Serialul coreean de succes „Princess Hours” se pare ca va constitui sursa de inspiratie a unui musical, a declarat producatorul viitorului spectacol, „Group 8”. Reprezentantii companiei au declarat ca demult au planuit sa realizeze o versiune muzicala a lui „Goong”, care la origine s-a inspirat din niste benzi desenate care au fost adaptate pe micul ecran intr-un serial, in 2006. Musical-ul „Goong”, primul dintr-o serie intitulata „Group 8 Musical Collection”, va fi plin de fantezii vizuale pentru care si serialul a fost celebru, dar si variate genuri musicale si secvente de dans. In prezent, producatorii fac preselectia pentru actorii din rolurile principale, spectacolul urmand a avea premiera pe 3 septembrie, la Muzeul National al Coreei.
„Princess Hours”, serialul produs de MBC in 2006, spune povestea unei fete de liceu din clasa de mijloc care se casatoreste cu un print de vita nobila in Coreea secolului XXI, care, imaginar, este o monarhie. Serialul a avut un mare succes, transformand cei doi actori din rolurile principale – Yoon Eun-hye si Joo Ji-hoon – in vedete de prima mana ale Noului Val (Hallyu).
Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com
EP.3. „Iubit contra animal de companie”
Inca un film al maestrului Kurosawa ajunge aproape de sufletul asiacinefililor. „One Wonderful Sunday” este unul din primele filme in care mijeste geniul unui viitor mare regizor, acesta aducandu-i lui Kurosawa primul premiu din cariera sa cinematografica, acordat de publicatia Mainichi Shinbun in 1948. Eleganta melodrama „No Regrets for our youth” a fost un succes atata la public cat si la critici, insa Kurosawa a decis ca urmatoarele sale proiecte de dupa razboi sa incerce o abordare diferita. Astfel, in „One Wonderful Sunday” acesta abordeaza stilul popular „shomin-geki” (sau filmul „omului de rand”), fara a se concentra, asemeni altor regizori (cum e Naruse, spre exemplu), pe viata de familie si pe portretizarea acesteia. Putem vorbi mai degraba de o apropiere, prin acest film, de neorealismul italian al acelor timpuri. In fapt, Kurosawa era un fan infocat al lui Vittorio de Sica, declarand mai tarziu caar fi preferat sa castige Leul de Aur la Venetia in 1951 nu pentru „Rashomon”, ci pentru ceva care sa reflecte mai mult o zi oarecare din prezentul Japoniei acelor timpuri, ceva asemanator cu „Hotii de biciclete”.
Exista in film o scena impresionanta, care rar e intalnita in filmele lui Kurosawa. Dupa ce nu reusesc sa-si cumpere niste bilete la „Simfonia neterminata” a lui Schubert din cauza unor paraziti de speculanti, cei doi decid sa mearga la un amfiteatru pustiu unde Masako incearca sa-i ridice moralul logodnicului ei. Aici el joaca rolul dirijorului unei Simfonii neterminate… mute, iar la un moment dat, cand Yuzo pare descurajat si tentat sa renunte, Masako se adreseaza unei multimi imaginare de oameni si le cere sa aplaude. „Ceea ce am vrut sa fac in aceasta scena”, spunea Kurosawa in autobiografia sa, „a fost sa transform audienta, spectatorul, intr-un factor participant la scenariu”. Nu e o idee geniala sa ceri indirect spectatorului propriului tau film sa aplaude alaturi de partenera eroului principal, implicandu-l emotional in drama umana a acestuia ? O idee exceptionala care demonstreaza uriasa ambitie cinematografica a unui tanar, pe atunci, Akira Kurosawa.
Un numar de seriale coreene sunt déjà programate sa fie difuzate la televiziunile din America Centrala si de Sud, a sustinut acum cateva zile purtatorul de cuvant al postului coreean de televiziune KBS. KBS Media, care vinde programe peste Ocean, a anuntat ca a vandut serialele „Winter Sonata” (2002) si „Autumn in my Heart” (2000) distribuitorului spaniol Latin Media, in urma conferintei NATPE tinuta la Las Vegas la sfarsitul lui ianuarie 2010. Mai multe seriale coreene, incluzand aici „Boys over Flowers”, „Full House” si „Mr. Goodbye” au contracte in suspensie, fiind in discutii sa fie difuzate in Peru, Ecuador, Venezuela si Puerto Rico. Deocamdata, postul de televiziune coreean difuzeaza serialele in America Centrala si de Sud gratuit, pentru a-si extinde poata si a castiga telespectatori. Cele 2 seriale in discutie au fost difuzate in 11 tari in decursul lui 2006 prin intermediul unei intelegeri promotionale incheiate cu Korea Foundation.
