ianuarie 2013 – Pagina 2 – Asiacinefil – Totul despre filmul asiatic

Publicat: luni 14 ianuarie 2013

Este ca si cum ai fi pe o alta planeta. Aceasta insula depaseste orice notiune de normal pentru un piesaj de pe Pamant. Imaginati-va ca va treziti pe insula Socotra si va uitati in jurul vostru. Dupa un moment de ezitare, ai fi inclinat sa crezi ca ai fost teleportat pe o alta planeta sau ai calatorit intr-o alta era din istoria Pamantului. A doua varianta ar fi mai aproape de adevar pentru ca insula, care face parte dintr-un grup de patru insule, a fost izolata din punct de vedere geografic de continentul Africa acum 6 sau 7 milioane de ani.

Situata in Oceanul Indian la 250 km de Somalia si 340 de km de Yemen, Socotra este un mic arhipelag de patru insule care pare un loc extraterestru . De pe plajele de nisip se ridica platouri de calcar pline de pesteri (cu o lungime de aproximativ 7 km) si munti a caror inaltime ating 1525 de metri. La fel ca insulele Galapagos, pe aceasta insula gasim peste 800 de specii de flora si fauna extrem de rare, din care peste 1/3 sunt endemice, nu se gasesc nicaieri altundeva pe Pamant. Clima este uscata, calda si aspra, dar totusi viata plantelor este uimitor de prospera. Copacii si plantele de pe aceasta insula au fost conservate prin izolare geologica, unele varietati de specii avand o vechime de peste 20 de milioane de ani. Socotra este considerata bijuteria biodiversitatii in marea Arabiei. Primele triburi care au populat aceste locuri au fost arabe, in urma cu trei mii de ani. Insula a fost cunoscuta de vechii greci care au numit-o Discordia, dar si de romani, ca Dyo-Socor-Yahlas sau Dyo-Sotori. Devenind una din cele mai mari rezervatii naturale, 70 la suta din insula avand acest statut, constructia statiunilor turistice este interzisa.

Una din cele mai neobisnuite plante de pe insula Socotra este “dracaena cinnabari” sau Sangele Dragonului, care are un aspect ciudat, putand fi asemanata cu o umbrela copac, farfurie zburatoare sau ciuperca, si a carui rasina de culoarea purpurei este o sursa valoroasa pentru lacuri si vopsele, industria farmeceutica si de asemenea, dupa cum era de presupus, era utilizata in ritualurile medievale de magie sau alchimie. Una dintre intrebuintari este in industria lutierilor, printre primii care a folosit rasina de cinnabar fiind Stradivarius. O alta planta remarcabila in insula Socotra este Trandafirul Desertului care infloreste in luna aprilie si ofera privelistea unei gigantice flori de culoarea roz. Este de fapt un arbore care atinge inaltimea de 5 metri si poate avea un diametru de pana la 3 metri.
In insula Socotra exista cea mai veche padure de arbori de tamaie. Vechii greci importau de aici substanta folosita in ceremoniile religioase si ritualuri de imbalsamare.

Din cele 100 de specii de pasari din Socotra, 6 sunt unice in lume, iar 30 clocesc doar pe teritoriul insulei. O ciudatenie a insulei este lipsa cainilor iar pisicile sunt de dimensiuni mult mai mari decat in Europa. Condorii egipteni sunt cei mai raspanditi “locuitori” ai insulei. Din cele 22 de specii de reptile, 90 % nu se gasesc nicaieri altundeva in lume. Civeta (un mic mamifer carnivor de marimea unei pisici) este renumita pentru secretiile sale pe care localnicii le prelucreaza pentru a obtine o substanta asemanatoare moscului folosit de creatorii de parfumuri. Mediul subacvatic este si el de o mare diversitate, cu peste 250 de specii de corali, 730 de specii de pesti si peste 300 de specii de crabi, homari si creveti.

Insula are aproximativ 50.000 de locuitori a caror principala ocupatie este pescuitul, cresterea animalelor si cultivarea pamantului. Cunoscuta si ca “Galapagosul Oceanului Indian”, Socotra este cel mai bogat loc din lume in privinta florei si faunei endemice. Este si cea mai mare insula din Orientul Mijlociu cu o lungime de 125 de kilometri si un diametru de 45 de kilometri. Totodata este si un loc al contrastelor, cu flora si fauna care nu mai exista nicaieri altundeva in lume, pe de o parte, si plajele pitoresti pe de alta parte. Cu toate aceste minunatii, Socotra este o adevarata enclava pasnica si linistita intr-o altfel de lume…

Articol realizat de Doina Ghirca – asiacinefil.com

Publicat: luni 14 ianuarie 2013

Shin In Ha, frustrata de situatia jenanta in care a fost pusa in fata familiei, a colaboratorilor si a altor persoane din high-life-ul Tarii Minunilor Cheongdam-dong de catre Jean Thierry Cha si logodnica surpriza, mai are un singur dor: sa afle de ce a fost refuzata, de ce ii este interzis sa viseze si ea la fericire, chiar daca aceasta se traduce prin succes in afaceri si nu prin sentimente sincere fata de un eventual partener. Si primul la care apeleaza e Iepurele Imaculat, care, crede ea, i se simte dator ei si familiei ce l-a angajat. Lasata cateva clipe libera in biroul lui Tommy Hong, da intamplator peste inregistrarea discutiei dintre Se Kyung si Suh Yoon Ju, si, intrigata, pune la cale un plan perfect ce functioneaza ca la carte, ajungand in posesia inregistrarii. De acum, adevarul despre Suh Yoon Ju si Han Se Kyung a fost aflat. Urmeaza dulcea razbunare. Doar ca aceasta trebuie putin amanata, deoarece un personaj nou intra in scena: tatal ei se intoarce din Paris, si toata lumea e preocupata sa-l intampine. In plus, curand urmeaza sa vina in Coreea presedintele Robert al companiei mama Artemis. Dup ace anterior Artemis refuzase colaborarea cu GN Fashion, considerand-o o companie prea mica, datorita muncii asidue de convingere si a planurilor lui Shin Min Hyuk si Shin In Ha care au deconspirat relatia tata-fiu dintre presedintele Cha Il Ran si Cha Seung Jo, Artemis si-a schimbat parerea. Aceasta a acceptat incheierea unui memorandum in privinta asocierii cu grupul de companii coreene nou creat, format din Royal Group, GN Fashion si Artemis Coreea. Aceasta importanta intalnire pentru viitorul GN Fashion e motivul principal pentru care In Ha nu da in vileag, inca, ceea ce stie. Iar daca unii se gandesc la razbunare, altii se gandesc la… nunta. Se Kyung incearca sa rezolve principala problema ce-l impiedica pe tatal ei sa accepte casatoria fiicei sale cu Cha Seung Jo: relatia tata fiu din familia viitorului ginere. Doar ca lucrurile nu ies asa cum isi doreste ea… Cel putin nu de data asta.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 13 ianuarie 2013

Indragitul actor coreean Uhm Tae-woong, in varsta de 38 de ani, s-a casatorit pe 9 ianuarie cu o balerina profesionista, Yoon Hye Jin. Nunta a fost anuntata oficial inca de pe 4 noiembrie 2012 si s-a desfasurat intr-un cadru privat, la ea participand doar prietenii apropiati si familia celor doi miri, neavand loc nici o conferinta de presa in ziua desfasurarii ei sau dupa ea. Mireasa, Yoon Hye Jin, in varsta de 32 de ani, e fiica unui actor veteran celebru in Coreea, Yoon Il Bong, care in acest an implineste 80 de ani si are la activ peste 200 de filme. De profesie balerina, Hye Jin a fost acceptata in Baletul National Coreean in 2001, castigand de atunci numeroase premii. Cei doi miri s-au intalnit prima data la inceputul lui 2012, prin intermediul surorii lui Uhm Tae-woong, celebra actrita si cantareata pop Uhm Jung-hwa. De atunci cei doi au avut o relatie serioasa si discreta, tinuta departe de ochii presei. Intr-o emisiune tv, Tae-woong a declarat despre viitoarea lui sotie ca “m-am gandit la casatorie la doar doua zile dupa ce am cunoscut-o. Cred ca am intalnit companionul meu de viata”. Conform agentiei de impresariere a lui Tae-woong, Sim Entertainment, vedeta din “Never Ending Story” a fost atras de aspectul elegant si intelectual al lui Hye Jin, dar si de sufletul bun al acesteia, in timp ce mireasa a fost foarte atrasa de imaginea onesta si sarguincioasa a lui Tae-woong.

Ceremonia de nunta, ce a avut loc, asa cum e moda in Coreea, la un hotel din Seul, a fost oficiata de presedintele Sim Entertainment, in timp ce presedintele TV Chosun a fost gazda receptiei ce a urmat, la care si-au facut timp sa participe, intre altii, Lee Hyori,Suzy, Park Hee Sun, Kim Seung Woo, Hwang Jung-min sau Eric Moon. Peste nici o jumatate de an, proaspetii miri vor devenii parinti, Hye Jin fiind insarcinata in 3 luni. Cu doua zile inaintea nuntii, Tae-woong a fost invitat intr-un show de varietati, ocazie cu care producatorii emisiunii i-au facut cadou niste… papuci de bebelus pentru viitorul copil al cuplului. Primele poze de la nunta celor doi au fost deja facute publice, le puteti vedea mai jos. Casa de piatra proaspat casatoritilor !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 13 ianuarie 2013

Cha Seung Jo este acceptat de Se Kyung, astfel ca cei doi devin oficial un cuplu. Atata tot ca Seung Jo ii pregateste o surpriza de proportii fetei, in momentul in care o cheama in fata unei locatii unde urmeaza a se desfasura o petrecere caritabila organizata de Royal Group. Fara a ezita, o ia pe aceasta de mana si in fata “amicilor” sai, arunca bomba: un anunt de nunta cade din senin ca un traznet asupra tuturor: a sefei de echipa In Ha, a mamei acesteia, odata increzatoare intr-o nunta reusita cu fiul presedintelui Royal Group, a lui Tommy Hong, pus in fata esecului propriei sale meserii de… petitor ar si in fata unor doamne din inalta societate care doreau sa obtina confirmarea zvonurilor despre o iminenta nunta intre Jean Thierry Cha si Shin In Ha. Dar poate cel mai socat dintre toti este insusi Cha Il Ran, tatal mereu sarcastic al fiului abandonat si dezmostenit cu ani in urma, care inca testa terenul in vederea unei inrudiri cu familia Shin. Se Kyung insasi ramane surprinsa, neasteptandu-se ca noul ei iubit sa fie atat de direct si… de grabit. Pesemne ca informatia secreta obtinuta de la fosta lui, Suh Yoon Ju, cum ca i se coace un mariaj de convenienta cu cumnata ei, l-a pus in garda pe Seung Jo. Aripile complotistilor trebuiau taiate din start, pentru a nu se naste neintelegeri. In plus, prin tot ce a facut pana atunci, a incercat sa-i demonstreze tatalui sau ca fiecare succes obtinut a fost prin eforturi proprii, prin talentul si calitatile personale, nu prin banii sau faima parintelui sau rauvoitor. Cu Se Kyung chiar langa el, strangand-o de mana ca si cum n-ar dori sa-i mai dea drumul vreodata, Seung Jo isi savura dubla victorie: asupra tatalui sau si asupra siesi. Dar dupa ce momentul a trecut, toata lumea incearca sa-si revina, iar Shin In Ha incepe a caute raspunsuri. Si in primul rand la intrebarea pentru ce Jean Thierry Cha a optat pentru cea mai umila dintre angajatele sale de la GN Fashion… Iar sapaturile duc la rezultate neasteptate…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 12 ianuarie 2013

