In luna iunie a acestui an a fost dezvaluit faptul ca popularul actor japonez Shun Oguri (26 de ani) isi va face debutul regizoral cu filmul intitulat „Surely Someday”. De atunci, zvonurile in privinta distributiei au inceput sa curga, toata presa asteptandu-se la niste nume mari pe genericul acestui film, date fiind legaturile stranse ale lui Oguri cu lumea buna din bransa. De curand, compania distribuitoare Shochiku a facut, in sfarsit, o comunicare oficiala legata de noua productie. Povestea are la baza legaturile lui Oguri cu prietenii sai din liceu. In rolurile principale au fost distribuiti Keisuke Koide, Go Ayano, si Ryohei Suzuki, printre altii. Personajele principale ale filmului fac parte dintr-o formatie muzicala ce spera sa devina celebra prin intermediul unei melodii originale intitulate „Surely Someday”, interpretata la festivalul scolar. Un incident stupid va duce la exmatricularea lor din scoala; ajunsi intr-un moment critic din existenta lor, acestia accepta provocarea schimbarii destinului lor.
Filmarile au avut loc in lunile iulie si august, proiectul aflandu-se in acest moment in faza de post-productie. Filmul va fi definitivat in ianuarie 2010, dar premiera e programata abia in vara anului viitor.
Lucrurile par sa se aranjeze si se pare ca nimic nu il mai impiedica pe rege sa domneasca in pace. Inspectorul Hong reorganizeaza garzile, regele e prins in treburi pana peste cap, Song-yeon munceste la Biroul de Arta, Dae-soo e plin de energie si tot mai apreciat, Li-cheon e promovat. Cum are de gand sa se insoare cu Mak-seon, unchiul lui Dae-soo vrea intai sa il insoare pe acesta cu Song-yeon, fara sa stie ca inima fetei e data de mult altuia, iar nepotul lui e constient de asta. Batranul habar nu are ca taie in carne vie si ca inima tanarului ar putea fi plina de gelozie si venin… Dar este oare ?
„The Alan Parsons Project” a fost o formatie de rock progresiv britanica activa intre 1975-1990. In acest an, pe 1 decembrie, fondatorul formatiei, scotianul Eric Woolfson s-a stins din viata la varsta de 64 de ani, dupa o lunga lupta cu cancerul. „Old and Wise” a fost unul din hiturile formatiei, alaturi de „Eye in the Sky”, „Freundiana” sau”Time”, formatia vanzand cele 10 albume ale sale in peste 40 de milioane de copii in intreaga lume. Melodia a fost inclusa pe cel de-al 6-lea album al formatiei (1982), „Eye in the Sky”, fiind preluata de regizorul
Alan Parsons Project
lui „A Dirty Carnival”, Ha Yu, pentru a incheia, apoteotic, super-productia coreeana. Versurile se potrivesc ca o manusa situatiei prezentate in film, fiind perfecte pentru descrierea gandurilor neexprimate ale personajelor.
Cea de-a doua melodie ce am considerat-o cruciala si definitorie pentru coloana sonora acestui film este „If You Come in my Heart”. Este melodia cantata la karaoke de fosta iubire secreta din copilarie a personajului principal, pe care aceasta insasi o interpreteaza cu ocazia reintalnirii, peste ani. Melodia e plina de sensuri pentru descrierea evolutiei iubirii reaprinse din sufletul personajului principal. In realitate, melodia a fost interpretata de Cho Duk Bae, un veteran al muzicii usoare coreene, devenind un slagar preluat de o multime de interpreti tineri in cautarea consacrarii..
Cho Duk Bae
In acest an, Cho Duk Bae a implinit 25 de ani de cariera in domeniul muzical. A debutat in 1984 si si-a castigat popularitatea prin melodia ce a fost inclusa si pe coloana sonora a filmului „A Dirty Carnival”, care a devenit un slagar de renume in Coreea de Sud. In aprilie 2009 a suferit o hemoragie cerebrala, iar mari interpreti coreeni i-au sarit in ajutor si l-au ajutat ca in acest an sa lanseze un album omagial. In urma accidentului cerebral, Bae si-a revenit suficient de bine, iar primul lucru pe care l-a facut a fost sa se duca la studiourile de inregistrare si sa multumeasca colegilor lui pentru ajutor, supervizand inregistrarile. In Coreea, Cho Duk-Bae e cunoscut pentru baladele lui de o frumusete rara, cu o linie melodica superba.