In aceasta seara se ridica cortina la Berlin, si cea de-a 60-a editie a Festivalului International de film isi va deschide portile catre cinefilii din lumea intreaga. Festivalul, care se va desfasura intre 11 si 21 februarie 2010, are filmul asiatic ca principala vedeta a lui. Berlinalele mereu s-au aflat in prima linie a festivalurilor international de film, iar filmul asiatic de peste 2 decenii reprezinta mai mult decat o prezenta simbolica in cadrul sau. In 1988, „Red Shorgum” a lui Zhang Yimou a castigat Ursul de Aur, iar istoria a consemnat un pas important al cinematografiei chineze si al deschiderii acesteia catre lume. Acest succes a incurajat si alte tari asiatice sa participe in competitie, iar de la an la an tot mai multe productii din Extremul Orient au ajuns sa acapareze festivalul. Directorul festivalului, Dieter Kosslick, declara recent ca „Festivalul de Film de la Berlin a trimis un semnal de dialog intre cineastii occidentali si cei asiatici”. Cunoscut, la un moment dat, pentru interesul manifestat fata de cinematografia est-europeana, interesul Berlinalelor pentru filmul asiatic a crescut dupa ce prabusirea comunismului in Estul Europei a dus la colapsul industriilor de film din aceasta zona a lumii.
In 1993, pe atunci necunoscutul regizor taiwanez Ang Lee castiga Ursul de Aur pentru cea de-a doua productie importanta a carierei sale, „The Wedding Banquet”, un film despre un barbat taiwanez gay care se insoara cu o femeie chineza pentru a-si linisti parintii si pentru a-i face rost viitoarei sotii de o viza pentru Statele Unite. De atunci, in ultimul deceniu, mai multe filme asiatice au fost invitate sa participe in competitie, pe langa cele invitate in afara competitiei. In acest an, regizorii asiatici au dobandit o pozitie proeminenta la Berlinale. In semn de respect pentru filmul asiatic, in aceasta seara, festivalul se va deschide cu proiectia filmului „Tuan Yuan” (Apart Together) a regizorului chinez Wang Quan. Maestrul cineast japonez Yoji Yamada va inchide festivalul cu filmul sau „Otouto” („About Her Brother). Un alt nume greu revine la Berlin cu cea mai noua productie a lui, „AWoman, A Gun and a Noodle Shop”; e vorba de Zhang Yimou, ajuns la 59 de ani. Dar editia din acest an acorda atentie si celei de-a doua industrii de film a lumii, Bollywood, care va fi reprezentata de mult asteptata productie „My Name is Khan”, o poveste de dragoste plasata in America post 9/11 septembrie. Superstarul Indian Shah Rukh Khan va fi si el present la Berlin in aceste zile, ca si regizorul filmului, Karan Johar, unul din cei mai de succes regizori indieni ai tinerei generatii.
Pe lista de invitati din acest an se afla doar nume mari. Dupa Shah Rukh Khan, un alt invitat de marca este starul filmelor de actiune din Hong Kong, Jackie Chan, al carui nou film – „Little Big Soldier” regizat de Ding Sheng va avea premiera europeana in aceste zile. Istoria ultimelor 2 decenii arata ca filmele produse in Hong Kong spre exemplu au reusit sa-si depaseasca conditia si limitele, cucerind publicul din afara Chinatown-ului. Reversul medaliei a fost orientarea Hollywoodului spre Orient, in care a gasit surse de inspiratie pentru remake-uri mai mult sau mai putin reusite, dar si noi talente in materie de actori, regizori, oameni din industria filmului in ansamblul ei. In afara pirateriei, cineastii asiatici recunosc ca cea mai mare provocare este sa castige recunoasterea talentului lor de catre cinefililor din intreaga lume.