Mult asteptatul “The Thieves”, filmul care de o jumatate de an uimeste intreaga Asie, a ajuns in sfarsit si in fata asiacinefililor. Iar tot ce a reusit sa obtina in aceste 6 luni e pe deplin meritat. In primul rand, vorbim de o productie a carei filmare durat nu mai putin de 7 luni, din mai pana in decembrie 2011, iar faza de post-procesare pana la pemiera din iulie 2012 inca 6 luni. Cu filmari in Macao, Hong Kong, Seul si Busan, “The Thieves” a avut parte de o echipa de actori comuna, atat coreeni cat si chinezi, doar nume unul si unul: Gianna Jun, Kim Yun-seok, Lee Jung-jae, Oh Dal-su, Simon Yam, Angelica Lee, Joo Jin-mo, Kim Hae-suk sau Kim Hye-soo. Regizorul si scenaristul Choi Dong-hun (ce s-a impus in industria coreeana de film cu productii de succes ca Woochi, Tazza sau Big Swindle) a reusit o munca perfecta, uniformizand si eliminand posibilele diferente ce puteau exista datorita conlucrarii dintre cele doua echipe – chineza si coreeana -, filmul fiind vorbit in nu mai putin de 4 limbi (coreeana, chineza, japoneza si engleza) fara ca acest lucru sa strice farmecul vizionarii sau sa deranjeze uin vreun fel privitorul. Cu un buget de 14,3 milioane dolari, “The Thieves” a dominat box-office-ul coreean timp de o luna de zile, obtinand incasari de 82,6 milioane de dolari, suma ce i-a conferit pozitia de lider al box-office-ului coreean din 2012. Parcursul acestui film la box-office a fost fenomenal: La scurt timp de la lansare, a fost primul film coreean din 2012 (la inceputul lui august) care a depasit 2 milioane de bilete vandute in Coreea. La 9 zile de la lansare, “The Thieves” a depasit liderul autohton la incasarile de la box-office de pana atunci, “Nameless Gangster”, devenind cel mai vizionat film coreean al anului cu 4,87 milioane de bilete vandute. La 13 zile de la lansare, “The Thieves” a depasit productia hollywoodiana cea mai vizionata in 2012 in Coreea, “The Avengers”, devenind cel mai vizionat film al anului 2012 in Coreea (incluzand aici si productiile straine, deci si cele americane, principalul competitor la box-office), cu 7,27 milioane de bilete vandute ! La 22 de zile de la lansare, “The Thieves” a intrat in clubul select al filmelor coreene care de-a lungul timpului au deposit 10 milioane de bilete vandute, ocupand pozitia a 6-a dupa “The Host” (locul 1 all time, cu 13 milioane bilete vandute), The King and the Clown, Brotherhood of War, Haeundae si Silmido. La 33 de zile a depasit 12 milioane bilete vandute, devenind al treilea cel mai bine vandut film coreean din toate timpurile, dupa The Host si King and the Clown. Pe 2 octombrie 2012, la 70 de zile de la lansare, “The Thieves” a devenit cel mai bine vandut film coreean din toate timpurile, cu peste 13 milioane de bilete vandute, si al doilea cel mai bine vandut film din Coreea din toate timpurile (dupa “Avatar”, ce are 13,3 milioane de bilete vandute in Coreea). Filmul a si fost apreciat la diverse festivaluri coreene de film si internationale, avand 11 nominalizari si castigand 9 premii. S-a vorbit, cum era de asteptat, si despre o asemanare intre “Thieves” si succesul hollywoodian “Ocean’s Eleven”, ins aregizorul Choi Dong-hun a declarat ca a realizat acest film fara a se gandi constient la productia de peste ocean. Desi asemanatoare ca subiect, regizorul a declarat ca filmul e mai apropiat de productia sa anterioara “Tazza The High Rollers” decat de filmul american, investind mai multa emotie in scenariul lui “The Thieves”.

In secolul XXI, nici hotii nu mai au frontiere, globalizarea afectand si aceasta bransa. Popie Lee Jung-jae), Zampano (Kim Soo-hyun), Guma de Mestecat (Kim Hae-suk) si Yenicall (Gianna Jun) sunt 4 hoti profesionisti din Coreea, fiecare specializat pe o anumita parte a operatiunii: Popie e cel mai vechi in bransa si totodata seful bandei. Zampano e baiatul ce se ocupa de tractarea corzulor cu ajutorul carora Yenicall patrunde pe geam sau in interiorul cladirilor unde urmeaza a avea loc spargerea, in timp ce Guma de Mestecat e o batranica simpatica care desi toata viata ei s-a ocupat de furturi, nu a reusit sa puna mai nimic deoparte. Si asta pentru ca exista o vorba in lumea hotilor: “hotii trebuie sa fure lucruri pretioase, insa pentru a scapa rapid de ele trebuie sa accepte preturi derizorii”. La fel se intampla cu ultima lor operatiune, cand reusesc sa fure de la fiul naiv al unui bogatas, impatimit colectionar de obiecte de arta valoroase, un obiect de patrimoniu chiar de sub nasul acestuia, in cel mai profesionist mod cu putinta (o munca colectiva ce reuseste sa pacaleasca pana si vigilenta agentilor de paza). Problema e ca in schimbul obiectului pretios gastii i se ofera o suma derizorie ce va trebui mai apoi impartita la 4, plus ca politia ajunge la locatia lui Popie in foarte scurt timp, iar problemele abia acum par sa inceapa. In fata acestei situatii, din senin celor 4 le pica o afacere “babana”. Macao Park (Kim Yun-seok), un fost partener de furturi de-al lui Popie, le propune celor 4 jefuirea unui seif ce contine un diamant pretios, “Lacrima Soarelui”, tocmai de la etajul 30 al unui cazinou celebru din Macao. Cei 4 urmeaza a fi ajutati de o echipa de hoti chinezi in frunte cu Chen (Simon Yam), carora li se mai adauga si Pepsee (Kim Hye-soo), fosta partenera a lui Popie si Macao Park pe vremuri, tocmai eliberata conditionat dupa un jaf esuat. Cele doua echipe – coreeana si chineza – vor trece peste neincrederea reciproca si vor colabora pentru atingerea telului comun. Dar desi se afla in fata jafului vietii lor, fiecare din cei 10 hoti are si alte ganduri…

“The Thieves” este unul din cele mai antrenante filme coreene facute vreodata, un proiect ambitios in care au fost inclusi si cativa actori din Hong Kong, cel mai sonor nume fiind, de departe, veteranul Simon Yam. E greu sa caracterizezi separate fiecare personaj in parte; in fapt, exista un singur personaj ce poate fi caracterizat in acest film, personajul colectiv, numit generic prin termenul de “hot”. Desigur, fiecare hot in parte e o individualitate, insa valorile fiecaruia se rezuma la un numitor comun: obtinerea unui lucru pretios prin inselatorie, prin trucuri, prin metode care ii deosebesc de persoanele obisnuite, cu anumite valori morale. In lumea hotilor nu se poate vorbi de moralitate ci doar de o lupta, cum spunea unul din personaje, Pepsee, cu sine. Tanara Yenicall chicoteste in momentul in care Pepsee ii spune aceasta vorba (de ce din toate lucrurile din acesta lume sa luptam cu noi insine ?”), dar va realiza pe parcurs cata dreptate avea “mama curvelor”, asa cum ii spunea ea experimentatei partenere de jaf. Acest personaj colectiv – Hotul – cu H mare, are un chip bizar, fiecare dintre cei 10 hoti imprumutand ceva din gena sa acestui erou negativ. Partea interesanta e ca Hotul nu fura de la oamenii cinstiti, ci de la cei ce prin bani negri au reusit sa faca averi, colectionari de arta avari si ingamfati, jucatori de poker inraiti ce traiesc pe picior mare si pierd la o mana zeci de mii de dolari. Lumea victimelor lor e intotdeauna un vis la care ei doar viseaza si si-l inchipuie in rolurile pe care le joaca la perfectie, intruchipand falsi jucatori de poker, oameni de afaceri instariti, uneori chiar playboy. Deci Hotul nu are motive sa regrete fapta care o comite, ce apare, in viziiunea sa, ca un act de “haiducie” pentru binele personal, pentru implinirea visului unei vieti lipsite de griji si, pe cat posibil, traite pe picior mare. Fiecare personaj isi aduce aportul la acest portret generic al hotului: Popie e razbunatorul dispus pentru bani sa faca orice, insa nu e in stare nici macar sad ea un pumn; Yenicall e mezina naiva si descurcareata in orice situatie, sloganul ei fiindu-i tatuat pe picior: “Happy end-ul e al meu”. Zampano e mai mult preocupat de aspectul propriu si de a o cuceri prin orice metoda pe Yenicall, deci e personajul ce aduce o nota de romantism Hotului. Guma de Mestecat afiseaza imaginea unei batranici dure, insa in realitate e o alcoolica ce mereu se teme in timpul misiunilor, oricat de usoare ar fi acestea. Pepsee e, asa cum se caracterizeaza, “frumoasa pe dianafara datorita fardurilor, dar putreda pe dinauntru”, in timp ce coordonatorul intregii misiuni, Macao Park, a facut avere cu doar 700 de dolari in buzunar, riscandu-i pe toti intr-un cazinou din Macao si castigand peste 8 milioane de dolari intr-o singura zi. Desigur, in 3 nopti i-a pierdut pe toti, dar asta nu mai conteaza pentru cineva care castiga usor banii. Din echipa hotilor chinezi, cel mai proeminent e Chen, un tip calculat, aparent echilibrat, serios, a carui neincredere e usor risipita de atractia ce o manifsta pentru Guma de Mestecat. Nu in ultimul rand, Andrew (inegalabilul Oh Dal-su) e hotul guraliv, caruia ii sare repede tandura si care are tendinta de a-i ironiza pe ceilalti, dar care la partea practica are carente grave. Julie e agenta dubla, ce alege o cale total diferita de urmat decat tatal ei – un renumit hot in arhivele politiei -, si sub acoperire accepta sa fie cea care urmeaza a sparge prin dibacia ei seiful cu pricina, insa ea nu e hoata decat pe jumatate. Imaginea hotului e completata de gena misteriosului Wei Hong, pe care nimeni nu l-a vazut dar care e un Traficant de arme si de obiecte de arta violent, temut in lumea interlopa, lipsit de orice scrupule, pentru care totul se rezolva nu prin dialog sau prin baterea simbolica a palmei, ci prin forta. Daca amestecam toate aceste trasaturi la un loc, regasim o imagine generica bizara a Hotului, care este si siret, si dibaci, si violent, si romantic, si naiv, si guraliv etc etc. Niciodata personajele de hoti nu au fost mai perfect intruchipate intr-un film coreean decat acest personaj colectiv al celor 10 personaje atat de diferite, in cele din urma…

Daca va intrebati de ce acest film a atins culmile si a devenit cel mai bine vandut film coreean din toate timpurile, trebuie neaparat mai intai sa-l urmariti. “The Thieves” are farmecul sau aparte, iar multitudinea personajelor si diversitatea de caractere sunt ca un joc de sah in care cunosti cu ce piese pornesti la drum dar nu stii care e deznodamantul, de ce e capabila fiecare piesa in parte. Nu doar distributia exceptionala a asigurat succesul productiei, ci si scenariul cu rasturnari de situatie, coerent datorita unor flashback-uri ponderate. Si nu in ultimul rand, mesajul subliminal transmis de scenarist, care cata vreme va exista aceasta lume, va fascina: nu e fermecator sa visezi ca peste noapte poti deveni, printr-un efort minim, lipsit de griji in ziua de maine, in aceste vremuri de incertitudine economica si sociala ? Curiozitatea i-a impins pe multi coreeni sa doreasca sa viseze la un astfel de mod de viata fie si doar pentru 2 ore si 15 minute cat dureaza acest film. Dar ce pacat ca nu poti devein bogat peste noapte decat in filme…

Traducerea acestui film a fost efectuata in premiera in Romania de uruma44 si gligac2002 – Asia Team Romania. In conditile in care limbajul de argou abunda in aceasta productie, neredarea conforma a acestuia ar fi scazut mult din farmecul filmului, din comicul de situatie si din gestica anumitor personaje. Din fericire, traducerea Asia Team a stiut sa puna in valoare fiecare replica, in mod fidel, lucru pentru care aceasta traducere merita apreciata. Vizionare placuta asiacinefililor a celui mai bun film coreean al anului 2012 !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: vineri 11 ianuarie 2013