Interpretare live, in duet cu Sung Si Kyung, in 2007, gasiti AICI.
Cei interesati de cele mai frumoase balade ale artistului pot consulta sectiunea specifica de pe forum.
Adaptat dupa un popular manga cu acelasi nume, „Dance, Subaru !” este o poveste motivanta despre auto-implinirea unei tinere balerine in fata adversitatii vietii si a oamenilor. Filmul are in scaunul regizoral un scenarist si regizor consacrat odata cu Sleepless Town si Magic Kitchen, nimeni altul decat Lee Chi-Ngai. Iar in rolul principal a fost distribuita o vedeta in plina ascensiune, cautata nu doar in lumea filmului pentru frumusetea ei, Meisa Kuroki (din Crows Zero si sequel-ul, si, recent din Assault Girls). Dupa succesul pe banda rulanta al unor filme hollywoodiene inspirate din street-dance (Make it Happen sau Step Up), a sosit timpul ca Asia sa ofere la randu-i o productie de gen, putin mai eleganta si mai stilata decat realizarile americanilor, prin intermediul baletului si a legendarei partituri a Lacului Lebedelor. Dance, Subaru ! e, de fapt, un efort pan-asiatic, fiind vorba de o co-productie intre Japonia, Hong Kong, Coreea si Singapore. Si e mai mult decat un simplu film despre dans. E un film ce insista pe evolutia unui caracter – din copilarie pana la varsta maturitatii, a unei tinere care isi urmeaza visul datorita unui talent iesit din comun, nu doar printr-o infruntare pe o scena de dans, ci ca o metafora a auto-devenirii.
Subaru si fratele ei geaman, Kazuma, viseaza sa devina balerini chiar daca tatal lor nu e de acord cu asta. Dupa un eveniment tragic, baletul devine pentru Subaru singura bucurie si se daruieste cu totul acestei pasiuni. Viata ei se schimba definitiv cand o cunoaste pe proprietara unui cabaret care ii recunoaste talentul si ii indruma primii pasi. Pentru a deveni balerina profesionista, Subaru se inscrie la un concurs international de balet de la Shanghai. Castigarea acestui concurs i-ar fi deschis usile oricarei companii de balet asigurandu-i si o bursa. Acesta este insa un prilej nu numai de a se afirma ci, mai important decat orice, de a descoperi alaturi de colegele sale de competitie ce e prietenia dar si tradarea si ce inseamna autodaruirea si sacrificiul ca dansatoare.
Filmul e o veritabila lectie de viata. Sau mai degraba o inlantuire de lectii de viata: Subaru are o copilarie tragica, iar tatal ei vede in lectiile de dans pe care fetita le doreste un lucru „trivial”, acesta visand ca fiica ei sa urmeze o facultate serioasa. Cunoscand o fosta balerina ce-si deschisese un cabaret, Subaru gaseste o a doua casa in acel loc rau famat, unde incepe sa-si manifeste personalitatea si sa-si cizeleze talentul nativ in a dansa. La un moment dat, ai impresia ca Subaru este o metafora a vietii de zi cu zi: sunt momente in care suntem vedete si altii ne admira si ne urmeaza exemplu, si sunt momente in care noi invatam de la altii. Sunt momente in care geniul fiecaruia trebuie sa se manifeste individual, si momente in care trebuie sa se manifeste ca parte a unui colectiv. O poveste speciala despre prietenie, gelozie, ambitie si sacrificiu, pusa foarte bine in scena de regizor, si interpretata ireprosabil de Meisa Kuroki. O productie peste orice alt film de gen facut la Hollywood, plina de sensibilitate si invataminte, a carei vizionare nu poate decat sa incante.