Problema filmelor asiatice castigatoare la festivalurile international este lipsa succesului la box-office. In timp ce „Tuya’s Marriage” a lui Wang Quan a obtinut elogiile criticilor de film ai festivalului si Ursul de Aur in 2007, povestea filmului nu a reusit sa genereze prea multa framantare la nivelul box-office-ului international. Pe de alta parte, in felul lor propriu, filmele lui Wang Quan si Zhang Yimou marcheaza si dezvoltarea filmului chinezesc din ultimele 2 decade, ca si diferentele intre modalitatea moderna de realizare a filmelor in China si celelalte case de productii asiatice (Hong Kong, Taiwan, Japonia si India). Cel putin la nivelul festivalurilor international de film, anumite tari din Asia de Sud-Est precum Singapore, Filipine, Thailanda sau Malaezia, care au ajuns si ele in era revolutiei digitale, incep sa castige premii sis a detroneze suprematia Chinei. Iar in China regizorii mai intampina si problema cenzurii, filmele care nu se supun politicii oficiale sau standardelor morale impuse fiind supuse cenzurarii. Astfel de ingradiri nu fac decat sa franeze exprimarea libera a unor idei, lucru care este foarte simplu in alte tari nou aparute in peisaj, unde situatia politica este diferita (cand ar putea un film al noncomformistului Brillante Mendoza sa fie difuzat fara problem in China ?)
Tara: Hong Kong
Lucrurile evolueaza, si viata merge mai departe, cu sau fara Hong Gil Dong. Acesta devine o legenda vie in constiinta oamenilor de rand, datorita povestilor si zvonurilor care circula despre el. Unul din „propagatori” e insusi bunicul lui Yi Nok, care se foloseste de povestile cu eroul Hong Gil Dong pentru a-si vinde ineficientele leacuri. Printul Hui, la randul lui, nu renunta la planul de a incerca sa preia tronul, si cum Hong Gil Dong ii zadarnicise planul initial risipindu-i explozibilul, se vede nevoit sa plece in China pentru a face rost din nou de acesta. Insa revine cu ceva cu care incearca sa cucereasca sufletul lui Yi Nok. Si viata acesteia din urma se schimba, ajungand sa lucreze le Yongmun, printul dorind sa o tina aproape de el.
EP.2 „Efectul animalului de companie”
Storm Warriors, ultimul blockbuster din Hong Kong al anului 2009, a avut incasari de peste 2 milioane de dolari in Hong Kong, devenind in ultima luna a anului trecut al patrulea film autohton al anului 2009 sub aspectul incasarilor. Filmul a fost realizat cu un buget de 100.000.000 dolari Hong Kong, aproximativ 13 milioane dolari americani, fiind primul film de limba chineza care a fiolosit tehnica bluescreen. Acesta a beneficiat de efecte speciale spectaculoase, unele din ele amintind de efectele pe calculator din „300”. Ca gen, „Storm Warriors” este un film de arte martiale cu tenta fantastica si wuxia, oferind absolut orice un amator al acestui gen isi poate dori.
Regizorii – fratii Pang – sunt in acelasi timp si producatori, sunt foarte cunoscuti si respectati in industria de film din Hong Kong. Nu intamplator acestia au reusit sa aduca la un loc doar nume mari din randul actorilor: Simon Yam, Aaron Kwok, Ekin Cheng, Suet Lam, Nicholas Tse sau Charlene Choi. Totusi, responsabilul cu distributia isi facea griji inainte de inceperea filmarilor legat de revenirea cuplului Aaron Kwok/Ekin Cheng dupa 11 ani din nou impreuna intr-o continuare a filmului din 1998. Una din temeri era ca actorii ar putea fi prea in varsta pentru rolurile lor, care solicitau fizic. Filmarile au inceput in aprilie 2008 si au durat 3 luni si s-au desfasurat in Thailanda, datorita costurilor mai mici de productie decat in Hong Kong. In faza de post-procesare, peste 1.000 de imagini trucate au fost retusate sau adaugate. Compania care s-a ocupat cu efectele speciale a fost aceeasi care a lucrat la succesele „Warlords” si „Kung Fu Hustle”. Cat priveste tehnica bluescreen, se pare ca fratii Pang in mod expres au dorit ca filmul sa contina secvente care sa aminteasca de „300”, insa nu au dorit un film realizat in intregime in acest mod, pentru ca ar fi deposit bugetul initial si ar fi distrus imaginea per ansamblu a filmului.