“Oppa” In Wu incepe sa-si ia in serios rolul de frate al Jun Yeong-ei. Asa ca pe de o parte incearca sa-l indeparteze pe Do Yoon de aceasta, pentru ca este fiul presedintei Sanarae. Iar pe de alta parte incearca sa faca ceea ce tatal sau nu are curajul, anume sa-i redea locul in familie. Pentru aceasta invita familia sa ia cina impreuna la restaurant si o invita si pe Jun Yeong. Bineinteles ca Seong Do Hee nu vede cu ochi buni venirea ei si din pacate cuvantul “oppa” pe care il pronunta tanara il interpreteaza cu totul gresit. Asta este prea mult pentru doctor, asa ca adevarul pur si simplu ii explodeaza din gura…Din pacate Do Hee nu intelege ce a auzit, nu accepta, asa ca o ia pe In Ju si pleaca, dar In Wu este mandru de tatal lui si-l incurajeaza. Jun Yeong profund tulburata de scena la care tocmai a asistat cauta consolarea la Kim Do Yoon. Tanarul emotionat face ordine in casa si ii pregateste cina pe care nu a reusit niciodata pana acum sa i-o ofere. In Ju isi cauta fratele si-i reproseaza ca mama lor sufera din cauza lui. In Wu nu crede in sinceritatea ei si-i reproseaza la randul lui tot ce avea pe suflet. O gaseste infricosatoare si josnica pentru ca a vrut doar sa fie Ha In Ju, a vrut sa-i ia totul. Culmea este ca Jae Ha ii ia apararea si-i trage un pumn prietenului sau, reprosandu-i ca si el a fost un las ca a fugit in urma cu 20 de ani, fara a face nimic. Plecati impreuna de la bar, In Ju recunoaste in fata lui Jae Ha ca reprosurile lui In Wu sunt adevarate si-i dezvaluie toate temerile ei legate de sentimentele viitoare fata de ea ale parintilor care tocmai si-au regasit adevarata fiica. Dupa o intalnire cu Jun Yeong in curtea Arirang-ului, in care aceasta ii readuce in memorie scene din copilarie si-i spune in fata ca ea este adevarata In Ju, Seong Do Hee are un soc si doarme incontinuu… Isi va reveni ? Isi va accepta adevarata fiica ? Dar ce se va intampla cu cealalta fiica… ?

Prezentarea: mialex55 – asiacinefil.com

Publicat: joi 10 ianuarie 2013

Un temut terorist venezuelean care pe vremuri a avut legaturi cu organizatii nationaliste, comuniste si islamiste din intreaga lume – in prezent condamnat la inchisoare pe viata – a facut celebru porecla “Sacalul” la nivel mondial. A sosit timpul ca si producatorii coreeni de film sa introduca aceata porecla in vocabularul cinematografic autohton, si cum altfel daca nu cu zambetul pe buze ? “Codename: Jackal” e o comedie de actiune a anului 2012 ce spune povestea unui asasin platit poreclit “Sacalul” care, asemeni mai celebrului sau “tiz” Carlos asasina la comanda si mereu scapa ca prin urechile acului, desavarsindu-si “opera” pana la acel nivel incat autoritatile au ajuns sa considere cazurile de crima ale acestuia simple accidente. Intreaga poveste e, bineinteles, o fictiune bine pusa in scena de Bae Hyeong-jun (Too Beautiful to Lie, Once upon a time in Seoul), cu o distributie atragatoare: Song Ji-hyo (regina din “A Frozen Flower” sau concubina din “Gye Baek”), Oh Dal-su (extrem de amuzant in “Detective K” sau “Private Eye”), Han Sang-jin (Deep Rooted Tree, All for Love) sau Seo Dong-won, un actor ideal pentru rolurile comice. In rolul considerat principal ar fi trebuit distribuit Im Seul-Ong, in viata reala membru al formatiei k-pop 2AM, dar cum acesta a renuntat din motive personale la rol, starul k-pop din film a fost interpretat de Kim Jaejoong (la debut pe marele ecran), cunoscut mai mult pentru activitatea sa muzicala, dar si din seriale precum Dr Jin sau Protect the Boss, sau din productia de televiziune “Postman to Heaven”. Nici prezenta starului k-pop in distributie nu a reusit sa transforme filmul intr-un succes de box-office, “Codename: Jackal” obtinand incasari de doar 1,2 milioane de dolari in cinematografele coreene. Cum era de asteptat, coloana sonora e asigurata de melodiile lui Jaejoong.

Choi Hyun e un star Hallyu din lumea k-pop ce participa la filmarile unui clip muzical prin care urma sa-si promoveze noua melodie. Urmarit indeaproape de managerul sau, se comporta arogant, dandu-si aere de mare star. Tocmai a gasit ca masina ce o luase cu numai o saptamana in urma nu e potrivita pentru gusturile sale, motiv pentru care isi doreste una noua. Cu fanii se comporta elegant mai mult din complezenta, insa in intimitatea sa nu ezita sa-si exprime filosofia de a fi star Hallyu: “intai sa te lansezi si sa fii cunoscut la nivel international, apoi e timp si pentru mai multa munca”. Intr-una din zile, cu prilejul amanarii filmarilor din cauza unei mese festive organizate de producatori, Choi Hyun gaseste o fereastra in program si da fuga la “Paradise Hotel”, unde inchiriaza camera VIP. O intalnire misterioasa il asteapta. Deodata cu el in hotelul pana in urma cu cateva zile fost motel soseste o tanara japoneza care se intersecteaza cu starul Hallyu, dar care e cazata cu un etaj mai sus. Ce nu stie Choi Hyun e ca in ultima perioada, in capitala au avut loc mai multe crime ciudate care au fost in cele din urma catalogate de autoritati drept accidente. Serviciile secrete insa stiu ca e vorba de altceva: un individ poreclit Sacalul, un asasin profesionist feroce, isi indeplinea misiunile ca la carte in schimbul unor sume frumoase de bani. La ultima crima comisa, acesta a lasat un biletel la fata locului, in care anunta ca ultima lui misiune va avea loc in hotelul din oraselul Seonjusa. Drept urmare, seful de echipa Shin e trimis de serviciile secrete cu inca doi agenti sa organizeze o misiune de filare in singurul hotel din Seonjusa, unde vor fi ajutati de seful de echipa Ma de la politia locala. In ultima clipa afla, spre suprinderea lor, ca in orasel mai exista un hotel, fostul motel “Paradise”. Si astfel la fata locului isi face aparitia si politia. Ce urmeaza e o nebunie de comedie, pentru ca Sacalul intarzie sa apara, starul Hallyu e rapit si tinut ostatic, iar politistii incep sa inspecteze fiecare camera din hotel pentru a-l localiza pe fantomaticul Sacal. Ce secrete vor fi date in vileag si mai ales unde se ascundea Sacalul ramane sa descoperiti.

“Codename: Jackal” e o comedie – savuroasa pe alocuri – despre aroganta de a fi star Hallyu sau despre andria de a purta temutul nume Sacalul. Personajul Choi Hyun e o vedeta a tinerei generatii, urmarit peste tot de fani, dar care e departe de ceea ce fanii isi inchipuie ca este idolul lor. Dar si viceversa e valabila, uneori nici fanii nu sunt ceea ce starurile se asteapta sa fie. Hyun e fitos, face lucrurile doar asa cum isi doreste el, dar are si o calitate: niciodata nu e multumit cu prestatiile sale pe ecran sau pe scena. Din multe puncte de vedere distribuirea in rolul lui Choi Hyun a starului k-pop Kim Jaejoong este ideala, povestea vietii acestuia si a daruirii din viata de zi cu zi pentru ceea ce face suprapunandu-se perfect peste idealurile personajului pe care il interpreteaza. In schimb, poate parea paradoxal, dar desi Jaejoong interpreteaza rolul principal, acest lucru nu se oberva. In prima jumatate a filmului prestatia lui e una stearsa, aproape inexistenta, redresandu-se putin in a doua jumatate, insa prestatia lui lasa un gust amar: ezitanta, in multe locuri nesigura, cu zambete fortate si cu lipsa de naturalete in interpretare. In mod sigur pe o scena Jaejoong se simte mult mai in apele sale decat in fata camerei de luat vederi. Practic rolul din “Codename: Jackal” e primul dintr-un film pentru marele ecran in care s-a investit ceva si in care are parteneri actori cat de cat cu nume. Anteriorul proiect “Postman to Heaven” era o productie pentru televiziune din cadrul unui proiect mai larg (Telecinema), in care nu existau atat de multe pretentii, insa de aceasta data Jaejoong s-a aflat in fata primului rol adevarat din cariera din lumea filmului, iar lipsa de experienta s-a vazut. Filmle pentru marele ecran nu sunt nici conerte de o ora, nici intalniri cu fanii, nici roluri din seriale de televiziune, ci creatiile supreme din industria filmului, cel mai inalt nivel la care un actor poate aspira. Si chiar daca in prezent in Coreea serialele de televiziune pot adue uneori incasari mai mari ecat multe filme pentru marele ecran, aceste din urma productii sunt miza pentru care se bat agentiile ce impresariaza tinerele vedete. E de condamnat tendinta de promovare a cantaretilor din industria muzicala in lumea filmului, dar e o tendinta de moment ce face parte dintr-o strategie de marketing si de creare a unei imagini de star international care aduce multi bani atat celor deveniti vedete peste noapte, cat si agentiilor de impresariere. Fara talent e greu sa rezisti in lumea filmului, iar viitorul va confirma sau infirma talentul de actor al lui Kim Jaejoong. “Codename: Jackal” e adevaratul inceput sau, la fel de bine, poate fi si un sfarsit. In schimb, ceilalti actori, mult mai experimentati, sunt pilonii acestui film: Song Ji-hyo ne aminteste de rautatea concubinei Eun-go din “Gye Baek”, avand o prestatie de nota 10. Oh Dal-su, in rolul detectivului Ma, e responsabil din nou cu buna dispozitie, iar Han Sang-jin incearca un rol comic ca seful de echipa Shin, dupa ce l-am vazut in recentul “Deep Rooted Tree” intr-un rol dramatic (se potriveste neasteptat de bine in roluri comice). Nu trecuie trecuta cu vederea interpretarea actritei debutante Seo Yi-an in rolul ofiterului Lu, a carei asemanare cu vedeta feminine din Deep Rooted Tree, Shin Se-kyung, poate fi un mare atu in cariera, pe langa talentul pe care l-a demonstrat de la primul ei rol. Scenariul este unul simpatic, insa pe la mijloc devine putin ambiguu, unele aspecte nefiind suficient lamurite pentru a fi intelese imediat de privitor. Finalul e cu rasturnari de situatie, insa la fel de lipsit de consistenta in privinta dialogurilor. “Codename: Jackal” ramane o comedie ce aduce buna dispozitie, cu o echipa de actori “pe plus”, in care tineretea se imbina cu experienta unor actori mai in varsta, astfel ca la finalul vizionarii nu mai esti tentat sa te intrebi cine au fost protagonistii, deoarece buna dispozitie alunga astfel de intrebari.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de uruma44 si gligac2002 – Asia Team Romania, timingul fiind refacut manual, linie cu linie.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 8 ianuarie 2013

Lucrurile incep sa se complice pentru Chang Hee care, dupa cum ii spune Jang Do Hyeon a deschis Cutia Pandorei, desi a fost avertizat sa nu mearga mai departe. Placuta cu numarul de inmatriculare isi are povestea ei, exista insasi marturia audio a tatalui sau prin care acesta recunoaste crima si, in plus, exista si un martor care e dispus oricand sa depuna marturie impotriva lui Gi Cheol. Tot elanul lui Chang Hee este frant, in special ca realizeza de ce tatal sau s-a opus cu atata ardoare relatiei cu Hae Joo. Nici In Hwa nu o duce mai bine. Dupa o discutie intre patru ochi cu Kang San, acesta ii marturiseste ca nu o iubeste, fapt ce o face sa sufere mult dar pe de alta parte sis a caute un vinovat pentru decizia lui San, ce ii marturiseste ca o iubeste pe Hae joo de mic. Si, desigur, cine altcineva poate fi acel vinovat daca nu chiar Hae Joo, care se allege cu o palma si o mustruluiala zdravana de la In Hwa, o persoana schimbata fata de cea pe care o stia. Aceasta ii cere autoritar sa ii dovedeasca ca nu are nimic cu Kang San sis a se desparta de el. Iar ca toata nebunia sa fie completa, “delincventa” Yoon Joo e oprita pe strada de insusi… Il Moon, care o invita sa ia masa cu el, iar mai apoi ii face o propunere…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 8 ianuarie 2013

Muzeul Miniaturilor din orasul Taipei (Taiwan) este primul muzeu din Asia in care au fost colectionate miniaturi. Muzeul a fost fondat la 28 martie 1997 de catre domnul Lin Wen-ren si sotia lui. In timpul calatoriilor in scop de afaceri pe care Lin Wen-ren si sotia lui le faceau, au cumparat pentru copiii lor case mici si masini de jucarie. Pasiunea pentru miniaturi au descoperit-o in timpul calatoriei in regatul Tarilor de Jos si astfel cuplul a inceput sa cumpere accesorii, mobilier pe care au inceput sa-l asambleze. In acelasi timp, au participat la licitatii internationale si s-au alaturat asociatiei de arta in miniatura. Ei au inceput planificarea muzeului lor inca din anul 1993.