Soo Hyun si Min Gi si-au inceput activitatea ca proaspeti agenti ai Serviciului National de Securitate (NIS) coreean. Detasat pentru o vreme la aeroportul international din Seul, Soo Hyun suspecteaza ca unul din calatorii tocmai sositi in Coreea este un interlop mult asteptat de banda Paianjenilor din Seul, dar nu poate dovedi nimic. El nu stie ca omul acela e pentru el mai important decat isi poate imagina. Insa cum surse tot mai credibile indica ca Cheonbang-ul vrea sa intre pe piata coreeana a drogurilor, o echipa NIS trebuie sa culeaga cu mijloace specifice de ascultare, informatii certe asupra tratativelor ce se desfasoara in lumea interlopa. Din echipa face parte si Soo Hyun, care nu stie ca aceasta prima misiune ii va aduce schimbari radicale si tragice, care vor reinvia fantomele trecutului pe care il credea mort.
Storm Warriors II s-a lansat în Hong Kong, depãşind toate aşteptãrile
Regizat de fratii Pang, cu Eking Cheng, Aaron Kwok, Simon Yam si Charlene Choi in rolurile principale, „Storm Warriors II” a avut premiera in cinematografele din Hong Kong in zilele trecute. Box-office-ul din aceasta tara a inregistrat, deja, un record de 2,25 milioane HK$ vanzari in prima zi de proiectii a peliculei. Filmul nu conduce doar topul vanzarilor la box-office, ci a devenit si filmul care a adus cele mai mari vanzari de bilete in cinematografele din Hong Kong pentru un film vorbit in chineza, in 2009. Lumea s-a inghesuit sa cumpere bilete la acest film foarte asteptat, proiectarea lui facandu-se simultan in 521 de locatii, depasind recordul numarului de sali de cinematografe in care a avut loc simultan o premiera in Hong Kong la un film de limba chineza. Operatorii cinematografelor si-au pus deja problema cum sa gazduiasca si alte premiere cinematografice in zilele urmatoare, in afara lui „Storm Warriors II”.
Succesul la box-office al productiei il face fericit pe directorul Univers Entertainment Limited, Lam Siu Ming. Compania producatoare, care si-a facut un nume in anii ’80, si care in ultimul deceniu a distribuit cateva succese de casa precum „Divergence”, „Invisible Target”, „Shaolin Soccer” sau „Re-cycle”, se afla, acum, din nou in fata unui succes de proportii. Saptamana viitoare, directorul companiei tine un banchet in vederea rasplatirii intregii echipe pentru efortul depus la realizarea acestui film. Vom reveni cu siguranta cu un articol mai vast legat de aceasta productie.
Statisticienii motorului de cautare pe internet „google” au declarat ca, pe baza cautarilor internautilor din India, au putut fi stabilite principalele centre de interes ale indienilor in anul 2009, pe internet. In varful topului celor mai populare celebritati se afla Katrina Kaif, pentru al doilea an la rand. Numele acesteia apare reflectat in statisticile google ale acestui an chiar de mai multe ori decat numele lui Michael Jackson. Se spune ca vedeta indiana niciodata nu a incetat sa fie in centrul atentiei, orice atinge aceasta parand a se transforma in aur. „London Eastern Eye” a desemnat-o, recent, „Cea mai sexy actrita”, iar in topul online al „newsmaker-ilor” acestui an, Yahoo o crediteaza cu pozitia a doua.
Cu putin timp in urma, vedeta a fost internata pentru o operatie usoara, starnind rumoare in randul fanilor ei. Aceasta s-a recuperate repede si in scurt timp a fost lasata acasa de la spitalul din Mumbai. Stirea a fost confirmata de agentul actritei, care a spus: „Katrina tocmai a fost lasata sa mearag acasa de la spital si se simte foarte bine. Datorita nivelului scazut de hemoglobine, a trebuit sa fie supusa unei operatii minore. Acum totul e regula si se odihneste acasa, dupa care va lua o pauza de Craciun.” In ciuda acestei stiri date de agentul ei, gurile rele vorbesc de faptul ca actrita ar suferi de o boala a sangelui care i-ar putea fi fatala daca nu e tratata la timp si nu e tinuta sub observatie. Consecinta acestei boli ar fi nivelul scazut de sange din corpul acesteia, care ar fi un motiv serios de ingrijorare. Pana una alta, Katrina Kaif ramane cea mai cautata vedeta indiana a anului 2009, cel putin pe internet.