Un film plin de efecte special, sonore si vizuale deosebite, o delectare pentru ochi si pentru toti amatorii de spectacol. O adevarata lectie despre cum se face un film de calitate cu bani putini, de la care americanii au ce invata. Probabil in Statele Unite, un astfel de film s-ar fi facut cu un buget de 5 ori sau 8 ori mai mare, cu actori arhicunoscuti pentru a se garanta recuperarea investitiei. Pentru producatorii chinezi acest lucru nu este necesar. Talentul, indemanarea si pasiunea pot tine a orice. Prestatia actorilor este de calitate, iar Suet Lam (aproape de nerecunoscut) si Simon Yam apar in niste ipostaze neobisnuite raportat la rolurile cu care pana acum ne-au delectat. Pentru publicul american si cel care nu e pasionat de miturile sau povestirile fantastice chinezesti, filmul nu are cum sa prinda, cata vreme altfel de personaje umplu imaginarul lor vis-à-vis de filmele fantastice (supereroi, personaje cu puteri supranaturale care fac pe eroii etc). In schimb, pentru amatorii acestui gen, Storm Warriors nu poate fi decat o delectare.
Sub numele initial „Tramps Like Us” („Kimi wa petto”), in 2000 era lansata in Japonia seria josei manga a autoarei Yayoi Ogawa. Literal, „josei manga” s-ar putea traduce prin „manga doamnelor”, fiind un gen aparte in cadrul manga al carei fir principal se axeaza pe experientele de zi cu zi ale femeilor din Japonia. In general „josei manga” acopera vietile femeilor mature, insa exista si unele care abordeaza viata de liceu si anii adolescentei. Ele portretizeaza povesti de dragoste realiste, opuse povestilor idealizate ale „shojo manga”(destinate audientei de pana in 18 ani). Initial a aparut un singur capitol din aceasta manga, insa succesul ei a determinat o continuare, iar pana in 2005 au fost scrise 82 de capitol care au fost publicate in 14 volume intre decembrie 2000 si decembrie 2005. Manga a fost ulterior distribuita si pe continentul nord-american, luand numele „Tramps Like Us”, dar si in Franta, Germania sau Italia.
In 2003, televiziunea japoneza TBS a achizitionat dreptul de realizare a unui „live-action” in 10 episoade dupa aceasta manga. In rolurile principale au fost distribuiti doi actori in voga la acea vreme, in plina ascensiune in industria de film japoneza. Koyuki (pe numele intreg Kato Koyuki) este in present o vedeta, in Japonia. A jucat, pana la acest rol, in filme precum Kairo (Kiyoshi Kurosawa), Alive sau The Last Samurai (cu care a debutat oficial la… Hollywood !), iar recent actrita a avut o prestatie de calitate – probabil cea mai importanta din cariera – in blockbuster-ul finantat de americani „Blood: The Last Vampire”. Alte roluri memorabile ce au propulsat-o spre statutul de star au fost: „Eragon”, „The Blue Wolf:to the Ends of the Earths and Sea”, „Gegege no Kitaro”, „Redcliff”, iar cel mai nou film in care a fost distribuita e mult asteptatul „Kamui Gaiden”. Koyuki este un fost model devenit actor in seriale, iar apoi in filme pentru marele ecran. A aparut intr-o multime de reclame la televiziune, iar rolul din Kimi wa petto este si primul ei rol intr-un serial de televiziune. Partenerul ei din serial este Matsumoto Jun, care nu mai are nevoie de nici o prezentare. S-a remarcat in serialul „Gokusen” (2002), iar un an mai tarziu accepta sa-l interpreteze pe Momo in Kimi wa petto. Ira de aici cariera lui s-a schimbat. A urmat „Hana Yori Dango” in 2005, 5 premii castigate pentru 5 roluri diferite, un rol in remake-ul dupa filmul lui Kurosawa („Hidden Fortress”)”The Last Princess”, si o popularitate de invidiat in randul actorilor japonezi ai noului val. La 27 de ani, Matsumoto are lumea la picioare.