Logo-ul muzeului vine de la “Rose Mansion”, unul dintre cele mai renumite exponate din colectia muzeului. Aleasa ca una din cele zece cele mai semnificative opere de arta miniaturala din America in ultimii 25 de ani, “Rose Mansion” a fost realizata in aproape patru ani de catre Dr. Reginald Twigg (doctor in istoria arhitecturii). dupa modelul unei case reale construite in anii 1885 in Los Angeles. Aceasta versiune in miniatura a conacului ( scara este de 1:12), realizata de Dr. Reginald Twigg ca parte a lucrarii de doctorat, in 1993, este de o uluitoare detaliere atat in exterior cat si in interior. Logo-ul exprima delicatete, natura reala, visele, romantismul si istoria artei in miniatura.

Originile miniaturilor se regasesc in Germania secolului al XVI –lea ca instrumente de predare pentru copiii aristocratiei, dar ca forma de arta a fost cunoscuta in lume mult mai tarziu, in secolul al XIX- lea. Astazi capodopere in miniatura se regasesc in Europa si America de Nord si acopera o arie vasta de subiecte, de la seturi complete pana la accesorii complicate de pictura pe vesela sau tablouri pe pereti. Reproducerile sunt, in general, realizate la o scara de 1:12, sau la jumatate 1:24.

Muzeul din Taiwan este primul specializat in miniaturi contemporane si are doua formate: “Doll House’ si camere sectionate asezate in vitrine prevazute cu o lupa imensa – singurul mod de a admira toate detaliile. Muzeul este clasat pe locul al doilea in lume, cu o colectie de aproape 200 de ariticole. Exponatele muzeului pot fi clasificate in strazi medievale europene, arhitecturi baroce, arhitecturi din Epoca Victoriana din Anglia si case din perioada coloniala din SUA.

Articol realizat de Doina Ghirca – asiacinefil.com

Publicat: luni 7 ianuarie 2013

Surpriza pe care Cha Seung Jo dorea sa i-o faca lui Se Kyung cu ajutorul complicilor prieteni comuni la galerie e un fiasco total. Se Kyung nu cade in capcana si nu vine la intalnire. Cha Seung Jo nu renunta cu una cu doua, si cu ajutorul lui Ah Jung reuseste sa-i detecteze telefonul lui Se Kyung si in cele din urma sa o gaseasca pe malul raului Han. A doua marturisire sincera e convingatoare, iar Se Kyung inainte de a-i da un raspuns, ii cere o ora, doar o ora. Timp suficient sa dea buzna in culcusul Iepurelui Alb Tommy Hong si sa-i transmita ca exista lucruri mai de pret decat contractul cu el, cum ar fi o “iubire urata”. Drumul pe care va pasi a fost deja ales, si de acum chiar nu mai exista cale de intoarcere. Dupa aceasta seara ametitoare, Cha Seung Jo nu obtine confirmarea ca a reusit sa cucereasca definitiv inima printesei Alice, cu toate ca aceasta i-a acceptat cu un semn discret din cap dreptul de a o curta. Mai mult, se trezeste cu o invitatie sa ia masa de la nimeni altul decat presedintele Royal Group, tatal sau, Cha Il Ran. Intalnirea bilaterala fata in fata intr-o atmosfera degajata nu reuseste decat un lucru: sa-i confirme lui Seung Jo ca “batranul” a ramas neschimbat fata de acum 6 ani, cand l-a umilit, desmostenindu-l. Dar in spatele intentiei “sincere” a presedintelui Il Ran se afla si dorinta de a testa terenul in perspectiva unei posibile casatorii intre fiul sau si Shin In Ha de la GN Fashion, in special ca inca nu a luat o decizie in aceasta privinta. Aceasta din urma se zbate din rasputeri alaturi de aliatii ei pentru a da impresia unei relatii solide bazata pe potrivire de caracter cu Cha Seung Jo, cand, de fapt, nimic din afirmatiile sale nu se verifica in realitate. Ce nu stie ea e ca cineva e cu ochii si mai ales cu urechile pe tot ce se vorbeste despre aceasta casatorie, o persoana dispusa sa faca orice pentru a o impiedica, care sufera in tacere: Suh Yoon Ju. Lucrurile, insa, se precipita, si multe secrete ajung sa fie date in vileag…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 6 ianuarie 2013

Se Kyung, asemeni unei Alice speriate in Tara Minunilor, isi ia lumea in cap si se ascunde de secretarul Kim (sau sa fie presedintele Cha ?). Doar prietena ei si sora Se Jin stie unde se afla, mai exact la un loc de recreere si refacere fizica destinat femeilor. Insa toata lumea afla de locatie datorita indiscretiei lui Se Jin, si toti dau buzna in acel loc, de la presedintele Cha la Iepurele Alb Tommy Hong, ce sinte ca e pe cale sa prinda un peste mare aducator de multe zerouri in cont. In parcarea centrului, Se Kyung nu mai are unde sa se ascunda, iar in momentul in care presedintele Cha o striga pentru a-i face marturisirea eliberatoare, decide sa infrunte situatia si se arata. Presedintele Cha recunoaste smerit ca a gresit si isi afirma aproape teatral identitatea, crezand ca o va surprinde pe Se Kyung. Dar aceasxta, cunoscand deja adevarul, nu poate decat sa se prefaca surprinsa si sa-si repete in gand ca e ultima fapta de acest gen. Mai apoi invoca diferenta de statut social ce o desparte de al ei presinte Cha, si da fuga la biserica, rugandu-se sa-I fie iertata aroganta de a se fi prefacut in fata marturisirii sincere a lui Cha. Acesta e usor descumpanit dar si usurat ca a scapat de povara jocului pe care tot el il incepuse. Ce poate sa faca mai departe ? Simplu: trebuie sa cumpere mult soju si… sad ea fuga la familia lui Se Kyung, unde fara a mai ascunde ceva, sa recunoasca faptul ca a fost respins de fiica cea mare a familiei si, mai ales, ca nu mai e secretarul Kim, ci insusi presedintele Artemis Coreea. Dar oare aceasta cale va functiona pentru a-i schimba parerea lui Se Kyung ? Va obtine vreun aliat in acest nobil scop ?

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 6 ianuarie 2013

Intr-un an 2007 in care cinematografia coreeana cunostea succesul international prin “Secret Sunshine” al lui Lee Chang-dong si in care productii precum “D-War”, “May 18”, “Voice of a Murderer” sau “Going by the Book” dominau box-office-ul autohton, indraznetul regizor Lee Myung-se (autorul noncomformistului “Duelist” din 2006 pentru care a si fost pemiat) a reusit sa-si faca loc in filmele de top ale anului cu productia “M”, total inedita prin tema sa in peisajul industriei coreene de film. Cu o poveste aproape suprarealista, Lee Myung-se reuseste ceea ce un pictor precum Dali sau Picasso au reusit in pictura: sa realizeze un tablou viu, colorat, al gandurilor si sufletului unui om rascolit de amintiri triste si frumoase deopotriva din trecut, ajuns in pragul unei crize emotionale si de inspiratie. “M” are un aer misterios si “mai putin poetic”, cum la un moment dat personajul central isi scrie pe pc in continuu (“Mai specific, mai putin poetic”), desi cele doua notiuni nu se chiar exclud (un scriitor, fie el poet sau romancier, are nevoie de imersiunea in concret, in specific, pentru ca poeticul sa iasa la suprafata sub forma unor idei sau ganduri mai mult sau mai putin originale, deci specificul si poeticul sunt strans legate una de cealalta, sunt definitia… muzei, nu se exclud). Imaginile au o forta senzuala, seducatoare, insa numeroasele divagatii si incursiuni in imaginatia intunecata pe alocuri a personajului central pot distrage atentia privitorului de la a simti frumusetea extraordinara a acestui film – probabil unic pentru cinematografia coreeana.

“M” nu este un omagiu adus productiei omonime clasice din 1931 a lui Fritz Lang, si tot ce imprumuta de la aceasta e nota de mister care si aceea e mai mult cu iz hitchcockian. Actorii din rolurile principale au o interpretare la ianltime. Kang Dong-won era deja un nume cunoscut, dupa aparitia in filme precum “Too Beautiful to Lie”, “Duelist”, “Maundy Thursday” sau “Voice of a Murderer”, iar interpretarea personajului Min-woo, situat undeva intre romantismul de vis si eruptia brusca a vulcanului de elemente absurde a fost una extrem de dificila, dar dusa la bun sfarsit de talentatul actor. S-ar putea chiar spune ca rolul lui Kang Dong-won din “M” l-a transformat pe acesta intr-unul din actorii-cheie ai generatiei sale. Cele doua partenere ale sale, Kong Hyo-jin (in rolul logodnicei Eun-hye) – pentru care “M” a constituit o trambulina spre succes – “Happiness” (2007), “Rolling Home with a Bull” (2010), “Love Fiction” (2012) – si frumoasa Lee Yeon-hee (in rolul “muzei” Mimi) – ce debutase cu un an in urma pe marele ecran in “A Millionaire’s First Love” alaturi de Hyun Bin, – sunt “poeticul”(Mimi) si “specificul”(logodnica Eun-hye) din ecuatia acestui film. “M” nu a trecut neobservat criticilor de film, avand 11 nominalizari si 5 premii castigate la festivaluri precum “Korean Film Awards” (2007), “Grand Bell Awards” (2008) si “Blue Dragon Film Awards” (2008). La box-office a castigat aproape 3 milioane de dolari, insa nu e un film comercial 100% destinat box-office-ului, nota de mister si realizarea sa indreptandu-l mai mult spre zona artisticului.