Regizat de Carol Lai Miu-Suet („The Third Eye”, „Naraka 19”), „Floating Landscape” este un film cu adevarat de arta, cu cateva mici concesii cu tenta comerciala. Dramatic prin excelenta, filmul beneficiaza de o locatie mirifca (Qing Dao din China) si de o poveste sentimentala si sensibila deopotriva. Sub aspectul artei, trasatura caracteristica a filmului e lent redata, metodic explorata intr-un decor pastoral unic si credibil. Sub aspect comercial, filmul beneficiaza de o distributie atractiva, cu 2 nume mari ale filmului din Hong Kong: Ekin Cheng (Divergence, Heavenly Mission, The Storm Warriors II) si Karena Lam (Kidnap, Claustrophobia, Silk). Acestora li se adauga grafica popularului scenarist-artist Jimmy Liao, care da o pata de originalitate si culoare productiei si ideilor regizorului. Filmul a castigat 2 premii, avand si 4 nominalizari la a 23- a editie a Hong Kong Film Awards.
Maan (Karena Lam) este o tanara din Hong Kong care calatoreste spre Qingdao, tinutul natal al raposatului ei prieten, Sam (Ekin Cheng). Sam era un meritoriu artist , care are, insa, un sfarsit tragic in fata unei boli necrutatoare. Totusi, inainte sa moara, acesta ii lase prietenei sale un peisaj desenat de mana. Peisajul pare a fi o locatie necunoscuta, care aparent l-a bantuit pe Sam in ultimele sale clipe de viata, iar Maan merge in Qingdoa pentru a gasi locul din peisajul „plutitor”. Aici il cunoaste pe postasul orasului, alaturi de care descopera pas cu pas trecutul fostului ei prieten, dar si o lume cum nu si-a putut-o inchipui vreodata… pentru ca si postasul, la randu-i, este un artist.
Singurul lucru ce poate fi reprosat acestui film este atmosfera pe alocuri artificiala, parca preluata dintr-un film hollywoodian; parca personajele nu sunt lasate sa se manifeste in mediul lor, in universul lumii in care traiesc. O productie artistica deosebita, care a refuzat sa se limiteze la un buget redus, asa cum initial propusese un producator cunoscut, Joe Ma; in cele din urma a fost facut cu un buget destul de mare, care si acela a fost depasit, si cu un alt producator. Filmarile s-au facut in China, unde costurile au fost mult mai mici decat in Hong Kong, iar scena copacilor infloriti – care e importanta in film – a fost creata dupa ce insasi regizoarea a gasit locatia ideala. Din pacate peisajul nu a tinut prea mult timp, astfel ca in curand locatia a trebuit schimbata. De asemenea, editarea filmului a durat 6 luni (neobisnuit de mult pentru o productie facuta in Hong Kong). In cele din urma, a rezultat un film in care simti emotia pretutindeni, in toate lucrurile si in toate amanuntele.
O drama psihologica deosebita, un film despre o pierdere ireparabila, si, dincolo de orice, un film despre speranta, incredere, o poveste simpla insa cu o mare incarcatura emotionala.
Song-yeon e in echipa care trebuie sa picteze decapitarea celor ce au fost prinsi atentand la viata regelui. Mak-seon si Dal-ho sunt in primele randuri si ei, in piata publica unde va avea loc executarea sentintei. Circula zvonul ca fosta regina a incercat sa se sinucda, ca sa nu cada vie in mainile noului rege si ca va fi o baie de sange, prin care regele va scapa de toti adversarii sai politici. Ingrijorati de umbra pe care o va arunca un asemenea inceput de domnie plin de razbunari si sange, colaboratorii regelui sunt foarte ingrijorati, mai ales ca membrii factiunii Noron nearestati vor sa faca din incident un mijloc de a incita poporul, prezentandu-l ca fiind o cumplita violare a datoriei filiale a regelui fata de tanara sa bunica, vaduva regelui defunct. Cum va reusi sa imbine regele spiritul de dreptate cu marinimia fata de dusmanii sai ?
Soo Hyun scapa ca prin urechile acului de la moarte, dar asista cu groaza la uciderea mamei sale, de catre un mascat, fara sa stie ca acesta e chiar tatal micii sale prietene. Ramas orfan, este dus in Coreea de Prietenul mamei sale, dl Kang care il adopta si il creste impreuna cu propriul lui fiu, Min Gi. Desi sunt de aceeasi varsta, baietii se cearta mereu, fiindca Soo Hyun, cu sufletul ranit este primit cu dusmanie de doamna Kang si are mari probleme de adaptare. Insa pana la urma metodele severe de educatie ale domnului Kang isi ating telul, si copiii ajung sa se imprieteneasca.