„Kimi wa petto” este un serial de comedie cu note de romantism, agreabil si amuzant deopotriva. Sumire (Koyuki) este o ziarista frumoasa, de succes, si inteligenta. Toate aceste calitati ii fac pe cei din jur invidiosi, acestia inchipuindu-si ca Sumire este fericita si are o viata implinita. Insa lucrurile nu stau deloc asa. Intr-una din zile, intorcandu-se debusolata de la lucru, gaseste in fata blocului ei o cutie, iar in ea… un tanar aratos, ranit si zgribulit de frig. Miloasa, aceasta il duce in apartamentul ei si-l trateaza. Ii da numele Momo, dupa cainele ei din copilarie, si decide sa-l pastreza ca pe „animalul ei de companie”. Acesta e inceputul unei realtii neobisnuite si a unei vieti neasteptate traite impreuna de cei doi, de pe pozitia de stapan si animal docil. In scurt timp dificultatile vietii nu ezita sa apara, insa cei doi incearca sa treaca peste ele cu optimism si speranta.Dar poate exista, iubirea, dincolo de prietenie, in acest context ?
Un serial optimist, plin de buna dispozitie si situatii intortochiate din care personajele noastre vor incerca sa razbeasca chiar si atunci cand ele par fara iesire. Nu este un serial exclusivist, dedicat doar femeilor, putand fi urmarit fara probleme de intreaga familie, in special ca este suprinzator de bun, transmitand experiente de viata remarcabile. Desi a fost realizat in 2003, serialul continua sa ramana in preferintele japonezilor si astazi, fiind inclus intr-un top 10 al celor mai bune seriale all-time facute in Japonia. Nu intamplator in acest an, producatorii coreeni intentioneaza sa faca un film inspirat din manga japoneza de succes. Inca un motiv sa fie savurat de amatorii de comedii romantice fara nici un regret, pentru ca in mod sigur nu vor fi dezamagiti.
EP. 1 „Cum sa ingrijesti un baiat frumos”
„Paa” este o drama regizata de R.Balki, nimeni altul decat regizorul laudatului „Less Sugar”. In rolurile principale joaca tatal si fiul – Amitabh si Abhisheck Bachchan, amandoi cu prestatii remarcabile. Insa eroul acestui film este Amitabh, actorul veteran care la 67 de ani a suferit o transformare fizica deosebita cu ajutorul echipei de la make-up, care a reusit sa-l faca de nerecunoscut in rolul Auro. Umorul sarcastic al regizorului din primul sau film din cariera („Less Sugar”) atinge desavarsirea in „Paa”. Filmul a fost inteligent narat, departandu-se de accentele melodramatice care ar fi facut deliciul regizorilor din Extremul Orient. Selectia copiilor actori merita mentionata, acestia interpretandu-si partitura natural si fiind, totodata, extrem de haiosi. Scenariul este superb, iar editarea video este pe masura. Toti criticii au fost unanimi in privinta prestatiei lui Amitabh Bachchan, despre care se spune ca ar fi meritat toate premiile din lume pentru acest rol. In schimb, fiul sau Abhishek are un rol foarte matur, iar daca la inceput ai fi tentat sa il urasti, pe parcurs ajungi sa-l intelegi perfect. Coloana sonora e asigurata de veteranul Ilaiyaraaja.
Filmul a fost filmat in Malaezia si Marea Britanie. Initial filmarile trebuiau sa se faca la Cambridge, insa datorita unui conflict de orar cu o festivitate de absolvire, filmarile au fost mutate la Bury St. Edmunds. Machiajul lui Amitabh a fost facut de o echipa de la Hollywood condusa de Christien Tinsley (faimoasa pentru munca de la Catwoman si The Passion of Christ) si Dominie Till (responsabila cu machiajul la trilogia Stapanul Inelelor). Filmul a fost inspirat din realizarea din 1996 a lui Francis Ford Coppola, „Jack”. „Paa” este, totodata, si primul film produs de Abhishek Bachchan pentru compania familiei sale, AB Corp. Ltd. Acesta nu doar ca a fost unul din actorii principali, ci a fost si principalul organizator al muncii de productie (aspectele legate de buget, de marketing, si, in general de intreaga productie a filmului au cazut in sarcina lui).