Ea il numeste “Domnul M” deoarece ii place tot ce incepe cu litera M (Mozart, Modigliani, Luna – Moon). Il zareste intr-o biblioteca, citind de zor si se indragosteste de el la prima vedere. Il urmareste din umbra si-si repeta in gand tot ce nu are curajul sa rosteasca cu glas tare, minunatele sentimente ce-i invapaiaza inima adolescentina. El e un scriitor de succes, deseori in pana de inspiratie si preset de editori sa mai scrie un roman care sa aduca frumoase castiguri editurii. Dar are o problema cu lipsa de inspiratie si… trecutul, motiv pentru care consulta un psihiatru ce nu ezita sa-i recomande “clasicul” tratament cu prozac. Bantuit de cosmaruri si de halucinatii pe canicula unei veri toride, acesta nu reuseste sub nici o forma sa-si recapete inspiratia pentru a scrie un nou roman in continuarea succesului anteriorului. Iar inspiratia i-o aduce cu atat mai putin sotia lui, fata de care e destul de distant si nu pare a se simti in largul sau. Si totusi, intr-o zi gaseste niste vechi poze, imagini pe care nu le recunoaste ale unor momente traite in trecutul indepartat. Din acel moment, se simte urmarit din intuneric de cineva: e vorba de Mimi, prima lui iubire. Treptat, sentimentele ce au existat odata fata de ea ii inunda sufletul si-l fac sa retraiasca trecutul in care se simte pierdut, alunecand parca din cosmarurile prezentului. Mimi devine muza lui, si cu ajutorul ei va incerca sa-si regaseasca inspiratia.

Filmul e o drama psihologica plina de mister, desprinsa parca din filmele noir hollywoodiene ale anilor ’30-’40 sau din scrierile absurde ale lui Kafka. Personajul central, Min-woo, interpretat excelent de Kang Dong-won, e un scriitor de succes parasit de inspiratie. Macinat seara de seara de cosmaruri care ii aduc insomnii si nenumarate intrebari fara raspuns, acesta devine pacientul unui psihiatru recomandat de tatal sotiei sale pentru editura caruia urma sa-si scrie urmatorul roman. Tema scriitorului lipsit de o muza o regasim in numeroase filme si scrieri (proza sau versuri) de-a lungul timpului, fiind o preferata a clasicismului. Doar ca de aceasta data regizorul Lee Myung-se ralizeaza un adevarat spectacol de lumini si umbre ce redau fidel trairile interioare ale personajului aflat in criza. Decorurile luminoase ale unei toride zile de vara in care oamenii se plimba pe strazi inguste cu umbrele pentru a se feri de razele fierbinti ale soarelui, in vacarm, contrasteaza cu decorurile intunecate, protagonistele cosmarurilor lui Min-woo. Il regasim pe acesta ratacind pe o strada ingusta si intunecata in cautarea unui misterios local, barul Lupin, locul de intalnire dintre trecut si prezent, puntea de legatura intre doua lumi – cea reala si cea imaginara, o locatie invaluita in mister in care serveste un barman aproape senile, tot timpul curios la discutiile putinilor clienti ce trec pragul locatiei.. Muza Mimi, de care se reindragosteste Min-woo in visurile sale, e neschimbata, ca in anii adolescentei cand s-au cunoscut. Min-woo nu se intreaba de unde a aparut prima lui iubire, total neschimbata, purtand acelasi costum scolar din tineretea sa. I se pare doar familiara si se multumeste sa-si creeze scenariile care ii convin, in special ca tanara e aceeasi adolescenta timida pe care a cunoscut-o odinioara, cu ezitari si dezinvoltura tipica adolescentelor visatoare. Mimi ii aduce in suflet romantismul – sau amintirea lui fada, si il determina pe Min-woo sa faca anumite conexiuni la nivel neuronal in masura a porni masinaria inspiratiei. Filmul nu are o liniaritate clar definita al carei traseu sa-l urmeze, regizorul purtandu-ne din realitate in imaginatie si viceversa fara a realiza uneori momentul saltului in spatiul temporal; acum suntem in prezent, imediat un flashback ne duce in trecut sau in imaginatia scriitorului sau a fetei. Totul este, insa, extrem de dinamic, de viu si de colorat, scenele se succed intr-un ritm alert iar daca nu urmaresti atent firul povestii risti sa te pierzi in detaliile misterioase si sa nu ajungi cu bine la final – adica sa intelegi intentia regizorului (care e totodata si scenaristuil filmului). Muzica este superba, decorurile misterioase si fascinante, imaginile – un adevarat spectacol vizual de lumini si umbre, culori si monocromism, regia – de zile mari, iar jocul actorilor e convingator, in special al lui Kang Dong-won. Un film deosebit, care pentru iubitorii cinematografiei asiatice nu trebuie scapat din vederi.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania colegei noastre elenas – Asia Team Romania.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 5 ianuarie 2013

Filmele de epoca japoneze au fascinat mereu prin profunzimea mesajului lor, indiferent ca vorbim de perioada de aur a filmului japonez, cand regizori precum Akira Kurosawa sau Hideo Gosha ridicau la rangul de arta genul jidaigeki (ecranizari epice cu precadere din perioada Edo a istoriei Japoniei -1603-1868 -) sau de realizarile secolului XXI. In anul 2010. doua filme de gen au facut inconjurul lumii, fiind prezente la festivalurile internationale si atragand atentia iubitorilor lumii apuse a samurailor. “Sword of Desperation” spunea povestea unui samurai expert in lupta cu sabia prins in mijlocul unui complot in care trebuie sa intre pentru a-si salva onoarea. In schimb, “The Last Ronin” a fost un proiect despre care s-a vorbit mult si despre care inclusiv site-ul nostru a amintit intr-un articol anterior. Filmul este regizat de Shigemichi Sugita, care la cei 69 de ani ai sai a lasat la o parte activitatea de producator, regizand la 14 ani distanta de filmul de debut probabil capodopera vietii sale, cu care va ramane in memoria cinefililor. Acesta a reusit sa transpuna pe marele ecran o noua punere in scena a celebrei povesti clasice a literaturii japoneze, “Chushingara”. Sugita s-a inspirat din romanul lui Shoichiro Ikemiya, anterior adaptat intr-un serial pentru televiziune in 2004, in 6 episoade, si are in centrul ei pe cei doi supravietuitori ai atacului celor 47 de ronini. Koji Yakusho il interpreteaza pe razboinicul Seo Magozaemon, care fuge in noaptea de dinaintea raidului, in timp ce Koichi Sato il interpreteaza pe Terasaka Kichiemon, un servitor loial care se ascunde dupa atac timp de 16 ani, cand cei doi, unicii supravietuitori ai evenimentului tragic, se reintalnesc… “The Last Ronin” a fost primul film japonez realizat de echipa locala a companiei americane Warner Bros, avand un staff si o distributie in totalitate formata din japonezi. Filmul a avut nu mai putin de 11 nominalizari la premiile Academiei Japoneze de Film, si a castigat unul, pentru Cea mai buna scenografie.

Terasaka Kichiemon e singurul supravietuitor al incidentului cunoscut ca “Razbunarea celor 47 de ronini”. Cu saisprezece ani mai devreme, un grup de samurai ai domeniului Ako, apartinand casei Asano, au intreprins un atac asupra resedintei seniorului Kira, ucigandu-l pe acesta drept razbunare pentru moartea stapanului lor. Dar cum un asemenea gest echivala cu un act de razvratire impotriva Sogunului, la scurt timp dupa indeplinirea misiunii cei implicati si-au facut seppuku, murind cu onoare si ramanand in memoria colectiva drept eroi. Doar lui Terasaka Kichiemon i s-a dat misiunea de a trai si a depune marturie despre batalia vazuta. Timp de saisprezece ani a cutreierat tinuturile si a cautat membrii familiilor celor ucisi, relatandu-le povestea si impartind ajutoare banesti . Dupa ce a intalnit si ultima persoana, Terasaka Kichiemon isi poate considera misiunea incheiata, asa ca se indreapta spre Kyoto pentru a participa la cea de-a saptesprezecea comemorare a celor 46. Pe drumul de intoarcere, il zareste in treacat pe Seno Magozaemon, un fost camarad care a parasit grupul roninilor cu doar o noapte inainte de misiune. Disparitia lui Magoza a fost inexplicabila pentru toti, deoarece acesta nu avea nici sotie nici copii, si era foarte devotat scutierului Oishi, conducatorul grupului. Asa ca sa-l revada in viata dupa atat de mult timp, a fost o mare surpriza.

Seno Magozaemon si-a schimbat radical viata dupa disparitie. A renuntat la statutul de samurai, devenind negustor de antichitati. Acum traieste retras, sub un alt nume, intr-o casuta dintr-o padure de bambus de la periferia Kyoto-ului, impreuna cu o frumoasa tanara pe nume Kane. Magoza a crescut-o de mica pe Kane, ajutat de doamna Yu, o fosta curtezana din faimosul cartier Shimabara. Doamna Yu a educat-o pe Kane, predandu-i muzica, etica, scrierea, si avand grija de ea in perioadele de absenta ale lui Magoza, cand era plecat cu afaceri. La intoarcerea din ultima calatorie, Magoza o duce pe Kane la o piesa de teatru de papusi, spectacol aflat la mare cautare, fiind un nou gen de distractie. In timpul spectacolului Kane e zarita de Shuichiro, fiul mostenitor al unui bogat negustor de tesaturi, Chaya, care se indragosteste de fata la prima vedere. Doar ca Magoza il zareste printre spectatori pe Terasaka Kichiemon si pleaca panicat la jumatatea spectacolului impreuna cu Kane. Shuichiro isi doreste o casatorie cu frumoasa necunoscuta, si pentru asta negustorul Chaya il roaga pe Magoza sa o gaseasca. La randul lui Terasaka Kichiemon il cauta pe Magoza, asa ca anonimatul si pacea in care Magoza si Kane au trait in ultimii saisprezece ani par sa se destrame. Ce secerete se vor dezvalui?

Adio acestei lumi si noptii.
Cine-i cel ce calatoreste catre moarte?
E polei pe drumul catre cimitir.
Urme de pasi ce dispar unii dupa altii…
Dar vai, un vis e doar, in vis!

Versurile de mai sus apar in deschiderea filmului si sintetizeaza intr-un mod fermecator esenta povestii. De fapt sunt mai multe povesti. Una din ele e despre “a fi samurai” si acel devotament complet de care sunt capabili membrii castei. Fie ca sunt in postura de a sfida stricta oranduire feudala si autoritatea shogunului pentru a restabili onoarea seniorului lor, fie ca sunt in situatia de a-si face harakiri, fie ca li se interzice moartea onorabila pentru a indeplini o alta misiune, cu riscul de a purta eticheta de tradator, acestia se supun fara ezitare si se dedica pe de-a-ntregul misiunii, lasand deoparte orice nevoie personala. E uimitor cum pot trai dedicati unei misiuni care le acapareaza intreaga viata! Si totul se desfasoara cu onoare, indiferent de greutati, dupa un cod strict, iar singura recompensa e satisfactia indeplinirii in mod impecabil a sarcinii primite. Koji Yakusho face un rol superb interpretandu-l pe Magoza, rol cu care reuseste sa exemplifice la superlativ cat de departe si cat de profund poate merge un samurai in a-si indeplini misiunea. Chiar daca trebuie sa renunte la statutul castei, chiar daca trebuie sa se ascunda saisprezece ani, chiar daca trebuie sa indure umilinte de neindurat, chiar daca trebuie sa-si recladeasca din temelii existenta, in interior si in esenta el nu poate fi altceva decat samurai. O alta poveste este despre iubire si sacrificiu personal. Frumoasa Kane e personalizarea iubirii impetuoase si a sacrificiului de sine. Interpretarea tinerei Nanami Sakuraba este minunata si desi rolul ei e unul secundar, reuseste sa transmita valuri de emotii. Si ea e membra a aceleiasi caste a razboinicilor, iar Magoza, crescand-o, i-a isuflat toate valorile statutului ei. Desi pare ca nu pretuieste aceste valori, exista un punct in procesul de maturizare in care fata constientizeaza dimensiunea sacrificiului lui Magoza. In acel punct manifestarea iubirii ei ia o alta directie, transormandu-se in sacrificiu, pentru a-i da posibilitatea lui Magoza sa-si finalizeze misiunea. Povestea din spatele acestor povesti e cea spusa in piesa de teatru. Muzica si versurile ce insotesc jocul papusilor exprima ceea ce ramane nespus intre protagonisti.
Cine se asteapta ca “The Last Ronin” sa fie un film de actiune, va fi cu siguranta dezamagit, existand doar cateva scurte secvente de lupta, in momentele de evocare a razbunarii celor 47 ronini. Totusi, filmul este o adevarata bijuterie cinematografica, dar pentru a o putea intelege, spectatorului i-ar fi de folos sa fie familiarizat cu conceptul Bushido care subliniaza importanta loialitatii si a sacrificiului personal. Lentoarea povestii poate pune la incercare rabdarea privitorului, dar ii lasa timp sa patrunda admosfera si sensurile profunde din substraturi. Caractere puternice sunt zugravite treptat, pe masura ce se dezvaluie increngaturile sociale ale acelor vremuri, reusind sa ofere spectatorului o fresca a societatii medievale nipone. Iar finalul, subliniaza inca o data ceea ce inseamna “adevaratul spirit al samuraiului”.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania a acestui film lui lasedan – Asia Team Romania.