Anii trec si ii regasim pe cei doi baieti maturi deja, la varsta afirmarii si realizarii profesionale, doua personalitati diferite, doi tineri inteligenti si capabili care au pasit pe urmele parintilor lor… Numai ca acea cale pe care au mers parintii e o cale plina de sacrificii si suferinta. Sunt tinerii nostri pregatiti pentru ea ? Mai ales ca o umbra neagra incepe sa se intinda peste viata lor: Cheonbang-ul si-a intins tentaculele pana in Coreea…
MBC Film Awards şi-a anulat ceremonia din acest an din cauza recesiunii economice
Una din cele mai importante ceremonii de decernare de premii din lumea filmului coreean, „Korean Film Awards”, festivitate organizata anual de postul de televiziune MBC, nu va mai fi organizata in acest an. Ceremonia, pana acum tinuta an de an in decembrie, a intampinat inca de la inceput probleme, existand zvonuri de cateva luni ca aceasta nu s-ar mai tine si in acest an. Pliantele menite a fi o avampremiera la eveniment au intarziat sa fie tiparite. Sa fie acesta sfarsitul unei ceremonii care de la an la an incepuse sa creasca tot mai mult in calitate ? Conform traditiei, in intervalul aprilie-iulie al anului in curs, membrii juriului trebuiau sa se intruneasca, insa in acest an acestia nu au fost inca selectati, si nici prezentarea lor nu a fost facuta. In noiembrie, acestia trebuiau sa-si aduca criticile finale si sa anunte nominalizatii la premii, insa totul a fost departe de deznodamant, in acest an. Multi s-au intreabat ce se va intampla in acest an cu ceremonia.
Prima ceremonie de decernare a unui premiu pentru productii cinematografice in Coreea a avut loc in anii ’50, odata cu revigorarea industriei de film in anii postbelici. In deceniul urmator au aparut adevarate festivaluri de filme, care si-au castigat, in timp, un renume la nivel international. Doar cateva din ele au rezistat. „MBC Film Awards” a avut prima ei editie in 2002, pana anul trecut crescand si impunandu-se ca un festival extrem de popular. In acest an, insa, cea de-a 8-a editie se pare ca nu se va mai organiza. Evenimentul ce urma a avea loc in 6 decembrie a fost anulat datorita problemelor financiare. Pe 22 noiembrie a avut loc si o conferinta de presa care a lamurit definitiv problema: datorita fondurilor insuficiente pentru producerea evenimentului, s-a decis suspendarea ceremoniei din acest an. S-a mentionat de asemenea ca e vorba doar de o suspendare, in acest an, nu de o desfiintare a evenimentului.
Desi nu poate fi comparat cu alte ceremonii similare de peste an, precum Blue Dragon Film Awards, care are in spate ani de istorie, MBC Korea Film Awards si-a castigat renumele pentru corectitudinea acordarii premiilor celor care le meritau, dar si pentru rasplatirea filmelor cu buget redus. Insa cu o economie coreeana in recesiune, postul MBC nu a reusit sa gaseasca sponsori pentru organizarea si in acest an a evenimentului. Iar pana la dureroasa decizie a suspendarii ceremoniei nu a mai fost decat un pas.
In noaptea ce a urmat incoronarii, soldatii Noron patrund pe cai secrete in palat, sub protectia noptii, ajungand pana la pavailionul care il adãposteste pe noul rege. Garzile regale au fost trimise la casele lor, toata lumea crezand ca pericolul a trecut. Numai inspectorul Hong observa bresa din apararea palatului si intelege brusc planul dsmanilor. In acelasi timp, Song-yeon il vede din intamplare pe asasinul platit furisandu-se si el spre pavilionul regal, dar totul e prea tarziu, Insotitorii regelui cad sub sabiile asasine si el insusi trebuie sa lupte pentru a-si salva viata intr-o lupta in care nu are niciun ajutor…
Povestea „Chushingura” – ecranizată de Warner Bros chiar în Japonia !