Filmul indian „Ishqiya” a intampinat dificultati inaintea premierei sale din 29 ianuarie 2010. Mai intai a fost nevoie de refilmarea lui, iar mai apoi comisia de cenzura a solicitat ca cuvantul „sex” sa fie acoperit de sunetul „beep” in dialogurile din materialul promotional. Lui Vishal Bhardwaj, scenaristul principal al filmului, al carui „protejat” a regizat pelicula, I s-a cerut sa cenzureze acest cuvant in intregul scenariu, ceea ce practice a dus la refilmarea unei parti importante din film. Filmul a obtinut calificativele necesare din partea comisiei de cenzura, care au aprobat difuzarea lui la cinematografe, insa pentru difuzarea promo-ului la televiziune comisia a solicitat un alt calificativ, deoarece impactul promo-ului pe micul ecran ar fi fost mult mai puternic. Cenzurarea solicitata de comisie nu a multumit producatorii filmului, care au facut declaratii belicoase la adresa comisiei. Producatorul a declarat ca din cauza ca in India populatia se teme pana si sa rosteasca cu glas tare cuvantul impricinat, nu ar trebui sa fie de mirare numarul mare de cazuri de SIDA din India. In final a transmis ironic membrilor comisiei ca ar fi bine daca acestia si-ar aminti de faptul ca sunt pe aceasta lume tocmai datorita existentei acelui cuvant.
Fixatia publica legata de viata amoroasa a vedetelor dezvaluie dorintele ascunse ale unei societati, sunt de parere psihologii. Accesul omnipresent la internet nu a facut decat sa accelereze raspandirea acestui gen de zvonuri, intretinute de reviste de scandal si de emisiuni specific la posturile de radio si televiziune. Iar acest gen de stiri sa le zicem mondene (mai degraba „zvonistica” s-ar potrivi mai bine) isi are categoria specifica de fani. Pretutindeni pe mapamond. La inceputul Anului Nou, internetul era plin de stirea despre faptul ca vedeta Kim Hye-soo (din „Modern Boy”, „The Hypnotized” sau „Style”) se intalneste cu Yoo Hae-jin (personajul terorizat din filmul „The Truck”). Publicul coreean s-a hranit de-a lungul anilor cu revelatii mult mai de senzatie si mai scandaloase, insa motivul pentru care de aceasta data a fost luat prin surprindere se datoreaza diferentei de clasa sociala dintre cei 2 actori.
In timp ce Kim a jucat roluri de femeie de cariera increzatoare in propriile puteri si deseori aroganta, sau roluri de femeie fatala in calea implinirii dorintelor careia nu poate sta nimeni, Yoo a jucat indeosebi roluri secundare, de mucalit sau infractor. Cand relatia lor a devenit publica, raspunsul publicului a fost coplesitoare. Kim a fost ridicata in slavi pentru faptul ca judeca un barbat dupa personalitatea sa si nu dupa aspectul fizic (care nu este punctul forte a lui Yoo); o alta parte a publicului déjà se intreba ce talente ascunse a putut avea Yoo pentru a cuceri inima unei femei atat de frumoase. O privire atenta asupra comentariilor utilizatorilor de internet pe marginea acestui caz scoate la iveala faptul ca in mentalitatea coreenilor prevaleaza aspectul statutului social sau financiar, in fata sentimentelor autentice pe care doi oameni le pot avea unul fata de celalalt. Multi din acestia au ajuns la oncluzia ca Kim este un „produs” superior pur si simplu din cauza look-ului ei, acestia dezbatand déjà cine are mai mult de castigat de pe urma acestei relatii. Lumea se refera la noul cuplu ca la „frumoasa si bestia” sau pur si simplu s-a rezumat sa il felicite pe Yoo pentru ca a tras biletul cel mare, in ciuda faptului ca e un „loser”, in opinia internautilor.
Tot mai multa lume are tendinta de a judeca cuplurile celebre dupa bani, care sunt considerate principalul metronom al functionarii unei relatii la acest nivel. Cand o femeie celebra se marita cu cineva dintr-o familie instarita, lumea deseori postaza comentarii pe internet sustinand ca familia bogata nu are nici o putere in imperiul controlat de apropiati, sau ca actrita se marita, probabil, pentru proprietatile imobiliare detinute de rudele prin alianta, din moment ce compania sotului nu prea are cu ce se lauda. Dar care sunt zvonurile care de obicei circula in randul internautilor cand o actrita celebra se marita cu un umil functionar ? Intotdeauna lumea spune ca socrul (tatal mirelui) trebuie ca e o figura importanta in orasul sau natal. Iar barfele nu se opresc aici. Cand doua celebritati se casatoresc, lumea incepe sa compare cantitatea de reclame de la televiziune in care a aparut fiecare din cei doi, pentru a putea deduce, chipurile, care persoana din cuplu aduce mai multi bani in casa.