Articol realizat de corina1002001 – asiacinefil.com

Publicat: vineri 4 ianuarie 2013

Jang Do Hyeon se decide sa actioneze in momentul in care e incoltit de procurori pentru afacerile necurate ale companiei Cheonji. Dar inainte incearca sa foloseasca din nou vechile sale metode de operare si il santajeaza pe Park Gi Cheol cu numarul masinii care l-a accidentat pe sergentul Chun. Numarul masinii contine amprentele lui Gi Cheol, deci ar fi o dovada suficienta pentru a-l arunca pe acesta dupa gratii pentru accident urmat de moartea victimei si fuga de la locul faptei. Disperat, Gi Cheol isi cauta fiul la procuratura, tocmai inainte ca acesta, alaturi de grupul de procurori, sa se indrepte spre sediul Cheonji sis a opereze arestarea presedintelui Jang. Chang Hee se simte umilit cand de fata cu colegii sau, il vede pe tatal sau ingenunchind in fata lui, insa nici gestul de umilinta al parintelui nu il poate indupleca, amenintand chiar ca daca obstructioneaza misiunea, ar putea fi chiar el arestat. Mai apoi, acuzatii precum manipulare, deturnare de fonduri si evaziune fiscala curg in fata Presedintelui Jang, caruia ii sunt puse catusele pe mana de insusi Chang Hee. Inevitabilul s-a produs, ramane de vazut in ce masura amenintarile lui Do-hyeon se vor materializa.
In tot acest timp, Hae Joo are nevoie de ajutorul ori a unchiului sau, ori a lui Chang Hee, in conditiile in care sora ei mai mica, Yoon Joo ajunge la politie in urma furtului banilor lui Jang Il Moon in noaptea de pomina pe care acesta o astepta de la misterioasa “blonda”. Dar niciunul nu-I raspunde apelului, in conditiile in care tocmai urma a se desfasura operatiunea de arestare a lui Jang Do-hyeon, la care cu totii lucrasera luni de zile. Singurul care raspunde apelului lui Hae Joo e Kang San, care vine imediat in ajutor, saritor. Acesta va si rezolva problema rpin mijloace specifice, reusind sa-l umileasca din nou pe Il Moon. Inca o bila alba pentru Kang San in ochii lui Hae Joo. Incet si sigur, Chang Hee incepe sa o piarda pe Hae Joo. Dar lucrurile se complica si mai mult, si nori negri se abat asupra viitorului relatiei lor.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: joi 3 ianuarie 2013

“Edge of the Empire” (2010) ne introduce in atmosfera secolului VIII din sudul Asiei, intr-o poveste ce are la baza un best-seller omonim scris de Sunya Polprasit si castigator al premiului “J.F.Kennedy” pentru literatura. Filmul nu beneficiaza de un buget ridicat, nu are actori cunoscuti in Thailanda in distributie, insa are un scenariu reusit ce poate fi pus in valoare si de actori fara nume. Datorita unor scene destul de violente, filmul s-a lansat pe dvd cu interdictie de vizionare pentru persoanele sub 18 ani. In ultimii ani, cinematografia thailandeza a indraznit mai mult in materie de filme de epoca, incurajata fiind de succesul lui “Ong Bak”. Intre 2 continuari mergand pe aceeasi reteta a succesului, dar mai putin reusite, un “Queens of Langkasuka” a dus faima filmelor de gen thailandeze peste hotare, in timp ce sequel-ul lui “Bang Rajan” s-a bucurat de un succes moderat. “Edge of the Empire” se doreste un film istoric care cu siguranta promite multe, insa bugetul mai redus decat necesitatile unui astfel de proiect si accentele melodramatice ale scenariului au indepartat productia de asteptari.

In secolul VIII, imperiul chinez incearca sa se extinda spre sudul continentului asiatic, populat de grupuri etnice libere pana atunci. Privite ca asezari de barbari necivilizati, aceste populatii au fost exploatate si persecutate, pana cand singura altrenativa ce le-a mai ramas a fost sa fuga din teritoriile ajunse sub stapanirea armatei Han. Si totusi, un grup etnic pe nume Thai (stramosii actualei populatii majoritare a Thailandei) a incercat sa se opuna stapanitorului Han. Lumpoon e un iscusit luptator Thai, ce participa cu placere la intrecerile anuale de lupte la care participa luptatori din toate tinuturile populate de Thai. Daca la o prima vedere aceste intreceri par o ocazie de distractie pentru toata lumea, in realitate erau atent supravegheate de spioni sau trimisi de-ai Imparatului Qin in regiune. De orasul Ler raspundea Tiewliang, un comandant Han, care, in ciuda originii sale, proteja populatia Thai prin reguli ingaduitoare dar ferme. Toata lumea il respecta, iar acesta oferea in schimb un respect similar. Dar cu prilejul intrecerii anuale de lupte din orasul Ler, la eveniment participa si noul consilier militar al lui Tiewliang, Libong, fiul ingamfat al Lordului Liboon dintr-un oras apropiat de Ler. Acesta intra in conflict cu castigatorul intrecerii, Lumpoon, dupa ce ii ia banii obtinuti ca premiu. Mai apoi vede ca sora acestuia, o Thai, era indragostita de un soldat Han, lucru care il scoate din sarite. In momentul in care incearca sa abuzeze de sora lui Lumpoon, Tiewliang afla si il pedepseste conform regulilor sale, alungandu-l din oras. Plin de ura, Libong se intoarce in orasul invecinat si impreuna cu tatal sau pune la cale schimbarea lui Tiewliang cu un Lord tiranic, Litongjia. Si ca si cum aceste uneltiri n-ar fi fost de ajuns, o nenorocire petrecuta in urma unui accident va starni furia nebuna a noului stapan al Ler-ului, ce se va razbuna pe populatia Thai. Totul pana cand aceasta se decide sa riposteze…

In buna traditie a filmelor istorice thailandeze, avem parte intai de toate de o adevarata lectie de istorie si patriotism. Este stiut faptul ca Thailanda de azi nu e formata dintr-un singur grup etnic, ci dintr-un amalgam etnico-cultural datorat zbuciumatei istorii a regiunii. De exemplu, in anii ce au urmat actiunii din acest film, in zona, puterea va reveni unui puternic imperiu – Imperiul Khmer -, care va dainui din 802 pana in 1431, controland intregul teritoriu prosper al actualelor state Laos, Thailanda, Vietnam, Birmania si Malayezia. In aceasta situatie, nu e de mirare ca in Thailanda de azi exista nu mai putin de 3 grupuri entice principale: Thaii reprezinta aproape 90% din populatie (thaii din sud, thaii centrali, thaii din nord-est, thaii chinezi), urmati de khmeri si malayezieni. Nu intamplator am amintit procentul de 90% din populatie ca fiind thai, deoarece filmul prezinta perioada in care stramosii Thailandei de astazi au fost nevoiti sa-si paraseasca teritoriile in fata invadatorului chinez si sa se retraga spre sud, in locul unde vor ramane secole la rand. Pe atunci, prin secolul VIII, thaii nu erau decat un mic grup etinic de cateva mii de persoane ce populau 6 regiuni manoase, insa pentru “civilizatii” chinezi nu erau decat niste barbari ce trebuiau tratati ca atare. Pe de alta parte, nu e ocolit deloc specificul realizarii acestui gen de filme sub aspect visual. Cu puternice influente dinspre cinematografia mult mai experimentata de la Bollywood, filmul istoric thailandez nu iese dintr-un anumit tipar aplicat tuturor productiilor de gen. Se poate spune ca realizatorii thailandezi au un talent deosebit in a reda personajele negative in toata rautatea lor, fiind zugravite la propriu si la figurat in culori sumbre. Un ramjet sadic, un act atroce comis impotriva unor neajutorati, o tinuta majestuoasa pentru un tiran abject, toate sunt personificate intr-o singura fiinta, iar decorurile sunt in consonanta cu felul de a fi al tiranului (tunete, nori negri si cer rosiatic). Acesta e domeniul in care exceleaza realizatorii thailandezi, reusind sa insufle unui privitor non-asiatic sentimentul ca in acele tinuturi exotice au trait de-a lungul istoriei doar tirani necrutatori si eroi care au incercat sa li se opuna. O asemenea imagine e in contrast cu ceea ce Thailanda de azi ne arata ca este si ne poate face sa intelegem evolutia acestei natiuni ce porneste din timpurile din “Edge of Empire”.

Ca realizare, filmul nu este rau, insa totul e destul de simplist redat, uneori cu exagerari inclusiv artistice (fluturii ce apar in film, avand culori mult prea vii, sunt realizati pe calculator, contrastand prea mult cu decorurile). Scenele de lupta nu au prea multe efecte speciale, insa sunt suficient de dinamice si realiste cat sa contribuie la spectaculozitatea povestii. La acest capitol, scenaristul ce a adaptat un roman de succes a facut o treaba foarte buna, povestea desi usor previzibila beneficiind de numeroase rasturnari de situatie petrecute rapid, care capteaza atentia spectatorului. Totusi, in conditiile in care povestea se intinde pe durata mai multor ani, prezentand o evolutie nu atat a personajelor cat a unei perioade istorice zbuciumate, durata filmului se impunea sa fie de cel putin 2 ore. Chiar si asa, chiar si daca peste unele momente s-a trecut mult prea repede cu privirea, filmul nu dezamageste, mesajul sau putand fi inteles usor de oricine. Nu e un film care sa fie peste nivelul altor filme istorice thailandeze in care in ultimii ani s-au investit bugete uriase, insa merita vazut pentru a intelege si invata franturi din istoria acestei natiuni care azi e una din cele mai importante atractii turistice ale Asiei.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romanai de gligac2002 pentru asiacinefil.com.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: joi 3 ianuarie 2013

Perseverenta si aluziile lui In Wu au reusit sa-l tulbure atat de mult pe doctorul Ha Young Beom, incat cere sa fie cautat Go Jae Chul, tatal adoptiv al Jun Yeong-ei. De la acesta afla uluit ca Jun Yeong este fiica lui pierduta si se grabeste sa ajunga la locul competitiei pentru a dezvalui adevarul. Cu toate ca In Wu il preseaza, privirile disperate ale In Ju-ei sunt mai convingatoare, asa ca, neputiincios, paraseste sala. Durerea celor doi, tata si fiu, este la fel de sfasietoare. Primul nu are curajul sa-si recunoasca public fiica si sa-si asume vina, al doilea nu-i poate spune pe nume surorii lui adevarate. Concurentele au terminat de pregatit meniul ce si l-a ales fiecare. Dar, stupoare, juriul constata ca amandoua au preparat acelasi sos din floare de lotus, ba mai mult gustul este acelasi. Prin urmare incep acuzele. Seong Do Hee o acuza pe Jun Yeong ca a vazut-o preparand sosul. Tanara nu neaga, dar precizeaza ca niciodata nu a invatat-o sa-l pregateasca. In Ju nu scapa ocazia, asa ca iese in fata si o acuza ca a copiat sosul mamei ei. Juriul, publicul, presa… toata lumea este scandalizata. Doar Jae Ha, Do Yoon si… In Ju stiu care este misterul… talentul uimitor al Jun Yeong-ei care poate reproduce orice aroma gustata vreodata. Asa ca juriul decide castigatorul…Presedinta Baek Seol banuieste ca este trasa pe sfoara si cere secretarului sau sa faca cercetari pentru a afla ce invart cei doi la Arirang. Din pacate dovada nu intarzie sa apara… In Wu care intre timp a observat ca Jae Ha vorbeste numai despre Jun Yeong, vine la Arirang sa cunoasca concurenta acestuia. Si se pare ca Do Yoon si-a gasit nasul… In bucataria Arirang angajatii arata aceeasi ostilitate fata de Jun Yeong. Sunt nesupusi, nu-i asculta ordinele, o barfesc. Dar “umbra” ei este vesnic in preajma si… o scoate la timp din incurcatura, ceea ce amplifica furia presedintei Baek Seol. Pe langa asta, a realizat ca remarcabilul ei fiu a pacalit-o…