De curand s-a anuntat faptul ca regizorul japonez Shigemichi Sugita lucreaza la o noua adaptare pentru marele ecran a povestii Chushingura. Acest proiect a fost etichetat drept primul film japonez adevarat produs de un studio important de peste Ocean, Warner Bros. Povestea Chusingura este una clasica pentru literatura japoneza, fiind in nenumarate randuri fictionalizata de la kabuki (teatru traditional japonez, cu masti) la literatura si televiziune.
Pentru necunoscatori, un scurt rezumat al acestei povestiri medievale se impune: in anul 1701, sogunul Tokugawa Tsunayoshi l-a numit pe Asano, daimyo (lord din Japonia premoderna) din Ako, sa se ocupe cu primirea unui oaspete de seama, intr-o receptie la castelul Edo. Acelasi sogunul l-a mai insarcinat pe un anume Kira sa-l instruiasca pe Asano in privinta ceremoniilor de intampinare a inaltilor oaspeti. In timpul receptiei, Asano incearca sa-l ucida cu pumnalul pe Kira, aparent pentru ca i s-ar fi adus o ofensa. Asano a trebuit sa comita seppuku pentru fapta sa, iar Kira a scapat nevatamat. Pamanturile lui Asano i-au fost confiscate de catre sogun si i-a eliberat din functie pe toti samurai aflati in subordinea lui Asano, care au devenit ronini. Doi ani mai tarziu, Oishi Yoshio, un fost samurai de rang inalt din serviciul lui Asaano conduce un grup de 46-47 de ronini, care il executa pe Kira in castelul sau din Edo si-i duc capul acestuia la mormantul lui Asano. Apoi s-au predat autoritatilor. Pentru aceasta fapta au fost condamnati sa comita seppuku, lucru la care s-au supus cu totii, in aceeasi zi a anului.
Povestea a pornit de la un fapt real petrecut in 1701 si relatat de cronicile japoneze medievale. Evenimentul, cunoscut sub numele de incidentul Ako, a ajuns si la urechile occidentalilor un secol si ceva mai tarziu, in 1822, cand apare relatat in cartea postuma a lui Isaac Titsingh, „Illustrations of Japan”. Versiunea povestii preluata de Sugita in viitorul sau film „Saigo no Chushingura” e inspirata din romanul lui Shoichiro Ikemiya si are in centrul ei pe cei doi supravietuitori ai atacului. Koji Yakusho il interpreteaza pe razboinicul Seo Magozaemon, care se refugiaza in noaptea de dinaintea raidului, in timp ce Koichi Sato il interpreteaza pe Terasaka Kichiemon, un servitor loial care se ascunde dupa atac. Cei doi se reintalnesc 16 ani mai tarziu.
Romanul lui Ikemiya a fost adaptat, anterior, intr-un serial pentru televiziune in 2004, in 6 episoade. Versiunea pentru marele ecran e programata sa se lanseze in Japonia in 2011. Chiar daca Warner Bros a mai fost implicata anterior in productia de filme japoneze, „Saigo no Chushingura” se spune ca va fi prima productie realizata de echipa lor locala de productie, avand un staff si o distributie in totalitate formata din japonezi.
Regina, plina de frustrari, data la o parte, ajutata de membrii ramasi ai factiunii Noron, decide sa treaca la ultima arma aflata la dispozitie pentru a scapa de printul San – asasinatul. O suma uriasa e pusa la bataie pentru a angaja pe cel mai bun asasin, care se dovedeste un maestru in meseria sa. Furisat in palat printre muncitorii ce pregatesc festivitatea incoronarii noului rege, isi pregateste actiunea cu minutiozitate. Inspectorul Hong si cei trei ofiteri din subordinea sa sunt insa pe urmele complotului, uimiti de suma mare pe care se pare ca nobilii Noron sunt dispusi sa o dea intr-un scop obscur…
Printul San e anuntat cu groaza de sambelanul regelui ca acesta nu e nicaieri in palat, si nimeni nu stie unde este. Roba regala e frumos impaturita pe scaun si cuvintele batranului incep sa rasune in urechile printului: „Stiu unde voi muri. Voi muri acolo, orice s-ar intâmpla.” Iar regele se indreapta spre acel loc, imbracat in haine simple, simtind pentru ultima oara dragostea poporului sau, care il binecuvanteaza, fara sa stie ca e printre ei si ii aude. ” Se pare ca prostanacul acela batran nu a trait degeaba” spune el, glumind cu ultimele puteri si merge mai departe, constient ca in urma lui palatul a devenit un adevarat haos.