In 2009, firma de „dating” Sunoo a facut o cercetare pe un lot de 20.000 de angajati, care au fost intervievati si intrebati care atribute le considera cu cel mai mare potential intr-o casnicie, si au ajuns la concluzia ca 28,29% din acestia au optat pentru statutul social si economic, urmate de preferintele pentru personalitate (29,27%), aspect fizic (23,82%) si interes familial, rude prin alianta (18,62%). Timpurile s-au schimbat, si pana si celebritatile sunt atrase unele de altele de acest lucru misterios numit „dragoste”. Atunci de ce insista lumea sa vada cuplurile celebre dintr-o perspectiva atat de materialista ? Poate ca modul in care privim cuplurile celebre reflecta modul in care in secret ii percepem pe cei din jurul nostru. Poate ca am devenit atat de uzati incat dragostea a degenerat intr-un plan pentru a gasi un partener instarit, iar aceasta caracteristica a noastra se manifesta prin fixatia la adresa cuplurilor de celebritati.
Tara: Hong Kong
Incoltit de oamenii ministrului de interne, care incearca sa puna mana pe sabia ce contine un teribil secret, Hong Gil Dong este incercuit si o sageata porneste spre inima lui, doborandu-l. Vestea umbla repede, si toata lumea il jeleste si-l regreta pe Gil Dong. De la negustorul Wang pana la printul Hui, cu totii regret fulgeratoarea disparitie a lui Gil Dong, unii din ei chiar invadati de sentimental vinovatiei. Intre acestia, o singura persoana nu crede ca Gil Dong ar fi mort. Cine altcineva putea fi daca nu Yi Nok ? Aceasta porneste disperata in cautarea lui, si incearca sa-l convinga si pe printul Hui sa o ajute. Un episod important, care schimba confuguratia evenimentelor ce vor urma si reaseaza lucrurile.
„Tactical Unit: Human Nature” este al treilea film filmat pentru televiziune din seria de 5 aparute intre 2008 si 2009. Pentru cei care deja s-au obisnuit cu povestile celebrei unitati tactice din Hong Kong (PTU), va fi o frumoasa reintalnire cu personajele preferate, fiecare din ele atent analizate in fiecare din cele 5 filme. Si din distributia acestei parti fac parte acelasi nume mari cunoscute multora: Simon Yam, Maggie Siu si Suet Lam (care depaseste 140 de roluri in cariera, majoritatea covarsitoare a lor – secundare). Si acest film, ca si celelalte din serie, e produs de cunoscutul Johhnie To. Pentru necunoscatori, Unitatea Tactica (PTU) este parte a politiei din Hong Kong care se ocupa de interventiile in situatii de urgenta. Unitatea exista in realitate, fiind echivalentul SWAT din Statele Unite.
Filmul reuseste sa spuna o poveste aparent simpla dar care pe parcurs se complica si aduce cu sine tensiunea ce o regasim si in celelalte pati ale seriei. Jocul actorilor este impecabil, lucrurile se leaga repede, poate chiar prea repede. Nu lipseste nota de imprevizibil, care cu siguranta a asigurat succesul ai acestei parti. O analiza psihologica atenta a inca unui personaj al seriei, pus in fata unor situatii si a tentatiei de a trece dincolo de bariera legii. Constiinta va decide, in cele din urma, alaturi de alti factori decisivi din viata personajului analizat. De urmarit mesajul acestui low-budget pur comercial, care transmite mai mult decat pare a oferi la o prima vedere. Un film care nu doar ca nu dezamageste, ci si surprinde placut prin ingeniozitatea scenariului si prestatia protagonistilor.