Prezentarea: mialex55 – asiacinefil.com

Publicat: joi 3 ianuarie 2013

Producatorul Jo Hyun Gil a fost gasit mort in cartierul Gangnam Cheongdam-dong din Seul. Jo Hyun Gil avea 48 ani si a participat in calitate de producator la realizarea multor drame care s-au dovedit un real succes, cum ar fi “IRIS”, “Athena”, filme precum “71 Into the Fire”, “Wet Dreams” si seria “Marrying the Mafia”. Trupul sau a fost gasit intr-o masina, in parcarea unui restaurant pe care il detinea, in dimineata zilei de 2 ianuarie la ora 9.Potrivit unui raport preliminar al politiei, cauza mortii a fost hipotermia, cel mai probabil pentru ca a ramas in masina pentru prea mult timp pentru o vreme extrem de rece. Politia a declarat ca ar fi fost vorba de o tentativa de sinucidere. In timp ce o cunostinta de-a producatorului crede ca a fost vorba de sinucidere, datorita unei postari pe facebook a defunctului, ce ar fi scris pe 31 decembrie 2012 “acum ma simt bine pentru ca am anulat totul”, familia defunctului insista ca moartea acestuia a fost un accident. Varul acestuia sustine ca Jo Hyung Gil a suferit mai multe interventii chirurgicale datorita unor probleme cu inima si ca ar fi murit datorita unui soc suferit de inima lui slabita. “Nu a avut nici un motiv sa se sinucida, nu a avut probleme privind afacerile sau finantele”.
Priveghiul are loc in incinta spitalului din Gangnam. Actori precum Kim Seung Woo si Lim Hyung Joon au fost de fata, in timp ce Jang Dong Gun, Kim Sun Ah, jucatorul de baseball Ryu Hyun Jin si regizorul Yun Je Gyun au trimis flori. Se pare ca unul din proiectele lui Jo Hyung Gil din acest an ar fi fost chiar producerea unui film despre viata jucatorului de baseball Ryu Hyun. In afara de filmele amintite, Jo Hyung Gil a mai produs “Eye for an Eye”, “Who Slept With Her” si melodrama “The Last Present”, in filmele sale aparand nume mari ale filmului coreean. Acesta nu a fost cooptat pentru producerea serialului IRIS 2, care va incepe sa fie difuzat in Coreea in luna februarie 2013.

Articol realizat de alinabv – asiacinefil.com

Publicat: miercuri 2 ianuarie 2013

In 1970 se lansa in Statele Unite “The Airport”, un film care avea sa scrie istorie la Hollywood. La vremea lui, acesta a castigat peste 100 de milioane de dolari, echivalentul sumei de peste 558 milioane de dolari in 2010, daca ajustam suma la inflatie. Cu 1 premiu Oscar si 9 nominalizari, cu un Glob de Aur si numeroase alte nominalizari, “The Aiport” a devenit al 42-lea film in ordinea incasarilor de la Hollywood din toate timpurile. A avut parte de 3 sequel-uri si dupa el au aparut o multime de alte filme inspirate din lumea transporturilor aeriene, inclusiv parodii. Dupa modelul lui “The Airport”, producatorii japonezi au lansat in 2008 “Happy Flight”, ce s-a bucurat de un succes neasteptat, obtinand peste 14 milioane de dolari incasari.Shinobu Yaguchi, regizorul unor comedii de succes precum “My Secret Cache”, “Waterboys” sau “Swing Girls”, a studiat cativa ani industria aeronautica inainte sa realizeze acest film, prin care isi exprima respectul pentru profesionalismul tuturor celor implicati in domeniu. Rezultatul a fost un film prin care elogiaza oamenii din industria aeronautica japoneza, chiar daca totul e pus in scena cu un umor discret, tipic japonez. “Happy Flight” nu s-a dorit a fi neaparat o varianta japoneza la clasicul hollywoodian, insa faptul ca povestea e spusa tipic americaneste, iar la final regizorul introduce pe coloana sonora o cunoscuta melodie interpretata de eternul Frank Sinatra (“Come fly with me”), ne face sa ne gandim ca “The Airport” a fost sursa partiala de inspiratie pentru productia japoneza. In rolurile principale apar doi actori in voga in Japonia, Haruka Ayase (Ichi, The Incite Mill) si Seiichi Tanabe (Hush, Harmful Insect).

Kazuhiro Suzuki (Seiichi Tanabe) e un copilot care vrea sa devina pilot si pentru asta trebuie sa promoveze mai multe teste. Filmul incepe cu Suzuki care piloteaza avionul in conditii nefavorabile, iar idicatorii de bord nu mai sunt functionali. Dupa mai multe manevre tensionate, tot ce reuseste e sa se prabuseasca in ocean. Noroc ca era vorba doar de un exercitiu in simulatorul de zbor. Saito Uetsuko (Haruka Ayase) e o tanara insotitoare de bord care tocmai a fost transferata la zboruri internationale. Primul ei zbor la noua categorie e cursa All Nippon Airways – ANA , care pleaca de la Aeroportul Haneda cu destinatia Honolulu, Hawaii. Emotiile si tensiunea primului zbor lung sunt amplificate de faptul ca sefa de echipa care o va supraveghea pe Saito e Reiko Yamazaki (Shinobu Terajima), renumita pentru severitatea ei. Zborul 19980 spre Honolulu e de asemenea primul zbor in calitate de pilot al lui Suzuki si testul final, dar si Suzuki e tensionat deoarece in ultimul moment capitanul care trebuia sa-l supervizeze s-a inbolnavit si inlocuitorul lui e Noriyoshi Harada (Saburo Tokito), unul dintre cei mai duri evaluatori. La inspectia avionului efectuata inainte de decolare, se constata ca un senzor care furniza date despre viteza este defect, dar capitanul hotaraste sa amane reparatia pentru a nu intarzia decolarea, bazandu-se pe senzorii de rezerva din sistem. Echipa de intretinerere de la sol inlocuieste o garnitura in ultimul moment, sub presiunea timpului. Pentru ca s-au acceptat mai multe rezervari la clasa economic decat locurile disponibile, personalul de primire din aeroport redistribuie cateva bilete de la economic la clasele superioare. Si cu toate astea reusesc sa respecte ora de decolare programata, dar surprizele nu se opresc aici. Insotitoarele de bord trebuie sa faca fata diferitelor situatii in care sunt puse de calatori, unii nerezonabili. Trebuie sa distribuie echilibrat meniurile, iar in momentul in care realizeaza ca desertul e compromis, reusesc sa gateasca ad-hoc o tarta. Pilotilor li se confirma de la sol ca datorita impactului cu pasarile de la decolare, ceilalti senzori de viteza au fost distrusi, si nu vor avea date decat la o altitudine sub 7000 m, caci peste aceasta altitudine inghetul paralizeaza sitemul. Pentru ca nu poate termina cursa in siguranta, Suzuki hotaraste sa se intoarca pe Aeroportul Haneda, dar acesta este deja cuprins de taifun, care creaza dificultati controlorilor de trafic. Vor reusi sa aterizeze cu bine si sa incheie zborul in mod fericit?

“Happy Flight” e un film cuminte si pozitiv. N-are o poveste spectaculoasa sau o intriga complicata. Actiunea urmareste desfasurarea unui singur zbor, de la pregatirile anterioare decolarii, pana la aterizare. Asa cum sugereaza titlul, e vorba despre un zbor fericit, dar nu doar atat. In film sunt prezentate succesiv toate echipele de profesionisti care-si unesc eforturile pentru a realiza un zbor reusit. O mare parte din timp este dedicat personalului de la sol, care in mod normal ramane anonim. In aceasta categorie intra echipa de intretinere, care face reparatii in regim de urgenta, iar cand apare suspiciunea unei chei fixe ramase in motorul aeronavei, nimeni nu precupeteste nici un efort in a gasi cheia buclucasa. Apoi e vorba de personalul de servire din aeroport, care pe langa faptul ca distribuie bilete, se ocupa de toate problemele aparute cu calatorii, fie ca e vorba de ordinea si linistea din sala de asteptare, de bagajele ratacite sau panica creata de frica de zbor. Exista chiar si un angajat al carui rol e sa se ocupe de pasarile care zboara in zona pistelor de decolare, acestea fiind un real pericol pentru siguranta aparatelor. Si sa nu uitam de controlorii de trafic aerian, care reusesc sa deserveasca fiecare din miile de zboruri indiferent de conditii, cautand cu daruire solutii alternative cand aparatura nu mai functioneaza. Desi povestea e a unui zbor iesit din rutina, iar in a doua jumatate a filmului planeaza incertitudinea unui final fericit, filmul nu are ca premisa un complot, o rea intentie care sa degenereze intr-o catastrofa. Si asta din doua motive. Pe de o parte Shinobu Yaguchi nu are personaje negative in filmele sale, iar pe de alta parte, “Happy Flight” a fost spnsorizat in mod oficial de ANA, iar compania aeriana n-ar fi fost de acord ca imaginea din film sa fie una negativa, sau ca agajatii companiei sa fie prezentati ca incompetenti sau coruptibili. Greseli mici sau mari sunt excluse, si chiar daca situatiile aparute sunt departe de a fi ideale, intotdeauna rezolvarile sunt cel putin rezonabile. Asa ca “Happy Flight” e un film lipsit de tensiune si dramatism, in care umorul e foarte discret iar atentia la detalii si realismul actiunii ii confera continutul aproape a unui documentar. Dupa vizionare, cu siguranta spectatorul va avea o alta viziune a ceea ce cumpara cand plateste un bilet de avion…

Multumiri pentru traducere (deloc usoara dat fiind numerosii termini tehnici specifici lumii aviatiei) lui Ortodoxu – Asia Team Romania.