Dezamagit de faptele reginei, regele decide sa o pedepseasca public, prin decret regal, luandu-i toate tilurile si facnd din ea o femeie oarecare. Lacrimile ei nu ii schimba hotararea, dar ii submineaza sanatatea, prin supararea provocata. Al doilea decret pe care vrea sa il dea, este cel de abdicare, dar printul se opune din rasputeri, nedorind sa ia tronul cat timp bunicul sau traieste. Pana la urma San e de accord sa devina doar regent, si bunicul lui, stiind ca neiscaunat definitiv pe tron va mai putea avea probleme, ii da un sipet pe care ii recomanda sa il foloseasca fara mila impotriva dusmanilor sai, daca va fi cazul. Sipetul aflat in pastrare la lordul Beon-ahm, pare sa fie o arma letala impotriva celor din factiunea Noron care nu au fost in curte cand regina si acolitii ei au fost arestati. Il va folosi oare printul San, sau se va dovedi milostiv ?
Time between Dog and Wolf (2007) – un nou serial tradus de Asia Team Romania
Dupa ce l-ati vazut in Iljimae si in alte 3 filme traduse de echipa noastra („The King and the Clown”, „Fly, Daddy, Fly” si „May 18”), a sosit momentul sa-l vedeti pe Lee Jun-ki intr-o ipostaza cum nu l-ati mai vazut, in serialul de succes „Time Between Dog and Wolf”. Starul a ajuns la o mare popularitate in intreaga Asie si gratie acestui serial de actiune, cu tenta dramatica, utilizatorii de pe internet votandu-l pe Lee drept cel mai popular actor coreean in 2008 (lucru care nu ar trebui sa mire cate vreme acelasi an 2008 l-a adus din nou in prim plan pe Lee, odata cu Iljimae). Lee Jun-ki o are ca partenera in acest serial pe Nam Sang Mi, care si-a facut o cariera in comedii si comedii politiste, precum „Sweet Spy”, „Spy Girl”, „She’s on Duty” sau „Too beautiful to lie”. In serial aceasta interpreteaza un personaj onest, cu o personalitate puternica, extreme de apreciata de cei din jurul ei. Celalat personaj care graviteaza in jurul eroului acestui serial este Chong Kyung Ho, cunoscut fanilor k-dramelor din „Sorry, I love you” sau recentul „Princess Ja Myung Go”. Acesta interpreteaza rolul prietenului din copilarie al lui Lee Jun-ki, dar pe care destinul il va pune intr-o situatie ingrata, pe care urmeaza sa o descoperiti urmarind serialul.
Serialul a avut, la momentul difuzarii la televiziunea coreeana MBC un rating, la nivel national, in medie de 16%. Titlul filmului este o metafora; o metafora a devenirii. In limba franceza exista o expresia: „entre chien et loup”. Aceasta isi gaseste explicatia in momentul de dupa apusul soarelui, cand intunericul se asterne si alunga ziua, si cand, datorita amurgului, nu poti realiza daca animalul din fata ta este un caine credincios sau un lup siret si flamand. Sangeriul acelei atmosfere stranii iti transmite o teama; teama de necunoscut, teama de a nu putea face distinctia intre realitate si iluzie, care brusc devin niste termeni vagi. Este momentul in care fara sa vrei simti ca viata te invita sa-i arunci o privire retrropectiva, pentru ca te simti pierdut inttre jocul realitatii si cel al imaginatiei. Ora dintre caine si lup este momentul de cumpana din calea devenirii unei persoane. Si fiecare episod al acestui serial este o astfel de ora.