Andy Lau a cheltuit 106 milioane dolari Hong Kong (aproximatuv 20 de milioane de dolari americani) pe o noua casa, in speranta ca schimbarea in feng shui ii va aduce un copil, sustine presa din Taiwan. De mai bine de un an si jumatate, Lau si sotia lui, Carol Chu, incearca sa aiba un copil, cheltuind peste 1 milion $HK (2.000 $ US) pentru tratamente de fertilitate, fara succes. Actorul cantaret a cumparat o locuinta in Kadoorie Hill, Mong Kok, o zona selecta din inima Hong Kong-ului, dupa ce a apelat la serviciile unui maestru feng shui. Acesta din urma i-a spus lui Lau ca noua casa ar trebui sa fie tinuta departe de ochii curiosi ai publicului si sub o atenta supraveghere video. Aceste masuri ar preveni ca Chu sa fie constant hartuita de paparazzi si i-ar permite acesteia sa se concentreze pe conceptie.
Dupa spusele lui Kim, MBC ar fi copiat mai multe intrigi colaterale pe care aceasta le-a inventat pentru scenariul musical-ului ei. Kim spune ca a inventat ideea conflictului dintre Regina Seon-deok si Mishil, un personaj flamand dupa putere, dar si o poveste de dragoste intre regina si Yu-sin, protagonistul masculin. De asemenea, autoarea pretinde ca tot ea a inventat scena in care tanara Seon-deok fuge in desert. Serialul produs de MBC contine toate aceste idei in scenariul final, care nu sunt bazate pe evenimente istorice, ci pe care Kim le-ar fi inventat ! „Rivalitatea dintre regina Seon-deok si Mishil nu e un fapt consemnat de istorie, ci propria mea inventie. Nu ar fi fost la fel daca nu ar fi existat plagiatul”, sustine cu convingere Kim. „Odata am impartasit cateva din scenariile mele Agentiei „Korea Creative Content” pentru a atrage investitori in musical, si cred ca atunci s-a produs scurgerea de informatii”. Kim spune ca va solicita un ordin judecatoresc pentru incalcarea dreptului de copyright al musical-ului de catre MBC, musical care in prezent se joaca in teatre in Coreea.
„Queen Seon-deok” a avut un rating in medie de 40%, lucru care este extrem de rar in istoria industriei serialelor pentru televiziune din Coreea. La inceputurile difuzarii sale, serialul a fost considerat unul modest, coloana sonora fiind mult mai apreciata decat povestea in sine. In timp, lucrurile s-au schimbat, serialul reusind sa atraga atentia unui numar tot mai mare de coreeni. Disparitia personajului Mishil (episodul 50) a dus la prabusirea ratingului cu aproape 10 procente in doar 2 episoade, iar pentru telespectatorii din Coreea si fanii serialului, disparitia lui Mishil a insemnat si sfarsitul serialului (desi, paradoxal, serialul e dedicat vietii printesei Seon-deok). Ratingurile o confirma: de la episodul 50, cele 12 episoade aditionale au avut un rating in medie de 36%. E un lucru extraordinar, si asa, pentru un serial coreean, insa trebuie privit totul cumpatat, iar cele 12 episoade aditionale probabil ca sunt regretate, in acest moment, de realizatori, nefiind o incheiere apoteotica, asa cum poate ar fi fost daca serialul se opera asa cum fusese stabilit initial.
Actorul Joo Ji-hoon si-a luat ramas bun de la fanii sai pentru 2 ani, timp in care isi va satisface stagiul militar obligatoriu. „Va multumesc pentru preocuparea voastra si pentru faptul ca ati venit azi aici” a spus Joo fanilor sai. 200 de fani ai starului, din Japonia si Coreea, s-au adunat sa-i ureze ramas bun in fata unitatii militare unde de ieri a fost detasat. Joo s-a adresat fanilor sai si cu o zi in urma pe site-ul sau official, multumindu-le pentru „dragostea lor netarmurita” si promitandu-le ca „se va intoarce o persoana schimbata”. In varsta de 27 de ani, Joo Ji-hoon va servi ca ofiter cu norma plina in fortele rezerviste, dupa ce va face un stagiu de pregatire de 5 saptamani.
Joo este un fost model devenit celebru dupa debutul in 2006 in serialul „Princess Hours”. Ultimul film in care a jucat a fost „Naked Kitchen”, in aprilie 2009 cariera lui ajungand intr-un punct de cotitura dup ace a fost condamnat la 6 luni de inchisoare cu suspendare si 120 de ore de munca in folosul comunitatii pentru consum ilegal de droguri.