“One Foundation”, organizatia caritabila fondata de starul chinez Jet Li, a sarbatorit inregistrarea oficiala ca fundatie publica. Expertii sunt de parere ca aceasta actiune marcheaza inceputul unei noi ere in privinta actelor de caritate din China. De la fondarea ei in 2007, “One Foundation” a activat ca societate caritabila privata sub egida Societatii Crucii Rosii din China, si a intampinat probleme legale cand a incercat sa se manifeste ca o organizatie independenta. Desi nu exista legi care sa interzica organizatiilor civile sa se transforme in fundatii publice, in China, in practica majoritatea fundatiilor publice au legaturi cu organele de guvernare. Dar in urma unui acord intre Ministerul Afacerilor Civile si guvernul local din Shenzhen, orasul a devenit un centru-pilot pentru reforma afacerilor civile, inclusiv pentru inregistrarea fundatiilor. Pe 5 decembrie, tocmai in Shenzhen “One Foundation” s-a inregistrat drept fundatie publica. “Guvernul a transmis un semnal clar care creaza mai multe oportunitati pentru organizatiile civile si pentru persoanele fizice sa ia parte la acte filantropice”, a declarat un fost ministru al Afacerilor Civile devenit angajat al “One Foundation”.

In timp ce majoritatea au aplaudat “One Foundation”, o alta fundatie din Rasaritul Chinei, din provincia Zhejiang, e pusa fata in fata cu situatia de a fi inchisa. Datorita scandalurilor legate de fraude in privinta fondurilor caritabile donate, autoritatile locale au inchis fundatia anti-cancer Ningbo, creata in 2006. Raportul despre aceasta arata ca fundatia si-a pierdut, gradual, credibilitatea dupa ce in 2007 45% din donatii au ajuns la o companie de publicitate implicata intr-o proprie campanie de strangere de fonduri. Jin Jinping, director al Centrului Legii Organizatiilor Nonprofit din cadrul Universitatii din Peking, a declarat ca organizatiile caritabile ar trebui sa-si asume mai mult responsabilitatea cand obtin dreptul de a strange bani de la publicul larg. Spre deosebire de fundatiile caritabile private, care urmeaza dorinta intemeietorilor lor, fundatiile publice trebuie sa fie mai deschise si mai transparente in privinta scopurilor in care utilizeaza fondurile acumulate, a spus acesta.

“One Foundation” a fost creat de ambasadorul Crucii Rosii chineze, Jet Li, in anul 2007. Fondurile acumulate din donatii de-a lungul timpului au fost redirectionate spre chestiuni precum mediul inconjurator, educatie, sanatate, saracie si catastrofe naturale, pentru consolidarea sectorului social al Chinei contemporane. Ideea ce a calauzit fundatia a fost: “1 persoana + 1 dolare/yuan + 1 luna = 1 mare familie.” Operand in China, Singapore, Hong Kong si Statele Unite, fundatia are ca principii calauzitoare profesionalismul, impactul, transparenta si sustenabilitatea. Cu sustinerea si parteneriatul unor organizatii multinationale, a numerosi antreprenori, a multor celebritati si a mass-mediei, “One Foundation” a crescut semnificativ in primul an de existenta, iar la sfarsitul lui 2008 a ajuns sa organizeze primul forum al Filantropiei Globale. In cadrul acesteia, fundatia lui Jet Li a acordat premiile “One Foundation”, care vor fi o recunoastere a celor mai importante 10 organizatii nonprofit ale anului din China.

Fundatia a fost creata de cunoscutul star al filmelor de arte martiale dupa ce in 2004, in timp ce se afla, de Craciun, in Maldive, a foat martor la tsunami-ul care a maturat tarmurile Asiei de Sud-Est. Surprins de tsunami, Li a reusit sa o prinda de mana pe fiica lui mai mare, in timp ce fiica mai mica a fost luata de ape. Ca urmare a solicitarilor de ajutor si a faptului ca a fost recunoscut de localnici, fata mai mica i-a fost si ea salvata. Intelegand ca in viata exista nenumarate clipe cand ajutorul iti este dat de ceilalti, Li a pus bazele fundatiei, care a constituit modul lui de a oferi inapoi ceea ce i s-a oferit la randu-i. Fundatia a inceput sa existe din 2007, iar anul 2008 Li s-a dedicat in intregime acestei activitati, incetand orice filmari. Numerosi voluntari s-au alaturat fundatiei, printre cele mai cunoscute nume aflandu-se Andy Lau, Michelle Yeoh, Yao Ming sau Li Bingbing.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>