Subiectul serialului este unul captivant, cu un final pe masura. Sub cerul stralucitor al Thailandei, o tanara procuror de origine coreeana se straduieste sa trimita dupa gratii membrii unei uriase organizatii interlope, numita banda Cheong, motivate fiind nu numai de spiritul de justitie si datorie, ci si de moartea sotului ei, care a pierit in conditii incerte, dar legate de aceeasi banda. Lupta ei e continuata de fiul sau Soo Hyun si de familia care l-a adoptat pe acesta dupa moartea mamei, lucrand ca tanar ofiter de securitate la Agentia Nationala de Securitate a Coreei de Sud. El este insa impins pe calea dezonoarei de firea sa nestapanita si de o intalnire neasteptata, in urma esecului in prima sa misiune ca agent de securitate. Din acel moment viata lui ia o turnura nedorita si periculoasa, nu numai pentru el, ci si pentru toti cei dragi lui. Sub ochii nostri se desfasoara o poveste captivanta despre ura si razbunare, despre loialitate si prietenie dincolo de moarte, unde pana si iubirea are regulile ei proprii si nefiresti.
Un serial captivant, care te va tine cu rasuflarea taiata la fiecare episod din cele 16. O delectare pentru fanii Lee Jun-ki si pentru amatorii serialelor de calitate asiatice. O traducere pe masura serialului, marca Asia Team Romania, oferita in exclusivitate in Romania de www.asiacinefil.com.
O femeie vaduva, de origine coreeana numita Kan Cha Na traieste la Bangkok impreuna cu fiul ei Soo Hyun. Ea este procuror al statului thailandez si are misiunea de a demasca una din cele mai mari si mai periculoase bande din Thailanda, numita banda Cheong, sau Cheonbang. Pe neasteptate, in ajutorul ei vine unul din directorii adjuncti ai Serviciului National de Securitate a Coreei de Sud, profesorul Kang precum si un membru al bandei, care vrea sa termine cu viata murdara. Fiul lui Kan Cha Na, Soo Hyun, neglijat de mama lui, hoinareste mereu prin oras, si astfel o cunoaste pe mica Ari cu care se imprieteneste, dar si pe tatal acesteia, care este un proeminent sef al temutei bande. Cei doi copii devin tot mai buni prieteni, iar parintii lor tot mai inversunati dusmani…
Inlantuiti in catusele implacabile ale destinului, copii si parintii intra in ritmul tot mai aberant si ucigator al unor intamplari in care prietenia si loialitatea se impletesc cu ura si tradarea.
INSCRIEREA PE FORUM decembrie 2010: – Inscrierea in aceasta comunitate se poate face pe baza de cerere in aceasta sectiune.
– Cei care doresc sa isi deschida un cont au obligativitatea de a furniza o adresa de e-mail valida si un nickname pe care il vor avea pe forum
– Dupa o verificare in prealabil a acestor date, administratorul isi rezerva dreptul de a crea sau nu contul solicitat. Nu orice solicitare inseamna automat si aprobarea cererii !
– Un cont se creaza in intervalul 1 zi- maxim 3 zile. Cei care dupa 3 zile nu au primit mail de confirmare din partea administratorului inseamna ca au fost respinsi si nu sunt acceptati in comunitatea noastra.
– Contul odata creat trebuie activat de catre viitorul user. Acesta va primi un mail pe adresa indicata, cu un link de activare al contului. In cazul in care intr-un interval de 10 zile contul nu este activat de catre solicitant, acesta va fi radiat automat, iar o solicitare ulterioara NU va mai fi luata in considerare. Pentru a nu exista discutii, verificati si casuta SPAM din mailul vostru, e posibil ca mailul de confirmare cu datele de logare sa ajunga acolo.
– Datele furnizate (nickname si adresa de mail) nu vor fi publicate si nici nu vor putea fi vazute de catre ceilalti utilizatori.
– Odata creat contul, aveti obligatia de a citi in amanunt regulamentul. Incalcarea oricarei prevederi a acestuia atrage radierea imediata a contului.
In dimineta in care regina, insotita de generalii si lorzii din factiunea Noron merg sa il aresteze pe print, au o mare surpriza: regele a iesti din coma. Cu mintea limpede el aresteaza tradatorii fara a ierta pe nimeni: regina si printesa Hwa-wan, lordul Kim si Lordul Choi, toti trebuie sa isi ia pedeapsa, insa nu in aceeasi masura. Regele nu poate uita ca regina i-a fost sotie iubitoare si credincioasa, si ca printesa Hwa-wan e totusi fiica lui si sunt . In schimb lorzii sunt tratati fara mila. Dar pentru cei din Noron nu e totul pierdut, regele e grav bolnav, nu mai are mult, si trupele credincioase lor se apropie de capitala, cu forte coplesitoare…