din exotica Indie

Dal Ja’s Spring (2014) – episodul 22 subtitrare in romana

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 5 subtitrare in romana

A Hard Day (2014) – Lee Sun-kyun şi Cho Jin-woong într-o confruntare de zile mari

Detective Mr. Goong (Detective ODD) (2006) – Lee Moon-sik apãrã onoarea poliţiei într-o comedie savuroasã

6 ANI DE ASIACINEFIL !

Dal Ja’s Spring (2014) – episodul 21 subtitrare in romana

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 4 subtitrare in romana

The Lady Assassin (2013) – primul wuxia 3D din Vietnam !

Dal Ja’s Spring (2014) – episodul 20 subtitrare in romana

Princess Ja-Myung (2009) – legenda misteriosului regat Nakrang si a prinţesei sale rãzboinice

Obsessed (2014) – în lumea lor, iubirea a avut un alt înţeles