Articol realizat de corina1002001 – asiacinefil.com

Publicat: miercuri 2 ianuarie 2013

Si a sosit si momentul petrecerii de Craciun, cea care i-a oferit lui Cha Seung Jo oportunitatea de a se apropia de Se Kyung angajand-o ca stilit al presedintelui Artemis, iar lui Se Kyung posibilitatea de a gasi un nou Iepure Alb. Dar lucrurile se complica pentru cei doi datorita celor doi intermediari aiuriti, prietena lui Se Kyung, Choi Ah Jung, si secretarul presedintelui Cha, Moon. Cei doi s-au intalnit sa bea ceva, cu scopul clar al lui Ah Jung de a-l trage de limba pe secretarul Moon legat de presedintele Cha. Din vorba in vorba si din pahar in pahar, amandoi s-au imbatat, iar a doua zi, revenindu-si din aburii alcoolului, amandoi sunt disperati daca nu cumva au dezvaluit celuilalt vreun secret. Daca initial niciunul nu si-a mai amintit nimic din noaptea cu pricina, intr-un final secretarul Moon isi aminteste ca Ah Jung i-ar fi spus ca Se Kyung il iubeste pe secretarul Kim. Cam vaga amintire si neclara, insa cascatul Moon sustine tare si mare ca doar acest lucru l-a aflat, si nu s-a scapat cu nimic. Ah Jung ii contrazice siguranta, transmitandu-I lui Se Kyung ca de fapt secretarul Kim e nimeni altul decat presedintele Artemis, Jean Thierry Cha. Cei doi – Se Kyung si presedintele Cha – afla de ultimele evolutii ale evenimentelor in timp ce urca concomitent cu liftul la etajul 20 al cladirii unde urma a avea loc petrecerea de Craciun. Jean Thierry Cha e numai zambet afland ca Se Kyung il iubeste, dar mai apoi realizeaza ca cea la care tine Se Kyung e secretarul Kim, nu presedintele Cha ! Iar atacurile de panica nu intarzie sa apara, inducandu-i o stare fireasca de neliniste si dand repede fuga la amicul sau psohiatru. Nici Se Kyung nu e mai bine; ramane socata de aceasta veste si nu poate schita nici un gest, nici in clipa in care usa liftului se deschide, iar in fata ei apare secretarul Kim. Sau presedintele Cha ? Cufundat in ganduri, acesta nici macar nu o zareste, desi e la doar cativa metri in fata lui, iar o intalnirea fata in fata pe nepregatite a celor doi e deocamdata amanata. Dar pana cand ? Presedintele Cha trebuie sa ia cuvantul la petrecere, in fata invitatilor, iar Se Kyung se afla in sala…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 1 ianuarie 2013

Cheongdam-dong e cunoscut in Seul pentru numeroasele magazine de firma cu produse luxoase, pentru standardul ridicat al vietii locuitorilor din zona (oameni instariti, cu afaceri infloritoare, vedete k-pop sau ale micului ecran), pentru restaurantele si cafenelele cu pretentii. Ce poate nu stiati este ca in Cheongdam-dong iti poti afla si destinul, in saloanele de preziceri deseori frecventate de oameni cu probleme. “Fortune Salon” este povestea unui astfel de salon al carui prag e trecut in mod frecvent de oamenii cu stare sociala, fie ca e vorba de afaceristi, gangsteri, baieti si fete de bani gata sau persoane din clasa de mijloc cu probleme in dragoste, dormice sa afle daca alesul sau aleasa inimii au fost alese in acord cu vointa Cerului. Cu titlul original “Cheongdam Bosal”, “Fortune Salon” a fost conform box-office-ului coreean al anului 2009 al 15-lea film autohton in ordinea incasarilor, obtinand 8,3 milioane de dolari. La carma neasteptatului succes s-a aflat regizorul Kim Jin-young, ce a debutat cu un an in urma, in 2008, cu “Baby and Me”. In rolurile principale apar doi actori consacrati: Lim Chang Jung, cunoscut dintr-o multime de comedii, cele mai de succes fiind Sex is Zero 1 si 2, Twilight Gangsters sau All for Love, si Park Ye-jin, o cunoscuta vedeta a serialelor de pe micul ecran (What Happened in Bali ?, Queen Seon-duk, My Princess).

Oh Tae-rang e o prezicatoare din bogatul cartier al Seulului Cheongdam. Are un salon de profil in care e vizitata zilnic de persoane in cautarea norocului sau a raspunsului la unele intrebari legate de destin, iubire sau viitor. Insa din copilarie e urmarita de o prezicere de-a mamei sale, care spune ca daca pana la varsta de 28 de ani nu-l va intalni pe cel care ii e sortit, va muri. Mai mult, conform prezicerii, alesul trebuie sa fie o persoana nascuta pe 16 mai 1978, la orele 23 fix. Timpul trece, si in ciuda eforturilor de a avea un iubit, Tae-rang constata ca e blestemata ca toti cei care intra in contact cu ea sa fie loviti de o nenorocire si sa o paraseasca. Si asa se apropie vertiginos de varsta fatidica de 28 de ani, fara a se ivi vreo perspectiva care sa impiedice implinirea destinului nefavorabil. Intr-una din zile, mergand cu masina, cu gandul la problema sa, loveste accidental un barbat care sarise in fata masinii urmarind o bancnota de 10.000 de woni purtata de vant. Mai mult, accidenteaza usor masina unui barbat instarit. Persoana accidentata si proiectata cativa metri mai in fata se dovedeste a fi Lee Seung-won, un fost jockey ce lucra in prezent la hipodrom, unde a ajuns sa aiba o slujba umilitoare ce abia ii permitea un trai de pe o zi pe alta. Dus degraba la spital, acesta reuseste sa scape cu viata. Ceea ce insa o socheaza pe Tae-rang e faptul ca se dovedeste ca Lee Seung-won s-a nascut pe data de 16 mai 1978 exact la orele 23 ! Si astfel se vede pusa in situatia de a face tot posibilul pentru a se atasa de ingamfatul si cicalitorul strain pe care l-a accidentat, dar fata de care nu simte decat repulsie si indiferenta. Iar lucrurile devin si mai complicate cand in scena apare prima ei iubire din trecut… Va urma, Tae-rang, glasul iubirii sau pe cel al destinului ?

Salonul de preziceri e un loc in care se presupune ca odata intrat, faci o calatorie intr-o alta dimensiune, sau cel putin asa credea Gavrilescu din “La tiganci”. O oarecare asemanare intre ghicitul in carti al viitorului de catre tigancile lui Eliade si prezicerile femeilor saman din Coreea exista, in sensul ca atat unele cat si altele se pretind niste mijlocitoare intre o forta nevazuta si destinul subiectului. Dar asemanarea se opreste aici. Dupa cum o spune si un personaj din film, in Coreea, ghicitul in carti si prezicerea viitorului e o adevarata afacere, existand saloane autorizate care aduc importante venituri bugetului de stat. Iar acestea infloresc, desigur, in perioadele de criza si de nesiguranta. In Coreea, persoanele care fac preziceri pretind ca au legatura cu divinitatea, intermediind vointa acesteia. Titlul filmului nostru in limba coreeana este “Cheongdam Bosal”, in traducere directa insemnand “Iluminati de Cheongdam”. Termenul “bosal” se refera, in buddhism, la o persoana care, motivata de o mare compasiune, atinge iluminarea perfecta. Generic, “bosal” poate face referire la o femeie buddhista sau la un prezicator, calauzit dupa invataturile lui Buddha.

Dincolo de aspectul spiritual si de faptul ca in Coreea zilelor noastre tot ce tine de clarvazatori si ghicirea viitorului e o adevarata industrie, “Fortune Salon” foloseste aceste lucruri doar ca pretext, ca fundal pe care se desfasoara povestea, una destul de amuzanta si agreabila. In aceasta lume a prezicatorilor nu e usor sa razbesti, in special atunci cand prezicerile se dovedesc neadevarate, iar clientii nemultumiti ajung sa ceara socoteala, realizand ca poate la mijloc e o pacaleala. Oh Tae-rang e una din cele mai pricepute prezicatoare din Cheongdam, castigand din preziceri peste 100.000 de dolari pe an. Cu toate astea, e nefericita. Trebuie sa isi gaseasca perechea pana intr-o anumita zi a anului in care implineste 28 de ani, si se trezeste la 28 de ani fara a fi reusit sa aiba vreun prieten. De fapt, in spatele nefericirii acestui personaj se ascunde o situatie reala ce caracterizeaza societatea coreeana, anume dificultatea tinerei generatii si a celei de varsta de mijloc de a-si gasi jumatatea. Cu accentul pus pe cariera in primul rand, in vederea asigurarii unui statut social, gasirea jumatatii trece pe planul doi si e mereu amanata pentru a doua parte a vietii. De aici dificultatile de relationare dintre barbatii si femeile coreene, casatoriile aranjate si nefericite, intalnirile pe nevazute si toate consecintele acestora, deseori ironizate in comedii, Tae-rang, fiind prezicatoare de meserie, se lasa ghidata in sentimentele sale dupa statistici, date de nastere, reguli ale prezicerilor, de aceea niciodata nu a reusit sa gaseasca partenerul perfect. Cu toate astea, cum va implini 28 de ani si o prezicere din copilariei a mamei sale se apropie, face compromisul de a accepta o relatie cu cineva total diferit de standardele sale in materie de barbati. Treptat, Seung-won, alesul sortii, ii arata o cu totul alta imagine decat si-o inchipuia ea, insa nici acest lucru nu pare a o multumi pe pretentioasa Tae-rang. Ce face filmul mai atractiv e faptul ca scenaristul ii ofera lui Tae-rang sansa de a alege intre cel adus de destin din intamplare, pe care trebuie sa-l iubeasca daca doreste sa traiasca, si prima ei iubire, revenit in acelasi timp in viata ei, care corespunde intrutotul asteptarilor sale. Ce alegere va face, ramane sa descoperiti. Filmul e plin de scene amuzante, fara a depasi insa limitele unei comedii obisnuite. Park Ye-jin e la fel de “acra” si sceptica precum in rolul din “What Happened in Bali ?”, in timp ce Lim Chang-jung e la fel de amuzant si extrovertit ca in “Sex is Zero 1 si 2”. Nu lipseste nici obisnuita nota de dramatism, introdusa atunci cand trebuie in reteta filmului, dar aceasta este poate lucrul care deosebeste crucial comediile coreene de cele hollywoodiene, care sunt facute doar pentru a rade cat esti in sala de cinematograf, dupa care sa revii la problemele zilnice. La o comedie americana ai impresia ca te duci la o sedinta cu psihiatrul, razi bine o ora si jumatate dupa care viata merge mai departe, fara ca acel ras sa te marcheze sau sa il tii minte. “Fortune Salon”, ca orice alta comedie coreeana, te face sa razi moderat si iti aminteste totodata ca rasul, ca si tristetea sau neimplinirile, fac parte din viata de zi cu zi, se completeaza reciproc. Si astfel, comediile coreene ne intra la suflet, iar dupa ce le vizionezi iti amintesti cu drag de ele si-ti doresti sa le revezi. “Fortune Salon” e o placuta surpriza, o comedie dinamica, nostima si captivanta, adresata atat adolescentilor cat si celor trecuti de prima tinerete, cu un mesaj subliminal pe care nu trebuie sa-l cauti mult.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania a acestui film superb colegei noastre Vic – Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Archive: ianuarie 2013

Curiozitãţi ale naturii: Insula Socotra (Yemen)

Cheongdam-dong Alice (2012) – episodul 12 subtitrare in romana

Uhm Tae Woong s-a cãsãtorit, la 39 de ani, şi în curând va deveni tatã !

Cheongdam-dong Alice (2012) – episodul 11 subtitrare in romana

The Thieves (2012) – cel mai bine vândut film coreean din toate timpurile, tradus în premierã în România de Asia Team !

Feast of Gods (2012) – episodul 26 subtitrare in romana

Codename: Jackal (2012) – Kim Jaejoong la debutul pe marele ecran în operaţiunea Şacalul

May Queen (2012) – episodul 16 subtitrare in romana

Civilizaţie şi culturã asiaticã: Muzeul miniaturilor din Taiwan

Cheongdam-dong Alice (2012) – episodul 10 subtitrare in romana

Cheongdam-dong Alice (2012) – episodul 9 subtitrare in romana

M (2007) – „mai specific, mai puţin poetic”, Kang Dong-won – într-un rol unic în cinematografia coreeanã

The Last Ronin (2010) – o poveste plinã de subtilitãţi despre a trãi şi a muri în spiritul Bushido

May Queen (2012) – episodul 15 subtitrare in romana

Edge of the Empire (2010) – povestea triburilor thai ce au sfidat un imperiu

Feast of Gods (2012) – episodul 25 subtitrare in romana

Jo Hyun Gil, producãtorul dramelor “IRIS” si “Athena”, a fost gãsit mort în maşinã

Happy Flight (2008) – peripeţii la mare altitudine în alternativa japonezã la clasicul „The Airport”

Cheongdam-dong Alice (2012) – episodul 8 subtitrare in romana

Fortune Salon (2012) – glasul destinului e mai puternic decãt cel al iubirii ?